ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1199/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4511 din 22 octombrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Caraș-Severin, în nume propriu, împotriva sentinței nr. 340 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat; a anulat recursul declarat de D.G.F.P. Caraș-Severin, în numele A.N.A.F. împotriva aceleiași sentințe și a obligat recurenta la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că recursul declarat în nume propriu de către pârâta D.G.F.P.

Caraș-Severin este nefondat având în vedere că, prin dispozitivul și considerentele sentinței recurate, a fost stabilită corect situația de fapt din proces și o exactă aplicare a normelor legale aplicabile în speță, procedându-se în consecință în mod întemeiat la admiterea în parte a contestației formulate de reclamanta SC A. Bârzava Nouă în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Caraș-Severin și A.N.A.F., la anularea în parte a deciziei nr. 115 din 27 aprilie 2007 emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor - A.N.A.F., a deciziei de impunere nr. 456 din 6 decembrie 2006 și a raportului de inspecție fiscală nr. 6904 din 30 noiembrie 2006 întocmite de către organele de inspecție fiscală din cadrul Activității de Control Fiscal din cadrul D.G.F.P.

Caraș-Severin, la exonerarea reclamantei de la plata sumei de 196.291 lei reprezentând restanțe la bugetul general consolidat al statului aferente Magazinului 14, a sumei de 250.003 lei reprezentând dobânzi calculate la restanțele la bugetul general consolidat al statului aferente Magazinului 14, și a penalităților de 10% în cuantum de 7378 lei calculate de asemenea la restanțele la bugetul general consolidat al statului aferente aceluiași Magazin 14, la exonerarea parțială a reclamantei de la plata dobânzilor și penalităților de întârziere stabilite pentru diferența de impozit pe profit rezultată din înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli nedeductibile cu reparațiile efectuate de reclamantă la C.M.

și la exonerarea reclamantei de la plata diferenței de impozit de 1968 lei rezultată din amortizarea înregistrată pretins nejustificată în contabilitate, precum și la plata dobânzilor de 109 lei și a penalităților de întârziere în cuantum de 39 lei, stabilite pentru diferența de impozit pe profit rezultată din amortizarea înregistrată în contabilitate. Cât privește recursul formulat de pârâta D.G.F.P. Caraș-Severin în numele A.N.A.F. acesta a fost anulat în temeiul dispozițiilor art. 161 alin. (2) și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., pentru lipsa dovezii mandatului de reprezentare. O asemenea soluție se impune, întrucât potrivit prevederilor art. 4 pct.l 44 din H.G. nr. 495 din 23 mai 2007 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F., A.N.A.F.

„reprezintă statul în fața instanțelor și a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi și obligații privind raporturile juridice fiscale și alte activități ale agenției, direct sau prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, pe baza mandatelor transmise (...)". în cererea de recurs formulată de D.G.F.P. Caraș-Severin în numele A.N.A.F. se face referire la delegația nr. 830503 din 30 ianuarie 2009, însă acest act nu s-a depus în cauză, deși pentru prezentarea acestui mandat s-a acordat, la data de 28 mai 2009, un termen de judecată. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta D.G.F.P. Caraș-Severin a fost obligată la plata în favoarea intimatei a sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva acestei decizii recurenta A.N.A.F. a formulat contestație în anulare. Prin motivele invocate contestatoarea a susținut că "dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale". În opinia contestatoarei Înalta Curte de Casație si Justiție, s-a aflat în eroare materială la momentul pronunțării hotărârii, anulând recursul promovat de D.G.F.P. Caraș-Severin pentru A.N.A.F. Astfel, în mod surprinzător instanța de recurs a apreciat că persoana numită să exercite funcția de director general adjunct al Direcției generale juridice din cadrul A.N.A.F. nu avea calitatea de a semna mandatul nr. 830503 din 30 ianuarie 2009, transmis D.G.F.P. Caraș-Severin de a promova recurs și în numele A.N.A.F., împotriva sentinței civile nr. 340 din 26 noiembrie 2008. Contestatoarea, invocă dispozițiile art. 4, art. 12 alin. (3) și art. 10 alin. (1) din H.G.

nr. 495/2007 și art. 3 și art. 9 din Capitolul 6 al Regulamentului de Organizare și Funcționare a A.N.A.F., precum și Ordinul nr. 2187/2007 privind Regulamentul de Organizare și Funcționare a A.N.A.F. Din lecturarea acestor dispoziții legale rezultă faptul că, capacitatea de a semna mandatul o au 3 persoane din cadrul Directei Generale Juridice - directorul general/ directorul general adjunct/șeful serviciului de monitorizare teritorială. Având în vedere aceste prevederi legale, rezultă că persoana care a semnat mandatul nr. 830503 din 30 ianuarie 2009 acordat D.G.F.P. Caraș-Severin pentru promovarea recursului în numele A.N.A.F., avea calitatea de reprezentant al instituției. Contestatoarea consideră că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a aflat în eroare materială la momentul pronunțării hotărârii, anulând recursul declarat de D.G.F.P.

Caraș-Severin în numele A.N.A.F. Înalta Curte, examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, constată că prezenta contestație în anulare este neîntemeiată. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”. Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul. Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege. Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc. Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea. Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate. În esență, o atare omisiune nu poate fi reținută întrucât instanța de recurs a cercetat toate criticile recurentei și, mai mult, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., a examinat cauza sub toate aspectele. Față de susținerile contestatoarei referitoare la faptul că, instanța de recurs "s-a aflat în eroare materială la momentul pronunțării hotărârii, anulând recursul promovat de D.G.F.P. Caraș-Severin în numele A.N.A.F." deoarece la termenul de judecată din 22 octombrie 2009 : aceasta a depus în ședința publică o serie de documente (respectiv Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 659 din 18 aprilie 2008, Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 2187 din 01 noiembrie 2007, Extras din regulamentul de organizare și funcționare A.N.A.F., aprobat prin Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 2187 din 01 noiembrie 2007-capitolul 6 privitor la Direcția Generală juridică, H.G.

nr. 495/2007 privind Organizarea și Funcționarea A.N.A.F.) prin care consideră că a acoperit lipsa dovezii mandatului de reprezentare, nu deschide calea contestației în anulare. Pentru verificarea acestor greșeli nu este necesară o reapreciere a probelor, greșeala materială nu trebuie sa fie rezultatul interpretării unor texte de lege pentru că : practic, s-ar ajunge la judecarea din nou a aceluiași recurs. Instanța de recurs, în mod corect, a reținut faptul că, la data pronunțării hotărârii, reprezentantul părții nu a făcut dovada calității sale de reprezentare deși, pentru prezentarea mandatului, s-a acordat la data de 28 mai 2009, un termen de judecată în acest sens, în cauză instanța aplicând în mod corect dispozițiile art. 161 alin. (2) și art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. Având în vedere faptul că, instanța de recurs nu a anulat recursul promovat de către D.G.F.P. Caraș-Severin în numele A.N.A.F., la termenul la care a constatat neregularitatea procedurală, ci a amânat judecarea cauzei tocmai pentru împlinirea lipsurilor, respectând obligația impusă de prevederile art. 161 alin. (1) C. proc. civ. încercând să evite efectul pe care l-ar produce lipsa mandatului de reprezentare, nu poate fi considerată greșeală materială. Atâta vreme cât D.G.F.P. Caraș-Severin nu și-a dovedit calitatea de mandatar până la termenul acordat în acest sens, efectul nedepunerii mandatului a dus la anularea recursului, D.G.F.P. Caraș-Severin acționând în nume propriu, ceea ce a avut drept consecință respingerea cererii de recurs ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală, de vreme ce reprezentantul nu este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de A.N.A.F., împotriva deciziei nr. 4511 din 22 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Obligă contestatoarea A.N.A.F. la 2.800 lei cheltuieli de judecată către intimata SC A. Bârzava Nouă Reșița. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2010.