ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1901/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1901/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC P.C. SRL Caransebeș

a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. - Activitatea de Inspecție

Fiscală - Serviciul de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P.

Caraș-Severin, solicitând instanței pronunțarea unei

hotărâri prin care să se dispună anularea în tot a deciziei de

impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008 și a raportului de inspecție

fiscală nr. 1402 din 30 aprilie 2008 emise de D.G.F.P. - Activitatea de

Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Fiscală din

cadrul D.G.F.P. Caraș-Severin, ca nelegale și netemeinice, precum

și recunoașterea dreptului pretins, prin obligarea pârâtei la

rambursarea sumei de 593.515 lei, reprezentând taxă pe valoarea

adăugată solicitată spre rambursare pentru perioada 1 iulie 2006

- 31octombrie 2007, cu toate efectele care decurg din aceasta.

S-a solicitat,

totodată, suspendarea executării actului administrativ până la

soluționarea irevocabilă a procesului.

În motivarea

acțiunii întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 554/2004,

reclamanta a arătat că, în urma solicitării SC P.C. SRL, pentru

decontarea de TVA cu opțiunea de rambursare a sumei de 593.515 lei,

organele de inspecție fiscală ale D.G.F.P. Caraș-Severin -

Activitatea de Inspecție Fiscală, au efectuat o inspecție

fiscală parțială, la societatea reclamanta în perioada 11

ianuarie 2008-28 aprilie 2008, și cuprins perioada 1 iulie 2006-31

octombrie 2007, având ca tematică verificarea bazelor de impunere,

legalității și realității operațiunilor economice

declarate, a legalității și conformității

declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității

îndeplinirii obligațiilor de către contribuabil, respectarea

prevederilor legislației fiscale și contabile, stabilirea

diferențelor obligațiilor de plată a T.V.A, precum și a

accesoriilor acestora. S-a mai susținut că prin Raportul de

inspecție fiscală nr. 1042 din 30 aprilie 2008 și Decizia de

impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite

de inspecția fiscală nr. 254 din 30 aprilie 2008,

societății reclamante i-au fost stabilite obligații suplimentare

de plată în suma de 1.621.093 lei și obligații fiscale accesorii

în sumă de 258.027 lei, sumă stabilită suplimentar și

rămasă de plată 1.285.605 lei.

S-a arătat

că organul de control fiscal a încălcat prevederile art. 102 alin. (1)

C. proc. fisc. - respectiv, durata efectuării inspecției fiscale care

nu poate fi mai mare de 3 luni de zile, iar prin depășirea termenului

de desfășurare a inspecției fiscale, D.G.F.P. Caraș-Severin

a încălcat principiul minimei afectări a activității

contribuabilului prevăzut de art. 103 alin. (2) C. proc. fisc.

S-a mai precizat

că, în mod greșit și fără temei legal, Direcția

Generală de soluționare a contestației din cadrul Ministerului

Economiei și Finanțelor -A.N.A.F., nici până în prezent nu a

răspuns contestației depusă de reclamantă.

Autoritatea

pârâtă a depus la dosarul cauzei o întâmpinare solicitând respingerea

acțiunii ca rămasă fără obiect, având în vedere

că a fost soluționată favorabil contestația formulată

de către reclamanta împotriva deciziei de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008

pentru suma de 1.285.505 lei, prin decizia nr. 388 din 24 noiembrie 2008

emisă de către Direcția generala de soluționare a

contestațiilor din cadrul A.N.A.F.

Prin precizarea de

acțiune din 27 aprilie 2009 reclamanta a menționat că prin

desființarea deciziei de impunere se impune rambursarea către

reclamantă a sumei de 593.515 lei reprezentând TVA pe care reclamanta a

achitat-o, astfel că acțiunea formulată nu rămâne

fără obiect.

Prin

sentința

civilă nr. 169 din 27 mai 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, a a

dmis acțiunea

precizată a reclamantei SC P.C. SRL Caransebeș, în contradictoriu cu

pârâta D.G.F.P. Caraș-Severin - Activitatea de Inspecție Fiscală

și a obligat pârâta D.G.F.P. Caraș-Severin la rambursarea către

reclamantă a sumei de 593.515 lei reprezentând taxă pe valoare adăugată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că r

eclamanta a formulat

contestație la organul emitent împotriva actelor fiscale mai sus

menționate, în timpul desfășurării litigiului fiind

emisă Decizia nr. 388 din 24 noiembrie 2008, prin care s-a desființat

Decizia de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008, pentru suma de 1.285.605 iei

reprezentând: 1.027.578 lei TVA de plată ca urmare a respingerii la

rambursare a TVA în sumă de 593.515 lei, 258.027 lei, accesorii aferente

TVA.

S-a mai

reținut că, în cuprinsul Deciziei nr. 388 din 24 noiembrie 2008, prin

care s-a dispus desființarea Deciziei de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008,

pentru suma de 1.285.605 lei, au fost expuse în detaliu argumentele pentru care

a fost luată o atare măsură, menționându-se, în

esență următoarele:

- organele de

control au obligația să stabilească în mod clar situația de

fapt a prestărilor de servicii ce au făcut obiectul respectivelor

facturi, să facă analiza situației de fapt din punctul de vedere

al autorizațiilor necesare pentru desfășurarea

activității pe toată perioada în care au fost emise aceste

facturi;

- organele de

inspecție fiscală nu au analizat facturile pentru care societatea a

aplicat măsurile de simplificare, din punctul de vedere al

autorizațiilor necesare pentru desfășurarea

activității pe toata perioada în care au fost emise aceste facturi,

conform prevederilor legale invocate mai sus și dacă la momentul

vânzării bunurile respective puteau fi încadrate în categoria

deșeurilor în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 16/2001, cu modificările

ulterioare;

- din raportul

de inspecție fiscală rezultă că organele de inspecție

fiscală nu au dat dreptul societății să aplice

măsurile de simplificare, neluând în considerare și Autorizația

de mediu nr. 71 din 5 aprilie 2006 și nu au analizat perioada pentru care

aceasta este valabilă, precum și perioada pentru care aceasta

autorizație este necesară societății pentru

desfășurarea activității, prin raportarea la

condițiile reglementate de O.U.G. nr. 16/2001, cu modificările

ulterioare.

În acest context,

instanța de fond a constatat că, având în vedere ca la punctul 1 din

Decizia nr. 388/2008 a A.N.A.F. s-a desființat decizia de impunere

contestată pentru taxa pe valoarea adăugată de plată în

sumă de 1.027.578 lei, urmează să se desființeze Decizia de

impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008 și pentru suma de 258.027 lei

reprezentând majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea

adăugată.

S-a mai

reținut că susținerea pârâtei în sensul că acțiunea a

rămas fără obiect, întrucât a fost desființată decizia

de impunere contestată, nu este întemeiată față de

împrejurarea că reclamanta și-a precizat acțiunea la termenul

din data de 27 aprilie 2009 în sensul că solicită rambursarea sumei

de 593.515 lei.

În final, Curtea

de apel a constatat că, prin desființarea deciziei de impunere nr.

254 din 30 aprilie 2008 s-au desființat implicit toate măsurile

dispuse de către organele fiscale prin decizia respectivă, astfel

încât se impunea ca urmare a desființării deciziei de impunere

și restituirea sumei de 593.515 lei încasată de către organele

fiscale de la reclamantă.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta

D.G.F.P. Caraș-Severin -

Activitatea de Inspecție Fiscală.

Cererea de

recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9

și art. 304

1

C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a

arătat, în esență, că în mod greșit instanța de

fond a nesocotit apărările recurentei-pârâte legate de inadmisibilitatea

acțiunii SC P.C. SRL are a avut ca obiect anularea deciziei de impunere nr.

254 din 30 aprilie 2008 și a raportului de inspecție fiscală nr.

1402 din 30 aprilie 2008 în condițiile în care acestea au fost desființate

prin Decizia A.N.A.F. nr. 388 din 24 noiembrie 2008 (emisă în conformitate

cu art. 210 C. proc. fisc.) și doar acest act administrativ jurisdicțional

poate fi contestat „în condițiile legii” – potrivit art. 218 alin. (2) C.

proc. fisc., mai exact cu respectarea obligației stabilite prin art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind respectarea procedurii prealabile.

Recurenta a reiterat că, de altfel,

acțiunea a rămas fără obiect din moment ce prin Decizia nr.

388/2008 A.N.A.F. s-a desființat decizia de impunere nr. 254 din 30

aprilie 2008 pentru suma totală de 1.285.605 lei reprezentând TVA de

plată ca urmare a respingerii la rambursare a TVA în sumă de 593.515

lei, precum și accesorii aferente TVA în cuantum de 258.027 lei.

Recurenta a precizat și că inspecția

fiscală nu a putut fi reluată până la acest moment, de Decizia

nr. 388/2008, pentru motivul cuprins în Referatul nr. 909 din 31 martie 2009

întocmit de Activitatea de Inspecție Fiscală II, anume că la sediul

firmei nu a fost găsită nicio persoană pentru a se pune la

dispoziția organelor fiscale actele și documentele contabile.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a

combătut susținerile recurentei, arătând că acțiunea este

admisibilă, dispozițiile art. 205 C. proc. fisc. permițând

persoanei vătămate într-un drept sau interes legitim să se

adreseze instanței de contencios administrativ, în baza Legii nr. 554/2004

și că, altfel, partea ar fi fost lipsită de exercițiul efectiv

al dreptului său de a acționa în instanță intervenind

prescripția conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, prin simplul

fapt al nesoluționării în termenul legal de 6 luni, de către D.G.F.P.

a contestației formulate împotriva actelor administrativ fiscale (contestație

care are natura unei plângeri prealabile).

În opinia intimatei, soluția pe fond a primei instanțe

este în acord cu reglementările europene specifice în domeniul TVA, indicându-se

spre argumentare Decizia Curții Europene de Justiție în cazul C-78/00

și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza

Buffalo S.R.L. contra Italiei și Cauza Eko-Elda Avee contra Greciei).

Examinând cauza prin prisma probelor administrate și

a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție

reține ca întemeiate criticile aduse de recurentă sentinței nr.

169 din 27 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, însă numai sub

aspectul incidenței motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Argumentele pentru abordarea de față constituie

și suport pentru înlăturarea apărărilor cuprinse în întâmpinarea

intimatei-reclamante.

Demersul judiciar al societății reclamante,

pornit la 16 februarie 2009 a avut, conform și precizării din 27

aprilie 2009, ca obiect anularea în tot a deciziei de impunere nr. 254 din 30

aprilie 2008 și a raportului de inspecție fiscală nr. 1402 din 30

aprilie 2008 întocmite de D.G.F.P. Caraș Severin - Activitatea de inspecție

fiscală, precum și recunoașterea dreptului reclamantei la

rambursarea sumei de 583.515 lei reprezentând TVA pentru perioada 11 iulie 2006

- 31 octombrie 2007.

Potrivit actelor dosarului, societatea

reclamantă a formulat contestație împotriva actelor administrativ

fiscale amintite mai sus și la A.N.A.F. (înregistrată la data de 14 august

2008) iar această contestație a fost soluționată prin Decizia

nr. 388 din 24 noiembrie 2008 (filele 237-251 dosar fond).

În mod greșit prima instanță a înlăturat

apărările intimatei-pârâte prin care raportat la actul administrativ

jurisdicțional reprezentat de Decizia nr. 388/2008 acțiunea a

rămas fără obiect.

Într-adevăr, art. 205 C. proc. fisc.,

republicat, permit celui ce se consideră lezat în drepturile sale

printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia să sesizeze

instanța în condițiile legii ( nn – Legea nr. 554/2004) Chiar

dacă a formulat și contestație în fața autorității

administrative competente. Numai că, din economia întregului art. 205

rezultă în mod clar în ce condiții se exercită acest drept de a

acționa și în fața instanței de judecată.

În cauză, pe parcursul judecății D.G.F.P.

Caraș Severin a prezentat dovada soluționării contestației împotriva

celor două acte fiscale ce fac și obiectul acțiunii cu care a

fost învestită Curtea de apel, depunând la dosar Decizia nr. 388 din 24

noiembrie 2008 prin care A.N.A.F. a răspuns punctual cererilor ce formau

obiectul contestației, inclusiv cea privitoare la rambursarea sumei de

593.515 lei reprezentând TVA, prin raportare la actele normative aplicabile

perioadei verificate 1 iulie 2006 – 31 octombrie 2007.

Acțiunea reclamantei nu a avut ca obiect constatarea

refuzului sau depășirii termenului de soluționare a

contestației sale înregistrată la A.N.A.F. sub nr. 4969 din 14 august

2008.

În condițiile în care organul de soluționare

a contestațiilor din cadrul A.N.A.F. a dat curs contestației reclamantei

și a emis Decizia nr. 388/2008, singurul act care poate face obiectul controlului

judiciar este acest act administrativ jurisdicțional, neputându-se aplica un

dublu standard acelorași acte fiscale, existând riscul pronunțării

unor soluții contradictorii.

Ignorând aceste aspecte instanța fondului a

procedat și ea la o evaluare a actelor fiscale în acțiunea cu care a

fost învestită și a dispus obligarea pârâtei D.G.F.P. Caraș

Severin la rambursarea sumei reprezentând TVA, amintită mai înainte.

Or, acest lucru nu mai era în puterea/atributul

instanței atâta vreme cât Decizia de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008

(care include și TVA cerută la rambursare) a fost

desființată în întregul ei, dispunându-se efectuarea unui nou control

și impunându-se organului fiscal să țină seama de toate susținerile

contestatoarei.

Cum obiectul acțiunii nu a vizat anularea Deciziei

nr. 388/2008, nu poate fi pusă în discuție nerespectarea de

către intimată a prevederilor art. 218 alin. (1) și (2) C. proc.

fisc., astfel că aprecierea făcută de recurentă privind inadmisibilitatea

acțiunii pentru nerespectarea art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ nu va fi primită.

În același timp, deși au

substanță trimiterile intimatei la jurisprudența comunitară

și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului privind reglementarea în

domeniul TVA, Înalta Curte constată că acestea nu sunt pertinente

și concludente în speță, putând însă fi prezentate (ca

apărări) cu ocazia noului control la care se va proceda în urma emiterii

Deciziei nr. 388 a A.N.A.F. pentru perioada supusă controlului, organelor

fiscale.

Ca urmare, văzând dispozițiile art. 312

alin. (1) și (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, recursul va fi admis iar sentința va fi modificată în

sensul respingerii acțiunii reclamantei SC P.C. SRL Caransebeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.G.F.P.

Caraș-Severin - Activitatea de Inspecție Fiscală, împotriva sentinței

civile nr. 169 din 27 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC P.C. SRL

Caransebeș, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.