ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1901/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC P.C. SRL Caransebeș a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P. Caraș-Severin, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea în tot a deciziei de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008 și a raportului de inspecție fiscală nr. 1402 din 30 aprilie 2008 emise de D.G.F.P. - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P. Caraș-Severin, ca nelegale și netemeinice, precum și recunoașterea dreptului pretins, prin obligarea pârâtei la rambursarea sumei de 593.515 lei, reprezentând taxă pe valoarea adăugată solicitată spre rambursare pentru perioada 1 iulie 2006 - 31octombrie 2007, cu toate efectele care decurg din aceasta.

S-a solicitat, totodată, suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a procesului. În motivarea acțiunii întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, reclamanta a arătat că, în urma solicitării SC P.C. SRL, pentru decontarea de TVA cu opțiunea de rambursare a sumei de 593.515 lei, organele de inspecție fiscală ale D.G.F.P. Caraș-Severin - Activitatea de Inspecție Fiscală, au efectuat o inspecție fiscală parțială, la societatea reclamanta în perioada 11 ianuarie 2008-28 aprilie 2008, și cuprins perioada 1 iulie 2006-31 octombrie 2007, având ca tematică verificarea bazelor de impunere, legalității și realității operațiunilor economice declarate, a legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabil, respectarea prevederilor legislației fiscale și contabile, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată a T.V.A, precum și a accesoriilor acestora.

S-a mai susținut că prin Raportul de inspecție fiscală nr. 1042 din 30 aprilie 2008 și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 254 din 30 aprilie 2008, societății reclamante i-au fost stabilite obligații suplimentare de plată în suma de 1.621.093 lei și obligații fiscale accesorii în sumă de 258.027 lei, sumă stabilită suplimentar și rămasă de plată 1.285.605 lei. S-a arătat că organul de control fiscal a încălcat prevederile art. 102 alin. (1) C. proc. fisc. - respectiv, durata efectuării inspecției fiscale care nu poate fi mai mare de 3 luni de zile, iar prin depășirea termenului de desfășurare a inspecției fiscale, D.G.F.P. Caraș-Severin a încălcat principiul minimei afectări a activității contribuabilului prevăzut de art. 103 alin. (2) C. proc.

fisc. S-a mai precizat că, în mod greșit și fără temei legal, Direcția Generală de soluționare a contestației din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor -A.N.A.F., nici până în prezent nu a răspuns contestației depusă de reclamantă. Autoritatea pârâtă a depus la dosarul cauzei o întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, având în vedere că a fost soluționată favorabil contestația formulată de către reclamanta împotriva deciziei de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008 pentru suma de 1.285.505 lei, prin decizia nr. 388 din 24 noiembrie 2008 emisă de către Direcția generala de soluționare a contestațiilor din cadrul A.N.A.F. Prin precizarea de acțiune din 27 aprilie 2009 reclamanta a menționat că prin desființarea deciziei de impunere se impune rambursarea către reclamantă a sumei de 593.515 lei reprezentând TVA pe care reclamanta a achitat-o, astfel că acțiunea formulată nu rămâne fără obiect.

Prin sentința civilă nr. 169 din 27 mai 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a a dmis acțiunea precizată a reclamantei SC P.C. SRL Caransebeș, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Caraș-Severin - Activitatea de Inspecție Fiscală și a obligat pârâta D.G.F.P. Caraș-Severin la rambursarea către reclamantă a sumei de 593.515 lei reprezentând taxă pe valoare adăugată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că r eclamanta a formulat contestație la organul emitent împotriva actelor fiscale mai sus menționate, în timpul desfășurării litigiului fiind emisă Decizia nr. 388 din 24 noiembrie 2008, prin care s-a desființat Decizia de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008, pentru suma de 1.285.605 iei reprezentând: 1.027.578 lei TVA de plată ca urmare a respingerii la rambursare a TVA în sumă de 593.515 lei, 258.027 lei, accesorii aferente TVA.

S-a mai reținut că, în cuprinsul Deciziei nr. 388 din 24 noiembrie 2008, prin care s-a dispus desființarea Deciziei de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008, pentru suma de 1.285.605 lei, au fost expuse în detaliu argumentele pentru care a fost luată o atare măsură, menționându-se, în esență următoarele: - organele de control au obligația să stabilească în mod clar situația de fapt a prestărilor de servicii ce au făcut obiectul respectivelor facturi, să facă analiza situației de fapt din punctul de vedere al autorizațiilor necesare pentru desfășurarea activității pe toată perioada în care au fost emise aceste facturi; - organele de inspecție fiscală nu au analizat facturile pentru care societatea a aplicat măsurile de simplificare, din punctul de vedere al autorizațiilor necesare pentru desfășurarea activității pe toata perioada în care au fost emise aceste facturi, conform prevederilor legale invocate mai sus și dacă la momentul vânzării bunurile respective puteau fi încadrate în categoria deșeurilor în conformitate cu prevederile O.U.G.

nr. 16/2001, cu modificările ulterioare; - din raportul de inspecție fiscală rezultă că organele de inspecție fiscală nu au dat dreptul societății să aplice măsurile de simplificare, neluând în considerare și Autorizația de mediu nr. 71 din 5 aprilie 2006 și nu au analizat perioada pentru care aceasta este valabilă, precum și perioada pentru care aceasta autorizație este necesară societății pentru desfășurarea activității, prin raportarea la condițiile reglementate de O.U.G. nr. 16/2001, cu modificările ulterioare. În acest context, instanța de fond a constatat că, având în vedere ca la punctul 1 din Decizia nr. 388/2008 a A.N.A.F. s-a desființat decizia de impunere contestată pentru taxa pe valoarea adăugată de plată în sumă de 1.027.578 lei, urmează să se desființeze Decizia de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008 și pentru suma de 258.027 lei reprezentând majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată.

S-a mai reținut că susținerea pârâtei în sensul că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât a fost desființată decizia de impunere contestată, nu este întemeiată față de împrejurarea că reclamanta și-a precizat acțiunea la termenul din data de 27 aprilie 2009 în sensul că solicită rambursarea sumei de 593.515 lei. În final, Curtea de apel a constatat că, prin desființarea deciziei de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008 s-au desființat implicit toate măsurile dispuse de către organele fiscale prin decizia respectivă, astfel încât se impunea ca urmare a desființării deciziei de impunere și restituirea sumei de 593.515 lei încasată de către organele fiscale de la reclamantă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D.G.F.P.

Caraș-Severin - Activitatea de Inspecție Fiscală. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de fond a nesocotit apărările recurentei-pârâte legate de inadmisibilitatea acțiunii SC P.C. SRL are a avut ca obiect anularea deciziei de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008 și a raportului de inspecție fiscală nr. 1402 din 30 aprilie 2008 în condițiile în care acestea au fost desființate prin Decizia A.N.A.F. nr. 388 din 24 noiembrie 2008 (emisă în conformitate cu art. 210 C. proc. fisc.) și doar acest act administrativ jurisdicțional poate fi contestat „în condițiile legii” – potrivit art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc., mai exact cu respectarea obligației stabilite prin art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind respectarea procedurii prealabile. Recurenta a reiterat că, de altfel, acțiunea a rămas fără obiect din moment ce prin Decizia nr. 388/2008 A.N.A.F. s-a desființat decizia de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008 pentru suma totală de 1.285.605 lei reprezentând TVA de plată ca urmare a respingerii la rambursare a TVA în sumă de 593.515 lei, precum și accesorii aferente TVA în cuantum de 258.027 lei. Recurenta a precizat și că inspecția fiscală nu a putut fi reluată până la acest moment, de Decizia nr. 388/2008, pentru motivul cuprins în Referatul nr. 909 din 31 martie 2009 întocmit de Activitatea de Inspecție Fiscală II, anume că la sediul firmei nu a fost găsită nicio persoană pentru a se pune la dispoziția organelor fiscale actele și documentele contabile.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a combătut susținerile recurentei, arătând că acțiunea este admisibilă, dispozițiile art. 205 C. proc. fisc. permițând persoanei vătămate într-un drept sau interes legitim să se adreseze instanței de contencios administrativ, în baza Legii nr. 554/2004 și că, altfel, partea ar fi fost lipsită de exercițiul efectiv al dreptului său de a acționa în instanță intervenind prescripția conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, prin simplul fapt al nesoluționării în termenul legal de 6 luni, de către D.G.F.P. a contestației formulate împotriva actelor administrativ fiscale (contestație care are natura unei plângeri prealabile). În opinia intimatei, soluția pe fond a primei instanțe este în acord cu reglementările europene specifice în domeniul TVA, indicându-se spre argumentare Decizia Curții Europene de Justiție în cazul C-78/00 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Buffalo S.R.L.

contra Italiei și Cauza Eko-Elda Avee contra Greciei). Examinând cauza prin prisma probelor administrate și a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține ca întemeiate criticile aduse de recurentă sentinței nr. 169 din 27 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, însă numai sub aspectul incidenței motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Argumentele pentru abordarea de față constituie și suport pentru înlăturarea apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei-reclamante. Demersul judiciar al societății reclamante, pornit la 16 februarie 2009 a avut, conform și precizării din 27 aprilie 2009, ca obiect anularea în tot a deciziei de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008 și a raportului de inspecție fiscală nr. 1402 din 30 aprilie 2008 întocmite de D.G.F.P.

Caraș Severin - Activitatea de inspecție fiscală, precum și recunoașterea dreptului reclamantei la rambursarea sumei de 583.515 lei reprezentând TVA pentru perioada 11 iulie 2006 - 31 octombrie 2007. Potrivit actelor dosarului, societatea reclamantă a formulat contestație împotriva actelor administrativ fiscale amintite mai sus și la A.N.A.F. (înregistrată la data de 14 august 2008) iar această contestație a fost soluționată prin Decizia nr. 388 din 24 noiembrie 2008 (filele 237-251 dosar fond). În mod greșit prima instanță a înlăturat apărările intimatei-pârâte prin care raportat la actul administrativ jurisdicțional reprezentat de Decizia nr. 388/2008 acțiunea a rămas fără obiect. Într-adevăr, art. 205 C. proc.

fisc., republicat, permit celui ce se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia să sesizeze instanța în condițiile legii ( nn – Legea nr. 554/2004) Chiar dacă a formulat și contestație în fața autorității administrative competente. Numai că, din economia întregului art. 205 rezultă în mod clar în ce condiții se exercită acest drept de a acționa și în fața instanței de judecată. În cauză, pe parcursul judecății D.G.F.P. Caraș Severin a prezentat dovada soluționării contestației împotriva celor două acte fiscale ce fac și obiectul acțiunii cu care a fost învestită Curtea de apel, depunând la dosar Decizia nr. 388 din 24 noiembrie 2008 prin care A.N.A.F.

a răspuns punctual cererilor ce formau obiectul contestației, inclusiv cea privitoare la rambursarea sumei de 593.515 lei reprezentând TVA, prin raportare la actele normative aplicabile perioadei verificate 1 iulie 2006 – 31 octombrie 2007. Acțiunea reclamantei nu a avut ca obiect constatarea refuzului sau depășirii termenului de soluționare a contestației sale înregistrată la A.N.A.F. sub nr. 4969 din 14 august 2008. În condițiile în care organul de soluționare a contestațiilor din cadrul A.N.A.F. a dat curs contestației reclamantei și a emis Decizia nr. 388/2008, singurul act care poate face obiectul controlului judiciar este acest act administrativ jurisdicțional, neputându-se aplica un dublu standard acelorași acte fiscale, existând riscul pronunțării unor soluții contradictorii.

Ignorând aceste aspecte instanța fondului a procedat și ea la o evaluare a actelor fiscale în acțiunea cu care a fost învestită și a dispus obligarea pârâtei D.G.F.P. Caraș Severin la rambursarea sumei reprezentând TVA, amintită mai înainte. Or, acest lucru nu mai era în puterea/atributul instanței atâta vreme cât Decizia de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008 (care include și TVA cerută la rambursare) a fost desființată în întregul ei, dispunându-se efectuarea unui nou control și impunându-se organului fiscal să țină seama de toate susținerile contestatoarei. Cum obiectul acțiunii nu a vizat anularea Deciziei nr. 388/2008, nu poate fi pusă în discuție nerespectarea de către intimată a prevederilor art. 218 alin. (1) și (2) C. proc.

fisc., astfel că aprecierea făcută de recurentă privind inadmisibilitatea acțiunii pentru nerespectarea art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nu va fi primită. În același timp, deși au substanță trimiterile intimatei la jurisprudența comunitară și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului privind reglementarea în domeniul TVA, Înalta Curte constată că acestea nu sunt pertinente și concludente în speță, putând însă fi prezentate (ca apărări) cu ocazia noului control la care se va proceda în urma emiterii Deciziei nr. 388 a A.N.A.F. pentru perioada supusă controlului, organelor fiscale. Ca urmare, văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recursul va fi admis iar sentința va fi modificată în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC P.C.

SRL Caransebeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. Caraș-Severin - Activitatea de Inspecție Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 169 din 27 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC P.C. SRL Caransebeș, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.