ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3050/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3050/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

și cadrul procesual

Prin acțiunea formulată inițial la Tribunalul

Caraș Severin și înregistrată la Curtea de Apel Timișoara în urma declinării de

competență dispuse prin sentința nr. 562 din 15 octombrie 2010, reclamantul C.I.

a chemat în judecată pârâta D.G.F.P. Caraș-Severin solicitând ca, prin hotărârea

ce se va pronunța, să se anuleze

Decizia nr. 25 din 06 mai 2010 emisă de S.S.C. din

cadrul D.G.F.P. Caraș - Severin, ca fiind netemeinică și nelegală; să se anuleze

raportul de inspecție fiscală din data de 04 ianuarie 2010, înregistrat la

D.G.F.P. Caraș - Severin sub nr. 09 din 04 ianuarie 2010, prin care a fost

stabilită, în mod netemeinic și nelegal, în sarcina reclamantului, o obligație

fiscală totală în sumă de 616.788 lei, alcătuită din diferență T.V.A. aferent

anului 2008, în cuantum de 403.657 lei și obligații fiscale accesorii -

majorări de întârziere - în cuantum de 213.131 lei; să se anuleze Decizia de

impunere nr. 9 din 04 ianuarie 2010 emisă de D.G.F.P. Caraș - Severin în baza

raportului de inspecție finală sus - menționat și să se încuviințeze

suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 9 din 04 ianuarie 2010 până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei acțiuni.

instanței de fond

Prin sentința civilă nr.

375 din 12 septembrie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat Decizia

de impunere fiscală nr. 9 din 4 ianuarie 2010, Decizia nr. 25 din 6 mai 2010 și

raportul de inspecție fiscală privind obligarea reclamantului la plata unui

debit fiscal în sumă de 616.788 lei, a dispus suspendarea executării Deciziei de

impunere fiscală nr. 9 din 4 ianuarie 2010 și a obligat pârâta la 1.000 lei

cheltuieli de judecată față de reclamant.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit actelor fiscale

atacate, reclamantul a fost impus la plata debitului din acțiune pentru că în

anul 2008, în baza unui contract de vânzare-cumpărare autentificat din 7 mai 2008,

a efectuat o singură tranzacție de vânzare-cumpărare, cu prețul de 2.124.508

lei, reprezentând vânzarea către SC C. SRL Caransebeș a două terenuri și a

construcțiilor începute și nefinalizate situate pe acestea, reprezentând

construcții pentru locuințe - construire două corpuri locuințe colective regim

p + 4M + M.

Pârâta a

constatat că reclamantul nu a figurat ca plătitor de T.V.A. până la data

controlului fiscal și a apreciat că tranzacția cu bunuri imobiliare în valoare

de totală de 2.124.508 lei, constând în vânzarea către SC C. SRL a celor două

terenuri precum și a construcțiilor începute și nefinalizate situate pe aceste

terenuri, efectuată de persoana fizică C.I., îndeplinește condițiile prevăzute

de art. 126 alin. (1) și intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea

adăugată, iar contribuabilul este persoană impozabilă potrivit prevederilor art.

127 alin. (1) și alin. (2) și prevederile pct. 3 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind

C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, date în aplicarea art. 127

alin. (2). Totodată, organele de inspecție fiscală invocă prevederile art. 141 alin.

(2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și

completările ulterioare, aplicabile în anul 2008.

În

aplicarea prevederilor art. 127 alin. (2) C. fisc., pct. 3 alin. (1) din H.G. nr.

44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a C. fisc., a dispus

că în sensul art. 127 alin. (2) din C. fisc., obținerea de venituri de către

persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală sau a altor

bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi

considerată activitate economică, cu excepția situațiilor în care se constată

că activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu

caracter de continuitate în sensul art. 127 alin. (2) din C. fisc.

Potrivit

constatărilor pârâtei, reclamantul a realizat o singură operațiune de

vânzare-cumpărare, prin transmiterea a două terenuri și a construcțiilor

edificate parțial pe acestea.

Noțiunea de

activitate cu caracter de continuitate prevăzută de art. 127 alin. (2) din C.

fisc. presupune obligatoriu repetabilitatea unor asemenea tranzacții, pentru a

rezulta scopul obținerii de venituri, cerință legală neîndeplinită în cauză

prin existența unei tranzacții imobiliare unice, astfel că instanța de fond a

reținut că impunerea este nelegală.

Cu privire

la măsura de suspendare a executării deciziei de impunere fiscală conform art. 15

din Legea nr. 554/2004, instanța a considerat că este îndeplinită cerința

cazului bine justificat, pentru motivele expuse privind nelegalitatea

impunerii, a prejudiciului iminent, urmare la caracterul executoriu de drept al

creanțelor fiscale ajunse la scadență, prin raportare la situația personală a

reclamantului și a cuantumului deosebit de substanțial al debitului fiscal.

exercitată

Pârâta D.G.F.P. Caraș

Severin a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de fond, criticând-o

pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește

cererea de suspendare a executării actelor administrativ - fiscale, recurenta -

pârâtă a făcut o expunere a cadrului normativ ce reglementează această

instituție juridică, făcând referire la prevederile art. 14 și 15 din Legea nr.

554/2004 și ale art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., și a arătat că reclamantul nu

a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții cerute de

legiuitor, cazul bine justificat și paguba iminentă.

Referitor la anularea

actelor fiscale, recurenta - pârâtă a prezentat, de asemenea, cadrul normativ,

citând prevederile din C. fisc., care definesc noțiunea de persoană impozabilă

în scopuri de T.V.A., operațiunile taxabile, faptul generator, exigibilitatea

taxei și obligațiile care incumbă persoanelor impozabile (art. 126, 17, 134

1

,

134

2

, 141, 147

1

, 150,153) și normele metodologice

corespunzătoare.

Recurenta - pârâtă a menționat,

totodată, punctul de vedere obținut de la D.G.M.F.I.A.C. din cadrul A.N.A.F. și

a arătat că toate aceste argumente fac ca susținerea reclamantului, în sensul

că vânzarea bunurilor imobile s-a realizat printr-o singură operațiune, fără

caracter de continuitate, să nu poată fi reținută în soluționarea favorabilă a

cauzei, iar obligația înregistrării în scop de T.V.A. intervine în momentul manifestării

intenției de a desfășura operațiuni taxabile, iar nu după derularea tranzacției

imobiliare.

În fine, autoritatea fiscală

a arătat că majorările de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată

stabilită suplimentar au fost calculate corect, potrivit prevederilor art. 120 alin.

(2) C. proc. fisc.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul - reclamant a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, arătând că motivele invocate de recurenta - pârâtă sunt lipsite de

temei pentru ambele aspecte abordate.

Astfel, în ceea ce

privește suspendarea executării deciziei de impunere, a arătat că prevederile

art. 14 și 15, raportate la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004,

cazul bine justificat decurgând din faptul că însăși autoritatea fiscală

emitentă a solicitat un punct de vedere pentru clarificarea situației de la forul

ierarhic superior, iar paguba iminentă constă în faptul că executarea silită a

fost deja demarată, iar cuantumul mare al debitului supus executării i-ar

afecta în mod grav patrimoniul.

Legat de fondul

litigiului, intimatul - reclamant a subliniat, în esență, lipsa caracterului de

continuitate al operațiunii de înstrăinare a imobilelor, și a arătat că dezlegarea

speței nu se poate întemeia doar pe interpretarea făcută de A.N.A.F., prin

serviciile sale de specialitate, ci pe propria interpretare pe care instanța de

judecată o dă prevederilor legale aplicabile.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenta - pârâtă și a prevederilor aer. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Debitul fiscal supus

contestării în fața instanței de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută

în art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., după parcurgerea procedurii administrative

reglementate în art. 205 și următoarele din același cod, constă în suma de 616.788

lei, compusă din taxă pe valoarea adăugată aferentă unei tranzacții imobiliare efectuate

în anul 2008, cu majorări de întârziere aferente.

Faptul generator al

obligației impuse de recurenta - pârâtă rezidă în înstrăinarea a două terenuri învecinate,

în suprafață de 482 mp și respectiv 752 mp, situate pe str. B. și înscrise în

C.F. Chișoda, împreună cu construcțiile începute și nefinalizate, situate pe

aceste terenuri.

Vânzarea - cumpărare

a fost efectuată printr-un singur act juridic, contractul autentificat din 07

mai 2008 la B.N.P., M.L., Timișoara, intervenit între reclamantul C.I. și soția

sa, C.C., în calitate de vânzători, și SC C. SRL, în calitate de cumpărătoare,

cu prețul de 2.124.508 lei.

Analizând criticile

formulate de recurenta pârâtă în raport cu baza factuală astfel descrisă,

Înalta Curte constată că sentința atacată reflectă interpretarea și aplicarea

corectă a prevederilor legale precum și evaluarea adecvată a materialului probator,

instanța de fond ajungând la concluzia corectă că unica tranzacție imobiliară efectuată

de reclamant nu prezintă caracterul de continuitate prevăzut în art. 127 (1) -

(2) C. fisc. drept criteriu pentru definirea noțiunii de „persoană impozabilă”

în scopuri de T.V.A. și a noțiunii de „activitate economică”.

Instanța de control

judiciar împărtășește această concluzie, reținând că art. 126 alin. (1) literele

c) și d) din C. fisc. instituie, printre condițiile care trebuie îndeplinite

cumulativ pentru stabilirea operațiunilor impozabile în România, aceea ca

livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să fie realizată de o persoană

impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), și să rezulte din una

dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2).

În temeiul art. 127 alin.

(1) din C. fisc., este considerată persoană impozabilă orice persoană care

desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități

economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau

rezultatul acestei activități, iar alineatul (2) include în categoria activităților

economice exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de

venituri cu caracter de continuitate.

Autoritatea fiscală a

identificat corect normele juridice aplicabile raportului dedus judecății, dar nu

a explicat în mod convingător care ar fi temeiurile, desprinse din legislația în

vigoare la data operațiunii de înstrăinare a imobilelor, ce ar justifica calificarea

acesteia drept activitate economică, având caracter de continuitate.

Singurul argument în

acest sens a fost referirea la conținutul art. 141 alin. (2) lit. f) din C.

fisc., care prevede scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru livrarea, de

către orice persoană, a terenurilor și construcțiilor, cu excepția livrării

unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren în construcție.

Or, în condițiile în

care, după cum rezultă din textul menționat, regula în materia livrării de

construcții și terenuri o constituie scutirea de T.V.A. (scutire în raport cu

obiectul operațiunii), norma de excepție cuprinsă în teza a II-a a art. 141 alin.

(2) lit. f) C. fisc. nu poate fi aplicată izolat, ruptă din context, fără a fi

corelată cu prevederile art. 127 C. fisc., care definesc persoana impozabilă.

Acesta este, de

altfel, și interpretarea stabilită prin pct. 37 alin. (5) din Normele metodologice

de aplicare a art. 141 alin. (2) din C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, în

forma în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2008:

„Excepția prevăzută

la art. 141 alin (2), lit. f) din C. fisc. se aplică numai în cazul persoanelor

care devin impozabile în sensul art. 127 din C. fisc. pentru livrarea de

construcții noi, de părți ale acestora sau de terenuri construibile”.

Nici prevederile art.

153 din C. fisc., astfel cum au fost explicitate, în vederea punerii în

executare, prin pct. 66 alin. (1) și (2) din Normele metodologice, nu pot

fi interpretate în sensul indicat de recurenta - pârâtă, pentru că obligația de

înregistrare în scopuri de T.V.A. ia naștere doar cu privire la activitatea

economică pe care o realizează ori intenționează să o realizeze persoana

impozabilă, deci tot în raport cu îndeplinirea cerințelor cuprinse în art. 126

și 127 din C. fisc.

Critica referitoare

la aplicarea art. 120 alin. (2) C. proc. fisc. pentru majorările de întârziere nu

se mai impune a fi analizată, pentru că debitul accesoriu nu poate avea o

existență de sine stătătoare în raport cu debitul principal, corect anulat de

instanță.

În ceea ce privește suspendarea

executării deciziei de impunere, Înalta Curte constată că această măsură provizorie,

dispusă de instanța de fond prin aplicarea judicioasă a prevederilor art. 14-15

din Legea nr. 554/2004 în raport cu circumstanțele cauzei, a avut o durată limitată

în timp până la soluționarea irevocabilă acțiunii în anulare, astfel că o

analiză detaliată în recurs a devenit de prisos.

al soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul declarat în considerarea prevederilor art. 14 alin. (4)

și art. 20 din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. Caraș - Severin, împotriva sentinței civile nr. 375 din 12 septembrie

2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 iunie 2012.