ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3991/2015

Decizia

nr. 3991/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, prin lichidator SCP B. SPRL Reșița, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, Structura de Administrare Fiscală, Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul Inspecție Fiscală PJ1 și Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea în parte a Deciziei nr. 449 din 27.11.2012 emisă de pârâtă și Decizia de impunere nr. F-CS 1075 din 30.11.2011 emise de pârâte.

1.2. Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 139 din 13 mai 2014, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă, a anulat, în parte, Decizia de impunere fiscală nr. F-CS 1075/30.11.2011, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, și, în parte, pct. 2 și 3 din Decizia nr. 449/27.11.2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu privire la suma de 29.334 lei reprezentând debit fiscal.

Totodată, a respins cererea de anulare a pct. 1 din Decizia nr. 449/27.11.2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta SC A. SRL, în insolvență, și pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

2.1. În recursul formulat și precizat ulterior, recurenta SC A. SRL a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. susținând, în esență, că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, anume art. 145-146 C. fisc. și, respectiv, pct. 45-46 din Normele metodologice, în ceea ce privește TVA, precum și art. 21 alin. (1) C. fisc., în ceea ce privește impozitul pe profit.

2.2. În recursurile formulate, autoritățile fiscale recurente pârâte au invocat motivul de recurs prevăzut la pct. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., susținând, în esență, că dispozițiile legale aplicabile sunt cele de la art. 156 alin. (1) și (2), iar începând cu data de 1.01.2007, art. 156

2

C. fisc.

Au mai susținut că obligarea la plata sumei de 8.000 lei cheltuieli de judecată este lipsită de temei legal, autoritățile fiscale neavând o conduită de rea credință.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 iulie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru, prin încheierea de ședință din 30 septembrie 2015, a admis în principiu recursurile formulate în cauză și, potrivit prevederilor art. 493 alin. (7) din noul C. proc. civ., a fixat termen de judecată în ședința publică din data de 26 noiembrie 2015.

4.1. În ceea ce privește recursul formulat de recurenta-reclamantă SC A.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă, prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara a solicitat:

- anularea în parte a Deciziei nr. 449/27.11.2012 privind soluționarea contestației înregistrată la D.G.F.P. Caraș-Severin sub nr. 906387/01.03.2012, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F. și, pe cale de consecință,

- anularea Deciziei de impunere nr. F-CS 1075/30.11.2011 emisă de Activitatea de inspecție fiscală, Serviciul Inspecție Fiscală PJ1 din cadrul Direcției generale a Finanțelor Publice Caraș Severin, în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 701/30.11.2011 întocmit de aceeași entitate.

Prin Decizia de impunere nr. F-CS/1057/30.11.2011, organele fiscale competente, în urma unui control care a vizat perioada 2006-2010 au stabilit, în sarcina SC A. SRL Caransebeș, obligații suplimentare în sumă de 3.231.898 lei reprezentând:

- 392.576 lei, impozit pe profit;

- 265.867 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit;

- 1.538.031 lei, taxă pe valoare adăugată;

- 1.035.424 lei, majorări de întârziere aferente TVA.

Prin Decizia nr. 449/27.12.2012, ca urmare a contestației fiscale formulate de societatea comercială, A.N.A.F. a dispus/decis:

- suspendarea soluționării contestației formulată de SC A. SRL împotriva Deciziei de impunere nr. F-CS 1075 din 30 noiembrie 2011 încheiată de organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Caraș-Severin, pentru suma totală de 2.617.598 lei, reprezentând taxă pe valoarea adăugată în sumă de 1.302.727 lei, accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată în sumă de 841.994 lei, impozit pe profit în sumă de 292.458 lei și accesorii aferente impozitului pe profit în sumă de 180.419 lei, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii, conform celor reținute în prezenta decizie;

- respingerea ca neîntemeiată a contestației reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr. F-CS 1075 din 30 noiembrie 2011, încheiată de organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Caraș-Severin, pentru suma totală de 428.733 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată în sumă de 235.304 lei și accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată în sumă de 193.429 lei;

- respingerea ca nemotivată a contestației reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr. F-CS 1075 din 30 noiembrie 2011, încheiată de organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Caraș-Severin, pentru suma totală de 185.566 lei reprezentând impozit pe profit în sumă de 100.118 lei și accesorii aferente impozitului pe profit în sumă de 85.448 lei;

- admiterea contestației formulată de SC A. împotriva Deciziei de impunere nr. F-CS 1075 din 30 noiembrie 2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, accesoriile aferente taxei pe valoarea adăugată în sumă de 1 leu, cu consecința anulării parțiale pentru această sumă.

Prin sentința nr. 139 din 13.05.2014, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a pct. 1 din Decizia nr. 449/27.11.2012.

Referitor la această soluție, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a dat o hotărâre nelegală reținând că acest capăt de cerere este inadmisibil, constatând în mod greșit că nu ar fi atacat măsura suspendării soluționării contestației și că instanța nu ar putea să se pronunțe cu privire la legalitatea/nelegalitatea deciziei de impunere cu privire la obligațiile fiscale referitor la care organul fiscal nu a soluționat contestația fiscală.

Criticile/susținerile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Așa cum s-a reținut mai sus, societatea comercială a solicitat anularea Deciziei nr. 449/2012 și a Deciziei de impunere nr. F-CS 1075/2011 în integralitatea lor, ceea ce impunea ca instanța de fond să cerceteze fondul deciziei de impunere, inclusiv în ceea ce privește obligațiile fiscale pentru care, prin Decizia nr. 449/2012, organul fiscal a decis suspendarea soluționării contestației.

Or, în cauză, este necontestat că societatea comercială nu a solicitat anularea Deciziei nr. 449/2012 și obligarea autorității fiscale să soluționeze contestația fiscală inclusiv și pentru sumele pentru care a decis suspendarea soluționării contestației. De altfel, societatea comercială nu a invocat nici că organul fiscal ar fi sesizat fără temei organul de urmărire penală.

Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a reținut în mod judicios inadmisibilitatea acțiunii în ceea ce privește măsura decisă prin pct. 1 al Deciziei nr. 449/2012, din moment ce societatea comercială nu a atacat măsura suspendării și nu a cerut obligarea organului fiscal la soluționarea contestației fiscale și pentru obligațiile fiscale în sumă de 2.617.598 lei, ci a cerut anularea acestui debit fiscal, deși organul fiscal competent nu se pronunțase prin decizie, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 218 C. proc. fisc.

Referitor la pct. 2 și pct. 3 din Decizia nr. 449/2012, instanța de fond a admis în parte acțiunea și a anulat/ modificat actele administrative fiscale atacate în ceea ce privește suma de 29.334 lei obligații fiscale pentru care recurenta-reclamantă a fost exonerată.

În recursul formulat recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că expertul cauzei și instanța de judecată au reținut fără temei nedeductibilitatea TVA în sumă de 115.576 lei, cu accesorii de 85.657 lei, nedeductibilitatea TVA în sumă de 3.878 lei, cu accesorii de 4.719 lei, precum și datorarea TVA în sumă de 115.850 lei, cu accesorii de 103.053 lei.

Într-adevăr, în cauză, instanța de fond, la cererea reclamantei, a admis și dispus efectuarea unei expertize fiscale, cu obiectivele propuse de societatea comercială reclamantă.

Or, expertul, consultant fiscal, prin expertiza efectuată, a confirmat parțial constatările și concluziile organelor fiscale, în ceea ce privește obligațiile fiscale stabilite în sarcina societății comerciale.

Astfel, în ceea ce privește deducerea TVA în sumă de 115.576 lei, aferentă achiziționării de bunuri și materiale de construcții, expertul a argumentat că societatea comercială nu i-a pus la dispoziție nici un document din care să rezulte în ce obiective de investiții ale societății au fost încorporate acele bunuri și materiale de construcții, precum nici documente că acestea s-ar afla în stocurile societății.

Deci, instanța de fond a reținut în mod legal și temeinic faptul că cerințele art. 146 alin. (2) lit. a) C. fisc. nu sunt îndeplinite, nefiind dovedit faptul că achizițiile respective au fost făcute în scopul realizării unor operațiuni taxabile.

În ceea ce privește TVA în sumă de 3.878 lei aferentă achizițiilor de alimente ca cheltuieli de protocol, expertul a argumentat că, potrivit calculelor efectuate, a rezultat că societatea comercială, prin achizițiile respective de 20.412 lei, depășise plafonul de 2%.

Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a reținut în mod temeinic și legal că cheltuielile respective nu respectă prevederile art. 128 alin. (8) lit. f) C. fisc. și pct. 15 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

În ceea ce privește TVA în sumă de 115.850 lei, stabilită suplimentar de organele fiscale ca diferență în perioada 2006-2010, în Jurnalele TVA și Deconturile TVA, expertul a refăcut calculele făcute de organele fiscale în Anexa nr. 20/2-6 la Raportul de inspecție fiscală și a constatat că, pentru suma de 105.261 lei TVA, societatea comercială este obligată în mod corect suplimentar.

Este adevărat că aceste concluzii au fost obiectate atât de organul fiscal cât și de societatea comercială, obiecțiunile fiind înlăturate în urma argumentelor suplimentare prezentate de expert.

În ceea ce privește impozitul pe profit în sumă de 100.118 lei, cu accesorii în sumă de 85.488 lei, instanța de fond a reținut că această sumă a fost calculată ca urmare a lărgirii bazei impozabile cu cheltuielile nedeductibile, respectiv bunurile și materialele în privința cărora societatea comercială nu a făcut dovada achiziției acestora în scopul realizării de venituri, precum și cheltuielile de protocol care au depășit plafonul de 2%, cheltuielile cu plata amenzilor.

În recursul formulat, recurenta-reclamantă, referitor la acest capitol a făcut trimitere la criticile invocate pentru sumele respective la Capitolul TVA.

Or, așa cum s-a arătat deja, în fața organelor de inspecție, cât și în faza efectuării expertizei fiscale, societatea comercială nu a prezentat documente din care să rezulte că acele achiziții și cheltuieli ar fi fost realizate/făcute în scopul obținerii de venituri, așa cum cer prevederile art. 21 alin. (1) C. fisc.

În concluzie, recursul formulat de recurenta-reclamantă este nefondat, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală.

4.2. În ceea ce privește recursurile formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și, respectiv, de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin A.J.F.P. Caraș-Severin

În criticile formulate, autoritățile fiscale au susținut, în esență, că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, în cazul TVA în sumă de 115.850 lei, stabilită de organele de inspecție ca diferență în perioada 2006-2010, în Jurnalele TVA și Deconturile TVA, unde instanța și-a însușit punctul de vedere al expertului și a exonerat societatea comercială de la plata sumei de 10.589 lei TVA și 18.785 lei accesorii, în total 29.334 lei.

În criticile formulate în recurs nu se regăsesc, însă, argumente care să infirme concluziile expertului care, reverificând și recalculând Anexa 20/2-6 a Raportului de inspecție, a stabilit, în Anexa 1/1-5 a Raportului de expertiză, noua situație însușită în mod judicios de instanța de fond.

Totodată, autoritățile fiscale au susținut în recursurile formulate, nelegalitatea obligării lor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.000 lei, invocând lipsa relei credințe și faptul că, potrivit art. 453 din noul C. proc. civ., atunci când acțiunea a fost admisă în parte, „cheltuielile de judecată nu se pot admite în întregime”.

Într-adevăr, instanța de fond a obligat autoritățile pârâte la plata către reclamantă a sumei de 8.000 lei, dar rezultă că aceasta reprezintă o parte din onorariul plătit expertului consultant fiscal, în sumă de 12.400 lei, apreciere pe care instanța o consideră conformă cu prevederile art. 451-453 din noul C. proc. civ.

În concluzie, recursurile sunt nefondate, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de SC A. SRL, prin lichidator SCP B. SPRL Reșița, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin și Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 139 din 13 mai 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscală, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2015.