ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3460/2015

Decizia

nr. 3460/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin cererea înregistrată, la data de 04.10.2013, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin (fosta Direcție Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin) și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, anularea Deciziei nr. 225 din 26 iulie 2013 emise de A.N.A.F. - D.G.S.C. privind soluționarea contestației sale, înregistrate la D.G.F.P. Caraș-Severin sub nr. 5916 din 12 iunie 2013, și, pe cale de consecință, anularea Deciziei de impunere nr. F-CS 250 din 30 aprilie 2013 emise de D.G.F.P. Caraș-Severin în baza Raportului de inspecție fiscală nr. F-CS 198 din 29 aprilie 2013.

Prin sentința civilă nr. 124 din 29 aprilie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta SC A. SRL a formulat recurs, solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Motivele de casare

Susținerile recurentei-reclamante se pot încadra în motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Principalele argumente invocate

Susține recurenta-reclamantă, în esență, că decizia de suspendare a soluționării contestației nu este motivată și că premisa de la care au plecat organele fiscale în soluționarea contestației este eronată.

Astfel, faptul că, în decizia de suspendare a soluționării contestației administrative, este reiterată situația de fapt, constatările organelor de inspecție fiscală și argumentele societății, nu este de natură să constituie o motivare a acestei decizii.

Arată că, în perioada efectuării inspecției fiscale, nu i-a fost reproșată vreo neregulă, raportat la modul în care a înțeles să-și îndeplinească obligațiile fiscale, ci i s-au reproșat acțiuni care vizează îndeplinirea obligațiilor fiscale de către anumiți colaboratori ai săi. Or, răspunderea fiscală nu este solidară, neavând nicio răspundere pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea obligațiilor fiscale ale unor terți față de bugetul de stat.

Concluzionează recurenta că realitatea operațiunilor sale este dovedită cu înscrisuri, însă organele de control fiscal au pus în discuție realitatea efectuării operațiunilor în baza unor elemente care nu țin de comportamentul său, referitoare la anumite societăți care sunt radiate sau care nu au răspuns solicitărilor. De asemenea, cercetările penale nu pot influența răspunderea fiscală, care, la fel ca și răspunderea penală, este o răspundere individuală, fiecare fiind răspunzător pentru faptele săvârșite.

În ceea ce privește anularea deciziei de impunere, apreciază că instanța de contencios administrativ are posibilitatea de a se pronunța asupra fondului, chiar dacă organele administrative nu s-au pronunțat efectiv, ci au suspendat soluționarea contestației.

Apărările intimatelor-pârâte

Prin întâmpinarea formulată, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Arată că, potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă. Organul penal urmează a stabili dacă operațiunile ce fac obiectul atât al inspecției fiscale cât și al cercetărilor penale au caracter fraudulos sau, dimpotrivă, au fost încheiate cu respectarea legii.

Mai susține că în mod corect instanța de fond a reținut prematuritatea cererii reclamantei de anulare a Deciziei de impunere nr. F-CS 250 din 30 aprilie 2013, în condițiile în care contestația administrativă formulată împotriva acestei decizii este suspendată.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 martie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 iunie 2015, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Cu privire la fondul recursului

Analiza motivelor de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat în limitele și pentru următoarele considerente.

În urma controlului efectuat la societatea reclamantă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș Severin a emis Raportul de inspecție fiscală nr. F-CS 198 din 29 aprilie 2013 în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. F-CS 250 din 30 aprilie 2013, prin care s-a reținut în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 3.379.535 lei, reprezentând taxă pe valoare adăugată suplimentară, impozit pe profit și accesorii, sume care ar proveni din evidențierea unor operațiuni fictive, pretins realizate cu SC B. SRL Strehaia, SC C. SRL Alexandria, D. Drobeta Turnu-Severin, E. SRL, inspectorii fiscali suspectând săvârșirea unor fraude fiscale.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC A. SRL a formulat contestație, prin Decizia nr. 225 din 26 iulie 2013, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor dispunând, în temeiul art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, suspendarea soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală.

Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., „(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

b) soluționarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.”

Înalta Curte reține că acest articol instituie o posibilitate, și nu o obligație pentru organul de soluționare a contestației, iar, pentru a se dispune o asemenea măsură, trebuie (i) să existe indiciile săvârșirii unei infracțiuni și (ii) infracțiunea să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

Așadar, condiția esențială impusă de text se referă la justificarea acestei măsuri de interdependența dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate și stabilirea corectă a obligațiilor bugetare în sarcina contribuabilului contestator.

Organul de inspecție fiscală, pentru a motiva suspendarea soluționării contestației, reține că organele de inspecție fiscală ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Caraș-Severin au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, cu adresa nr. 6017 din 14 iunie 2013, Raportul de inspecție fiscală nr. F-CS 198 din 29 aprilie 2013 și Decizia de impunere nr. F-CS 250 din 30 aprilie 2013 în vederea soluționării dosarului 422/P/2012, în care se efectuează cercetarea penală împotriva numitului F., administrator și asociat al SC A. SRL, pentru stabilirea existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte apreciază că aspectele în privința cărora organele fiscale au suspiciuni, verificarea situației de fapt constând în realitatea operațiunilor și înregistrărilor efectuate de societate, se pot lămuri de către autoritatea fiscală cu ocazia soluționării contestației, nefiind influențate de cercetările pe latură penală sau pronunțarea unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

De asemenea, de la data formulării sesizării penale cu privire la administratorul societății recurente, ce formează obiectul dosarului penal nr. x/P/2012, deși au trecut aproape 3 ani, nu s-a efectuat niciun demers eficient, nu s-a dispus vreo măsură împotriva societății, nu s-a dispus începerea urmăririi penale, acest aspect nefiind contestat nici de intimatele-pârâte.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că suspendarea sine die a soluționării contestației societății recurente este de natură a întârzia în mod nejustificat accesul părții la instanță, ceea ce contravine prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția Drepturilor Omului.

Înalta Curte, reținând că față de societatea comercială reclamantă până în prezent nu s-au dispus măsuri de natură a constata caracterul penal al faptelor sesizate de fisc (ceea ce ar fi putut justifica măsura de suspendare dispusă de organul administrativ pentru a acorda prioritate organului de cercetare penală), precum și faptul că între stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite și stabilirea obligațiilor bugetare suplimentare nu există o legătură ce ar putea influența soluționarea contestației administrative, constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 214 din O.G. nr. 92/2003.

În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. F-CS 250 din 30 aprilie 2013 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, respins, ca prematur de prima instanță, Înalta Curte apreciază că se impune respingerea acestuia ca inadmisibil.

Astfel, conform prevederilor art. 205 alin. (1) C. proc. fisc., împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale, se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune a celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Potrivit dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă în condițiile legii.

Prin urmare, decizia de impunere nu poate fi contestată direct la instanța de contencios administrativ. Obiectul acțiunii în contencios administrativ se limitează la atacarea deciziei de soluționare a contestației formulate în condițiile art. 205-206 C. proc. fisc.

Soluția instanței de recurs

Față de cele ce preced, în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de către recurenta-reclamantă, va casa hotărârea atacată și, rejudecând cauza, va admite, în parte, cererea reclamantei SC A. SRL, va anula Decizia nr. 225 din 26 iulie 2013 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și va obliga pârâta la soluționarea pe fond a contestației, și va respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. F-CS 250 din 30 aprilie 2013 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Caraș-Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 124 din 29 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare, admite, în parte, cererea reclamantei SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Administrația Finanțelor Publice Caraș-Severin și Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara.

Anulează Decizia nr. 225 din 26 iulie 2013 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C. și obligă intimata-pârâtă A.N.A.F. - D.G.S.C. la soluționarea pe fond a contestației.

Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. F-CS 250 din 30 aprilie 2013 a D.G.F.P. Caraș-Severin.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2015.