ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3326/2015

Decizia nr. 3326/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din actele și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Decizia supusă revizuirii

Prin decizia nr. 1054 din 9 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei de interes a recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și s-au respins recursurile declarate de reclamanta SC A. SRL Timișoara și de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 285 din 22 octombrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut următoarele:

Cu privire la recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Timișoara, a constatat că motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este nefondat, reținând că norma prevăzută art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ. are în vedere ipoteza în care instanța a omis să soluționeze un capăt de cerere principal sau accesoriu ori o cerere conexă sau incidentală, totalitatea cererilor constituind cadrul obiectiv al judecății și limitele învestirii instanței.

În considerentele deciziei nr. 2166 din 9 mai 2014, instanța de control judiciar a expus argumentele avute în vedere de prima instanță la pronunțarea sentinței civile nr. 99 din 14 februarie 2013, iar cum prin pronunțarea deciziei de casare a sentinței civile nr. 587 din 1 noiembrie 2012, această hotărâre nu mai produce efecte, s-a constatat că referirile făcute de recurenta-reclamantă la soluția pronunțată de instanță asupra cererii de completare a dispozitivului sentinței nr. 587 din 1 noiembrie 2012, sunt lipsite de relevanță, în contextul casării acestei hotărâri.

Prin urmare, cu ocazia rejudecării cauzei, în mod judicios prima instanță a procedat și la analiza obligațiilor accesorii aferente impozitului pe profit, taxei pe valoare adăugată și redevenței miniere, neputându-se reține că limitele rejudecării au vizat, exclusiv, anularea actelor administrativ fiscale cu privire la obligațiile principale de plată, stabilite suplimentar în sarcina reclamantei.

De asemenea, a apreciat ca neîntemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă pe fondul pricinii.

Înalta Curte a apreciat nefondată și critica formulată de recurenta-reclamantă referitoare la încălcarea de către prima instanță a principiului contradictorialității și a obligației de aflare a adevărului, care guvernează desfășurarea procesului civil.

Exigența fundamentală a contradictorialității impune ca nicio măsură să nu fie dispusă de instanță fără a fi fundamentată pe mijloace de probă administrate în cursul judecății și care au făcut obiectul unei dezbateri contradictorii.

Înalta Curte reține că instanța de fond a respectat îndrumările date de instanța de control judiciar prin decizia nr. 2166 din 9 mai 2014 și a soluționat acțiunea dedusă judecății cu respectarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., având în vedere că prin decizia de casare nu s-a statuat asupra necesității completării probatoriului sau a obiectivelor expertizei tehnice contabile, în vederea lămuririi situației de fapt existente în cauză.

Pe linia considerentelor deciziei de casare, instanța de fond a analizat și aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente în speță, în raport de circumstanțele de fapt ale cauzei și a respectat prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivând, în mod pertinent, înlăturarea concluziilor raportului de expertiză tehnică contabilă, întocmit anterior trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu privire la recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, instanța de control judiciar a reținut că, constatând că în cauză organul fiscal a procedat la redimensionarea bazei de impozitare a taxei pe valoare adăugată prin raportare la prețurile medii pe piață, în mod judicios instanța de fond a dispus anularea parțială a deciziei de impunere din 29 iulie 2011, a raportului de inspecție fiscală din 29 iulie 2011 și a deciziei de soluționare a contestației administrative din 02 noiembrie 2011, în limita sumei de 205.218 RON, reprezentând taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar, precum și a sumei de 158.509 RON, reprezentând accesorii aferente acesteia.

Calea de atac exercitată împotriva hotărârii instanței de recurs

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire revizuenta SC A. SRL, invocând prevederile art. 322 C. proc. civ.

S-a susținut de revizuentă că rejudecarea cauzei a avut ca obiect doar anularea actelor fiscale cu privire la redevența minieră suplimentară în sumă de 108.009,59 RON, impozit pe profit stabilit suplimentar în sumă de 103.803 RON și TVA colectată suplimentar în sumă de 205.218 RON.

Accesoriile au fost anulate în mod irevocabil și nu mai puteau face obiectul analizei instanței în cadrul rejudecării.

A doua instanță de recurs, care a pronunțat decizia a cărei revizuire o solicită, a apreciat că prin casarea sentinței nr. 587 din 01 noiembrie 2012 hotărârea nr. 99 din 14 februarie 2013 nu mai produce efecte.

Ori, o asemenea concluzie este contrară prevederilor art. 281

2

alin. (2) C. proc. civ. și art. 281 ind. 3 alin. (1) C. proc. civ.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Înainte de a analiza motivele cererii de revizuire, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția inadmisibilității constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța are în vedere considerentele în continuare arătate:

Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea este admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, neputând fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă punerea în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte și împrejurări care au fost discutate de instanță cu ocazia rezolvării litigiului în fond.

Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, față de cea care fusese aleasă până în acel moment.

Așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudență și doctrină, noțiunea de evocare a fondului la care se referă art. 322 C. proc. civ., privește numai deciziile pronunțate de instanța de recurs de admitere, pentru motivele legate de fondul cauzei.

O astfel de situație nu se întâlnește însă și atunci când instanța de recurs respinge recursul, cum este și cazul deciziei ce formează obiectul cererii de revizuire de față.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, calea extraordinară promovată este inadmisibilă, dată fiind neîndeplinirea condiției de admisibilitate prevăzută de textul legal sus-arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea de revizuire formulată de SC A. SRL Timișoara împotriva deciziei nr. 1054 din 9 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2015.