ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.01.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 206/2025

HOTĂRÂRE
23.01.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 206/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2025

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele aspecte:

Prin sentința penală nr. 210/S din 11 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Brașov a dispus încetarea procesului penal față de inculpații A., B., C., D. S.R.L., E. S.R.L., F. și G., precum și obligarea acestora să plătească despăgubiri părții civile Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane-Regiunea Centru, astfel: inculpații B., A., F., D. S.R.L. și G., în solidar, suma de 605.193,45 RON (inculpatul G. doar până la concurența sumei de 267.106,75 RON); inculpații B., A., C. și E. S.R.L., în solidar, suma de 1.564.476,81 RON; inculpații B., A. și D. S.R.L., în solidar, suma de 1.191.772,42 RON.

Prin decizia penală nr. 470 din 20 iunie 2024, Curtea de Apel Brașov a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B., A., C., F. și G., a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticoruptie-Serviciul Teritorial Brașov, a desființat sentința penală nr. 210/S din 11 octombrie 2022, sub aspectul soluțiilor de încetare a procesului penal, a rejudecat latura penală și a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate, inclusiv sub aspectul laturii civile.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 22 iulie 2024, C., A. și B. au solicitat revizuirea deciziei penale nr. 470/Ap din 20 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2019, invocând motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Revizuenții au susținut că decizia penală nr. 470/Ap din 20 iunie 2024 încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 907/2015, pronunțate de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia nr. 668/2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a sentinței nr. 276/2015, pronunțate de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia nr. 3460/2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, precum și a sentinței nr. 906/2015, pronunțate de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia nr. 669/2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sens în care au învederat următoarele argumente:

În perioada 2009-2012, au fost încheiate cu Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Centru contractele de finanțare nr. x, nr. x și nr. x. Proiectele au făcut obiectul controlului din partea OIRPOSDRU, în urma căruia au fost emise procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Prin procesul-verbal nr. x/13.03.2014, OIRPOSDRU a stabilit că suma de 46.795,10 RON, ce a fost acordată D. S.R.L. cu titlu de salariu pentru orele prestate de B. în cadrul proiectului 40678, este cheltuială neeligibilă, fiind imputată societății. Tribunalul Alba, prin sentința nr. 907/2015, și Curtea de Apel Alba-Iulia, prin decizia nr. 668/2016, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2015, au reținut că suma de 46.795,10 RON este cheltuială neeligibilă, iar procesul-verbal atacat este legal.

Prin procesul-verbal nr. x/14.10.2014, OIRPOSDRU a stabilit că suma de 347.357,05 RON, acordată E. S.R.L. cu titlu de salariu pentru orele prestate de B. în cadrul proiectului 75604, este cheltuială neeligibilă, fiind imputată societății. Tribunalul Alba, prin sentința nr. 276/2015, și Curtea de Apel Alba-Iulia, prin decizia nr. 3460/2015, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2015, au reținut că suma de 347.357.05 RON este cheltuială neeligibilă, iar procesul-verbal atacat este legal.

Prin procesul-verbal nr. x/20.10.2014, OIRPOSDRU a stabilit că suma de 345.393,40 RON, ce a fost acordată D. S.R.L. cu titlu de salariu pentru orele prestate de B. în cadrul proiectului 76493, este cheltuială neeligibilă, fiind imputată societății. Tribunalul Alba, prin sentința nr. 906/2015, și Curtea de Apel Alba-Iulia, prin decizia nr. 669/2016, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2015, au reținut că suma de 345.39340 RON este cheltuială neeligibilă, iar procesul-verbal atacat este legal.

Ulterior, D. S.R.L., E. S.R.L. și revizuenții au fost inculpați în dosarul nr. x/2019, având ca obiect cele 3 proiecte. Prin decizia penală nr. 470 din 20 iunie 2024, Curtea de Apel Brașov a dispus condamnarea inculpaților, precum și obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei totale de 3.361.442,68 RON, compusă din: suma de 605.193,45 RON, plătită pe nedrept inculpatei D. S.R.L. pe parcursul derulării contractului de finanțare nr. x; suma de 1.564.476,81 RON, plătită pe nedrept inculpatei E. S.R.L. pe parcursul derulării contractului de finanțare x; suma de 1.191.772,42 RON, plătită pe nedrept inculpatei D. S.R.L. pe parcursul derulării contractului de finanțare nr. x. Aceste sume la care au fost obligați inculpații în dosarul penal nr. x/2019 includ și sumele care au făcut obiectul dosarelor nr. x/2015, nr. y/2015 și nr. 181/107/2015, soluționate anterior de Tribunalul Alba și de Curtea de Apel Alba Iulia, acestea fiind imputate de două ori, ceea ce echivalează cu încălcarea principiului ne bis in idem, precum și a efectului negativ al autorității de lucru judecat.

Analizând cererea de revizuire, prin prisma motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente de drept:

Revizuenții au invocat motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că decizia penală nr. 470/Ap din 20 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2019, încalcă, sub aspectul laturii civile, autoritatea de lucru judecat de care se bucură sentința nr. 907/CAF/2015, pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia nr. 668/2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sentința nr. 276/CAF/2015, pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia nr. 3460/2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, precum și sentința nr. 906/CAF/2015, pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia nr. 669/2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Conform alin. (2) al aceluiași articol, "pentru motivul de revizuire prevăzut la pct. 8, sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul".

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanței a unei chestiuni litigioase deja rezolvate printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Potrivit dispozițiilor art. 430 din C. proc. civ.:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Conform prevederilor art. 431 din C. proc. civ.:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Efectul de lucru judecat are două accepțiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorității de lucru judecat (bis de eadem), ce face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorității de lucru judecat (res judicata), ce presupune că hotărârea beneficiază de prezumția irefragabilă că exprimă adevărul, neputând fi contrazisă de o altă hotărâre.

Legiuitorul a consacrat explicit și efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită sau contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur). Într-o atare situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio).

În cauză, revizuenții au invocat încălcarea efectului negativ al autorității de lucru judecat, susținând că sumele la plata cărora au fost obligați în dosarul penal nr. x/2019 includ și sumele care au făcut obiectul dosarelor nr. x/2015, nr. y/2015 și nr. 181/107/2015, soluționate definitiv de instanțele de contencios administrativ, aceste sume fiind imputate de două ori.

Susținerile revizuenților nu pot fi primite, întrucât obiectul dosarelor nr. x/2015, nr. y/2015 și nr. 181/107/2015 a constat în anularea unor acte administrative (procesele-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/13.03.2014, nr. y/14.10.2014 și nr. 5758/20.10.2014), iar cauza a constat în neeligibilitatea unor cheltuieli ce au fost solicitate la decontare din fondurile europene. În schimb, obiectul procesului penal finalizat prin decizia a cărei revizuire se solicită a constat în tragerea la răspundere penală a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 (latura penală), precum și în angajarea răspunderii civile delictuale (latura civilă), iar cauza a constat în activitatea infracțională desfășurată de către inculpați în legătură cu obținerea fondurilor europene.

În acest context, nu este îndeplinită condiția triplei identități (părți, obiect și cauză), neputându-se reține că decizia penală nr. 470/Ap din 20 iunie 2024 încalcă, sub aspectul laturii civile, efectul negativ al autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârile definitive pronunțate de instanțele de contencios administrativ în dosarele nr. x/2015, nr. y/2015 și nr. 181/107/2015

Nu poate fi reținută nici nesocotirea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, întrucât prin cele trei hotărâri definitive pronunțate în litigiile de contencios administrativ s-a stabilit că sumele de 46.795,10 RON, 347.357,05 RON și 345.393,40 RON sunt cheltuieli neeligibile, motiv pentru care D. S.R.L. și E. S.R.L. trebuie să le restituie Organismului Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Același lucru a fost stabilit și cu ocazia soluționării laturii civile a procesului penal, cu mențiunea că, pe lângă sumele de 46.795,10 RON, 347.357,05 RON și 345.393,40 RON, s-au adăugat, conform legislației în vigoare, toate sumele plătite de autoritatea contractantă în baza contractelor de finanțare nr. x, nr. x și nr. x.

În acest context, decizia penală nr. 470/Ap din 20 iunie 2024 nu este potrivnică hotărârilor definitive pronunțate în dosarele nr. x/2015, nr. y/2015 și nr. 181/107/2015, fiind vorba despre o chestiune ce ține de executarea benevolă/silită a hotărârilor pronunțate în cele două tipuri de litigii.

Constatând că nu este incident motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenții C., A. și B. împotriva deciziei penale nr. 470/Ap din 20 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală în dosarul nr. x/2019.

Cu drept de recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă