ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 669/2016

Decizia nr. 669/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Tg. Mureș sub nr. x/320/2013, la data de 07 martie 2013, reclamanta SC A. SRL, a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. Solovăstru, C. Solovăstru și D. Solovăstru, anularea adresei din 07 martie 2006, emisă de D. Solovăstru și repunerea părților în situația anterioară emiterii adresei din 07 martie 2006.

În cursul cercetării judecătorești, în calea de atac a recursului, la data de 18 noiembrie 2015 reclamanta

SC A. SRL, a înțeles să formuleze, în temeiul art.  44 și art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cererea de recuzare a judecătorilor a E. și F. din completul învestit cu soluționarea recursului declarat în Dosarul nr. x/320/2013.

S-a apreciat că prin pronunțarea de către cei doi judecători a unei soluții în Dosarul nr. x/102/2010, membrii completului și-au exprimat părerea cu privire la soluția ce urmează a se judeca în cauză cu privire la competența materială a instanței, dispozițiile legale incidente în cauză, soluția criticată, recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 44 și 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Soluția instanței de fond;

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea nr. 171/R/CC din 14 decembrie 2015, a respins cererea de recuzare a domnilor judecători E. și F., membri ai completului C3RCA, învestit cu soluționare recursului formulat împotriva sentinței nr. 2454 din 3 octombrie 2014, pronunțate de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. x/320/2013, cerere formulată de reclamanta SC A. SRL.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. j

udecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

Reține instanța că acest motiv vizează incompatibilitatea judecătorului care și-a exprimat opinia în legătură cu soluțiile ce pot fi pronunțate în pricina concretă pe care o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare și pronunțare.

Mai reține instanța că cererea privind recuzarea formulată de recurenta SC A. SRL urmează a fi respinsă, având în vedere că soluționarea de către judecătorii cauzei a unei probleme identice/similare de drept într-un al dosar, în Dosarul nr. x/102/2010, chiar și în ipoteza în care există suprapuneri în privința anumitor elemente de fapt (același temei al drepturilor invocate ori identitatea pârâților chemați în judecată), nu echivalează cu exprimarea unei judecăți cu privire la pricina care se judecă.

Conchide instanța în sensul că, în cazul de recuzare prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. implică exprimarea unei păreri cu strictă referire la pricina cu care judecătorul este învestit, existența manifestării unei poziții „

în cauza pe care a fost desemnat să o judece

” neputând fi dedusă din soluționarea unei alte cauze similare, chiar dacă dezlegarea acelei cauze ar fi de natură a prefigura, sub anumite aspecte, hotărârea care s-ar putea pronunța în cauza pendinte.

Calea de atac exercitată în cauză;

Împotriva Încheierii nr. 171/R/CC din 14 decembrie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În dezvoltata criticilor expuse,în esență, recurenta a susținut că judecătorii judecători E. și F., membri ai completului C3RCA, învestit cu soluționare recursului formulat împotriva sentinței nr. 2454 din 3 octombrie 2014 și-au spus părerea cu privire la cauză, având aceleași părți, atât pe fondul cauzei cât și în ceea ce privește excepția competența materială a instanței de contencios administrativ, în Dosarul nr. x/102/2010. Mai susține că,

atât în Dosarul nr. x/102/2010 cât și în prezentul dosar, același judecător a dispus respingerea excepției necompetenței materiale cu aceeași motivare.

Apărările formulate în cauză;

Prin întâmpinarea formulată pârâtele B. Solovăstru, prin reprezentant legal, D. Solovăstru, prin reprezentant legal și D. Solovăstru, au solicitat respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurentei la pata cheltuielilor de judecată.

Considerentele Înaltei Curți;

Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. art. 248 alin. (1) coroborat cu 53 alin. (1) C. proc. civ., excepția

prematurității declarării cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite, în condițiile în care fondul cauzei nu a fost soluționat, urmând a respinge recursul ca atare

, pentru următoarele considerente:

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Potrivit art. 53 alin. (1) N.C.P.C., „încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.

De asemenea, conform art. 53 alin. (3) teza a II-a N.C.P.C., „când instanța de recurs constată că recuzarea a fost greșit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima instanță”.

Din coroborarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) N.C.P.C., cu prevederile alin. (3) teza a II-a al aceluiași articol menționat, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a soluționat cauza, în ipoteza în care aceasta din urmă hotărâre este definitivă, iar nu în termen de 5 zile de când a fost comunicată încheierea recurată, textele legale invocate folosind sintagmele „hotărârea prin care s-a soluționat cauza”, „trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel sau …la prima instanță”, ceea ce înseamnă că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a unui judecător sau a membrilor completului care participă la judecarea unui apel va putea fi atacată cu recurs numai după soluționarea cauzei respective și pronunțarea unei hotărâri definitive, în înțelesul art. 634 N.C.P.C.

În speță, se constată că, la data declarării recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare a completului însărcinat cu judecarea recursului, respectiv data de 14 decembrie 2015, cauza în care s-a pronunțat această încheiere nu fusese soluționată pe fond.

În acest context, se constată că judecarea recursului de către Curtea de Apel Târgu Mureș nu era finalizată, iar ceea ce s-a atacat cu recurs este o încheiere intermediară, prin care s-a respins o cerere de recuzare a completului însărcinat cu judecarea recursului, ceea ce înseamnă că recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de recuzare, înainte de soluționarea cauzei în fond, este prematur formulat.

Este de menționat că acestor cazuri de echipolență specifice apelului și recursului li se adaugă cele reglementate în partea generală a codului, art. 184 alin. (2) N.C.P.C.

Cum cazurile de echipolență au fost prevăzute expres de legiuitor, acestea sunt de strictă de interpretare și aplicare, neputând fi extinse prin analogie, iar recurentul nu se regăsește în niciunul din aceste cazuri, recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de recuzare, înainte de soluționarea cauzei în fond, este prematur formulat.

Față de soluția pronunțată și, având în vedere și practica în această materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care statuează în sensul ca partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea si caracterul or rezonabil, se va respinge cererea formulată de intimați-pârâți, referitoare la obligarea recurentei - reclamate la plata cheltuielilor de judecată (6.000 lei) constând în onorariul de avocat, potrivit documentului justificativ depus la dosar în acest sens.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 53 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca prematur formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Încheierii nr. 171/R/CC din 14 decembrie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca prematur formulat.

Respinge cererea formulată de intimați privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 09 martie 2016.