ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1355/2017

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, personal și în calitate de unic succesor al defunctei sale soții A. a solicitat obligarea - în solidar a pârâților B. și S.C. C. S.R.L. - să restituie în totalitate - împrumuturile acordate acestora de către reclamant și soția acestuia, în mai multe rânduri.

Reclamantul pentru stabilirea taxei judiciare de timbru a precizat valoarea în RON a pretențiilor formulate la valorile BNR din data de 16 octombrie 2014, astfel: 63.000 EURO x 4,38 RON/l Euro = 275.940 RON + 30.000 USD x 3,30 RON/l USD = 99.000 RON = total valoare împrumuturi de restituit = 374.940 RON.

Prin sentința nr. 82 din 02 iulie 2015 Tribunalul Specializat Mureș, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâții societatea C. S.R.L. și B. și în consecință, a respins ca fiind prescrisă acțiunea promovată de reclamantul D. și B., acțiune având ca obiect obligarea pârâților în solidar la restituirea sumei de 65.000 euro și 30.000 USD cu titlu de împrumut. A fost respinsă ca nedovedită cererea formulată de pârâții S.C. C. și B. privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței nr. 82 din 02 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș a declarat apel reclamantul D., ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș.

Prin încheierea nr. 34/A/CC din 06 iunie 2016 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de apelantul D. privind recuzarea doamnei judecător E..

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 382/A din 9 iunie 2016 a respins apelul formulat de D. împotriva sentinței nr. 82 din 02 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș.

Împotriva încheierii nr. 34/A/CC din 6 iunie 2016 și a deciziei nr. 382/A din 9 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul D. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 447 din 09 martie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant D. împotriva deciziei nr. 382/A din 09 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Prin aceeași decizie, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant D. împotriva încheierii nr. 34 din 06 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În argumentarea acestei soluții, Înalta Curte a reținut în ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei nr. 382/A din 09 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal că potrivit art. 483 alin. (2), penultima teză C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv și raportând datele speței la dispozițiile legale evocate se constată că recursul este inadmisibil, întrucât valoarea pretenției solicitate în prezentul litigiu, respectiv suma de suma de 374.940 RON, se află sub plafonul prevăzut de lege, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, pentru exercitarea căii de atac a recursului.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-reclamant D. împotriva încheierii nr. 34 din 06 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a reținut că principala critică o reprezintă nemulțumirea privind respingerea cererii de recuzare a doamnei judecător E., invocând dispozițiile art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 1, art. 44 alin. (2), art. 50 alin. (1), art. 53 alin. (3), art. 135 și art. 483 și urm. C. proc. civ.

Examinând această critică, Înalta Curte a reținut că instanța de apel a respectat, aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză și analizând cu rigurozitate condițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 din același cod, a reținut în mod corect că situațiile de incompatibilitate sunt enumerate limitativ de lege.

Totodată, s-a reținut că printr-o integrală și completă analiză a dispozițiilor legale incidente, a apreciat în mod corect că nu se confirmă suspiciunile arătate de titularul cererii de recuzare și că nu rezultă niciun element care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea d-nei judecător E..

Împotriva deciziei nr. 447 din 9 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a formulat contestație în anulare contestatorul D., invocând dispozițiile art. 503 alin. (1) și (2) pct. 3 și 4 C. proc. civ., cu precizarea că prezenta cale de atac vizează doar aspectele referitoare la încheierea nr. 34 din 06 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. În motivarea prezentei contestații în anulare, contestatorul a arătat, în esență, că în ipoteza în care recursul declarat împotriva încheierii nr. 34 din 06 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal era admisibil în principiu, astfel cum s-a reținut prin raportul întocmit în cauză, trebuia soluționat în ședință publică, cu citarea părților.

A mai arătat contestatorul că instanța de recurs nu a analizat critica referitoare la incompatibilitatea magistratului de a soluționa o cauză în care și-a exprimat opinia și nici susținerea potrivit căreia abținerea și recuzarea se judecă de completul următor, în speță completul nr. 7.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata C. S.R.L. a invocat excepția tardivității formulării contestației în anulare.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare pentru considerentele care succed:

Prealabil examinării contestației în anulare de față, Înalta Curte analizând excepția tardivității invocată de intimata C. S.R.L., constată a fi neîntemeiată și o va respinge, având în vedere că prezenta cale de atac a fost declarată în termenul legal prevăzut de art. 506 C. proc. civ., în condițiile în care decizia contestată a fost comunicată la 26.06.2017 iar contestația a fost formulată la 10.07.2017 (plic fila x).

În ceea ce privește contestația în anulare, aceasta fiind o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. - contestația în anulare obișnuită sau de drept comun și de dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. - contestația în anulare specială.

Conform dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Potrivit art. 493 alin. (6) din același cod, dacă raportul apreciază că recursul este admisibil și toți membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul se poate pronunța asupra fondului recursului, fără citarea părților, printr-o decizie definitivă, care se comunică părților.

Înalta Curte constată că, raportat la dispozițiile legale mai sus enunțate, critica referitoare la obligația instanței de recurs de a fi judecat cauza în ședință publică și cu citarea părților este nefondată, recursul fiind soluționat în completul de filtru, fără citarea părților, în condițiile enunțate anterior.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

În speță, Înalta Curte constată că nici acest motiv de contestație în anulare nu se confirmă, având în vedere că din considerentele deciziei contestate rezultă că instanța de recurs a examinat critica referitoare la soluția dată cererii de recuzare a doamnei judecător E., reținând că instanța de apel a interpretat și aplicat corect normele legale incidente, respectiv art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ. și că nu rezultă nici un element care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea magistratului.

În ceea ce privește motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. care statuează că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză, se constată de asemenea a fi nefondat, având în vedere că ambele recursuri formulate de contestatorul din prezenta cauză au fost examinate de instanța de recurs astfel cum rezultă din considerentele și dispozitivul deciziei contestate.

Așa fiind, constatând că argumentele contestatorului nu se încadrează în motivele expres și limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 3 și 4 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul D. împotriva deciziei nr. 447 din 9 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității contestației în anulare.

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul D. împotriva deciziei nr. 447 din 9 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2017.