ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 189/2019

Din examinarea lucrărilor din dosar s-au constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Luduș, secția civilă, la data de 14 martie 2016, sub nr. x/2014, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. SA, solicitând instanței ca prin ca prin hotărârea pe care o va pronunța să:

- constatate că art. 6 pct. 6.2. privind comisionul de administrare în cuantum de 0,15% calculat la soldul creditului, art. 6 pct. 6.1. privind comisionul de procesare în cuantum de 1,9% din valoarea creditului, precum și art. 4 pct. 4.7. privind modificarea unilaterala a dobânzii de către pârâtă, din contractul de credit nr. x/11 aprilie 2008, constituie clauze abuzive în sensul art. 4 alin. (1) din Legea 193/2000;

- dispună anularea clauzelor menționate și excluderea lor din contractul de credit;

- dispună stabilirea marjei fixe componentă a dobânzii prin scăderea indicelui libor din dobânda de achiziție de 4,6%/an (marja fixă = 4,6% - valoare indice libor de la momentul ereditării);

- dispună repunerea părților în situația anterioară înserării clauzelor abuzive și, drept consecință, să se dispună obligarea pârâtei de a restitui reclamanților suma plătită cu titlu de comision de administrare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, plătită cu titlu de comision de procesare;

- dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei percepută abuziv, ca urmare a modificării de către pârâtă a ratei anuale a dobânzii curente, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data încasării ei și până la data restituirii sumei;

- dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 21/1992, C. civ. din 1864.

Prin Sentința civilă nr. 895/2016 din 18 noiembrie 2016, Judecătoria Luduș, secția civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. și, pe cale de consecință, a constatat că, în speță, clauzele prevăzute în contractul de credit nr. x din 11 aprilie 2008 încheiat între părți la art. 4 pct. 4.7 privind posibilitatea băncii de modificare unilaterală a nivelului dobânzii și la art. 6, pct. 6.1 privind comisionul de procesare sunt abuzive.

S-a dispus anularea clauzelor prevăzute în contractul de credit x/11 aprilie 2008 la: art. 4 pct. 4.7 privind posibilitatea băncii de modificare unilaterală a nivelului dobânzii și la art. 6, pct. 6.1 privind comisionul de procesare.

S-a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul restituirii de către pârâtă a sumelor constând în diferența dintre dobânda inițială de 4,6% pe an și dobânda majorată unilateral de la încheierea contractului de credit la zi, precum și comisionul de procesare în cuantum de 1,9% la care se adaugă dobânda legală aferentă, de la data plății fiecărei sume și până la data restituirii efective a acestor sume, restituirea urmând a se face în moneda CHF sau în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua restituirii.

Au fost respinse ca neîntemeiate restul pretențiilor.

S-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în cuantum de 3000 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanții A. și B. și pârâta C. SA, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Mureș, secția civilă.

Prin Decizia civilă nr. 303/2017 din 25 aprilie 2017, Tribunalul Mureș, secția civilă, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureș.

Apelurile au fost soluționate prin Decizia nr. 635/A din 7 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2016, în sensul admiterii apelului pârâtei C. SA, cu consecința schimbării în parte a hotărârii atacate.

S-a respins petitul din cererea introductivă privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 4.7 din contractul de credit nr. x încheiat la data de 11 aprilie 2008 între reclamanții A. și B. și societatea pârâtă C. SA.

A fost respins și petitul privind repunerea părților în situația anterioară prin obligarea societății pârâte la plata către reclamanți a sumelor achitate cu titlu de dobândă peste dobânda inițială stabilită în contract.

Au fost menținute restul dispozițiilor din hotărârea atacată.

Apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva aceleiași sentințe a fost respins ca nefondat.

Împotriva Deciziei nr. 635/A din 7 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș au declarat recurs reclamanți B. și A., solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a hotărârii atacate cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, precum și obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

De asemenea, a declarat recurs și pârâtă C. SA, solicitând admiterea recursului, casarea cu reținere a Deciziei civile nr. 635 din 7 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, cu consecința respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți și să se facă aplicarea dispozițiilor art. 500 C. proc. civ., în sensul constatării actelor de executare făcute în temeiul unei hotărâri casate ca fiind desființate de drept și să se dispună restituirea sumei în cuantum de 6798,4 RON, achitată de către C. ca urmare a implementării deciziei recurate, precum și obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 10 octombrie 2018 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale în soluționarea recursului.

Prin Decizia nr. 1750/R din 10 octombrie 2018 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea instanței supreme.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 13 noiembrie 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursurilor declarate în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Recursurile au fost declarate împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel.

Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.

Pornind de la aceste considerente, instanța supremă constată că obiectul recursurilor îl reprezintă Decizia nr. 635/A din 7 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș.

Astfel, fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal rezultă că recursurile declarate împotriva acestei hotărâri sunt de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului Specializat Mureș este Curtea de Apel Târgu Mureș rezultă că soluționarea recursurilor declarate în prezenta cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) raportat la art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursurilor declarate de reclamanții A. și B. și de pârâta C. SA împotriva Deciziei nr. 635/A din 7 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursurilor declarate de reclamanții A. și B. și de pârâta C. SA împotriva Deciziei nr. 635/A din 7 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2019.

GGC - CL