ÎCCJ, Decizia nr. 141/2017

Cadrul procesual; Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani la data de 27 mai 2015, sub nr. x/193/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, să se constate că pârâta nu a prestat obligația de a face, care implică faptul personal al debitoarei, de restabilire a situației anterioare actelor de executare anulate, în termenul legal de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării în Dosarul de executare nr. x/2015 al BEJ, C. și, în consecință, să se stabilească faptul că suma de 466.557.241.200 lei, la valoarea monedei naționale la data de 12 mai 1998, reprezintă echivalentul despăgubirilor (lipsa de folos, profitul nerealizat) datorate pentru neexecutarea obligației de a face intuitu personae, astfel cum este determinată prin actul autentic reprezentat de raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul D., cu obligarea pârâtei la plata acestei sume în compensare. Prin sentința nr. 7109 din 15 iulie 2015, pronunțată de Judecătoria Botoșani, secția civilă, s-a admis excepția lipsei de interes și s-a respins cererea reclamantului A. Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1218 /2015 din 9 decembrie 2015, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 7109 din 15 iulie 2015 pronunțată de Judecătoria Botoșani, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA - prin Sucursala Botoșani . 1.1. Cererea de revizuire; Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 4 ianuarie 2016, apelantul reclamant A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea Deciziei nr. 1218 din 9 decembrie 2015 a Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe motivul contrarietății de hotărâri, susținând, în esență, că aceasta ar încălca autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 112 din 12 iunie 1997 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, (care a modificat în tot sentința nr. 115 din 4 februarie 1997 a Tribunalului Botoșani), irevocabilă prin Decizia nr. 1870 din 12 mai 1998 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială. 1.

Soluția instanței de revizuire; Prin Decizia nr. 669 din 31 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016 , s-a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1218 din 9 decembrie 2015 a Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport cu faptul că, în speță, nu se poate reține contrarietatea de hotărâri, câtă vreme nu sunt întrunite cumulativ cerințele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la tripla identitate de părți, obiect și cauză, întrucât cele două litigii nu au același obiect și aceeași cauză juridică. Astfel, s-a reținut că dosarul soluționat prin Decizia nr. 112 din 12 iunie 1997, al Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, irevocabilă prin Decizia nr. 1870 din 12 mai 1998 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, a avut ca obiect o contestație la executare, în timp ce, în Dosarul nr. x/193/2015 (în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire s-a cerut), s-a solicitat să se constate că pârâta nu a prestat obligația de a face, care implică faptul personal al debitoarei, de restabilire a situației anterioare actelor de executare anulate, în termenul legal de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării în Dosarul de executare nr. x/2015 al BEJ, C. și, în consecință, să se stabilească faptul că suma de 466.557.241.200 lei, la valoarea monedei naționale la data de 12 mai 1998, reprezintă echivalentul despăgubirilor lipsei de folos, profitul nerealizat, datorate pentru neexecutarea obligației de a face intuitu personae, astfel cum sunt determinate prin actul autentic reprezentat de raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul D., cu obligarea pârâtei la plata acestei sume în compensare. 2. Cererea de recurs; Împotriva deciziei instanței de revizuire, a declarat recurs revizuentul A., în calitate de succesor universal legal al creditoarei SC E. SRL, Botoșani, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată. Sub un prim aspect, recurentul a invocat și a argumentat excepția nulității absolute a deciziei atacate, al cărui dispozitiv a fost întocmit, în opinia sa, cu neobservarea reglementărilor imperative prevăzute de art. 425 alin. (3) C. proc. civ., referitoare la menționarea căii de atac, a termenului de exercitare și a instanței la care aceasta se depune. Recurentul a criticat decizia atacată din perspectiva nelegalității, invocând dispozițiile art. 513 alin. (6) și, pe cele ale art. 483 și urm. C. proc. civ. și motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. Autorul recursului a susținut, în esență, că decizia atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, este pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri judecătorești, definitive și irevocabile, ce reprezintă titlu executoriu și a fost dată cu încălcarea normelor de drept material. În concret, cu referire detaliată la istoricul cauzei, recurentul a arătat, sub un prim aspect, că între părți există, în fapt, un singur litigiu, care a debutat în luna martie 1995, cu o primă fază, cea a soluționării pe fond, ce a durat o perioadă de 3 ani și 2 luni de zile, până când s-a pronunțat hotărârea judecătorească ce a devenit definitivă și irevocabilă; urmată de faza executării pe cale silită, subsecventă soluționării pe fond a litigiului, în care s-a urmărit respectarea și aducerea la îndeplinire a prevederilor obligatorii dispuse de instanța de fond, etapă care a durat peste 18 ani, fără ca să fi reușit să-și reîntregească proprietatea privată cum a dispus instanța. În raport cu particularitățile concrete ale speței, cu caracterul subsecvent al celui de-al doilea demers procesual și cu natura excepției lipsei de interes, examinată prin hotărârea supusă revizuirii, în opinia autorului recursului, pe de o parte, dezlegarea dată respectivei excepții este eronată, iar pe de altă parte, soluția dată cererii de revizuire este nelegală, întrucât există tripla identitate de elemente, pentru a se constata admisibilitatea căii de atac de retractare pe care a formulat-o. S-a precizat, astfel, că, în ambele faze, sunt aceleași părți, neavând relevanță, se consideră, faptul că s-a schimbat calitatea lor procesuală; obiectul cererilor este același - întoarcerea executării spre a se reîntregi proprietatea privată; cauza este, de asemenea, identică, respectiv, vizează faptele de executare silită săvârșite pretins nelegal de către intimată. Consideră recurentul că instanța de revizuire a refuzat să recunoască autoritatea de lucru judecat sub toate aspectele, inclusiv al interesului legitim, al primei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de fond, hotărâre definitivă și irevocabilă, ce constituie titlu executoriu.

Apărările intimatei; Intimata SC B. SA, în nume propriu și pentru Sucursala Botoșani, a formulat și a atașat la dosar întâmpinare, solicitând motivat, în esență, respingerea recursului, în principal, ca netimbrat, într-un prim subsidiar, ca inadmisibil; într-un al doilea subsidiar, ca tardiv și, într-un ultim subsidiar, ca nefundat.

Procedura derulată în recurs; Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din codul menționat. Având în vedere că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate, în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ. , prin încheierea din data de 10 aprilie 2017, completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecății, respingând, totodată, ca nefondate, excepțiile invocate de intimata SC B. SA, în nume propriu și pentru sucursala Botoșani, vizând netimbrarea, tardivitatea și, respectiv, inadmisibilitatea recursului.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului; Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, cu apărările intimatei, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succed. Sub un prim aspect, se constată că nu se poate reține nulitatea absolută a deciziei atacate. Motivul invocat de autorul recursului din această perspectivă vizează încălcarea dispozițiilor privitoare la mențiunile privind calea de atac. Din interpretarea literală, logică și teleologică a dispozițiilor art. 425 alin. (3) C. proc. civ., rezultă că, în ceea ce privește partea finală a dispozitivului, legiuitorul a prevăzut imperativ că se va arăta existența uneia dintre următoarele trei posibile situații, respectiv „dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este definitivă (…)”. În ceea ce privește mențiunile vizând calea de atac și instanța la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac, acestea, în mod evident, se impun doar în ipoteza în care instanța care a pronunțat hotărârea consideră că respectiva hotărâre este supusă unei căi de atac. În speță, însă, instanța de revizuire a apreciat că hotărârea pronunțată este definitivă. Întrucât această mențiune obligatorie a fost inserată în mod explicit, temeiul invocării nulității absolute de către recurent, nu subzistă, respectiva precizare fiind, conform textului procedural evocat, suficientă. Împrejurarea că, potrivit legii, hotărârea este, totuși, supusă recursului, nu poate fi reproșată, de asemenea, instanței de revizuire, din perspectiva nulității, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitiv”(subl. ns.). Mai mult, în cazul mențiunii inexacte cu privire la calea de atac deschisă contra hotărârii, s-a prevăzut în mod expres, în cuprinsul prevederilor alin. (2) al textului procedural anterior specificat, faptul că aceasta „nu are nici un efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege”, neputându-se constata, astfel, existența unei eventuale vătămări, de natură a atrage o posibilă nulitate, conform dispozițiilor art. 175 C. proc. civ. Primul motiv de recurs invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează situația în care hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei. Din examinarea considerentelor ce au fundamentat soluția adoptată de instanța de revizuire, se constată, însă, că acestea sunt în concordanță cu hotărârea pronunțată, cu natura și cu circumstanțele speței. Împrejurarea că secția a II-a civilă, a Înaltei Curți a examinat cu prioritate îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a căii de atac deduse judecății sale nu poate fi reținut ca un aspect de motivare străin naturii cauzei, dat fiind faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, iar potrivit prevederilor art. 248 alin. (1) din același cod aspectele de admisibilitate se soluționează cu prioritate. Cât privește pretinsa nelegalitate a modului de stabilire a raporturilor juridice dintre părți sau a drepturilor acestora, invocată de recurent în acest context, nici acest argument nu poate fi reproșat instanței de revizuire din perspectiva unor vicii de motivare a soluției adoptate. Astfel, în privința hotărârii atacate, se reține că sunt îndeplinite exigențele unei motivări corespunzătoare. Analizând modul în care instanța de revizuire a examinat cererea dedusă judecății și apărările formulate, Înalta Curte constată că hotărârea atacată respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., privitoare la expunerea situației de fapt, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, astfel că nu se poate reține o nemotivare sau o motivare necorespunzătoare a acesteia. Chiar și aspectele expuse, vizând pretinsa motivare străină pricinii, sunt contrazise de conținutul hotărârii, în care se regăsesc considerentele de fapt și de drept care susțin soluția instanței, în acord cu aspectele circumstanțiate de probele dosarului, argumentarea fiind, contrar afirmațiilor recurentului, logică și coerentă, precum și în acord cu cadrul procesual al speței și cu normele legale incidente. Este de relevat că, din examinarea hotărârii atacate, rezultă că aspectele reținute au fost analizate în suficientă măsură, dând posibilitatea să fie trase concluzii în raport cu prevederile textelor de lege ce reglementează chestiunea supusă examinării în speță. De asemenea, din conținutul hotărârii, se constată că împrejurările de fapt au fost examinate prin prisma celor rezultate din materialul probator administrat, fiind avute în vedere aspecte esențiale pentru pronunțarea soluției. Ca urmare, se constată că nu este incident cazul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea corespunzătoare permițând verificarea conformității hotărârii atacate, cu legea. Tot în mod nejustificat se susține de către recurent că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Rațiunea reglementării cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat. Acest text nu poate justifica examinarea fondului cauzei, respectiv a fondului cererii de revizuire, cu referire la hotărârile pretins contradictorii, invocate drept temei al revizuirii. Legiuitorul a urmărit ca, prin decizia supusă cenzurii instanței de control judiciar, să nu se pronunțe o soluție contrară unei alte hotărâri pronunțate într-o cauză identică. În speță, acest principiu nu este însă încălcat, având în vedere că recurentul nu a dovedit faptul că, relativ la întrunirea condițiilor de admisibilitate a cererii sale de revizuire împotriva Deciziei nr. 669 din 31 martie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016 , singurul aspect examinat de către instanța de revizuire, s-a pronunțat vreo soluție contrară, a cărei autoritate de lucru judecat să fi fost încălcată de secția a II-a civilă, a Înaltei Curții de Casație și Justiție. În atare situație, se reține că nu sunt îndeplinite cerințele textului legal invocat. Și în ceea ce privește criticile expuse din perspectiva ipotezei de recurs prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate. Astfel, se observă că, argumentele dezvoltate de recurent în susținerea acestui motiv vizează încălcarea legii de drept substanțial, mai precis a condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire in cazul prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Această ipoteză nu se regăsește, însă, în considerentele hotărârii atacate. În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. În ceea ce privește existența condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire formulate în cauză de A., în cadrul controlului exercitat pe calea recursului, se constată că secția a II-a civilă, a Înaltei Curți de Casație si Justiție, ca instanță de revizuire, a stabilit în mod just faptul că cele două dosare în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice nu au același obiect și nici aceeași cauză, neputându-se stabili, astfel, o încălcare a autorității de lucru judecat. Astfel, una dintre pricini a avut drept obiect o contestație la executare împotriva formelor de executare silită întreprinse de SC B. SA cu privire la anumite bunuri, iar cealaltă a vizat un alt obiect, anume: constatarea neexecutării integrale a obligațiilor din hotărârea pronunțată în primul litigiu și stabilirea echivalentului bănesc al obligațiilor pretins neexecutate. Lipsa autorității de lucru judecat a fost corect dedusă și prin prisma cauzelor diferite ale celor două litigii. Aceasta deoarece, în primul litigiu, soluționat prin Decizia nr. 112/1997 a Curții de Apel Suceava, A. și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 372 din V.C.P.C., care prevăd că executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu și ale art. 116 din O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, în timp ce, în al doilea litigiu, acesta a invocat în drept dispozițiile art. 892 alin. (1) din N.C.P.C. referitoare la obligarea debitorului la despăgubiri. În atare situație, se reține că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele de admisibilitate a căii de atac in discuție, prevăzute de textul legal invocat, astfel încât, sunt lipsite de relevanța acordată de autorul recursului susținerile privind existența unui singur litigiu aflat în mai multe faze, caracterul subsecvent al unor pretenții sau interesul/scopul real, care a stat la baza demersurilor sale procesuale, dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, fiind conformă dispozițiilor legale incidente. În raport cu cele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât argumentele recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză. Având în vedere soluția de respingere a recursului, conform dispozițiilor art. 435 alin. (1) C. proc. civ., recurentul a pierdut procesul și, aflându-se în culpă procesuală, urmează a fi obligat, la cererea intimatei SC B. SA, la cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, în justificarea cărora, intimata a depus la Dosar factura fiscală nr. x/FIN/ID/2016 din data de 18 noiembrie 2016 emisă de SCA, F. pentru suma de 8.135,10 lei și extrasul de cont din data de 2 decembrie 2016 (filele 95-96). În considerarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., raportate la circumstanțele cauzei, respectiv față de complexitatea redusă a cauzei, dedusă din faptul că recursul examinat vizează o hotărâre prin care cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, nefiind analizată pe fond, de împrejurarea că, în recurs, litigiul a avut un singur termen de judecată în ședință publică și întrucât activitatea reprezentantei intimatei a constat în formularea întâmpinării și apărarea părții la un singur termen de judecată, Înalta Curte apreciază că există o disproporție în ceea ce privește criteriile stabilite prin acest text legal și cuantumul onorariului avocațial stabilit, care urmează a fi redus. Prin urmare, se va admite cererea intimatei și va fi obligat recurentul, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 lei, către această parte, care a câștigat procesul.