ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1616/2016

Decizia nr. 1616/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 11 februarie 2014, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Direcția Juridică, Legislația Muncii și Contencios, anularea prevederilor alin. (4) al art. 4 din Procedura pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 84

1

din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 342/2009, ca fiind nelegale.

Prin Sentința civilă nr. 64 din 15 mai 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Direcția Juridică, Legislația Muncii și Contencios.

Împotriva Sentinței civile nr. 64 din 15 mai 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta SC A. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora a solicitat casarea sentinței atacate și rejudecând pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra motivului de nelegalitate invocat respectiv, asupra faptului că prin ordin de ministru nu se poate adăuga la lege, astfel că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material reprezentate de prevederile art. 4 alin. (1) și (3), precum și art. 77 din Legea nr. 24/2000. Astfel, din moment ce dreptul subiectiv pentru acordarea ajutorului financiar prevăzut la art. 84

1

din Legea nr. 76/2002 se naște la data expirării perioadei de 1 sau 2 ani după îndeplinirea obligației prevăzute la art. 83 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, este evident faptul că acordarea dreptului se poate face la cererea solicitantului, ca orice drept de creanță, în termenul de prescripție prevăzut de lege, anume 3 ani de la data nașterii dreptului.

Instanța de fond nu a ținut cont nici de prevederile art. 64 din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora, sancțiunea ce trebuia aplicată în speță era aceea de a anula prevederile atacate din Ordinul nr. 342/2009 deoarece contravin prevederilor legale.

Totodată, instanța de fond, în mod nejustificat, a făcut abstracție de prevederile legale în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 342/2009, raportându-se doar la prevederile art. 2545 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.

Nu în ultim rând, hotărârea primei instanțe este nemotivată, având în vedere exigențele cu privire la motivarea hotărârilor care decurg din art. 6 parag. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și din jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică

Intimatul-pârât consideră că instanța de fond a constatat în mod corect că Ordinul nr. 342/2009 a fost emis cu respectarea exigențelor art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, iar cu referire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 2545 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, a constatat faptul că potrivit art. 6 alin. (1) C. civ., legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare și nu are putere retroactivă.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 iulie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 17 februarie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat.

Prealabil, criticile recurentei se încadrează în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat.

Recurenta-reclamantă a susținut că dispozițiile alin. (4) al art. 4 din Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 342/2009 privind Procedura pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 84

1

din Legea nr. 76/2002, pe de o parte, depășesc normele și limitele Legii nr. 76/2002 care îl ordonă, iar pe de altă parte, aceste prevederi vin în contradicție cu dispozițiile art. 2545 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, care prevede faptul că doar prin lege sau prin voința părților se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept sau săvârșirea unor acte unilaterale.

Prima instanță a respins cererea reclamantei, reținând că:

- ordinul a fost emis pe baza și în executarea Legii nr. 76/2002, cu respectarea exigențelor art. 77 din Legea nr. 24/2000 întrucât, potrivit dispozițiilor art. 84

2

din Legea nr. 76/2002, Procedura pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 84

1

se aprobă prin ordin al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei și,

- având în vedere că Ordinul nr. 342/2009 a fost publicat în M. Of. nr. 266 din 23 aprilie 2009 (anterior datei de 01 octombrie 2011 când, potrivit art. 220 din Legea nr. 71/2011, a intrat în vigoare Legea nr. 287/2009 privind Codul civil), dispozițiile art. 2545 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 nu pot afecta validitatea art. 4 alin. (4) din ordin întrucât, prevederile menționate C. civ. nu erau în vigoare la data emiterii acestuia.

Înalta Curte constată că, așa cum se invocă prin cererea de recurs, prima instanță a omis să se pronunțe asupra unuia dintre motivele de nelegalitate ale Ordinului nr. 342/2009 și anume, asupra faptului că prin ordinul de ministru s-ar fi adăugat la lege, cu încălcarea prevederilor art. 77 din Legea nr. 24/2000, conform cărora "Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului. (...)"

Recurenta susține în continuare anularea prevederilor alin. (4) al art. 4 din Procedura pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 84

1

din Legea nr. 76/2002 aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 342/2009, apreciindu-le nelegale, motivat de faptul că prin instituirea termenului de 60 de zile prevăzut la alin. (1) și alin. (2) al art. 4 din ordin, ca fiind termen de decădere, s-au încălcat limitele cadrului de reglementare stabilit prin art. 84

1

și art. 84

2

din Legea nr. 76/2002.

Este necontestat că Ordinul nr. 342/2009, privind aprobarea Procedurii pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 84

1

din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, a fost emis potrivit dispozițiilor art. 84

2

din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că "Procedura pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 84

1

se aprobă prin ordin al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei".

Potrivit art. 80 din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, "angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenți ai unor instituții de învățământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat:

a) o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenții ciclului inferior al liceului sau școlilor de arte și meserii;

b) o sumă egală cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenții de învățământ secundar superior sau învățământ postliceal;

c) o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenții de învățământ superior".

În conformitate cu art. 83 alin. (1), angajatorii care încadrează absolvenții în condițiile art. 80 sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin 18 luni de la data încheierii, iar potrivit art. 84

1

alin. (1) "Angajatorii care, după îndeplinirea obligației prevăzute la art. 83 alin. (1), mențin raporturile de muncă sau de serviciu cu absolvenții încadrați în condițiile art. 80 primesc, pentru fiecare an de continuare a raporturilor de muncă sau de serviciu, un ajutor financiar egal cu suma aferentă contribuțiilor sociale datorate de angajatori pentru acestea persoane și virate, conform legii".

De asemenea, potrivit art. 84

1

alin. (2) se precizează că "Ajutorul financiar prevăzut la alin. (1) poate fi acordat pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data îndeplinirii obligației prevăzute la art. 83 alin. (1)".

Conform alin. (4) al aceluiași articol, "Ajutorul financiar prevăzut la alin. (1) se virează la cerere, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, angajatorilor care nu înregistrează debite provenind din neplata contribuțiilor sociale, prin plata acestor sume, în termen de 90 de zile de la data aprobării cererii".

La alin. (1) al art. 4 Procedura pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 84

1

din Legea nr. 76/2002 se prevede un termen de 60 de zile în care angajatorii trebuie să depună documentele necesare pentru a beneficia de ajutorul financiar calculat începând de la data expirării perioadei de 1 sau 2 ani, calculată potrivit art. 1 alin. (3), pentru care au menținut raporturile de muncă ori de serviciu ale persoanelor din rândul absolvenților încadrați în condițiile art. 80 din lege, după îndeplinirea obligației prevăzute la art. 83 alin. (1) din Legea nr. 76/2002.

Instanța de fond nu a analizat în mod concret motivul de nelegalitate invocat, referitor la reglementarea nelegală a termenului de decădere prevăzut în actul infralegislativ, cu încălcarea limitelor stabilite prin art. 84

1

și art. 84

2

din Legea nr. 76/2002.

Instanța de fond s-a rezumat să rețină că Ordinul a fost emis pe baza și în executarea Legii nr. 76/2002 cu respectarea exigențelor art. 77 din Legea nr. 24/2000, fără să argumenteze înlăturarea motivului de nelegalitate invocat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 497 teza I C. proc. civ., republicat, coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanta SC A. SA, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SA, împotriva Sentinței nr. 64 din 15 mai 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2016.

Procesat de GGC - NN