ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2533/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 27 noiembrie 2014, sub nr. 2743/102/2014, urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei, conform Sentinței nr. 2965 din 3 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul având același număr, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect contestație împotriva Hotărârii nr. 308 din 28 mai 2014 pronunțată de acest pârât.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost introdusă în cauză, din oficiu, în calitate de pârâtă societatea B. SA, întrucât hotărârea atacată a fost adoptată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în cadrul activității sale jurisdicționale care se desfășoară, potrivit art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, cu citarea obligatorie a părților.

Prin Sentința civilă nr. 24 din 27 februarie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și societatea B. SA, ca nefondată.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând casarea sentinței recurate și admiterea cererii de anulare a hotărârii CNCD nr. 308 din 28 mai 2014.

În esență, recurentul susține că hotărârea contestată este nelegală, impunându-se anularea acesteia, întrucât în procedura administrativă derulată în fața CNCD, nu au fost avute în vedere de către autoritate anumite probe pe care le-a depus în susținerea petiției formulate. În acest sens, a menționat că "redactorul C. (s.n. membru în Colegiul Director, titular Dosar nr. x/2014, având ca obiect sesizare nr. 1071 din 17 februarie 2014) nu a prezentat Comisiei " Probele și Mărturiile" mele care au susținut Petiția mea nr. 1071 din 7 februarie 2014", referindu-se la: 1) Programul D. din 2011 - 2013 cu Canalul 57 și frecvența 663,5, tipărit de B. S.A.; 2) declarația directorului și administratorului societății B. SA, care a negat că în perioada 2011 - 2013 ar fi difuzat Programul D.; 3) respectiv constatarea directorului E., F., asupra faptului că societatea B. S.A. nu a spus adevărul în legătură cu Anexa 4 la licența audiovizuală deținută de aceasta.

De asemenea, recurentul susține că în cuprinsul hotărârii sunt invocate prevederile O.G. nr. 137/2000, însă fără vreo referire la un anumit articol sau alineat din cuprinsul acestui act normativ.

Recurentul-reclamant a reiterat nemulțumirea legată de faptul că societatea B. S.A., care avea peste 100 de canale în limba română și doar 7 canale în limba maghiară (deși cetățenii maghiari reprezintă 38% din locuitorii municipiului), a scos din grilă canalul de sport în limba maghiară (Canalul D.), difuzat anterior timp de 3 ani. Prin sistarea canalului sportiv în limba maghiară au fost încălcate principiile de nediscriminare și egalității de tratament. De asemenea, i-a fost produsă o pagubă.

4.1. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă B. SA a solicitat anularea recursului, prin admiterea excepției nulității recursului invocate din dublă perspectivă, respectiv pentru nemotivarea recursului formulat, în raport de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. și pentru faptul că recursul a fost declarat personal de către recurent, neexistând la dosar un mandat de reprezentare din partea unui avocat sau mandatar cu studii juridice, precum și admiterea excepției netimbrării recursului. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea Hotărârii nr. 308 din 28 mai 2014 emise de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca legală și temeinică. În esență, reiterând argumentele invocate pe parcursul soluționării litigiului în fond, intimata susține că în mod corect a constatat prima instanță că cererile recurentului nu intră sub incidența prevederilor O.G. nr. 137/2000, nefiind în prezența discriminării. Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că pentru difuzarea posturilor TV aflate în grila de programe, societatea B. SA este obligată potrivit legii să obțină licențe audiovizuale emise de Consiliul Național al Audiovizualului. Pentru programul D. (G.), societatea intimată nu deține o astfel de licență audiovizuală valabilă pentru difuzarea programului pe teritoriul României. Potrivit Anexei nr. 4 la Licența audiovizuală nr. S-TV 246.4 din 28 aprilie 2009 eliberată la data de 07.06.2012, rezultă că intimata deține licență audiovizuală valabilă pentru difuzarea programului G. doar pe teritoriul Ungariei, iar întrucât nu deține o astfel de licență, nu poate difuza acest program și în România.

În ceea ce privește susținerile recurentului din cuprinsul cererii de recurs, aceste susțineri nu aduc nicio critică de nelegalitate sentinței atacate, ci sunt expuse mai multe nemulțumiri ale recurentului.

4.2. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 18 septembrie 2017, intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, cu consecința anulării recursului potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cu referire la art. 486 alin. (1) lit. d) din același Cod.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 17 mai 2017, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, precum și excepția netimbrării recursului ca rămasă fără obiect, invocate de intimata-pârâtă B. SA, a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prioritar, în ceea ce privește întâmpinarea intimatului-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, înregistrată la dosar la data de 18 septembrie 2017, Înalta Curte constată că a fost depusă în cauză cu nesocotirea termenului procedural prevăzut de art. 471 alin. (5) C. proc. civ., aplicabil în recurs potrivit art. 490 alin. (2) același Cod, sancțiunea fiind aceea a decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții de ordine privată, potrivit art. 208 alin. (2) C. proc. civ. Prin întâmpinare, nu au fost propuse probe și nu au fost invocate excepții de ordine privată, însă a fost invocată excepția nulității recursului pentru nemotivare, care este o excepție de ordine publică și care poate fi invocată în orice stadiu al procesului. Cu referire la această excepție de ordine publică, Înalta Curte constată că a fost invocată și de intimata-pârâtă B. SA, prin întâmpinarea formulată în cauză, excepție asupra căreia instanța s-a pronunțat prin încheierea din data de 17 mai 2017, în sensul respingerii ca nefondată.

Criticile formulate de reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Recurentul-reclamant A. a supus controlului de legalitate pe calea prevăzută de art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare asupra Hotărârii nr. 308 din 28 mai 2014, prin care intimatul-pârât CNCD a stabilit la pct. 1 și 2 că aspectele/faptele sesizate nu intră sub incidența O.G. nr. 137/2000.

Instanța de fond a respins cererea reclamantului, confirmând ca legală Hotărârea nr. 308 din 28 mai 2014, adoptată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în soluționarea petiției nr. 1071 din 17 februarie 2014, cu referire la faptele sesizate, considerate de către petentul reclamant a încălca principiul nediscriminării.

Faptele reclamate prin petiția recurentului-reclamant A. adresată Consiliului, reiterate prin cererea de chemare în judecată și prin cererea de recurs, vizează aspecte care țin de încălcarea de către societatea B. SA a dreptului la informații, prin neinformarea reclamantului cu privire la scoaterea canalului D. din grila de programe, respectiv fapta de scoatere a acestui canal din grila de programe, invocând discriminarea.

Solicitări de acest fel, în care se pretinde CNCD să constate că nu a fost respectat dreptul petentului de a fi informat când partea reclamată a scos programul D. din grila de programe, sub motivația că pachetul de servicii este în curs de reorganizare, deși în contract este menționat că abonatului se garantează dreptul la informare, nu pot fi asimilate unor situații de fapt privind existența unei discriminări, intimatul fiind ținut de normele care-i reglementează activitatea doar să investigheze, să constate și să sancționeze o stare faptică în raport de o alta survenită în aceleași condiții, pentru a se evidenția existența unei discriminări ce încalcă principiul egalității de tratament.

Caracterul nediscriminatoriu al acestor fapte a fost corect stabilit, ele neîntrunind condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000: încălcarea unui drept fundamental, prin aplicarea diferită a unui tratament în comparație cu alte persoane aflate în situații similare și care să aibă la bază un criteriu interzis.

Din ansamblul probatoriu administrat în cauză, rezultă că reclamantul nu a probat nici în fața autorității pârâte și nici în fața instanței de judecată existența situațiilor analoage și comparabile în care s-a aplicat tratamentul diferențiat, prin care s-a urmărit restrângerea unui drept, sistarea/scoaterea din grila de programe a unui canal sportiv în limba maghiară, fără o informare prealabilă nereprezentând o faptă de discriminare în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, câtă vreme nu se întemeiază pe criteriile expres și limitativ prevăzute de ordonanță sau pe alte criterii având aceeași natură.

Astfel cum a reținut și prima instanță, CNCD nu are competența ratione materiae de a se pronunța cu privire la existența unor situații discriminatorii ce își au izvorul direct în conținutul unui text de lege, în speță Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Potrivit art. 50 din acest act normativ, "difuzarea unui serviciu de programe de către un radiodifuzor aflat în jurisdicția României se poate face numai în baza licenței audiovizuale și, după caz, și a licenței de emisie", iar în speță, societatea reclamată a dovedit că deține o licență audiovizuală valabilă pentru difuzarea programului G. doar pe teritoriul Ungariei.

Înalta Curte constată că atât instanța de fond cât și pârâtul au adoptat soluții corecte, raportat la definiția discriminării, astfel cum este reglementată de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 cu modificările și completările ulterioare, republicată, astfel că nu poate fi reținută vreuna din situațiile prevăzute de O.G. nr. 137/2000, republicată, aspectele invocate de către recurent neconturând elementele constitutive ale unei discriminări.

De asemenea, instanța de control reține caracterul nefondat al motivului de nelegalitate a hotărârii atacate, invocat ca motiv de recurs, potrivit căruia CNCD nu a administrat întreg probatoriul propus de către petentul recurent în procedura administrativă. Susținerea recurentului că înscrisurile menționate în recurs și apreciate de acesta ca nefiind luate în seamă de către CNCD, întrucât nu au fost înfățișate de redactorul hotărârii atacate, reprezintă o simplă afirmație, fără suport probator și nu este de natură să afecteze valabilitatea procedurii derulate în fața pârâtului.

Nici susținerea recurentului că i-ar fi fost produsă o pagubă prin sistarea canalului sportiv în limba maghiară sau că în cuprinsul hotărârii nu se face trimitere la vreo dispoziție din cuprinsul O.G. nr. 137/2000, nu lipsește de temeinicie hotărârea contestată.

Așadar, în raport de criticile formulate în recurs, nefiind aduse în discuție aspecte noi, care să determine reținerea unei alte stări de fapt decât cea constatată de judecătorul primei instanțe, Înalta Curte, observând caracterul formal al acestor critici, urmează a respinge ca nefondată calea de atac exercitată asupra Sentinței civile nr. 24 din 27 februarie 2015.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., constatând că nu există motive de reformare a sentinței conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 24 din 27 februarie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM