Decizia nr. 2534/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 97 a Curții de Apel Apel

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel Târgul Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 222/5.04.2017 a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin care s-a hotărât s-a hotărât clasarea sesizării sale, întrucât aspectele prezentate nu intră sub incidența art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 97 pronunțată în data de 26 septembrie 2017, Curtea de Apel Apel Târgul Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de petentul A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și a anulat Hotărârea C.N.C.D. nr. 222/5.04.2017, pronunțată de intimată în dosarul nr. x/2016.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii, ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și pe fondul cauzei, respingerea acțiunii formulată de către reclamantul A. ca fiind neîntemeiată și menținerea Hotărârii nr. 222/05.04.2017 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2016, ca fiind temeinică și legală. A susținut că sentința este criticabilă sub aspectul nelegalității, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 16 1 din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, precum și a dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei, s-ar fi impus respingerea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul A. ca inadmisibilă pentru lipsa coparticipării procesuale pasive. Astfel, prevederilor art. 16 și a art. 17 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a art. 3, art. 48, art. 51, art. 52 din Ordinul Președintelui C.N.C.D. nr. 144/2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor, prevăd condițiile în care se vor desfășura activitățile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, fiind enumerate principiile fundamentale ale procedurii civile de judecată, de natură a asigura realizarea drepturilor și intereselor părților, a echilibrului procesual și a dreptului la apărare. Cadrul procesual a fost legal în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin participarea petentului ce a formulat petiția A. și a părții reclamate S.C. B. S.R.L. Toate acestea impun participarea acelorași părți la efectuarea controlului judecătoresc. Susține că excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ pentru lipsa coparticipării procesuale pasive nu este, într-adevăr, reglementată (de altfel, nici alte excepții nu sunt prevăzute expres în legislație), însă existența ei se desprinde din analizarea condițiilor pentru ca o astfel de cerere să poată fi corect dedusă judecății. În cauză, raportul juridic dedus judecății impunea introducerea în cauză în calitate de intimat și a părții reclamate din fața C.N.C.D. și anume S.C. B. S.R.L. fie încă de la redactarea cererii de chemare în judecată sau prin modificarea acesteia de către reclamantul A. fie prin recurgerea de către părțile procesuale la mecanismul pus la dispoziție de legiuitor prin art. 78 C. proc. civ., pricina neputând fi soluționată fără participarea acestui subiect de drept - S.C. B. S.R.L. Pe fondul cauzei, se arată că hotărârea este criticabilă sub aspectul nelegalității, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ respectiv a dispozițiile art. 16, art. 17 și art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Astfel, a susținut că instanța trebuia să anuleze actul administrativ (Hotărârea nr. 222/05.04.2017) și să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ (obligarea la emiterea unei noi hotărâri prin care să soluționeze pe fond aspectele sesizate de petentul A.), dar s-a apreciat în sensul în care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ar fi competent să soluționeze pe fond aspectele sesizate prin petiția nr. 3495/06.06.2016. Urmare a acestei constatări, instanța de fond, în mod eronat, analizează presupusa situație de discriminare, constatând fapta de discriminare săvârșită prin tipărirea pliantelor exclusiv în limba maghiară, ceea ce a condus la limitarea posibilităților reclamantului A. de a putea participa la o campanie publicitară de promovare a unui produs oferit spre vânzare. Pe cale de consecință, instanța de fond a dispus anularea Hotărârii nr. 222/05.04.2017 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2016, chiar dacă doar a fost constatată necompetența instituției raportat la aspectele sesizate prin petiție, neintrându-se pe fondul problemei. Menționează că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Astfel, instanța de fond apreciază că se aduce atingere drepturilor economice ale reclamantului A. prin limitarea acestuia de a participa la o campanie publicitară de promovare a unui produs oferit spre vânzare, fără a identifica în concret care sunt acele drepturi economice ale reclamantului, care au fost încălcate prin publicarea de pliante publicitare, în vederea promovării unei mărci de bere, doar în limba maghiară. Recurentul precizează că presupusul drept economic al reclamantului A. (cum în mod eronat a reținut instanța de fond) de a participa la o campanie publicitară de promovare a unui produs oferit spre vânzare sau după cum se exprimă însuși reclamantul în cererea de chemare în judecată, nu face parte din categoria drepturilor recunoscute de lege, a căror încălcare poate conduce la săvârșirea unei fapte de discriminare. Prin urmare, în cauza dedusă judecății, nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, astfel cum, în mod absolut eronat, a reținut instanța de fond, nefiind întrunită condiția restrângerii, înlăturării recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, neexistând acest drept.

Apărări formulate în cauză Intimatul-reclamant a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 20 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 iunie 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin Hotărârea nr. 222/05.04.2017 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, urmare a sesizării formulate de petentul A. împotriva reclamatei S.C. B. S.R.L., în temeiul art. 20 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, s-a hotărât "Aspectele sesizate nu intră sub incidența art. 2 al Ordonanței de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată. Clasarea dosarului. Se va răspunde petentului în sensul celor hotărâte." Conform art. 2 lit. d) din Legea nr. 554/2004, este act administrativ-jurisdicțional actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială. Jurisdicția administrativă reprezintă un tip special de jurisdicție, înfăptuită de organe de natura administrativă, care sunt învestite cu atribuții jurisdicționale. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este o astfel de autoritate, care exercită o jurisdicție administrativă, instituția soluționând sesizările cu respectarea principiilor specifice procedurii judiciare, prin citarea părților implicate și cu ascultarea lor, respectându-se contradictorialitatea și dreptul la apărare. Această procedură este prevăzută la art. 20 din O.G. nr. 137/2000 și la art. 38 din Ordinul Președintelui CNCD nr. 144/2008 privind aprobarea procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor. Hotărârea emisă în urma acestei proceduri este luată de Colegiul Director al CNCD și este motivată, putând fi atacată la instanța de contencios administrativ, iar, în cazul în care nu este atacată, constituie, de drept, titlu executoriu. Înalta Curte constată că, la judecata în fond a cauzei nu a fost citată societatea reclamată. Reține astfel că potrivit art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, în vigoare la data introducerii acțiunii - 04.10.2016 - "instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate, sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept". Conform art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. ", iar conform alineatului " (3) Judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii.". Textul art. 22 se coroborează cu dispozițiile art. 78 C. proc. civ. ce prevăd următoarele: "(1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum și în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc. (2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond. (…)". Din examinarea acestor texte de lege rezultă că în cauzele de contencios administrativ instanța are îndatorirea să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a anumitor subiecte de drept și do ar "Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului", iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea acestuia, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond. Astfel, instanței e fond îi revenea obligația de a stabili cadrul procesual, inclusiv în ceea ce privește părțile raportului juridic în domeniul discriminării, prin punerea în discuție a necesității introducerii în cauză a reclamatei din Hotărârea CNCD nr. 222 din 5 aprilie 2017, respectiv societatea B. S.R.L.. Întrucât aceasta a fost parte în procedura derulată în fața CNCD se impunea ca, în fața instanței de fond, să se stabilească corect cadrul procesual pasiv, care să includă și persoana împotriva căreia s-ar răsfrânge efectele hotărârii judecătorești, respectiv societatea comercială B. S.R.L.. De altfel, introducerea în cauză a societății se impunea și în virtutea principiilor consacrate în art. 13 și 14 din C. proc. civ., respectiv principiul dreptului la apărare și al contradictorialității, inclusiv din perspectiva dispozițiilor art. 6 din CEDO referitoare la dreptul la un proces echitabil. Dispozițiile art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 78 alin. (1) și (2) C. proc. civ. impuneau, de asemenea, introducerea în cauză a societății, parte a hotărârii a cărei anulare s-a solicitat în cauză și a raportului juridic de discriminare supus examinării. Prin urmare, nesocotind aceste principii fundamentale prevăzute de C. proc. civ., cât și dispozițiile legale menționate anterior, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, fiind întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru stabilirea în mod corect a cadrului procesual, inclusiv, în raport de conduita procesuală adoptată de reclamant, prin introducerea în cauză conform art. 78 alin. (1) și (2) C. proc. civ. a reclamatei din Hotărârea nr. 222/05.04.2017, obiect al acțiunii în anulare deduse judecății. În raport cu cele reținute, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentul-pârât referitoare la aspectele de legalitate a sentinței recurate, din perspectiva pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceleiași instanțe. În rejudecare, instanța de fond va pune cu prioritate în discuția părților cadrul procesual și, în raport de conduita procesuală a reclamantului, va proceda la întregirea cadrului procesual sau va face aplicarea art. 78 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., celelalte susțineri și apărări ale părților urmând a fi analizate în condițiile respectării dreptului la apărare și al contradictorialității.