Decizia nr. 5067/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 97/2017 a Curții de Apel Târgul

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel Târgul Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 222/5.04.2017 a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin care s-a hotărât clasarea sesizării sale, întrucât aspectele prezentate nu intră sub incidența art. 2 din O.G. nr. 137/2000. Prin sentința nr. 97 din data de 26 septembrie 2017, Curtea de Apel Târgul Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de petentul A., în contradictoriu cu Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și a anulat Hotărârea C.N.C.D. nr. 222/5.04.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii și pe fondul cauzei, respingerea acțiunii formulată de către reclamantul A. ca fiind neîntemeiată și menținerea Hotărârii nr. 222/05.04.2017 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2016, ca fiind temeinică și legală. Prin decizia nr. 2534 din 16 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței nr. 97 din 26 septembrie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 31.07.2020, sub nr. x/2017*, iar la termenul de judecată din 22.09.2020 a fost introdusă în cauză B. S.R.L..

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 89 pronunțată la data de 15 decembrie 2020, Curtea de Apel Târgul Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de petentul A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și cu societatea B. S.R.L. și a anulat Hotărârea CNCD nr. 222/05.04.2017, pronunțată de pârât în dosarul nr. x/2016, obligând autoritatea emitentă să dispună continuarea procedurii de soluționare a petiției formulate de către reclamant și înregistrate la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sub nr. x/06.06.2016.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 89 din 15 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Târgul Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamant. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a arătat că, deși prin Hotărârea nr. 222/05.04.2017 CNCD s-a declarat necompetent să soluționeze aspectele cuprinse în petiția nr. 3495/06.06.2016, prima instanță a apreciat că CNCD ar fi competent să soluționeze pe fond aspectele sesizate. Urmare a acestei constatări, judecătorul fondului, în mod eronat, trece la analizarea presupusei situații de discriminare, constatând fapta de discriminare săvârșită prin tipărirea pliantelor exclusiv în limba maghiară, ceea ce a condus la limitarea posibilității reclamantului de a putea participa la o campanie publicitară de promovare a unui produs oferit spre vânzare. Astfel, instanța de fond a anulat hotărârea emisă de CNCD, chiar dacă prin aceasta a fost constatată necompetența raportat la aspectele sesizate prin petiție, neintrându-se pe fondul cauzei, încălcând, în opinia sa, prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și art. 16, 17 și 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Totodată, consideră că sentința recurată încalcă și dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, întrucât, apreciază că în prezenta cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare.

Apărările formulate în recurs Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinarea, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 mai 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 27 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinari și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante La data de 6.06.2016 a fost înregistrată la CNCD petiția cu nr. x prin care petentul A. arăta că societatea reclamantă fabrică o marcă de bere pe care o promovează doar în limba maghiară. La data de 05.04.2017 pârâtul CNCD a emis Hotărârea nr. 222 în care a reținut că aspectele sesizate nu intră sub incidența art. 2 al Ordonanței de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată și a dispus clasarea dosarului. În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 222/5.04.2017. Prin sentința nr. 97 din data de 26 septembrie 2017, Curtea de Apel Târgul Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de petentul A., în contradictoriu cu Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și a anulat Hotărârea CNCD nr. 222/5.04.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, iar prin decizia nr. 2534 din 16 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a fost admis recursul, a fost casată sentința recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Instanța de recurs a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 22 C. proc. civ. raportat la art. 78 C. proc. civ. și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, 04.10.2017, referitor la stabilirea cadrului procesual, în ceea ce privește părțile raportului juridic în domeniul discriminării, fiind omis a se pune în discuție necesitatea introducerii în cauză a reclamatei din Hotărârea CNDC nr. 222/05.04.2017, respectiv societatea B. S.R.L.. În rejudecare, prin sentința nr. 89 pronunțată la data de 15 decembrie 2020, Curtea de Apel Târgul Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de petentul A., și a obligat pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să dispună continuarea procedurii de soluționare a petiției, acesta formulând critici de nelegalitate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că în mod greșit prima instanță a apreciat că CNCD ar fi competent să soluționeze pe fond aspectele sesizate și că în cauză ar fi îndeplinite cerințele prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 137/2000. Admițând acțiunea și obligând autoritatea emitentă să dispună continuarea procedurii de soluționare a petiției formulate de către reclamant și înregistrate la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sub nr. x/06.06.2016, curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce urmează a fi menținută prin respingerea recursului, dar cu substituirea motivării, în sensul considerentelor analizate în această decizie. Din analiza plângerii formulată de petent rezultă că acesta s-a plâns de faptul că prin publicarea de pliante publicitare, în vederea promovării unei mărci de bere, doar în limba maghiară, ar fi fost discriminat, întrucât nu cunoaște decât limba română nu și pe cea maghiară. Fapta de discriminare reclamată de petent nu a fost însă analizată de pârâtul CNCD care a considerat că aspectele sesizate nu intră sub incidența art. 2 al Ordonanței de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată și a dispus clasarea dosarului. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 137/2000: "Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, denumit în continuare Consiliul, este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar și totodată garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte". Conform art. 19 din același act normativ, CNCD este competent în "c) investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare". Art. 20 alin. (1)-(3) din O.G. nr. 137/2000 statuează că: "(1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. (2) Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1). (3)* Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării". Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și înscrisurile de la dosar, instanța de recurs constată că pârâtul CNCD, care a fost sesizat de petentul A. cu săvârșirea unei fapte apreciate de aceasta ca fiind discriminatore, în forma relatată în conținutul plângerii, avea competența legală, respectiv obligația de a proceda la analiza detaliată a aspectelor reclamate de petent. Prin urmare, este nelegală soluția pronunțată de pârâtul CNCD, de constatare a propriei necompetențe în soluționarea plângerii ce i-a fost înaintată, formulată cu titlu de critică și prin memoriul de recurs, în condițiile în care potrivit art. 20 și art. 27 din O.G. nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul cu acțiune în constatarea discriminării și aplicarea de sancțiuni, sau instanța de judecată cu cerere în despăgubiri ca urmare a constatării unei discriminări. În consecință, având în vedere obiectul plângerii formulate de reclamant, Înalta Curte constată că analizarea faptelor reclamate și constatarea săvârșirii unei contravenții în sensul O.G. nr. 137/2000 se circumscrie competenței pârâtului CNCD, iar nu instanțelor de judecată. Așa fiind, în mod judicios, a concluzionat prima instanță că, în temeiul art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, se impune anularea Hotărârii CNCD nr. 222/05.04.2017, constatând competența pârâtului în analiza și sancționarea faptelor de discriminare reclamante de petentul A.. Totodată, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 20 și ale art. 27 din O.G. nr. 137/2000, rezultă că instanța de judecată are competența de exercitare a unui control de temeinicie și legalitate asupra hotărârii contestate, iar nu de a se substitui în atribuțiile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării spre a lămuri o situație de fapt pe care acesta ar fi trebuit să o analizeze explicit prin considerentele hotărârii și pe care nu a analizat-o apreciind în mod nelegal propria necompetență, în mod corect, fiind obligat pârâtul CNCD să procedeze la analizarea faptelor de discriminare invocate de reclamant prin plângerea înregistrată sub nr. x/06.06.2016. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.