ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5495/2022

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și B., a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 354/2020 a CNCD, să admită cererile formulate în petiția adresată CNCD și să oblige CNCD la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 71 din 28 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și B., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând cauza, admiterea cererii ca fiind temeinică și legală.

În motivarea recursului, cu privire la admisibilitatea acestuia, a invocat dispozițiile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 susținând că instanța ar fi trebuit să analizeze apărările formulate de pârâtul B. pentru a decide dacă prin acelea a reușit sau nu să demonstreze că nu a discriminat. Or, instanța de fond nu analizează deloc apărările pârâtului, ci formulează apărări punctuale cu privire la fiecare postare reclamată la CNCD, încălcând aceste dispoziții legale.

Întrucât instanța a constatat repetate încălcări ale prevederilor O.G. nr. 137/2000, conform art. 26 din această ordonanță, ar fi trebuit să-l sancționeze pe pârâtul B., de vreme ce acest articol prevede în mod imperativ că în cazul încălcării prevederilor ordonanței se aplică sancțiuni (sancționarea nu este opțională, textul stabilind că se sancționează, nu că se pot sancționa).

Recurenta a invocat dispozițiile art. 30 alin. (7) din Constituție menționând că în probele pe care le-a depus apar comentarii care, în mod evident, contravin acestor prevederi pe care se bazează art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Prin urmare, nu se pot accepta aprecierile instanței cu privire la comentarii (gen "în contextul obiectului prezentei cauze nu pot fi considerate ca fiind de natură să incite la ură"), instanța ar fi trebuit să sancționeze pârâtul și, de vreme ce nu a procedat așa, a încălcat dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

A făcut referire și la jurisprudența CEDO (cauza Magyar Tartalomszolgaltatok vs. Ungaria) care a statuat că "nu se poate invoca libertatea de exprimare garantată de art. 10 din Cartă în cazurile în care o afirmație, un comentariu, etc. are unicul scop de a jigni, de a insulta", așa cum sunt comentariile invocate.

Recurenta a mai susținut că prima instanță a constatat mai întâi că în mod eronat a admis CNCD excepția lipsei de interes a reclamantei și, în ciuda acestui fapt, nu a anulat Hotărârea CNCD nr. 354/29.04.2020 respingând cererea fără să motiveze în vreun fel această respingere care este nelegală. Astfel, prima instanță a încălcat și dreptul reclamantei la un proces echitabil, întrucât nu a dat curs unei solicitări întemeiate și asta fără vreo explicație, sens în care a invocat hotărârea CEDO pronunțată în cauza Albina vs. România.

În ceea ce privește fondul cauzei a arătat că și-a expus punctul de vedere destul de detaliat și clar în sesizarea adresată CNCD, în înscrisurile depuse la dosar și verbal în fața primei instanțe.

Chiar dacă textele publicate de persoana reclamată, respectiv comentariile cititorilor, luate unul câte unul, ar putea fi considerate ca fiind la limită, dar cu ceva îngăduință ca protejate de libertatea de exprimare, având în vedere ansamblul lor, numărul lor foarte mare, obstinația persoanei reclamate pentru subiecte care implică "maghiarii", faptul că mare parte din activitatea lui publică se referă la acelea, este evident că, pe de o parte, persoana reclamată are o percepție greșită despre relațiile interetnice, iar, pe de altă parte, prin postările sale instigă împotriva maghiarilor, creează tensiuni interetnice, ceea ce este dăunător pentru societate.

Recurenta a mai precizat că pârâtul are în continuare aceeași activitate de instigare împotriva a tot ce este maghiar, publică texte pe Facebook și pe pagina lui și organizează evenimente care sunt veritabile provocări la ură interetnică, drept pentru care recurenta a depus mai multe sesizări la CNCD.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, prezentând detaliat argumentele de fapt și de drept în combaterea criticilor din cererea de recurs.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatului pârât și admiterea recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată în raport cu criticile invocate, cu apărările din întâmpinare și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, față de următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

La data de 9 iulie 2019, reclamanta a adresat o petiție pârâtului CNCD, înregistrată sub nr. x/11.07.2019, prin care a solicitat sancționarea pârâtului B., obligarea acestuia de a îndepărta toate textele publicate pe rețeaua de socializare Facebook și comentariile care cad sub incidența O.G. nr. 137/2000, să oblige pe același pârât de ordin 2 la publicarea în mass media a hotărârii ce o va adopta pe calea administrativ jurisdicțională, precum și să monitorizeze pagina de facebook a pârâtului de ordin 2 și, dacă mai constată încălcări ale O.G. nr. 137/2000, să demareze acțiuni din oficiu la adresa acestuia.

Prin Hotărârea nr. 354/29.04.2020, CNCD a admis excepția lipsei calității procesuale active a A., excepție invocată din oficiu, reținând că obiectivul Fundației este de promovare a valorilor spirituale regionale, cunoașterea, păstrarea și dezvoltarea tradițiilor regionale, sprijinirea și susținerea utilizării limbii materne ca element esențial al culturii în toate domeniile vieții. Față de obiectul petiției, care reclamă publicarea unui articol care afectează comunitatea maghiară, având un caracter degradant și hărțuitor față de comunitatea maghiară și cea catolică din țară și de incitare la ură și discriminare împotriva Ungariei, obiectivul fundației fiind de o altă natură, s-a constatat că petenta nu are calitate procesuală activă în fața CNCD.

Reclamanta a contestat această hotărâre în instanța de contencios administrativ, iar pârâtul B. a invocat, printre alte excepții, excepția lipsei de interes, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, acestea fiind respinse de instanță prin încheierea din data de 22.10.2020.

În privința excepției lipsei de interes, instanța de fond a reținut că reclamanta are interes raportat la statutul Fundației, așa cum a fost înregistrat la Judecătoria Gheorghieni, în Registrul Fundațiilor și Asociațiilor Neguvernamentale, în special art. 8 care se referă la obiectivele acestei organizații neguvernamentale, inclusiv la promovarea valorilor spiritualității locale, la cunoașterea, păstrarea și dezvoltarea tradițiilor.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța de fond a constatat că, în raport cu justificarea interesului manifestat de fundația reclamantă, asupra căreia instanța s-a pronunțat anterior, în raport cu obiectivele și scopul acestei fundații, dar și în raport cu O.G. nr. 137/2000, care dă posibilitatea exercitării drepturilor, nu doar în raport cu interesul legitim de natură publică, ci și cu interesul legitim de natură privată, în cazul unor persoane juridice private, fundația reclamantă justifică în cauză calitatea procesuală activă.

Instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată reținând că, astfel, ca o consecință a dispunerii instanței în sensul justificării calității procesuale active, soluția de respingere pe motiv că petenta nu are calitate procesuală activă, dată de către CNCD, nu poate fi primită și, ca atare, Curtea nu va ține cont de soluția dată pe cale administrativ jurisdicțională de pârâtul CNCD. În schimb, va avea în vedere susținerile petentei și ale reclamatului B., astfel cum au fost indicate în fața CNCD, înscrisurile depuse de petentă și de reclamat pe parcursul procedurii administrativ - jurisdicționale. De altfel, ambele părți procesuale, reclamanta și pârâtul B., fac referire la aceste înscrisuri în fața Curții, ca probe în susținerea poziției lor procesuale, înscrisuri încuviințate de Curte.

Din acest punct de vedere, așa cum s-a statuat în practica jurisprudențială (consemnată în minuta întâlnirii președinților secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel - București, 22 iunie 2018), Curtea reține că acțiunea adresată instanței de judecată având ca obiect anularea unui act administrativ - jurisdicțional, cum este și cazul de față - hotărârea nr. 354/2020, reprezintă expresia unei cereri de chemare în judecată, iar nu a unei căi de atac legale explicite în acest din urmă sens.

Pe cale de consecință, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. civ., "procesul începe prin înregistrarea cererii la instanță, în condițiile legii", motiv pentru care Curtea reține cauza în judecare și soluționare pe fond, cererea înregistrată de reclamant fiind, în fapt, o acțiune introductivă de instanță. Aceasta cu atât mai mult cu cât CNCD nu s-a pronunțat asupra fondului pretinselor fapte de discriminare.

Pe fondul cauzei, analizând conținutul comentariilor ce au făcut obiectul sesizării la CNCD, precum și efectele ce le-au avut în mod concret, a constatat că nu au fost de natură să incite la ură împotriva etniei maghiare și că răspunderea nu este una specifică obiectului prezentei cauze, contravențională în sensul art. 15 din O.G. nr. 137/2000, ci, eventual, poate face obiectul analizei unui alt tip de răspundere civilă.

Înalta Curte constată că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., față de următoarele considerente:

În primul rând, trebuie subliniat faptul că reclamanta a solicitat prin prezenta acțiune anularea Hotărârii nr. 354/29.04.2020 prin care CNCD a admis excepția lipsei calității procesuale active a A., iar instanța de fond a constatat că, drept consecință a dispunerii instanței în sensul justificării calității procesuale active, soluția de respingere pe motiv că petenta nu are calitate procesuală activă, dată de către CNCD, nu poate fi primită și, ca atare, Curtea nu va ține cont de soluția dată pe cale administrativ jurisdicțională de pârâtul CNCD.

Cu toate acestea, așa cum corect a observat recurenta-reclamantă, prima instanță a constatat mai întâi că în mod eronat a admis CNCD excepția lipsei de interes a reclamantei (de fapt, este vorba despre excepția lipsei calității procesuale active) și, în ciuda acestui fapt, nu a anulat Hotărârea CNCD nr. 354/29.04.2020.

Într-adevăr, singura soluție pronunțată de CNCD prin hotărârea contestată este cea de admitere a acestei excepții, astfel că ajungând la concluzia că excepția nu este întemeiată, soluția ce se impunea a fi pronunțată de instanță era cea de anulare a hotărârii. Or, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată, ca urmare a examinării pe fond a cauzei, cu motivarea că nu sunt incidente prevederile O.G. nr. 137/2000, prin pronunțarea acestei soluții fiind menținută hotărârea a cărei anulare s-a solicitat, deși instanța ajunsese la concluzia că nu poate fi primită soluția dată de CNCD excepției în discuție prin respectiva hotărâre.

În al doilea rând, se reține că CNCD nu a procedat la soluționarea pe fond a petiției depuse de reclamantă, în condițiile în care a apreciat că reclamanta nu are calitate procesuală activă.

Cu toate acestea, prima instanță a soluționat pe fond cauza analizând dacă faptele reclamate la CNCD intră în sfera de reglementare a actului normativ sus menționat, apreciind că poate proceda în acest mod întrucât acțiunea adresată instanței de judecată, având ca obiect anularea unui act administrativ - jurisdicțional, reprezintă expresia unei cereri de chemare în judecată, iar nu a unei căi de atac legale explicite în acest din urmă sens. Pe cale de consecință, potrivit art. 192 alin. (2) din C. proc. civ., "procesul începe prin înregistrarea cererii la instanță, în condițiile legii", motiv pentru care Curtea a reținut cauza în judecare și soluționare pe fond, cererea înregistrată de reclamant fiind, în fapt, o acțiune introductivă de instanță. Aceasta cu atât mai mult cu cât CNCD nu s-a pronunțat asupra fondului pretinselor fapte de discriminare.

Argumentele primei instanțe invocate în sprijinul soluției de examinare pe fond a petiției depuse de reclamantă la CNCD nu pot fi reținute, întrucât competența de a analiza o petiție care vizează pretinse fapte de discriminare ce intră în sfera de aplicare a O.G. nr. 137/2000 aparține CNCD care, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1) din acest act normativ, "(1) Consiliul este responsabil cu aplicarea și controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum și în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării."

De asemenea, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) și (2) din aceeași ordonanță "(1) În vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul își exercită atribuțiile în următoarele domenii: (...) c) investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare." (2) Consiliul își exercită competențele la sesizarea unei persoane fizice sau juridice ori din oficiu."

În consecință, constatând că CNCD a soluționat petiția reclamantei prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active și că respectiva excepție nu era întemeiată, instanța nu putea să se substituie autorității competente în domeniul discriminării și să procedeze la analizarea pe fond a petiției, ci soluția care se impunea era aceea de anulare a hotărârii și de obligare a CNCD la soluționarea pe fond a petiției.

Trebuie subliniat totodată și faptul că, deși instanța de fond a reținut că fundația reclamantă avea calitate procesuală activă în sensul că putea sesiza CNCD în raport cu obiectivele și scopul său, astfel cum sunt menționate în statut, pârâtul CNCD nu a înțeles să formuleze recurs împotriva considerentelor sentinței.

În această privință, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește nu numai dispozitivul hotărârii judecătorești, ci și considerentele pe care acesta se sprijină. Astfel, legiuitorul conferă autoritate de lucru judecat considerentelor decisive și decizorii, dar o refuză considerentelor nenecesare, considerentelor de drept greșite și celor care cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, punându-i acesteia la dispoziție o cale de atac efectivă și eficientă în scopul înlăturării acestor vicii ale hotărârii și împiedicării intrării lor sub autoritatea de lucru judecat.

Prin urmare, dispozițiile art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează posibilitatea declarării unei căi de atac numai împotriva considerentelor hotărârii, fără a se ataca soluția din dispozitiv, dacă o asemenea conduită corespunde interesului procesual al părții care o promovează. Întrucât prevederile legale nu disting, rezultă că această cale de atac este atât la îndemâna părții care a câștigat procesul, cât și a celei care l-a pierdut, chiar dacă aceasta din urmă nu atacă și dispozitivul.

Dacă această cale de atac este întemeiată, instanța de control judiciar o va admite, va menține hotărârea, dar va înlătura acele considerente nenecesare (care, fiind în plus, nu vor fi înlocuite cu altele), respectiv va înlocui cu propriile constatări considerentele greșite în drept și în fapt.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că, în măsura în care pârâtul CNCD aprecia că argumentele primei instanțe privind calitatea procesuală activă a reclamantei reprezintă considerente de drept greșite, avea posibilitatea de a le critica printr-o cerere de recurs formulată împotriva considerentelor. În consecință, pârâtul avea posibilitatea de a supune cenzurii instanței de control judiciar considerentele reținute de instanța de fond sub acest aspect, pentru a se stabili dacă reclamanta avea calitatea procesuală activă de a se adresa CNCD cu o petiție prin care reclama pretinse fapte de discriminare.

Întrucât pârâtul CNCD nu a înțeles să critice aceste considerente, ele au intrat sub autoritatea de lucru judecat, conform dispozițiilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., astfel că în mod definitiv instanța a statuat că fundația reclamantă avea calitate procesuală activă, putându-se adresa CNCD cu o petiție întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000. Prin urmare, în condițiile în care CNCD nu a procedat la soluționarea pe fond a petiției, ca urmare a admiterii unei excepții care s-a dovedit a fi neîntemeiată, se impune ca acest pârât să-și exercite atribuția legală de a investiga și, dacă este cazul, de a constata și sancționa pretinsele fapte de discriminare la care se referă petiția reclamantei.

În ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante care vizează fondul cauzei se reține că ele nu pot fi analizate de instanța de control judiciar, chiar dacă prima instanță a soluționat pe fond litigiul, având în vedere că, așa cum s-a argumentat deja, este nelegală soluția de examinare a fondului litigiului în condițiile în care CNCD a soluționat cauza pe excepție și nu pe fond, instanța neputând să se substituie autorității administrative cu competențe legale în domeniul discriminării.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința și, rejudecând, va admite în parte acțiunea, va anula Hotărârea CNCD nr. 354/29.04.2020 și va obliga pârâtul CNCD să soluționeze pe fond petiția reclamantei nr. 3968/11.07.2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 71 din 28 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite în parte acțiunea.

Anulează Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 354/29.04.2020.

Obligă pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să soluționeze pe fond petiția reclamantei nr. 3968/11.07.2019.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 16 noiembrie 2022.