ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4085/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 01.04.2016 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Finanțelor Publice, anularea în parte a Ordinului comun al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice nr. 2073 din 29 octombrie 2014 și Ministerului Finanțelor Publice nr. 1623 din 27 noiembrie 2014, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, precum și a Procedurii de efectuare a restituirilor, precum și anularea art. 10 Capitolul II din Anexa la Ordin (Norme metodologice de aplicare a prevederilor Legii 125/2014).

Prin sentința civilă nr. 208/2016 din 27 iunie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, și Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva sentinței civile nr. 208/2016 din 27 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului arată, în esență, că hotărârea primei instanței este nelegală.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., invocă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1843/19.10.2015, pronunțate de Tribunalul Sălaj, prin care s-a dispus anularea deciziei de recuperare a sumelor încasate cu titlu de prestații de asigurări sociale, emise de Casa Județeană de Pensii Sălaj, apreciind că deși autoritatea de lucru judecat astfel invocată este una provizorie, instanța trebuia să țină cont de această soluție, conform prevederilor art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a prevederilor Legii nr. 125/2014 în raport cu art. 4 și 5 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, având în vedere că, deși art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 prevede că norma este aplicabilă debitelor constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor din sistemul public de pensii la data intrării în vigoare a legii, acest text nu stabilește o limită în timp a debitelor constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor, ci limitează exclusiv câmpul de aplicare a legii în raport cu persoanele cărora li se aplică.

Recurenta-reclamantă susține că voința legiuitorului a fost aceea de a elimina obligația pensionarilor de a restitui toate debitele aferente suprimării pensiei speciale, și nu doar a debitelor care sunt constituite sau care urmează a fi constituite la data intrării în vigoare a legii. Prin urmare, arată că tocmai legiuitorul a limitat debitele ce urmau a fi amnistiate la persoanele aflate în sistemul de pensii la data intrării în vigoare a legii și care nu au avut drept cauză culpa debitorului.

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a formulat note de ședință, prin care solicită respingerea recursului, ca rămas fără obiect, având în vedere că prin Ordinul comun nr. 901/2460/2019 emis de către Ministrul Muncii și Justiției Sociale și Ministrul Finanțelor Publice, s-a dispus abrogarea actului administrativ ce face obiectul prezentei cauze.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu sentința recurată și obiectul cererii deduse judecății, având în vedere modificarea legislativă survenită ulterior pronunțării sentinței recurate, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului declarat de reclamanta A., pentru următoarele considerente:

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Finanțelor Publice, anularea în parte a Ordinului comun al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice nr. 2073 din 29 octombrie 2014 și Ministerului Finanțelor Publice nr. 1623 din 27 noiembrie 2014, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, precum și a Procedurii de efectuare a restituirilor, precum și anularea art. 10 Capitolul II din Anexa la Ordin (Norme metodologice de aplicare a prevederilor Legii 125/2014).

Prin sentința civilă nr. 313/2016 din data de 17 octombrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Finanțelor Publice și a anulat, în parte, Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice nr. 2073/29.10.2014 și Ministerului Finanțelor Publice nr. 1623/27.11.2014 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, precum și a Procedurii de efectuare a restituirilor precum și anularea art. 10 teza II (alin. (2) capitolul II din Anexa la Ordin (Norme metodologice de aplicare a prevederilor Legii 125/2014).

Sentința civilă nr. 313/2016 din data de 17 octombrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a rămas definitivă prin Decizia nr. 2251 din data de 18.04.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, prin care s-a respins recursurile declarate de pârâții Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Ministerul Finanțelor Publice.

Prin Ordinul comun nr. 901/2460/2019 emis de către Ministrul Muncii și Justiției Sociale și Ministrul Finanțelor Publice, la art. 1 se prevede că "La articolul 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii și procedura de efectuare a restituirilor, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice și al ministrului finanțelor publice nr. 2.073/1.623/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 3 decembrie 2014, alin. (2) se abrogă".

De altfel, în memoriul justificativ al ordinului comun mai sus menționat se precizează că acesta a fost emis având în vedere Referatul Direcției Asigurări Sociale nr. 729/DAS din 13.05.2019 și sentința civilă nr. 313 din 17.10.2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal din dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă.

În consecință, având în vedere că art. 10 Capitolul II din Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice nr. 2073 din 29 octombrie 2014 și Ministerului Finanțelor Publice nr. 1623 din 27 noiembrie 2014, privind Norme metodologice de aplicare a prevederilor Legii 125/2014, a cărui anulare se solicită prin prezentul demers judiciar, a fost abrogat prin Ordinul comun nr. 901/2460/2019 emis de către Ministrul Muncii și Justiției Sociale și Ministrul Finanțelor Publice, acțiunea reclamantei a rămas fără obiect.

Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit prevederilor art. 29 și art. 32 din C. proc. civ., unul dintre elementele acțiunii civile este, alături de părți și cauză, obiectul cererii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Or, în speță, obiectul cererii de chemare în judecată nu mai există, întrucât dispozițiile legale a căror anulare se solicită, au fost abrogate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 208/2016 din 27 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și, rejudecând: va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 208/2016 din 27 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2019.