ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2891/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Procedura derulată

Prin sentința nr. 2454 din 3 octombrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2013, Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția autorității de lucru judecat și, în conscecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Comuna Solovăstru, Primăria Comunei Solovăstru și Primarul Comunei Solovăstru prin care a solicita anularea Adresei nr. x/2006 emisă de Primarul Comunei Solovăstru și repunerea părților în situația anterioară emiterii acestei adrese.

Împotriva acestei hotărâri și împotriva încheierii din 10 septembrie 2014, de respingere a cererii de recuzare a doamnei judecător B., reclamanta a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 27.05.2015.

Recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare sau, în subsidiar, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii.

La data de 18.11. 2015, recurenta a formulat cerere de recuzare a domnilor judecători C. și D., membri ai completului de judecată învestit cu soluționarea cererii de recurs.

Cererea de recuzare a fost întemeiată pe art. 44 și 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

A arătat recurenta că, prin sentința ce face obiectul recursului, s-a admis excepția autorității de lucru judecat raportat la considerentele sentinței nr. 3272 din 23 decembrie 2011 a Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal și ale Deciziei nr. 2794 din 28 septembrie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, pronunțate în Dosarul nr. x/2010, prin care sentința a devenit irevocabilă.

Decizia nr. 2794 din 28 septembrie 2012 a fost pronunțată de un complet în a cărui compunere au intrat și domnii judecători a căror recuzare o solicită, C. și D., care, în opinia sa, nu pot fi imparțiali.

1.2. Soluția instanței ce face obiectul prezentului recurs

Prin încheierea nr. 171 din 14 decembrie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins cererea de recuzare formulată de recurentă.

Prin decizia civilă nr. 179 din 2 martie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 2454 din 3 octombrie 2014.

Împotriva încheierii nr. 171 din 14 decembrie 2015 și împotriva Deciziei nr. 179 din 2 martie 2016, recurenta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea încheierii recurate în sensul admiterii cererii de recuzare formulate.

A arătat recurenta că, prin sentința ce face obiectul recursului, s-a admis excepția autorității de lucru judecat raportat la considerentele sentinței nr. 3272 din 23 decembrie 2011 a Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal și ale Deciziei nr. 2794 din 28 septembrie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, pronunțate în Dosarul nr. x/2010, prin care sentința a devenit irevocabilă.

A precizat că, prin sentința nr. 3272/2012, Tribunalul Mureș a admis excepția inadmisibilității acțiunii, în ceea ce privește cererea de reziliere a Contractului de concesiune nr. x încheiat între S.C. A. S.R.L. și Primăria Comunei Solovăstru, și excepția prescripției dreptului mateiral la acțiune în ceea ce privește cererea privind plata de despăgubiri.

Prin Decizia nr. 2794 din 28 septembrie 2012, Curtea de Apel Mureș a respins recursul societății, ca nefondat, iar din completul care a pronunțat decizia au făcut parte și domnii judecători a căror recuzare a solicitat-o, C. și D..

Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, înregistrată inițial sub nr. x/2013 pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș, a solicitat anularea Adresei nr. x/2006 emise de Primarul Comunei Solovăstru.

Sentința și decizia pronunțată în Dosarul nr. x/2010 au avut la bază prevederile O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, act normativ care nu este incident în cauza dedusă judecății. Acest act normativ a intrat în vigoare la data de 02.07.2006, după 4 luni de la data emiterii adresei nr. x/2006, și nu poate fi aplicabil, pentru că reglementează contractele de concesiune publică, și nu privată, și pentru că, la art. 70, prevede că rămân supuse reglementărilor în vigoare la data încheierii lor contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare.

Astfel, conchide recurenta că domnii judecători C. și D. nu au putut fi imparțiali în soluționarea recursului formulat împotriva încheierii de respingere a doamnei judecător B. și împotriva sentinței instanței de fond, pentru că s-au raportat la propria decizie, nr. 2794 din 28 septembrie 2012 din Dosarul nr. x/2010, prin care au respins recursul formulat împotriva sentinței nr. 3272 din 23 decembrie 2011.

Prin întâmpinare, intimații Comuna Solovăstru prin Primar, Primăria Comunei Solovăstru și Primarul Comunei Solovăstru au solicitat, în principal, a se constata nulitatea recursului. Au arătat că cererea de recurs este identică cu un alt recurs împotriva aceleiași încheieri, respins, ca prematur formulat, prin Decizia nr. 669 din 9 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. De asemenea, susținerile recurentei nu se pot încadra în motivul de casare invocat, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.1. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Prin raport, s-a apreciat a fi neîntemeiată excepția nulității recursului invocată de intimați.

Prin încheierea din 22 martie 2018, Completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul Raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Preliminar, Înalta Curte reține că excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți a fost soluționată, implicit, în cadrul procedurii de filtrare a recursului, prin admiterea în principiu a recursului prin încheierea de ședință din 22 martie 2018.

4.3. Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Cererea de recuzare, formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. în cadrul soluționării cererii de recurs împotriva sentinței civile nr. 2454 din 3 octombrie 2014 și împotriva încheierii din 10 septembrie 2014 ale Tribunalului Mureș, a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 și art. 44 C. proc. civ.

Potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "(1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situații:

"1. când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuția părților, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) și (5), nu îl face pe judecător incompatibil; (...)".

Recurenta-reclamantă susține, în esență, că judecătorii recuzați au soluționat anterior alte cauze care o priveau, exprimându-și părerea cu privire la soluția ce se va pronunța în cauză.

Fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41-44 C. proc. civ., incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocate de recurentă în cuprinsul cererii de recuzare, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

În contextul dreptului la un proces echitabil, imparțialitatea are, pe de o parte, o conotație subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv, ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

În cauză, Înalta Curte, analizând susținerile formulate în cadrul cererii de recuzare, reluate și prin cererea de recurs, apreciază că în mod legal a fost respinsă cererea de recuzare formulată de recurenta S.C. A. S.R.L., completul învestit cu soluționarea acesteia reținând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., soluționarea de către judecătorii cauzei a unei probleme identice/similare de drept într-un alt dosar (în Dosarul nr. x/2010), chiar în ipoteza suprapunerii anumitor elemente de fapt, neechivalând cu exprimarea unei judecăți cu privire la pricina ce se judecă.

De asemenea, conform art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., punerea în discuția părților, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) și (5), nu îl face pe judecător incompatibil. Alin. (4) al articolului menționat dispune că părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului, iar alin. (5) prevede că instanța este obligată să pună în discuția părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt și de drept invocate.

Prin urmare, soluționarea unor cauze anterioare, având ca parte societatea recurentă și un obiect apreciat de recurentă că ar avea legătură cu prezentul dosar, în condițiile conforme cu cele impuse în C. proc. civ., nu poate duce la concluzia că judecătorii și-au format deja o opinie asupra modului în care vor soluționa cauza sau că există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea lor.

Celelalte aspecte de fapt și de drept iterate în cuprinsul cererii de recurs, referitoare la competența asupra soluționării litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de concesiune și la incidența O.U.G. nr. 54/2006, nu pot fi analizate în acest cadru procesual, analiza instanței de control judiciar vizând exclusiv soluționarea cererii de recuzare.

În consecință, neexistând motive de casare a încheierii nr. 171 din 14 decembrie 2015 de respingere a cererii de recuzare, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

4.4. În raport cu soluția de respingere a recursului vizând respingerea cererii de recuzare potrivit art. 53 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul formulat împotriva Deciziei nr. 179 din 2 martie 2016, decizie pronunțată în soluționarea unui recurs, care este definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii nr. 171 din 14 decembrie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 179 din 2 martie 2016 a aceleiași instanțe, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2018.