ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 47/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a solicitat suspendarea executării Hotărârii Adunării Generale Ordinare a B. adoptată în data de 14.07.2014, până la soluționarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2014 al Curții de Apel Târgu Mureș.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin încheierea nr. 134 din 21 noiembrie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., privind suspendarea executării Hotărârii Adunării Generale Ordinare emisă de pârâtă și adoptată în data de 14.07.2014, până la soluționarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2014 al Curții de Apel Târgu Mureș.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii nr. 134 din 21 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamanta A., în condițiile art. 483 din C. proc. civ., republicat.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat în drept calea de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat susținând că "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

Prin criticile subsumate motivului de casare invocat, recurenta-reclamantă a arătat în esență, următoarele:

- prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stipulează îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind suspendarea executării unui act administrativ, reținând că nu au fost dovedite aspecte care se pot circumscrie noțiunilor "cazului bine justificat" și "iminenței producerii pagubei".

- prima instanță nu a avut în vedere întreg materialul probator depus la dosarul cauzei, limitându-se, în ceea ce privește analiza existenței cazului bine justificat doar la susținerile inserate în cuprinsul convocatorului, fără a face o analiză, oricât de lapidară a termenelor de convocare a Adunării Generale și a comunicării convocatorului către cluburile afiliate. În acest sens, se afirmă că instanța a omis faptul că pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat și nici actele care au stat la baza emiterii acestuia.

- curtea de apel a reținut eronat că nu s-a făcut dovada de către reclamantă a existenței unei pagube iminente, deși s-a demonstrat situația, potrivit căreia, prin voința unui număr redus de cluburi, ce nu reprezintă nici pe departe 50%+1 din cluburile afiliate la B., s-a procedat la înlocuirea organelor de conducere ale federației, în dauna evidentă atât a B., cât și a tuturor celorlalte cluburi.

În continuarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a înțeles să reitereze argumentele invocate la prima instanță legate de temeinicia cererii de suspendare a executării.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului formulat

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele prezentate în continuare.

Astfel cum s-a arătat în expunerea prezentată mai sus, prima instanță a respins cererea reclamantei privind suspendarea executării Hotărârii Adunării Generale Ordinare emisă de pârâtă și adoptată în data de 14.07.2014, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din conținutul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de "caz bine justificat" a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

Or, Înalta Curte constată că, prin cererea de suspendare a executării formulată de clubul sportiv reclamant, au fost reluate aspectele de nelegalitate și netemeinicie ale actului administrativ atacat dezvoltate în susținerea acțiunii în anularea aceluiași act, neaducând alte argumente sau motive separate care să se circumscrie condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 din legea contenciosului administrativ, respectiv "cazul bine justificat" și "paguba iminentă".

Astfel, în mod concret, recurenta-reclamantă nu a formulat critici de nelegalitate și netemeinicie ale actului administrativ contestat, care să permită judecătorului ca prin efectuarea controlului judecătoresc doar să pipăie fondul cauzei, și nu să îl prejudece, situație constată, în mod corect, de către prima instanță.

În acest context critica recurentei-reclamante în sensul că prima instanță nu a analizat toate motivele invocate de societate în susținerea cererii de suspendare a executării, nu poate fi primită, având în vedere că acestea vizau, în realitate, anularea actului administrativ, iar pentru analiza acestora, în mod evident, instanța ar fi trebuit să antameze fondul cauzei și să depășească limitele învestirii sale.

Prin urmare, în mod corect, prima instanță a apreciat că reclamanta nu a adus argumente care să dovedească aparența de nelegalitate a actului administrativ care să justifice convingerea instanței în sensul că a fost dovedită îndeplinirea condiției existenței unui "caz bine justificat".

Pe de altă parte, în mod temeinic și legal, prima instanță a analizat și aspectele legate de a două condiție necesară pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv iminența producerii unei pagube.

Înalta Curte constată că din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu efectiv, care nu ar putea fi înlăturat decât prin suspendarea executării actului administrativ considerat vătămător.

Argumentele aduse însă de reclamantă în susținerea iminenței pagubei reprezintă simple supoziții, neîntărite de nicio o altă dovadă materială, iar noțiunea de pagubă iminentă, în sensul legii contenciosului administrativ nu poate fi prezumată ca existând prin însăși excutarea actului administrativ considerat nelegal de către reclamantă.

Pentru acest motiv, în mod evident, prima instanță nu a avut posibilitatea să ia în considerare afirmațiile reclamantei formulate pe acest aspect, nesusținute de vreo probă, fiind ținută de limitele învestirii sale, inclusiv sub aspectul probatoriului pe care reclamanta a înțeles să îl administreze în cauză.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea Curții de Apel Târgu-Mureș este temeinică și legală, prima instanță făcând aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente speței, ipoteza motivului de recurs prevăzut de art. 488 punctul 8 din C. proc. civ., republicat, invocat de recurentă în susținerea căii de atac exercitate, nefiind întrunită în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii nr. 134 din 21 noiembrie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2017.