ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 641/2017

Obiectul acțiunii deduse judecății; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 6 august 2013, sub nr. x/43/2013, reclamantul A. Târgu-Mureș a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., anularea Deciziei nr. 58 din 09 iulie 2013 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 07 mai 2013 emise de pârât, prin care i s-a aplicat o corecție financiară în cuantum de 5% din valoarea contractului din 12 noiembrie 2010, și exonerarea de la plata sumelor stabilite prin Nota de constatare. A solicitat și suspendarea executării actelor administrative atacate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a fondului cauzei. Cererea de suspendare a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința civilă nr. 307 din 20 august 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Hotărârea primei instanțe; Prin sentința civilă nr. 14 din 23 ianuarie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș , secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. Târgu-Mureș, în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză; Împotriva sentinței civile nr. 14 din 23 ianuarie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș , secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal , reclamantul A. Târgu Mureș a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, solicitând casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată. A invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În ceea ce privește aplicabilitatea O.U.G. nr. 66/2011, arată recurentul-reclamant că legea civilă nu retroactivează, astfel că aceasta nu este incidentă în speță. Pe fondul acțiunii, recurentul susține, în esență, că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 8 din H.G. nr. 925/2006, respectiv ale art. 176, 178 și 179 din O.U.G. nr. 34/2006, cerințele enumerate la pct. 1-4 din documentația de atribuire nefiind restrictive, fiind în strânsă corelație cu specificul, volumul și complexitatea lucrărilor. Astfel, a susținut recurentul-reclamant că, derulând procedura de achiziție publică pentru proiectul ”Modernizarea și eficientizarea serviciilor publice în folosul cetățenilor din A. Târgu-Mureș”, a încheiat contractul din 12 noiembrie 2010 cu SC C. SRL, factorul ”capacitate profesională” fiind evaluat în funcție de experiența, aptitudinile, eficiența și eficacitatea ofertanților rezultate în urma analizării informațiilor prezentate pe parcursul procedurii de atribuire, aceste cerințe putând fi considerate restrictive doar în situația în care s-ar fi solicitat ca experiența să fie dovedită pe proiecte finanțate din fonduri nerambursabile europene și implementate în cadrul administrației publice. Arată că, în speță, își găsește aplicabilitate principiul securității juridice, ale cărui componente, precum retroactivitatea, teoria aparenței, legalitatea incriminării și a pedepsei sau chiar obscuritatea textelor de lege, au fost încălcate de pârât atunci când acesta a procedat la emiterea actelor contestate. Apreciază că natura și complexitatea contractului de achiziție publică au justificat impunerea unor cerințe minime de calificare referitoare la demonstrarea potențialului tehnic și organizatoric a operatorilor economici, astfel încât operatorul declarat câștigător să poată îndeplini contractul, și că, și dacă s-ar aprecia, in extremis, existența unor cerințe restrictive, acest fapt nu constituie prin el însuși un argument care să justifice corecția financiară, în lipsa dovedirii favorizării unui singur operator. Conchide recurentul că nu a încălcat principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică și nici prevederile O.U.G. nr. 34/2006, aspect susținut și de împrejurarea că nu au fost formulate contestații în cadrul procedurii de către ofertanții participanți. Mai menționează recurentul că, până la apariția Ordinului D. nr. 509/2011, nicio prevedere legală nu limita instituirea unor cerințe de calificare/selecție de către autoritățile contractante, fiind lăsată la discreția lor stabilirea acestora.

Apărările formulate în cauză; Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, solicitând, în principal, anularea recursului formulat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii Deciziei nr. 58 din 9 iulie 2013și a notei de constatare din 07 mai 2013, ca temeinice și legale , reiterând apărările expuse în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul de fond.

Procedura de soluționare a recursului; 5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru; Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 24 iunie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 9 octombrie 2014, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat,și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Suspendarea judecății recursului; Prin încheierea din 24 iunie 2015, Înalta Curte a suspendat judecarea recursului declarat de reclamantul A. Târgu Mureș prin primar împotriva sentinței civile nr. 14 din 23 ianuarie 2014 a Curții de Apel Târgu - Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a întrebărilor preliminare ridicate în fața Curții de Apel Bacău, în Dosarele nr. x/32/2014 și nr. x/32/2011*, întrebări preliminare care constituie obiectul cauzelor nr. C-260/2014 și nr. C-261/2014. La data de 22 februarie 2017 s-a dispus repunerea pe rol a cauzei în urma pronunțării de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărârii din 26 mai 2016 în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14. II. Soluția instanței de recurs; Analizând sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, precum și de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante; Prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 07 mai 2013 emise de intimatul-pârât B. (în prezent E.) i s-a aplicat recurentului-reclamant A. Târgu Mureș o corecție financiară de 5% din valoarea contractului din 12 noiembrie 2010, reținându-se în sarcina acestuia includerea în fișa de date a achiziției derulate pentru atribuirea respectivului contract a unor cerințe de calificare restrictive, privind capacitatea tehnică și/sau profesională, după cum urmează: - „Asigurarea cu personal calificat în domeniul tehnicii de calcul - cerința minimă ca ofertantul să prezinte echipa de implementare a proiectului în următoarea componență și calificări minime (cu prezentarea CV-urilor): - Project manager - 1 persoană licențiată în IT (informatică/calculatoare), cu minim 5 ani de experiență în informatică pe poziție cu studii de specialitate IT, din care minim 5 ani în conducerea echipelor de implementare a proiectelor de sisteme informatice în administrația publică; Susținerea experienței managerului de proiect se va face prin prezentarea a cel puțin două recomandări de la instituții de administrație publică. - Tehnical manager - 1 persoană licențiată în IT (informatică/calculatoare) cu minim 5 ani de experiență în informatică/IT pe poziție de studii superioare de IT și participare la proiecte similare - minim 2 recomandări de la instituții de administrație publică pentru implementarea de proiecte similare; - Specialiști în sisteme de operare, programare - 2 persoane licențiate în informatică/calculatoare cu minim 3 ani de experiență în domeniul IT fiecare, cu participare la proiecte IT în administrația publică - minim două recomandări de la instituții de administrație publică pentru implementarea de proiecte similare; - Specialiști în implementare sisteme și baze de date 4 persoane specializate în informatică, calculatoare, informatică economică cu 3 ani experiență în domeniul IT pe poziție de studii superioare, cu participare la proiecte IT în administrație publică - minim două recomandări de la instituții de administrație publică; Persoanele propuse pentru echipa de proiect trebuie să facă parte din personalul angajat pe perioadă nedeterminată al ofertantului.” S-a reținut, atât în cuprinsul actelor administrative contestate, cât și în hotărârea primei instanțe care a verificat legalitatea acestor acte, că prin stabilirea acestor cerințe a fost restricționată participarea operatorilor economici la procedura de achiziție, încălcându-se astfel prevederile art. 178 alin. (2) și ale art. 179 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, precum și ale art. 8 din H.G. nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora ”Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională, care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire.” 1.a) Un prim motiv de casare, subsumat celui prevăzut în cuprinsul dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., referitor la aplicarea greșită a normelor de drept material, este cel vizând, în opinia recurentului-reclamant, încălcarea principiul neretroactivității legii civile noi, susținut, în accepțiunea sa, prin faptul că procedura supusă controlului a fost începută anterior apariției O.U.G. nr. 66/2011, întrucât contractul de finanțare din 29 aprilie 2010, ce a justificat emiterea unei documentații de atribuire publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice la data de 30 august 2010, în baza căruia s-a încheiat contractul de servicii din 12 noiembrie 2010, este guvernat de legea veche, respectiv de prevederile O.G. nr. 79/2003. Acest motiv, invocat în cererea de chemare în judecată ca unul de nelegalitate a actelor administrativ-fiscale contestate (nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 07 mai 2013 și Decizia nr. 58 din 09 iulie 2013), este nefondat, fiind legală și temeinică soluția primei instanțe în dezlegarea respectivei chestiuni. În cadrul raportului juridic născut între părți ca urmare a încheierii contractului de finanțare a avut loc o manifestare a beneficiarului finanțării care s-a materializat într-o încălcare a clauzelor contractului de finanțare, respectiv a intervenit un fapt juridic modificator al raportului juridic, reprezentat de neregula constând în impunerea unor cerințe de calificare restrictive, ce a condus la restricționarea participării la procedura de atribuire. Înalta Curte constată că, din perspectiva calificării faptelor ca nereguli, nu există un conflict de legi în timp. Este adevărat că, prin Decizia nr. 66 din 26 februarie 2015, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora dispozițiile acestei ordonanțe de aplică pentru activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare începute după data intrării în vigoare a ordonanței, chiar dacă aceste nereguli au fost săvârșite sub imperiul O.G. nr. 79/2003. Curtea a constatat că activitățile anterior menționate presupun atât aplicarea normelor de procedură, cât și a normelor de drept substanțial din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la calificarea unei fapte ca fiind neregulă/abatere și aplicarea de corecții financiare. Astfel, aprecierea legalității raporturilor juridice născute în perioada de activitate a O.G. nr. 79/2003 se realizează prin prisma noilor prevederi, cu încălcarea principiului neretroactivității legii, raportul juridic nemaifiind guvernat de legea în vigoare la data nașterii sale, ci de o lege ulterioară. Curtea a avut în vedere două diferențe de reglementare de drept substanțial, respectiv cea privitoare la definirea neregulii și cea privitoare la implementarea principiului proporționalității, prin aplicarea corecțiilor/reducerilor financiare aferente proiectelor finanțate din fonduri europene și bani sau fonduri publice naționale aferente acestora, în caz de nerespectare a reglementărilor privind achizițiile publice. Astfel, a constatat că, sub aspectul definirii neregulii, prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai severe față de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, în sensul că se referă și la potențialitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, printr-o sumă plătită necuvenit. Or, O.G. nr. 79/2003 a definit neregula ca abaterea care prejudiciază (n.a., cert, dovedit) bugetul Uniunii Europene. Sub aspectul corecțiilor/reducerilor aplicabile în cazul constatării neregulilor, s-a constatat că dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai favorabile decât cele ale O.G. nr. 79/2003, implementând principiul proporționalității. Aceste considerente ale Curții Constituționale, care au condus la declararea neconstituționalității prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, se bazează pe o analiză comparativă a celor două reglementări naționale succesive. Totuși, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, sub imperiul cărora s-a încheiat contractul de finanțare și a avut loc acțiunea beneficiarului considerată neregulă, trebuie interpretate în conformitate cu prevederile regulamentelor în vigoare, care au același obiect de reglementare, respectiv Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului Europei și Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului Europei. Interpretarea conformă impune concluzia că neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate care are sau care ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unor cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Această definire a neregulii, care se raportează și la prejudiciul potențial, este confirmată de examinarea contextului normativ în care se înscrie, în special, art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, precum și obiectivul urmărit prin acest regulament. Rezultă, din aceste considerente, că acțiunile beneficiarului finanțării, socotite nereguli în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, constituie nereguli și sub imperiul reglementării anterioare, interpretarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003 conformă cu regulamentele anterior citate determinând inexistența unei diferențe între reglementările naționale succesive și, pe cale de consecință, inexistența unui conflict de legi în timp. Acțiunile beneficiarului, care constituie situația juridică căreia i se aplică norma de drept referitoare la definirea neregulii, a constat în stabilirea criteriilor de selecție a ofertanților cu încălcarea unor dispoziții din dreptul național, respectiv a art. 178 alin. (2) și a art. 179 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, precum și a art. 8 din H.G. nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare la data faptelor. O astfel de încălcare constituie neregulă, atât potrivit O.G. nr. 79/2003, cât și potrivit O.U.G. nr. 66/2011. Cât privește măsura dispusă - aplicarea unei corecții cheltuielilor aferente proiectului finanțat din fonduri europene, așa cum a reținut și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 66/2015, aplicarea acestor corecții/reduceri constituie o dispoziție din legea nouă mai favorabilă decât reglementarea anterioară din O.G. nr. 79/2003, în baza căreia constatarea neregulii ar fi atras retragerea integrală a finanțării. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, în hotărârea sa din 26 mai 2016 pronunțată în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14 (paragraful 57) următoarele: ”(…) principiile securității juridice și protecției legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este deja în competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale.” Luând în considerare că măsura administrativă a neacordării finanțării pentru o cheltuială necuvenită nu este nouă, fiind prevăzută și de vechea reglementare (art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003), se poate aprecia că aplicarea corecției, ca expresie a principiului proporționalității, reprezintă un efect viitor al situației juridice(neregulii) apărute sub imperiul reglementării anterioare. În acest sens pledează argumentul că activitatea de constatare a neregulii, în cadrul căreia s-a dispus măsura administrativă a corecției, a avut loc sub imperiul reglementării noi, cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011. De altfel, motivele de nelegalitate îndreptate împotriva actelor administrative nu privesc aplicarea principiului proporționalității instituit prin reglementarea nouă (acesta fiind un aspect favorabil beneficiarului finanțării), ci calificarea acțiunilor beneficiarului ca nereguli. Cât privește natura juridică a corecției aplicate, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 2988/95 și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14, Înalta Curte reține că aplicarea acestei corecții nu constituie o sancțiune, ci o măsură administrativă dispusă ca o consecință a constatării că nu au fost respectate condițiile necesare pentru obținerea avantajului care rezultă din reglementarea Uniunii, ceea ce face ca avantajul primit să fie nedatorat. De asemenea, așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (hotărârile în cauzele C-465/10 și C-199/03) și abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii, iar statele membre sunt în măsură să solicite beneficiarilor în cauză rambursarea finanțării. 1.b) În referire la caracterul restrictiv al criteriilor de selecție, prima instanță l-a confirmat cu aplicarea corectă a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 și a H.G. nr. 925/2006. În raport de prevederile legale a căror încălcare s-a reținut atât prin actele administrativ-fiscale contestate, cât și prin sentința recurată, instanța de control judiciar are de verificat dacă impunerea de cerințe minime de calificare ce au vizat capacitatea tehnică și/sau profesională prezintă relevanță sau sunt disproporționate în raport de natura și complexitatea contractului de achiziție publică și dacă aceste cerințe minime au fost motivate de autoritatea contractantă. Nota justificativă înregistrată din 26 august 2010, aflată la fila 69 din dosarul de fond, nu cuprinde nicio detaliere a motivelor care au fundamentat necesitatea includerii în fișa de date a achiziției a acestor cerințe cu caracter restrictiv referitoare la solicitarea demonstrării experienței similare a experților, precum și la situația personalului care trebuia să fie angajat pe perioadă nedeterminată la ofertantul interesat de respectiva achiziție publică. Cerințele minime de calificare impuse de autoritatea contractantă, fără nicio justificare a acestor limitări, prezintă un caracter restrictiv, fără a avea însă vreo relevanță în raport de natura și complexitatea contractului de achiziție publică ofertat, fapt ce a determinat încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006. În aceste condiții, reține instanța de control judiciar, în deplin acord cu judecătorul fondului, că justificările ulterioare ale recurentului-pârât, prezentate după demararea procedurii de achiziție publică, nu pot substitui lipsa justificării inițiale, potențialii ofertanții având dreptul de a cunoaște la momentul potrivit care sunt cerințele de calificare pentru o anumită procedură de achiziție publică declanșată și, în măsura în care anumite cerințe au un potențial restrictiv, care sunt rațiunile ce justifică asemenea limitări. Apărarea recurentului-reclamant, în sensul respectării dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 34/2006, aspect susținut, în opinia sa, prin lipsa oricăror contestații în procedura de atribuire a contractului de achiziție echipamente hardware, software din 12 noiembrie 2010, este una nefondată, existența sau inexistența contestațiilor în etapa atribuirii neavând relevanță în procedura de verificare ex-post a încălcărilor aduse legislației din domeniul achizițiilor publice decât, eventual, cu privire la individualizarea cuantumului corecției financiare. De altfel, se relevă din modalitatea de reglementare a neregulii înscrise la pct. 2.3 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011, că aplicarea corecției financiare intervine în momentul identificării unei cerințe de calificare restrictive, fără a fi condiționată de existența/inexistența altor elemente extrinseci. În referire la invocarea de către recurentul-reclamant a prevederilor Ordinului D. nr. 509/2011, care, în opinia sa, a constituit un element de referință avut în vedere de organul de control în aplicarea corecției financiare, se susține de către acesta că îi sunt inaplicabile dispozițiile legale ale actului normativ anterior menționat, dat fiind faptul că procedura de achiziție publică s-a derulat anterior intrării în vigoare a respectivului ordin. Înalta Curte observă că, nici în emiterea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 07 mai 2013, nici în soluționarea contestației administrative, prin Decizia nr. 58 din 09 iulie 2013, nu au fost menționate prevederi legale cuprinse în Ordinul D. nr. 509/2011, acesta neconstituind un reper al evaluării caracterului restrictiv al cerințelor de calificare cuprinse în fișa de date a achiziției publice organizate pentru atribuirea contractului din 12 noiembrie 2010. Sunt, așadar, neîntemeiate aserțiunile recurentului-reclamant referitoare la nerespectarea cerințelor de previzibilitate a normelor legale, pe care autoritatea de control le-ar fi aplicat în concordanță cu acte normative cu caracter interpretativ emise ulterior derulării procedurii de achiziție publică ce a fost verificată, nefiind, așadar, în vigoare la momentul de referință. Caracterul restrictiv al cerințelor de calificare solicitate prin fișa de date a achiziției pentru atribuirea contractului de furnizare pachete software și sisteme informatice pentru implementarea proiectului ”Modernizarea și eficientizarea serviciilor publice în folosul cetățenilor din A. Târgu-Mureș” a fost reținut prin raportare la prevederile legale cuprinse în conținutul art. 178 alin. (2) și al art. 179 alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, precum și în cel al art. 8 din H.G. nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare. Referirile făcute de recurentul-reclamant la natura și complexitatea contractului ce urma a fi atribuit își puteau găsi o rațiune legală, aptă să fundamenteze necesitatea instituirii acestor criterii, în condițiile în care acestea ar fi fost adecvat motivate în cadrul notei justificative elaborată în acest sens. Potențialitatea restricționării participării operatorilor economici la procedura de achiziție nu se apreciază în funcție de numărul ofertanților interesați care au depus oferte în cadrul acestei proceduri, ci se examinează prin raportare la faptul că, prin instituirea unor cerințe restrictive, se urmărește a se descuraja alți operatori economici care ar fi putut avea interes în a depune ofertele lor, dar care, din pricina acestor condiții, sunt împiedicați să intre în competiția deschisă pentru achiziția publică respectivă. În consecință, criticile recurentului-reclamant privind soluția pronunțată de instanța de fond, ce a confirmat legalitatea actelor administrativ-fiscale emise de autoritatea de control din cadrul B. (în prezent E., conform art. 12 din O.U.G. nr. 1/2017), sunt neîntemeiate, fapt pentru care va fi menținută sentința atacată ca fiind legală și temeinică, prin respingerea recursului declarat de reclamantul A. Târgu-Mureș ca nefondat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs; Pentru considerentele anterior expuse, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. Târgu Mureș împotriva sentinței civile nr. 14 din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel Târgu-Mureș, pe care o va menține ca legală și temeinică.