ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4/2016

Decizia nr. 4/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 12 octombrie 2012, sub nr. x/102/2012, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. - D. Mureș, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să dispună anularea Deciziei nr. 679/680/2011 din 26 iunie 2012 emisă de pârâtă și, pe cale de consecință, admiterea contestațiilor formulate de reclamanți și înregistrate din 06 februarie 2011 și din 06 decembrie 2011, exonerarea reclamanților de la plata sumei totale de 3.029.387 lei compusă pentru fiecare reclamant din: 707.901 lei T.V.A., 780.889 lei accesorii T.V.A. și 25.786 lei tot accesorii T.V.A., precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 155/2014 din 20 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

La această instanță, cauza a fost înregistrată la data de 26 martie 2014, sub nr. x/102/2012.

Prin sentința nr. 110 din 13 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta E. Brașov - F. Mureș, s-a dispus anularea Deciziei nr. 679/680/2011 din 26 iunie 2011 emisă de pârâta C. - D. Mureș și obligarea pârâtei să soluționeze în fond contestația reclamanților.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În urma inspecției fiscale efectuată în conformitate cu prevederile art. 96 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, vizând persoanele fizice A. și B., au fost întocmite Raportul de inspecție fiscală nr. 2487 din 15 octombrie 2010, Deciziile de impunere nr. 2487 din 15 octombrie 2010 (ptr. d-l A.) și nr. 2487.2/2 din 15 octombrie 2010 (pentru d-na B.), privind obligațiile suplimentare de plată în cuantum total de 2.977.580 lei stabilite de inspecția fiscală pentru persoane fizice care desfășoară activități independente în mod individual și/sau într-o formă de asociere.

Pentru neplata la termen a taxei pe valoare adăugată stabilită suplimentar, în temeiul art. 88 lit. c) și art. 119 din O.G. nr. 92/2003, republicată, organele fiscale din cadrul G. Tg. Mureș au stabilit obligații fiscale accesorii prin Decizia nr. 92533 din 12 octombrie 2011 pentru d-l A. și prin Decizia nr. 92533 din 12 octombrie 2011 pentru d-na B.

Contestația reclamanților împotriva Deciziilor de impunere nr. 2487.1 din 15 octombrie 2010 și nr. 2487.2 din 15 octombrie 2010 a fost respinsă de D. Mureș prin Decizia nr. 679/680/2011 din 26 iunie 2012, reținându-se, în esență, că în cauză se produce efectul juridic al decăderii, în conformitate cu art. 103 C. proc. civ., sancțiune prevăzută pentru nedepunerea contestației în termenul de 30 de zile de la comunicarea actului atacat, și care constă în pierderea dreptului contestatorului de a-i fi analizate pretențiile pe fondul cauzei.

Din adresa din 06 iunie 2014, transmisă de pârâtă la solicitarea instanței rezultă că organele fiscale au avut în vedere adresa la care reclamanții, în calitate de contribuabili - persoane fizice - își au domiciliul.

În lumina dispozițiilor art. 17 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., se reține că reclamantul A. are domiciliu fiscal în satul Sâncraiu de Mureș, județul Mureș, iar B. are domiciliul fiscal în localitatea Sâncraiu de Mureș, conform cărților de identitate aflate la filele 212-213 din dosar.

Potrivit recipiselor de confirmare-primire aflate la fila 28 și a copiilor de pe plicurile poștale depuse la fila 29, organele fiscale au încercat comunicarea actelor administrativ fiscale emise la domiciliul fiscal al reclamanților, însă comunicarea nu a fost posibilă.

Văzând că nu a fost posibilă comunicarea actului conform art. 44 alin. (2) C. proc. fisc., în forma în vigoare la data faptelor, indiferent de cauzele acestei imposibilități, trebuie realizată comunicarea prin publicitate, în conformitate cu dispozițiile alin. (2)

1

și alin. (2)

2

.

Deși prin referatul întocmit se propune comunicarea prin publicitate pentru ambii soți, comunicarea prin afișare nu se efectuează deloc față de reclamanta B.

Față de A., potrivit procesului-verbal încheiat la data de 8 decembrie 2010, comunicarea s-a efectuat prin afișare, la sediul H. și pe pagina de internet - jud. Mureș, a anunțului nr. 7666 din 22 noiembrie 2010, anunț care a fost retras la data de 07 decembrie 2010.

În conținutul anunțului se menționează că nr. Deciziei de impunere este 2847.1, peste numărul indicat este trasă o linie orizontală și trecut nr. 2327. Această corectură creează îndoieli în ceea ce privește veridicitatea actului afișat. O altă eroare, de conținut, constă în aceea că se indică sediul social loc. Sâncraiu de Mureș, adresă care nu coincide cu domiciliul fiscal al contribuabilului A.

În conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (3), coroborate cu alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., mențiunile referitoare la numele, prenumele și domiciliul persoanei căreia i s-a făcut comunicarea, din procesul-verbal încheiat cu ocazia înmânării actului de procedură, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Sancțiunea nulității intervine și în cazul de față, în ceea ce privește anunțul individual privind afișarea deciziei de impunere, motiv pentru care se apreciază că procesul verbal întocmit cu ocazia afișării acestuia nu face dovada comunicării legale a actului administrativ fiscal atacat.

Prin urmare, prima instanță a apreciat că se impune admiterea acțiunii reclamanților, în sensul anulării Deciziei nr. 679/680/2011 din 26 iunie 2011 emisă de pârâtă și obligării acesteia să procedeze la soluționarea pe fond a contestației reclamanților.

Împotriva sentinței civile nr. 110 din 13 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta E. Brașov - F. Mureș, susținând că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

Prima instanță nu a avut în vedere la soluționarea cauzei apărările pârâtei conform cărora organul fiscal a respectat prevederile art. 44 alin. (2) lit. c) și d), precum și alin. (3) al aceluiași articol din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., în ceea ce privește modalitatea de comunicare a actelor administrativ-fiscale.

Astfel, Decizia de impunere nr. 2487.1 din 15 octombrie 2010 a fost comunicată d-lui A. la data de 19 octombrie 2010, prin poștă cu confirmare de primire pe adresa Sâncraiu de Mureș, județul Mureș. Având în vedere faptul că plicul a fost returnat cu mențiunea „mutat de 5 ani de la adresă”, iar actul administrativ fiscal nu a putut fi comunicat prin una dintre modalitățile prevăzute de art. 44 alin. (2) lit. a), b) și c) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., organele fiscale au procedat la comunicarea acestuia prin publicitate, conform art. 44 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, coroborate cu art. 43 din același act normativ. Astfel, comunicarea s-a efectuat prin afișarea Anunțului din 22 noiembrie 2010 emis de H., concomitent la sediul organului fiscal și pe pagina de internet.

În ceea ce privește Decizia de impunere nr. 2487.2 din 15 octombrie 2010, emisă pe numele d-nei B., comunicarea s-a realizat prin poștă, cu confirmare de primire, în data de 19 octombrie 2010, pe adresa Sâncraiu de Mureș, județul Mureș. Deoarece plicul a fost returnat cu mențiunea „Nu este cine să preia”, iar actul administrativ-fiscal nu a putut fi comunicat prin una dintre modalitățile prevăzute la art. 44 alin. (2) lit. a), b) și c) din O.G. nr. 92/2003, organele fiscale au procedat la comunicarea acestuia prin publicitate, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, coroborate cu prevederile art. 43 din același act normativ. Astfel, comunicarea s-a efectuat prin afișarea Anunțului din 22 noiembrie 2010 emis de H., concomitent la sediul organului fiscal și pe pagina de internet.

În ceea ce privește reținerile primei instanțe, potrivit cărora în conținutul Anunțului din 22 noiembrie 2010 se menționează Decizia nr. 2847.1, iar peste numărul indicat este trasă o linie orizontală și trecut nr. 2327, se impune a se avea în vedere faptul că pe ambele anunțuri, respectiv nr. 7666 și nr. 7667 din data de 22 noiembrie 2010, s-a efectuat corectarea erorii materiale strecurate, în sensul că în loc de nr. 2847 s-a scris numărul de înregistrare corect 2487, iar nu 2327, cum greșit a reținut prima instanță.

În acest sens, au fost afișate în data de 23 noiembrie 2010, concomitent la sediul organului fiscal și pe pagina de internet. Anunțul individual din data de 22 noiembrie 2010, prin care s-a comunicat că a fost emisă Decizia de impunere nr. 2487.1 din 15 octombrie 2010 pe numele A., și Anunțul individual din data de 22 noiembrie 2010, prin care s-a comunicat că a fost emisă Decizia de impunere nr. 2487.2 din 15 octombrie 2010 pe numele B.

Având în vedere că organele fiscale au asigurat în mod legal comunicarea deciziilor de impunere către reclamanți, în mod eronat prima instanță a apreciat ca fiind eronată comunicarea acestora, dispunând anularea Deciziei nr. 679/680/2011 din 26 iunie 2011 emisă de D. Mureș, prin care a fost respinsă contestația reclamanților, ca tardiv formulată.

În concluzie, pentru motivele expuse, recurenta-pârâtă a solicitat, în temeiul art. 304

1

și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamanți și menținerii Deciziei nr. 679/680/2011 din 26 iunie 2011 emisă de D. Mureș, ca fiind legală și temeinică.

Intimații-reclamanți au solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului declarat de pârâtă, menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică, și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză;

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanții A. și B. au supus controlului de legalitate, în condițiile art. 218 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare, Decizia nr. 679/680/2011 din 26 iunie 2011 emisă de D. Mureș - I.

Prin această decizie au fost respinse, ca nedepuse în termen, contestațiile formulate de contestatorii A. și B. împotriva Deciziilor de impunere nr. 2487.1 din 15 octombrie 2011 și nr. 2487.2 din 15 octombrie 2011 emise de D. Mureș - H.

Prin această decizie au fost respinse, ca neîntemeiate, contestațiile formulate împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 92533 din 12 octombrie 2011 emisă pentru d-l A. (Dosar fiscal nr. x) și a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 92533 din 12 octombrie 2011 emisă pentru d-na B. (Dosar fiscal nr. x).

Soluția pronunțată de prima instanță, în sensul anulării Deciziei nr. 679/680 din 26 iunie 2011 și obligării pârâtei C. - D. Mureș să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamanți se bazează pe interpretarea corectă atât a probei cu înscrisuri administrată în cauză, cât și a dispozițiilor legale aplicabile.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. (forma în vigoare la data comunicării deciziilor constatate):

(2) Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:

a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;

b) prin remiterea, sub semnătură a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;

c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia;

d) prin publicitate.”

Comunicarea prin publicitate reprezintă una dintre modalitățile enumerate în art. 44 alin. (2) lit. a)-d), prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale.

Organul fiscal nu are însă drept de opțiune pentru oricare dintre modalitățile de comunicare prevăzute de art. 44 alin. (2), ci are obligația de a face dovada că folosirea modalităților care asigură comunicarea efectivă a actului administrativ fiscal nu a avut ca rezultat transmiterea actului către contribuabil.

Comunicarea prin publicitate reprezintă o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective (a se vedea, în acest sens, Deciziile Curții Constituționale nr. 667/2009, nr. 891/2010 și nr. 536/2011).

În speța de față, organul fiscal a recurs la comunicarea prin publicitate, în condițiile în care nu a fost posibilă transmiterea deciziilor de impunere către reclamanți în modalitatea prevăzută la art. 44 alin. (2) lit. a)-c) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

În acest sens, au fost depuse la dosarul cauzei, în copie, recipisele de confirmare - primire și plicurile poștale din care rezultă că, în cazul reclamantului A., corespondența transmisă la domiciliul fiscal a fost returnată cu mențiunea „Mutat de 5 ani de la adresă”, iar în cazul reclamantei B., corespondența expediată la domiciliul fiscal a fost returnată cu mențiunea „Nu este cine să preia”.

Prin Referatul întocmit la data de 22 noiembrie 2010 de D. Mureș - H. s-a constatat că actul administrativ fiscal nu poate fi comunicat contribuabilului prin una dintre modalitățile de comunicare prevăzute la art. 44 alin. (2) lit. a)-c) din O.G. nr. 92/2003 și s-a propus comunicarea acestuia prin publicitate, conform art. 44 alin. (3) din același act normativ.

Deși organul fiscal a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale menționate, în sensul că a procedat la comunicarea prin publicitate doar în situația în care a constatat imposibilitatea obiectivă a transmiterii actului în modalitățile prevăzute la art. 44 alin. (2) lit. a)-c) din O.G. nr. 92/2003, comunicarea prin publicitate nu a fost legal îndeplinită.

Astfel, în privința reclamantului A., comunicarea s-a efectuat prin afișare la data de 23 noiembrie 2010 a Anunțului individual din 22 noiembrie 2010, concomitent la sediul H. și pe pagina de internet, județul Mureș. În conținutul Anunțului sunt menționate eronat atât numărul deciziei ce face obiectul comunicării, cât și domiciliul fiscal al contribuabilului.

Deși numărul corect al Deciziei de impunere este 2487.1 în Anunț apare numărul 2847.1 tăiat cu o linie și trecut numărul 2327. De asemenea, deși domiciliul fiscal al contribuabilului A. este în satul Sâncraiu de Mureș, județul Mureș, în Anunț figurează „sediul social în loc. Sâncraiu de Mureș, județul Mureș (filele 36 și 37 dosar fond).

În ceea ce privește comunicarea prin publicitate realizată față de reclamanta B., în conținutul Anunțului individual din 22 noiembrie 2010, afișat la data de 23 noiembrie 2010, este menționat eronat numărul deciziei de impunere ca fiind 2847.2 în loc de 2487.2, cum era corect. În plus, numărul 2847 este tăiat și trecut 2487 (filele 51-53 dosar fond).

Toate aceste neconcordanțe referitoare la actul administrativ fiscal comunicat, precum și indicarea eronată a domiciliului fiscal al contribuabilului A. sunt de natură să atragă sancțiunea nulității comunicării, potrivit art. 44 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, rap. la art. 100 alin. (1) pct. 4 și 5 și alin. (3) C. proc. civ. (1865).

Fiind vorba de o nulitate expresă, vătămarea se presupune până la proba contrară, conform art. 105 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.

Referirile recurentei la pretinse erori materiale strecurate în conținutul celor două comunicări nu pot fi acceptate, întrucât regulile referitoare la comunicarea actelor de procedură sunt de strictă interpretare și aplicare, iar erorile materiale, în sensul art. 48 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., nu pot viza acele greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite care atrag nulitatea actului, potrivit legii, sau care privesc fondul actului.

Prin urmare, în mod legal prima instanță a constatat că, în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 45 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 potrivit cărora „Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic” și a dispus anularea deciziei emise de autoritatea pârâtă, prin care contestațiile formulate de reclamanți au fost respinse, ca nedepuse în termen.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ. (1865), Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta E. Brașov, ca nefondat.

În temeiul art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, către intimații-reclamanți.

Reducerea onorariului de avocat, de la 16.442 lei la 5.000 lei este în concordanță cu criteriile la care se referă art. 274 alin. (3) C. proc. civ., raportat la valoarea pricinii și volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, ținând seama de complexitatea redusă a litigiului și de lipsa elementelor de noutate supuse dezbaterii în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta E. Brașov prin F. Mureș împotriva sentinței civile nr. 110 din 13 octombrie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimați, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2016.