ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 615/AP din data de 28 iulie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală în dosarul nr. x/2022, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 46S, pronunțată la data de 11.03.2024 în dosarul penal nr. x/2022, Tribunalul Brașov, secția Penală a hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.., a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 16 lit. c) C. proc. pen.., a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de compromiterea intereselor justiției, prevăzută de art. 277 alin. (1) C. pen., întrucât nu au existat probe că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.., a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 47 raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.., a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

De asemenea, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.., instanța a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.., instanța a dispus achitarea inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

A constatat că inculpatul A. a fost reținut și arestat preventiv în cauză în perioada 18.05.2022 - 17.06.2022.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., a dispus ridicarea măsurilor sechestrului asigurător și a popririi asigurătorii dispuse prin ordonanța procurorului din data de 26.07.2022, emisă în dosarul nr. x/2022 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Brașov, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, acțiunilor și părților sociale deținute de inculpat în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani aflate în conturi bancare, precum și asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu de către terțe persoane, inclusiv a sumelor datorate cu titlu de chirie, aparținând inculpatului A., până la concurența sumei de 60.965 RON, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare.

A dispus ca mijloacele materiale de probă să rămână atașate la dosarul cauzei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Prin decizia penală nr. 615/AP din data de 28 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov împotriva sentinței penale nr. 46/S din data de 11.03.2024 pronunțate de Tribunalul Brașov, care a fost desființată cu privire la soluția de achitare care vizează infracțiunea de compromitere a intereselor justiției, prevăzută de art. 277 alin. (1) din C. pen., reținută în sarcina inculpatului A. și rejudecând:

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal desfășurat împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de compromiterea intereselor justiției, prevăzută de art. 277 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

În temeiul cu art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că, în ceea ce privește existența unor probe din care să rezulte că, în perioada aprilie-mai 2020, inculpatul i-a comunicat martorei C., în mod direct și prin intermediul fratelui său, D., că îi sunt interceptate convorbirile telefonice, în dezacord cu statuările instanței de fond, ansamblul probator administrat în cauză este apt să dovedească, dincolo de orice dubiu, că inculpatul a divulgat, fără drept, aceste informații confidențiale, la care a avut acces în virtutea atribuțiilor sale de serviciu.

S-a mai reținut că este adevărat că declarațiile martorilor C., D. și E. conțin anumite aspecte contradictorii, corect puse în evidență de prima instanță, însă martorii C. și D. au relatat în mod constant și coerent elementele esențiale ale faptei, respectiv că inculpatul A. le-a comunicat că sunt interceptate convorbirile martorei C..

În plus, s-a reținut că această împrejurare nu se bazează exclusiv pe declarațiile celor doi martori, ci este susținută și de conținutul înregistrărilor ambientale realizate în cursul anului 2022, cu ocazia întâlnirilor dintre inculpat și martora C..

Cu toate acestea, în raport de data săvârșirii faptei și de durata maximă a pedepsei prevăzute de lege, Curtea a constatat că, în cauză, a intervenit cauza de încetare a procesului penal reglementată de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

*

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 29.08.2025, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație, recurentul inculpat A. a solicitat modificarea deciziei recurate sub aspectul soluției, în sensul menținerii soluției de achitare pronunțate de către Tribunalul Brașov, prin sentința penală nr. 46/2024 din 11.03.2024 și, în subsidiar, restituirea cauzei la Curtea de Apel Brașov.

Recurentul inculpat a susținut că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2022 al D.N.A. -S.T. Brașov pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care și pentru cea prevăzută de art. 277 alin. (1) C. pen. și anume compromiterea intereselor justitiei, pentru toate infracțiunile fiind pronunțată, în primă instanță, o soluție de achitare.

Potrivit rechizitoriului, inculpatul, în perioada aprilie-mai 2020, ar fi divulgat fără drept informații confidențiale (faptă prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2001) privind mijloacele prin care se administrau probe în dosarul penal x/2020 (inițial nr. 3252/1/2020) al Parchetului de pe lângă Judecatoria Brașov și în dosarul penal nr. x/2020 al D.N.A. - S.T. Brașov de care ar fi luat cunoștință în virtutea atribuțiilor de serviciu ca urmare a delegării altui departament/serviciu decât cel din care făcea parte pentru punerea în aplicare a mai multor mandate de supraveghere tehnică emise în baza încheierilor nr. 121 din 03.04.2020 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, respectiv nr. 87 din 08.04.2020 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov.

Aceste informații, respectiv că le sunt interceptate convorbirile telefonice și că ar urma percheziții domiciliare (peste o lună de la data presupusei divulgări, în condițiile în care acest mandat a fost emis cu o zi înaintea efectuării perchezițiilor respective iar structura din care făcea parte inculpatul nu a fost mandatată niciodată să efectueze sau să participe la vreo percheziție domiciliară) le-ar fi comunicat atât martorului denunțător C., cât și prin intermediul fratelui său D..

Recurentul-inculpat a susținut faptul că D.N.A. - S.T. Brașov a reținut în mod total eronat, pentru aceeași și o singură presupusă acțiune infracțională, săvârșirea în concurs a infracțiunii de divulgare, prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2001, cu cea de compromitere a intereselor justiției, faptă prevazută de 277 alin. (1) C. pen.

Astfel, a susținut că, în condițiile în care fapta prevazută de Legea 78/2000 nu există, în mod logic și evident, nici fapta prevăzută de art. 277. alin 1 C. pen. nu există.

Totodată, recurentul inculpat a susținut că, analizând mijloacele de probă care au stat la baza acestei acuzații, atât în rechizitoriu, cât și în urma cercetării judecătorești efectuată de către instanța de fond, se poate observa că acesta nu a avut cunoștință de existența acelor mandate de supraveghere tehnică și nici de existența celor două dosare penale.

Mai mult, a susținut că nici acesta și niciunul dintre lucrătorii biroului pe care îl coordona, nu au fost delegați sub nicio formă să efectueze vreun demers sau vreo activitate în dosarele penale care o vizau pe numita C..

În continuare, a susținut că infracțiunea prevăzută de art. 277 alin. (1) C. pen. presupune că această faptă de divulgare de informații confidențiale trebuie să aibă drept urmare îngreunarea sau împiedicarea urmăririi penale, ori din toate declarațiile date de C., D., E., ofițerul de caz F., ofițerii delegați cu interceptările, respectiv G. și H. rezultă în mod categoric că denunțătoarea C. nu avea cunoștință de interceptări, nu a întreprins nicio măsură pentru a ascunde probe sau pentru a împiedica urmărirea penală sau percheziția, în urma efectuării perchezițiilor asupra domiciliului acesteia găsindu-se toate probele necesare continuării urmăririi penale față de aceasta.

A precizat că toate aceste aspecte au fost constatate atât în motivarea sentinței de achitare pronunțată de instanța de fond, cât și în decizia penală nr. 615/AP pronunțată de Curtea de Apel Brașov, pg. 19, 20 si 21, în paragrafele în care se motivează că nu poate exista compromiterea intereselor justiției în dosarul penal nr. x/2020, însă, inculpatul ar fi săvârșit o astfel de fapta în dosarul penal nr. x/2020 al D.N.A. - S.T. Brașov.

A susținut că existența faptei prevăzute de art. 277 alin. (1) C. pen. este condiționată în mod explicit de îngreunarea sau împiedicarea urmăririi penale în dosarul penal nr. x/2020 (inițial nr. 3252/P/2020), întrucât în cazul dosarului penal nr. x/2020 al D.N.A. - S.T. Brașov nu exista nicio probă, respectiv nicio declarație a vreunui martor dintre toți cei audiați, nici măcar din cele 9-10 declaratii ale martorul denunțător C., din care sa reiasă vreo acuzație sau vreun indiciu că divulgarea s-a făcut în legătură cu acest dosar.

A solicitat să se constate că instanța de apel a apreciat existența acestei fapte (divulgare doar în dosarul penal nr. x/2020 al D.N.A. - S.T. Brașov) doar pe baza unei simple și singure afirmații a D.N.A. - S.T. Brașov, regăsită în tot conținutul dosarului penal și rechizitoriului nr. x și anume că inculpatul ar fi divulgat date confidențiale și în dosarul nr. x/2020 al D.N.A. - S.T Brașov și a extrapolării unei afirmații a martorului I., în sensul că "eu i-am spus lui A. că printre persoanele vizate de ancheta Spitalului Clinic de Psihiatrie si Neurologie se afla și C.", chiar dacă inculpatul nu a avut acces și a refuzat să studieze încheierea J.D.L. nr. 87/08.04.2020 din dosarul penal nr. x/P12020 al DNA - S.T. Brașov (pg. 20, din declaratia aceluiasi martor)

Mai mult decât atât, a susținut că afirmațiile false, echivoce și contradictorii ale denunțătoarei, fratelui și mamei sale sunt făcute la 2-5 ani (în 2022, 2023 și 2025), după data presupusei compromiteri (aprilie-mai 2020) și fără corelarea lor și cu alte mijloace de probă.

Așadar, cu privire la așa zisa compromitere, a susținut că instanța de apel a reținut în mod total eronat că aceasta s-ar fi făcut în dosarul penal nr. x/2020, în condițiile în care, din toate cele 10 declarații ale martorei denunțătoare C., nu reiese că aceasta ar fi fost avertizată de către inculpat despre efectuarea unor cercetări penale în legătură cu Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie (obiectul dosarului penal nr. x/2020, în care se efectuau cercetări in rem), în cadrul căruia aceasta era angajată ca director economic, dar care în perioada aprilie-mai 2020 (perioada declanșării urmăririi penale împotriva sa), nu a lucrat nici măcar o zi, aflându-se în toată această perioadă în concediu de odihnă și în concediu medical.

Mai mult, a susținut că martorul denunțător C. a afirmat în toate declarațiile sale faptul că a fost avertizată doar cu privire la dosarul său personal și al societații familiei sale, S.C. J. S.R.L., al Parchetului de pe lângă Judecatoria Brașov și niciodată cu privire la dosarul penal nr. x/2020 al D.N.A. - S.T. Brașov.

Pe de altă parte, a solicitat să fie avut în vedere faptul că inexistența faptei prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea 78/2000 atrage pe cale de consecință și inexistența faptei prev. de art. 277 alin. (1) C. pen., deoarece între cele două fapte singura diferență ar fi primirea unui folos necuvenit. Deci, divulgarea de informații ar fi în ambele situații, doar că definiția dată de legiutor este diferită.

Mai mult, în rechizitoriu, la pag. 4, ultimul alineat și pag. 5, se face trimitere la divulgarea de informații cu privire strictă la dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și nicidecum la dosarul nr. x/2020 al D.N.A. - S.T. Brașov.

De asemenea, în tot conținutul dosarului de urmărire penală nr. 2/P/2022, al D.N.A. - S.T. Brașov nu a fost prezentată absolut nicio probă și nici măcar un indiciu în sensul că această compromitere s-ar fi săvârșit cu privire la dosarul penal nr. x/2020 al D.N.A. - S.T. Brașov.

Referitor la pct. 8, recurentul inculpat a susținut că, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, reținându-se prescripția, întrucât aceasta a intervenit ulterior ultimului termen de judecată din 14 aprilie 2025, adică la data de 14 mai 2025, iar până la data pronunțării deciziei penale nr. 615/AP, respectiv 28 iulie 2025, inculpatul nu a fost întrebat niciodată de către instanța de apel dacă dorește continuarea cercetării judecătorești cu privire la fapta de compromiterea intereselor justiției, încălcându-i-se în mod grav dreptul la apărare.

*

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", "dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) și art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație".

Alineatul (4) al aceluiași text de lege stabilește că, "în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație".

Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate, rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, instanța examinează îndeplinirea condițiilor de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 și art. 438 din C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii, în cazul cererii de recurs pendinte, a condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru constată următoarele:

Decizia recurată, respectiv decizia penală nr. 615/AP, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2022 a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluțiile enumerate de art. 434 alin. (2) din C. proc. pen.

Totodată, se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., cererea de recurs în casație fiind formulată de inculpatul A., prin avocat K. care a atașat împuternicirea avocațială, precum și pe cele prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele și prenumele inculpatului (A.), adresa (Brașov, str. x, jud. Brașov), hotărârea atacată (decizia penală nr. 615/AP, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2022), deopotrivă, cererea fiind semnată de avocatul recurentului inculpat.

Deopotrivă, cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., decizia atacată fiind comunicată inculpatului la data de 01.08.2025 (astfel cum rezultă din dovada aflată la dosar nr. x/2022), acesta declarând recurs în casație la data de 29.08.2025.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", respectiv "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal"

Înalta Curte subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situații în care fie nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința cărora a operat dezincriminarea.

Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

În speță, se observă că susținerile inculpatului A. din cuprinsul cererii de recurs în casație invocate în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. presupun reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, or, acestea nu pot fi valorificate în contextul vreunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 din C. proc. pen.

Mai exact, argumentele inculpatului A. prin care se evocă situația de fapt reținută de instanța de apel ori interpretarea dată de aceasta probatoriului administrat în cauză, în sensul că, în ceea ce privește dosarul penal nr. x/2020 al D.N.A. - S.T. Brașov, nu există nicio probă din care să reiasă vreo acuzație sau vreun indiciu că divulgarea s-a făcut în legătură cu acest dosar, constituie, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel și dispunerii unei soluții favorabile așa cum s-a solicitat în cauză, de achitare, pentru săvârșirea infracțiunii de compromiterea intereselor justitiei prevazută de art. 277 alin. (1) C. pen.

Critici cum sunt circumstanțele comiterii faptei sau modul de apreciere a probatoriului nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație, scopul căii extraordinare de atac fiind, așa cum s-a arătat, reformarea numai sub aspect legal, de drept, iar nu faptic, a hotărârii definitive.

Așadar, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare.

Revenind la verificarea condițiilor cerute de lege în conținutul art. 440 C. proc. pen., în raport de cele reținute anterior, Înalta Curte constată că motivele invocate de inculpat, așa cum au fost formulate, nu se circumscriu cazului de casare prevăzute de dispozițiile legale în materie, ceea ce conduce la concluzia că îndeplinirea formală a unei condiții, respectiv indicarea unor cazuri de casare prevăzute de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casație.

Referitor la argumentele potrivit cărora inexistența faptei prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea 78/2000 atrage și inexistența faptei prev. de art. 277 alin. (1) C. pen., deoarece între cele două fapte singura diferență ar fi primirea unui folos necuvenit, se constată că aspectele vizând încadrarea juridică au făcut obiectul analizei instanței de apel și nu mai pot fi cenzurate în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

Astfel, instanța de apel a reținut că avantajele create pentru martora C., respectiv facilitarea unei conduite procesuale din partea martorei C. prin informarea prealabilă cu privire la existența unor măsuri de supraveghere penală, nu reprezintă o contraprestație sau un folos necuvenit în sensul normei prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

S-a reținut că avantajul astfel conferit constituie, în realitate, chiar afectarea directă a desfășurării urmăririi penale, fiind de esența infracțiunii de compromiterea intereselor justiției prevăzute de art. 277 alin. (1) C. pen.. În acest context, Curtea a apreciat că fapta inculpatului A., respectiv divulgarea către martora C. și fratele său, D., a informației confidențiale privind interceptarea convorbirilor telefonice, se încadrează exclusiv în dispozițiile art. 277 alin. (1) C. pen., fiind exclusă calificarea juridică prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 8 C. proc. pen., se impune precizarea că indicarea formală a acestui caz de casare prevăzut de lege, fără ca argumentele aduse în susținere, să se subsumeze efectiv acestuia, nu este suficientă pentru constatarea admisibilității cererii de recurs în casație.

Astfel, inculpatul a susținut că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal reținându-se prescripția, având în vedere că termenul de prescripție s-a împlinit ulterior ultimului termen de judecată din 14 aprilie 2025, iar până la data pronunțării deciziei penale, inculpatul nu a fost întrebat de către instanța de apel dacă dorește continuarea cercetării judecătorești cu privire la fapta de compromiterea intereselor justiției, încălcându-i-se în mod grav dreptul la apărare, însă, această împrejurare nu determină nelegalitatea soluției de încetare, câtă vreme cercetarea judecătorească a fost finalizată, cauza a rămas în pronunțare iar prescripția a intervenit ulterior ultimului termen de judecată.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că cererea de recurs în casație nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru admiterea în principiu, în conformitate cu prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 615/AP din data de 28 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 615/AP din data de 28 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2025.