ÎCCJ, Secția penală

A fost obligat în solidar inculpații S.C. B. S.R.L., A., C. și D. la plata către partea civilă Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a sumei de 11.000 RON reprezentând sume rambursate nelegal aferente cererii de rambursare nr. x A fost obligat inculpatul F. în solidar cu inculpații S.C. B. S.R.L., A., C., D., E., H. și I. la plata către partea civilă Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a sumei de 329.927,28 RON reprezentând sume rambursate nelegal aferente cererilor de rambursare nr. x și 4, sume ce se includ în prejudiciul total. Au fost obligați inculpații H. și I. în solidar între ei precum și în solidar cu inculpații S.C. B. S.R.L., A., C., D., E. și F. la plata către partea civilă Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a sumei de 155.095,49 RON reprezentând sume rambursate nelegal aferente cererii de rambursare nr. x, sume ce se includ în prejudiciul total. A fost obligat inculpatul G. în solidar cu inculpații S.C. B. S.R.L., A., C., D. și E. la plata către partea civilă Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a sumei de 127.047,91 RON reprezentând sume rambursate nelegal aferente cererii de rambursare nr. x, sume ce se includ în prejudiciul total. Au fost menținute măsurile asigurătorii luate în faza de urmărire penală asupra bunurilor inculpaților, cu excepția măsurii asigurătorii asupra contului bancar aparținând inculpatului F., ridicată de instanța de apel în cursul judecății. Au fost obligați inculpații S.C. B. S.R.L., A., C., D. și E. la plata către stat a sumei de câte 10.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate la urmărire penală și judecată, iar pe inculpații F., I., H. și G. la plata fiecare a sumei de câte 2.000 de RON cu același titlu. Împotriva hotărârii instanței de apel au formulat cereri de recurs în casație: - la data de 28 aprilie 2023, prin email, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal și în baza art. 448 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului în casație, desființarea în parte a hotărârii atacate, și în rejudecare: - înlăturarea greșitei aplicări a legii cu privire la inexistența termenului special de prescripție a răspunderii penale referitoare la infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații și în consecință condamnarea acestora la o pedeapsă cu închisoarea, după cum urmează: 1. A., pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18 1 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (5 acte materiale). 2. S.C. B. S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18 1 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (5 acte materiale). 3. C., pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18 1 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (5 acte materiale). 4. D., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 18 1 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (5 acte materiale). 5. E., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 18 1 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (5 acte materiale).

F., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 18 1 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (2 acte materiale).

G., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 18 1 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

H., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 18 1 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

I., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 18 1 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. În esență, s-a arătat că referitor la incidența în cauză a prescripției răspunderii penale este diferit, în sensul că în fondul activ al legislației penale există termen special de prescripție a răspunderii penale care nu era împlinit la momentul pronunțării deciziei penale. Astfel, așa cum s-a menționat în actul de inculpare s-a reținut că activitatea infracțională a inculpaților s-a derulat în perioada 2010-2011. Prin ordonanța procurorului din data de 17.10.2016, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții A., S.C. B. S.R.L., C., D., iar prin ordonanța din data de 06.07.2017 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții E., F., G., H., I. acestea constituind actul de procedura prin care a fost întrerupt cursul prescripției răspunderii penale, act de procedură care a fost comunicat suspecților. Mai mult, actele de întrerupere a cursului termenului de prescripție a răspunderii penale au continuat a se produce în cauză până în anul 2019 întrucât dosarul s-a aflat pe rolul instanței de fond, inculpații fiind prezenți și activi în tot cursul procesului, întrucât, conform alin. (2) al art. 155 C. pen., "După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție", în speță ultimul act de întrerupere a cursului de prescripție s-a produs la finalul termenului general, respectiv în anul 2019. Prin Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale a României, publicată în M. Of. nr. 518/25.06.2018, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională. Din aceste considerente rezultă că instanța de contencios constituțional nu a constatat doar neconstituționalitatea soluției legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedura în cauză, ci a oferit și interpretarea conformă cu normele constituționale, prin trimiterea la reglementarea din cuprinsul art. 123 alin. (1) din vechiul C. pen. care prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului, stabilind că, în aceste condiții, legea devine previzibilă. Prin raportare la aceste considerente, având în vedere că nu a fost constatată neconstituționalitatea textului legal în integralitatea sa, se constată că întreruperea cursului prescripției are loc doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat suspectului sau inculpatului. Este de observat că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 25 din 11 noiembrie 2019 privind stabilirea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 asupra art. 155 alin. (1) din C. pen., a reținut că efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 nu se extind asupra întregii instituții a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale, ci, potrivit considerentelor hotărârii instanței de contencios constituțional, cauza de întrerupere este incidență numai în ipoteza actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului. Ca atare, dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. au rămas în fondul activ al legislației și continuă să producă efecte, dar singurele acte care pot avea ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale sunt cele care se comunică suspectului sau inculpatului. Pe cale de consecință, s-a apreciat că, în cauză a operat întreruperea cursului prescripției răspunderii penale printr-un act de procedura care a fost comunicat suspectului/inculpatului. Așadar, s-a constatat faptul că instanța de control judiciar nu a exclus posibilitatea aplicării directe a hotărârilor CJUE, ci chiar a argumentat-o pozitiv, însă, făcând o analiză a duratei de soluționare a cauzei, a concluzionat că s-ar fi depășit termenul rezonabil în care ar fi trebuit pronunțată o soluție, ceea ce, din perspectiva curții de apel, ar însemna încălcarea unui drept fundamental al inculpaților, respectiv dreptul de a beneficia de judecarea cauzei într-un termen rezonabil. Însă, parchetul a opinat că, în cauză nu a fost încălcat termenul rezonabil, pentru următoarele considerente: cauza este una complexă, care a necesitat administrarea unui probatoriu amplu, iar în faza de urmărire penală, de la momentul efectuării în continuare a urmăririi penale până la sesizarea instanței cu rechizitoriu s-a scurs o perioadă de 1 an de zile. În fața instanței de fond au fost contestate toate probele administrate, au fost reaudiați martorii propuși prin rechizitoriu și de asemenea a fost solicitată administrarea de probe noi de către inculpați, respectiv audierea unui număr de aproximativ 60 martori (din care, pe parcursul cercetării judecătorești s-a mai renunțat). Au fost fixate termen de judecată în mod ritmic, nu au existat întreruperi nejustificate în administrarea actului de justiție. Așa încât s-a considerat că, raportat la infracțiunile deduse judecății infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, la prejudiciul produs prin comiterea faptelor - de peste 100.000 Euro apreciat prejudiciu semnificativ inclusiv în acord cu Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, la modul de derularea a urmăririi penale și a cercetării judecătorești, la dispozițiile legale referitoare la respectarea dreptului la apărare și la readministrarea probelor în cazul unei situații de achitare, nu a fost depășit termenul rezonabil pentru soluționarea prezentei cauze. De asemenea, a arătat că în măsura în care se apreciază că pentru luarea unei decizii în cauză este necesar a se obține interpretarea conformității dreptului comunitar cu modul de aplicare a deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, Parchetul a solicitat ca în baza dispozițiilor art. art. 413 alin. (1) pct. 1 1 coroborat cu art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., suspendarea prezentei cauze până la soluționarea cauzei nr. 107/23, înregistrată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu termen de judecată la data de 10.05.2023. - La data de 14 septembrie 2023, cu depășirea termenului de 30 zile prevăzut de art. 435 C. proc. pen. prin email, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov a depus COMPLETARE a motivelor de recurs. În esență, a arătat că la data de 24 iulie 2023 C.J.U.E. a pronunțat Hotărârea Curții (Marea Cameră) în Cauza C-107/23 PPU ("Lin"). Prezenta completare a motivelor de recurs în casație vizează această hotărâre, care vine să consfințească cele menționate deja la cap. "Dezvoltarea motivului de recurs în casație", respectiv faptul că hotărârea M.A.S. și MB. (cunoscută și ca Taricco 2) are în vedere o situație de excepție, care nu se aplică prezentului dosar, iar Decizia H.P. 67/2022 a Î.C.C.J. nu are aplicabilitate în prezenta cauză. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit în Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 24 iulie 2023 - Cauza C-107/23 PPU ("Lin"), după ce a consacrat încă o dată supremația dreptului Uniunii, faptul că instanțele naționale nu sunt ținute să respecte deciziile CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și nici Decizia H.P. nr. 67/2022 a Î.C.C.J., în condițiile în care prin respectarea acestora ar fi împiedică aplicarea unor sancțiuni efective și disuasive pentru a combate infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, creându-se astfel un risc sistemic de impunitate pentru astfel de infracțiuni. În consecință, obligația instanțelor naționale de a lăsa neaplicate Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, precum și Decizia nr. 67/2022 a înaltei Curți de Casație și Justiție nu este de natură să aducă atingere nici principiului previzibilității, preciziei și neretroactivității infracțiunilor și pedepselor, nici principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum sunt garantate la articolul 49 alin. (1) din cartă. A mai arătat că având în vedere importanța, atât în ordinea juridică a Uniunii, cât și în ordinile juridice naționale, pe care o prezintă principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, care impune ca legea penală aplicabilă să fie previzibilă, precisă și neretroactivă (a se vedea Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. și M. B.,C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 51), Curtea concluzionează în primă fază la par. 118 că: "instanțele române nu sunt obligate să lase neaplicată jurisprudența națională menționată la punctul 111 din prezenta hotărâre, conform articolului325 alin. (1) TFUE și articolului 2 alin. (1) din Convenția PIF, în pofida existenței unui risc sistemic de impunitate a unor infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile menționate la acest punct 111 se întemeiază pe principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescripție referitor la infracțiuni" (par. 118), dar ulterior stabilește că situația din cauza M. A. S. și M, B. (C-42/17, EU:C:2017:936J este diferită de cea din Hotărârea C-107/23 (ca de altfel și de cea din prezenta speță), că în situația țării noastre se agravează riscul sistemic ca infracțiunile de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii să nu intre sub incidența niciunei sancțiuni penale și astfel să se încalce dreptul Uniunii, respectiv articolului 325 alin. (1) TFUE și a articolului 2 alin. (1) din Convenția PIF, prin urmare dacă se repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale, prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, este compromisă supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii, aspect interzis în mod expres de Curte. În consecință, s-a apreciat că este necesar să se considere că instanțele naționale nu pot în cadrul procedurilor jurisdicționale prin care se urmărește sancționarea pe plan penal a infracțiunilor de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, să aplice standardul național de protecție referitor Ia principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum este menționat la punctul 119 din prezenta hotărâre, pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale. Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la prima și la a doua întrebare că articolul 325 alin. (1) TFUE și articolul 2 alin. (1) din Convenția PIF trebuie interpretate în sensul că instanțele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile Curții Constituționale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziția legislativă națională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală din cauza încălcării principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecință încetarea, ca urmare a prescripției răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii. În schimb, dispozițiile menționate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că instanțele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare. A mai arătat că în dreptul român, caracterul obligatoriu al hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene se deduce indirect din dispozițiile art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție. Caracterul obligatoriu al hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost stabilit și direct, de către Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1039/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și ale art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în care Curtea a reținut că "[...] Curtea de Justiție a Uniunii Europene, având competența de interpretare a dreptului Uniunii Europene, hotărârile sale preliminare sunt obligatorii erga omnes, la nivelul tuturor statelor membre, sub rezerva solicitării la un moment ulterior, de către instanțele judecătorești naționale, a unor lămuriri suplimentare asupra respectivei interpretări a Curții". Regulamentul de procedură al Curții de Justiție din 25 septembrie 2012, modificat, enunță explicit la art. 91, efectul obligatoriu al deciziilor Curții - hotărâri și ordonanțe - în sensul în care "hotărârea este obligatorie de la data pronunțării sale" iar "ordonanța este obligatorie de la data notificării sale". S-a apreciat că hotărârea pronunțată de Curte are caracter obligatoriu, iar nu efect pur consultativ. O eventuală concluzie contrară ar denatura funcția Curții de Justiție astfel concepută de către tratat, și anume aceea a unei instanțe ale cărei hotărâri sunt obligatorii. Instanța judecătorească națională este ținută de o hotărâre pronunțată cu titlu preliminar de Curte, în ceea ce privește interpretarea sau validitatea actelor instituțiilor Uniunii în cauză, în vederea soluționării litigiului principal. (...) Hotărârea Curții nu leagă numai instanța de trimitere, ci ea este obligatorie pentru toate instanțele judecătorești naționale, inclusiv orice instanță de apel, sesizată cu o cale de atac împotriva hotărârii pe care o pronunță instanța de trimitere; în același timp, însă, hotărârea nu leagă părțile litigiului principal, acestea putând, de exemplu, renunța la acțiune în orice moment. Nesocotirea hotărârii preliminare de către instanța de trimitere constituie o încălcare a dreptului UE și poate genera inițierea de Comisia Europeană a unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de către statul membru respectiv (art. 258 TFUE). Efectele hotărârii au fost reținute și în dreptul român de Decizia nr. 1039/2012 a Curții Constituționale care a stabilit că efectele juridice ale hotărârii preliminare a Curții de Justiție a Uniunii Europene au fost conturate pe cale jurisprudențială. Astfel, Curtea de la Luxemburg a statuat că o asemenea hotărâre, purtând asupra interpretării sau a validității unui act al Uniunii Europene, este obligatorie pentru organul de jurisdicție care a formulat acțiunea în pronunțarea unei hotărâri preliminare, iar interpretarea, făcând corp comun cu dispozițiile europene pe care le interpretează, este învestită cu autoritate și față de celelalte instanțe judecătorești naționale, care nu pot da o interpretare proprie acelor dispoziții. Totodată, efectul hotărârilor preliminare este unul direct, în sensul că resortisanții statelor membre au dreptul să invoce în mod direct normele europene în fața instanțelor naționale și europene și retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene în cadrul unei trimiteri preliminare lămurește și precizează semnificația și sfera de aplicare a acesteia, de la intrarea sa în vigoare. În plus, s-a menționat că pe rolul CJUE sunt înregistrate și următoarele cauze: - cauza C-131/23, cu obiect identic ca cel în care s-a pronunțat Hotărârea în Cauza C-107/23 PPU ("Lin"), (a se vedea pagina 19 din încheiere), sesizarea vizând dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Brașov, în procedura contestației în anulare ce vizează infracțiuni de corupție, respectiv abuz în serviciu, luare de mită si trafic de influentă, care a fost suspendat inițial de CJUE până la soluționarea dosarului nr. x, și care, la acest moment este repus pe rol, în urma solicitării de menținere a sesizării formulată de instanța de trimitere (atașează copie a încheierii din data de 27.02.2023 și a corespondenței dintre Curtea de Apel Brașov și CJUE); - cauza C-74/23, cu obiect identic ca cel în care s-a pronunțat Hotărârea în Cauza C-107/23 PPU ("Lin"), (a se vedea pagina 21-22, 47-48 din încheiere), sesizarea vizând dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Brașov (care are ca obiect soluționarea apelului în legătură cu infracțiuni de corupție, respectiv abuz în serviciu si luare de mită'), cauză care a fost suspendată conform dispozițiilor art. 55 alin. (1) din Regulamentul de procedură până la soluționarea cauzei C-107/23; - cauza C-75/23 cu obiect identic ca cel în care s-a pronunțat Hotărârea în Cauza C-107/23 PPU ("Lin"), sesizarea vizând dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Brașov (care are ca obiect soluționarea apelului în legătură cu infracțiuni de evaziune fiscală), cauză care a fost suspendată conform dispozițiilor art. 55 alin. (1) din Regulamentul de procedură până la soluționarea cauzei C-107/23 și care, la acest moment este repus pe rol, în urma solicitării de menținere a sesizării formulată de instanța de trimitere, (atașează copie a încheierii din data de 10.02.2023 și a corespondenței dintre Curtea de Apel Brașov și CJUE). Procurorul, în măsura în care instanța apreciază că pentru luarea unei decizii în cauză este necesar a se obține interpretarea conformității dreptului comunitar cu modul de aplicare a deciziilor nr. 297/2018 și 358/2022 ale Curții Constituționale, respectiv cu hotărârea nr. 64/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cauzele nr. 74-C/23, 75-C/23 și respectiv 131-C/23, a solicitat ca în baza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 1 coroborat cu art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., să se dispună SUSPENDAREA prezentei cauze până la soluționarea cauzelor indicate mai sus. Pe fondul cauzei, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea deciziei penale nr. 254/A din 30.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul penal nr. x/2017, în ceea ce privește soluția de încetare a procesului penal privindu-i pe inculpații A., S.C. B. S.R.L., C., D., E., F., G., H., I., iar în urma rejudecării, înlăturarea greșitei aplicări a legii și condamnarea acestora. Totodată a solicitat menținerea tuturor actelor de procedură îndeplinite de instanța de apel până la momentul dezbaterilor. ** Împotriva aceleași hotărâri (deciziei penale nr. 254/Ap din 30 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală), au formulat cerere de recurs în casație și inculpații S.C. B. S.R.L., A., D., E., F., I., C., H. și G., la data de 22 mai 2023 (prin email), prin avocat, invocând cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen., art. 6 CEDO și art. 20 alin. (1) din Constituție și solicitând casarea hotărârii atacate atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, după cum urmează: I. Pe latură penală, în principal, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au solicitat pronunțarea unei soluții de achitare, și, în subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Brașov. II. Pe latură civilă, au solicitat modificarea cuantumului prejudiciului reținut ca rezultat al activității infracționale aferente infracțiunii prevăzute de art. 18 1 din Legea nr. 78/2000. Inculpații au mai criticat că le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, că hotărârea cuprinde considerente contradictorii, precum și faptul că judecata în apel a fost făcută cu încălcarea art. 371 din C. proc. pen. privind obiectul judecății. În esență, pe latură penală a cauzei, recurenții inculpați au susținut că soluția de încetare a procesului penal dispusă față de ei este greșită, cu argumentarea, în esență, că, în cauză: - lipsește elementul subiectiv al infracțiunii reținute în sarcina fiecăruia; - lipsește elementul material al laturii obiective din conținutul constitutiv al infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, în modalitatea normativă alternativă reținută de instanța de apel; - faptele, așa cum au fost reținute de instanța de apel, se circumscriu noțiunii de "neregulă", prevăzută la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, care pot atrage cel mult o răspundere de natură administrativă, noțiunile de "neregulă" și "fraudă" având în înțeles diferit în privința fondurilor europene, conform O.G. nr. 79/2003; - lipsește cerința esențială atașată laturii obiective a infracțiunii constând în aceea ca fondurile să fi fost obținute pe nedrept, întrucât toate activitățile asumate prin proiect au fost efectuate și obiectivele atinse, iar documentele precum ordinele de deplasare și fișele de prezență nu se circumscriu noțiunilor de "documente ori declarații false" din conținutul normei de incriminare. În concret, cu privire la cazurile de achitare inculpații au susținut că decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală pentru cele ce urmează: În principal, deoarece fapta nu există, caz prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. S-a apreciat că soluția de încetare a procesului penal este nelegală, în condițiile în care, în cauză, se impune achitarea tuturor inculpaților, reținând incidența următoarelor cazuri în care, potrivit dispozițiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen., se pronunța achitarea inculpatului. De asemenea, s-a apreciat că din probele administrate nu a fost dovedită săvârșirea de către niciunul dintre inculpați a vreunui act material/faptă de folosire sau prezentare, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei; astfel, o asemenea faptă nu există. Având în vedere și conținutul normativ al infracțiunii deduse judecății, s-a reținut că este incident cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există. Așa cum s-a subliniat în doctrină, textul legal invocat nu este incident doar atunci când nu s-a produs nicio schimbare în realitatea obiectivă, ci se referă la inexistența faptei pe care, în norma de incriminare, o descrie verbum regens. Cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale rămâne astfel incident și când există o anumită conduită (în cazul de față depunerea unor cereri de rambursare, activitate care intră în sfera atribuțiilor exercitate în temeiul contractului de finanțare), dar ea nu e prevăzută ca element material al infracțiunii."Lipsa" elementului material înseamnă inexistenta faptei incriminate. S-a arătat că, raționamentul juridic a fost validat și de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în sentința nr. 1055/2016 din 29.11.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2014 (definitivă prin respingerea apelurilor conform Deciziei nr. 80/2018 din 03.05.2018 pronunțată de ICCJ - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2017). În consecință, s-a arătat că, pe latură civilă, se impune respingerea acțiunii civile, în temeiul art. 397 C. proc. pen. În subsidiar, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală, caz prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. s-a susținut că, în cauză nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii, pentru considerentele următoare: În susținerea cazurilor de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen. s-a arătat că nu există o corespondență deplină între conduita materială imputată inculpaților prin actul de acuzare și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective a infracțiunilor pentru care s-a dispus încetarea procesului penal. În concret, s-a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, neexistând nici elementul material (folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, respectiv obținerea pe nedrept) - după cum, nici elementul subiectiv (reaua credință, respectiv vinovăția sub forma intenției directe), recurenții-inculpați neavând niciun momen