ÎCCJ, Decizia nr. 59/2023

A. JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANȚĂ

I. Prin rechizitoriul nr. x/2019 din data de 04.06.2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de investigație a infracțiunilor din justiție s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) și (2) din C. pen., patru infracțiuni de influențarea declarațiilor martorilor, prev. de art. 272 alin. (1) din C. pen. (în referire la declarațiile mincinoase formulate în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești de către numiții B., C., D. și E.), participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. în ref. la art. 268 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 47 din C. pen. în cond. art. 35 alin. (1) din C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

Astfel, prin rechizitoriul anterior menționat s-a reținut că:

Fapta inculpatului A. care, în calitate de procuror de caz în Dosarul nr. x/2014 al PCA Ploiești, reînregistrat sub nr. x/2014 al aceluiași parchet, a ticluit probe nereale, prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obținerea unui denunț de la o persoană deja cercetată în același dosar, respectiv C. și consemnarea de declarații nereale, sub pseudonim, numiților B., D., E., F., G., H., I., scenariu de natură să dovedească existența infracțiunilor prevăzute de legea penală și să aibă drept consecință acuzarea pe nedrept de săvârșirea unor asemenea infracțiuni a persoanei vătămate J., despre care inculpatul avea cunoștință că este nevinovată, constituie infracțiunea de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) și (2) C. pen.

Faptele inculpatului A. care, în calitate de procuror de caz în Dosarul nr. x/2014 al PCA Ploiești, reînregistrat sub nr. x/2014 al aceluiași parchet, prin constrângere psihică, prin promisiuni și prin conduita sa cu efect vădit intimidant săvârșită asupra martorilor B. (audiată sub pseudonimul K. la data de 14.04.2014 concomitent cu martorul D., audiat sub pseudonimul L.), C. (căruia i s-a consemnat la data de 08.04.2014 denunțul manuscris, deși avea calitatea de suspect fără a-i fi adusă la cunoștință această calitate), D. (audiat sub pseudonimul L. la data de 14.04.2014 concomitent cu martora B., audiată sub pseudonimul K.) și E. (audiat sub pseudonimul M. la data de 14.05.2014) i-a determinat pe aceștia să dea declarații mincinoase în dosarul menționat anterior, constituie 4 infracțiuni de influențarea declarațiilor martorilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului A. care, în calitate de procuror de caz în Dosarul nr. x/2014 al PCA Ploiești, reînregistrat sub nr. x/2014 al aceluiași parchet, în baza rezoluției infracționale unice, în mod continuat, în perioada 14.04. - 13.05.2014, cu intenție directă, a produs și ticluit probe nereale, prin instigarea persoanelor audiate în calitate de martori (B., C., D. și E.) la formularea de declarații nereale, în scopul de a dovedi existența faptelor de evaziune fiscală și coruperea alegătorilor de către persoana vătămată J., constituie infracțiunea de participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. în ref. la art. 268 alin. (2) C. pen. rap. la art. 47 C. pen. în cond. art. 35 alin. (1) C. pen.

II. Cameră preliminară

Prin încheierea nr. 466 din 10 noiembrie 2020 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, au fost respinse, ca nefondate, cererile și excepțiile formulate de către inculpatul A. și reprezentantul Ministerului Public, s-a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală cu rechizitoriul nr. x/2019 din 04 iunie 2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, privind pe inculpatul A., legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.

Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea contestației formulate de inculpat, prin încheierea nr. 7/C din 24 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. x/2020.1.

III. Prin Sentința penală nr. 463 din data de 31 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2020 s-au dispus următoarele:

A fost respinsă cererea formulată de inculpatul A. privind constatarea nulității absolute a actului de sesizare și a tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru participație improprie în modalitatea instigării la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 52 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor martorilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen. (în raport cu declarația martorei B.).

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor martorilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen. (în raport cu declarația martorului D.).

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor martorilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen. (în raport cu declarația martorului E.).

În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă J. ca neîntemeiată.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei în fond au rămas în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1884 RON, a rămas în sarcina statului și s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut următoarele:

Prin încheierea din 30 iunie 2021, Înalta Curte a admis cererea formulată de către reprezentantul Ministerului Public și a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) și (2) C. pen., o infracțiune de influențarea declarațiilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen. (cu referire la C.) și participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. în referire la art. 268 alin. (2) C. pen. raportat la art. 47 C. pen. în condițiile art. 35 alin. (1) C. pen., în infracțiunile de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fapte constând în determinarea/constrângerea martorilor B., D., E., F., G., H. și N. de a da declarații nereale (ticluire de probe prin construirea unui scenariu mincinos) și participație improprie în modalitatea instigării la inducerea în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 52 C. pen., în raport de obținerea denunțului formulat de martorul C.

În acest sens, s-a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2019 din 04 iunie 2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) și (2) C. pen., patru infracțiuni de influențarea declarațiilor martorilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen. în referire la declarațiile mincinoase formulate în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești de către numiții B., C., D. și E., participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. în ref. la art. 268 alin. (2) C. pen. raportat la art. 47 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Analizând cererea de schimbare a încadrării juridice, prealabil, Înalta Curte a subliniat faptul că cererea parchetului are în vedere strict o evaluare în abstract a componentei în drept a acuzației penale, prin raportarea acesteia la situația de fapt reținută de către procuror prin actul de sesizare. În aceste circumstanțe, s-a apreciat că cererea este admisibilă, cunoașterea acuzației în fapt și în drept încă de la începutul judecății fiind un element esențial al dreptului la apărare.

În continuare, instanța a constatat că, prin rechizitoriu, sub aspectul încadrării juridice, s-a reținut că fapta inculpatului A. care, în calitate de procuror de caz în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, reînregistrat sub nr. x/2014 al aceluiași parchet, a ticluit probe nereale, prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obținerea unui denunț de la o persoană deja cercetată în același dosar, respectiv C. și consemnarea de declarații nereale, sub pseudonim, numiților B., D., E., F., G., H. și I., scenariu de natură să dovedească existența infracțiunilor prevăzute de legea penală și să aibă drept consecință acuzarea pe nedrept de săvârșirea unor asemenea infracțiuni a persoanei vătămate J., despre care inculpatul avea cunoștință că este nevinovată, constituie infracțiunea de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) și (2) C. pen.

Faptele inculpatului care, în calitate de procuror de caz în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, reînregistrat sub nr. x/2014 al aceluiași parchet, prin constrângere psihică, prin promisiuni și prin conduita sa cu efect vădit intimidant săvârșită asupra martorilor B. (audiată sub pseudonimul K. la data de 14.04.2014 concomitent cu martorul D., audiat sub pseudonimul L.), C. (căruia i s-a consemnat la data de 08.04.2014 denunțul manuscris, deși avea calitatea de suspect fără a-i fi adusă la cunoștință această calitate), D. (audiat sub pseudonimul L. la data de 14.04.2014 concomitent cu martora B., audiată sub pseudonimul K.) și E. (audiat sub pseudonimul M. la data de 14.05.2014) i-a determinat pe aceștia să dea declarații mincinoase în dosarul menționat anterior, constituie patru infracțiuni de influențarea declarațiilor martorilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului care, în calitate de procuror de caz în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, reînregistrat sub nr. x/2014 al aceluiași parchet, în baza rezoluției infracționale unice, în mod continuat, în perioada 14.04. - 13.05.2014, cu intenție directă, a produs și ticluit probe nereale, prin instigarea persoanelor audiate în calitate de martori (B., C., D. și E.) la formularea de declarații nereale, în scopul de a dovedi existența faptelor de evaziune fiscală și coruperea alegătorilor de către persoana vătămată J., constituie infracțiunea de participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. în referire la art. 268 alin. (2) C. pen. raportat la art. 47 C. pen. în condițiile art. 35 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte a reținut că, în cauză, nu este contestată încadrarea juridică a celor trei infracțiuni de influențarea declarațiilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen., cu referire la declarațiile formulate în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești de către numiții B., D. și E., solicitându-se analiza tuturor celorlalte încadrări juridice.

În ceea ce privește fapta inculpatului A. constând în obținerea, prin constrângere psihică, promisiuni și prin conduita sa cu efect vădit intimidant, de la martorul C. a unui denunț mincinos (aceasta fiind situația de fapt descrisă în rechizitoriu), Înalta Curte a constatat că a fost încadrată juridic de procurorul anchetator într-o pluralitate de infracțiuni comise în concurs formal (deși dispozițiile art. 39 alin. (2) C. pen. nu au fost menționate), respectiv cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) și (2) C. pen., influențarea declarațiilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen. și, în același timp, și ca act material al participației improprii, în modalitatea instigării, la inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 268 alin. (2) C. pen. raportat la art. 47 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Instanța a considerat că fapta care constituie obiectul acuzației penale nu poate fi circumscrisă în drept infracțiunilor reținute de către procuror.

Astfel, art. 280 C. pen. incriminează în alin. (1) "întrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe împotriva unei persoane urmărite sau judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător, pentru a o determina să dea ori să nu dea declarații, să dea declarații mincinoase ori să își retragă declarațiile, iar în alin. (2) "producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător".

Pe de o parte, acuzația nu vizează faptele inculpatului în legătură cu dosarul penal în care era cercetat martorul C., și, pe de altă parte, denunțul la care se susține că ar fi fost constrâns de către inculpat nu constituie o declarație sau un mijloc de probă (pentru a fi incident alin. (2), ci act de sesizare a organelor judiciare.

Pentru aceste din urmă motive, s-a apreciat că fapta nu poate fi încadrată nici în dispozițiile art. 272 alin. (1) C. pen. care sancționează "încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârșită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declarații, să își retragă declarațiile, să dea declarații mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară". S-a constatat că acuzația nu se circumscrie nici variantei alternative a elementului material constatând în constrângerea persoanei să nu sesizeze organele de urmărire penală, întrucât are în vedere ipoteza contrară (sesizarea organelor de urmărire penală) și care are o incriminare distinctă, în art. 268 alin. (1) C. pen., text ce sancționează "sesizarea penală, făcută prin denunț sau plângere, cu privire la existența unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârșirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală".

În ceea ce privește infracțiunea de inducerea în eroare a organelor judiciare, varianta de la alin. (2), potrivit căreia "producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existența unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârșirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani", nu poate fi reținută, întrucât, așa cum s-a arătat, denunțul nu constituie un mijloc de probă.

Înalta Curte a constatat, așadar, că fapta descrisă în rechizitoriu în sarcina inculpatului A. constând în obținerea, prin constrângere, de la martorul C. a unui denunț mincinos se circumscrie în drept doar participației improprii în modalitatea instigării la inducerea în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 52 C. pen.

Referitor la faptele constând în determinarea și constrângerea martorilor B., D. și E. să dea declarații necorespunzătoare adevărului, în scopul de a dovedi o situație de fapt nereală împotriva persoanei vătămate J., Înalta Curte a reținut că acestea au primit o încadrare juridică similară celor reținute cu privire la martorul C... Obiectul analizei cererii formulată de reprezentantul Ministerului Public îl reprezintă, așa cum s-a arătat, doar încadrarea în infracțiunile prev. de art. 280 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 268 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte a reținut că, în procedura de cameră preliminară, răspunzându-se cererii parchetului de constatare a neregularității actului de sesizare în sensul clarificării faptelor care se circumscriu fiecăreia din conținuturile alternative ale infracțiunii de cercetare abuzivă, prev. de alin. (1) și alin. (2), s-a stabilit că instanța nu a fost sesizată cu o situație de fapt pentru care ar fi necesară o clarificare în sensul indicat, iar chestiunea pusă în discuție vizează strict încadrarea juridică. S-a arătat că obiectul judecății îl reprezintă faptele inculpatului care în calitate de procuror de caz în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, reînregistrat sub nr. x/2014 al aceluiași parchet, a ticluit probe nereale, prin construirea unui scenariu mincinos și consemnarea de declarații nereale, sub pseudonim, numiților B., D., E., scenariu de natură să dovedească existența infracțiunilor prevăzute de legea penală și să aibă drept consecință acuzarea pe nedrept de săvârșirea unor asemenea infracțiuni a persoanei vătămate J., despre care inculpatul avea cunoștință că este nevinovată.

Ca atare, în raport de obiectul judecății astfel cum acesta a fost stabilit în camera preliminară, Înalta Curte a constatat că în mod evident reținerea și a alin. (1) al art. 280 este eronată, în rechizitoriu nefiind descrisă o situație de fapt care să se circumscrie acestei infracțiuni. Situația este similară și în privința faptelor referitoare la F., G., H. și I.

Faptele constând în producerea și ticluirea de probe nereale, prin instigarea persoanelor audiate în calitate de martori B., D. și E. la formularea de declarații nereale, în scopul de a dovedi existența faptelor de evaziune fiscală și coruperea alegătorilor de către persoana vătămată J. au fost încadrate juridic prin rechizitoriu și în participație improprie, în modalitatea instigării, la inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 268 alin. (2) C. pen. raportat la art. 47 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte a reținut că elementul material al laturii obiective al infracțiunilor prev. de art. 268 alin. (2) C. pen. și 280 alin. (2) C. pen. este similar (producerea sau ticluirea de probe nereale), diferența dintre cele două infracțiuni fiind dată de calitatea specială a subiectului activ, care, în cazul cercetării abuzive este un organ de cercetare penală, procuror sau judecător.

În aceste circumstanțe, dată fiind calitatea în care se susține că ar fi acționat inculpatul, de procuror, incidența dispozițiilor speciale de la art. 280 alin. (2) C. pen. exclude reținerea prevederilor cu caracter general, astfel cum sunt cele de la art. 268 alin. (2) C. pen.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte a constatat că cererea formulată de procurorul de ședință este întemeiată, astfel că a admis-o și, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice astfel cum s-a menționat anterior.

S-a mai reținut că, în drept, acuzațiile aduse inculpatului vizează și alte trei infracțiuni de influențare a declarațiilor prev. de art. 272 alin. (1) C. pen. (fapte constând în constrângerea psihică, prin promisiuni și prin conduita sa cu efect vădit intimidant săvârșită asupra martorilor B., D. și E. determinându-i să dea declarații mincinoase), care nu au făcut obiectul cererii de schimbare a încadrării juridice.

În ceea ce privește excepția nulității absolute a rechizitoriului și a tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză, în raport de decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene din 18 mai 2021, ulterior invocării sale, inculpatul a precizat că aceasta reprezintă o apărare de fond, astfel că cererea a fost discutată la momentul dezbaterilor.

Deși cererea a fost susținută ca o apărare de fond și a fost invocată în subsidiar solicitării de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că aceasta are caracter prioritar analizei fondului cauzei, dat fiind consecințele care intervin în condițiile admiterii sale.

În continuare, analizând această cerere de constatare a nulității absolute, Înalta Curte a reținut că rezultă chiar din cuprinsul Hotărârii Marii Camere a Curții de Justiție a Uniunii Europene din 18 mai 2021 care sunt criteriile în funcție de care trebuie făcut examenul legislației naționale, în sensul că se analizează, în fiecare cauză în parte, modul în care normele naționale au influențat desfășurarea procesului și respectarea drepturilor părților.

Or, în cauză, în procedura de cameră preliminară s-a analizat caracterul echitabil al procedurii și nu s-a constatat existența vreunui caz de incompatibilitate, apreciindu-se că s-a respectat dreptul la apărare al inculpatului (pct. 3 al încheierii nr. 466 din 10 noiembrie 2020).

Drept urmare, constatând că nu au fost încălcate principiile de echitate a procedurii și, nefiind susținute aspecte noi care să fi influențat urmărirea penală, de natură să pună în discuție criteriile indicate în hotărârea Marii Camere a Curții de Justiție a Uniunii Europene din 18 mai 2021, ci, mai degrabă, chestiuni care vizează fondul cauzei (lipsa de suport probator a acuzației), Înalta Curte a respins cererea formulată de inculpatul A. privind constatarea nulității absolute a actului de sesizare și a tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză.

În ceea ce privește fondul acuzațiilor, analizând întregul material probator administrat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a reținut următoarele:

Astfel cum rezultă din cele anterior prezentate, acuzațiile aduse împotriva inculpatului A. vizează comiterea unor infracțiuni contra înfăptuirii justiției, respectiv participație improprie în modalitatea instigării la inducerea în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 52 C. pen.; influențarea declarațiilor, prev. de art. 272 C. pen. (varianta influențării, prin constrângere, a martorilor să dea declarații mincinoase) și cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte a reținut că prin art. 268 alin. (1) C. pen. se sancționează sesizarea penală, făcută prin denunț sau plângere, cu privire la existența unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârșirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală; art. 272 alin. (1) C. pen. sancționează încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârșită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declarații, să își retragă declarațiile, să dea declarații mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară; în fine, art. 280 alin. (2) C. pen. sancționează producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător.

În cazul infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, cerința esențială atașată elementului material al laturii obiective este ca fapta să fie nereală, iar acest aspect să fie cunoscut de denunțător; de asemenea, în cazul influențării declarațiilor (în modalitatea în care fapta a fost reținută), una dintre cerințele esențiale este aceea ca acțiunea de determinare, prin constrângere, să vizeze darea de declarații mincinoase; în ipoteza infracțiunii de cercetare abuzivă, elementul material al laturii obiective constă în falsificarea sau ticluirea de probe nereale.

Rezultă, așadar, că un element esențial al probațiunii în cauză pentru toate acuzațiile formulate vizează, în primul rând, demonstrarea caracterului nereal, mincinos al denunțului și al declarațiilor date de martorii audiați de către inculpatul A., în calitate de procuror de caz în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, și, bineînțeles, acțiunile inculpatului de determinare a acestora, prin constrângere, pentru a da asemenea declarații.

Particularitatea prezentei cauze constă în faptul că majoritatea martorilor și partea civilă sunt inculpați sau martori și în alte cauze penale, instrumentate de către inculpatul A., dosare în care, deși în cursul urmăririi penale au recunoscut faptele, în fața instanței au arătat că asupra lor s-au făcut presiuni pentru a da declarații, revenind asupra acestora. Poziția lor este în mod evident una interesată, astfel că, deși au avut o atitudine procesuală relativ constantă în prezenta cauză în ambele etape procesuale, Înalta Curte nu a putut realiza o examinare a acuzațiilor doar din perspectiva acestor declarații, care, în fapt, reprezintă sau au reprezentat apărările acestora în alte dosare penale.

Pentru stabilirea adevărului și a realelor motive ale schimbării poziției procesuale a martorilor este necesară și o analiză a declarațiilor date în dosarul penal în care cercetările au fost începute de către inculpatul A. nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, devenit ulterior nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și apoi nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, precum și a modului în care soluția definitivă pronunțată în acest dosar influențează prezenta cauză.

În acest sens, Înalta Curte a prezentat evoluția acestui dosar până la soluționarea sa definitivă de către Curtea de Apel Ploiești (soluție intervenită pe parcursul cercetării judecătorești în prezenta cauză) pentru a se fixa contextul în care a intervenit schimbarea poziției procesuale a martorilor, după care a procedat la analiza punctuală a acuzațiilor formulate în prezenta cauză.

În continuare, instanța de fond a prezentat evoluția Dosarului nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, devenit ulterior nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și apoi nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a modului în care s-a soluționat definitiv acest dosar de către Curtea de Apel Ploiești, precum și declarațiile date de martorii din prezenta cauză în fața celor trei procurori anchetatori pe parcursul întregii faze de urmărire penală.

Ulterior, în analiza punctuală a fiecărei acuzații, Înalta Curte a procedat la examinarea tuturor declarațiilor date de martori și partea civilă, atât în prezenta cauză, cât și în dosarul penal în care cercetările au fost începute de către inculpatul A. - nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, devenit ulterior nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și apoi nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și, ulterior, în fața instanței în cadrul cauzei penale nr. x/2017 a Tribunalului Ploiești.

De altfel, în același sens a procedat și parchetul, probațiunea fiind constituită inclusiv din copii ale actelor din acest dosar de urmărire penală (motiv pentru care s-a și dispus atașarea Dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Ploiești după soluționarea sa definitivă), însă procurorul a valorificat din punct de vedere probator doar declarațiile în care inculpații/martorii au revenit asupra susținerilor inițiale.

Or, aflarea adevărului în cauză nu poate fi realizată prin ignorarea declarațiilor anterioare și analiza realității motivelor invocate de martori/inculpați pentru schimbarea poziției procesuale. Cu alte cuvinte, Înalta Curte nu poate pleca de la premisa că în prezenta cauză partea civilă și martorii relatează adevărul, mai ales că o parte dintre aceștia au avut sau au calitatea de inculpați în alte cauze penale în care au adoptat aceeași strategie de apărare.

Ca o primă constatare, Înalta Curte a reținut că martorii care și-au schimbat declarațiile sunt cei aflați în sfera de influență a lui D. și J. sau în relații apropiate cu C... Persoanele audiate în calitate de martori și care nu au absolut nicio legătură cu părțile din Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Prahova și-au menținut declarațiile date în fața procurorului A., atât în cursul urmăririi penale efectuate de S. I. I. J. cât și în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, arătând că asupra lor nu s-au făcut nici un fel de presiuni, iar cele relatate corespund adevărului.

Înalta Curte a pornit de la acuzațiile legate de audierea martorilor D. și B., întrucât, astfel cum se va demonstra, sunt primii care au dat declarații în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, după care, a analizat acuzațiile privind ticluirea probelor în funcție de cele două fapte care au fost reținute în sarcina lui J.: cea vizând depozitarea și distribuirea către alegători a unor produse interzise în campania electorală și cea legată de solicitarea de fonduri pentru campania electorală, disimulate într-un contract încheiat între SC O. SRL și SC P. SRL.

Prin rechizitoriu se susține că audierea martorului D. s-a realizat concomitent cu cea a martorei B., astfel că Înalta Curte a analizat în cadrul aceleiași secțiuni a hotărârii învinuirile aduse inculpatului referitor la influențarea declarațiilor celor doi martori.

La data de 14.04.2014, a fost audiat, în procedura martorului amenințat, D., care sub pseudonimul "L.", martorul a declarat următoarele:

"În cursul lunii martie 2012 am fost angrenat în organizarea alegerilor locale care au avut loc în luna iunie 2012 pe raza județului Prahova. Cu ocazia acestor activități am luat la cunoștință despre faptul că C., zis Q ., cunoscut ca fiind patronul SC R. SRL, fiind un susținător al campaniei electorale pentru S., a fost contactat de către staful de campanie printre care liderii cunoscuți ai acestuia erau J. și D., în vederea sprijinirii și susținerii logistice și financiare a campaniei electorale pentru alegerea președintelui Consiliului Județean Prahova și a primarilor S. în județul Prahova.

În aceste condiții am luat la cunoștință despre faptul că J., care era președintele T., i-a pretins lui C. să ajute, din punct de vedere logistic, campania electorală, prin punerea la dispoziție a unui depozit frigotermic aflat în incinta U. - O. - pentru depozitarea produselor perisabile, respectiv pui și carne tocată, precum și un depozit pentru alte produse de larg consum neperisabile, respectiv tigăi, tricouri, geci, flyere, afișe, ulei, bere.

De asemenea, cunosc faptul că în acest spațiu de depozitare se asigura și ambalarea de către susținătorii, militanții S. a pachetelor ce urmau a fi distribuite alegătorilor.

Totodată, cunosc faptul că pentru susținerea campaniei electorale, J., în calitate de președinte T., i-a pretins lui C. suma de 10 miliarde RON vechi, pe care acesta din urmă să-i plătească în două tranșe pentru susținerea financiară a campaniei județene, fapt pentru care cei doi s-au înțeles ca suma respectivă să fie virată în două tranșe, cu cel puțin o lună înainte de începerea campaniei electorale.

Datorită faptului că C. nu deținea și nu avea posibilitatea de a plăti în numerar suma respectivă au căutat o variantă alternativă astfel încât să creeze o aparență de legalitate și să poată vira banii conform înțelegerii.

Am cunoștință că s-a încheiat un contract, însă nu pot detalia despre ce era vorba în contract, însă cunosc că banii au fost virați în conturile unei societăți comerciale de unde au fost retrași în numerar și înmânați lui J.

Referitor la această primă tranzacție, cunosc faptul că, prima tranșă în cuantum de 5 miliarde RON vechi, i-au fost înmânați lui J. de către o persoană de sex feminin pe care am înțeles că o cheamă V., și care conducea o mașină ... de culoare albă, cu numărul de înmatriculare x în fața depozitului Frigotermic din incinta U. - O., unde aceștia începuseră să-și desfășoare activitatea pentru campanie.

Printre persoanele prezente în incinta parcului care ar putea avea la cunoștință despre tranzacția respectivă sunt și D., W., X ., suma predându-se în fața depozitului, unde în fapt i-a fost înmânată lui J.".

La aceeași dată, a fost ascultată și martora B., care, sub pseudonimul de "K.", a susținut următoarele:

"Îl cunosc pe numitul C. zis Q ., ca fiind patronul SC R. SRL și un susținător al campaniei electorale pentru S., din vara anului 2012. În cursul anului 2012, înainte de alegerile locale care au avut loc în luna iunie 2012 pe raza jud. Prahova, am luat la cunoștință despre faptul că J., care era președinte T., i-a cerut lui C. să ajute din punct de vedere logistic campania electorală.

În acest sens, C. a fost de acord și a pus la dispoziție un spațiu din incinta U., jud. Prahova, unde funcționează și SC O. SRL, administrată de acesta pentru depozitarea mai multor produse folosite în campania electorală.

De asemenea, mai cunosc faptul că în această incintă lucrau un nr. de 60-70 persoane care efectiv ambalau și încărcau pachetele care ulterior urmau să fie înmânate alegătorilor S.

Totodată, mai precizez faptul că C. a susținut și financiar campania electorală a S., dar nu cunosc suma cu care a contribuit.

Mai arăt faptul că, din câte îmi amintesc, cu o lună înainte de începerea campaniei electorale, C., s-a prezentat la depozitul pe care îl pusese la dispoziție, să se intereseze dacă totul este în regulă și dacă J. a încasat prima parte de banii pe care i-a virat pentru campania electorală conform înțelegerii avute cu acesta.

Precizez faptul că, banii respectivi au fost aduși la depozit și înmânați lui J., în fața depozitului de o persoană pe nume V. care conducea un autoturism x de culoare albă.

Fac această precizare datorită faptului că am observat acest lucru personal și ulterior am participat la o discuție dintre J. și apropiații săi în care se face afirmația că banii aduși de la C. sunt bani în bancnote mari, iar ei aveau nevoie să plătească ziua de muncă respectivă a celor 60-70 persoane în valoare de aproximativ 30-50 RON/persoană, dar bancnotele venite de la acesta erau în fâșicuri de 200 RON.

Totodată îmi amintesc că J. a trimis mai multe persoane apropiate pentru a schimba sume de bani mărunt, pentru a plăti persoanele care ambalau produsele ."

Acuzațiile vizează împrejurarea că inculpatul A., în calitate de procuror de caz, prin constrângere psihică, promisiuni și conduită cu efect vădit intimidant, i-a determinat pe martorii B. și D., audiați la data de 14.04.2014, concomitent, în procedura martorului amenințat, să dea declarații mincinoase.

Faptele au fost circumscrise în drept infracțiunilor de influențarea declarațiilor martorilor prev. de art. 272 alin. (1) C. pen., fiind totodată acte materiale ale infracțiunii de cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (1) și (2) C. pen. (în această modalitate fiind ticluite probe nereale, prin construirea unui scenariu mincinos și prin consemnarea de declarații nereale sub pseudonim) și ale participației improprii la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 268 alin. (2) C. pen. rap. la art. 47 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Astfel cum s-a arătat anterior, prin încheierea de ședință din data de 30 iunie 2021, Înalta Curte a dispus schimbarea încadrării juridice reținând că faptele constând în producerea și ticluirea de probe nereale, prin instigarea persoanelor audiate în calitate de martori B. și D. la formularea de declarații nereale, în scopul de a dovedi existența faptelor de evaziune fiscală și coruperea alegătorilor de către persoana vătămată J. nu pot fi circumscrise atât infracțiunii de cercetare abuzivă (prin producerea sau ticluirea de probe nereale) cât și participației improprii la inducerea în eroare a organelor judiciare. În acest sens, s-a arătat că elementul material al laturii obiective al infracțiunilor prev. de art. 268 alin. (2) C. pen. și 280 alin. (2) C. pen. este similar (producerea sau ticluirea de probe nereale), diferența dintre cele două infracțiuni fiind dată de calitatea specială a subiectului activ, care, în cazul cercetării abuzive este un organ de cercetare penală, procuror sau judecător.

În aceste circumstanțe, dată fiind calitatea în care se susține că ar fi acționat inculpatul, de procuror, incidența dispozițiilor speciale de la art. 280 alin. (2) C. pen. exclude reținerea prevederilor cu caracter general, astfel cum sunt cele de la art. 268 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește alin. (1) al art. 280 C. pen. s-a constatat că instanța nu a fost sesizată cu o situație de fapt care să se circumscrie acestei variante normative.

Analizând materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte a constatat că în cauză există probe certe că "declarațiile mincinoase" ale celor doi martori nu sunt cele date în fața procurorului A., ci acelea formulate ulterior, atât în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cât și ulterior în fața instanței și în prezenta cauză.

În ceea ce privește contextul în care D. și B. au revenit asupra declarațiilor date în calitate de martori amenințați, se rețin următoarele:

Înalta Curte a constatat că D. a revenit asupra declarației din 14 aprilie 2014, la data 20 aprilie 2017, cu ocazia audierii sale de către procurorul Y ., anterior acesta prevalându-se de dreptul la tăcere.

Inculpatul a susținut că "în acea perioadă eram arestat la domiciliu și, sub presiunea generată de eventualitatea unei noi arestări preventive, în contextul în care procurorul A. mi-a spus, la momentul trimiterii în judecată a dosarului în care eram inculpat, că mă poate aresta din nou, în alte dosare, mi-a solicitat să-l ajut cu denunțuri pentru faptele pe care le cunoșteam. Atunci aveam convingerea că acesta încerca să afle fapte penale adevărate, de care aș fi avut cunoștință.

Ulterior acestei discuții, în data de 14.04.2014, am fost chemat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești unde mi s-au adresat întrebări de procurorul A., în legătură cu niște plăți făcute de societatea inculpatului C. către SC P. SRL.

Totodată, acesta mi-a citit o declarație despre care pretindea că îi aparține lui C., făcută împotriva mea, și se arăta contrariat că acesta "minte cu nerușinare", solicitându-mi să-i spun adevărul despre cele relatate de C... Mi-a spus că declarația lui C. nu este înregistrată încă și că am posibilitatea să mă hotărăsc, pe loc, dacă fac un denunț împotriva acestuia.

Sub presiunea creată de procurorul A., care mi-a dat de înțeles că dacă nu-l ajut aș putea fi reținut și în contextul faptului că C. era în relație de dușmănie cu mine, i-am cerut procurorului A. să mă informeze cu privire la ce-l interesa să declar și am fost de acord să dau o declarație împotriva lui C., cu condiția de a-mi fi acordat statut de martor cu identitate protejată, întrucât declarația ar fi conținut lucruri pe care nu le cunoșteam și despre care nu știam dacă sunt sau nu adevărate.

Era de notorietate faptul că J. se ocupase de alegerile din 2012 și că procurorul A., în absolut toate anchetele în care am fost cercetat, a dorit declarații compromițătoare la adresa lui J. și a familiei acestuia.

Odată cu începerea declarației, în același fel am fost pus în fața faptului împlinit și a trebuit să declar că niște sacoșe cu bani, despre care nu aveam cunoștință, au ajuns la inc. J.

Nu-mi mai amintesc dacă au fost și alte persoane de față la momentul consemnării declarației sus menționate.

Fiind întrebat în cursul cercetării judecătorești cu privire la motivele pentru care nu a adus la cunoștința Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție modul în care a fost audiat și faptul că declarația dată în calitate de martor nu ar reflecta adevărul, acesta a arătat că nu are "o explicație foarte clară".

Atât din declarațiile martorului Z., cât și ale martorului Y ., Înalta Curte a reținut că, inițial, acesta a încercat să determine o soluție de clasare în ceea ce îl privește, invocând faptul că este denunțător, a colaborat cu procurorul și "de la el a pornit tot acest dosar". "Îmi făcea anumite semne din care rezulta că ar fi fost ofițer sau colaborator și că lucra pentru procurorul A. sau îndeaproape cu acesta. Omul era foarte contrariat de faptul că fusese chemat să i se aducă la cunoștință calitatea de suspect și afirma că de la el a pornit tot acest dosar" (declarație martor Z., dosar fond); " mi-a spus că fusese audiat cu identitate protejată, că scopul acestei audieri, din afirmațiile lui D., consta în temerile lui față de AA. și, posibil și față de membrii familiei ... și că "așa a convenit cu procurorul de caz" adică cu domnul procuror A. (declarație martor Y ., filele x d. u. p .) Același martor a arătat că D. a încercat să invoce inclusiv dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 "Îmi amintesc vag ceva de genul că D. a susținut că beneficiază de prevederile art. 19, în sensul că el a denunțat primul, făcând referire la declarația formulată sub identitatea de L... Îmi amintesc că singurul denunț a fost cel formulat de C. (declarație martor Y ., filele x d. u. p .). Susținerea martorului este confirmată de cererea formulată de apărarea inculpatului D.

Împrejurări similare rezultă și din declarația martorului BB.:

"am fost abordat de câteva ori de D. care îmi solicita să îi spun procurorului A. că procurorul Z. l-a inculpat în respectivul dosar. Acesta îmi solicita ca procurorul A. să îi comunice lui Z. că martorul cu identitate protejată din dosar este chiar el. Nu am dat curs solicitării lui, mai ales că aveam o relație de subordonare, instituțională cu A... I-am sugerat lui D. să vorbească personal cu A.".

După ce a realizat că procurorii anchetatori nu acordau declarației dată în calitate de martor amenințat nicio relevanță juridică care să îi fie favorabilă, în contextul suspendării din magistratură a procurorului A. și al mediatizării unor discuții telefonice purtate de acesta cu soția unui inculpat, D. a preluat apărarea inculpatului J.

Astfel, în declarația dată la 12 aprilie 2017, J. susținuse că, în perioada 2015-2016, a aflat de la procurorul A. și de la D. că "C. a formulat un denunț în data de 08.05.2014, după care acest denunț a fost arătat, cu rea intenție, numitului D., pentru a-l determina și pe acesta să dea o declarație mincinoasă cu privire la participarea mea în prezenta cauză. În continuare, D. a primit o identitate protejată pentru a putea declara cele solicitate expres de organul de cercetare penală, declarația acestuia fiind antedatată și nereală în ceea ce mă privește".

Ascultat după audierea lui J., la data de 20 aprilie 2017, D. a arătat că procurorul A. i-a prezentat denunțul formulat de C., încercând în acest mod să justifice informațiile pe care le-a oferit organului judiciar în declarația din data de 14 aprilie 2014 și care erau concordante cu susținerile din acest denunț. Și în calitate de inculpat în dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, și în calitate de martor în prezenta cauză, D. a susținut că procurorul A. i-ar fi spus că denunțul lui C. nu a fost înregistrat, pentru a-i acorda posibilitatea să formuleze el primul un denunț împotriva acestuia din urmă.

Similar inculpatului D., asupra declarației dată la 14 aprilie 2014 a revenit și B., martoră despre care Y. a susținut că "era sub influența inculpatului D... Am ajuns la această concluzie dat fiind modul în care B. își schimba declarațiile în raport de interesele inculpatului D.".

Atât D. cât și B. și-au motivat schimbarea poziției procesuale prin aceea că declarațiile inițiale ar fi fost date urmare a presiunilor la care au fost supuși de către anchetator.

Înalta Curte a constatat că susținerile celor doi martori, D. și B., referitoare la exercitarea de către procurorul A. de presiuni și amenințări în scopul de a da declarații mincinoase nu corespund adevărului.

În prezenta cauză, în cursul urmăririi penale a fost administrată o probă extrem de importantă pentru stabilirea adevărului, constând într-o înregistrare audio a unei discuții ambientale care a avut loc în biroul procurorului A... Înregistrarea este relevantă și prin prisma faptului că aceasta nu a fost realizată pentru a fi folosită în fața organelor judiciare (nefiind utilizată în nici un dosar instrumentat de procurorul A., iar despre o eventuală acuzare a sa nici se punea problema la nivelul anului 2013), ci, pentru a surprinde informațiile pe care le oferea D., dată fiind poziția oscilantă a acestuia.

Deși, astfel cum se va arăta, înregistrarea dovedea extrem de clar faptul că declarațiile martorului D. nu corespund realității, procurorul a prezentat în rechizitoriu doar anumite fragmente, scoase din context, pe care le-a folosit în susținerea acuzației.

Discuția a avut loc în cursul lunii decembrie 2013, în perioada instrumentării de către inculpatul A. a dosarului penal nr. x/2013, dosar în care, astfel cum s-a arătat, fusese descoperită o mare rețea de evaziune fiscală și de spălare de bani, ce cuprindea peste 190 de societăți comerciale și în care se contura un prejudiciu adus bugetului statului de aproximativ 199 milioane de RON (aproximativ 47 milioane de euro). La aceasta au participat, pe lângă procurorul A., inculpatul D., ofițerii de poliție judiciară CC. și BB. și DD., avocata lui D.

Înregistrarea este relevantă în prezenta cauză pentru că atât D. cât și B. și W. au susținut că presiunile, amenințările și obligarea de a da declarații necorespunzătoare adevărului prin care să incrimineze membrii familiei ... au fost făcute pe parcursul instrumentării acestui dosar, cât timp erau arestați preventiv, și au continuat în aceeași manieră și în dosarul disjuns din acesta, în care au fost audiați în calitate de martori, sub amenințarea dispunerii din nou a măsurii arestării preventive.

Înalta Curte a reținut că D., arestat preventiv într-o altă cauză aflată pe rolul D. N. A., și care până la acel moment se prevalase de dreptul la tăcere, a fost adus pentru a avea o discuție cu procurorul anchetator A., care fusese solicitată chiar de apărătorul ales al acestuia, avocat DD.: Știu că te-a sunat domnul procuror! Știam, știam de chestia asta! Urma ca dumnealui să vină la tine ... (proces-verbal de redare, fila x d. u. p .). Cert este faptul că D. venise pregătit pentru această discuție cu procurorul, având deja calculate limitele de pedeapsă la care putea ajunge în ipoteza colaborării sale cu organele judiciare și condițiile acestei colaborări, care se refereau la B. și W.

Întregul dialog, de aproximativ 2 ore și 30 de minute, relevă faptul că asupra lui D. nu au fost făcute nici un fel de presiuni, amenințări, nu a fost îndemnat să dea declarații necorespunzătoare adevărului, ci, dimpotrivă, procurorul îi spune că vrea să afle adevărul pentru ca fiecare să răspundă civil și penal proporțional cu ceea ce a făcut; că bănuiește că nu este el beneficiarul final deși toți ceilalți inculpați îl incriminează ("toată lumea vine pe tine", "te arată pe tine ca să se scoată ei") și nu se merită să își asume întreaga responsabilitate a faptelor pentru că riscă o pedeapsă maximă pentru spălarea unei sume de 199 milioane de RON iar cei care i-au promis că va exista o lege de amnistie și grațiere îl mint; că ceea ce îl interesează este recuperarea prejudiciului adus statului iar fiecare să răspundă potrivit faptelor comise; că în acest fel poate beneficia de reducerea cu jumătate a limitelor de pedeapsă și cu o treime în urma recunoașterii vinovăției, putând ajunge chiar la aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, și că, dacă nu vrea să spună nimic, îi va respecta dreptul la tăcere.

În ceea ce-l privește pe D., acesta a susținut că are o "responsabilitate morală" față de B. și W., astfel că "înțelegerea" cu parchetul nu poate fi făcută singur și trebuie să îi privească și pe aceștia; că nu cunoaște toate cele 132 de societăți, ci doar "25 sau 30 sau 50" (replica procurorului fiind "pe alea vorbim") dar nu poate să spună chiar tot ceea ce știe, întrucât anumite lucruri l-ar incrimina, și îi "oferă" câteva exemple din informațiile pe care le deține "v-am aruncat așa, ca să vedeți ce am în tolbă": despre unele societăți comerciale care erau inculpate în dosar, inclusiv despre modul în care acestea câștigau licitațiile, prin plata unui comision de 10% către autoritățile locale, cu referiri punctuale la diverse persoane, susținând că prin denunțul său se va ajunge la anumite societăți "care le încurcă niște socoteli", de pe urma cărora ... și ..., poate și alții, câștigă bani; că a aprovizionat partidul pentru campaniile electorale cu diverse lucruri "ce am luat ... tigăi, veste, tot felul ..." că anumite lucruri sunt cunoscute de B. "care vrea să-și scape pielea în clipa în care vreți să facem o discuție generală". Dialogul relevă și starea de temere a inculpatului D. arătând că ceea ce știe poată ducă la "explozia Ploieștiului", pentru că "toată chestia asta înseamnă S.", iar regimul politic se va schimba, vor fi "alții la butoane" și a trăit prin experiențele similare în anii 1996, 2000, 2004, 2008, etc.

În cadrul discuției s-a ridicat și problema acordării protecției, solicitarea formulată expres de martora DD., D. susținând că "îmi puneți toată lumea în cap . . . . . . . . . .toată viața cât oi mai avea eu de trăit! Credeți-mă! Eu vă spun bine ce vă spun" întrucât, prin datele pe care i le va pune la dispoziție, procurorul va ajunge la ... și la ... precum și la niște societăți comerciale din care aceștia, dar și al