ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 459 din data de 21.10.2022 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2021:

a) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) din Noul C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din Noul C. pen. și a art. 5 C. pen.

b) În baza disp. art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, față de inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) din Noul C. pen., raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) din Noul C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

c) În baza disp. art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, față de inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual, faptă prev. de art. 47 din Noul C. pen., rap. la art. 321 alin. (1) din Noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza disp. art. 397 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă unitatea administrativ teritorială Municipiul Pașcani ca rămasă fără obiect, prejudiciul fiind integral acoperit.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea popririi asiguratorii instituite în baza ordonanței din data de 02.03.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Iași asupra conturilor identificate pe numele inculpatului A. la B. S.A.

În baza disp. art. 397 alin. (3) raportat la art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus anularea mențiunii olografice efectuată în fals pe reversul filei 80 din condica de predare și expediere a corespondenței Primăriei mun. Pașcani (Serviciul Administrație Publică-Registratură, din cadrul aparatului propriu), către Serviciul Finanțe Publice Locale Pașcani cu următorul conținut:

"07.11-15227-Cabinet secretar".

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 836 din data de 19.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 459/2022 din 21.10.2022, pronunțate de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2021, pe care a desființat-o, în parte, în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat inculpatul.

Rejudecând cauza:

A redus de la 2.500 de RON, la 1.000 de RON, suma pe care a fost obligat inculpatul să o plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare prezentei.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de P.Î.C.C.J. - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași, împotriva sentinței penale nr. 459/2022 din 21.10.2022, pronunțate de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2021.

Împotriva deciziei penale nr. 836 din data de 19.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Penală a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași la data de 3 octombrie 2023.

În susținerea cererii de recurs în casație formulate, Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 pct. 8 C. proc. pen. "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal", apreciind că în mod greșit Curtea de Apel Iași a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen. față de inculpatul A. motivat de împlinirea termenului general de prescripție a răspunderii penale.

A arătat că prin efectul direct al articolului 325 alineatul (I) TFUE, în interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiție, prin hotărârea pronunțată la data de 24 iulie 2023 în cauza C-107/23, se impune lăsarea neaplicată a deciziei nr. 67/2022 a ICCJ, aceasta fiind de natură a genera un risc sistemic de impunitate atât în cazurile de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii cât și în cazurile de infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, incluzând și abuzul în serviciu prevăzut de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 modificată, infracțiuni pe care

România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană.

Având în vedere interdependența dintre bugetul Uniunii Europene și bugetul național, în sensul că orice activitate infracțională care aduce atingere bugetului național, va aduce atingere implicit și bugetului Uniunii Europene, a considerat că mijloacele de protecție ale resurselor financiare europene și ale resurselor naționale ar trebui să fie asemănătoare, inclusiv cu privire la modul de operare a prescripției răspunderii penale.

În acest sens, a subliniat consecințele Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți:

a. Riscul sistemic de impunitate.

Înlăturarea termenului special de prescripție, ca urmare a Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel național și nu doar pentru infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, de corupție și de infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, ci a tuturor infracțiunilor cu cxccpția celor imprescriptibile.

Procedurile penale referitoare la infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție precum cea în cauză, implică anchete complexe și greoaie, mai ales din cauza faptului că organele judiciare sunt sesizate după mulți ani de la data săvârșirii unor asemenea fapte.

Durata procedurii în fața tuturor instanțelor este de așa natură, în acest tip de cauze, încât impunitatea de fapt nu ar constitui în România un caz excepțional, ci regulă.

Riscul sistemic de impunitate intervine în condițiile în care această decizie a Înaltei Curți repune în discuție împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, această repunere în discuție fiind de natură să compromită supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii în sensul jurisprudenței din cauzele conexate C..

În cauza C. și alții, C.J.U.E. a statuat în paragraful 181 că "În ceea ce privește obligațiile care decurg din art. 325 alin. (1) TFUE, această dispoziție impune statelor membre să combată frauda și orice activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri disuasive si efective."

Prin Decizia pronunțată în cauza C-107/23 din 24 iulie 2023, CJUE a stabilit că:

"Articolul 325 alin. (1) TFUE și articolul 2 alineatul (l) din Convenția elaborată în temeiul articolului 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 și anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că instanțele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curții constituționale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziția legislativă națională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală din cauza încălcării principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecințe încetarea, ca urmare a prescripției răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În schimb, dispozițiile menționate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii ternrenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.

b. Legătura cauzei cu dreptul Uniunii Europene

Legătura cauzei cu dreptul U.E. este dată de obiectul acesteia, respectiv săvârșirea unor infracțiuni ce fac parte din categoria infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, pe care România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană.

Infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție precum abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, infracțiuni care au făcut obiectul cauzei, intră sub incidența dreptului Uniunii Europene, astfel cum reiese și din jurisprudența ICCJ, respectiv din decizia penală nr. 41 din 7 aprilie 2022, emisă de ICCJ - Completul de 5 Judecători, în dosarul penal nr. x/2018, definitivă. Din decizia penală nr. 41/07.04.2022 mai sus menționată redăm următoarele:

"Cât despre infracțiunile de corupție și de abuz în serviciu ce au făcut obiectul cauzei, acestea intră sub incidența dreptului Uniunii Europene având în vedere cele reținute de CJUE în paragrafele 184-194, (cauza C. și alții, s.n.) în sensul că expresia "orice activitate ilegală" din cuprinsul articolului 325 alin. (1) TFUE nu poate fi interpretată restrictiv și acoperă orice act de corupție sau orice abuz în serviciu care poate aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii și aceasta indiferent dacă s-a și produs o pierdere de resurse proprii Uniunii. Mai mult, în ce privește România, obligația de combatere a corupției care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii este completată de angajamentele asumate la încheierea negocierilor de aderare, concretizate ulterior prin adoptarea Deciziei 2006/928 privind MCV, care obligă statul român să adopte norme de drept penal și de procedură penală care să permită aplicarea unor sancțiuni penale cu caracter efectiv și disuasiv în ce privește faptele de corupție incluzând și infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție, independent de o eventuală atingere adusă intereselor financiare ale Uniunii."

c. Necesitatea prevalenței principiului supremației dreptului Uniunii Europene

Având în vedere imposibilitatea de a asigura respectarea obiectivelor de referință pe care România s-a obligat să le atingă prin aderarea la Uniunea Europeană, în contextul aplicării Deciziei nr. 67/2022 a ICCJ, fapt care ar conduce la crearea unui risc sistemic de impunitate în toate cauzele penale, inclusiv în cele de corupție și cele asimilate infracțiunilor de corupție, este necesară aplicarea în cauză a dreptului Uniunii Europene și aplicarea legislației naționale privind prescripția răspunderii penale în acord cu normele acestuia.

Astfel, este de precizat că în Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (6/64, EU:C:1964:66,p. 1 158-1160), Curtea a stabilit principiul supremației dreptului comunitar, înțeles în sensul în care consacră prevalența acestui drept asupra dreptului statelor membre. În această privință, Curtea a constatat că instituirea prin Tratatul CEE a unei ordini juridice proprii, acceptată de statele membre pe bază de reciprocitate, are drept corolar imposibilitatea statelor menționate de a face să prevaleze, împotriva acestei ordini juridice, o măsură unilaterală ulterioară sau de a opune dreptului născut din Tratatul CEE norme de drept național, indiferent de natura acestora, altfel existând riscul ca acest drept să își piardă caracterul comunitar și ca fundamentul juridic al Comunității înseși să fie pus în discuție.

A mai arătat că din hotărârea CJUE din data de 24.07.2023 rezultă faptul că, în cazurile infracțiunilor privind interesele financiare ale Uniunii, și implicit și în cazurile infracțiunilor asimilate unor infracțiuni de corupție, pe care România s-a obligat să le combată prin aderarea la Uniunea Europeană, instanțele naționale nu pot să aplice standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 279/2018 a Curții Constituționale, precum și după publicarea în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022. Astfel, în speță trebuie luate în calcul ca acte de procedură întreruptive de prescripție, actele de procedură astfel cum erau recunoscute de legiuitor ca acte de întrerupere înainte de data de 25 iunie 2018, precum și actele de întrerupere efectuate după data de 30 mai 2022 data intrării în vigoare a O.U.G 71/2022.

În cauză, inculpatul A., printre alții, a fost trimis în judecată (pe lângă alte infracțiuni deja prescrise la acest moment, fiind împlinit și termenul de prescripție a răspunderii penale speciale) pentru săvârșirea în perioada 2007 - 2011 a unor infracțiuni asimilate infacțiunilor de corupție, respectiv participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) din Noul C. pen., raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) din Noul C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

La data săvârșirii faptelor, făcând aplicarea art. 122 alin. (1) lit. b), c) din C. pen. din 1969, rezultă că termenul general de prescripție a răspundcrii penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 (anterioară anului 2014), este de 10 ani.

Termenul special de prescripție prevedea depășirea termenului general cu încă jumătate (art. 124), ajungându-se astfel la un termen de prescripție maxim de 15 ani.

De asemenea, tot potrivit vechiul C. pen., termenul putea fi întrerupt printr-un act care trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului (art. 123).

Până la data judecării cauzei C. pen. s-a modificat, modificându-se și termenele de prescripție, astfel noul termen general de prescripție este de 8 ani pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000

Termenul special de prescripție prevede depășirea termenului general cu încă o dată (art. 155 alin. (4), ajungându-se astfel la un termen de prescripție maxim de 16 ani pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, termen care nu este împlinit în cauză, faptele fiind comise în perioada 2007-2011.

În cauză au fost îndeplinite numeroase acte de întrerupere a cursului termenului general de prescripție în conformitate cu legea în vigoare la data faptelor, precum și cu legea în vigoare până la apariția Deciziilor CCR nr. 297 publicată în 26 aprilie 2018 și respectiv nr. 358 publicată în 09.06.2022, precum și după publicarea O.U.G. nr. 71/2022 .

Solicitarea parchetului de a lăsa neaplicată decizia 67/2022 a ICCJ are în vedere inclusiv considerentele deciziilor ICCJ privitoare la două decizii ale CCR, apreciind argumentele instanței ca fiind pe deplin valabile și în acest context, cu atât mai mult cu cât vizează o instituție de drept penal cu impact direct asupra modalității de angajare a răspunderii penale.

A apreciat că în cauză nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripție, întrucât, dând prevalență principiului supremației dreptului Uniunii Europene, instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. proc. pen. privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin acte de procedură, conform dispozițiilor legale în vigoare la data efectuării lor și să constate că termenul de prescripție specială nu s-a împlinit în prezentul dosar.

În temeiul dispozițiilor art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. și art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului în casație și casarea deciziei penale nr. 836/2023 din 19.09.2023, pronunțată în apel de Curtea de Apel Iași prin care aceasta a dispus menținerea soluției primei instanțe de judecată, soluție de încetare a procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. față de inculpatul A., pentru infracțiunea de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) din Noul C. pen., raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) din Noul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident atunci când, în raport de actele și lucrările existente la dosar la data pronunțării hotărârii definitive, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În aceste coordonate, se constată că motivul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpatului A.-în ceea ce privește infracțiunea de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) din Noul C. pen., raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) din Noul C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., respectiv de instigare la fals intelectual, faptă prev. de art. 47 din Noul C. pen., rap. la art. 321 alin. (1) din Noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În concret, instanța de apel a reținut, față de cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 358/2022, în special paragrafele 72-73, între data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018 (data de 25.06.2018) și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 care a modificat art. 155 alin. (1) din C. pen. (data de 30.05.2022), C. pen. a prezentat o formă care nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, fiind aplicabile doar termenele generale de prescripție prevăzute de art. 154 alin. (1) din C. pen.. Așadar, a opinat în sensul că forma C. pen., existentă între 25.06.2018 și 02.06.2022, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, reprezintă în cauza de față "legea penală mai favorabilă", astfel că urmează a se raporta la termenul general al prescripției răspunderii penale.

Aplicând aceste considerații în cauza de față, Curtea de Apel a constatat, în raport de infracțiunea de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit reținută în sarcina inculpatului că termenul general de prescripție este de 8 ani, calculat de la data ultimei acțiuni din structura infracțiunii continuate reținute în sarcina inculpatului A. și s-a împlinit la data de 19.09.2015, respectiv de instigare la fals intelectual, termenul general de prescripție de 5 ani, calculat de la data săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina inculpatului A., s-a împlinit în perioada aprilie-mai 2017.

Preliminar efectuării examenului de legalitate a deciziei recurate, Înalta Curte apreciază că se impun scurte considerații cu privire la sfera de aplicabilitate a Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, (cauza C-107/23 din 24.07.2023).

Sfera de aplicare a deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene invocate de recurenta DNA atât în scris, cât și pe parcursul dezbaterilor în completare, se limitează la domeniul infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, aspect ce rezultă cu evidență atât din cuprinsul tratatelor și a altor documente ale Uniunii, (art. 19 alin. (1) TUE; art. 325 alin. (1) TFUE; art. 2 alin. (1) din Convenția PIF 1995), precum și din cuprinsul hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-107/23 din 24.07.2023.

Potrivit art. 325 alin. (1) din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene "Uniunea și statele membre combat frauda și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii...".

Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților [Uniunii] Europene (PIF) definește frauda ce aduce atingere intereselor financiare ale acestora prin art. 1 și 2, texte al căror conținut a fost transpus în legislația internă în cadrul art. 18

1

- art. 18

5

din noua secțiune denumită "Infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene" introdusă în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în anul 2003, prin Legea nr. 161/2003 (Cartea a II-a, Titlul I din Legea nr. 161/2003). În expunerea de motive a legii ce transpune prevederile Convenției și incriminează infracțiunile împotriva intereselor financiare ale UE, se detaliază domeniul de aplicare și sfera subiecților vizați de noua reglementare.

Astfel cum rezultă din cuprinsul hotărârii CJUE antereferită, Curtea de la Luxemburg furnizează elemente de interpretare circumscrise respectării dreptului Uniunii în cazul "infracțiunilor de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene", având drept coordonate datele furnizate de către instanța de trimitere din litigiul de bază, ce a avut ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (paragrafele 1, 79, 97, 98, 99, 116, 121, 124, 125 din Hotărâre).

Infracțiunile de corupție intră sub incidența dreptului Uniunii numai în cazul în care comportamentul fraudulos aduce atingere intereselor financiare ale UE sau se află în legătură strânsă cu astfel de fapte (pct. 185-186 din Hotărârea din 21 decembrie 2021, C. și alții, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, EU:C:2021:1034).

De altfel, noțiunile de "corupție activă" și "corupție pasivă" sunt definite de art. 2, 3 din Convenția PIF, art. 4 lit. a), b) din Directiva 1371 și sunt circumscrise acțiunilor funcționarilor neconforme cu legea care prejudiciază sau sunt susceptible să prejudicieze interesele financiare ale Uniunii Europene.

Ulterior, prin Directiva 1371 din 2017 (transpusă prin Legea nr. 283/2020, respectiv Legea nr. 234/2022) infracțiunile împotriva intereselor financiare ale UE sunt extinse și la fraudele împotriva sistemului comun privind TVA.

Aplicând aceste coordonate speței de față, raportându-se la obiectul litigiului principal, la cadrul juridic intern și al dreptului Uninii, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că infracțiunea de corupție ce face obiectul cauzei iese de sub incidența Hotărârii CJUE anterior menționată, atât în baza interpretării acesteia, cât și a jurisprudenței anterioare a Curții de Justiție.

Infracțiunea de abuz în serviciu pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. și în raport de care s-a reținut cauza de încetare a procesului penal este una de serviciu, fiind prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., ce face parte din Titlul V- Capitolul II "Infracțiuni de serviciu" C. pen., cu reținerea art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, text de lege cuprins, în secțiunea privitoare la infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție (Secțiunea 3).

În ceea ce privește infracțiunea de instigare la fals intelectual, Înalta Curte reține că este o infracțiune de fals, fiind prevăzută de art. 321 C. pen., ce face parte din Titlul VI- Capitolul III "Falsuri în înscrisuri".

Așadar, apreciază Înalta Curte că schimbarea domeniului de interpretare și aplicare a sintagmei "infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene" și extinderea lui la infracțiunile de corupție care nu sunt generate de un comportament fraudulos ce prejudiciază sau ar putea prejudicia interesele financiare ale Uniunii, ar fi în mod vădit lipsită de precizia necesară pentru a evita arbitrariul și, astfel, ar fi incompatibilă cu standardele unui stat de drept.

A admite susținerile recurentei DNA și a extinde domeniul de interpretare și aplicare al Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-107/23 din 24.07.2023) la toate celelalte infracțiuni de corupție sau infracțiuni de fals, ar echivala cu încălcarea de către instanța supremă a ordinii juridice, lucru nepermis de lege.

În acest context, în raport de argumentele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că litigiul de față nu intră, ratione materiae, în sfera celor la care se referă Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-107/23 din 24.07.2023).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași împotriva deciziei penale nr. 836 din data de 19.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de către Parchet, vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași împotriva deciziei penale nr. 836 din data de 19.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de către Parchet, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2024.