ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2024

Deliberând asupra cererii de recurs în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 344 din data de 04.09.2023 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, în dosarul nr. x/2018, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini, fără drept de arbori, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) și art. 107 alin. (2) din Codul silvic, cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., inducere in eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 alin. (1) din C. pen., favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., fals intelectual, prev. de 35 alin. (1) raportat la art. 321 din C. pen. (patru acte materiale din perioada 12.04.2016 - 27.04.2016), fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., fals intelectual, prev. de 35 alin. (1) raportat la art. 321 din C. pen. (patru acte materiale din perioada 23.05.2016-29.06.2016), ca urmare a împlinirii termenului de prescripție.

În baza art. 38 alin. (1) și (2) din C. pen., s-a constatat că infracțiunile au fost săvârșite în concurs.

În conformitate cu art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din pedeapsa de 2 ani (respectiv 8 luni închisoare), fiind condamnat inculpatul A. la o pedeapsă rezultantă de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare, în regim de detenție.

În raport cu art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării, pe o durată de 3 ani, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, a interzicerii exercitării, cu titlu de pedeapsă accesorie, a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a luat act de încetarea măsurilor asiguratorii și a măsurilor preventive.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b), alin. (5) din C. pen., s-a dispus confiscarea tractorului forestier (T.A.F.) marca x cu număr de înregistrare "x", proprietatea S.C. B. S.R.L., folosit la săvârșirea infracțiunii silvice, sau a contravalorii acestuia - suma de 15.000 euro.

S-a respins cererea de confiscare a celorlalte bunuri ca neîntemeiată și s-a luat act că acestea au fost restituite părților prin dispoziții executorii.

În baza art. 25 alin. (3), art. 256 din C. proc. pen., s-au desființat înscrisurile falsificate, respectiv: cererea de marcat, antedatată 09.08.2016, mențiunile din registrul de corespondență intrare-ieșire de la Ocolul Silvic Vatra Dornei din 30.08.2016 privind carnetul de marcare-inventariere 4042, procesul-verbal de efectuare a marcării în U.P. IX, u.a. 58 B% din 30.08.2016, actul de control de fond înregistrat cu nr. x/06.05.2016, procesul-verbal încheiat la data de 27.04.2016, procesul-verbal de constatare a infracțiunii silvice nr. x din 02.09.2016, actul de control de fond înregistrat cu nr. x/06.05.2016, procesul-verbal încheiat la data de 27.04.2016, declarația dată de A. la începutul controlului de fond, declarația dată de A. la sfârșitul controlului de fond, raportul nr. 6 de semnalare de ivire a dăunătorilor cu numărul x, evidența arborilor infestați în anul 2016, înregistrată sub nr. x/23.05.2016, evidența arborilor infestați în anul 2016, înregistrată sub nr. x/10.06.2016, evidența arborilor infestați în anul 2016, înregistrată sub nr. x/21.06.2016, evidența arborilor infestați în anul 2016, înregistrată sub nr. x/29.06.2016.

S-a luat act că persoanele vătămate Ocolul Silvic Dorna și Ocolul Silvic Vatra Dornei nu s-au constituit părți civile.

În drept, prima instanță a reținut că, fapta inculpatului A., care în calitate de pădurar titular al Cantonului silvic nr. 2 Rusca I din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce-i revin, nu a asigurat integritatea și paza fondului forestier, a ascuns la controlul de fond din zilele de 12,15, 27.04.2016 doborâturile controlate prin tragerea cu șpranga din luna martie 2016 în Cantonul silvic 2, Rusca I, U.P. IX, u. a. 58 B% de pe raza Ocolului Silvic Vatra Dornei, suprafața de pădure aparținând numitei C., faptă ce a condus în cele din urmă la un prejudiciu de 14.628 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, s-a reținut fapta inculpatului A., care în calitate de pădurar titular al Cantonului silvic nr. 2 Rusca I din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, cu intenție, a ajutat la tăierea fără drept a unui număr de 151 arbori specia molid prin marcarea cu dispozitivul special de marcat x, în lipsa cererii de marcat, a raportului de semnalare a pădurarului, procedând la întocmirea în fals și depunerea după sesizarea la SNUAU 112 a carnetului de marcare-inventariere și procesului-verbal de efectuare a marcării, în urma căreia a fost cauzat un prejudiciu de 14.628 RON cu TVA, care este de 106 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini, fără drept, de arbori, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) și art. 107 alin. (2) din Codul silvic, cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc și inculpații A., D., E., F., G., H., S.C. B. S.R.L. Vatra Dornei.

Prin decizia penală nr. 408 din data de 05.04.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, de inculpatul A., și alții, împotriva aceleiași sentințe.

A desființat în parte sentința penală mai sus menționată și, în rejudecare, cu privire la inculpatul A.:

A înlăturat din sentința penală, relativ la inculpatul A., dispoziția de încetare a procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., relativ la infracțiunea continuată de fals intelectual, prev. de art. 35 alin. (1) raportat la art. 321 din C. pen. (patru acte materiale din perioada 12.04.2016 - 27.04.2016).

A făcut aplicarea și a prevederilor art. 396 alin. (8) din C. proc. pen. relativ la infracțiunile pentru care s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpat ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6), (8) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii continuate de fals intelectual, prev. de art. 35 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 321 din C. pen. (trei acte materiale din 27.04.2016).

A înlăturat din sentința penală aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) și (2) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., precum și toate dispozițiile prin care s-au aplicat acestuia pedepse complementare și accesorii.

A condamnat pe inculpatul A., la o pedeapsă de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare (în loc de 2 (doi) ani închisoare) pentru infracțiunea de "abuz în serviciu", prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. coroborat cu art. 66 alin. (2), (3) din C. pen., cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 (un) an.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

A condamnat pe inculpatul A. (cu datele de stare civilă menționate mai sus) la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare (în loc de 3 (trei) ani închisoare) pentru complicitate la infracțiunea de "tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini, fără drept de arbori" prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. " d" și aplicarea art. 107 alin. (2) din Codul silvic și aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. și cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 (un) an.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 5 (cinci) luni și 10 (zece) zile închisoare, urmând ca în final acesta să execute o pedeapsă principală rezultantă de 2 (doi) ani, 5 (cinci) luni și 10 (zece) zile închisoare, în regim privativ de libertate.

În temeiul art. 45 alin. (1) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 1 (un) an, ce se va executa în condițiile prev. de art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. rap. la art. 45 alin. (1) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., ce se va executa în condițiile prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii și a arestului la domiciliu aferentă perioadei 21.12.2016-29.12.2016.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., la data de 08.04.2024, prin apărător ales, avocat I..

Prin cererea de recurs în casație formulată, invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.:

I. Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, inculpatul a susținut că subiectul activ nemijlocit (autor) al infracțiunii este calificat, respectiv funcționarul public.

Pentru existența faptei de abuz în serviciu este necesară existența prealabilă a unui serviciu în care funcționarul public (subiectul activ) să-și desfășoare activitatea și în competențele căruia să intre posibilitatea efectuării de acte de natura celor care ocazionează săvârșirea abuzului împotriva persoanelor fizice sau juridice.

În sensul textului art. 297 din C. pen., prin "act" se înțelege acea operație care trebuie efectuată de funcționarul public în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Pentru ca acțiunile/inacțiunile să constituie elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu este necesară, potrivit dispoziției din art. 297 din C. pen., îndeplinirea unei cerințe esențiale și anume, fapta să fie comisă de un funcționar public, în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

A arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a reținut în considerentele Deciziei nr. 3/2014 din 12/05/2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014, decizie publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 445 din 18/06/2014, următoarele:

,,(…) Cu toate acestea, din interpretarea dispozițiilor art. 58 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 coroborate cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 1.009/2000, adoptată pentru punerea în executare a prevederilor respective din ordonanța de urgență, rezultă că personalul silvic cu atribuții de pază a pădurilor, având gradul profesional de pădurar debutant și pădurar, respectiv brigadier silvic debutant și brigadier silvic [art. 4 și art. 7 alin. (1) lit. d) din ordonanța de urgență], nu are calitatea de funcționar public.

(…) În același timp se constată că personalul silvic cu atribuții de pază a pădurilor nu răspunde criteriilor de identificare a funcției publice în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) - (3), art. 4 alin. (1) și art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999.

(…) Concluzia care se desprinde este în sensul că personalul silvic care îsi desfășoară activitatea în temeiul unui contract individual de muncă, având atribuții de pază a vegetației forestiere și gradul profesional prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 (pădurar debutant și pădurar, respectiv brigadier silvic debutant și brigadier silvic), nu îndeplinește o funcție publică în sensul prevederilor Legii nr. 188/1999."

Raportat la cele anterior expuse, a arătat că, în opinia sa, nu ne aflăm în prezența infracțiunii de abuz în serviciu, cât timp A. nu avea această calitate, respectiv pe cea de funcționar public.

Având în vedere Legea nr. 175/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, precum și pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora, a considerat că, raportat la situația de fapt prezentată, personalul silvic, fie că este angajat al ocoalelor silvice private, fie al ocoalelor din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, nu mai poate fi subiect activ al infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât prin art. 34 din legea sus-menționată s-a prevăzut că după art. 107 din Codul silvic se introduce un nou articol, art. 107

1

, cu următorul cuprins:

"(1) Folosirea dispozitivelor speciale de marcat prevăzute la art. 63 fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare constituie infracțiune silvică și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă; (2) In cazul falsificării dispozitivelor speciale de marcat prevăzute la art. 63, sunt aplicabile dispozițiile art. 317 din C. pen..".

A susținut că reglementarea din art. 107

1

din Codul silvic are caracter special în raport cu aceea din art. 297 C. pen., care are caracter subsidiar și urmează a fi aplicată cu prioritate, având în vedere că în alin. (1) al primului text legal se prevede în mod expres că folosirea dispozitivelor speciale de marcat fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare constituie infracțiune silvică și se pedepsește.

Concluzionând, a arătat că infracțiunea de abuz în serviciu are un caracter subsidiar, o faptă de abuz săvârșită de un funcționar public încadrându-se în dispozițiile art. 297 alin. (1) din C. pen. numai dacă nu are o incriminare distinctă în acest act normativ sau în legi penale speciale, iar încălcarea atribuțiilor de serviciu nu atrage o altă formă de răspundere juridică.

II. Cu privire la complicitatea la infracțiunea de "tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept de arbori" prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) și art. 107 alin. (2) din Codul silvic și art. 77 lit. a) din C. pen. (referitor la actul material comis în luna august 2016)

A susținut că, în condițiile în care conduita funcționarului este incriminată punctual, respectiv în complicitate la infracțiunea de "tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept de arbori" prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) și art. 107 alin. (2) din Codul silvic și art. 77 lit. a) din C. pen. (referitor la actul material comis în luna august 2016), abuzul în serviciu nu mai trebuie activat, pentru că rolul său este acela de a sancționa conduite abuzive ale funcționarilor, atunci când ele nu pot primi o altă încadrare.

Această optică este în acord și cu considerentele Deciziei nr. 405/2016, în care caracterul subsidiar al abuzului în serviciu a fost constatat în mod necondiționat (adică fără diferențieri legate de infracțiunile la care el se raportează).

Raportat la infracțiunea de abuz în serviciu, a considerat că norma de incriminare are un caracter general în materia sancționării activităților abuzive prin încălcarea atribuțiilor prevăzute în legislația primară. Astfel, infracțiunea de abuz în serviciu are un caracter subsidiar, fiind reținută numai în cazul în care fapta săvârșită de funcționarul public nu este prevăzută ca infracțiune distinctă de o altă normă de incriminare cu caracter special, fie că aceasta vizează același obiect juridic, fie un obiect juridic diferit.

In speță, a arătat că activitatea infracțională desfășurată de inculpat s-ar circumscrie infracțiunii de complicitate la infracțiunea de "tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept de arbori", prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) și art. 107 alin. (2) din Codul silvic și art. 77 lit. a) din C. pen. (referitor la actul material comis în luna august 2016), atât prin raportare la modalitatea de comitere, cât și prin raportare la urmarea imediată și la lezarea valorilor sociale ocrotite de lege.

In concluzie, a susținut că un comportament infracțional unic, cu o unică finalitate, dar și cu un unic scop (complicitate la infracțiunea de "tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept de arbori"), ar putea fi supus unui dublu tratament sancționator (două infracțiuni distincte ce impun aplicarea a două pedepse penale), iar aceasta ar echivala cu adoptarea unei hotărâri penale bazate pe arbitrariu.

În ceea ce privește acuzația adusă inculpatului a arătat că aceasta a fost următoarea:

"A., în calitate de pădurar titular al Cantonului silvic nr. 2 Rusca I din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, a ajutat la tăierea fără drept a unui număr de 151 arbori specia molid prin marcarea în luna august 2016, împreună cu inculpatul J., cu dispozitivul special de marcat x".

A susținut că fapta pentru care a fost condamnat este prevăzută de art. 107

1

din Legea 46/2008, și nu de art. 48 din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) și art. 107 alin. (2) din Codul silvic și art. 77 lit. a) din C. pen.:

(1) Folosirea dispozitivelor speciale de marcat prevăzute la art. 63 fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare constituie infracțiune silvică și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă (la 21-07-2017, Titlul VI a fost completat de Punctul 34, Articolul I din Legea nr. 175 din 14 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 569 din 18 iulie 2017).

A arătat că, la data de 20.04.2017, când a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. x, emis la data de 20 aprilie 2017 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, această faptă nu era incriminată distinct ca și infracțiune, însă la data judecării apelului, folosirea dispozitivelor speciale de marcat prevăzute la art. 63, fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare, constituia infracțiune silvică.

Având în vedere cele statuate de Curtea Constituțională, în sensul că aplicarea legii penale mai favorabile este un adevărat principiu, înseamnă că, în ipoteza unei situații tranzitorii, legea penală mai favorabilă se aplică în toate cazurile.

În acord cu opinia Curții Constituționale, a apreciat că excepția retroactivității legii penale mai favorabile este obligatorie, ceea ce înseamnă că organele judiciare trebuie să aplice legea nouă mai favorabilă, în temeiul art. 15 alin. (2) din Constituție, chiar dacă lipsesc normele de aplicare.

A susținut că sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1), pct. 7 din C. proc. pen., motiv pentru care a solicitat admiterea recursului in casație, în baza art. 448 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen.

Prin încheierea de cameră de consiliu din 18 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 408 din data de 05 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Suceava – secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus trimiterea cauzei la completul competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. și s-a fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 13 noiembrie 2024.

Verificând condițiile de admisibilitate în conformitate cu dispozițiile art. 440 din C. proc. pen., prin încheierea de admitere în principiu s-a reținut, printre altele, că cererea de recurs în casație se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală").

Prin încheierea de admitere în principiu, s-a considerat că sunt îndeplinite formal condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen.

Examinând recursul în casație formulat de recurentul inculpat A., în baza dispozițiilor art. 447 și art. 442 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept aplicabile. Practic, recursul în casație reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile, în scopul respectării legislației și uniformizării jurisprudenței și nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

În speța de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă de către inculpat – persoana fizică sau persoană juridică – pe care instanța de apel a considerat-o infracțiune, când în realitate, fapta nu se regăsește în niciuna din prevederile legii penale ca infracțiune.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existența unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existența unei fapte concrete și tipicitatea (corespondența dintre trăsăturile faptei concrete și modelul de incriminare). Prin urmare, orice infracțiune trebuie să fie prevăzută de legea penală, dar nu orice faptă prevăzută de legea penală este și infracțiune. Este situația faptelor care au un caracter civil, comercial, administrativ sau disciplinar, pe care legea penală nu le-a prevăzut ca infracțiuni, dar și cazul faptei care a fost prevăzută ca infracțiune de legea penală, dar între timp a fost dezincriminată (inclusiv prin modificări a unor elemente din conținutul constitutiv al infracțiunii).

Înalta Curte urmează să analizeze faptele reținute în sarcina recurentului inculpat A. prin decizia pronunțată de instanța de apel, care a dispus soluția definitivă de condamnare pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. și pentru complicitate la infracțiunea de "tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini, fără drept de arbori, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) și art. 107 alin. (2) din Codul silvic.

Din considerentele deciziei penale recurate rezultă că instanța de apel a considerat ca fiind legală și temeinică situația de fapt reținută de prima instanță, procedând la propria analiză a probelor administrate.

În acest context, s-a reținut că, în calitate de pădurar titular al Cantonului silvic nr. 2 Rusca I din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu a asigurat integritatea și paza fondului forestier și a ascuns la controlul de fond din zilele de 12, 15, 27.04.2016 doborâturile controlate prin tragerea cu șpranga în U.P. IX, u.a. 58 B, suprafața de pădure aparținând numitei C., faptă ce a condus în cele din urmă la un prejudiciu de 14.628 RON cu TVA ce reprezintă un folos material necuvenit pentru împuternicitul proprietarului. În exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, printre altele, s-a reținut că inculpatul a încălcat obligații cuprinse în legislația primară (art. 5 lit. a), b), c), f) și k), art. 17 alin. (3) rap. la art. 17 alin. (2) lit. a), b), e), g), art. 62 alin. (1), art. 63 alin. (1) și art. 111 din Codul silvic), întrunind condițiile de tipicitate pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen.

Cu trimitere la infracțiunea de abuz în serviciu, recurentul inculpat susține că pădurarul nu are calitatea de funcționar public, cerință impusă de textul incriminator subiectului activ pentru existența infracțiunii și avută în vedere și de instanța de apel care a reamintit prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 59/2000, potrivit cărora: "În exercitarea atribuțiilor de serviciu privind paza fondului forestier (...) în aplicarea sancțiunilor corespunzătoare, precum și în constatarea faptelor ce constituie infracțiuni, potrivit legii, personalul silvic care își desfășoară activitatea în entitățile prevăzute la art. 2 este învestit cu exercițiul autorității publice, în limitele competențelor stabilite de lege".

Raportat la elementele constitutive, sub aspectul laturii obiective și a celei subiective ale infracțiunii de abuz în serviciu, potrivit art. 297 alin. (1) din C. pen.: "Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice", instanța de apel a reținut că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu intenție indirectă, pădurarul nu și-a îndeplinit obligația de a asigura paza și integritatea fondului forestier, obligație reglementată în Codul silvic, cauzând astfel o pagubă ce constă în prejudiciul produs prin smulgerea din sol a unui număr de 29 de arbori viabili aflați în parcela de pădure aparținând numitei C..

Astfel, s-a concluzionat că, prin prisma unora dintre atribuțiile de serviciu pe care personalul silvic le are, chiar dacă sunt angajați cu contract de muncă, pădurarii sunt investiți cu exercițiul autorității publice, aspect care le conferă calitatea de funcționar public în sensul reglementat de legea penală.

Conform fișei postului și regulamentului de pază, pădurarul are în mod direct, nemijlocit și efectiv atribuții de a asigura integritatea și paza fondului forestier împotriva tăierilor ilegale și sustragerilor de lemn, de a identifica cioatele tăiate în delict și locurile arborilor scoși din rădăcini, de a încheia acte de constatare a contravențiilor și infracțiunilor silvice.

Așadar, se constată întrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, reținând că inculpatul nu și-a îndeplinit obligația de a asigura paza și integritatea fondului forestier și a cauzat un prejudiciu ca urmare a exercitării în mod defectuos a atribuțiilor sale de serviciu.

Totodată, s-a reținut că, în calitate de pădurar titular al Cantonului silvic nr. 2 Rusca I din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, cu intenție, a ajutat la tăierea fără drept a unui număr de 151 arbori specia molid prin marcarea în luna august 2016, împreună cu inculpatul J., cu dispozitivul special de marcat x, în lipsa cererii de marcat care a fost completată și depusă ulterior la sediul Poliției municipiului, a raportului de semnalare a pădurarului de pe verso cererii de marcare completat tot ulterior, întocmirea în fals și depunerea după sesizarea la SNUAU 112 a carnetului de marcare-inventariere și procesului-verbal de efectuare a marcării. Prin tăierea ilegală de arbori a fost cauzat un prejudiciu de 14.628 RON cu TVA, care este de 106 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, întrunind condițiile de tipicitate pentru complicitate la infracțiunea de tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini, fără drept, de arbori, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) și art. 107 alin. (2) din Codul silvic, cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. (referitor la actul material comis în luna august 2016, parcela C.).

În conformitate cu prevederile art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic:,,(1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracțiune silvică și se pedepsește după cum urmează: [...] d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 50 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei".

În ceea ce privește conținutul constitutiv al infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, se observă că elementul material al laturii obiective este alternativ, fapta putând fi săvârșită în oricare din următoarele modalități: tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră din afara acestuia.

Cerința esențială atașată elementului material impune ca acțiunile anterior menționate să fie efectuate fără drept.

Urmarea imediată constă într-un prejudiciu produs fondului forestier național (fondul forestier național este supus regimului silvic, iar arborii destinați tăierii se inventariază și, după caz, în funcție de natura tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de către personalul silvic împuternicit, în conformitate cu normele tehnice).

Înalta Curte constată că situația de fapt, astfel cum a fost stabilită cu caracter definitiv de instanța de apel, prin interpretarea proprie a probatoriului administrat în cauză, reliefează că faptele întrunesc cumulativ elementele de tipicitate ale infracțiunilor pentru care recurentul inculpat a fost condamnat.

Solicitarea recurentului inculpat de reținere a infracțiunii de folosire a dispozitivelor speciale de marcat fără drept, prev. de art. 107

1

alin. (1) din Codul silvic și nu a prevederilor art. 107 din Codul silvic, este neîntemeiată întrucât art. 107

1

a fost introdus prin Legea nr. 175/2017, pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008, privind Codul silvic, care nu era în vigoare la data săvârșirii faptei, în anul 2016. În mod legal și temeinic a reținut instanța de apel că fapta de complicitate la tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini, fără drept, de arbori, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) și art. 107 alin. (2) din Codul silvic, există în materialitatea ei și a fost comisă de inculpat cu vinovăția impusă de lege pentru existența sa ca infracțiune, respectiv intenția, context în care achitarea acestuia nu poate fi dispusă.

Ca atare, criticile recurentului privind greșita condamnare pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală sunt nefondate, în cauză fiind realizată o corespondență deplină între faptele săvârșite, astfel cum au fost reținute prin decizia atacată și configurarea legală a infracțiunilor, inculpatul având reprezentarea consecințelor faptelor sale și nu există niciun dubiu că răspunderea care intervine este răspunderea penală pentru infracțiunea de abuz în serviciu și pentru complicitate la infracțiunea de tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini, fără drept, de arbori.

De altfel, orice chestiune de fapt analizată prin decizia instanței de apel excede cenzurii instanței de recurs în casație, învestită cu judecarea numai sub aspect legal, nu și faptic. Recurentul tinde la stabilirea unei alte situații de fapt, precum și a unei alte încadrări juridice de către instanța de recurs în casație, chestiuni ce exced analizei Înaltei Curți în acest moment procesual al judecării căii extraordinare de atac a recursului în casație în care verificarea deciziei pronunțate în apel are un caracter eminamente de drept.

Mai mult, criticile aduse deciziei atacate au fost puse în discuție și analizate de instanța de apel, astfel că recursul în casație exclude rejudecarea pentru a treia oară pe fond a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în apel, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 408 din data de 05 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 180 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 408 din data de 05 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 180 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2024.