ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cererii de recurs în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 158 pronunțată la 20 februarie 2020 de Judecătoria Sighetu Marmației, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- participație improprie la infracțiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, la pedeapsa de 2 ani închisoare;

- participație improprie la infracțiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, la pedeapsa de 2 ani închisoare;

- participație improprie la infracțiunea de furt de arbori prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la dispozițiile art. 38 C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite și a fost aplicată inculpatului pedeapsa de trei ani și patru luni închisoare, în condițiile art. 60 C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Parohia Ortodoxă Ucraineană Remeți cu sediul în Remeți nr. 501, jud. Maramureș și, pe cale de consecință, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 161.320,00 RON, cu titlu de daune materiale.

S-a admis, în parte, cererea de constituire ca parte civilă a Direcției Silvice Maramureș și, pe cale de consecință, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 33.788,00 RON, cu titlu de daune materiale reprezentând 50% din valoarea prejudiciului adus fondului forestier.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Parohia Ortodoxă Ucraineană Remeți, suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prin Decizia penală nr. 924/A din 8 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva Sentinței penale nr. 158 din 20 februarie 2020 a Judecătoriei Sighetu Marmației.

A fost obligat inculpatul apelant la plata în favoarea părții civile Parohia Ortodoxă Ucraineană Remeți a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu, în sumă de 250 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. A fost obligat inculpatul apelant la plata în favoarea statului, a sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei decizii penale, la data de 15 noiembrie 2020, a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 9 decembrie 2020, sub nr. x/2017.

Prin încheierea de cameră de consiliu din 20 ianuarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 924/A din 8 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori. S-a dispus trimiterea cauzei la completul competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Verificând condițiile de admisibilitate în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen., prin încheierea de admitere în principiu s-a reținut, printre altele, că cererea de recurs în casație se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală").

Prin cererea de recurs în casație, recurentul A. a solicitat, în principal, în baza dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) prima teză C. proc. pen.. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și achitarea, considerând că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, iar, în subsidiar, în baza dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza ultimă C. proc. pen.. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., înlăturarea greșitei aplicări a legii, constatarea incidenței în cauză a dispozițiilor referitoare la încetarea procesului penal, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 396 alin. (6) coroborat cu dispozițiile art. 16 lit. h) C. proc. pen., respectiv există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.

În esență, recurentul inculpat A. a precizat că instanța de apel a menținut sentința instanței de fond, reținând că valoarea prejudiciului cauzat este mai mare de 50 de ori decât prețul mediu al unui cub de masă lemnoasă la data constatării. Recurentul a menționat că instanța de fond a eludat, pentru a avea certitudinea cu privire la tipicitatea faptei de tăiere ilegală de arbori, în participație improprie, stabilirea contradictorie a valorii prejudiciului în înțelesul Ordonanței de Urgență nr. 85/2006 actualizată, context în care recurentul a evocat și o serie de probe administrate în cauză (fișe de calcul, raport privind verificări, procese-verbale de constatare, contract de vânzare-cumpărare, raport de expertiză etc.).

A subliniat că infracțiunile prevăzute de art. 108 și art. 110 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic) sunt infracțiuni a căror urmare imediată este reprezentată de o pagubă într-un anumit cuantum, iar valoarea pagubei constituie un element constitutiv al infracțiunii, or, în cazul în care paguba nu atinge valoarea prevăzută, fapta nu este infracțiune, ci poate constitui contravenție.

În cererea de recurs în casație, s-a invocat Decizia nr. 6/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și s-a făcut referire la succesiunea de acte normative cu privire la prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior (Ordinul nr. 3283 din 23 august 2012 al Ministerului Mediului și Pădurilor, art. 202 pct. 8 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., Ordinul nr. 76 din 6 februarie 2014 al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Ordinul nr. 118/2014 al ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultură, art. 123 din Legea nr. 46/2008), fiind evidențiat că infracțiunea trebuie să fie o faptă prevăzută de lege, iar nu prin ordinul unei autorități, inclusiv sub aspectul prețului unui metru cub de material lemnos.

A mai susținut că prejudiciul, în cauză, nu există, iar criteriul valoric a reprezentat un reper constant pentru stabilirea tipicității infracțiunilor prevăzute de art. 108 și art. 110 din Legea nr. 46/2008 (infracțiuni de rezultat).

Prin cererea de recurs în casație, în ceea ce privește greșita aplicare a legii, s-a invocat decizia în interesul legii nr. 12/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a arătat că, întrucât numai o anumită valoare a pagubei produse poate atribui faptelor îndreptate împotriva fondului forestier caracterul de infracțiune, nerealizarea cuantumului acelei valori (lipsa unei reglementări care să stabilească prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă ca urmare abrogării Ordinului ministrului mediului și pădurilor nr. 3.283/2012), ce constituie condiție pentru ca incriminarea să devină operantă, determină lipsa trăsăturii esențiale specifice laturii obiective a infracțiunilor la regimul silvic, respectiv neîntrunirea criteriului valoric necesar.

Deopotrivă, s-au evocat Ordinele nr. 76/2014 și nr. 118/2014 ale ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultură, dispozițiile art. 123 din Codul silvic, dispozițiile art. 202 pct. 8 din Legea nr. 187/2012, cu mențiunea că succesiunea în timp a acestor dispoziții legale nu a avut ca efect imposibilitatea stabilirii prețului mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior și, pe cale de consecință, nu au condus la dezincriminarea infracțiunilor.

Recurentul inculpat a făcut precizarea că, după data sesizării instanței prin rechizitoriu, a fost adoptată Legea nr. 4/2015 pentru aprobarea prețului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2015, care pune problema aplicării legii penale mai favorabile.

Menționând că pragul valoric poate conferi sau, din contra, nu poate da faptelor inculpatului, în concret, valența unor infracțiuni, s-a arătat că prejudiciul nu există și nici nu s-a putut indica cuantumul acestuia, recurentul inculpat făcând trimitere la probe administrate și conținutul acestora (raport de expertiză de specialitate silvică, procese-verbale etc.). A precizat că nicio instanță nu a înlăturat concluziile raportului de expertiză, iar raportat la inexistența prejudiciului, recurentul inculpat a considerat că se impunea încetarea procesului penal.

Prin cererea de recurs în casație, s-a mai susținut că, în funcție de modalitatea de calcul a prejudiciului poate fi antrenată răspunderea penală sau contravențională, iar la momentul tăierii arborelui, autorul infracțiunii nu știe dacă comite o infracțiune sau o contravenție, neavând reprezentarea consecințelor faptelor sale, precizând că, în funcție de diametrul arborelui, persoana răspunde contravențional sau penal.

Prin încheierea de admitere în principiu, s-a considerat că, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, se consideră că se justifică a fi examinate, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., motivele prin care s-au relevat aspecte în legătură cu limita valorică a unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, ca element de tipicitate al infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.

De asemenea, în cuprinsul aceleiași încheieri, s-a precizat că motivele circumscrise de inculpat greșitei aplicări a legii și cauzei de nepedepsire prevăzută de lege prin care se reliefează, în concret, chestiuni ce țin de criteriul valoric al metrului cub de masă lemnoasă pe picior ca element constitutiv al infracțiunilor pentru care a fost condamnat, se justifică a fi examinate tot prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., așa cum, de altfel, și recurentul inculpat a arătat.

Având în vedere motivarea recursului în casație și cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., prin încheierea de cameră de consiliu din 20 ianuarie 2021, s-a menționat că, pe calea recursului în casație nu se stabilește legea penală mai favorabilă și nici nu se evaluează încadrarea juridică dată faptelor (mențiune necesară față de motivele ample prezentate de recurent, prin apărător ales, în legătură cu incriminarea faptelor ce interesează cauza, înainte și după data intrării în vigoare a C. pen., la 1 februarie 2014 și succesiunea actelor normative cu privire la prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior).

Examinând recursul în casație formulat de recurentul inculpat A., în baza dispozițiilor art. 447 și art. 442 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept aplicabile. Practic, recursul în casație reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile, în scopul respectării legislației și uniformizării jurisprudenței și nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

În speța de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care instanța de apel a considerat-o infracțiune, când în realitate, fapta nu se regăsește în niciuna din prevederile legii penale ca infracțiune.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existența unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existența unei fapte concrete și tipicitatea (corespondența dintre trăsăturile faptei concrete și modelul de incriminare). Prin urmare, orice infracțiune trebuie să fie prevăzută de legea penală, dar nu orice faptă prevăzută de legea penală este și infracțiune. Este situația faptelor care au un caracter civil, comercial, administrativ sau disciplinar, pe care legea penală nu le-a prevăzut ca infracțiuni, dar și cazul faptei care a fost prevăzută ca infracțiune de legea penală, dar între timp a fost dezincriminată (inclusiv prin modificări a unor elemente din conținutul constitutiv al infracțiunii).

Înalta Curte urmează să analizeze dacă faptele reținute în sarcina recurentului inculpat A. prin decizia pronunțată de instanța de apel, care a dispus soluția definitivă de condamnare pentru participație improprie la două infracțiuni de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic și participație improprie la o infracțiune de furt de arbori prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, întrunesc elementele de tipicitate ale acestor infracțiuni din perspectiva valorii prejudiciului produs.

Din considerentele deciziei penale recurate rezultă că instanța de apel a considerat corectă situația de fapt reținută de prima instanță, procedând la propria analiză a probelor administrate.

În acest context, s-a reținut că, în perioada octombrie 2013 - martie 2014, inculpatul A. a determinat alte persoane să taie fără drept din pădurea proprietatea persoanei vătămate B., 225 de arbori de diferite diametre și esențe, nemarcați, cu consecința cauzării fondului forestier național a unui prejudiciu ce depășește de peste 50 de ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă.

Totodată, s-a reținut că, în perioada aprilie - mai 2014, inculpatul A. a determinat alte persoane să taie fără drept și să sustragă din pădurea proprietatea părții civile Parohiei Ortodoxe Remeți, 166 arbori de diferite esențe, nemarcați, cu consecința cauzării fondului forestier național a unui prejudiciu ce depășește de peste 50 de ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă.

Potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic: "(1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracțiune silvică și se pedepsește după cum urmează: [...] d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 50 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei".

În ceea ce privește conținutul constitutiv al infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, se observă că elementul material al laturii obiective este alternativ, fapta putând fi săvârșită în oricare din următoarele modalități: tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră din afara acestuia. Cerința esențială atașată elementului material impune ca acțiunile anterior menționate să fie efectuate fără drept.

În conformitate cu prevederile art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic:,,(1) Furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori, puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier național constituie infracțiune și se pedepsește după cum urmează: [...] d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras depășește de 50 de ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior".

Elementul material al infracțiunii de furt de arbori constă într-o acțiune de luare, specifică infracțiunii de furt, în accepțiunea art. 228 alin. (1) C. pen., a produselor specifice fondului forestier național (fondul forestier național este supus regimului silvic, iar arborii destinați tăierii se inventariază și, după caz, în funcție de natura tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de către personalul silvic împuternicit, în conformitate cu normele tehnice), cu precizarea că norma specială este aplicabilă cu prioritate față de infracțiunea de drept comun.

Urmarea imediată constă într-un prejudiciu în patrimoniul proprietarului produselor specifice fondului forestier național.

Norma de incriminare a infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat prevede cerința unei anumite valori a materialului lemnos sustras, care este raportată la cuantumul de 50 de ori al prețului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior (de cel puțin 50 de ori mai mare, respectiv depășește de 50 de ori).

Sub acest din urmă aspect, se notează că, potrivit art. 123 din Legea nr. 46/2008, prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior se stabilea anual, prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură. Prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 3.283/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din data de 24 septembrie 2012, s-a aprobat prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în valoare de 85 RON, iar prin Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultură nr. 76/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014, s-a aprobat prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în valoare de 101 RON. Prin Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultură nr. 118/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 4 martie 2014, s-a abrogat Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultură nr. 76/2014.

Prin art. 202 pct. 8 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., s-a stabilit că art. 123 din Legea nr. 46/2008 va avea următorul cuprins: Prețul mediu al unui cub de masă lemnoasă pe picior se stabilește anual, prin lege, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

Prin Legea nr. 4/2015 pentru aprobarea prețului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2015, s-a aprobat prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în valoare de 115 RON.

Prin Decizia nr. 6/2015 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 4 C. pen., succesiunea de acte normative cu privire la prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior (Ordinul nr. 3283 din 23 august 2012 al Ministerului Mediului și Pădurilor; art. 202 pct. 8 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. Ordinul nr. 76 din data de 6 februarie 2014 al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice și Ordinul nr. 118 din 24 februarie 2014 al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice) nu a avut ca efect imposibilitatea stabilirii acestui preț și, pe cale de consecință, nu a condus la dezincriminarea in concreto a infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prev. de art. 108 din Legea nr. 46/2008 și de furt de arbori din fondul forestier național, prevăzută de art. 110 din Legea nr. 46/2008.

Așadar, prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este un element care se regăsește în conținutul constitutiv al infracțiunilor privind fondul forestier, respectiv cele incriminate în art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic.

Urmarea imediată a acestor infracțiuni este condiționată de producerea unui rezultat; în speță, interesând forma agravată care leagă valoarea prejudiciul produs prin acțiunea ce constituie elementul material de valoarea de 50 de ori a prețului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

Or, în cauză, indiferent de succesiunea în timp a textelor legale prin care a fost stabilit prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, după cum s-a menționat în cele ce preced, condiția cuantumului prejudiciului necesar pentru existența infracțiunii este îndeplinită.

În acest sens, se constată că, instanța de apel a menținut soluția pronunțată de prima instanță de fond, pe latură civilă, prin care s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Parohia Ortodoxă Ucraineană Remeți și a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 161.320,00 RON, cu titlu de daune materiale și prin care, de asemenea, s-a admis, în parte, cererea de constituire ca parte civilă a Direcției Silvice Maramureș și, pe cale de consecință, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 33.788,00 RON, cu titlu de daune materiale reprezentând 50% din valoarea prejudiciului adus fondului forestier. În acest din urmă caz, fiind aplicată Decizia nr. 2/2010 a ICCJ, pronunțată în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că, în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, prin care se aduce atingere fondului forestier proprietate privată a persoanei fizice sau persoanei juridice, calitatea de parte vătămată ori de parte civilă o pot avea atât ocolul silvic, în calitate de reprezentant al statului, cât și proprietarul fondului forestier, cu excepția situației în care acesta din urmă este subiect activ al infracțiunii. Prin considerentele deciziei în interesul legii s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 3, cu referire la art. 88 din Legea nr. 46/2008, fondul forestier național constituie un bun de interes național ce trebuie apărat și dezvoltat prioritar, semnificative sub acest aspect fiind și dispozițiile art. 33 din Legea nr. 46/2008, care reglementează obligativitatea înființării fondului de conservare a pădurilor și care, în alin. (2) lit. e), arată că acest fond se constituie, între altele, și cu "50% din cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse fondului forestier proprietate privată".

În considerentele deciziei din apel, s-a mai reținut că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale (fapta, prejudiciul, raportul de cauzalitate și culpa inculpatului), iar pe altă parte, cuantumul despăgubirilor civile acordate sunt just stabilite, în raport cu modalitatea specifică de calcul a prejudiciului în cadrul infracțiunilor silvice.

Înalta Curte constată că situația de fapt, astfel cum a fost stabilită cu caracter definitiv de instanța de apel, prin interpretarea proprie a probatoriului administrat în cauză, reliefează că faptele întrunesc cumulativ elementele de tipicitate ale infracțiunilor pentru care recurentul inculpat a fost condamnat.

Ca atare, motivele recurentului privind greșita condamnare pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală sunt nefondate, în cauză fiind realizată o corespondență deplină între faptele săvârșite, astfel cum au fost reținute prin decizia atacată și configurarea legală a infracțiunilor, inculpatul având reprezentarea consecințelor faptelor sale și nu există niciun dubiu că răspunderea care intervine este răspunderea penală, și nu cea contravențională.

Celelalte solicitări susținute oral cu prilejul dezbaterilor, așa cum s-a arătat în încheierea de admitere în principiu, exced cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., deoarece recurentul tinde la stabilirea unei alte situații de fapt, prin reinterpretarea probatoriului de către instanța de recurs în casație, chestiuni ce exced analizei Înaltei Curți în acest moment procesual al judecării căii extraordinare de atac a recursului în casație în care verificarea deciziei pronunțate în apel are un caracter eminamente de drept.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată prin decizia instanței de apel excede cenzurii instanței de recurs în casație, învestită cu judecarea numai sub aspect legal, nu și faptic. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Recursul în casație exclude rejudecarea pentru a treia oară pe fond a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 924/A din 8 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În ceea ce privește cererea intimatei părți civile Parohia Ortodoxă Ucraineană Remeți la obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare, constând în onorariul apărătorului, Înalta Curte notează că dispozițiile art. 276 alin. (6) C. proc. pen.., statuează în sensul că, în celelalte cazuri decât cele prevăzute expres de legea procesual penală, instanța penală stabilește obligația de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părți, potrivit legii civile.

Potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". Ca atare, observând culpa procesuală a recurentului inculpat A. urmează a fi obligat la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă Parohia Ortodoxă Ucraineană Remeți, reprezentând onorariul cuvenit avocatului care i-a asigurat asistența judiciară în calea extraordinară de atac.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 924/A din 8 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către Parohia Ortodoxă Ucraineană Remeți.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2021.

Procesat de GGC - LM