ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 27 februarie 2025

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 157/S/02.08.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Brașov, în baza art. 396 alin. (1), (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, cu aplicarea Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților A. și B., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale fiecare), ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1), (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, cu aplicarea Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților C. și D., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale fiecare).

În baza art. 397 alin. (1), art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1349, 1357, 1382 din C. civ., a obligat în solidar pe inculpați să plătească părții civile Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice următoarele despăgubiri civile:

- suma de 82.600,43 RON - în solidar pe inculpații A., B. și D.

- suma de 82.961,06 RON - în solidar pe inculpații A., B. și C.

- suma de 53.884,48 RON în solidar pe inculpații A. și B..

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap la art. 20 din Legea nr. 78/2000, a menținut măsurile asiguratorii dispuse în cauză, conform dispozitivului.

A constatat că cele 6 CD, 1 DVD - în copie și ștampila S.C. E. S.R.L., predate de PT și aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov (proces-verbal din data de 13.11.2019) - 8 anexe constituie mijloace materiale de probă și au rămas atașate dosarului.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a), alin. (4) din C. proc. pen., a obligat pe inculpații A., D., B. și C. la plata sumei de 1200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

A dispus ca onorariul apărătorului din oficiu desemnat în cauză să rămână în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov și inculpații A., C. și D..

Prin decizia penală nr. 990/AP din data de 22 decembrie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 157/S/02.08.2022 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr. x/2019, și a desființat sentința apelată doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor la care acest inculpat a fost obligat și a cuantumului sumei până la concurența căreia se mențin măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor acestui inculpat.

În baza art. 419 din C. proc. pen., a extins efectele apelului față de inculpata B..

Rejudecând în aceste limite, a înlăturat din cuprinsul sentinței apelate dispoziția referitoare la obligarea în solidar a inculpaților A. și B. la plata către partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a sumei de 53.884,48 RON.

A menținut măsurile asiguratorii dispuse în cauză asupra bunurilor inculpatului A. și B. până la concurența sumei de 165.561,49 RON.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov și inculpații C. și D. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 275 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., a obligat pe inculpații C. și D. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel în cuantum de câte 500 RON fiecare, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata B., în cuantum de 942 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că instanța de fond a realizat o justă evaluare a mijloacelor de probă administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății în primă instanță, pe caza căreia a stabilit în mod corect starea de fapt și încadrarea juridică a faptelor deduse judecății.

Astfel, fără a mai relua analiza mijloacelor de probă efectuată de instanța de fond, pe care și-a însușit-o, curtea de apel, în urma examenului propriu al probatoriului administrat în cauză, a reținut că acesta dovedește cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) din C. proc. pen., că inculpatul A., în calitate de președinte și reprezentant legal al inculpatei B., pe parcursul executării proiectului intitulat "Cheile Râșnoavei - Turism și Aventură", a beneficiat de finanțare din bugetul UE în baza contractului de finanțare, identificat cu nr. x și înregistrat cu nr. x/22.12.2010, încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Organism Intermediar pentru Turism (semnatar în numele și pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional - AM POR), în mod continuat și în baza aceleași rezoluții infracționale, în perioada 2012-2014, în scopul obținerii pe nedrept de sume de bani din bugetul UE, cu ajutorul inculpaților C. - administrator S.C. F. S.R.L. și D. - administrator S.C. G. S.R.L., a depus la AM POR cererile de rambursare nr. x înregistrată sub nr. x/16.07.2012, prin care a solicitat rambursarea sumei de 107.926,74 RON, nr. 2 înregistrată la Organismul Intermediar sub nr. x/14.03.2013 prin care a solicitat rambursarea sumei de 111.062,16 RON și nr. 8 (finală) înregistrată sub nr. x/20.06.2014, prin care a solicitat rambursarea sumei de 116.257 RON, declarând necorespunzător adevărului că toate cheltuielile sunt eligibile, realizate în vederea îndeplinirii obiectivului proiectului și în concordanță cu legislația națională și comunitară în vigoare, anexând în susținerea acestora înscrisuri false/inexacte privitoare la procedurile de achiziții, organizarea a 15 seminarii de informare cu privire la zona Cheile Râșnoavei, organizarea de manifestări expoziționale/evenimente turistice, documentația întocmită fiind formală, declarând câștigătoare societăți care erau dizolvate/nu aveau obiect de activitate prestarea serviciilor solicitate/nu aveau dreptul de a participa la procedura de achiziții și care, ulterior, nu au prestat serviciile potrivit obligațiilor asumate prin cererea de finanțare și cheltuieli pretins a fi efectuate în derularea proiectului urmare a achizițiilor efectuate (vizând plăți pentru servicii neprestate de S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. PRINCEPS SRL), înscrisuri cu care și-a justificat cererile.

Curtea a reținut că, potrivit art. 9 pct. 22 din contractul de finanțare nr. x/22.12.2010 încheiat de B. cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, în scopul atribuirii contractelor de servicii, furnizare, execuție de lucrări necesare pentru implementarea proiectului care face obiectul contractului, Beneficiarul, în calitate de autoritate contractantă, are obligația de a respecta prevederile legislației naționale în domeniul achizițiilor publice, a cărei nerespectare conduce la neeligibilitatea cheltuielilor astfel efectuate.

S-a reținut că, în temeiul clauzei menționate, inculpata B. era ținută să deruleze proceduri de atribuire a lucrărilor în mod serios, cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006. Deși în apel s-a susținut că nu era obligatorie parcurgerea unei proceduri concurențiale de atribuire a lucrărilor care au făcut obiectul cererii de rambursare nr. x, instanța de control judiciar a constatat, din proiectul depus la Organismul Intermediar pentru POR și din raportul procedurii privind evaluarea ofertelor nr. 5-06.01.2012, că s-a optat pentru selectarea unei oferte conform unor criterii concurențiale, fiind transmise invitații de participare, fișa de date și caiet de sarcini către 3 operatori economici.

Așadar, odată aleasă această procedură, se impunea respectarea prevederilor legale, în așa fel încât să se asigure desfășurarea unei proceduri serioase, care să conducă în mod real la obținerea unor oferte competitive, de la operatori economici care puteau executa în mod real lucrările prevăzute în proiect.

Or, câtă vreme probatoriul administrat în cauză a relevat dincolo de orice dubiu că una dintre societățile care s-au înscris la procedură alături de câștigătorul S.C. Princeps S.R.L. nu avea obiect de activitate compatibil cu serviciile ce urmau a fi prestate și avea activitatea suspendată (SC E. S.R.L. - așa cum a rezultat din declarația martorei H., corect avută în vedere de instanța de fond), fiind practic în imposibilitate de a participa la procedură, instanța de apel a apreciat că nu se poate reține că în cauză au fost respectate dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, ceea ce atrage incidența în cauză a dispoziției art. 9 pct. 22 din contract, precitat. În plus, s-a constatat că probatoriul administrat în cauză a relevat, contrar susținerilor apărării, că lucrările care au făcut obiectul contractului de furnizare servicii nr. x/10.01.2012 nu au fost executate în totalitate, nefiind realizat numărul de pliante, de calendare, de mape etc. specificat în proiect și în contractul nr. x/10.01.2012, astfel că procesele-verbale de recepție care au fost depuse în susținerea cererii de rambursare nr. x constituie înscrisuri false, în sensul art. 18

1

din Legea nr. 78/2000.

Curtea de apel a mai apreciat că nu se poate face abstracție de declarațiile martorilor I. și J., din care reiese modalitatea reală de executare a lucrărilor menționate în contractul nr. x/10.01.2012 - S.C. Princeps S.R.L. nu avea capacitatea tehnică de a realiza materialele de publicitate menționate în contract, fiind nevoit să apeleze chiar și la concurentul său din cadrul procedurii de atribuire a lucrării, S.C. K. S.R.L.; realizarea filmului de prezentare nu a avut loc conform etapelor asumate în proiect (etapa de producție presupunea filmare, procesare, montaj; iar etapa de multiplicare a filmului, presupunea achiziția de CD/DVD-uri) - martorul I. explicând în fața tribunalului că nu avea aparatura necesară realizării filmului respectiv, că în realitate Clubul de Altitudine a pus la dispoziție filmulețele, din arhiva personală, și că filmările efective nici nu ar fi putut fi realizate de către profesioniști, pentru că ar fi fost foarte costisitoare; iar în ce privește multiplicarea filmului, nu s-au oferit explicații convingătoare cu privire la această operațiune, nefiind prezentată o dovadă a achiziției celor 3000 dvd-uri.

Contrar argumentelor apărării, curtea a apreciat că neexecutarea întocmai a lucrărilor care au făcut obiectul contractului nr. x/10.01.2012 nu poate fi privită numai ca o simplă neexecutare civilă a unui contract, ci îmbracă forma ilicitului penal în condițiile în care inculpații A. și B. au solicitat rambursarea cheltuielilor asociate acestor servicii, ca și cum ele ar fi fost prestate în totalitate.

Probatoriul administrat în cauză a relevat o modalitate similară de operare din partea inculpatului A. și în privința contractului nr. x/09.03.2012 încheiat între B. și S.C. F. S.R.L. având ca obiect construcția și amenajarea standului pentru participarea la târguri de turism, precum și în privința contractului nr. x/08.12.2011 încheiat cu S.C. G. S.R.L. în vederea realizării seminariilor de informare.

Astfel, s-a avut în vedere modalitatea de atribuire către câștigători a contractelor - în urma unei proceduri la care au participat societăți comerciale care fie nu aveau obiect de activitate compatibil cu serviciile menționate în contract (SC L. SRL), fie nu mai existau ca persoane juridice (SC M. SRL). S-a reținut că, și în cazul acestor contracte, modalitatea concretă de executare a serviciilor contractate a diferit substanțial de cea asumată prin proiectul care a stat la baza acordării finanțării nerambursabile, probatoriul administrat în cauză, corect avut în vedere de instanța de fond, relevând că standul nu a fost realizat conform cerințelor din caietul de sarcini, iar seminariile au fost mai grefate pe alte evenimente la care au participat A. și membrii B..

Relativ la standul de la N., s-a reținut că apărarea a subliniat că întotdeauna a fost vorba despre amenajarea unui stand, și nu despre construcția unui stand, iar inculpatul C. a îndeplinit pe deplin obligațiile contractuale asumate, amenajând standul închiriat de la N..

Sub acest aspect, curtea a constatat însă că, chiar potrivit ofertei depuse de S.C. F. S.R.L., în baza solicitării de ofertă transmisă de B., societatea administrată de inculpatul C., și-a asumat în cadrul realizării standului târg turism: proiectarea standului, execuția construcției standului - construire și montare elemente personalizate, transportul și amenajarea standului la 5 târguri de turism.

În plus, din chiar declarația inculpatului C. reiese că aceste servicii nu au fost realizate în conformitate cu proiectul asumat, acesta arătând în fața tribunalului că potrivit ofertei și procesului-verbal de recepție din data de 14.03.2012, ar fi trebuit să predea mai multe obiecte - masă, bănci, colțari, pioleți etc., însă nu le-a predat, deoarece inculpatul A. a spus că deja le avea. Tot din declarația dată de acest inculpat în fața instanței de fond se desprinde o altă dovadă a caracterului fraudulos al proceselor-verbale de recepție și a facturilor fiscale care au însoțit cererea de rambursare nr. x (pe lângă cea mai flagrantă dintre ele, ce constă în faptul că S.C. F. S.R.L. era deja radiată la momentul la care a contractat aceste servicii), este aceea că inculpatul C. emitea facturile pentru serviciile aferente contractului nr. x/09.03.2012 atunci când îi spunea soția inculpatului A., ceea ce denotă în mod evident conivența dintre inculpați, cu privire la contractul menționat.

Curtea nu a împărtășit raționamentul inculpatului A. că nu a cunoscut împrejurarea că S.C. F. S.R.L. era radiată la momentul la care s-a executat contractul încheiat cu această societate și că nici nu era atribuția sa să se asigure cu privire la acest aspect, cu argumentarea că, prin contractul de finanțare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și a Administrației Publice, inculpații A. și B. și-au asumat obligația de a se asigura că în scopul atribuirii contractelor de servicii, furnizare, execuție de lucrări necesare pentru implementarea proiectului care face obiectul contractului, sunt respectate prevederile legislației naționale în domeniul achizițiilor publice. Astfel, curtea a apreciat că, raportat la obligația asumată, diligențele pe care inculpații trebuiau să le depună în implementarea proiectului erau superioare celor de care trebuie să dea dovadă orice alt operator economic, fiind necesar să efectueze verificări riguroase a situației juridice și economice ale societăților cu care desfășurau raporturi comerciale.

În acest context, s-a apreciat că a invoca necunoașterea situației juridice a S.C. F. S.R.L. echivalează cu prevalarea de propria culpă, ceea ce nu poate fi acceptat. În același sens este și prevederea din contractul de finanțare înscrisă în art. 9 pct. 2, în acord cu care beneficiarul se obligă să implementeze Proiectul pe propria răspundere în conformitate cu prevederile prezentului contract și ale legislației comunitare și naționale în vigoare. Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fața AM POR/OI pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin contract, pentru implementarea proiectului și pentru realizarea obiectivelor prevăzute în Anexa IV - Cererea de finanțare la prezentul contract.

În ceea ce privește acuzațiile aduse inculpaților D. și C., instanța de control judiciar a constatat că analiza instanței de fond este la adăpost de orice critică și sub acest aspect, probatoriul examinat în sentința apelată demonstrând dincolo de orice dubiu implicarea acestor inculpați în activitatea infracțională derulată de inculpații A. și B..

Astfel, s-a apreciat că, în condițiile în care înscrisurile de la dosar au relevat participarea la procedura de atribuire a contractului pentru realizarea materialelor publicitare și a S.C. E. S.R.L., iar martora H. a relatat că societatea nu fusese niciodată activă și nu și-ar fi manifestat niciodată intenția de a participa la o astfel de procedură, după cum nu și-a recunoscut scrisul și semnătura aplicate pe oferta tehnică financiară, iar inculpata D. era singura persoană de legătură dintre această societate și B., fiind contabila societății S.C. E. S.R.L. și cunoscând situația exactă a societății, aflându-se în posesia ștampilei acestei societăți, apare ca evident faptul că aceasta a înțeles să ajute pe autorii infracțiunii deduse judecății în demersul lor de obținere a fondurilor nerambursabile prin fraudă.

S-a mai reținut că tot o dovadă a conivenței dintre inculpații D. și A. în sensul obținerii fondurilor prin fraudă este și modalitatea de încheiere a contractului cu S.C. G. S.R.L., societate în care era asociată cu martora O., care trebuia să realizeze în mod profesionist cele 15 seminarii menționate în proiectul de finanțare - martora O., întrucât, deși figura pe contractul nr. x/08.12.2011, nu avea cunoștință despre încheierea acestui contract, nefiind semnatara lui și neavând cunoștință despre activitățile menționate în contract. Și în acest caz, singura legătură dintre S.C. G. S.R.L. și B. apare ca fiind inculpata D., care, în baza calității sale, a putut facilita inculpaților autori ai faptei crearea unei aparențe de legalitate, în așa fel încât să se asigure obținerea rambursării cheltuielilor.

În ceea ce îl privește pe inculpatul C., curtea a constatat că, din moment ce chiar acesta a recunoscut în fața instanței de fond că a fost informat despre faptul că societatea sa urma a fi radiată - "în timpul derulării contractului, am primit citație de la tribunal că mi se va radia societatea, semnătura de pe dovada de comunicare îmi aparține" - nu poate fi primită apărarea acestuia potrivit căreia nu avea cunoștință despre situația juridică a firmei.

Or, deși cunoștea acest fapt, inculpatul nu numai că nu a avut nicio reținere în a participa la procedura de atribuire a contractului, dar a și emis facturi fiscale în baza unui contract pe care nu ar fi avut dreptul să îl încheie, atunci când i se transmitea de către persoanele din cadrul inculpatei B., ceea ce nu face decât să confirme conivența dintre inculpați în sensul fraudării bugetului Uniunii Europene.

Raportat la cele expuse mai sus, curtea a reținut caracterul nefondat al apărărilor inculpaților cu privire la întrunirea condițiilor de tipicitate a infracțiunilor prevăzute de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și respectiv de complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, faptele descrise mai sus, astfel cum au fost relevate de probele administrate în cauză, fiind tipice.

S-a constatat din înscrisurile aflate la dosarul cauzei că sumele obținute în baza celor trei cereri de rambursare menționate anterior (nr. 1, 2 și 8) sunt de 82.600,43 RON (suma aferentă cererii nr. 1) și de 82.961,06 RON (suma aferentă cererii nr. x - contrar susținerilor inculpaților A. și D. din apel, potrivit cu care nu ar exista vreun prejudiciu aferent acestei cereri de rambursare), pentru cererea nr. x nefiind rambursată nicio sumă (ca urmare a aprecierii organelor de control a existenței unor indicii de fraudă). Prin urmare, suma totală obținută în baza cererilor care formează obiectul acuzației deduse judecății este de 165.561,49 RON - aceasta fiind valoarea prejudiciului cauzat prin activitatea infracțională dedusă judecății, nicidecum suma de 219.445,97 RON (corespunzătoare sumelor obținute prin cererile de rambursare nr. x, 2, 5 și 6), așa cum a susținut acuzarea.

Curtea de apel a învederat că, întrucât valoarea prejudiciului prezintă relevanță și cu privire la latura penală a cauzei (prin prisma celor statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea pronunțată în cauza C-107/23 din data de 24.07.2023), se cuvin următoarele precizări:

Astfel, s-a reținut că, de principiu, în cazul fraudelor cu fonduri europene efectuate pe parcursul derulării proiectului (cum este cazul și în speță), sumele ce trebuie restituite de către inculpați sunt cele obținute prin fraudă. Dacă frauda nu este constatată la momentul încheierii contractului de finanțare, ci pe parcursul executării contractului, nu se impune restituirea întregii finanțări acordate, neputându-se considera că întreg proiectul a fost fraudat ab initio.

Pe de altă parte, s-a arătat că, în cazul fraudelor constatate pe parcursul implementării proiectului, cum este și situația în prezenta cauză, trebuie să se constate că, deși fraudele reținute în sarcina inculpaților și detaliate mai sus nu privesc întreaga activitate desfășurată de inculpați în cadrul proiectului pentru cele 3 cereri de rambursare ce fac obiectul acuzațiilor, specificul acestui proiect determină, în opinia instanței de apel, o apreciere diferită asupra prejudiciului.

Astfel cum rezultă din contractul de finanțare coroborat, obiectivul principal al contractului a fost acela de a dezvolta turismul intern, prin promovarea la nivel național a turismului montan, a turismului de aventură, a eco-turismului și a obiectivelor specifice din zona Cheile Râșnoavei, pe principii de dezvoltare durabilă, iar pentru atingerea acestui obiectiv au fost prevăzute o serie de activități, prevăzute în cererea de finanțare (dintre care cele mai importante erau realizarea filmului de prezentare "O imagine cât 1000 de cuvinte"; organizarea de seminare prin care se urmărea atragerea organizațiilor non-profit, a cluburilor sportive și a asociațiilor cu caracter educațional pentru a prezenta potențialul turistic din Cheile Râșnoavei; participarea la târguri de turism, care presupunea achiziția și amenajarea unui stand expozițional; promovare prin tipărituri, fiind prevăzută realizarea a 2500 pliante pe an, a 800 mape de prezentare pe an, a 400 postere pe an etc.). Având în vedere specificul acestui proiect, curtea a considerat deci că obligația principală asumată prin contractul de finanțare se putea realiza numai prin conlucrarea și îndeplinirea exactă a activităților planificate, astfel că se poate trage concluzia că nerealizarea unora dintre activități potrivit condițiilor asumate inițial poate afecta realizarea însăși a obiectivului principal asumat de părți și nerealizarea scopului finanțării.

Finanțarea nerambursabilă a fost acordată prin contractul de finanțare pentru implementarea acestui proiect ce avea ca obiectiv dezvoltarea turismului intern, stabilindu-se un buget general pentru atingerea acestui obiectiv. Deși în cererea de finanțare au fost prevăzute mai multe activități prin care urma să se atingă acest obiectiv principal, prin contractul de finanțare nu s-a prevăzut o separare a finanțării distinctă pentru fiecare dintre aceste activități, ci doar finanțarea generală pentru atingerea obiectivului. Din acest motiv nici nu este posibilă o evaluare financiară a fiecărei activități în parte dintre cele asumate, pentru că nici contractul de finanțare nu a fost astfel conceput de părți.

Prin fraudele constatate mai sus au fost afectate anumite activități din cadrul proiectului care trebuiau să contribuie, alături de celelalte cu privire la care nu au fost formulate acuzații prin rechizitoriu, la realizarea acelui obiectiv principal, în considerarea căruia a fost admisă cererea de finanțare, astfel că nerealizarea întocmai a acestor activități conduce la nerealizarea obiectivului principal asumat prin cererea de finanțare iar, în lipsa realizării obiectivului, prestațiile rambursate aferente cererilor de rambursare trebuie restituite.

Că finanțarea a fost acordată în considerarea obiectivului principal asumat, rezultă și din contractul de finanțare care, astfel cum s-a arătat mai sus, nu a prevăzut sume concrete pentru fiecare activitate în parte și, mai mult decât atât, a stabilit în art. 9 pct. 22 din contract că în cazul nerespectării prevederilor contractului de finanțare de către beneficiar (…) acesta va fi obligat la restituirea în întregime a sumelor deja primite în cadrul contractului.

Prin urmare, chiar părțile semnatare ale contractului au căzut de acord că în cazul nerespectării prevederilor contractului trebuie restituită întreaga finanțare primită, inculpații A. și B. asumându-și deci că, în caz de încălcare a clauzelor contractului, vor trebui să restituie integral sumele primite.

Legea nr. 78/2000 nu prevede în articolul 18 indice 1 un anumit prag al fraudei, astfel că, atâta vreme cât s-au constatat fraude ce au determinat rambursarea de sume din fondurile Uniunii Europene, iar obiectivul asumat prin proiectul prin care s-au solicitat aceste fonduri nu a fost atins, astfel cum s-a precizat că ar fi fost atins în cererile de rambursare, curtea a considerat că există o legătură de cauzalitate între întreaga finanțare rambursată în considerarea îndeplinirii acestui obiectiv integral, astfel cum a fost asumat, și faptele ilicite săvârșite de inculpați, ce au format obiectul judecății, ca și condiție a răspunderii civile delictuale.

Uniunea Europeană a acceptat să finanțeze nerambursabil acest proiect în considerarea obiectivului stabilit prin contractul de finanțare, privit în integralitatea lui și în considerarea ideii de onestitate în îndeplinirea acestui obiectiv, astfel că nerealizarea acestuia conduce la ideea că finanțarea nu ar fi trebuit acordată în aceste condiții, constatate de instanța de apel, iar, întrucât nerealizarea acestui obiectiv este consecința unor fraude săvârșite de inculpați cu intenție, se impune restituirea întregii sume rambursate de Uniunea Europeană, aferentă cererilor de rambursare unde instanța de apel a constatat existența unor fraude. Principiul proporționalității se aplică numai în domeniul neregulilor, considerate mai puțin grave, iar nu și în materia fraudei, ce implică o intenție prin care sunt induse în eroare instituțiile ce finanțează astfel de proiecte cu bani europeni.

Fiind afectată realizarea obiectivului principal al proiectului într-o asemenea măsură, cum s-a arătat mai sus, curtea a considerat că întreaga finanțare nu mai poate fi susținută prin ceea ce inculpații au prestat efectiv, aceștia obținând deci aceste sume de bani fără a executa activitățile din proiect, astfel cum și le-au asumat prin cererea de finanțare.

Prin urmare, având în vedere specificul acestui proiect cu fonduri europene realizat de inculpați, astfel cum s-a arătat mai sus, considerând că neîndeplinirea întocmai a unora dintre activitățile proiectului, astfel cum au fost arătate mai sus, a determinat nerealizarea obiectivului principal asumat prin contractul de finanțare și în considerarea căruia s-a acordat finanțarea, acesta nefiind atins astfel cum a fost asumat, observând și încălcarea obligației contractuale prevăzută de art. 9 pct. 22 și sancțiunea prevăzută de acest articol din contract, curtea a apreciat că, deși nu toate activitățile asumate prin contractul de finanțare au făcut obiectul acuzării și analizei în prezenta cauză, obiectivul principal asumat prin proiect a fost afectat într-o măsură suficientă încât să se considere că finanțarea corespunzătoarele a cererilor de rambursare 1 și 2 nu ar fi trebuit acordată, curtea considerând că există deci o legătură de cauzalitate între infracțiunile săvârșite de inculpații A., B., C. și D. și prejudiciul constând în contravaloarea rambursată în baza cererilor de rambursare nr. x și 2.

Prin această modalitate de soluționare a acțiunii civile, curtea a considerat că nu li se încalcă inculpaților, cu privire la care există prezumția că au prestat celelalte activități în cadrul proiectului, cele ce nu au făcut obiectul judecății, prezumția unei activități licite cu privire la acestea, pentru că și-au asumat la momentul la care au încheiat acel contract de finanțare că, în cazul nerespectării unei clauze din contract, vor trebui să restituie integral sumele primite, clauză pe care acum trebuie să o suporte.

Față de cele expuse, curtea a considerat că rezolvarea acțiunii penale deduse judecății trebuie să se raporteze la suma efectiv obținută de inculpați prin activitatea infracțională ce a făcut obiectul judecății, adică suma de 165.561,49 RON.

Având în vedere datele la care s-a aprobat restituirea acestor sume (21.02.2013 și respectiv 02.07.2013), s-a reținut un curs valutar de 4,38 RON/1 euro (pentru suma rambursată în baza cererii de rambursare nr. 1) și un curs valutar de 4,43 RON/1 euro (pentru suma rambursată în baza cererii de rambursare nr. 2), ceea ce înseamnă echivalentul sumei de 18.858,54 euro pentru suma rambursată în baza cererii de rambursare nr. x și respectiv 18.727,08 euro pentru suma rambursată în baza cererii de rambursare nr. x Așadar, prejudiciul total cauzat prin activitatea infracțională ce a făcut obiectul judecății este de 37.585,62 euro.

Instanța de apel a apreciat că, în prezenta cauză, nu este aplicabilă hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție Uniunii Europene la data de 24.07.2023 în cauza C-107/23 PPU, pentru a se putea lăsa neaplicat standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale, cu consecința constatării neîmplinirii termenului special de prescripție a răspunderii penale.

Pentru a reține astfel, instanța de apel a avut în vedere că, raportat la obiectul litigiului principal, la cadrul juridic intern și al dreptului Uniunii, infracțiunea prevăzută de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 poate intra sub incidența hotărârii CJUE anterior menționată, numai atunci când vizează o fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene (a se vedea în special paragrafele nr. 84, 85 și 86 din hotărâre).

În ceea ce privește noțiunea de fraudă gravă, se constată că aceasta trebuie stabilită, având în vedere considerentele hotărârii CJUE amintite (paragraful nr. 85 din hotărâre), prin raportare la dispozițiile art. 2 din Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunității Europene, în acord cu care fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că comportamentele menționate la articolul 1, precum și complicitatea, instigarea sau tentativa la comportamentele menționate la articolul 1 alin. (1) se pedepsesc cu sancțiuni penale efective, proporționate și disuasive, inclusiv, cel puțin în cazurile de fraudă gravă, cu pedepse privative de libertate care pot duce la extrădare, înțelegându-se că trebuie considerată fraudă gravă oricare fraudă care implică o sumă minimă care urmează să fie stabilită de fiecare stat membru. Această sumă minimă nu poate fi stabilită la o sumă mai mare de 50 000 [de euro].

Prin urmare, în cazul în care obiectul cauzei este reprezentat de o infracțiune prevăzută de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 care vizează un prejudiciu inferior pragului de 50.000 euro, stabilit de norma citată, atunci hotărârea instanței europene nu este aplicabilă.

În speță, prin actul de sesizare a instanței, așa cum s-a arătat și mai sus, deși procurorul a configurat acuzația penală dedusă judecății prin raportare la un prejudiciu în cuantum de 219.445,97 RON, instanța de apel a reținut că, în realitate, prejudiciul aferent activității ilicite deduse judecății este de 165.561,49 RON, care este inferior pragului de 50.000 euro, la care se face referire prin hotărârea instanței europene, mai sus evocată.

Prin urmare, reținând că nu este incidentă în cauză hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție Uniunii Europene la data de 24.07.2023 în cauza C-107/23 PPU, instanța de control judiciar a constatat caracterul fondat al raționamentului instanței de fond cu privire la incidența în cauză a prescripției răspunderii penale, ca urmare a faptului că, până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, în materie penală nu a funcționat întreruperea cursului termenelor de prescripție a răspunderii penale, situație juridică ce va produce efecte în condițiile legii penale mai favorabile în cauzele pendinte, în conformitate cu cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în decizia nr. 67/2022.

Pe cale de consecință, soluția de încetare a procesului penal pentru infracțiunile deduse judecății, dispusă de instanța de fond față de inculpații din prezenta cauză este legală și temeinică și nu se impune a fi cenzurată în calea de atac.

În schimb, constatând că apelul inculpaților vizează și soluția dispusă pe latura civilă a cauzei, și ținând seama că, în virtutea efectului devolutiv al apelului, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelanți inculpați, instanța de apel este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, curtea a constatat că suma la care tribunalul a dispus obligarea inculpaților cu titlu de despăgubiri civile excedează limitele acțiunii penale, căreia latura civilă îi este asociată, pentru motivele pe care le-a expuse mai sus, în cadrul analizei laturii penale a cauzei.

Așadar, curtea a apreciat că în cauză poate fi dispusă obligarea inculpaților numai la sumele de 82.600,43 RON și de 82,961,06 RON, în condițiile arătate în sentința apelată.

Împotriva deciziei penale nr. 990/AP din data de 22 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2019, a declarat, la data de 18 ianuarie 2024, recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov.

În motivarea cererii de recurs în casație, parchetul a apreciat că în cauză este incident cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., cu argumentarea, în esență, că orice fraudă care vizează protecția intereselor financiare ale UE, precum art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene (Convenția PDF), cade sub incidența dreptului Uniunii Europene și este de natură să constituie o amenințare la adresa intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Astfel, a arătat că potrivit art. 325 TFUE (ex-articolul 280 TCE) privind combaterea fraudei "Uniunea și statele membre combat frauda și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri luate în conformitate cu prezentul articol, măsuri care descurajează fraudele și oferă o protecție efectivă în statele membre, precum și în instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii.

Pentru a combate frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, statele membre adoptă aceleași măsuri pe care le adoptă pentru a combate frauda care aduce atingere propriilor lor interese financiare.

Fără a aduce atingere altor dispoziții ale tratatelor, statele membre își coordonează acțiunea urmărind să apere interesele financiare ale Uniunii împotriva fraudei. În acest scop, statele membre organizează, împreună cu Comisia, o cooperare strânsă și constantă între autoritățile competente.

Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă, după consultarea Curții de Conturi, măsurile necesare în domeniul prevenirii fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii și al combaterii acestei fraude, pentru a oferi o protecție efectivă și echivalentă în statele membre, precum și în instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii.

Comisia, în cooperare cu statele membre, prezintă anual Parlamentului European și Consiliului un raport privind măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a prezentului articol.".

Parchetul a mai arătat că articolul 2 din Convenția FIF, care stabilește sancțiunile pe care statele membre se obligă să le aplice în materie de fraudă adusă Uniunii Europene, are următorul cuprins:

"(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că comportamentele menționate la articolul 1, precum și complicitatea, instigarea sau tentativa la comportamentele menționate la articolul 1 alin. (1) se pedepsesc cu sancțiuni penale efective, proporționate și disuasive, inclusiv, cel puțin în cazurile de fraudă gravă, cu pedepse privative de libertate care pot duce la extrădare, înțelegându-se că trebuie considerată fraudă gravă oricare fraudă care implică o sumă minimă care urmează să fie stabilită de fiecare stat membru. Această sumă minimă nu poate fi stabilită la o sumă mai mare de 50.000 euro.

Cu toate acestea, un stat membru poate să prevadă, pentru cazurile de fraudă minoră care implică o suma totală mai mică de 4.000 euro și care nu prezintă, în conformitate cu legislația sa, circumstanțe speciale grave, sancțiuni de altă natură decât cele prevăzute la alin. (1).

Consiliul Uniunii Europene, hotărând în unanimitate, poate modifica suma menționată la alin. (2)."

Din interpretarea gramaticală și teleologică a textelor de lege, parchetul a apreciat că normele de drept unional prevăzute de art. 325 TFEU și art. 2 alin. (1) Convenția PIF, cu referire la combaterea fraudei la bugetul Uniunii și sancțiunile în materie, prevăd pentru frauda gravă doar sancțiuni privative de libertate (prin fraudă gravă înțelegându-se frauda care implică o sumă minimă care nu poate fi stabilită de statul membru la o sumă mai mare de 50.000 de euro), inclusiv comportamentele precum complicitatea, instigarea sau tentativa la comportamentele, astfel cum se prevede expres în art. 2 alin. (1) teza I din Convenția PIF, iar în ceea ce privește cazurile de fraudă minoră (care implică o sumă mai mică de 4.000 euro), statele pot să prevadă si alte modalități de executare a pedepsei sau alte sancțiuni.

Pe cale de consecință, este lăsată la aprecierea statelor membre, pe de o parte, stabilirea unor limite pecuniare legate de un prag raportat la care să se aplice pedepse cu închisoarea cu executare efectivă (prag care nu poate fi mai mare de 50.000 euro) sau, pe de altă parte, pedepse cu închisoarea în altă modalitate de executare decât detenția efectivă sau chiar alt gen de sancțiuni exclusiv pentru cazuri de fraudă minoră.

Parchetul a arătat că legislația națională, respectiv art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea și combaterea infracțiunilor de corupție, prevede că această infracțiune se pedepsește exclusiv cu închisoarea, iar ca și limite de pedeapsă stabilește un interval de la 2 la 7 ani pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, însă nu stabilește niciun prag valoric pentru care pot fi aplicate pedepse cu închisoarea cu executare efectivă sau altă modalitate de executare a acesteia, înțelegându-se astfel ca statul român consideră necesar să aplice aceleași sancțiuni (cu închisoarea) indiferent de cuantumul fraudei - aspect permis de legislația comunitară.

Astfel, prin raportare la opțiunea statului român de a nu prevedea o astfel de limită sub care să se poată aplica altfel de pedepse decât cu închisoarea, constatând din această reglementare națională că, așa cum au transpuse normele europene în legislația națională, orice fraudă este apreciată gravă de către legislația națională, raționamentul prevăzut de Hotărârea CJUE 107/2023 trebuie aplicat oricărei spețe ce are ca obiect art. 18

1

din Legea nr. 78/2000.

Pe de altă parte, analizând dispoziția din dreptul comunitar ca o dispoziție mai favorabilă sub aspectul posibilității de diferențiere a sancțiunilor ce pot fi aplicate, parchetul a susținut că s-ar putea reține că, exclusiv cu privire la regimul sancționator și fără a condiționa de acest aspect incidența Hotărârii 107/2023, ori de câte ori o infracțiune prevăzută de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 este în legătură cu un prejudiciu/potențial prejudiciu mai mare de 50.000 euro, prin raportare la normele europene, se vor aplica pedepse cu închisoarea cu modalitatea de executare efectivă, iar în restul cazurilor, o pedeapsă cu închisoarea, dar în altă modalitate de executare.

Un argument în plus, conform căruia dreptul unional oferă protecție în egală măsură și cazurilor de fraudă cu prejudiciu mai mic de 50.000 euro îl constituie însăși înființarea unui parchet specializat, respectiv Parchetul European, a cărui competență a fost stabilită, conform art. 25 din Regulamentul 2017/1939 din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), în legătură cu infracțiuni în care prejudiciul cauzat este de 10.000 euro sau mai mare, sau în legătură cu infracțiuni chiar dacă prejudiciul cauzat este mai mic de 10.000 euro, dar în comiterea faptelor se poate reține o componentă europeană prevalentă.

În opinia procurorului, înființarea unui parchet specializat susține ideea de importanță deosebită ce se acordă investigării infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, singura diferențiere ce poate fi dedusă din art. 2 alin. (1) Convenția PIF, putând prezenta relevanță doar sub aspectul regimului sancționator, iar nu cu referire la posibilitățile/obligațiile de investigare a acestor infracțiuni.

Pentru aceste considerente, procurorul a solicitat admiterea recursului în casație formulat, desființarea, în parte, a hotărârii recurate și, în rejudecare, înlăturarea greșitei aplicări a legii cu privire la inexistența termenului special de prescripție a răspunderii penale referitoare la infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații A., B., C. și D., aplicarea Deciziei nr. 107/C/23 a CJUE și, în consecință, condamnarea acestora la o pedeapsă cu închisoarea.

În drept, procurorul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov împotriva deciziei penale nr. 990/AP din data de 22 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., dar și pe cele prev. de art. 437 raportat la art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 18 aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

În esență, s-a reținut că, formal, chestiunile privind încetarea procesului penal față de inculpații A. și B., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale fiecare), și față de inculpații C. și D., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale fiecare), ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale, se circumscriu în conținut cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. - "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

La termenul de judecată din data de 27 februarie 2025, reprezentantul Ministerului Public a solicitat să se ia act de retragerea recursului în casație exercitat în cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a lua act de retragerea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov în considerarea următoarelor argumente:

Se reține că prin adresa nr. 238/a/222/111-13/2025 emisă la data de 05 februarie 2025, procurorul șef direcție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție a învederat că, în baza art. 436 alin. (3) și (5) din C. proc. pen., retrage recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov împotriva deciziei penale nr. 990/AP din data de 22 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală privind pe inculpații A., D., B. și C..

Potrivit art. 436 alin. (3) și (5) din C. proc. pen., " (3) Până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, părțile și procurorul își pot retrage recursul în casație declarat. (...) Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de recurs.

(5) Recursul în casație declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior."

În consecință, evaluând manifestarea de voință a Ministerului Public prin prisma considerațiilor teoretice expuse în cele ce preced, Înalta Curte constată că aceasta respectă exigențele art. 436 alin. (3) și (5) din C. proc. pen., recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov fiind retras de procurorul ierarhic superior, respectiv de procurorul șef direcție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B. și C., în cuantum de 720 RON fiecare, precum și onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați A. și D., în cuantum de 180 RON fiecare, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov împotriva deciziei penale nr. 990/AP din data de 22 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de Ministerul Public rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B. și C., în cuantum de 720 RON fiecare, precum și onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați A. și D., în cuantum de 180 RON fiecare, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2025.