ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 381/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 28357/3/2006 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC R. a chemat în judecată pe pârâta SC C.F.P.I.E. SRL București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să-i predea masterele digitale ale filmelor artistice: „M.V.”, „N.”, „M.” și „C.M.”, însoțite de documentația aferentă multiplicării și comercializării acestora în Australia, inclusiv dovada dreptului de autor; în subsidiar să fie autorizată reclamanta să obțină, pe cheltuiala pârâtei, masterele digitale pentru aceste filme, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 1622 din 9 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că cererea de predare a documentației aferente multiplicării și comercializării și a dovezii dreptului de autor este neîntemeiată mai ales față de clauzele convenției prin care nu s-a stabilit decât asupra realizării masterelor de către pârâtă, părțile urmând abia ulterior să încheie un contract având ca obiect multiplicarea pe suport DVD și distribuția filmelor în Australia. Împotriva sentinței comerciale nr. 1622 din 9 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a declarat apel în termen, legal timbrat, reclamanta SC R., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Apelul a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel București prin decizia nr. 321 din 18 iunie 2007. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC R. solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta invocă, în esență, următoarele motive: 1. În conformitate cu prevederile art. 970 C. civ., pârâta era datoare, în baza convenției din 5 ianuarie 2006, să predea masterele celor patru filme or pârâta nu și-a îndeplinit obligația deși nu a dovedit nici returnarea masterelor de la vamă și nici că solicitarea în avans a sumei de 120.000 dolari S.U.A.

ar fi fost impusă de autoritățile române. 2. Pentru respectarea obligației de către pârâtă nu este necesară încheierea unui nou contract, aceasta având obligația de predare în temeiul art. 970 C. civ., iar instanțele au presupus reaua, credință a reclamantei contrar prevederilor art. 1899 alin. (2) C. civ., coroborate cu art. 960 alin. (2) C. civ. 3. În temeiul art. 1073 C. civ., reclamanta are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației, respectiv predarea negativelor, iar restituirea de către pârâtă a sumei ce i-a fost achitată nu are drept efect stingerea obligației întrucât părțile nu au stabilit obligații alternative în sarcina societății intimate, în sensul art. 1026 – art.1033 C. civ.

Mai mult, în restituirea sumei pârâta ar fi trebuit să respecte prevederile art. 586 – art. 590 C. proc. civ. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Instanța de apel, ca și instanța de fond, a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor legale invocate de către recurentă, nefiind dat motivul prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., indicat în recurs. Instanțele au stabilit în mod corect și legal că obligația ce revenea pârâtei din convenția încheiată la 5 ianuarie 2006 era doar de a realiza masterele celor patru filme, restul argumentelor invocate de recurentă vizând probele administrate starea de fapt stabilită de instanță pe baza acestora, aspecte ce nu pot fi examinate în calea de atac extraordinară a recursului.

Nu este întemeiat nici motivul privind încălcarea art. 1899 alin. (2) și art. 960 alin. (2) C. civ., întrucât contrar celor susținute de recurentă, instanțele nu au presupus reaua-credință a acesteia și, de altfel, nici nu își întemeiază soluțiile pe un asemenea aspect. Nici al treilea motiv invocat nu este întemeiat întrucât restituirea de către pârâtă a sumei încasate de la reclamantă s-a făcut ca urmare a refuzului acesteia de a încheia un contract distinct pentru predarea masterelor și stabilirea condițiilor de exploatare a filmelor, așa cum prevedea convenția din 5 ianuarie 2006 și deci nu se pune problema aplicării art. 1073 C. civ. Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., să respingă recursul reclamantei, ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., să o oblige pe recurentă la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în recurs reprezentând onorar de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta R. Australia, împotriva deciziei nr. 321 din 18 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatei, pârâte SC C.F.P.I.E. SRL București suma de 1.448 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 6 februarie 2008.