ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 381/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. 28357/3/2006 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

reclamanta SC R. a chemat în judecată pe pârâta SC C.F.P.I.E. SRL București,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

obligarea pârâtei să-i predea masterele digitale ale filmelor artistice: „M.V.”,

„N.”, „M.” și „C.M.”, însoțite de documentația aferentă multiplicării și

comercializării acestora în Australia, inclusiv dovada dreptului de autor; în

subsidiar să fie autorizată reclamanta să obțină, pe cheltuiala pârâtei,

masterele digitale pentru aceste filme, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr.

1622 din 9 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a

respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că cererea de predare a documentației aferente

multiplicării și comercializării și a dovezii dreptului de autor este

neîntemeiată mai ales față de clauzele convenției prin care nu s-a stabilit

decât asupra realizării masterelor de către pârâtă, părțile urmând abia

ulterior să încheie un contract având ca obiect multiplicarea pe suport DVD și

distribuția filmelor în Australia.

Împotriva sentinței

comerciale nr. 1622 din 9 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a declarat apel în termen, legal timbrat, reclamanta SC R., criticând-o

pentru netemeinicie și nelegalitate.

Apelul a fost respins, ca

nefondat, de către Curtea de Apel București prin decizia nr. 321 din 18 iunie

2007.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, reclamanta SC R. solicitând admiterea recursului și

modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii sale astfel cum a fost

formulată.

În recursul său, întemeiat

în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta invocă, în

esență, următoarele motive:

prevederile art. 970 C. civ., pârâta era datoare, în baza convenției din 5

ianuarie 2006, să predea masterele celor patru filme or pârâta nu și-a

îndeplinit obligația deși nu a dovedit nici returnarea masterelor de la vamă și

nici că solicitarea în avans a sumei de 120.000 dolari S.U.A. ar fi fost impusă

de autoritățile române.

obligației de către pârâtă nu este necesară încheierea unui nou contract, aceasta

având obligația de predare în temeiul art. 970 C. civ., iar instanțele au

presupus reaua, credință a reclamantei contrar prevederilor art. 1899 alin. (2)

C. civ., coroborate cu art. 960 alin. (2) C. civ.

civ., reclamanta are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației, respectiv

predarea negativelor, iar restituirea de către pârâtă a sumei ce i-a fost

achitată nu are drept efect stingerea obligației întrucât părțile nu au

stabilit obligații alternative în sarcina societății intimate, în sensul art. 1026

– art.1033 C. civ. Mai mult, în restituirea sumei pârâta ar fi trebuit să

respecte prevederile art. 586 – art. 590 C. proc. civ.

Examinând recursul prin

prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Instanța de apel, ca și

instanța de fond, a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor legale

invocate de către recurentă, nefiind dat motivul prevăzut de pct. 9 al art. 304

C. proc. civ., indicat în recurs.

Instanțele au stabilit în

mod corect și legal că obligația ce revenea pârâtei din convenția încheiată la

5 ianuarie 2006 era doar de a realiza masterele celor patru filme, restul

argumentelor invocate de recurentă vizând probele administrate starea de fapt

stabilită de instanță pe baza acestora, aspecte ce nu pot fi examinate în calea

de atac extraordinară a recursului.

Nu este întemeiat nici

motivul privind încălcarea art. 1899 alin. (2) și art. 960 alin. (2) C. civ.,

întrucât contrar celor susținute de recurentă, instanțele nu au presupus reaua-credință

a acesteia și, de altfel, nici nu își întemeiază soluțiile pe un asemenea

aspect.

Nici al treilea motiv

invocat nu este întemeiat întrucât restituirea de către pârâtă a sumei încasate

de la reclamantă s-a făcut ca urmare a refuzului acesteia de a încheia un

contract distinct pentru predarea masterelor și stabilirea condițiilor de exploatare

a filmelor, așa cum prevedea convenția din 5 ianuarie 2006 și deci nu se pune

problema aplicării art. 1073 C. civ.

Față de cele de mai sus,

Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă

recursul reclamantei, ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., să o

oblige pe recurentă la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în

recurs reprezentând onorar de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta R. Australia, împotriva deciziei nr. 321 din 18 iunie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat.

Obligă recurenta să

plătească intimatei, pârâte SC C.F.P.I.E. SRL București suma de 1.448 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 6 februarie 2008.