ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4822/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4822/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei

instanțe la data de 14 noiembrie 2007, reclamantul A.W. a solicitat în

contradictoriu cu A.R. - SC M.A. România SRL: constatarea încălcării

drepturilor conexe dreptului sau de autor prin fixarea de către pârâtă a

prestației sale din cadrul unui spectacol organizat de R.I. și prin

reproducerea și distribuirea de către pârâta a acelei prestații; oprirea și

retragerea de la distribuire a suportului material care conține fixarea

execuției sale, respectiv a DVD-ului intitulat A.A. - Video arhiva vol. 1, 2 și

3; distrugerea tuturor exemplarelor cu DVD-ul menționat în prezentarea unei

dovezi din care să reiasă distrugerea acestora precum și obligarea pârâtei la

plata sumei de 20.000 euro, reprezentând contravaloarea remunerației cuvenite

din drepturi conexe de autor.

În motivarea cererii

sale reclamantul a arătat ca alături de alți interpreți și-a susținut propria

prestație în cadrul unui spectacol organizat de R.I. în anul 1992 la Teatrul O.

- Sala M.. La 15 ani de la acest eveniment, a fost lansat pe piața DVD-ul

intitulat A.A. - Videoarhiva vol. 1, 2 și 3 în cuprinsul căruia sunt fixate

execuțiile artiștilor interpreți, inclusiv cea a reclamantului, fără să existe

vreo autorizare în acest sens privitoare la fixarea, reproducerea și distribuția

prestațiilor, pârâta încălcând astfel drepturile conexe dreptului de autor.

Reclamantul a arătat

că prin fixarea prestației sale, fără existența acordului său expres, precum și

prin reproducerea și distribuirea acesteia pe un suport material, i-au fost

încălcate în mod evident drepturile patrimoniale, cât și cele morale.

În subsidiar,

reclamantul a solicitat instanței să facă aplicarea dispozițiilor art. 139

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 care prevăd acordarea de către pârâtă a

despăgubirilor reprezentând "triplul sumelor care ar fi fost legal

datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite".

La data de 18

ianuarie 2008, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția

inadmisibilității capetelor 1 și 2 de cerere față de prevederile art. 111 din

C. proc. civ. și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond

a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, SC A.A. România SRL a

arătat că între SC A.A. România SRL în calitate de editor și SC R. S.A. în

calitate de producător a intervenit contractul din 31 ianuarie 2007 având ca

obiect: includerea înregistrării audio-video a spectacolului intitulat

"C.D.?" organizat, înregistrat și editat inițial pe suport VHS în

1992 de către Producător în colecția "A.A. - video arhiva vol. 1, 2 și

3" ce "urmează a fi multiplicată și comercializată în formatul 3 DVD

- Video; cesionarea neexclusivă de către producător către companie (SC A.A.

România SRL) a tuturor drepturilor de producător și conexe asupra înregistrării

audiovideo a spectacolului (...); înregistrarea audio-video sub formă de Mașter

a spectacolului (...). La articolul 1 pct. 1.3. din Contractul învederat este

prevăzut expres faptul ca producătorul R. SA își asumă integral răspunderea

privind legitimitatea exploatării acestora. Reclamantul, artistul-interpret

A.W. apare în calitate de cointerpret, într-o serie de piese ale primului volum

din cele trei, în concertul "C.D.?" de la Sala M. a Teatrului O.,

concert organizat, produs și înregistrat de către firma R.I. Fixarea

interpretației a avut loc în 1992 pe suport VHS (caseta video) și a fost

produsă de către R.I. Prin urmare, "fixarea" prestației nu a fost

făcută de către SC A.A. România SRL, societate constituită, de altfel, în 1994,

ulterior datei la care s-a realizat spectacolul și prima "fixare" a

acestuia. Legea nr. 8/1996 prevede o distincție cu privire la termenii care

sunt folosiți astfel: - fixarea este încorporarea sunetelor, imaginilor ori a

sunetelor și imaginilor sau a reprezentării digitale a acestora pe suport care

permite perceperea, reproducerea ori comunicarea publică a lor, cu ajutorul

unui dispozitiv (art. 98 alin. (2) din lege); - prin reproducere în sensul

legii se înțelege realizarea, integrală sau parțială, a uneia ori a mai multor

copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice

mijloc și sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau

audiovizuale a unei opere, precum și stocarea permanentă ori temporară a

acesteia cu mijloace electronice (art. 14 din lege). Drept urmare, se poate

trage concluzia că fixarea nu s-a făcut pe DVD, DVD-ul fiind doar suportul pe

care s-a făcut multiplicarea ulterioară în 2007. La vremea respectivă

spectacolul a fost fixat, reprodus și comercializat în formatul VHS (caseta

video).

Cu privire la

excepția inadmisibilității capetelor 1 și 2 de cerere față de prevederile art.

111 din C. proc. civ., SC A.A. România SRL a arătat că art. 111 C. proc. civ.

prevede că partea care are interes poate solicita constatarea existenței sau

inexistenței unui drept, însă cererea nu poate fi primită dacă partea poate

cere realizarea dreptului. Or, în primele două capete de cerere reclamantul

solicită constatarea încălcării drepturilor conexe pentru ca în cel de-al

cincilea capăt de cerere să solicite obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000

euro cu titlu de remunerație cuvenită din drepturile conexe de autor, iar în

subsidiar acordarea de despăgubiri.

Capătul 5 de cerere

și cererea formulată în subsidiar de a se acorda despăgubiri reprezintă cereri

în realizarea unor drepturi, pe când capetele 1 și 2 de cerere reprezintă

cereri în constatarea unor drepturi. Acestea din urmă nu pot fi primite dacă

partea a cerut realizarea dreptului, ceea ce a și făcut prin capătul 5 al

cererii și prin cererea privind acordarea de despăgubiri.

Pe fond, pârâta a

arătat că deține în mod legal dreptul de a reproduce și comercializa albumul.

În baza contractului

nr. 131 din 31 ianuarie 2007 încheiat între SC A.A. România SRL în calitate de

Editor și SC R. SA în calitate de Producător, a fost lansat pe piață albumul cu

titlul "A.A. - Video arhiva - Volumele 1, 2, 3". Formatul în care a

fost multiplicat și distribuit albumul: 3 DVD-video. Conținutul acestui album

include 6 concerte susținute de A.A., înregistrate în ani diferiți, de către

firme producătoare diferite. Reclamantul A.W. apare în calitate de cointerpret,

într-o serie de piese, pe primul volum din cele trei, în concertul

"C.D.?" de la Sala M. a Teatrului O., concert organizat, produs și

înregistrat de către firma R.I. Reclamantul confundă cele două noțiuni,

"fixarea" și"reproducerea", pentru a încerca agravarea unei

blamate culpe a pârâtei. "Fixarea" prestației nu a fost făcută de

către SC A.A. România SRL, societate care nici nu era înființată la data la

care a avut loc spectacolul respectiv în anul 1992. Nu pârâta a procedat la

"fixarea" respectivei interpretări, ci la "reproducerea"

acesteia; "reproducerea" s-a făcut în baza contractului din 31

ianuarie 2007 încheiat între SC A.A. România SRL și SC R.C. SA - titularul

drepturilor de autor. În articolul 1.3. din contractul din 31 ianuarie 2007

este prevăzut expres faptul că SC R. SA își asumă integral răspunderea privind legitimitatea

exploatării acestora. Mai mult, la art. 4.1. din același contract SC R. SA

garantează pe propria răspundere că nu are obligații față de terți care să se

împotrivească sau să obstrucționeze îndeplinirea obligațiilor decurgând din

contract sau să limiteze drepturile cesionate. Art. 106

3

alin. (1)

din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare prevede că:

"Producătorul unei înregistrări audiovizuale are dreptul patrimonial

exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele: a) reproducerea prin

orice mijloc și sub orice formă a propriilor înregistrări audiovizuale

(...)". Nu poate fi admisă solicitarea reclamantului cu privire la

acordarea sumei de 20.000 euro cu titlu de remunerație cuvenită din drepturi

conexe de autor față de următoarele considerente: nu arată reclamantul pe ce

bază a fost stabilit cuantumul unei asemenea remunerații; acordarea unei

asemenea remunerații ar fi mult superioară sumelor obținute din vânzarea

colecției respective. Suma totală obținută din vânzarea albumului este de

13.642,18 RON (inclusiv TVA). Pe de altă parte, reclamantul nu precizează un

aspect important: cât din suma de 20.000 euro este pretinsă urmare fixării și

cât este pretinsă urmare reproducerii și difuzării prestației în litigiu.

Pârâta a mai arătat

că reclamantul a cesionat producătorului dreptul exclusiv de utilizare a

prestației sale. Art. 101 din Legea 8/1996 prevede următoarele: "în lipsa

unei clauze contrare, artistul interpret sau executant, care a participat la

realizarea unei opere audiovizuale, a unei înregistrări audiovizuale ori a unei

înregistrări sonore, se prezumă că cedează producătorului acesteia, în schimbul

unei remunerații echitabile, dreptul exclusiv de utilizare a prestației sale

astfel fixate, prin reproducere, distribuire, import, închiriere și

împrumut." Astfel, legea instituie o prezumție legală de cesiune a

dreptului exclusiv de exploatare a autorilor în vederea protejării drepturilor

și intereselor producătorilor, în acest caz SC R. SA.

Chiar dacă nu era

prevăzută în legea anterioară care reglementa drepturile de autor, Decretul nr.

321/1956, o astfel de prezumție a existat și anterior intrării în vigoare a

Legii 8/1996. Astfel, în situația de față reclamantul trebuie să facă dovada că

nu a cedat drepturile sale producătoarei R., sarcina probei fiind răsturnată

prin prezumția invocată.

Pârâta a mai arătat

că, urmare aspectelor învederate, nu poate fi angajată răspunderea delictuală a

SC A.A. România SRL, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele angajării

răspunderii delictuale, după cum urmează: existența unei fapte ilicite, prin

care se încalcă o anumită obligație, aducându-se, prin aceasta, o atingere unui

drept subiectiv al persoanei - nu există suficiente elemente pentru a stabili

în sarcina pârâtei o încălcare a drepturilor reclamantului A.W. întrucât pârâta

a contractat cu titularul drepturilor de utilizare a prestației; săvârșirea cu

vinovăție a acestei fapte, ca element subiectiv al răspunderii - nici această

condiție nu este îndeplinită pentru că pârâta a acționat în baza contractului

încheiat cu SC R.C. SA ca titular al drepturilor de utilizare a prestației în

litigiu; existența unui prejudiciu - reclamantul nu determină și nici nu

stabilește criterii clare de determinare a valorii acesteia precizând doar că este

vorba de triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de

utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite; un raport de cauzalitate între

fapta ilicită și prejudiciu - neexistând fapta ilicită și prejudiciu, este de

la sine înțeles că nici această condiție nu este îndeplinită. Astfel, nefiind

îndeplinite condițiile de angajare a răspunderii delictuale, pe cale de

consecință consideră de asemenea că și solicitarea retragerii de pe piața a

DVD-urilor și distrugerea acestora este neîntemeiată.

Prin cererea

înregistrată în 18 ianuarie 2008, pârâta a solicitat chemarea în garanție a SC

R. SA pentru a se dispune următoarele: obligarea chematei în garanție la plata

sumei de 20.000 euro reprezentând remunerația cuvenită din drepturi conexe de

autor solicitată pârâtei de către reclamantul A.W.; obligarea chematei în

garanție în subsidiar la plata reprezentând triplul sumelor care ar fi fost

legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite

solicitate de către reclamantul A.W.; obligarea chematei în garanție de a

acoperi costurile de producție în cazul în care DVD-ul pe care apare prestația

interpretului A.W. va fi distins; plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii

s-a arătat că în fapt, între SC A.A. România SRL în calitate de editor și SC

R.C. SA în calitate de producător a intervenit contractul din 31 ianuarie 2007

având ca obiect: includerea înregistrării audio-video a spectacolului intitulat

"C.D.?" organizat, înregistrat și editat inițial pe suport VHS în

1992 de către Producător în colecția "A.A. - video arhiva vol. 1, 2 și

3" ce urmează a fi multiplicată și comercializată în formatul 3 DVD-video;

cesionarea neexclusivă de către producător către companie (SC A.A. România SRL)

a tuturor drepturilor de producător și conexe asupra înregistrării audiovideo a

spectacolului (...); înregistrarea audio-video sub formă de Mașter a

spectacolului (...). La articolul 1 pct. 1.3. din Contractul învederat este

prevăzut expres faptul că producătorul R. SA își asumă integral răspunderea

privind legitimitatea exploatării acestora.

Mai mult, la art.

4.1. din același contract SC R. SA garantează pe propria răspundere că nu are

obligații față de terți care să se împotrivească sau să obstrucționeze

îndeplinirea obligațiilor decurgând din contract sau să limiteze drepturile

cesionate. În concluzie, față de considerentele expuse, pârâta a procedat la

editarea albumului în litigiu în baza unui acord cu producătorul SC R. S.A. și

în cazul în care SC A.A. România SRL va fi obligată să achite sumele respective

către reclamantul A.W., solicită a se reține obligația de garanție a SC R. SA.

Prin încheierea din 6

februarie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 3986113/CA/2007, Tribunalul București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de

necompetență funcțională a Tribunalului București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal și a scos de pe rol cauza privind pe reclamantul A.W.,

împotriva pârâtei A.R. - SC A.A. România SRL și chemata în garanție SC R. SA,

de pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal, și a înaintat-o Tribunalului București în vederea repartizării unei

secții civile a Tribunalului București complet specializat în materie de

proprietate industrială și intelectuală.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de

27 februarie 2008, sub nr. 8414/3/2008.

Prin Sentința civilă

nr. 1559/F din data de 09 octombrie 2008 Tribunalul București, secția a V-a

civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată,

a admis în parte acțiunea, a constatat încălcarea drepturilor conexe dreptului

de autor, a obligat pârâta la plata sumei de 2000 de euro - despăgubiri pentru

daunele morale, a respins cererea în rest, ca neîntemeiată, a admis în parte

cererea de chemare în garanție, a obligat pe chemata în garanție la plata sumei

de 2000 de euro, a respins cererea de chemare în garanție, în rest, ca

neîntemeiată.

În motivarea

sentinței s-a reținut, din probele administrate, că situația de fapt relatată

în cererea de chemare în judecată este dovedită: părțile sunt de acord că

reclamantul este interpret al unor compoziții muzicale incluse în spectacolul

"C.D.?" organizat în 1992 la Teatrul O. Spectacolul a fost organizat

de către R.I. Aceeași societate comercială a înregistrat spectacolul l-a fixat

- și, în același an, a reprodus și distribuit - pe suport VHS prestațiile

artiștilor interpreți și executanți realizate cu această ocazie. Din

verificările efectuate din oficiu cu privire la produsul - caseta video din

1992 - nu a fost posibil a se verifica modalitatea în care a fost reprodusă

inițial prestația reclamantului, nici părțile nu au făcut referiri exprese cu

privire la această împrejurare. Pe caseta video din 1992 nu apare mențiunea

privind prestația reclamantului, iar o caseta video pentru verificare nu a fost

depusă la dosar. Ulterior, în 2007, R. SA cesionează pârâtei drepturile de

producător asupra înregistrării audio-video a spectacolului. În baza acestei

cesiuni, pârâta editează DVD-ul și îl distribuie.

Pentru dezlegarea

chestiunilor puse în discuție de acțiunea de față urmează a stabili următorul

aspect: raporturile reclamantului cu producătorul spectacolului și al

înregistrării. Aceste raporturi sunt reglementate juridic de legea în vigoare

la data nașterii lor. În acest sens, urmează a reține conținutul art. 11 din

Decretul nr. 321/1956, potrivit cu care: "- Studiourile cinematografice

sau radiofonice și organizațiile de înregistrare mecanică au drept de autor

asupra operelor colective pe care le realizează. Autorul scenariului, al

compoziției muzicale, regizorul și orice alți creatori își păstrează fiecare

dreptul de autor asupra operei sale cuprinsă în opera colectivă astfel

realizată".

Această normă este

aplicabilă situațiilor în care opera a fost creată în mod expres pentru a fi

înregistrată.

Față de modul în care

este concepută înregistrarea-verificată de instanță prin accesarea conținutului

DVD-ului depus -, se reține că spectacolul a fost conceput pentru a fi reprezentat

și înregistrat. Spectacolul din 1992 este o modalitate de organizare a

prestațiilor unor artiști, iar nu o operă audiovizuală; de aceea, producătorul

nu are drepturi proprii asupra prestațiilor, ci numai asupra înregistrării.

Însă, cu privire la înregistrarea din 1992 nu s-a făcut dovada că între părțile

din prezentul dosar a existat vreo înțelegere, astfel că nu poate opera nicio

prezumție cu privire la drepturile rezultând din această înregistrare.

Reclamantul a recunoscut că a primit o sumă de bani în schimbul prestației, iar

nu și în schimbul cesiunii dreptului de fixare a prestație. Reluând cele expuse

anterior, față de modul cum este organizat spectacolul și conținutul întregii

casete din 1992, redate pe DVD se poate prezuma că reclamantul a știut că

prestația sa urma să fie fixată pentru reproducere și distribuire. Însă, față

de lipsa unui act scris constatator al înțelegerii nu se poate reține că

interpretul a cedat drepturile de reproducere și de distribuire în alte

condiții decât cele inițiale - din 1992. Atât în condițiile de reglementare din

Legea 8/1996 (art. 42) cât și în condițiile de reglementare anterioare (art.

19), exercițiul dreptului de a reproduce și distribui prestația interpretului

va putea fi cedat doar în formă scrisă, atât art. 101, cât și art. 11 din Legea

8/1996, respectiv Decretul nr. 321/1956 reglementând doar prezumții ce pot fi

aplicate în situația existenței contractului în formă scrisă.

Pentru considerentele

anterioare, reținând că drepturile prevăzute de art. 98 lit. b) și c) din Legea

8/1996 au fost încălcate, actele de reproducere și de distribuire fiind făcute

fără autorizarea artistului interpret, potrivit și disp. art. 139 alin. (1) din

Lega 8/1996, acțiunea în constatare urmează a fi admisă. Potrivit precizărilor

de la termenul de concluzii, urmează a reține că acțiunea a fost restrânsă cu

privire numai la aceste drepturi. Având în vedere că pârâta este societatea

comercială care produce și distribuie DVD-ul, potrivit mențiunilor de pe

coperta DVD-ului, aceasta are calitatea procesuală de a răspunde pretențiilor

rezultând din aceste fapte împrejurarea că o altă persoană și-a asumat

răspunderea pentru "exploatarea legitimă" a înregistrării nu îi poate

fi opusă reclamantului care are cunoștință de săvârșirea faptelor de către

pârâtă, fără să aibă posibilitatea de a cunoaște toate convențiile încheiate de

aceasta.

În materia încălcării

drepturilor de autor, pârâtul răspunde și pentru culpă, nu numai în cazul

săvârșirii faptelor determinate de intenție.

Pentru prejudiciul

moral rezultat din încălcarea acestor drepturi, instanța va aprecia un cuantum

al despăgubirii lor de 2000 de euro - față de împrejurările privind credința

legitimă a pârâtei privind existența în patrimoniul "producătorului"

cedent a drepturilor asupra prestațiilor reproduse.

Pentru stabilirea

prejudiciului material - câștigul nerealizat de către reclamant -, cel ce

invocă dreptul la despăgubiri trebuie să ofere criterii de calcul, ceea ce în

acțiunea de față, reclamantul nu a făcut.

Celelalte măsuri

solicitate sunt apreciate de instanță ca nejustificate, în condițiile art. 139

alin. (14) din Legea 8/1996, în realizarea produsului fiind implicate mai multe

persoane, pe care măsurile solicitate le-ar afecta nejustificat.

În condițiile clauzei

de la art. 1.3. din contractul din 13 ianuarie 2007, chemata în garanție a fost

obligată la despăgubirea pârâtei cu sumele de bani pe care aceasta le datorează

din cauză că R. SA nu a dovedit existența în patrimoniul său a drepturilor

implicate în activitățile pârâtei.

Împotriva sentinței

menționate anterior au declarat apel pârâta SC A.A. România SRL, solicitând

schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului

A.W., și reclamantul A.A.G.W., solicitând modificarea în parte a hotărârii

pronunțate în sensul de a constata că suma stabilită de instanța de fond este

disproporționată în raport de încălcările aduse de către intimata-pârâtă A.R.

drepturilor conexe dreptului de autor aparținând apelantului-reclamant, urmând

a dispune obligarea acesteia la plata sumei de 20.000 euro.

În motivarea apelului

pârâta a arătat că sentința este neîntemeiată față de următoarele aspecte:

SRL deține în mod legal dreptul de a reproduce și comercializa albumul în baza

contractului din 31 ianuarie 2007 încheiat între SC A.A. România SRL în

calitate de Editor și SC R. SA în calitate de Producător, a fost lansat pe

piață albumul cu titlul "A.A. - Videoarhiva - Volumele 1, 2, 3".

Formatul în care a fost multiplicat și distribuit albumul: 3 DVD-video.

Conținutul acestui album include 6 concerte susținute de dl. A.A., înregistrate

în ani diferiți, de către firme producătoare diferite, artistul A.W. apare în

calitate de cointerpret, într-o serie de piese, pe primul volum din cele trei,

în concertul "C.D.?" de la Sala M. a Teatrului O., concert organizat,

produs și înregistrat de către firma R.I.

Instanța de fond nu a

făcut niciun fel de distincție cu privire la cele două noțiuni,

"fixare" și "reproducere".

Nu poate fi reținută

în sarcina apelantei niciun fel de culpă față de următoarele aspecte:

Nu a procedat la

"fixarea" respectivei interpretări, ci la "reproducerea"

acesteia; "Reproducerea" s-a făcut în baza contractului din 31

ianuarie 2007 încheiat între SC A.A. România SRL și SC R. SA - titularul drepturilor

de autor, contract care este în vigoare, nu a fost anulat și, pe cale de

consecință, produce efecte juridice; în articolul 1.3. din contractul din 31

ianuarie 2007 este prevăzut expres faptul că SC R. SA își asumă integral

răspunderea privind legitimitatea exploatării acestora.

Mai mult, la art.

4.1. din același contract SC R. SA garantează pe propria răspundere că nu are

obligații față de terți care să se împotrivească sau să obstrucționeze

îndeplinirea obligațiilor decurgând din contract sau să limiteze drepturile

cesionate.

Art. 106 alin. (1)

din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare prevede că:

"Producătorul unei înregistrări audiovizuale are dreptul patrimonial

exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele:

a) reproducerea prin

orice mijloc și sub orice formă a propriilor înregistrări audiovizuale

(...)"

Instanța de fond

reține în mod netemeinic că nu s-ar fi făcut dovada cu privire la înregistrarea

din 1992, că între părțile prezentului dosar a existat o înțelegere și ca atare

nu ar putea opera nicio prezumție cu privire la drepturile asupra

înregistrării, ignorând următoarele aspecte:

- la momentul

înregistrării spectacolului, apelanta SC A.A. SRL nici măcar nu era constituită

deci nu avea cum să facă înțelegeri cu artistul-interpret A.W. asupra acelei

înregistrări;

- prezumția legală

operează în acest caz în favoarea producătorului înregistrării audio-vizuale,

iar artistul interpret A.W. nu a răsturnat prezumția legală instituită de art.

11 din Decretul nr. 321/1956, în vigoare la momentul spectacolului;

- mai mult,

artistul-interpret A.W. a recunoscut că a fost retribuit pentru prestația sa,

ceea ce vine în sprijinul celor susținute de ei.

A.W. a cesionat producătorului dreptul exclusiv de utilizare a prestației sale

Art. 101 din Legea

nr. 8/1996 prevede următoarele: "în lipsa unei clauze contrare, artistul

interpret sau executant, care a participat la realizarea unei opere

audiovizuale, a unei înregistrări audiovizuale ori a unei înregistrări sonore,

se prezumă că cedează producătorului acesteia, în schimbul unei remunerații

echitabile, dreptul exclusiv de utilizare a prestației sale astfel fixate, prin

reproducere, distribuire, import, închiriere și împrumut." Astfel, legea

instituie o prezumție legală privind cesiunea dreptului exclusiv de exploatare

a autorilor în vederea protejării drepturilor și intereselor producătorilor, în

acest caz SC R. SA.

Decretul nr. 321/1956

privind dreptul de autor, în vigoare la data când a avut loc concertul, prevede

la art. 11 următoarele: "Studiourile cinematografice sau radiofonice și

organizațiile de înregistrare mecanică au drept de autor asupra operelor

colective pe care le realizează."

Astfel, prin

probatoriul administrat în cauză de către artistul-interpret A.W., nu a fost

răsturnată prezumția referitoare la cedarea drepturilor sale producătoarei

spectacolului. În interogatoriul care i-a fost luat artistului-interpret A.W.,

acesta a recunoscut că a fost remunerat pentru prestația sa, în acest sens

fiind răspunsul de la întrebarea nr. 2.

Susținerea instanței

de fond potrivit căreia spectacolul din 1992 este o modalitate de organizare a

prestațiilor unor artiști, iar nu o operă audiovizuală, nu este în acord cu

interpretarea teleologică a normei juridice.

În sensul art. 64 din

Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare, opera audiovizuală

este opera cinematografică, opera exprimată printr-un procedeu similar

cinematografiei sau orice altă operă constând dintr-o succesiune de imagini în

mișcare, însoțite sau nu de sunete. Astfel, producătorul spectacolului nu are

drepturi numai asupra înregistrării, ci și asupra prestațiilor.

De asemenea,

interpretarea instanței potrivit căreia art. 11 din Decretul nr. 321/1956 s-ar

aplica numai cu privire la operele create special pentru a fi înregistrate, iar

spectacolul din 1992 a fost creat pentru a fi înregistrat și prezentat

publicului nu poate fi primit întrucât legiuitorul nu face o astfel de

distincție în textul de lege, iar o astfel de interpretare nu poate fi

reținută. Art. 11 din Decretul nr. 321/1956 are aplicabilitate în speța de

față. A exclude de la aplicare acest articol ar însemna nesocotirea normelor de

interpretare legală unanim acceptate care arată că legea trebuie interpretată

în sensul aplicării acesteia, iar nu al neaplicării.

În situații similare,

instanța de fond aplică interpretări diferite. Astfel, cu privire la cesiunea

drepturilor artistului interpret A.W. către producătorul spectacolului,

instanța de fond reține că nu există un act scris constatator al acestei

cesiuni pe care noi (deși este o prezumție legală așa cum am arătat), apelanta

A.A. SRL, ar fi trebuit să îl depunem, deși noi suntem terți față de acel

contract. În schimb, instanța reține că apelanta A.A. SRL poartă toată răspunderea

pentru ca actele încheiate de aceasta cu terții nu îi pot fi opuse

artistului-interpret A.W.

Susținerea instanței

de fond potrivit căreia art. 101 din Legea nr. 8/1996 și art. 11 din Decretul

nr. 321/1956 reglementează prezumții care pot fi aplicate în situația

existenței contractului în forma scrisă nu poate fi acceptat întrucât legea nu

condiționează aplicarea prezumțiilor respective de existența unor contracte în

forma scrisă. Cu atât mai mult, apelanta este terț față de acele contracte, iar

dispozițiile acestora nu îi sunt opozabile. Prezumțiile legale sunt stipulate

în favoarea producătorului, iar artistul-interpret, prin probatoriul

administrat nu a îndepărtat de la aplicare aceste prezumții.

Art. 106

3

alin. (1) din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare

prevede că: "Producătorul unei înregistrări audiovizuale are dreptul

patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele:

a) reproducerea prin

orice mijloc și sub orice formă a propriilor înregistrări audiovizuale

(...)". Instanța de fond a înlăturat pur și simplu de la aplicare acest

text legal, în mod neîntemeiat, însă nu aduce niciun raționament logic în

sprijinul înlăturării de la aplicare a acestui text legal, sub acest aspect

sentința instanței de fond fiind nemotivată. În speță este vorba de o

înregistrare audiovizuală, în sensul art. 64 din Legea nr. 8/1996, cu

completările și modificările ulterioare, înregistrare ce a fost reprodusă de

către subscrisa pe baza autorizării producătoarei R. SA.

învederate, sentința apelată este nelegală și nu poate fi angajată răspunderea

delictuală a SC A.A. România SRL.

În mod neîntemeiat

instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii în constatare.

Art. 111 C. proc. civ. prevede că partea care are interes poate solicita

constatarea existenței sau inexistenței unui drept, însă cererea nu poate fi

primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Or, în primele două capete

de cerere artistul-interpret A.W. solicită constatarea încălcării drepturilor

conexe pentru ca în cel de-al cincilea capăt de cerere să solicite obligarea

subscrisei la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de remunerație cuvenită din

drepturile conexe de autor, iar în subsidiar acordarea de despăgubiri. Capătul

5 de cerere și cererea formulată în subsidiar de a acorda despăgubiri

reprezintă cereri în realizarea unor drepturi, pe când capetele 1 și 2 de

cerere reprezintă cereri în constatarea unor drepturi. Acestea din urmă nu pot

fi primite dacă partea a cerut realizarea dreptului, ceea ce a și făcut prin

capătul 5 al cererii și prin cererea privind acordarea de despăgubiri. Față de

aceste aspecte, în mod greșit considerăm că instanța a procedat la admiterea

acțiunii în constatare.

Apelanta a arătat în

continuare că nu sunt îndeplinite cerințele angajării răspunderii delictuale,

după cum urmează: - existența unei fapte ilicite, prin care se încalcă o

anumită obligație, aducându-se, prin aceasta, o atingere unui drept subiectiv

al persoanei - nu există suficiente elemente pentru a stabili în sarcina

subscrisei o încălcare a drepturilor reclamantului A.W. întrucât subscrisa am

contractat cu titularul drepturilor de utilizare a prestației;

- săvârșirea cu

vinovăție a acestei fapte, ca element subiectiv al răspunderii - nici această

condiție nu este îndeplinită pentru că subscrisa a acționat în baza

Contractului încheiat cu SC R. SA ca titular al drepturilor de utilizare a

prestației în litigiu; - existența unui prejudiciu - artistul-interpret A.W. nu

a determinat și nici nu stabilit criterii clare de determinare a valorii

acesteia precizând doar că este vorba de triplul sumelor care ar fi fost legal

datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite; - un

raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu - neexistând faptă

ilicită și prejudiciu, este de la sine înțeles că nici această condiție nu este

îndeplinită.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 101 și 106 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 cu

modificările și completările ulterioare, art. 11 din Decretul nr. 321/1956.

În motivarea apelului

reclamantul A.A.G.W. a arătat că instanța de fond, în mod corect a reținut că,

prin faptele de reproducere și distribuire fără a avea autorizarea artistului

interpret, se realizează o încălcare a drepturilor prevăzute în cadrul art. 98

lit. b) și c) din Legea nr. 8 din 1998. În acest sens a fost reținută fapta

ilicită a intimatei-pârâte A.R., întrucât DVD-ul produs și comercializat de

aceasta intitulat A.A. - Videoarhiva volumele 1,2 și 3 conține prestația apelantului

din cadrul spectacolului organizat de R.I. în anul 1992 la Teatrul O. - Sala

M., fără ca acesta să-și fi manifestat consimțământul în privința acestei

exploatări.

Potrivit

dispozițiilor art. 98 din Legea nr. 8/1996 reclamantul în calitate de artist

interpret are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza fixarea, reproducerea

și distribuirea execuției sale. În înțelesul legii, DVD-ul intitulat A.A. -

Videoarhiva vol. 1, 2 și 3 constituie o videogramă, care reprezintă "orice

fixare a unei opere audiovizuale sau a unor secvențe de imagini în mișcare,

însoțite sau nu de sunet, oricare ar fi metoda și suportul utilizate pentru

această fixare". În acest sens pentru a putea fi fixate execuția

reclamantului în cadrul acestui DVD, pârâta trebuia să obțină în mod expres

acordul reclamantului pentru utilizarea execuției sale. Având în vedere

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 8/1996, respectiv "realizarea integrală

sau parțială a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau

indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc și sub orice formă,

inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere,

precum și stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace

electronice", instanța de fond în mod corect a constatat că intimata se

face vinovată de reproducerea prestației reclamantului. Astfel, în aceste

condiții, pârâta în calitate de producătoare a videogramei a reprodus execuția

artistului-interpret reclamant fără ca acesta să-și manifeste consimțământul cu

privire la o asemenea reproducere.

Prin fapta pârâtei

producătoare au fost aduse grave atingeri atât drepturilor patrimoniale cât și

morale ale artistului. De asemenea intimata este vinovată de distribuirea

prestației reclamantului fără a avea acordul acestuia în acest sens. Prin

distribuire se înțelege în sensul legii "vânzarea sau orice alt mod de

transmitere, cu titlu oneros sau gratuit, a originalului sau a copiilor unei

opere, precum și oferirea publică a acestora". În condițiile în care

artistul interpret nu a cesionat unul sau mai multe drepturi patrimoniale

pârâtei, rezultă cu certitudine că aceasta nu a fost autorizată să utilizeze

execuția artistului interpret. Analizând actele exercitate de către pârâtă

rezultă că s-au adus grave atingeri dreptului conex, dreptului de autor al

apelantului-reclamantului care constituie un drept absolut, de natură

patrimonială, asemănător unui drept real, un fel de "drept subiectiv civil

patrimonial în temeiul căruia titularul său își poate exercita prerogativele

asupra unui lucru în mod direct și nemijlocit, fără concursul altei

persoane". Potrivit dispozițiilor legale imperative, artistul interpret

este singurul îndreptățit să autorizeze fixarea, reproducerea sau distribuirea

execuției sale, orice alte acte exercitate fără consimțământul acestuia

reprezintă acte ilicite de natură să atragă răspunderea civilă a persoanelor

vinovate și obligarea acestora la plata despăgubirilor pentru prejudiciul

cauzat.

Apelantul-reclamant

în calitate de titular de drepturi conexe dreptului de autor este îndreptățit

să solicite instanței de judecată acordarea despăgubirilor pentru repararea

prejudiciului cauzat. În acest sens reclamantul a estimat valoarea

despăgubirilor la suma de 20.000 euro reprezentând contravaloarea remunerației

cuvenite din drepturi conexe de autor, beneficiile ilicite realizate pe nedrept

de către pârâtă prin reproducerea și distribuirea DVD-ului, precum și daunele

morale pentru acoperirea prejudiciului realizat. Instanța de fond în mod greșit

a apreciat că apelantului-reclamant i se cuvine pentru prejudiciul cauzat suma

de 2000 euro.

În ceea ce privește

cuantumul acestor despăgubiri, acestea sunt disproporționate în raport de

prejudiciul creat apelantului. Instanța de apel trebuie să ia în considerare

toate aspectele pentru determinarea cuantumului despăgubirilor datorate

apelantului-reclamant pentru încălcarea drepturilor sale conexe de către

intimata-apelantă. Practica instanțelor naționale cât și străine este constantă

în a reține că în determinarea prejudiciului cauzat, instanțele de judecată

trebuie să aibă în vedere toate aspectele determinante în evaluarea

prejudiciului cauzat ca urmare a încălcării drepturilor de autor sau a

drepturilor conexe dreptului de autor.

Instanța de fond în

mod corect a reținut că intimata-pârâtă a recunoscut actele ilicite săvârșite

care aduc atingere drepturilor reclamantului astfel cum reiese din întâmpinarea

depusă cât și din răspunsurile la interogatoriul propus de reclamant. Analizând

răspunsul la interogatoriu intimata-pârâtă însăși recunoaște în cadrul

răspunsului la interogatoriu chiar la întrebarea nr. 1 că a publicat în scop

comercial videograma "A.A. - volumele 1, 2 și 3". Astfel rezultă în

mod cert că a urmărit obținerea unui profit ilicit din exploatarea unei opere

care conține prestații pentru care nu a obținut autorizația expresă de a le

utiliza. Afirmațiile pârâtei privind actele de fixare, reproducere și

distribuire ca fiind efectuate în mod legal sunt nefondate.

Nu se poate reține că

pârâta a efectuat reproducerea prestației reclamantului în baza contractului

încheiat cu R.T. SA întrucât acesta nu a realizat decât organizarea

spectacolului și a înregistrarea audio-video a spectacolului. în ceea ce

privește reproducerea și distribuirea prestației reclamantului în cadrul

DVD-ului "A.A. - Videoarhiva vol. 1, 2 și 3" aceasta a fost realizată

în mod ilicit de către pârâta A.R. și nu de către chemata în garanție R.T. SA.

În acest sens pârâta are calitatea de producător a DVD-ului având obligația

legală de a solicita consimțământul expres al reclamantului la fixarea,

reproducerea și distribuirea prestației. În mod contradictoriu pârâta invocă pe

de o parte că nu se face vinovată de fixarea, reproducerea și distribuirea

DVD-ului, iar pe de altă parte ea însăși recunoaște că a reprodus și distribuit

prestația reclamantului. Instanța de judecată trebuie să aibă în vedere

dispozițiile art. 98 din Legea nr. 8/1996 care prevăd în mod expres și clar că

artistul interpret are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza fixarea,

reproducerea și distribuirea prestației sale.

Utilizarea prestației

efectuate de către reclamant cu ocazia spectacolului de la O. realizat de către

SC R.T. SA în cadrul DVD-ului "A.A. - Videoarhiva vol. 1, 2 și 3" nu

reprezintă astfel cum în mod eronat invoca pârâta, doar suportul pe care s-a

realizat în anul 2007 multiplicarea ulterioară a concertului. Suportul DVD

produs și comercializat de către societatea reclamantă constituie o videogramă

distinctă de cea realizată de către chemata în garanție în anul 1992 pentru

realizarea căreia pârâta avea în mod evident nevoie de acordul persoanele care

au calitatea de titulari de drepturi de autori și drepturi conexe. În acest

sens, având în vedere că aceasta a săvârșit acte care în mod evident aduc

atingere drepturilor reclamantului prin fixarea, reproducerea și distribuirea

prestației era obligată să solicite acordul acestuia în vederea utilizării

prestației sale. Având în vedere execuția prestației de către reclamant numai

în cadrul spectacolului de la O. realizat în anul 1992 creează prezumția că

acesta nu și-a exprimat acordul decât pentru efectuarea acelei prestații în

acele circumstanțe. Ar fi absurd să se considere că prestația unui artist

interpret poate să fie oricând, de oricine și în orice modalitate utilizată

dacă a fost adusă la cunoștință publicului de către acesta. În acest sens

autorizarea fixării, reproducerii și distribuirii prestației artistului

interpret reprezintă dreptul exclusiv al acestuia, orice act contrar

reprezentând o faptă ilicită de natură să creeze prejudicii patrimoniale.

De asemenea instanța

de judecată urmează a avea în vedere probatoriul administrat în cauză din care

rezultă în mod cert că pârâta se face vinovată de încălcarea dispozițiilor art.

98 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De

asemenea instanța de judecată urmează a constata că pârâta a evitat să depună

la dosarul cauzei înscrisurile din care să reiasă câștigul ilicit obținut în

urma producerii și DVD-ului "A.A. - Videoarhiva vol. 1, 2 și 3" în

cadrul căruia este și prestația reclamantului în calitate de coautor în cadrul

anumitor piese.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 282 - 298 C. proc. civ, precum și pe dispozițiile

Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, precum și pe

dispozițiile art. 998 - 999 C. proc. civ.

În apel nu s-au

administrat probe suplimentare, față de cele deja administrate în fața primei

instanțe.

Analizând materialul

probator administrat în cauză prin raportare la motivele apelurilor, Curtea a

constatat nefondate ambele apeluri pentru considerentele expuse mai jos.

În ceea ce privește

apelul declarat de către pârâtă, Curtea l-a constatat nefondat având în vedere

următoarele argumente:

În speță nu se pune

problema legalității contractului prin care apelanta pârâtă a dobândit

drepturile de a reproduce și comercializa albumul (aceasta fiind o problemă de

relații contractuale dintre cele două părți, care nu este opozabilă

reclamantului), ci dacă artistul interpret A.W. și-a dat acordul pentru această

reproducere. Faptul că societatea care i-a cedat drepturile apelantei asupra

acestei înregistrări și i-a permis reproducerea și înregistrarea acesteia nu

avea acordul cel puțin al reclamantului, care a participat la interpretarea

unor piese de pe această înregistrare, nu o exonerează pe apelantă de

răspundere, în calitate de editor, SC R. SA răspunzând în temeiul contractului

față de aceasta, ceea ce s-a și întâmplat în speță prin admiterea cererii de

chemare în garanție.

În speță nu este

vorba despre fixarea interpretării, aceasta s-a produs în 1992 și nu face

obiectul acestui litigiu, ci de reproducerea și comercializarea ulterioară.

Faptul că apelanta

pârâtă nu era constituită în 1992 când a avut loc fixarea nu are nicio

relevanță în ceea ce privește răspunderea acesteia care privește acțiunile ei

privind reproducerea și comercializarea, în calitate de editor trebuind să se

asigure că producătorul deținea toate drepturile și acordurile necesare cu

privire la înregistrare.

Artistul-interpret

A.W. a recunoscut că a fost retribuit pentru prestația sa, din ziua

spectacolului, iar nu pentru cedarea tuturor drepturilor legate de eventuale

reproduceri și comercializări viitoare.

În ceea ce privește

problema dacă artistul-interpret A.W. a cesionat producătorului dreptul

exclusiv de utilizare a prestației sale, pentru toate reproducerile viitoare,

în speță nu se poate reține că s-a făcut vreo dovadă în acest sens.

Pentru interpretarea

și fixarea spectacolului din 1992 nu s-a făcut dovada existenței unui contract

scris prin care să se prevadă ce drepturi au fost cesionate sau pentru ce a

fost remunerat artistul interpret. Drepturile artistului interpret sunt

drepturi conexe dreptului de autor și li se aplică, în principiu aceleași

reguli. Ținând cont că interpretarea și fixarea interpretării a avut loc în

1992 forma contractului care guverna transmiterea acestor drepturi este dată de

actul normativ în vigoare la acea dată, și anume Decretul nr. 321/1956. Acest

act normativ cuprinde următoarele prevederi relevante în acuză:

"Art. 19 alin.

(1) - Contractul privitor la exercitarea dreptului de autor se va încheia în

formă scrisă, cuprinsul contractului neputându-se dovedi prin martori.

Art. 22 - Cesiunea

dreptului de reproducere, multiplicare și difuzare nu cuprinde și transmiterea

dreptului de proprietate asupra originalului, după cum transmiterea dreptului

de proprietate asupra originalului nu implică și cesiunea dreptului de

reproducere, multiplicare sau difuzare, dacă nu s-a convenit altfel.

Art. 26 - Exercițiul

temporar al dreptului de reproducere și difuzare poate fi cedat numai printr-un

contract scris, care va cuprinde termenele de predare, de acceptare, de

apariție și de difuzare.

Dacă în contractul

inițial de editare nu s-a convenit altfel, reeditarea nu se poate efectua decât

în temeiul unui nou contract."

Din aceste dispoziții

legale rezultă că dacă nu a fost încheiat un contract scris dovada clauzelor

contractuale nu se poate face cu martori, și cu atât mai puțin că părțile ar fi

înțeles să cesioneze dreptul de reproducere pe viitor, pentru totdeauna, sau că

s-ar fi primit o remunerație în acest sens. De altfel, potrivit art. 3 alin.

(3) din Decret "exercițiul drepturilor patrimoniale de autor poate fi

cedat, însă numai pe timp limitat".

Deși nu se poate

reține în speță aplicarea Legii nr. 8/1996 cu privire la forma contractului

încheiat anterior acestei legi, nici dispozițiile acesteia nu sunt contrare

celor menționate anterior.

Astfel, așa cum a

reținut corect prima instanță, potrivit art. 42 "Existența și conținutul

contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale se pot dovedi numai prin

forma scrisă a acestuia. Fac excepție contractele având drept obiect opere

utilizate în presă", iar potrivit art. 101 "(1) în lipsa unei

convenții contrare, artistul interpret sau executant, care a participat la

realizarea unei opere audiovizuale ori a unei înregistrări sonore, se prezumă

că cedează producătorului acesteia dreptul exclusiv de exploatare a prestației

sale prin fixare, reproducere, difuzare și comunicare publică. Pentru comunicarea

publică, artistului interpret sau executant i se cuvin 50% din sumele încasate

de producător. (2) Dispozițiile art. 43, 44 și 68 alin. (1) se aplică și

artiștilor interpreți sau executanți." Atât timp cât condiția formei

scrise a contractului este ad probationem, convenția contrară la care face

referire art. 101 ar trebui să se regăsească sau nu în contractul scris, numai

în condițiile existenței contractului scris putând opera prezumția.

În ceea ce privește

aplicarea art. 11 potrivit căruia "Studiourile cinematografice sau

radiofonice și organizațiile de înregistrare mecanică au drept de autor asupra

operelor colective pe care le realizează.

Autorul scenariului,

al compoziției muzicale, regizorul și orice alți creatori își păstrează fiecare

dreptul de autor asupra operei sale cuprinsă în opera colectivă astfel

realizată", dacă apelantul susține că se aplică în cauză, atunci nu

trebuie să ignore nici prevederile alin. (2), care îi dă dreptul oricărui alt

creator să își păstreze fiecare dreptul de autor asupra operei sale cuprinsă în

opera colectivă astfel realizată.

Dreptul patrimonial

exclusiv al producătorului unei înregistrări audiovizuale de a autoriza

reproducerea prin orice mijloc și sub orice formă a propriilor înregistrări

audiovizuale reglementat de art. 106

3

alin. (1) din Legea nr. 8/1996

nu îl exonerează de obligația de a obține acordul autorilor pentru a le fi

reproduse operele, în speță, interpretările.

Este nefondat și

motivul de apel referitor la inadmisibilitatea acțiunii în constatare, legat de

primele două capete de cerere, având în vedere că, așa cum recunoaște și

apelanta, reclamantul a formulat în cadrul capătului 5 al acțiunii cererea

privind acordarea de despăgubiri ceea ce reprezintă realizarea dreptului,

acțiunea reprezentând astfel un tot, constatarea încălcării dreptului și

repararea prejudiciului. S-ar fi putut pune eventual problema inadmisibilității

prin raportare la art. 111 C. proc. civ., teoretic, dacă ar fi cerut doar

constatarea încălcării.

Astfel, în cauză în

mod corect s-a reținut îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale,

prevăzute de art. 998 - 999 C. civ., în sarcina apelantei, prin faptele de

reproducere și distribuire fără a avea autorizarea artistului interpret,

realizându-se o încălcare a drepturilor prevăzute în cadrul art. 98 lit. b) și

c) din Legea nr. 8/1998. Așa cum corect a reținut prima instanță vinovăția nu

trebuie să îmbrace forma intenției, simpla culpă fiind suficientă pentru

angajarea răspunderii. Faptul că reclamantul nu a stabilit criterii clare

pentru determinarea prejudiciului nu înseamnă că acestea nu există.

În ceea ce privește

apelul declarat de către reclamantul A.A.G.W., care privește doar cuantumul

despăgubirilor stabilite de către prima instanță, Curtea l-a constatat nefondat

având în vedere că reclamantul nu a oferit criterii clare în funcție de care să

fie determinat prejudiciul material, suma care i s-ar fi cuvenit pentru

reproducerea interpretării sale, de exemplu cât a primit el sau alți interpreți

în cazuri similare, ș.a., "beneficiile ilicite realizate pe nedrept de

către pârâtă prin reproducerea și distribuirea DVD-ului" fiind un criteriu

mult prea general. Pârâta a depus în fața primei instanțe situația vânzării

colecției de 5 DVD-uri, în cadrul cărora este înregistrată și interpretarea

reclamantului pe trei dintre piese, astfel că este nefondată susținerea în

sensul că prima instanță nu ar fi insistat în probarea acestei situații de

fapt.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs SC A.A. România SRL criticând-o din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ., respectiv hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii și hotărârea pronunțată este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii

Între subscrisa SC

A.A. România SRL în calitate de editor și SC R. SA. în calitate de producător a

intervenit contractul din 31 ianuarie 2007 având ca obiect:

Includerea

înregistrării audio-video a spectacolului intitulat "C.D.?"

organizat, înregistrat și editat inițial pe suport VHS în 1992 de către

Producător în colecția "A.A. - videoarhiva vol. 1, 2 și 3" ce urma a

fi multiplicată și comercializată în formatul 3 DVD-video.

Cesionarea

neexclusivă de către Producător către Companie (SC A.A. România SRL) a tuturor

drepturilor de producător și conexe asupra înregistrării audio-video a

spectacolului.

La art. 1 pct. 1.3.

din contractul învederat este prevăzut expres faptul că producătorul R. asumă

integral răspunderea privind legitimitatea exploatării acestora

Artistul-interpret

A.W. apare în calitate de cointerpret, într-o serie de piese ale primului din

cele trei, în concertul "C.D.?" de la Sala M. a Teatrului O., concert

organizat, produs și înregistrat de către firma R.I.

Fixarea

interpretației a avut loc în 1992 pe suport VHS (caseta video) și a fost

produsă de către T.I.

Curtea de Apel a

reținut în mod corect că nu este vorba în speță despre fixarea interpretării,

ci doar despre reproducerea și comercializarea acesteia.

Spectac