ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4822/2010

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 14 noiembrie 2007, reclamantul A.W. a solicitat în contradictoriu cu A.R. - SC M.A. România SRL: constatarea încălcării drepturilor conexe dreptului sau de autor prin fixarea de către pârâtă a prestației sale din cadrul unui spectacol organizat de R.I. și prin reproducerea și distribuirea de către pârâta a acelei prestații; oprirea și retragerea de la distribuire a suportului material care conține fixarea execuției sale, respectiv a DVD-ului intitulat A.A. - Video arhiva vol. 1, 2 și 3; distrugerea tuturor exemplarelor cu DVD-ul menționat în prezentarea unei dovezi din care să reiasă distrugerea acestora precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 euro, reprezentând contravaloarea remunerației cuvenite din drepturi conexe de autor.

În motivarea cererii sale reclamantul a arătat ca alături de alți interpreți și-a susținut propria prestație în cadrul unui spectacol organizat de R.I. în anul 1992 la Teatrul O. - Sala M.. La 15 ani de la acest eveniment, a fost lansat pe piața DVD-ul intitulat A.A. - Videoarhiva vol. 1, 2 și 3 în cuprinsul căruia sunt fixate execuțiile artiștilor interpreți, inclusiv cea a reclamantului, fără să existe vreo autorizare în acest sens privitoare la fixarea, reproducerea și distribuția prestațiilor, pârâta încălcând astfel drepturile conexe dreptului de autor. Reclamantul a arătat că prin fixarea prestației sale, fără existența acordului său expres, precum și prin reproducerea și distribuirea acesteia pe un suport material, i-au fost încălcate în mod evident drepturile patrimoniale, cât și cele morale.

În subsidiar, reclamantul a solicitat instanței să facă aplicarea dispozițiilor art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 care prevăd acordarea de către pârâtă a despăgubirilor reprezentând "triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite". La data de 18 ianuarie 2008, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității capetelor 1 și 2 de cerere față de prevederile art. 111 din C. proc. civ. și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, SC A.A. România SRL a arătat că între SC A.A.

România SRL în calitate de editor și SC R. S.A. în calitate de producător a intervenit contractul din 31 ianuarie 2007 având ca obiect: includerea înregistrării audio-video a spectacolului intitulat "C.D.?" organizat, înregistrat și editat inițial pe suport VHS în 1992 de către Producător în colecția "A.A. - video arhiva vol. 1, 2 și 3" ce "urmează a fi multiplicată și comercializată în formatul 3 DVD - Video; cesionarea neexclusivă de către producător către companie (SC A.A. România SRL) a tuturor drepturilor de producător și conexe asupra înregistrării audiovideo a spectacolului (...); înregistrarea audio-video sub formă de Mașter a spectacolului (...). La articolul 1 pct. 1.3. din Contractul învederat este prevăzut expres faptul ca producătorul R. SA își asumă integral răspunderea privind legitimitatea exploatării acestora.

Reclamantul, artistul-interpret A.W. apare în calitate de cointerpret, într-o serie de piese ale primului volum din cele trei, în concertul "C.D.?" de la Sala M. a Teatrului O., concert organizat, produs și înregistrat de către firma R.I. Fixarea interpretației a avut loc în 1992 pe suport VHS (caseta video) și a fost produsă de către R.I. Prin urmare, "fixarea" prestației nu a fost făcută de către SC A.A. România SRL, societate constituită, de altfel, în 1994, ulterior datei la care s-a realizat spectacolul și prima "fixare" a acestuia.

Legea nr. 8/1996 prevede o distincție cu privire la termenii care sunt folosiți astfel: - fixarea este încorporarea sunetelor, imaginilor ori a sunetelor și imaginilor sau a reprezentării digitale a acestora pe suport care permite perceperea, reproducerea ori comunicarea publică a lor, cu ajutorul unui dispozitiv (art. 98 alin. (2) din lege); - prin reproducere în sensul legii se înțelege realizarea, integrală sau parțială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc și sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum și stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice (art. 14 din lege).

Drept urmare, se poate trage concluzia că fixarea nu s-a făcut pe DVD, DVD-ul fiind doar suportul pe care s-a făcut multiplicarea ulterioară în 2007. La vremea respectivă spectacolul a fost fixat, reprodus și comercializat în formatul VHS (caseta video). Cu privire la excepția inadmisibilității capetelor 1 și 2 de cerere față de prevederile art. 111 din C. proc. civ., SC A.A. România SRL a arătat că art. 111 C. proc. civ. prevede că partea care are interes poate solicita constatarea existenței sau inexistenței unui drept, însă cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Or, în primele două capete de cerere reclamantul solicită constatarea încălcării drepturilor conexe pentru ca în cel de-al cincilea capăt de cerere să solicite obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de remunerație cuvenită din drepturile conexe de autor, iar în subsidiar acordarea de despăgubiri.

Capătul 5 de cerere și cererea formulată în subsidiar de a se acorda despăgubiri reprezintă cereri în realizarea unor drepturi, pe când capetele 1 și 2 de cerere reprezintă cereri în constatarea unor drepturi. Acestea din urmă nu pot fi primite dacă partea a cerut realizarea dreptului, ceea ce a și făcut prin capătul 5 al cererii și prin cererea privind acordarea de despăgubiri. Pe fond, pârâta a arătat că deține în mod legal dreptul de a reproduce și comercializa albumul. În baza contractului nr. 131 din 31 ianuarie 2007 încheiat între SC A.A. România SRL în calitate de Editor și SC R. SA în calitate de Producător, a fost lansat pe piață albumul cu titlul "A.A. - Video arhiva - Volumele 1, 2, 3". Formatul în care a fost multiplicat și distribuit albumul: 3 DVD-video.

Conținutul acestui album include 6 concerte susținute de A.A., înregistrate în ani diferiți, de către firme producătoare diferite. Reclamantul A.W. apare în calitate de cointerpret, într-o serie de piese, pe primul volum din cele trei, în concertul "C.D.?" de la Sala M. a Teatrului O., concert organizat, produs și înregistrat de către firma R.I. Reclamantul confundă cele două noțiuni, "fixarea" și"reproducerea", pentru a încerca agravarea unei blamate culpe a pârâtei. "Fixarea" prestației nu a fost făcută de către SC A.A. România SRL, societate care nici nu era înființată la data la care a avut loc spectacolul respectiv în anul 1992. Nu pârâta a procedat la "fixarea" respectivei interpretări, ci la "reproducerea" acesteia; "reproducerea" s-a făcut în baza contractului din 31 ianuarie 2007 încheiat între SC A.A.

România SRL și SC R.C. SA - titularul drepturilor de autor. În articolul 1.3. din contractul din 31 ianuarie 2007 este prevăzut expres faptul că SC R. SA își asumă integral răspunderea privind legitimitatea exploatării acestora. Mai mult, la art. 4.1. din același contract SC R. SA garantează pe propria răspundere că nu are obligații față de terți care să se împotrivească sau să obstrucționeze îndeplinirea obligațiilor decurgând din contract sau să limiteze drepturile cesionate.

Art. 106 3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare prevede că: "Producătorul unei înregistrări audiovizuale are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele: a) reproducerea prin orice mijloc și sub orice formă a propriilor înregistrări audiovizuale (...)". Nu poate fi admisă solicitarea reclamantului cu privire la acordarea sumei de 20.000 euro cu titlu de remunerație cuvenită din drepturi conexe de autor față de următoarele considerente: nu arată reclamantul pe ce bază a fost stabilit cuantumul unei asemenea remunerații; acordarea unei asemenea remunerații ar fi mult superioară sumelor obținute din vânzarea colecției respective.

Suma totală obținută din vânzarea albumului este de 13.642,18 RON (inclusiv TVA). Pe de altă parte, reclamantul nu precizează un aspect important: cât din suma de 20.000 euro este pretinsă urmare fixării și cât este pretinsă urmare reproducerii și difuzării prestației în litigiu. Pârâta a mai arătat că reclamantul a cesionat producătorului dreptul exclusiv de utilizare a prestației sale.

Art. 101 din Legea 8/1996 prevede următoarele: "în lipsa unei clauze contrare, artistul interpret sau executant, care a participat la realizarea unei opere audiovizuale, a unei înregistrări audiovizuale ori a unei înregistrări sonore, se prezumă că cedează producătorului acesteia, în schimbul unei remunerații echitabile, dreptul exclusiv de utilizare a prestației sale astfel fixate, prin reproducere, distribuire, import, închiriere și împrumut." Astfel, legea instituie o prezumție legală de cesiune a dreptului exclusiv de exploatare a autorilor în vederea protejării drepturilor și intereselor producătorilor, în acest caz SC R. SA. Chiar dacă nu era prevăzută în legea anterioară care reglementa drepturile de autor, Decretul nr. 321/1956, o astfel de prezumție a existat și anterior intrării în vigoare a Legii 8/1996.

Astfel, în situația de față reclamantul trebuie să facă dovada că nu a cedat drepturile sale producătoarei R., sarcina probei fiind răsturnată prin prezumția invocată. Pârâta a mai arătat că, urmare aspectelor învederate, nu poate fi angajată răspunderea delictuală a SC A.A. România SRL, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele angajării răspunderii delictuale, după cum urmează: existența unei fapte ilicite, prin care se încalcă o anumită obligație, aducându-se, prin aceasta, o atingere unui drept subiectiv al persoanei - nu există suficiente elemente pentru a stabili în sarcina pârâtei o încălcare a drepturilor reclamantului A.W. întrucât pârâta a contractat cu titularul drepturilor de utilizare a prestației; săvârșirea cu vinovăție a acestei fapte, ca element subiectiv al răspunderii - nici această condiție nu este îndeplinită pentru că pârâta a acționat în baza contractului încheiat cu SC R.C.

SA ca titular al drepturilor de utilizare a prestației în litigiu; existența unui prejudiciu - reclamantul nu determină și nici nu stabilește criterii clare de determinare a valorii acesteia precizând doar că este vorba de triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite; un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu - neexistând fapta ilicită și prejudiciu, este de la sine înțeles că nici această condiție nu este îndeplinită. Astfel, nefiind îndeplinite condițiile de angajare a răspunderii delictuale, pe cale de consecință consideră de asemenea că și solicitarea retragerii de pe piața a DVD-urilor și distrugerea acestora este neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată în 18 ianuarie 2008, pârâta a solicitat chemarea în garanție a SC R. SA pentru a se dispune următoarele: obligarea chematei în garanție la plata sumei de 20.000 euro reprezentând remunerația cuvenită din drepturi conexe de autor solicitată pârâtei de către reclamantul A.W.; obligarea chematei în garanție în subsidiar la plata reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite solicitate de către reclamantul A.W.; obligarea chematei în garanție de a acoperi costurile de producție în cazul în care DVD-ul pe care apare prestația interpretului A.W. va fi distins; plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii s-a arătat că în fapt, între SC A.A.

România SRL în calitate de editor și SC R.C. SA în calitate de producător a intervenit contractul din 31 ianuarie 2007 având ca obiect: includerea înregistrării audio-video a spectacolului intitulat "C.D.?" organizat, înregistrat și editat inițial pe suport VHS în 1992 de către Producător în colecția "A.A. - video arhiva vol. 1, 2 și 3" ce urmează a fi multiplicată și comercializată în formatul 3 DVD-video; cesionarea neexclusivă de către producător către companie (SC A.A. România SRL) a tuturor drepturilor de producător și conexe asupra înregistrării audiovideo a spectacolului (...); înregistrarea audio-video sub formă de Mașter a spectacolului (...). La articolul 1 pct. 1.3. din Contractul învederat este prevăzut expres faptul că producătorul R. SA își asumă integral răspunderea privind legitimitatea exploatării acestora.

Mai mult, la art. 4.1. din același contract SC R. SA garantează pe propria răspundere că nu are obligații față de terți care să se împotrivească sau să obstrucționeze îndeplinirea obligațiilor decurgând din contract sau să limiteze drepturile cesionate. În concluzie, față de considerentele expuse, pârâta a procedat la editarea albumului în litigiu în baza unui acord cu producătorul SC R. S.A. și în cazul în care SC A.A. România SRL va fi obligată să achite sumele respective către reclamantul A.W., solicită a se reține obligația de garanție a SC R. SA. Prin încheierea din 6 februarie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 3986113/CA/2007, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență funcțională a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și a scos de pe rol cauza privind pe reclamantul A.W., împotriva pârâtei A.R.

- SC A.A. România SRL și chemata în garanție SC R. SA, de pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, și a înaintat-o Tribunalului București în vederea repartizării unei secții civile a Tribunalului București complet specializat în materie de proprietate industrială și intelectuală. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 27 februarie 2008, sub nr. 8414/3/2008.

Prin Sentința civilă nr. 1559/F din data de 09 octombrie 2008 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea, a constatat încălcarea drepturilor conexe dreptului de autor, a obligat pârâta la plata sumei de 2000 de euro - despăgubiri pentru daunele morale, a respins cererea în rest, ca neîntemeiată, a admis în parte cererea de chemare în garanție, a obligat pe chemata în garanție la plata sumei de 2000 de euro, a respins cererea de chemare în garanție, în rest, ca neîntemeiată. În motivarea sentinței s-a reținut, din probele administrate, că situația de fapt relatată în cererea de chemare în judecată este dovedită: părțile sunt de acord că reclamantul este interpret al unor compoziții muzicale incluse în spectacolul "C.D.?" organizat în 1992 la Teatrul O. Spectacolul a fost organizat de către R.I.

Aceeași societate comercială a înregistrat spectacolul l-a fixat - și, în același an, a reprodus și distribuit - pe suport VHS prestațiile artiștilor interpreți și executanți realizate cu această ocazie. Din verificările efectuate din oficiu cu privire la produsul - caseta video din 1992 - nu a fost posibil a se verifica modalitatea în care a fost reprodusă inițial prestația reclamantului, nici părțile nu au făcut referiri exprese cu privire la această împrejurare. Pe caseta video din 1992 nu apare mențiunea privind prestația reclamantului, iar o caseta video pentru verificare nu a fost depusă la dosar. Ulterior, în 2007, R. SA cesionează pârâtei drepturile de producător asupra înregistrării audio-video a spectacolului.

În baza acestei cesiuni, pârâta editează DVD-ul și îl distribuie. Pentru dezlegarea chestiunilor puse în discuție de acțiunea de față urmează a stabili următorul aspect: raporturile reclamantului cu producătorul spectacolului și al înregistrării. Aceste raporturi sunt reglementate juridic de legea în vigoare la data nașterii lor. În acest sens, urmează a reține conținutul art. 11 din Decretul nr. 321/1956, potrivit cu care: "- Studiourile cinematografice sau radiofonice și organizațiile de înregistrare mecanică au drept de autor asupra operelor colective pe care le realizează. Autorul scenariului, al compoziției muzicale, regizorul și orice alți creatori își păstrează fiecare dreptul de autor asupra operei sale cuprinsă în opera colectivă astfel realizată". Această normă este aplicabilă situațiilor în care opera a fost creată în mod expres pentru a fi înregistrată.

Față de modul în care este concepută înregistrarea-verificată de instanță prin accesarea conținutului DVD-ului depus -, se reține că spectacolul a fost conceput pentru a fi reprezentat și înregistrat. Spectacolul din 1992 este o modalitate de organizare a prestațiilor unor artiști, iar nu o operă audiovizuală; de aceea, producătorul nu are drepturi proprii asupra prestațiilor, ci numai asupra înregistrării. Însă, cu privire la înregistrarea din 1992 nu s-a făcut dovada că între părțile din prezentul dosar a existat vreo înțelegere, astfel că nu poate opera nicio prezumție cu privire la drepturile rezultând din această înregistrare. Reclamantul a recunoscut că a primit o sumă de bani în schimbul prestației, iar nu și în schimbul cesiunii dreptului de fixare a prestație.

Reluând cele expuse anterior, față de modul cum este organizat spectacolul și conținutul întregii casete din 1992, redate pe DVD se poate prezuma că reclamantul a știut că prestația sa urma să fie fixată pentru reproducere și distribuire. Însă, față de lipsa unui act scris constatator al înțelegerii nu se poate reține că interpretul a cedat drepturile de reproducere și de distribuire în alte condiții decât cele inițiale - din 1992. Atât în condițiile de reglementare din Legea 8/1996 (art. 42) cât și în condițiile de reglementare anterioare (art. 19), exercițiul dreptului de a reproduce și distribui prestația interpretului va putea fi cedat doar în formă scrisă, atât art. 101, cât și art. 11 din Legea 8/1996, respectiv Decretul nr. 321/1956 reglementând doar prezumții ce pot fi aplicate în situația existenței contractului în formă scrisă.

Pentru considerentele anterioare, reținând că drepturile prevăzute de art. 98 lit. b) și c) din Legea 8/1996 au fost încălcate, actele de reproducere și de distribuire fiind făcute fără autorizarea artistului interpret, potrivit și disp. art. 139 alin. (1) din Lega 8/1996, acțiunea în constatare urmează a fi admisă. Potrivit precizărilor de la termenul de concluzii, urmează a reține că acțiunea a fost restrânsă cu privire numai la aceste drepturi. Având în vedere că pârâta este societatea comercială care produce și distribuie DVD-ul, potrivit mențiunilor de pe coperta DVD-ului, aceasta are calitatea procesuală de a răspunde pretențiilor rezultând din aceste fapte împrejurarea că o altă persoană și-a asumat răspunderea pentru "exploatarea legitimă" a înregistrării nu îi poate fi opusă reclamantului care are cunoștință de săvârșirea faptelor de către pârâtă, fără să aibă posibilitatea de a cunoaște toate convențiile încheiate de aceasta.

În materia încălcării drepturilor de autor, pârâtul răspunde și pentru culpă, nu numai în cazul săvârșirii faptelor determinate de intenție. Pentru prejudiciul moral rezultat din încălcarea acestor drepturi, instanța va aprecia un cuantum al despăgubirii lor de 2000 de euro - față de împrejurările privind credința legitimă a pârâtei privind existența în patrimoniul "producătorului" cedent a drepturilor asupra prestațiilor reproduse. Pentru stabilirea prejudiciului material - câștigul nerealizat de către reclamant -, cel ce invocă dreptul la despăgubiri trebuie să ofere criterii de calcul, ceea ce în acțiunea de față, reclamantul nu a făcut. Celelalte măsuri solicitate sunt apreciate de instanță ca nejustificate, în condițiile art. 139 alin. (14) din Legea 8/1996, în realizarea produsului fiind implicate mai multe persoane, pe care măsurile solicitate le-ar afecta nejustificat.

În condițiile clauzei de la art. 1.3. din contractul din 13 ianuarie 2007, chemata în garanție a fost obligată la despăgubirea pârâtei cu sumele de bani pe care aceasta le datorează din cauză că R. SA nu a dovedit existența în patrimoniul său a drepturilor implicate în activitățile pârâtei. Împotriva sentinței menționate anterior au declarat apel pârâta SC A.A. România SRL, solicitând schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului A.W., și reclamantul A.A.G.W., solicitând modificarea în parte a hotărârii pronunțate în sensul de a constata că suma stabilită de instanța de fond este disproporționată în raport de încălcările aduse de către intimata-pârâtă A.R. drepturilor conexe dreptului de autor aparținând apelantului-reclamant, urmând a dispune obligarea acesteia la plata sumei de 20.000 euro.

În motivarea apelului pârâta a arătat că sentința este neîntemeiată față de următoarele aspecte: 1. SC A.A. România SRL deține în mod legal dreptul de a reproduce și comercializa albumul în baza contractului din 31 ianuarie 2007 încheiat între SC A.A. România SRL în calitate de Editor și SC R. SA în calitate de Producător, a fost lansat pe piață albumul cu titlul "A.A. - Videoarhiva - Volumele 1, 2, 3". Formatul în care a fost multiplicat și distribuit albumul: 3 DVD-video. Conținutul acestui album include 6 concerte susținute de dl. A.A., înregistrate în ani diferiți, de către firme producătoare diferite, artistul A.W. apare în calitate de cointerpret, într-o serie de piese, pe primul volum din cele trei, în concertul "C.D.?" de la Sala M. a Teatrului O., concert organizat, produs și înregistrat de către firma R.I.

Instanța de fond nu a făcut niciun fel de distincție cu privire la cele două noțiuni, "fixare" și "reproducere". Nu poate fi reținută în sarcina apelantei niciun fel de culpă față de următoarele aspecte: Nu a procedat la "fixarea" respectivei interpretări, ci la "reproducerea" acesteia; "Reproducerea" s-a făcut în baza contractului din 31 ianuarie 2007 încheiat între SC A.A. România SRL și SC R. SA - titularul drepturilor de autor, contract care este în vigoare, nu a fost anulat și, pe cale de consecință, produce efecte juridice; în articolul 1.3. din contractul din 31 ianuarie 2007 este prevăzut expres faptul că SC R. SA își asumă integral răspunderea privind legitimitatea exploatării acestora.

Mai mult, la art. 4.1. din același contract SC R. SA garantează pe propria răspundere că nu are obligații față de terți care să se împotrivească sau să obstrucționeze îndeplinirea obligațiilor decurgând din contract sau să limiteze drepturile cesionate. Art. 106 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare prevede că: "Producătorul unei înregistrări audiovizuale are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele: a) reproducerea prin orice mijloc și sub orice formă a propriilor înregistrări audiovizuale (...)" Instanța de fond reține în mod netemeinic că nu s-ar fi făcut dovada cu privire la înregistrarea din 1992, că între părțile prezentului dosar a existat o înțelegere și ca atare nu ar putea opera nicio prezumție cu privire la drepturile asupra înregistrării, ignorând următoarele aspecte: - la momentul înregistrării spectacolului, apelanta SC A.A.

SRL nici măcar nu era constituită deci nu avea cum să facă înțelegeri cu artistul-interpret A.W. asupra acelei înregistrări; - prezumția legală operează în acest caz în favoarea producătorului înregistrării audio-vizuale, iar artistul interpret A.W. nu a răsturnat prezumția legală instituită de art. 11 din Decretul nr. 321/1956, în vigoare la momentul spectacolului; - mai mult, artistul-interpret A.W. a recunoscut că a fost retribuit pentru prestația sa, ceea ce vine în sprijinul celor susținute de ei. 2. Artistul-interpret A.W.

a cesionat producătorului dreptul exclusiv de utilizare a prestației sale Art. 101 din Legea nr. 8/1996 prevede următoarele: "în lipsa unei clauze contrare, artistul interpret sau executant, care a participat la realizarea unei opere audiovizuale, a unei înregistrări audiovizuale ori a unei înregistrări sonore, se prezumă că cedează producătorului acesteia, în schimbul unei remunerații echitabile, dreptul exclusiv de utilizare a prestației sale astfel fixate, prin reproducere, distribuire, import, închiriere și împrumut." Astfel, legea instituie o prezumție legală privind cesiunea dreptului exclusiv de exploatare a autorilor în vederea protejării drepturilor și intereselor producătorilor, în acest caz SC R. SA.

Decretul nr. 321/1956 privind dreptul de autor, în vigoare la data când a avut loc concertul, prevede la art. 11 următoarele: "Studiourile cinematografice sau radiofonice și organizațiile de înregistrare mecanică au drept de autor asupra operelor colective pe care le realizează." Astfel, prin probatoriul administrat în cauză de către artistul-interpret A.W., nu a fost răsturnată prezumția referitoare la cedarea drepturilor sale producătoarei spectacolului. În interogatoriul care i-a fost luat artistului-interpret A.W., acesta a recunoscut că a fost remunerat pentru prestația sa, în acest sens fiind răspunsul de la întrebarea nr. 2. Susținerea instanței de fond potrivit căreia spectacolul din 1992 este o modalitate de organizare a prestațiilor unor artiști, iar nu o operă audiovizuală, nu este în acord cu interpretarea teleologică a normei juridice.

În sensul art. 64 din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare, opera audiovizuală este opera cinematografică, opera exprimată printr-un procedeu similar cinematografiei sau orice altă operă constând dintr-o succesiune de imagini în mișcare, însoțite sau nu de sunete. Astfel, producătorul spectacolului nu are drepturi numai asupra înregistrării, ci și asupra prestațiilor. De asemenea, interpretarea instanței potrivit căreia art. 11 din Decretul nr. 321/1956 s-ar aplica numai cu privire la operele create special pentru a fi înregistrate, iar spectacolul din 1992 a fost creat pentru a fi înregistrat și prezentat publicului nu poate fi primit întrucât legiuitorul nu face o astfel de distincție în textul de lege, iar o astfel de interpretare nu poate fi reținută.

Art. 11 din Decretul nr. 321/1956 are aplicabilitate în speța de față. A exclude de la aplicare acest articol ar însemna nesocotirea normelor de interpretare legală unanim acceptate care arată că legea trebuie interpretată în sensul aplicării acesteia, iar nu al neaplicării. În situații similare, instanța de fond aplică interpretări diferite. Astfel, cu privire la cesiunea drepturilor artistului interpret A.W. către producătorul spectacolului, instanța de fond reține că nu există un act scris constatator al acestei cesiuni pe care noi (deși este o prezumție legală așa cum am arătat), apelanta A.A. SRL, ar fi trebuit să îl depunem, deși noi suntem terți față de acel contract. În schimb, instanța reține că apelanta A.A.

SRL poartă toată răspunderea pentru ca actele încheiate de aceasta cu terții nu îi pot fi opuse artistului-interpret A.W. Susținerea instanței de fond potrivit căreia art. 101 din Legea nr. 8/1996 și art. 11 din Decretul nr. 321/1956 reglementează prezumții care pot fi aplicate în situația existenței contractului în forma scrisă nu poate fi acceptat întrucât legea nu condiționează aplicarea prezumțiilor respective de existența unor contracte în forma scrisă. Cu atât mai mult, apelanta este terț față de acele contracte, iar dispozițiile acestora nu îi sunt opozabile. Prezumțiile legale sunt stipulate în favoarea producătorului, iar artistul-interpret, prin probatoriul administrat nu a îndepărtat de la aplicare aceste prezumții.

Art. 106 3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare prevede că: "Producătorul unei înregistrări audiovizuale are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele: a) reproducerea prin orice mijloc și sub orice formă a propriilor înregistrări audiovizuale (...)". Instanța de fond a înlăturat pur și simplu de la aplicare acest text legal, în mod neîntemeiat, însă nu aduce niciun raționament logic în sprijinul înlăturării de la aplicare a acestui text legal, sub acest aspect sentința instanței de fond fiind nemotivată. În speță este vorba de o înregistrare audiovizuală, în sensul art. 64 din Legea nr. 8/1996, cu completările și modificările ulterioare, înregistrare ce a fost reprodusă de către subscrisa pe baza autorizării producătoarei R. SA.

3. Urmare aspectelor învederate, sentința apelată este nelegală și nu poate fi angajată răspunderea delictuală a SC A.A. România SRL. În mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii în constatare. Art. 111 C. proc. civ. prevede că partea care are interes poate solicita constatarea existenței sau inexistenței unui drept, însă cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Or, în primele două capete de cerere artistul-interpret A.W. solicită constatarea încălcării drepturilor conexe pentru ca în cel de-al cincilea capăt de cerere să solicite obligarea subscrisei la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de remunerație cuvenită din drepturile conexe de autor, iar în subsidiar acordarea de despăgubiri.

Capătul 5 de cerere și cererea formulată în subsidiar de a acorda despăgubiri reprezintă cereri în realizarea unor drepturi, pe când capetele 1 și 2 de cerere reprezintă cereri în constatarea unor drepturi. Acestea din urmă nu pot fi primite dacă partea a cerut realizarea dreptului, ceea ce a și făcut prin capătul 5 al cererii și prin cererea privind acordarea de despăgubiri. Față de aceste aspecte, în mod greșit considerăm că instanța a procedat la admiterea acțiunii în constatare. Apelanta a arătat în continuare că nu sunt îndeplinite cerințele angajării răspunderii delictuale, după cum urmează: - existența unei fapte ilicite, prin care se încalcă o anumită obligație, aducându-se, prin aceasta, o atingere unui drept subiectiv al persoanei - nu există suficiente elemente pentru a stabili în sarcina subscrisei o încălcare a drepturilor reclamantului A.W.

întrucât subscrisa am contractat cu titularul drepturilor de utilizare a prestației; - săvârșirea cu vinovăție a acestei fapte, ca element subiectiv al răspunderii - nici această condiție nu este îndeplinită pentru că subscrisa a acționat în baza Contractului încheiat cu SC R. SA ca titular al drepturilor de utilizare a prestației în litigiu; - existența unui prejudiciu - artistul-interpret A.W. nu a determinat și nici nu stabilit criterii clare de determinare a valorii acesteia precizând doar că este vorba de triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite; - un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu - neexistând faptă ilicită și prejudiciu, este de la sine înțeles că nici această condiție nu este îndeplinită.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 101 și 106 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare, art. 11 din Decretul nr. 321/1956. În motivarea apelului reclamantul A.A.G.W. a arătat că instanța de fond, în mod corect a reținut că, prin faptele de reproducere și distribuire fără a avea autorizarea artistului interpret, se realizează o încălcare a drepturilor prevăzute în cadrul art. 98 lit. b) și c) din Legea nr. 8 din 1998. În acest sens a fost reținută fapta ilicită a intimatei-pârâte A.R., întrucât DVD-ul produs și comercializat de aceasta intitulat A.A. - Videoarhiva volumele 1,2 și 3 conține prestația apelantului din cadrul spectacolului organizat de R.I.

în anul 1992 la Teatrul O. - Sala M., fără ca acesta să-și fi manifestat consimțământul în privința acestei exploatări. Potrivit dispozițiilor art. 98 din Legea nr. 8/1996 reclamantul în calitate de artist interpret are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza fixarea, reproducerea și distribuirea execuției sale. În înțelesul legii, DVD-ul intitulat A.A. - Videoarhiva vol. 1, 2 și 3 constituie o videogramă, care reprezintă "orice fixare a unei opere audiovizuale sau a unor secvențe de imagini în mișcare, însoțite sau nu de sunet, oricare ar fi metoda și suportul utilizate pentru această fixare". În acest sens pentru a putea fi fixate execuția reclamantului în cadrul acestui DVD, pârâta trebuia să obțină în mod expres acordul reclamantului pentru utilizarea execuției sale.

Având în vedere dispozițiile art. 14 din Legea nr. 8/1996, respectiv "realizarea integrală sau parțială a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc și sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum și stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice", instanța de fond în mod corect a constatat că intimata se face vinovată de reproducerea prestației reclamantului. Astfel, în aceste condiții, pârâta în calitate de producătoare a videogramei a reprodus execuția artistului-interpret reclamant fără ca acesta să-și manifeste consimțământul cu privire la o asemenea reproducere.

Prin fapta pârâtei producătoare au fost aduse grave atingeri atât drepturilor patrimoniale cât și morale ale artistului. De asemenea intimata este vinovată de distribuirea prestației reclamantului fără a avea acordul acestuia în acest sens. Prin distribuire se înțelege în sensul legii "vânzarea sau orice alt mod de transmitere, cu titlu oneros sau gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum și oferirea publică a acestora". În condițiile în care artistul interpret nu a cesionat unul sau mai multe drepturi patrimoniale pârâtei, rezultă cu certitudine că aceasta nu a fost autorizată să utilizeze execuția artistului interpret.

Analizând actele exercitate de către pârâtă rezultă că s-au adus grave atingeri dreptului conex, dreptului de autor al apelantului-reclamantului care constituie un drept absolut, de natură patrimonială, asemănător unui drept real, un fel de "drept subiectiv civil patrimonial în temeiul căruia titularul său își poate exercita prerogativele asupra unui lucru în mod direct și nemijlocit, fără concursul altei persoane". Potrivit dispozițiilor legale imperative, artistul interpret este singurul îndreptățit să autorizeze fixarea, reproducerea sau distribuirea execuției sale, orice alte acte exercitate fără consimțământul acestuia reprezintă acte ilicite de natură să atragă răspunderea civilă a persoanelor vinovate și obligarea acestora la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat.

Apelantul-reclamant în calitate de titular de drepturi conexe dreptului de autor este îndreptățit să solicite instanței de judecată acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciului cauzat. În acest sens reclamantul a estimat valoarea despăgubirilor la suma de 20.000 euro reprezentând contravaloarea remunerației cuvenite din drepturi conexe de autor, beneficiile ilicite realizate pe nedrept de către pârâtă prin reproducerea și distribuirea DVD-ului, precum și daunele morale pentru acoperirea prejudiciului realizat. Instanța de fond în mod greșit a apreciat că apelantului-reclamant i se cuvine pentru prejudiciul cauzat suma de 2000 euro. În ceea ce privește cuantumul acestor despăgubiri, acestea sunt disproporționate în raport de prejudiciul creat apelantului.

Instanța de apel trebuie să ia în considerare toate aspectele pentru determinarea cuantumului despăgubirilor datorate apelantului-reclamant pentru încălcarea drepturilor sale conexe de către intimata-apelantă. Practica instanțelor naționale cât și străine este constantă în a reține că în determinarea prejudiciului cauzat, instanțele de judecată trebuie să aibă în vedere toate aspectele determinante în evaluarea prejudiciului cauzat ca urmare a încălcării drepturilor de autor sau a drepturilor conexe dreptului de autor. Instanța de fond în mod corect a reținut că intimata-pârâtă a recunoscut actele ilicite săvârșite care aduc atingere drepturilor reclamantului astfel cum reiese din întâmpinarea depusă cât și din răspunsurile la interogatoriul propus de reclamant.

Analizând răspunsul la interogatoriu intimata-pârâtă însăși recunoaște în cadrul răspunsului la interogatoriu chiar la întrebarea nr. 1 că a publicat în scop comercial videograma "A.A. - volumele 1, 2 și 3". Astfel rezultă în mod cert că a urmărit obținerea unui profit ilicit din exploatarea unei opere care conține prestații pentru care nu a obținut autorizația expresă de a le utiliza. Afirmațiile pârâtei privind actele de fixare, reproducere și distribuire ca fiind efectuate în mod legal sunt nefondate. Nu se poate reține că pârâta a efectuat reproducerea prestației reclamantului în baza contractului încheiat cu R.T. SA întrucât acesta nu a realizat decât organizarea spectacolului și a înregistrarea audio-video a spectacolului.

în ceea ce privește reproducerea și distribuirea prestației reclamantului în cadrul DVD-ului "A.A. - Videoarhiva vol. 1, 2 și 3" aceasta a fost realizată în mod ilicit de către pârâta A.R. și nu de către chemata în garanție R.T. SA. În acest sens pârâta are calitatea de producător a DVD-ului având obligația legală de a solicita consimțământul expres al reclamantului la fixarea, reproducerea și distribuirea prestației. În mod contradictoriu pârâta invocă pe de o parte că nu se face vinovată de fixarea, reproducerea și distribuirea DVD-ului, iar pe de altă parte ea însăși recunoaște că a reprodus și distribuit prestația reclamantului. Instanța de judecată trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 98 din Legea nr. 8/1996 care prevăd în mod expres și clar că artistul interpret are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza fixarea, reproducerea și distribuirea prestației sale.

Utilizarea prestației efectuate de către reclamant cu ocazia spectacolului de la O. realizat de către SC R.T. SA în cadrul DVD-ului "A.A. - Videoarhiva vol. 1, 2 și 3" nu reprezintă astfel cum în mod eronat invoca pârâta, doar suportul pe care s-a realizat în anul 2007 multiplicarea ulterioară a concertului. Suportul DVD produs și comercializat de către societatea reclamantă constituie o videogramă distinctă de cea realizată de către chemata în garanție în anul 1992 pentru realizarea căreia pârâta avea în mod evident nevoie de acordul persoanele care au calitatea de titulari de drepturi de autori și drepturi conexe. În acest sens, având în vedere că aceasta a săvârșit acte care în mod evident aduc atingere drepturilor reclamantului prin fixarea, reproducerea și distribuirea prestației era obligată să solicite acordul acestuia în vederea utilizării prestației sale.

Având în vedere execuția prestației de către reclamant numai în cadrul spectacolului de la O. realizat în anul 1992 creează prezumția că acesta nu și-a exprimat acordul decât pentru efectuarea acelei prestații în acele circumstanțe. Ar fi absurd să se considere că prestația unui artist interpret poate să fie oricând, de oricine și în orice modalitate utilizată dacă a fost adusă la cunoștință publicului de către acesta. În acest sens autorizarea fixării, reproducerii și distribuirii prestației artistului interpret reprezintă dreptul exclusiv al acestuia, orice act contrar reprezentând o faptă ilicită de natură să creeze prejudicii patrimoniale. De asemenea instanța de judecată urmează a avea în vedere probatoriul administrat în cauză din care rezultă în mod cert că pârâta se face vinovată de încălcarea dispozițiilor art. 98 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe.

De asemenea instanța de judecată urmează a constata că pârâta a evitat să depună la dosarul cauzei înscrisurile din care să reiasă câștigul ilicit obținut în urma producerii și DVD-ului "A.A. - Videoarhiva vol. 1, 2 și 3" în cadrul căruia este și prestația reclamantului în calitate de coautor în cadrul anumitor piese. În drept au fost invocate dispozițiile art. 282 - 298 C. proc. civ, precum și pe dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, precum și pe dispozițiile art. 998 - 999 C. proc. civ. În apel nu s-au administrat probe suplimentare, față de cele deja administrate în fața primei instanțe. Analizând materialul probator administrat în cauză prin raportare la motivele apelurilor, Curtea a constatat nefondate ambele apeluri pentru considerentele expuse mai jos.

În ceea ce privește apelul declarat de către pârâtă, Curtea l-a constatat nefondat având în vedere următoarele argumente: În speță nu se pune problema legalității contractului prin care apelanta pârâtă a dobândit drepturile de a reproduce și comercializa albumul (aceasta fiind o problemă de relații contractuale dintre cele două părți, care nu este opozabilă reclamantului), ci dacă artistul interpret A.W. și-a dat acordul pentru această reproducere. Faptul că societatea care i-a cedat drepturile apelantei asupra acestei înregistrări și i-a permis reproducerea și înregistrarea acesteia nu avea acordul cel puțin al reclamantului, care a participat la interpretarea unor piese de pe această înregistrare, nu o exonerează pe apelantă de răspundere, în calitate de editor, SC R. SA răspunzând în temeiul contractului față de aceasta, ceea ce s-a și întâmplat în speță prin admiterea cererii de chemare în garanție.

În speță nu este vorba despre fixarea interpretării, aceasta s-a produs în 1992 și nu face obiectul acestui litigiu, ci de reproducerea și comercializarea ulterioară. Faptul că apelanta pârâtă nu era constituită în 1992 când a avut loc fixarea nu are nicio relevanță în ceea ce privește răspunderea acesteia care privește acțiunile ei privind reproducerea și comercializarea, în calitate de editor trebuind să se asigure că producătorul deținea toate drepturile și acordurile necesare cu privire la înregistrare. Artistul-interpret A.W. a recunoscut că a fost retribuit pentru prestația sa, din ziua spectacolului, iar nu pentru cedarea tuturor drepturilor legate de eventuale reproduceri și comercializări viitoare.

În ceea ce privește problema dacă artistul-interpret A.W. a cesionat producătorului dreptul exclusiv de utilizare a prestației sale, pentru toate reproducerile viitoare, în speță nu se poate reține că s-a făcut vreo dovadă în acest sens. Pentru interpretarea și fixarea spectacolului din 1992 nu s-a făcut dovada existenței unui contract scris prin care să se prevadă ce drepturi au fost cesionate sau pentru ce a fost remunerat artistul interpret. Drepturile artistului interpret sunt drepturi conexe dreptului de autor și li se aplică, în principiu aceleași reguli. Ținând cont că interpretarea și fixarea interpretării a avut loc în 1992 forma contractului care guverna transmiterea acestor drepturi este dată de actul normativ în vigoare la acea dată, și anume Decretul nr. 321/1956.

Acest act normativ cuprinde următoarele prevederi relevante în acuză: "Art. 19 alin. (1) - Contractul privitor la exercitarea dreptului de autor se va încheia în formă scrisă, cuprinsul contractului neputându-se dovedi prin martori. Art. 22 - Cesiunea dreptului de reproducere, multiplicare și difuzare nu cuprinde și transmiterea dreptului de proprietate asupra originalului, după cum transmiterea dreptului de proprietate asupra originalului nu implică și cesiunea dreptului de reproducere, multiplicare sau difuzare, dacă nu s-a convenit altfel. Art. 26 - Exercițiul temporar al dreptului de reproducere și difuzare poate fi cedat numai printr-un contract scris, care va cuprinde termenele de predare, de acceptare, de apariție și de difuzare.

Dacă în contractul inițial de editare nu s-a convenit altfel, reeditarea nu se poate efectua decât în temeiul unui nou contract." Din aceste dispoziții legale rezultă că dacă nu a fost încheiat un contract scris dovada clauzelor contractuale nu se poate face cu martori, și cu atât mai puțin că părțile ar fi înțeles să cesioneze dreptul de reproducere pe viitor, pentru totdeauna, sau că s-ar fi primit o remunerație în acest sens. De altfel, potrivit art. 3 alin. (3) din Decret "exercițiul drepturilor patrimoniale de autor poate fi cedat, însă numai pe timp limitat". Deși nu se poate reține în speță aplicarea Legii nr. 8/1996 cu privire la forma contractului încheiat anterior acestei legi, nici dispozițiile acesteia nu sunt contrare celor menționate anterior.

Astfel, așa cum a reținut corect prima instanță, potrivit art. 42 "Existența și conținutul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale se pot dovedi numai prin forma scrisă a acestuia. Fac excepție contractele având drept obiect opere utilizate în presă", iar potrivit art. 101 "(1) în lipsa unei convenții contrare, artistul interpret sau executant, care a participat la realizarea unei opere audiovizuale ori a unei înregistrări sonore, se prezumă că cedează producătorului acesteia dreptul exclusiv de exploatare a prestației sale prin fixare, reproducere, difuzare și comunicare publică. Pentru comunicarea publică, artistului interpret sau executant i se cuvin 50% din sumele încasate de producător.

(2) Dispozițiile art. 43, 44 și 68 alin. (1) se aplică și artiștilor interpreți sau executanți." Atât timp cât condiția formei scrise a contractului este ad probationem, convenția contrară la care face referire art. 101 ar trebui să se regăsească sau nu în contractul scris, numai în condițiile existenței contractului scris putând opera prezumția. În ceea ce privește aplicarea art. 11 potrivit căruia "Studiourile cinematografice sau radiofonice și organizațiile de înregistrare mecanică au drept de autor asupra operelor colective pe care le realizează.

Autorul scenariului, al compoziției muzicale, regizorul și orice alți creatori își păstrează fiecare dreptul de autor asupra operei sale cuprinsă în opera colectivă astfel realizată", dacă apelantul susține că se aplică în cauză, atunci nu trebuie să ignore nici prevederile alin. (2), care îi dă dreptul oricărui alt creator să își păstreze fiecare dreptul de autor asupra operei sale cuprinsă în opera colectivă astfel realizată. Dreptul patrimonial exclusiv al producătorului unei înregistrări audiovizuale de a autoriza reproducerea prin orice mijloc și sub orice formă a propriilor înregistrări audiovizuale reglementat de art. 106 3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 nu îl exonerează de obligația de a obține acordul autorilor pentru a le fi reproduse operele, în speță, interpretările.

Este nefondat și motivul de apel referitor la inadmisibilitatea acțiunii în constatare, legat de primele două capete de cerere, având în vedere că, așa cum recunoaște și apelanta, reclamantul a formulat în cadrul capătului 5 al acțiunii cererea privind acordarea de despăgubiri ceea ce reprezintă realizarea dreptului, acțiunea reprezentând astfel un tot, constatarea încălcării dreptului și repararea prejudiciului. S-ar fi putut pune eventual problema inadmisibilității prin raportare la art. 111 C. proc. civ., teoretic, dacă ar fi cerut doar constatarea încălcării. Astfel, în cauză în mod corect s-a reținut îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 - 999 C. civ., în sarcina apelantei, prin faptele de reproducere și distribuire fără a avea autorizarea artistului interpret, realizându-se o încălcare a drepturilor prevăzute în cadrul art. 98 lit. b) și c) din Legea nr. 8/1998.

Așa cum corect a reținut prima instanță vinovăția nu trebuie să îmbrace forma intenției, simpla culpă fiind suficientă pentru angajarea răspunderii. Faptul că reclamantul nu a stabilit criterii clare pentru determinarea prejudiciului nu înseamnă că acestea nu există. În ceea ce privește apelul declarat de către reclamantul A.A.G.W., care privește doar cuantumul despăgubirilor stabilite de către prima instanță, Curtea l-a constatat nefondat având în vedere că reclamantul nu a oferit criterii clare în funcție de care să fie determinat prejudiciul material, suma care i s-ar fi cuvenit pentru reproducerea interpretării sale, de exemplu cât a primit el sau alți interpreți în cazuri similare, ș.a., "beneficiile ilicite realizate pe nedrept de către pârâtă prin reproducerea și distribuirea DVD-ului" fiind un criteriu mult prea general.

Pârâta a depus în fața primei instanțe situația vânzării colecției de 5 DVD-uri, în cadrul cărora este înregistrată și interpretarea reclamantului pe trei dintre piese, astfel că este nefondată susținerea în sensul că prima instanță nu ar fi insistat în probarea acestei situații de fapt. Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC A.A. România SRL criticând-o din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ., respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii Între subscrisa SC A.A.

România SRL în calitate de editor și SC R. SA. în calitate de producător a intervenit contractul din 31 ianuarie 2007 având ca obiect: Includerea înregistrării audio-video a spectacolului intitulat "C.D.?" organizat, înregistrat și editat inițial pe suport VHS în 1992 de către Producător în colecția "A.A. - videoarhiva vol. 1, 2 și 3" ce urma a fi multiplicată și comercializată în formatul 3 DVD-video. Cesionarea neexclusivă de către Producător către Companie (SC A.A. România SRL) a tuturor drepturilor de producător și conexe asupra înregistrării audio-video a spectacolului. La art. 1 pct. 1.3. din contractul învederat este prevăzut expres faptul că producătorul R. asumă integral răspunderea privind legitimitatea exploatării acestora Artistul-interpret A.W.

apare în calitate de cointerpret, într-o serie de piese ale primului din cele trei, în concertul "C.D.?" de la Sala M. a Teatrului O., concert organizat, produs și înregistrat de către firma R.I. Fixarea interpretației a avut loc în 1992 pe suport VHS (caseta video) și a fost produsă de către T.I. Curtea de Apel a reținut în mod corect că nu este vorba în speță despre fixarea interpretării, ci doar despre reproducerea și comercializarea acesteia. Spectac