ÎCCJ, decizie (scj.ro #81747)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81747) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Drepturi patrimoniale ale

artistului interpret. Utilizarea și comercializarea operelor audiovizuale

fără consimțământul moștenitorului artistului. Dreptul

la despăgubiri.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Dreptul proprietății

intelectuale. Drepturi de autor și drepturi conexe.

Index alfabetic :

drept de autor

-

moștenitori

-

daune interese

-

prejudiciu

Legea

nr. 8/1996, art. 97, art. 98, art. 101, art. 146

Beneficiază de prevederile

Legii nr.

8/1996 și interpretările

și execuțiile artiștilor interpreți sau executanți

fixate într-

o operă audiovizuală, anterior intrării în

vigoare a legii, astfel încât, se poate

reclama

încălcarea unor drepturi morale și/sau patrimoniale ce intră în

conținutul

drepturilor conexe ale acestora, prin fapte

săvârșite după momentul intrării în

vigoare a legii, cu consecința reparării prejudiciului astfel

produs.

Spre

deosebire de drepturile morale ale artistului interpret sau executant,

drepturile patrimoniale care le însoțesc

și care intră în conținutul noțiunii de drepturi conexe

dreptului de autor, se transmit pe cale succesorală potrivit

legislației civile, întocmai ca orice drept

cu conținut patrimonial, astfel încât,

moștenitorii artistului

interpret devin ei înșiși titulari ai acestora, nemaiavând doar

exercițiul lor ca în cazul drepturilor morale, sens în care prevede art.

97 alin. (2) din Legea nr.8/1996. Pentru această situație, se

aplică regulile devoluțiunii succesorale fie legale, fie

testamentare, conform art. 650 C.civ., întrucât pentru cazul drepturilor morale

a fost necesară edictarea unei norme speciale, derogatorie de

la dreptul comun, deoarece, în dreptul comun,

drepturile nepatrimoniale nu

supraviețuiesc

purtătorului lor, ca de altfel, nici exercițiul acestora.

În consecință,

drepturile patrimoniale ale artistului interpret sau executant prevăzute

de art. 98 alin. (1) lit. b), c) și h) din

Legea nr. 8/1996

sunt susceptibile de transmitere pe cale

succesorală

moștenitorilor

artistului, dacă acestea mai existau în patrimoniul

autorului lor

la data decesului.

În

această materie este reglementată o excepție, anume cea

de la art. 101 din lege,

normă potrivit căreia

, dreptul la remunerație echitabilă nu

poate fi analizat decât în

raport de artistul interpret sau executant

însuși și în considerarea momentului fixării acelei

interpretări în opera audiovizuală, iar nu față de

moștenitorii acestuia care nu pot pretinde la momentul formulării

cererii de chemare în

judecată acordarea

unei remunerații echitabile pentru prestații fixate ale autorul lor

în urmă cu 40 de ani.

Pe de altă parte, textul menționat

instituie o prezumție legală juris tantum

a cesiunii exclusive a dreptului de utilizare a interpretării sau

executării fixate

într-o operă audiovizuală de la

interpret la producătorul operei,

prezumție

ce poate fi răsturnată în condițiile stipulate de norma

citată, anume,

dovedirea unei clauze contrare.

Secția I civilă, decizia nr. 2175

din 23 martie 2012

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a

civilă la data de 06.03.2008, reclamantul Ș.B.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC TVR M. SRL: obligarea pârâtei la

plata de

daune interese datorate pentru

reproducerea, distribuirea și comercializarea neautorizată, de la

data publicării/distribuirii și până în prezent, a produsului în

format DVD intitulat „Maeștrii Comediei", daune pe care le

estimează provizoriu ca fiind de 30.000 Euro, echivalent în lei; obligarea

pârâtei la

încetarea actelor de

reproducere, distribuire neautorizată și comercializare sub

orice formă a produsului în format DVD

intitulat „Maeștrii Comediei"; obligarea

pârâtei la plata de

daune cominatorii în cuantum de 3.000 euro pe zi de

întârziere, în ipoteza neîndeplinirii obligației de a înceta

actele de reproducere și

distribuire neautorizate a produsului în

format DVD intitulat „Maeștrii Comediei".

În fapt,

reclamantul arată că este moștenitorul autorului Ș.B.

și

titularul

drepturilor conexe deținute de acesta, așa cum rezultă din

certificatul de

moștenitor, act

care atestă calitatea reclamantului de titular al drepturilor patrimoniale

de autor asupra tuturor operelor artistice ale autorului său, precum

și al drepturilor patrimoniale conferite de

drepturile conexe, aferente operelor.

Reclamantul a

arătat că pârâta a reprodus și distribuit mai multe DVD-uri

intitulate „Maeștrii Comediei", în care

sunt redate interpretări ale maestrului

Ș.B.,

menționând că suporturile pe care au fost distribuite

prestațiile lui

Ș.B. cuprind un format DVD.

S-a mai susținut că toate

reproducerile și distribuirile efectuate de pârâtă

au fost realizate fără acordul

său, deși reclamantul a solicitat în repetate rânduri

negocierea și semnarea unui contract de

cesiune a drepturilor de autor, precum și plata unei remunerații

echitabile, fără a se ajunge la un acord între părți.

Cu privire la

dispozițiile legale aplicabile, se arată că, până la

momentul

intrării

în vigoare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile

conexe,

această

materie a fost guvernată de Decretul nr. 321/1956, reclamantul

enunțând

textul art. 3 din

acest act normativ; pe de altă parte, reclamantul invocă și

dispozițiile art. 98 alin.(1) lit. c), d),

e), f) și e) din Legea nr. 8/1996.

De asemenea, s-a arătat că

Legea nr. 8/1996 prevede că drepturile

patrimoniale

ale artiștilor interpreți sau executanți pot fi cesionate, în

tot sau în

parte, exclusiv sau

neexclusiv, în condițiile prevăzute de art. 39 - art. 43, care se

aplică prin analogie, aceeași lege

prevăzând, la art. 41 că un contract de cesiune a

drepturilor

patrimoniale trebuie să prevadă drepturile patrimoniale transmise

și

să menționeze, pentru

fiecare dintre acestea, modalitățile de utilizare, durata și

întinderea cesiunii, precum și

remunerația titularului dreptului de autor.

Totodată, se

menționează că Legea nr. 8/1996 prevede, la art. 43, că

remunerația cuvenită în temeiul unui contract de cesiune a

drepturilor patrimoniale se stabilește prin acordul părților.

Aceeași lege prevede expres

că, după moartea autorului, exercițiul componentei

nepatrimoniale a drepturilor conexe se va transmite către

moștenitori, sens în care se face trimitere la dispozițiile art. 96

și art. 97 alin. (2) din lege.

Reclamantul a susținut că,

pentru repararea prejudiciului produs, se impune acordarea de daune interese al

căror cuantum va fi precizat definitiv,

după

administrarea probelor și, eventual, a unei expertize de specialitate.

Susține

că pârâta i-a încălcat drepturile, fapta ilicită a acesteia

constând în reproducerea și distribuirea neautorizată a

interpretărilor pe suport DVD, sens în

care subliniază că orice

reproducere sau distribuire a interpretărilor necesită, în virtutea

art. 98 alin. (1) lit.b) și c) din Legea nr. 8/1996, o autorizare din

partea titularului

drepturilor

patrimoniale ce decurg din drepturile conexe drepturilor de autor.

Fără această autorizare și în

lipsa unor relații contractuale prestabilite, titularului

drepturilor patrimoniale i se încalcă

drepturile legitime, prin aceasta aducându-i-

se un prejudiciu.

Reclamantul

arată că prejudiciul produs este cert și nu a mai fost reparat

și

există

raport de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită de

pârâtă și prejudiciul ce

i-a

fost produs.

A mai

arătat că a trimis notificări în mod repetat, protestând

față de acțiunile pârâtei și solicitând reglarea pe cale

contractuală a încălcărilor

aduse drepturilor sale.

Cu toate

acestea, pârâta a continuat acțiunile de reproducere, distribuire și

comercializare neautorizate a

interpretărilor, deși știa că reclamantul este titularul

drepturilor de autor.

În legătură cu petitul

vizând daunele cominatorii, arată că acestea

reprezintă un mijloc de constrângere a debitorului unei

obligații de a face sau de

a nu face, prin care acesta este

ținut să-și aducă la îndeplinire obligația, sub

sancțiunea plății unei sume de bani pe zi de întârziere.

În drept, cererea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 112 și urm. C.proc.civ.,

Decretul nr. 321/1956, Legea  nr. 8/1996.

Prin cererea

depusă la 08.05.2008,

reclamantul

a precizat, cu privire la natura

drepturilor

încălcate, că pârâta a încălcat drepturile conexe ale artistului

interpret,

prevăzute de art. 98

alin.(1) din lege, precum și dreptul de remunerație echitabilă,

prevăzut

de art. 101 din lege. De asemenea, a precizat că pârâta a încălcat

drepturile reclamantului prin reproducerea și distribuirea neautorizate

și fără acordarea unei remunerații echitabile, a operei

„Maeștrii Comediei", publicată sub formă de pachet de 5

DVD-uri.

Prin sentința civilă nr.

874 din 18.06.2009 pronunțată de Tribunalul București,

Secția a V-a civilă, a fost admisă în parte acțiunea, fiind

obligată

pârâta la plata către

reclamant a sumei de 5.000 euro, în echivalent în lei la data executării

hotărârii, cu titlu de despăgubiri pentru reproducerea, distribuirea

și

comercializarea DVD-ului intitulat „Maeștrii comediei"

; celelalte capete de cerere au fost respinse ca neîntemeiate.

Tribunalul a

reținut că societatea pârâtă a editat o colecție de 5

DVD-uri cuprinzând prestațiile mai multor artiști interpreți,

colecție intitulată „Maeștrii

Comediei", cuprinzând opere interpretate de artiști de renume,

printre aceștia, aflându-se și

Ș.B. Senior, autorul

reclamantului.

În scopul

realizării acestui proiect, pârâta a încheiat cu SR

Tv, contractul de cesiune nr. 74xx/2005, în temeiul

căruia

SRTv a cesionat pârâtei, în

temeiul art. 113 din Legea nr. 8/1996, cu titlu oneros,

reproducerea

și difuzarea prin vânzare, fără limitare teritorială, a

propriilor

programe, pentru realizarea unei

producții pe suport VHS și/sau DVD, intitulată

„Maeștrii Comediei: Ș.B.", editată în două volume,

conținând

înregistrări realizate

în studiourile TVR

.

În articolul

referitor la obligațiile părților, cuprins în contractul de

cesiune,

părțile

au stipulat că SRTv împuternicește pârâta să depună

diligentele necesare pentru obținerea autorizărilor și

cesiunilor de la titularii de drepturi, în vederea realizării

contractului, iar pârâta „garantează că prin reproducerea

producțiilor audiovizuale indicate în obiectul contractului, nu va

prejudicia și nu va aduce

atingere în niciun fel, imaginii, onoarei, memoriei

și/sau intereselor patrimoniale,

și nu numai, ale titularilor de drepturi sau ale

oricărei alte persoane fizice și/sau

juridice", „garantează că va respecta

prevederile Legii nr. 8/1996 privind plata remunerațiilor către

titularii de drepturi".

Potrivit certificatului de

moștenitor nr. 13xx/1995, ca urmare a

decesului

lui Ș.C.B., au rămas ca moștenitori B.Ș. și

B.A.S.,

descendenți de gradul I, cu o cotă egală din moștenire, de

câte 1/2 fiecare.

În cauza dedusă

judecății, reclamantul a susținut că reproducerea și

distribuirea operelor interpretate de autorul său, au fost realizate

fără

consimțământul

reclamantului, verbal sau scris, subliniind că, deși a încercat

negocierea

remunerației cu pârâta, o atare negociere nu s-a realizat. În aceste

condiții, reclamantul a solicitat despăgubiri de 30.000 de euro,

apreciind că

această sumă

este de natură să repare prejudiciul suferit. în același timp,

pârâta a

susținut că DVD-ul a fost realizat tocmai în baza

consimțământului reclamantului, acesta din urmă fiind chiar

persoana care a selectat operele interpretate de autorul său, dar nu s-a

încheiat un contract în formă scrisă din

culpa reclamantului, care a emis pretenții financiare exagerate.

De asemenea,

deși a solicitat respingerea în tot a acțiunii, pentru reaua-

credință a reclamantului în

declanșarea litigiului, pârâta a recunoscut că reclamantului i s-ar

cuveni o remunerație de 3.366 lei, sumă calculată prin

raportare la veniturile încasate din vânzarea

DVD-ului. Pe de altă parte, pârâta a

afirmat că, în temeiul

contractului de cesiune nr. 74xx/2005, încheiat cu

SRTv, activitatea sa de reproducere și distribuire se

desfășoară în baza

autorizării SRTv, fără a fi necesară obținerea altor

autorizări

din partea titularilor de drepturi.

În primul

rând, în ce privește autorizarea dată pârâtei prin contractul de

cesiune încheiat cu SRTv, prima

instanță a constatat că aceasta din urmă a

cesionat pârâtei, în calitate de producător

al operei audiovizuale, reproducerea și

difuzarea prin vânzare,

fără limitare teritorială, a propriilor programe, pentru

realizarea unei producții pe suport VHS și/sau DVD, intitulată

„Maeștrii Comediei: Ș.B.", editată în două volume, conținând

înregistrări

realizate în studiourile

TVR. În cuprinsul acestei convenții, s-a

menționat că cesiunea are loc în condițiile art. 65 alin.

(2) și art. 113 din Legea nr.

8/1996

modificată. De asemenea, în capitolul privitor la obligațiile

părților, s-a

menționat

că SRTv împuternicește pe TVR M. să depună diligentele

pentru obținerea autorizărilor și cesiunilor de la titularii de

drepturi în vederea realizării

contractului, iar TVR M.

garantează că va respecta prevederile Legii nr. 8/1996 privind plata

retribuțiilor către titularii de drepturi.

Tribunalul a

apreciat că din convenția părților ca și din

dispozițiile art. 92 și urm. privitoare la drepturile artiștilor

interpreți și drepturile conexe,

precum și din prevederile art. 113 și urm.,

referitoare la drepturile

organismelor de

radiodifuziune și de televiziune, rezultă că acestea sunt

drepturi

diferite, iar atributele patrimoniale recunoscute

producătorului de înregistrări

sonore

trebuie să nu aducă atingere drepturilor autorilor operelor

înregistrate ori

celor conexe. Astfel, împrejurarea că pârâta a

primit autorizarea SRTv de a reproduce și difuza interpretările lui

Ș.B.

Senior, nu ține loc de

consimțământ al titularului dreptului conex, în speță, al

reclamantului,

în calitate de moștenitor al interpretului.

În ce

privește existența ori inexistența consimțământului

reclamantului la reproducerea DVD-ului, s-a constatat că reclamantul a

susținut că s-au încălcat

prevederile art. 98 din Legea nr. 8/1996, arătând, în cuprinsul

acțiunii, că

reproducerea și

distribuirea interpretărilor pe DVD s-au efectuat fără acordul

său,

scris ori verbal.

Prima

instanță a reținut că în cadrul interogatoriului

administrat la cererea

pârâtei, reclamantul a arătat că părțile au

convenit plata unei sume globale de 15.000 de euro, și nu a unei sume în

procente, arătând și că a efectuat

selecția interpretărilor, motivul

implicării în efectuarea selecției fiind acela că interpretul

era tatăl său. De asemenea, la întrebarea 11 din interogatoriu,

reclamantul a arătat că pârâta a fost de acord cu suma

solicitată, în caz contrar, reclamantul arătând că nu ar fi

efectuat selecția.

Martorul

propus de reclamant, C.B.C.Ș., a

arătat

că nu cunoaște că s-ar fi încheiat un contract între

părți, dar a aflat de la

reclamant

că pârâta nu a respectat înțelegerea convenită cu reclamantul.

La

interogatoriul propus de reclamant, pârâta a arătat că a

fost autorizată de

către SRTv, prin contractul de cesiune nr. 74xx/2005, să

reproducă

interpretările autorului reclamantului, că nu există un înscris

încheiat

între părți, care

să cuprindă acordul reclamantului pentru reproducerea și

difuzarea interpretărilor, dar a existat o

înțelegere verbală, în temeiul căreia chiar

reclamantul a făcut selecția momentelor

reproduse pe DVD, iar pârâta a purces la

realizarea proiectului. La aceeași întrebare - nr. 8, pârâta a

menționat că existența

înțelegerii verbale este

incontestabilă, de vreme ce demararea proiectului s-a

făcut la solicitarea și insistența

reclamantului însuși. Aceeași pârâtă a arătat că

demersurile sale față de reclamant au

vizat doar cuantumul remunerației plătibile

reclamantului, nu și autorizarea

reproducerii și distribuirii, pentru că aceasta nu

numai

că a existat, dar nici nu era necesară, față de existența

contractului de

cesiune încheiat cu SRTv

și de recomandările ORDA. De asemenea, pârâta a menționat

că nu a plătit reclamantului nicio sumă de bani, pentru că

negocierile

purtate în acest sens au fost blocate de refuzul

reclamantului de a se raporta la

elemente

obiective - volumul vânzărilor, contribuția fiecărui artist,

etc.

Pârâta a administrat proba

testimonială, fiind audiați martorii E.

V.A., administratorul societății și D.A., angajată

a pârâtei.

Din analiza coroborată a

acestor probe, tribunalul a reținut că, deși între

părți s-au purtat discuții privitoare

la producerea și difuzarea DVD-ului, acestea

nu s-au finalizat prin încheierea unui contract.

Corespunde adevărului susținerea pârâtei, recunoscută de

reclamant, în sensul că reclamantul și-a exprimat acordul la

realizarea DVD-ului, aspect care, însă, este lipsit de

relevanță, pentru aceea că părțile nu au încheiat un

contract în formă scrisă, după cum stipulează art. 39-43

din

Legea nr. 8/1996, modificată, dispoziții aplicabile și în

situația drepturilor

artiștilor

interpreți, conform art. 92 din aceeași lege, coroborate cu art. 97-

98 din

același act normativ.

Din analiza

acestor dispoziții legale, instanța a apreciat că artistul

interpret,

în speță,

moștenitorul acestuia [exercițiul drepturilor fiind transmis

reclamantului, conf. art. 97 alin. (2) din lege], poate ceda prin contract,

altor

persoane, drepturile sale

patrimoniale, drepturi enumerate de art. 98 din lege.

Pe de altă

parte, din economia dispozițiilor art. 41 alin.(1), art. 42 și art.

43

din Legea

nr. 8/1996, s-a apreciat de prima instanță că în vederea

producerii și

comercializării

DVD-ului, se impunea ca părțile implicate în realizarea acestui

produs să încheie un contract, în formă scrisă, simplul acord

verbal al acestora

nevalorând

convenție. În aceste condiții, rezultă că fapta pârâtei, de

a produce și

comercializa DVD-ul în absența unui contract

scris, constituie o faptă

generatoare

de prejudiciu în patrimoniul reclamantului, încălcând drepturile

prevăzute

de art. 98 lit. b) și c) din Legea nr. 8/1996, republicată. Astfel,

este îndeplinită prima dintre condițiile angajării

răspunderii civile delictuale, în

cadrul

reglementat de art. 998-999 C.civ., existența faptei ilicite.

În acest context, este de subliniat

că însăși pârâta a recunoscut, în întâmpinare, că a

hotărât continuarea procesului de scoatere pe piață a

produsului, deși reclamantul înaintase pretenții financiare

exagerate, pârâta justificând aceasta nu numai prin necesitatea de a-și

recupera investiția, dar și

prin

aceea că era necesar să evite prejudicierea celorlalți artiști

incluși pe DVD, pârâta făcând trimitere la contractele scrise

încheiate cu toți ceilalți titulari de

drepturi de autor

și drepturi conexe. Aceleași aspecte au fost evidențiate și

de martorii pârâtei.

Tribunalul a apreciat că

necesitatea recuperării investiției nu poate

constitui, însă, o justificare pentru încălcarea legii, iar

mențiunea pârâtei și a martorilor săi, referitoare la încheierea

contractelor scrise cu ceilalți titulari de drepturi, denotă

împrejurarea că pârâta a respectat dispozițiile legii în raport cu

alte persoane implicate în proiect, chiar dacă nu a depus la dosar

niciunul dintre

aceste contracte.

De asemenea,

în aprecierea faptei ilicite, este necesar a se preciza că, deși

pârâta susține că, în absența unui

contract, instanța poate interveni în stabilirea remunerației,

potrivit art. 43 alin. (2) din lege, textul legii nu vizează lipsa

obligației de încheiere a unui contract în

formă scrisă, ci ipoteza când, deși s-a

încheiat un

contract de cesiune, remunerația nu a fost stabilită în cuprinsul

acestuia.

Pârâta a mai

invocat, în apărare, și faptul că reclamantul nu a prezentat un

certificat de moștenitor, aspect

susținut și de martorul E., apărare care nu

poate afecta caracterul ilicit al conduitei sale,

atâta vreme cât însăși pârâta, ca și

martorii săi,

arată că au purtat negocierile cu reclamantul, acesta a efectuat

selecția interpretărilor, de unde prezumția că pârâta avea

convingerea că reclamantul este moștenitorul lui Ș.B. Senior.

Pornind de la

considerentele anterior enunțate și de la prevederile art. 998-

999 C.civ., Tribunalul a concluzionat că

rezultă, alături de existența unei

fapte ilicite și vinovăția pârâtei, ca cerință

a angajării răspunderii acesteia. Sub

acest aspect,

instanța a reținut că pârâta a acționat cu

vinovăție sub forma

intenției,

chiar pârâta recunoscând că era necesară continuarea producerii DVD-

ului,

pentru recuperarea investiției și respectarea drepturilor

celorlalți artiști. Instanța a apreciat că

vinovăția pârâtei în săvârșirea unei fapte ilicite

îmbracă

forma unei intenții

indirecte, pentru aceea că pârâta a prevăzut rezultatul faptei,

cunoscând prevederile legale și, chiar

dacă nu 1-a urmărit, a acceptat posibilitatea

producerii lui.

În continuare, instanța a

reținut că, prin fapta pârâtei, reclamantului i s-a

cauzat un prejudiciu, cert și nereparat,

prin aceea că reclamantul nu a încasat o

remunerație la care

Legea nr. 8/1996  îl îndreptățea, urmând ca, la stabilirea

despăgubirilor, instanța să țină seama de criteriile

prevăzute de art. 139 al aceleiași legi.

Conform art.

139 alin.(2) din lege, „La stabilirea despăgubirilor, instanța de

judecată ia în considerare: a) fie criterii

cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul

nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci

când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele

morale cauzate titularului dreptului; b) fie acordarea de

despăgubiri reprezentând triplul sumelor care

ar fi fost legal datorate pentru tipul

de utilizare ce a făcut

obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot utiliza criteriile

prevăzute la lit. a)".

Reclamantul nu a indicat expres

criteriul după care să fie apreciat prejudiciul, astfel că

instanța a analizat cuantumul acestuia prin raportare la

câștigul nerealizat de reclamant și

beneficiul obținut de pârâtă, sens în care s-au

analizat

concluziile raportului de expertiză, întocmit în cauză, precum

și cele din răspunsul la obiecțiuni.

Astfel, din analiza acestor probe, Tribunalul a reținut că pârâta a

produs și

comercializat 2.443 de exemplare ale DVD-ului

„Maeștrii Comediei", cuantumul

încasărilor brute fiind de 28.796.666 lei (ROL). Unul dintre

acestea are o durată de 67 minute și cuprinde interpretările

autorului reclamantului „Momente de aur

– Ș.B". Din durata

totală a celor 5 DVD-uri, expertul a stabilit că interpretările

„Momente de aur – Ș.B." reprezintă 11,43%, iar timpul său

de interpretare este de 44,06% din totalul DVD-ului. Astfel, expertul a

stabilit că reclamantului i se cuvine un

procent de 3,85% din suma de plată către

titulari și

interpreți, conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, suma fiind de

554,34 lei.

Coroborând dispozițiile art. 43

cu cele ale art. 139 alin. (2) lit. a) din lege, instanța a apreciat

că reclamantului i se cuvine un procent de aproximativ 10%

din cuantumul încasărilor brute

obținute de pârâtă și nu suma stabilită de expert

ca

fiind de 554,34 lei, instanța ținând cont de faptul că

beneficiul obținut de pârâtă a fost rezultatul unei fapte ilicite.

Cum fapta

pârâtei a generat prejudiciul în patrimoniul reclamantului, s-a

constatat că este întrunită și

condiția existenței raportului de cauzalitate între aceste

cerințe ale răspunderii civile delictuale.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 998 - 999 C.civ., raportat la art. 139 din Legea nr. 8/1996,

acțiunea a fost admisă în parte, cu obligarea

pârâtei la plata către reclamant a sumei de 5.000 euro, în

echivalent în lei la data

executării hotărârii, cu titlu de

despăgubiri pentru reproducerea, distribuirea și comercializarea DVD

- ului intitulat" Maeștrii comediei".

Tribunalul a respins în rest

acțiunea ca neîntemeiată, în primul rând, pentru pretențiile de

până la 30.000 euro, o atare despăgubire nefiind dovedită.

De asemenea, petitul având ca obiect obligarea

pârâtei la încetarea actelor de

reproducere, distribuire și

comercializare a DVD-ului a fost considerat ca neîntemeiat, nu numai

față de faptul că pârâta a arătat că acest DVD nu se

mai

produce ori comercializează, dar

și față de concluziile expertului, potrivit cărora

stocul

de astfel de produse a fost epuizat. Cum petitul având ca obiect plata daunelor

cominatorii este accesoriu celui ce vizează încetarea actelor de

reproducere și comercializare, acesta a fost respins în virtutea

principiului de drept

accesorium sequitur principalem

.

Împotriva

acestei sentințe, ambele părți au formulat apel,

fiecare dezvoltând critici

proprii de nelegalitate și netemeinicie a soluției apelate.

Prin decizia civilă nr. 126A

din 18 mai 2010 a Curții de Apel București,

Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, s-a respins

ca nefondat apelul reclamantului, apelul

pârâtei fiind admis, sens în care s-a

dispus

schimbarea în parte a sentinței apelate, astfel că, pârâta a fost

obligată la

plata către reclamant a sumei de 1.538,19 lei cu

titlu de remunerație echitabilă, respectiv, suma de 1.538,19 lei cu

titlu de daune interese (despăgubiri); s-a menținut restul

dispozițiilor sentinței.

Instanța

de apel a constatat că motivele de critică din cele două

apeluri, nu conțin elemente cu privire la situația de fapt

reținută în

primă instanță, astfel încât, instanța de apel s-a

preocupat prioritar de

calificarea

în drept a pretențiilor deduse judecății.

Prin urmare, au fost analizate criticile

apelului ce vizau modalitatea de soluționare a cererii reclamantului de

acordare a daunelor interese estimate la

30.000

euro, pentru reproducerea, distribuirea și comercializarea

neautorizată de

către pârâtă, de la data

publicării/distribuirii și până în prezent, a produsului în

format DVD intitulat „Maeștrii Comediei", incluzând și

prestația artistică a autorului reclamantului.

S-a reținut că acest

produs a fost realizat sub forma unei colecții de 5 DVD-uri,

conținând scheciuri și momente comice extrase din arhiva TVR, fiecare

DVD din colecție fiind dedicat unui actor - colecția însumând 586 de

minute în total, astfel: 205 minute T.C., 139 minute A.P., 67

minute Ș.B. Sr., 109 minute S.P. și

A.A., 66

minute H.M.

Colecția conține

interpretări extrase de către pârâtă, din arhiva

TVR, în baza contractului de cesiune cu SRTV nr.

74xx/2005,

înregistrări realizate în cadrul producțiilor de programe realizate

de TVR în perioada anilor 1970 - 1980, când era în vigoare Decretul nr.

321/1956 privind drepturile de autor.

Instanța de apel a constatat

că una dintre problemele de drept în discuție

este dată de existența în patrimoniul reclamantului - ca

moștenitor al unui artist

interpret,

a dreptului exclusiv de utilizare a interpretării înregistrate, cu

ignorarea

transmiterii acestuia către producătorul

înregistrării.

S-a apreciat că în acest sens,

nu se poate considera că în lipsa unei cesionări, dreptul conex celui

de autor născut sub imperiul vechii legislații

(Decretul nr. 321/1956) datorită

înregistrărilor realizate în perioada anilor 1970 -

1980, ar fi preluat noua protecție, conform

art. 149 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, într-

un regim diferit de cel

actual, ori că ar fi necesară existența unui contract de

cesiune de drepturi de autor, pentru utilizarea

interpretării de către producător ori

cesionarul acestuia

(în speță, pârâta).

Urmărind

evoluția legislației în materie, instanța de apel a constatat

că în

lipsa oricărei

protecții a drepturilor artistului interpret, consacrată de

legislația sub care s-a efectuat înregistrarea (Decretul nr. 321/1956),

actualele prevederi

date de Legea nr.

8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, conțin în art.

101

o prezumție legală, aplicabilă atât înregistrărilor

anterioare, cât și celor ulterioare apariției legii, de cedare

către producătorul înregistrării, în schimbul

unei remunerații echitabile, a dreptului

exclusiv de utilizare a prestației artistului

interpret.

În acest context, s-a apreciat

că în speță, prezumția legală nu a fost

răsturnată, nici nu s-a făcut

dovada unei clauze contractuale contrare.

Această interpretare este

concordantă cu dispozițiile cuprinse în art. 19

raportat la art. 7 din Convenția de la Roma

- pentru protecția artiștilor interpreți sau executanți, a

producătorilor de fonograme și a organismelor de radiodifuziune

(ratificată

de România prin Legea nr. 76/1998), de înlăturare a prerogativei exclusive

a autorizării/interzicerii acordate artistului interpret, în ipoteza unei

fixări anterioare autorizate.

Reținând

în acest fel efectul prezumției legale ca operând în favoarea

producătorului

(cesionarului acestuia), instanța de apel a constatat că în

speță, nu

se pune problema

emiterii unei autorizări sau a interzicerii ori cea a încheierii

unui contract de cesiune cu reclamantul și,

deci a unei fapte ilicite a pârâtei sub

acest aspect.

Pe de

altă parte, s-a reținut dreptul reclamantului, ca moștenitor

legal al

artistului interpret, de a

încasa o remunerație echitabilă, prin aplicarea dispozițiilor

art. 101 din Legea nr. 8/1996.

Sub acest titlu, drepturile

pecuniare ale reclamantului sunt supuse

criteriilor

conținute de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cu luarea în

considerare a

încasărilor realizate de pârâtă din utilizarea

operei, respectiv, a ponderii contribuției autorului reclamantului în

interpretare, astfel:

Pornind de la cuantumul

încasărilor pârâtei de 287.966, 66 lei (RON),

raportat la numărul de 2.383 colecții de DVD-uri

comercializate (diferența de 60,

fiind

oferite gratuit, până la numărul de 2.443 colecții de DVD-uri

produse), se

observă realizarea unei încasări de 120,84 lei

pentru o colecție de DVD-uri vândută.

Aplicând

acestor încasări, procentul de 5% cuvenit drepturilor conexe ale

artiștilor interpreți, rezultă o

valoare de 6,042 lei pentru o colecție de DVD-uri

vândută. Din această valoare, dreptul patrimonial al

reclamantului asupra unei singure colecții de DVD-uri, se obține

aplicând procentul contribuției autorului

său la interpretare

(3.664 secunde dintr-un total înregistrat de 35.160 secunde

pentru întreaga colecție), obținându-se

valoarea de 0,62963 lei. Înmulțind această

valoare cu

numărul de 2.443 exemplare colecție DVD-uri, se ajunge la un cuantum

de 1.538,19 lei reprezentând dreptul reclamantului la remunerație

echitabilă, rezultând din producerea și

comercializarea colecției de DVD-uri.

Pe de altă

parte, curtea de apel a apreciat că în baza art. 998-999 C.civ.,

se cuvin reclamantului daune interese

cuantificate la aceeași valoare, față de reținerea

împrejurării că, deși inițiate între părți

demersurile de stabilire a remunerației echitabile cuvenite reclamantului,

în condițiile permise de art. 43

alin.

(1) din Legea nr. 8/1996, acestea au fost abandonate de către pârâtă,

conform

propriei recunoașteri, care a procedat culpabil la

comercializarea produsului, implicit la publicarea operei, fără a

lămuri anterior întinderea dreptului

reclamantului,

prin acordul acestuia asupra cuantumului remunerației ori prin

intermediul

organelor jurisdicționale competente.

Astfel,

constatând că instanța de fond a efectuat o greșită

aplicare a legii,

unei situații

de fapt corect reținute, observând că prin cuprinderea acestor

considerente s-a răspuns și criticilor de fond ale reclamantului,

găsite ca

nefondate, instanța de

apel, în baza art. 296 C.proc.civ., a admis apelul

pârâtei, schimbând în

parte sentința apelată și obligând pârâta la plata către

reclamant, a sumelor menționate, cu păstrarea restului

dispozițiilor hotărârii atacate.

Împotriva acestei decizii,

reclamantul a promovat recurs, prevalându-se de ipoteza legală

prevăzută de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În dezvoltarea

criticilor formulate, recurentul susține că instanța de apel a

realizat o aplicare greșită a legii sub aspectul raportului dintre

dispozițiile legale

aplicabile

la data fixării prestației de către SRTv și

dispozițiile legale aplicabile la momentul realizării unei opere

derivate și a distribuirii acesteia.

Astfel, instanța de apel a

reținut că în temeiul dispozițiilor art. 101 din Legea nr.

8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe s-a realizat o

cesionare exclusivă a drepturilor de reproducere și distribuire, prin

fixarea

prestației artistului Ș.B.

Sr. către SRTv la

respectivul moment.

În condițiile inexistenței

unui contract, încheiat în formă scrisă care se prevadă în mod

expres drepturile cesionate, recurentul consideră că nu poate

reține că prin realizarea unei fixări, la momentul existentei

unor dispoziții în

materia dreptului

de autor, s-ar realiza o cesionare către producător a dreptului de

utilizare.

Instanța de judecată omite să ia în considerare că la

momentul fixării

prestației erau

în vigoare prevederile Decretului nr. 321/1956 care, la art. 19, prevedea:

„contractul privitor la exercitarea dreptului de autor se va încheia în

forma scrisă, cuprinsul contractului

neputându-se dovedi prin martori.

Or, în absența unui contract în

formă scrisă, în cadrul căruia să se menționeze în mod

expres drepturile patrimoniale cesionate, rezultă în mod

evident că artistul Ș.B. și-a

manifestat acordul numai pentru realizarea

fixării prestației

sale.

Recurentul

susține că, drept urmare, orice utilizare ulterioară constituie

o

fapta ilicită, în

condițiile în care nu a fost realizată cu respectarea

dispozițiilor legale privind concretizarea acordului de utilizare în

cadrul unui contract de cesiune.

Aceasta concluzie trebuie luată

în considerare atât din perspectiva Decretului nr. 321/1956 privind drepturile

de autor, cât și prin raportare la prevederile Convenției

internaționale de la Roma pentru protecția artiștilor

interpreți sau executanți, a

producătorilor de fonograme și a organismelor de

radiodifuziune,

încheiată la Roma la 26 octombrie 1961.

Potrivit art. 19 din această

Convenție, se prevede în mod expres: „Fără a

lua în considerare oricare alte dispoziții

ale prezentei convenții, prevederile art. 7

vor înceta să fie aplicabile de îndată ce un artist interpret

sau executant își va fi dat consimțământul spre a se include

execuția sa într-o fixare de imagini sau de

imagini și

sunete".

Aceste dispoziții legale,

deși într-o formă lacunară prevăd existența unui

contract scris, tocmai pentru a putea fi

dovedită întinderea drepturilor cesionate.

Intimata-pârâtă nu

a depus în cadrul administrării probelor nicio dovadă a

existenței vreunui înscris privitor la

transmiterea drepturilor patrimoniale către

SRTv.

În condițiile incertitudinii

asupra întinderii drepturilor cesionate, recurentul arată că autorul

său, artistul Ș.B., și-a manifestat acordul

numai pentru fixarea reprezentației sale, iar

nu și pentru alte drepturi.

Astfel, urmează

a se constata că în lipsa unui contract în formă scrisă care

să ateste drepturile

patrimoniale cesionate, orice utilizare ulterioară a operei este

condiționată de obținerea

consimțământului autorului, artistului interpret, respectiv,

moștenitorilor de drept ai acestuia.

Recurentul

arată că în condițiile inaplicabilității, la momentul

fixării

reprezentației, a

art. 101 din Legea nr. 8/1998 privind drepturile de autor și

drepturile conexe, este total injust să se

rețină că s-a realizat o cedare a utilizării

reprezentației către producător. Admiterea unei soluții

contrare, ar echivala cu

situația că orice operă sau

prestație realizată și fixată înainte de aplicarea Legii

nr. 8/1996 privind drepturile de autor să

poate fi utilizată în orice modalitate fără

ca titularii

drepturilor de autor sau a drepturilor conexe să își manifeste

consimțământul.

Chiar în condițiile unor

dispoziții legale lacunare cuprinse în cadrul

Decretului nr. 321/1956, recurentul consideră că este

prevăzută în mod expres

condiția imperativă a

manifestării consimțământului pentru fiecare tip de utilizare.

De asemenea, interpretând chiar

dispozițiile art. 11 din Decretul nr.

321/1956

rezultă în mod evident concluzia că o utilizare a unei opere nu se

poate realiza atât timp cât aduce atingere și altor drepturi recunoscute

în favoarea altor categorii de persoane care au contribuit la realizarea operei

respective.

Dispozițiile art. 101 din Legea

nr. 8/1996 nu pot fi considerate aplicabile

la

nivelul anului în care a avut loc fixarea prestației artistului Ș.B.

Se mai arată că acordul de

voință al titularului de drepturi trebuie să se

concretizeze în formă scrisă cu

respectarea dispozițiilor art. 39-43 din Legea nr.

8/1996 privind drepturile de autor și

drepturile conexe. în aceste condiții, prin

neindicarea unui

contract de cesiune a drepturilor conexe dreptului de autor, rezultă

că titularul drepturilor nu și-a manifestat consimțământul

pentru

reproducerea și distribuirea

operelor care conțin interpretări ale artistului Ș.

B.

Totodată, recurentul

susține că instanța de apel a realizat o aplicarea

greșită a legii sub aspectul determinării cuantumului

despăgubirilor și

remunerației

pentru utilizarea prestației artistului Ș.B. în cadrul DVD-

ului

intitulat „Maeștrii Comediei", întrucât în mod eronat a stabilit, în

temeiul art. 101 din lege, că dreptul său la o „remunerație

echitabilă" este supus

criteriilor

de determinare prevăzute de către dispozițiile art. 43 alin. (1)

din Legea

nr. 8/1996.

Pe de altă

parte, și cu privire la remunerația echitabilă datorată,

instanța de

apel a realizat o

aplicare greșită a legii, reținând aplicarea dispozițiilor

art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Astfel, instanța omite să

ia în considerare că între părți, respectiv, între

recurentul-reclamant Ș.B., în calitate de

titular al drepturilor conexe

asupra prestației utilizate și

TVR M., în calitate de producător al DVD-ului

„Maeștrii Comediei", nu a fost încheiat niciun contract de

cesiune a drepturilor conexe; or, în această situație, nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 43 alin.(1), care, de altfel, nici nu

limitează modalitatea de stabilire a remunerației la încasările

provenite din utilizarea operei, ci

dispozițiile art. 43 alin.(2) care prevăd stabilirea

remunerației de către organele jurisdicționale

competente, în raport de „sumele

primite uzual pentru aceeași

categorie de opere, destinația și durata utilizării, precum

și alte circumstanțe ale cazului."

În acest

context, rezultă că instanța trebuia să ia în considerare

nu numai

veniturile încasate de către

intimata TVR M., ci și criteriile anterior enumerate.

De asemenea,

instanța de apel a menționat aplicarea unui procent de 5%

cuvenit artiștilor

interpreți, procent ce nu are nicio aplicabilitate legală, de vreme

ce el decurge din înțelegerea bilaterală

încheiată între SR

Tv și TVR M.,

față de care recurentul este terț, respectiv, procesul

verbal

privind stabilirea cuantumului remunerației cuvenite SRTV pentru editarea

pe suport DVD a unor materiale din arhivă.

În ceea ce privește utilizarea

unei prestații fără obținerea

consimțământului artistului interpret și fără

achitarea unei remunerații echitabile,

astfel cum este menționat chiar în cadrul art. 101 din Legea nr.

8/1996, articol invocat de către instanța de apel ca aplicabil, se

săvârșește o faptă ilicită

cauzatoare de

prejudicii pentru recurentul-reclamant.

În acest sens, cuantumul

reținut de către instanța de judecată de 1.538,19 lei cu

titlu de remunerație echitabilă și suma de 1.538,19 lei cu titlu

de daune interese sunt este absolut injuste.

În condițiile în care între

părți au existat discuții cu privire la încheierea

unui contract, negocieri care nu s-au concretizat

prin semnarea unui contract de cesiune a drepturilor conexe dreptului de autor,

era un aspect ce trebuia luat în

considerare

de instanța de apel, ținând cont de faptul că

intimata-pârâtă a realizat

totuși

reproducerea și distribuirea operelor care conțin interpretări

ale artistului

Ș.B., în absența consimțământului

recurentului.

Pentru

utilizarea unor opere interpretate de Ș.B. prin includerea

lor într-o nouă operă intitulată

„Maeștrii Comediei", recurentul-reclamant a solicitat o

remunerație în valoare de 15.000 Euro, însă părțile nu au

căzut de comun acord asupra acestei sume, acesta fiind și motivul

pentru care nu s-a

încheiat contractul de

cesiune a drepturilor conexe dreptului de autor.

TVR M. avea

obligația de a obține autorizațiile și cesiunile necesare

în

vederea utilizării operelor,

obligație stabilită prin contractul de cesiune nr.

4xx/2005 încheiat cu SRTv, contract prin care

intimata-pârâtă și-a asumat

garanția de a respecta dispozițiile Legii nr. 8/1996

privind plata remunerațiilor către

titularii de drepturi de autor.

Cu toate că instanța de

judecată a reținut aceste aspecte în hotărârea

judecătorească, nu le-a luat în considerare

la momentul aprecierii prejudiciului cauzat; or, aceste aspecte trebuiau

reținute, întrucât denota atitudinea intimatei-

pârâte care nu a

fost interesată decât de obținerea unor beneficii ilicite și de

promovarea unui produs, respectiv, DVD-ul

"Maeștrii Comediei".

Recurentul mai învederează

că astfel cum a menționat și în cadrul dosarului de fond și

de apel, pe rolul Tribunalului București a fost formulată o

acțiune având ca obiect constatarea încălcării și acordarea

unei despăgubiri

pentru prejudiciul

cauzat prin utilizarea unor opere care conțin prestația artistului

T.C.,

dosar în cadrul căruia instanța de judecată a dispus în dosarul

menționat obligarea pârâtei SC TVR M. SRL la

plata sumei de 15.126,25 lei.

Totodată,

instanța de apel nu a luat în considerare daunele morale cauzate

titularului de drepturi și, drept urmare, a ignorat dispozițiile art.

96 coroborate cu

dispozițiile

art. 97 alin.(2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și

drepturile conexe care stabilesc că instanța de judecată, în

condițiile analizării

unui

prejudiciu cauzat trebuie să ia în considerare și drepturile morale

încălcate

printr-o faptă ilicită de utilizare a unei

interpretări/execuții fără acordul titularului.

Recurentul

consideră că circumstanțele în care prestațiile artistului

Ș.B. au fost preluate și incluse într-o altă operă

intitulată „Maeștrii Comediei",

ridică și problema încălcării

drepturilor morale, astfel au fost reglementate în cadrul art. 96 din Legea nr.

8/1996.

Se mai

arată că instanța de judecată, în mod incorect, reține

că pretențiile în valoare de 30.000 Euro nu au fost dovedite,

întrucât nu este necesar să se demonstreze prejudiciul cert, cuantificabil

creat în patrimoniul recurentului-

reclamant, ci trebuie să fie luate în considerare

și alte aspecte precum beneficiul

ilicit

realizat, conduita intimatei-pârâte, daunele morale.

Beneficiul

obținut de către intimata-pârâtă poate să fie cuantificat,

astfel

cum a rezultat din

încasările obținute menționate în cadrul raportului de

expertiză, iar pe de altă parte, imposibil de cuantificat, partea

constând în renumele obținut, în atragerea clientelei, în promovarea

anumitor produse pe

piață,

folosindu-se de numele unui mare artist – Ș.B.

Un alt aspect, de asemenea

important, îl reprezintă faptul că prestația artistului

Ș.B. din cadrul DVD-ului „Momente de Aur – Ș.

B.", cuprinsă în cadrul DVD-ului „Maeștrii

Comediei", este de 44,06% din

întregul DVD; în condițiile în

care din setul de 5 DVD-uri, un DVD întreg este

destinat marelui artist, autorul său, recurentul consideră

că se impune o analiză

mult

mai atentă, sub aspectul obligării intimatei-pârâte la plata unor

despăgubiri

corespunzătoare

prejudiciului cauzat; totodată, se aduc argumente de practică

judiciară,

sens în care se face trimitere la decizia civilă nr. 49 A/26.02.2009 a

Curții de Apel București, cauză în care au fost acordate daune

în valoare de 10.000 Euro pentru repararea prejudiciului moral cauzat prin

utilizarea compoziției muzicale și a interpretării piesei

muzicale „Zece", în cadrul campaniei „Mai bine o carte".

Ulterior, pentru termenul de

judecată din 7.10.2011, recurentul reclamant a depus precizare a motivelor

de recurs, precizări care, la termenul din

18.11.2011 au fost calificate de Înalta Curte ca excedând unor motive

de ordine publică, astfel cum au fost susținute de recurent, motiv

pentru care ele nu pot fi

evaluate în

prezentul recurs, fiind formulate cu depășirea termenului legal

pentru

motivarea recursului, astfel

cum este prevăzut de art. 303 C.proc.civ.,

în realitate acestea fiind completări ale motivelor de recurs

formulate în termen.

În recurs, s-a

administrat proba cu înscrisuri, respectiv, contract de cesiune

drepturi conexe dreptului de autor nr. 159/2008

privitor la DVD-ul

„Maeștrii Comediei:

T.C." prin care un moștenitor al artistului T.

C. cedează

neexclusiv către TVR M. SRL dreptul de reproducere, difuzare pe format

DVD, dar și dreptul de a pune producția audiovizuală la

dispoziția publicului, precum și alte

înscrisuri - contracte de cesiune neexclusivă încheiat cu alți artiști

sau moștenitori ai acestora

.

Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce succed:

Analizând

materialul probator al cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de

recurs și examinând decizia recurată în baza acestora, Înalta Curte

constată că în cauză sunt

întrunite cerințele de modificare a deciziei în temeiul art. 304 pct. 9

C.proc.civ.

Prin formularea cererii de chemare

în judecată (ulterior precizată),

recurentul

reclamant a solicitat repararea prejudiciului material, decurgând din

încălcarea

de către pârâtă a drepturilor patrimoniale ale autorului său

Ș.

B. Sr., prevăzute de art. 98

alin.(1) din Legea nr. 8/1996 [lit. b) - reproducerea

interpretării

sau a execuției fixate și lit. c) - distribuirea interpretării

sau a

execuției fixate], potrivit

precizării temeiurilor de drept ale cererii realizate de

reclamant, dar și încălcarea dreptului

la remunerație

echitabilă (art. 101 din Legea 8/1996,

republicată).

Pentru motive

ce vor fi ulterior detaliate, la soluționarea prezentului recurs

urmează a se avea în

vedere și acoperirea prejudiciului decurgând din pretinsa încălcare a

dreptului patrimonial al artistului interpret cu privire la autorizarea

punerii la dispoziția publicului a

interpretării sau a execuției sale fixate, astfel

încât să poată fi accesată, în

orice loc și în orice moment ales, în mod individual,

de către

public, drept reglementat de art. 98 alin. (1) lit. h) din Legea nr.8/1996,

republicată; nu vor fi însă avute în vedere drepturile morale ale

artistului interpret, al căror exercițiu a fost transmis prin

moștenire succesorilor săi

[conform

art. 97 alin. (2) din Legea 8/1996], potrivit certificatului de moștenitor

, întrucât reclamantul nu s-a referit decât

generic la aceste

drepturi în motivarea cererii de chemare în judecată,

fără a indica pretinsa încălcare a vreunuia dintre drepturile

morale ale autorului său dintre cele

enumerate

de art. 96 din lege și fără a cere repararea vreunui prejudiciu

legat de acestea, iar în recurs această cerere nouă nu putea fi

formulată, având în vedere

prevederile

art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C.proc.civ.

Înalta Curte

constată că premisa necesară a soluționării cererii,

dată fiind

absența

din legea anterioară (Decretul nr.321/1956) a protecției drepturilor

artiștilor interpreți sau executanți ca titulari de drepturi

conexe dreptului de autor, constă,

cum corect a stabilit și curtea de apel, în a se

decide dacă artistul interpret sau

executant

a cărui prestație a fost fixată într-o înregistrare sau o

operă

audiovizuală ce a fost creată

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996 (anii 1970

-1980),

cum sunt „momentele" al căror protagonist este Ș.B. Sr, are

dreptul de a reclama încălcarea unor drepturi patrimoniale și/sau

morale,

personal sau prin moștenitori

(ca în speță) și de a pretinde repararea prejudiciilor

produse

prin aceste încălcări.

O atare situație nu putea fi

rezolvată decât prin dispozițiile finale și

tranzitorii ale legii noi, lege ce include și

protecția drepturilor artiștilor interpreți

sau

executanți ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor, adoptarea

legii

(în vigoare din 26 iunie 1996) fiind

anterioară aderării României la Convenția de

la Roma

pentru protecția artiștilor interpreți sau executanți, a

producătorilor de fonograme și organismelor de radiodifuziune,

aderare ce s-a produs prin Legea nr. 76/1998.

Se impune

precizarea că pretinsele fapte ilicite afirmate de reclamant, s-au

produs la nivelul anului 2005 (după

încheierea contractului de cesiune dintre

SRTv

și SC TVR M. SRL) prin reproducerea,

distribuirea și comercializarea neautorizată de către

pârâtă a produsului în format

DVD intitulat „Maeștrii

Comediei", incluzând și prestația artistică a autorului

reclamantului. Acest produs a fost realizat sub

forma unei colecții de 5 DVD-uri,

conținând momente comice

extrase din arhiva TVR, fiecare DVD din colecție

fiind dedicat unui actor, colecție însumând 586 de minute în

total, astfel: 205

minute T.C., 139 minute A.P., 67 minute Ș.B.

Sr.,

109 minute S.P. și A.A., 66

minute H.M.

Momentele reproduse pe suport DVD

sunt reprezentate de interpretări

extrase

de către pârâtă, din arhiva TVR, în baza contractului de cesiune

anterior

menționat, înregistrările fiind realizate în cadrul

producțiilor de programe

realizate de

TVR în perioada anilor 1970 - 1980, când era în vigoare Decretul nr.

321/1956

privind drepturile de autor.

Înalta Curte

apreciază că dispozițiile Legii nr.8/1996, în ce privește

protecția acordată interpretărilor sau execuțiilor

artiștilor interpreți sau executanți, sunt pe

deplin aplicabile pe temeiul art. 146 lit. e),

care prevede: dispozițiile prezentei legi se aplică

interpretărilor sau execuțiilor artiștilor interpreți sau

executanți care sunt fixate în înregistrări sonore protejate de

prezenta lege, pe când dispozițiile art. 149 alin. (2), așa cum a

reținut și instanța de apel, prevăd: „Beneficiază de

protecția prezentei legi și operele create anterior intrării în

vigoare a acesteia, inclusiv programele pentru

calculator, înregistrările sonore,

operele cinematografice și audiovizuale, precum și programele

organismelor de radiodifuziune și de televiziune, în condițiile

prevăzute la alin.(1)."

Prin urmare, Înalta Curte conchide

că beneficiază de prevederile Legii nr.

8/1996 și interpretările și execuțiile

artiștilor interpreți sau executanți fixate într-

o

operă audiovizuală, anterior intrării în vigoare a legii, astfel

încât, se poate

reclama încălcarea unor

drepturi morale și/sau patrimoniale ce intră în conținutul

drepturilor

conexe ale acestora, prin fapte săvârșite după momentul

intrării în

vigoare a legii, cu

consecința reparării prejudiciului astfel produs.

După cum dej