ÎCCJ, decizie (scj.ro #81747)

Drepturi patrimoniale ale artistului interpret. Utilizarea și comercializarea operelor audiovizuale fără consimțământul moștenitorului artistului. Dreptul la despăgubiri. Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul proprietății intelectuale. Drepturi de autor și drepturi conexe. Index alfabetic : drept de autor - moștenitori - daune interese - prejudiciu Legea nr. 8/1996, art. 97, art. 98, art. 101, art. 146 Beneficiază de prevederile Legii nr. 8/1996 și interpretările și execuțiile artiștilor interpreți sau executanți fixate într- o operă audiovizuală, anterior intrării în vigoare a legii, astfel încât, se poate reclama încălcarea unor drepturi morale și/sau patrimoniale ce intră în conținutul drepturilor conexe ale acestora, prin fapte săvârșite după momentul intrării în vigoare a legii, cu consecința reparării prejudiciului astfel produs.

Spre deosebire de drepturile morale ale artistului interpret sau executant, drepturile patrimoniale care le însoțesc și care intră în conținutul noțiunii de drepturi conexe dreptului de autor, se transmit pe cale succesorală potrivit legislației civile, întocmai ca orice drept cu conținut patrimonial, astfel încât, moștenitorii artistului interpret devin ei înșiși titulari ai acestora, nemaiavând doar exercițiul lor ca în cazul drepturilor morale, sens în care prevede art. 97 alin. (2) din Legea nr.8/1996. Pentru această situație, se aplică regulile devoluțiunii succesorale fie legale, fie testamentare, conform art. 650 C.civ., întrucât pentru cazul drepturilor morale a fost necesară edictarea unei norme speciale, derogatorie de la dreptul comun, deoarece, în dreptul comun, drepturile nepatrimoniale nu supraviețuiesc purtătorului lor, ca de altfel, nici exercițiul acestora.

În consecință, drepturile patrimoniale ale artistului interpret sau executant prevăzute de art. 98 alin. (1) lit. b), c) și h) din Legea nr. 8/1996 sunt susceptibile de transmitere pe cale succesorală moștenitorilor artistului, dacă acestea mai existau în patrimoniul autorului lor la data decesului. În această materie este reglementată o excepție, anume cea de la art. 101 din lege, normă potrivit căreia , dreptul la remunerație echitabilă nu poate fi analizat decât în raport de artistul interpret sau executant însuși și în considerarea momentului fixării acelei interpretări în opera audiovizuală, iar nu față de moștenitorii acestuia care nu pot pretinde la momentul formulării cererii de chemare în judecată acordarea unei remunerații echitabile pentru prestații fixate ale autorul lor în urmă cu 40 de ani.

Pe de altă parte, textul menționat instituie o prezumție legală juris tantum a cesiunii exclusive a dreptului de utilizare a interpretării sau executării fixate într-o operă audiovizuală de la interpret la producătorul operei, prezumție ce poate fi răsturnată în condițiile stipulate de norma citată, anume, dovedirea unei clauze contrare. Secția I civilă, decizia nr. 2175 din 23 martie 2012 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a civilă la data de 06.03.2008, reclamantul Ș.B.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC TVR M. SRL: obligarea pârâtei la plata de daune interese datorate pentru reproducerea, distribuirea și comercializarea neautorizată, de la data publicării/distribuirii și până în prezent, a produsului în format DVD intitulat „Maeștrii Comediei", daune pe care le estimează provizoriu ca fiind de 30.000 Euro, echivalent în lei; obligarea pârâtei la încetarea actelor de reproducere, distribuire neautorizată și comercializare sub orice formă a produsului în format DVD intitulat „Maeștrii Comediei"; obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 3.000 euro pe zi de întârziere, în ipoteza neîndeplinirii obligației de a înceta actele de reproducere și distribuire neautorizate a produsului în format DVD intitulat „Maeștrii Comediei". În fapt, reclamantul arată că este moștenitorul autorului Ș.B.

și titularul drepturilor conexe deținute de acesta, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor, act care atestă calitatea reclamantului de titular al drepturilor patrimoniale de autor asupra tuturor operelor artistice ale autorului său, precum și al drepturilor patrimoniale conferite de drepturile conexe, aferente operelor. Reclamantul a arătat că pârâta a reprodus și distribuit mai multe DVD-uri intitulate „Maeștrii Comediei", în care sunt redate interpretări ale maestrului Ș.B., menționând că suporturile pe care au fost distribuite prestațiile lui Ș.B. cuprind un format DVD. S-a mai susținut că toate reproducerile și distribuirile efectuate de pârâtă au fost realizate fără acordul său, deși reclamantul a solicitat în repetate rânduri negocierea și semnarea unui contract de cesiune a drepturilor de autor, precum și plata unei remunerații echitabile, fără a se ajunge la un acord între părți.

Cu privire la dispozițiile legale aplicabile, se arată că, până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, această materie a fost guvernată de Decretul nr. 321/1956, reclamantul enunțând textul art. 3 din acest act normativ; pe de altă parte, reclamantul invocă și dispozițiile art. 98 alin.(1) lit. c), d), e), f) și e) din Legea nr. 8/1996. De asemenea, s-a arătat că Legea nr. 8/1996 prevede că drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți pot fi cesionate, în tot sau în parte, exclusiv sau neexclusiv, în condițiile prevăzute de art. 39 - art. 43, care se aplică prin analogie, aceeași lege prevăzând, la art. 41 că un contract de cesiune a drepturilor patrimoniale trebuie să prevadă drepturile patrimoniale transmise și să menționeze, pentru fiecare dintre acestea, modalitățile de utilizare, durata și întinderea cesiunii, precum și remunerația titularului dreptului de autor.

Totodată, se menționează că Legea nr. 8/1996 prevede, la art. 43, că remunerația cuvenită în temeiul unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale se stabilește prin acordul părților. Aceeași lege prevede expres că, după moartea autorului, exercițiul componentei nepatrimoniale a drepturilor conexe se va transmite către moștenitori, sens în care se face trimitere la dispozițiile art. 96 și art. 97 alin. (2) din lege. Reclamantul a susținut că, pentru repararea prejudiciului produs, se impune acordarea de daune interese al căror cuantum va fi precizat definitiv, după administrarea probelor și, eventual, a unei expertize de specialitate.

Susține că pârâta i-a încălcat drepturile, fapta ilicită a acesteia constând în reproducerea și distribuirea neautorizată a interpretărilor pe suport DVD, sens în care subliniază că orice reproducere sau distribuire a interpretărilor necesită, în virtutea art. 98 alin. (1) lit.b) și c) din Legea nr. 8/1996, o autorizare din partea titularului drepturilor patrimoniale ce decurg din drepturile conexe drepturilor de autor. Fără această autorizare și în lipsa unor relații contractuale prestabilite, titularului drepturilor patrimoniale i se încalcă drepturile legitime, prin aceasta aducându-i- se un prejudiciu. Reclamantul arată că prejudiciul produs este cert și nu a mai fost reparat și există raport de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită de pârâtă și prejudiciul ce i-a fost produs.

A mai arătat că a trimis notificări în mod repetat, protestând față de acțiunile pârâtei și solicitând reglarea pe cale contractuală a încălcărilor aduse drepturilor sale. Cu toate acestea, pârâta a continuat acțiunile de reproducere, distribuire și comercializare neautorizate a interpretărilor, deși știa că reclamantul este titularul drepturilor de autor. În legătură cu petitul vizând daunele cominatorii, arată că acestea reprezintă un mijloc de constrângere a debitorului unei obligații de a face sau de a nu face, prin care acesta este ținut să-și aducă la îndeplinire obligația, sub sancțiunea plății unei sume de bani pe zi de întârziere. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 și urm. C.proc.civ., Decretul nr. 321/1956, Legea nr. 8/1996.

Prin cererea depusă la 08.05.2008, reclamantul a precizat, cu privire la natura drepturilor încălcate, că pârâta a încălcat drepturile conexe ale artistului interpret, prevăzute de art. 98 alin.(1) din lege, precum și dreptul de remunerație echitabilă, prevăzut de art. 101 din lege. De asemenea, a precizat că pârâta a încălcat drepturile reclamantului prin reproducerea și distribuirea neautorizate și fără acordarea unei remunerații echitabile, a operei „Maeștrii Comediei", publicată sub formă de pachet de 5 DVD-uri. Prin sentința civilă nr. 874 din 18.06.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, a fost admisă în parte acțiunea, fiind obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 5.000 euro, în echivalent în lei la data executării hotărârii, cu titlu de despăgubiri pentru reproducerea, distribuirea și comercializarea DVD-ului intitulat „Maeștrii comediei" ; celelalte capete de cerere au fost respinse ca neîntemeiate.

Tribunalul a reținut că societatea pârâtă a editat o colecție de 5 DVD-uri cuprinzând prestațiile mai multor artiști interpreți, colecție intitulată „Maeștrii Comediei", cuprinzând opere interpretate de artiști de renume, printre aceștia, aflându-se și Ș.B. Senior, autorul reclamantului.

În scopul realizării acestui proiect, pârâta a încheiat cu SR Tv, contractul de cesiune nr. 74xx/2005, în temeiul căruia SRTv a cesionat pârâtei, în temeiul art. 113 din Legea nr. 8/1996, cu titlu oneros, reproducerea și difuzarea prin vânzare, fără limitare teritorială, a propriilor programe, pentru realizarea unei producții pe suport VHS și/sau DVD, intitulată „Maeștrii Comediei: Ș.B.", editată în două volume, conținând înregistrări realizate în studiourile TVR . În articolul referitor la obligațiile părților, cuprins în contractul de cesiune, părțile au stipulat că SRTv împuternicește pârâta să depună diligentele necesare pentru obținerea autorizărilor și cesiunilor de la titularii de drepturi, în vederea realizării contractului, iar pârâta „garantează că prin reproducerea producțiilor audiovizuale indicate în obiectul contractului, nu va prejudicia și nu va aduce atingere în niciun fel, imaginii, onoarei, memoriei și/sau intereselor patrimoniale, și nu numai, ale titularilor de drepturi sau ale oricărei alte persoane fizice și/sau juridice", „garantează că va respecta prevederile Legii nr. 8/1996 privind plata remunerațiilor către titularii de drepturi". Potrivit certificatului de moștenitor nr. 13xx/1995, ca urmare a decesului lui Ș.C.B., au rămas ca moștenitori B.Ș.

și B.A.S., descendenți de gradul I, cu o cotă egală din moștenire, de câte 1/2 fiecare. În cauza dedusă judecății, reclamantul a susținut că reproducerea și distribuirea operelor interpretate de autorul său, au fost realizate fără consimțământul reclamantului, verbal sau scris, subliniind că, deși a încercat negocierea remunerației cu pârâta, o atare negociere nu s-a realizat. În aceste condiții, reclamantul a solicitat despăgubiri de 30.000 de euro, apreciind că această sumă este de natură să repare prejudiciul suferit. în același timp, pârâta a susținut că DVD-ul a fost realizat tocmai în baza consimțământului reclamantului, acesta din urmă fiind chiar persoana care a selectat operele interpretate de autorul său, dar nu s-a încheiat un contract în formă scrisă din culpa reclamantului, care a emis pretenții financiare exagerate.

De asemenea, deși a solicitat respingerea în tot a acțiunii, pentru reaua- credință a reclamantului în declanșarea litigiului, pârâta a recunoscut că reclamantului i s-ar cuveni o remunerație de 3.366 lei, sumă calculată prin raportare la veniturile încasate din vânzarea DVD-ului. Pe de altă parte, pârâta a afirmat că, în temeiul contractului de cesiune nr. 74xx/2005, încheiat cu SRTv, activitatea sa de reproducere și distribuire se desfășoară în baza autorizării SRTv, fără a fi necesară obținerea altor autorizări din partea titularilor de drepturi.

În primul rând, în ce privește autorizarea dată pârâtei prin contractul de cesiune încheiat cu SRTv, prima instanță a constatat că aceasta din urmă a cesionat pârâtei, în calitate de producător al operei audiovizuale, reproducerea și difuzarea prin vânzare, fără limitare teritorială, a propriilor programe, pentru realizarea unei producții pe suport VHS și/sau DVD, intitulată „Maeștrii Comediei: Ș.B.", editată în două volume, conținând înregistrări realizate în studiourile TVR. În cuprinsul acestei convenții, s-a menționat că cesiunea are loc în condițiile art. 65 alin. (2) și art. 113 din Legea nr. 8/1996 modificată.

De asemenea, în capitolul privitor la obligațiile părților, s-a menționat că SRTv împuternicește pe TVR M. să depună diligentele pentru obținerea autorizărilor și cesiunilor de la titularii de drepturi în vederea realizării contractului, iar TVR M. garantează că va respecta prevederile Legii nr. 8/1996 privind plata retribuțiilor către titularii de drepturi. Tribunalul a apreciat că din convenția părților ca și din dispozițiile art. 92 și urm. privitoare la drepturile artiștilor interpreți și drepturile conexe, precum și din prevederile art. 113 și urm., referitoare la drepturile organismelor de radiodifuziune și de televiziune, rezultă că acestea sunt drepturi diferite, iar atributele patrimoniale recunoscute producătorului de înregistrări sonore trebuie să nu aducă atingere drepturilor autorilor operelor înregistrate ori celor conexe.

Astfel, împrejurarea că pârâta a primit autorizarea SRTv de a reproduce și difuza interpretările lui Ș.B. Senior, nu ține loc de consimțământ al titularului dreptului conex, în speță, al reclamantului, în calitate de moștenitor al interpretului. În ce privește existența ori inexistența consimțământului reclamantului la reproducerea DVD-ului, s-a constatat că reclamantul a susținut că s-au încălcat prevederile art. 98 din Legea nr. 8/1996, arătând, în cuprinsul acțiunii, că reproducerea și distribuirea interpretărilor pe DVD s-au efectuat fără acordul său, scris ori verbal. Prima instanță a reținut că în cadrul interogatoriului administrat la cererea pârâtei, reclamantul a arătat că părțile au convenit plata unei sume globale de 15.000 de euro, și nu a unei sume în procente, arătând și că a efectuat selecția interpretărilor, motivul implicării în efectuarea selecției fiind acela că interpretul era tatăl său.

De asemenea, la întrebarea 11 din interogatoriu, reclamantul a arătat că pârâta a fost de acord cu suma solicitată, în caz contrar, reclamantul arătând că nu ar fi efectuat selecția. Martorul propus de reclamant, C.B.C.Ș., a arătat că nu cunoaște că s-ar fi încheiat un contract între părți, dar a aflat de la reclamant că pârâta nu a respectat înțelegerea convenită cu reclamantul. La interogatoriul propus de reclamant, pârâta a arătat că a fost autorizată de către SRTv, prin contractul de cesiune nr. 74xx/2005, să reproducă interpretările autorului reclamantului, că nu există un înscris încheiat între părți, care să cuprindă acordul reclamantului pentru reproducerea și difuzarea interpretărilor, dar a existat o înțelegere verbală, în temeiul căreia chiar reclamantul a făcut selecția momentelor reproduse pe DVD, iar pârâta a purces la realizarea proiectului.

La aceeași întrebare - nr. 8, pârâta a menționat că existența înțelegerii verbale este incontestabilă, de vreme ce demararea proiectului s-a făcut la solicitarea și insistența reclamantului însuși. Aceeași pârâtă a arătat că demersurile sale față de reclamant au vizat doar cuantumul remunerației plătibile reclamantului, nu și autorizarea reproducerii și distribuirii, pentru că aceasta nu numai că a existat, dar nici nu era necesară, față de existența contractului de cesiune încheiat cu SRTv și de recomandările ORDA. De asemenea, pârâta a menționat că nu a plătit reclamantului nicio sumă de bani, pentru că negocierile purtate în acest sens au fost blocate de refuzul reclamantului de a se raporta la elemente obiective - volumul vânzărilor, contribuția fiecărui artist, etc. Pârâta a administrat proba testimonială, fiind audiați martorii E. V.A., administratorul societății și D.A., angajată a pârâtei.

Din analiza coroborată a acestor probe, tribunalul a reținut că, deși între părți s-au purtat discuții privitoare la producerea și difuzarea DVD-ului, acestea nu s-au finalizat prin încheierea unui contract. Corespunde adevărului susținerea pârâtei, recunoscută de reclamant, în sensul că reclamantul și-a exprimat acordul la realizarea DVD-ului, aspect care, însă, este lipsit de relevanță, pentru aceea că părțile nu au încheiat un contract în formă scrisă, după cum stipulează art. 39-43 din Legea nr. 8/1996, modificată, dispoziții aplicabile și în situația drepturilor artiștilor interpreți, conform art. 92 din aceeași lege, coroborate cu art. 97- 98 din același act normativ. Din analiza acestor dispoziții legale, instanța a apreciat că artistul interpret, în speță, moștenitorul acestuia [exercițiul drepturilor fiind transmis reclamantului, conf.

art. 97 alin. (2) din lege], poate ceda prin contract, altor persoane, drepturile sale patrimoniale, drepturi enumerate de art. 98 din lege. Pe de altă parte, din economia dispozițiilor art. 41 alin.(1), art. 42 și art. 43 din Legea nr. 8/1996, s-a apreciat de prima instanță că în vederea producerii și comercializării DVD-ului, se impunea ca părțile implicate în realizarea acestui produs să încheie un contract, în formă scrisă, simplul acord verbal al acestora nevalorând convenție. În aceste condiții, rezultă că fapta pârâtei, de a produce și comercializa DVD-ul în absența unui contract scris, constituie o faptă generatoare de prejudiciu în patrimoniul reclamantului, încălcând drepturile prevăzute de art. 98 lit. b) și c) din Legea nr. 8/1996, republicată.

Astfel, este îndeplinită prima dintre condițiile angajării răspunderii civile delictuale, în cadrul reglementat de art. 998-999 C.civ., existența faptei ilicite. În acest context, este de subliniat că însăși pârâta a recunoscut, în întâmpinare, că a hotărât continuarea procesului de scoatere pe piață a produsului, deși reclamantul înaintase pretenții financiare exagerate, pârâta justificând aceasta nu numai prin necesitatea de a-și recupera investiția, dar și prin aceea că era necesar să evite prejudicierea celorlalți artiști incluși pe DVD, pârâta făcând trimitere la contractele scrise încheiate cu toți ceilalți titulari de drepturi de autor și drepturi conexe. Aceleași aspecte au fost evidențiate și de martorii pârâtei.

Tribunalul a apreciat că necesitatea recuperării investiției nu poate constitui, însă, o justificare pentru încălcarea legii, iar mențiunea pârâtei și a martorilor săi, referitoare la încheierea contractelor scrise cu ceilalți titulari de drepturi, denotă împrejurarea că pârâta a respectat dispozițiile legii în raport cu alte persoane implicate în proiect, chiar dacă nu a depus la dosar niciunul dintre aceste contracte. De asemenea, în aprecierea faptei ilicite, este necesar a se preciza că, deși pârâta susține că, în absența unui contract, instanța poate interveni în stabilirea remunerației, potrivit art. 43 alin. (2) din lege, textul legii nu vizează lipsa obligației de încheiere a unui contract în formă scrisă, ci ipoteza când, deși s-a încheiat un contract de cesiune, remunerația nu a fost stabilită în cuprinsul acestuia.

Pârâta a mai invocat, în apărare, și faptul că reclamantul nu a prezentat un certificat de moștenitor, aspect susținut și de martorul E., apărare care nu poate afecta caracterul ilicit al conduitei sale, atâta vreme cât însăși pârâta, ca și martorii săi, arată că au purtat negocierile cu reclamantul, acesta a efectuat selecția interpretărilor, de unde prezumția că pârâta avea convingerea că reclamantul este moștenitorul lui Ș.B. Senior. Pornind de la considerentele anterior enunțate și de la prevederile art. 998- 999 C.civ., Tribunalul a concluzionat că rezultă, alături de existența unei fapte ilicite și vinovăția pârâtei, ca cerință a angajării răspunderii acesteia. Sub acest aspect, instanța a reținut că pârâta a acționat cu vinovăție sub forma intenției, chiar pârâta recunoscând că era necesară continuarea producerii DVD- ului, pentru recuperarea investiției și respectarea drepturilor celorlalți artiști.

Instanța a apreciat că vinovăția pârâtei în săvârșirea unei fapte ilicite îmbracă forma unei intenții indirecte, pentru aceea că pârâta a prevăzut rezultatul faptei, cunoscând prevederile legale și, chiar dacă nu 1-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. În continuare, instanța a reținut că, prin fapta pârâtei, reclamantului i s-a cauzat un prejudiciu, cert și nereparat, prin aceea că reclamantul nu a încasat o remunerație la care Legea nr. 8/1996 îl îndreptățea, urmând ca, la stabilirea despăgubirilor, instanța să țină seama de criteriile prevăzute de art. 139 al aceleiași legi.

Conform art. 139 alin.(2) din lege, „La stabilirea despăgubirilor, instanța de judecată ia în considerare: a) fie criterii cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului; b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot utiliza criteriile prevăzute la lit. a)". Reclamantul nu a indicat expres criteriul după care să fie apreciat prejudiciul, astfel că instanța a analizat cuantumul acestuia prin raportare la câștigul nerealizat de reclamant și beneficiul obținut de pârâtă, sens în care s-au analizat concluziile raportului de expertiză, întocmit în cauză, precum și cele din răspunsul la obiecțiuni.

Astfel, din analiza acestor probe, Tribunalul a reținut că pârâta a produs și comercializat 2.443 de exemplare ale DVD-ului „Maeștrii Comediei", cuantumul încasărilor brute fiind de 28.796.666 lei (ROL). Unul dintre acestea are o durată de 67 minute și cuprinde interpretările autorului reclamantului „Momente de aur – Ș.B". Din durata totală a celor 5 DVD-uri, expertul a stabilit că interpretările „Momente de aur – Ș.B." reprezintă 11,43%, iar timpul său de interpretare este de 44,06% din totalul DVD-ului. Astfel, expertul a stabilit că reclamantului i se cuvine un procent de 3,85% din suma de plată către titulari și interpreți, conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, suma fiind de 554,34 lei.

Coroborând dispozițiile art. 43 cu cele ale art. 139 alin. (2) lit. a) din lege, instanța a apreciat că reclamantului i se cuvine un procent de aproximativ 10% din cuantumul încasărilor brute obținute de pârâtă și nu suma stabilită de expert ca fiind de 554,34 lei, instanța ținând cont de faptul că beneficiul obținut de pârâtă a fost rezultatul unei fapte ilicite. Cum fapta pârâtei a generat prejudiciul în patrimoniul reclamantului, s-a constatat că este întrunită și condiția existenței raportului de cauzalitate între aceste cerințe ale răspunderii civile delictuale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 998 - 999 C.civ., raportat la art. 139 din Legea nr. 8/1996, acțiunea a fost admisă în parte, cu obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 5.000 euro, în echivalent în lei la data executării hotărârii, cu titlu de despăgubiri pentru reproducerea, distribuirea și comercializarea DVD - ului intitulat" Maeștrii comediei". Tribunalul a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată, în primul rând, pentru pretențiile de până la 30.000 euro, o atare despăgubire nefiind dovedită. De asemenea, petitul având ca obiect obligarea pârâtei la încetarea actelor de reproducere, distribuire și comercializare a DVD-ului a fost considerat ca neîntemeiat, nu numai față de faptul că pârâta a arătat că acest DVD nu se mai produce ori comercializează, dar și față de concluziile expertului, potrivit cărora stocul de astfel de produse a fost epuizat.

Cum petitul având ca obiect plata daunelor cominatorii este accesoriu celui ce vizează încetarea actelor de reproducere și comercializare, acesta a fost respins în virtutea principiului de drept accesorium sequitur principalem . Împotriva acestei sentințe, ambele părți au formulat apel, fiecare dezvoltând critici proprii de nelegalitate și netemeinicie a soluției apelate. Prin decizia civilă nr. 126A din 18 mai 2010 a Curții de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a respins ca nefondat apelul reclamantului, apelul pârâtei fiind admis, sens în care s-a dispus schimbarea în parte a sentinței apelate, astfel că, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 1.538,19 lei cu titlu de remunerație echitabilă, respectiv, suma de 1.538,19 lei cu titlu de daune interese (despăgubiri); s-a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Instanța de apel a constatat că motivele de critică din cele două apeluri, nu conțin elemente cu privire la situația de fapt reținută în primă instanță, astfel încât, instanța de apel s-a preocupat prioritar de calificarea în drept a pretențiilor deduse judecății. Prin urmare, au fost analizate criticile apelului ce vizau modalitatea de soluționare a cererii reclamantului de acordare a daunelor interese estimate la 30.000 euro, pentru reproducerea, distribuirea și comercializarea neautorizată de către pârâtă, de la data publicării/distribuirii și până în prezent, a produsului în format DVD intitulat „Maeștrii Comediei", incluzând și prestația artistică a autorului reclamantului.

S-a reținut că acest produs a fost realizat sub forma unei colecții de 5 DVD-uri, conținând scheciuri și momente comice extrase din arhiva TVR, fiecare DVD din colecție fiind dedicat unui actor - colecția însumând 586 de minute în total, astfel: 205 minute T.C., 139 minute A.P., 67 minute Ș.B. Sr., 109 minute S.P. și A.A., 66 minute H.M. Colecția conține interpretări extrase de către pârâtă, din arhiva TVR, în baza contractului de cesiune cu SRTV nr. 74xx/2005, înregistrări realizate în cadrul producțiilor de programe realizate de TVR în perioada anilor 1970 - 1980, când era în vigoare Decretul nr. 321/1956 privind drepturile de autor. Instanța de apel a constatat că una dintre problemele de drept în discuție este dată de existența în patrimoniul reclamantului - ca moștenitor al unui artist interpret, a dreptului exclusiv de utilizare a interpretării înregistrate, cu ignorarea transmiterii acestuia către producătorul înregistrării.

S-a apreciat că în acest sens, nu se poate considera că în lipsa unei cesionări, dreptul conex celui de autor născut sub imperiul vechii legislații (Decretul nr. 321/1956) datorită înregistrărilor realizate în perioada anilor 1970 - 1980, ar fi preluat noua protecție, conform art. 149 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, într- un regim diferit de cel actual, ori că ar fi necesară existența unui contract de cesiune de drepturi de autor, pentru utilizarea interpretării de către producător ori cesionarul acestuia (în speță, pârâta).

Urmărind evoluția legislației în materie, instanța de apel a constatat că în lipsa oricărei protecții a drepturilor artistului interpret, consacrată de legislația sub care s-a efectuat înregistrarea (Decretul nr. 321/1956), actualele prevederi date de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, conțin în art. 101 o prezumție legală, aplicabilă atât înregistrărilor anterioare, cât și celor ulterioare apariției legii, de cedare către producătorul înregistrării, în schimbul unei remunerații echitabile, a dreptului exclusiv de utilizare a prestației artistului interpret. În acest context, s-a apreciat că în speță, prezumția legală nu a fost răsturnată, nici nu s-a făcut dovada unei clauze contractuale contrare.

Această interpretare este concordantă cu dispozițiile cuprinse în art. 19 raportat la art. 7 din Convenția de la Roma - pentru protecția artiștilor interpreți sau executanți, a producătorilor de fonograme și a organismelor de radiodifuziune (ratificată de România prin Legea nr. 76/1998), de înlăturare a prerogativei exclusive a autorizării/interzicerii acordate artistului interpret, în ipoteza unei fixări anterioare autorizate. Reținând în acest fel efectul prezumției legale ca operând în favoarea producătorului (cesionarului acestuia), instanța de apel a constatat că în speță, nu se pune problema emiterii unei autorizări sau a interzicerii ori cea a încheierii unui contract de cesiune cu reclamantul și, deci a unei fapte ilicite a pârâtei sub acest aspect.

Pe de altă parte, s-a reținut dreptul reclamantului, ca moștenitor legal al artistului interpret, de a încasa o remunerație echitabilă, prin aplicarea dispozițiilor art. 101 din Legea nr. 8/1996. Sub acest titlu, drepturile pecuniare ale reclamantului sunt supuse criteriilor conținute de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cu luarea în considerare a încasărilor realizate de pârâtă din utilizarea operei, respectiv, a ponderii contribuției autorului reclamantului în interpretare, astfel: Pornind de la cuantumul încasărilor pârâtei de 287.966, 66 lei (RON), raportat la numărul de 2.383 colecții de DVD-uri comercializate (diferența de 60, fiind oferite gratuit, până la numărul de 2.443 colecții de DVD-uri produse), se observă realizarea unei încasări de 120,84 lei pentru o colecție de DVD-uri vândută.

Aplicând acestor încasări, procentul de 5% cuvenit drepturilor conexe ale artiștilor interpreți, rezultă o valoare de 6,042 lei pentru o colecție de DVD-uri vândută. Din această valoare, dreptul patrimonial al reclamantului asupra unei singure colecții de DVD-uri, se obține aplicând procentul contribuției autorului său la interpretare (3.664 secunde dintr-un total înregistrat de 35.160 secunde pentru întreaga colecție), obținându-se valoarea de 0,62963 lei. Înmulțind această valoare cu numărul de 2.443 exemplare colecție DVD-uri, se ajunge la un cuantum de 1.538,19 lei reprezentând dreptul reclamantului la remunerație echitabilă, rezultând din producerea și comercializarea colecției de DVD-uri.

Pe de altă parte, curtea de apel a apreciat că în baza art. 998-999 C.civ., se cuvin reclamantului daune interese cuantificate la aceeași valoare, față de reținerea împrejurării că, deși inițiate între părți demersurile de stabilire a remunerației echitabile cuvenite reclamantului, în condițiile permise de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, acestea au fost abandonate de către pârâtă, conform propriei recunoașteri, care a procedat culpabil la comercializarea produsului, implicit la publicarea operei, fără a lămuri anterior întinderea dreptului reclamantului, prin acordul acestuia asupra cuantumului remunerației ori prin intermediul organelor jurisdicționale competente.

Astfel, constatând că instanța de fond a efectuat o greșită aplicare a legii, unei situații de fapt corect reținute, observând că prin cuprinderea acestor considerente s-a răspuns și criticilor de fond ale reclamantului, găsite ca nefondate, instanța de apel, în baza art. 296 C.proc.civ., a admis apelul pârâtei, schimbând în parte sentința apelată și obligând pârâta la plata către reclamant, a sumelor menționate, cu păstrarea restului dispozițiilor hotărârii atacate. Împotriva acestei decizii, reclamantul a promovat recurs, prevalându-se de ipoteza legală prevăzută de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul susține că instanța de apel a realizat o aplicare greșită a legii sub aspectul raportului dintre dispozițiile legale aplicabile la data fixării prestației de către SRTv și dispozițiile legale aplicabile la momentul realizării unei opere derivate și a distribuirii acesteia.

Astfel, instanța de apel a reținut că în temeiul dispozițiilor art. 101 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe s-a realizat o cesionare exclusivă a drepturilor de reproducere și distribuire, prin fixarea prestației artistului Ș.B. Sr. către SRTv la respectivul moment. În condițiile inexistenței unui contract, încheiat în formă scrisă care se prevadă în mod expres drepturile cesionate, recurentul consideră că nu poate reține că prin realizarea unei fixări, la momentul existentei unor dispoziții în materia dreptului de autor, s-ar realiza o cesionare către producător a dreptului de utilizare. Instanța de judecată omite să ia în considerare că la momentul fixării prestației erau în vigoare prevederile Decretului nr. 321/1956 care, la art. 19, prevedea: „contractul privitor la exercitarea dreptului de autor se va încheia în forma scrisă, cuprinsul contractului neputându-se dovedi prin martori.

Or, în absența unui contract în formă scrisă, în cadrul căruia să se menționeze în mod expres drepturile patrimoniale cesionate, rezultă în mod evident că artistul Ș.B. și-a manifestat acordul numai pentru realizarea fixării prestației sale. Recurentul susține că, drept urmare, orice utilizare ulterioară constituie o fapta ilicită, în condițiile în care nu a fost realizată cu respectarea dispozițiilor legale privind concretizarea acordului de utilizare în cadrul unui contract de cesiune.

Aceasta concluzie trebuie luată în considerare atât din perspectiva Decretului nr. 321/1956 privind drepturile de autor, cât și prin raportare la prevederile Convenției internaționale de la Roma pentru protecția artiștilor interpreți sau executanți, a producătorilor de fonograme și a organismelor de radiodifuziune, încheiată la Roma la 26 octombrie 1961. Potrivit art. 19 din această Convenție, se prevede în mod expres: „Fără a lua în considerare oricare alte dispoziții ale prezentei convenții, prevederile art. 7 vor înceta să fie aplicabile de îndată ce un artist interpret sau executant își va fi dat consimțământul spre a se include execuția sa într-o fixare de imagini sau de imagini și sunete". Aceste dispoziții legale, deși într-o formă lacunară prevăd existența unui contract scris, tocmai pentru a putea fi dovedită întinderea drepturilor cesionate.

Intimata-pârâtă nu a depus în cadrul administrării probelor nicio dovadă a existenței vreunui înscris privitor la transmiterea drepturilor patrimoniale către SRTv. În condițiile incertitudinii asupra întinderii drepturilor cesionate, recurentul arată că autorul său, artistul Ș.B., și-a manifestat acordul numai pentru fixarea reprezentației sale, iar nu și pentru alte drepturi. Astfel, urmează a se constata că în lipsa unui contract în formă scrisă care să ateste drepturile patrimoniale cesionate, orice utilizare ulterioară a operei este condiționată de obținerea consimțământului autorului, artistului interpret, respectiv, moștenitorilor de drept ai acestuia. Recurentul arată că în condițiile inaplicabilității, la momentul fixării reprezentației, a art. 101 din Legea nr. 8/1998 privind drepturile de autor și drepturile conexe, este total injust să se rețină că s-a realizat o cedare a utilizării reprezentației către producător.

Admiterea unei soluții contrare, ar echivala cu situația că orice operă sau prestație realizată și fixată înainte de aplicarea Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor să poate fi utilizată în orice modalitate fără ca titularii drepturilor de autor sau a drepturilor conexe să își manifeste consimțământul. Chiar în condițiile unor dispoziții legale lacunare cuprinse în cadrul Decretului nr. 321/1956, recurentul consideră că este prevăzută în mod expres condiția imperativă a manifestării consimțământului pentru fiecare tip de utilizare. De asemenea, interpretând chiar dispozițiile art. 11 din Decretul nr. 321/1956 rezultă în mod evident concluzia că o utilizare a unei opere nu se poate realiza atât timp cât aduce atingere și altor drepturi recunoscute în favoarea altor categorii de persoane care au contribuit la realizarea operei respective.

Dispozițiile art. 101 din Legea nr. 8/1996 nu pot fi considerate aplicabile la nivelul anului în care a avut loc fixarea prestației artistului Ș.B. Se mai arată că acordul de voință al titularului de drepturi trebuie să se concretizeze în formă scrisă cu respectarea dispozițiilor art. 39-43 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe. în aceste condiții, prin neindicarea unui contract de cesiune a drepturilor conexe dreptului de autor, rezultă că titularul drepturilor nu și-a manifestat consimțământul pentru reproducerea și distribuirea operelor care conțin interpretări ale artistului Ș. B. Totodată, recurentul susține că instanța de apel a realizat o aplicarea greșită a legii sub aspectul determinării cuantumului despăgubirilor și remunerației pentru utilizarea prestației artistului Ș.B.

în cadrul DVD- ului intitulat „Maeștrii Comediei", întrucât în mod eronat a stabilit, în temeiul art. 101 din lege, că dreptul său la o „remunerație echitabilă" este supus criteriilor de determinare prevăzute de către dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996. Pe de altă parte, și cu privire la remunerația echitabilă datorată, instanța de apel a realizat o aplicare greșită a legii, reținând aplicarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Astfel, instanța omite să ia în considerare că între părți, respectiv, între recurentul-reclamant Ș.B., în calitate de titular al drepturilor conexe asupra prestației utilizate și TVR M., în calitate de producător al DVD-ului „Maeștrii Comediei", nu a fost încheiat niciun contract de cesiune a drepturilor conexe; or, în această situație, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 43 alin.(1), care, de altfel, nici nu limitează modalitatea de stabilire a remunerației la încasările provenite din utilizarea operei, ci dispozițiile art. 43 alin.(2) care prevăd stabilirea remunerației de către organele jurisdicționale competente, în raport de „sumele primite uzual pentru aceeași categorie de opere, destinația și durata utilizării, precum și alte circumstanțe ale cazului." În acest context, rezultă că instanța trebuia să ia în considerare nu numai veniturile încasate de către intimata TVR M., ci și criteriile anterior enumerate.

De asemenea, instanța de apel a menționat aplicarea unui procent de 5% cuvenit artiștilor interpreți, procent ce nu are nicio aplicabilitate legală, de vreme ce el decurge din înțelegerea bilaterală încheiată între SR Tv și TVR M., față de care recurentul este terț, respectiv, procesul verbal privind stabilirea cuantumului remunerației cuvenite SRTV pentru editarea pe suport DVD a unor materiale din arhivă. În ceea ce privește utilizarea unei prestații fără obținerea consimțământului artistului interpret și fără achitarea unei remunerații echitabile, astfel cum este menționat chiar în cadrul art. 101 din Legea nr. 8/1996, articol invocat de către instanța de apel ca aplicabil, se săvârșește o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii pentru recurentul-reclamant.

În acest sens, cuantumul reținut de către instanța de judecată de 1.538,19 lei cu titlu de remunerație echitabilă și suma de 1.538,19 lei cu titlu de daune interese sunt este absolut injuste. În condițiile în care între părți au existat discuții cu privire la încheierea unui contract, negocieri care nu s-au concretizat prin semnarea unui contract de cesiune a drepturilor conexe dreptului de autor, era un aspect ce trebuia luat în considerare de instanța de apel, ținând cont de faptul că intimata-pârâtă a realizat totuși reproducerea și distribuirea operelor care conțin interpretări ale artistului Ș.B., în absența consimțământului recurentului. Pentru utilizarea unor opere interpretate de Ș.B.

prin includerea lor într-o nouă operă intitulată „Maeștrii Comediei", recurentul-reclamant a solicitat o remunerație în valoare de 15.000 Euro, însă părțile nu au căzut de comun acord asupra acestei sume, acesta fiind și motivul pentru care nu s-a încheiat contractul de cesiune a drepturilor conexe dreptului de autor. TVR M. avea obligația de a obține autorizațiile și cesiunile necesare în vederea utilizării operelor, obligație stabilită prin contractul de cesiune nr. 4xx/2005 încheiat cu SRTv, contract prin care intimata-pârâtă și-a asumat garanția de a respecta dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind plata remunerațiilor către titularii de drepturi de autor.

Cu toate că instanța de judecată a reținut aceste aspecte în hotărârea judecătorească, nu le-a luat în considerare la momentul aprecierii prejudiciului cauzat; or, aceste aspecte trebuiau reținute, întrucât denota atitudinea intimatei- pârâte care nu a fost interesată decât de obținerea unor beneficii ilicite și de promovarea unui produs, respectiv, DVD-ul "Maeștrii Comediei". Recurentul mai învederează că astfel cum a menționat și în cadrul dosarului de fond și de apel, pe rolul Tribunalului București a fost formulată o acțiune având ca obiect constatarea încălcării și acordarea unei despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin utilizarea unor opere care conțin prestația artistului T.C., dosar în cadrul căruia instanța de judecată a dispus în dosarul menționat obligarea pârâtei SC TVR M. SRL la plata sumei de 15.126,25 lei.

Totodată, instanța de apel nu a luat în considerare daunele morale cauzate titularului de drepturi și, drept urmare, a ignorat dispozițiile art. 96 coroborate cu dispozițiile art. 97 alin.(2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe care stabilesc că instanța de judecată, în condițiile analizării unui prejudiciu cauzat trebuie să ia în considerare și drepturile morale încălcate printr-o faptă ilicită de utilizare a unei interpretări/execuții fără acordul titularului. Recurentul consideră că circumstanțele în care prestațiile artistului Ș.B. au fost preluate și incluse într-o altă operă intitulată „Maeștrii Comediei", ridică și problema încălcării drepturilor morale, astfel au fost reglementate în cadrul art. 96 din Legea nr. 8/1996.

Se mai arată că instanța de judecată, în mod incorect, reține că pretențiile în valoare de 30.000 Euro nu au fost dovedite, întrucât nu este necesar să se demonstreze prejudiciul cert, cuantificabil creat în patrimoniul recurentului- reclamant, ci trebuie să fie luate în considerare și alte aspecte precum beneficiul ilicit realizat, conduita intimatei-pârâte, daunele morale. Beneficiul obținut de către intimata-pârâtă poate să fie cuantificat, astfel cum a rezultat din încasările obținute menționate în cadrul raportului de expertiză, iar pe de altă parte, imposibil de cuantificat, partea constând în renumele obținut, în atragerea clientelei, în promovarea anumitor produse pe piață, folosindu-se de numele unui mare artist – Ș.B.

Un alt aspect, de asemenea important, îl reprezintă faptul că prestația artistului Ș.B.

din cadrul DVD-ului „Momente de Aur – Ș. B.", cuprinsă în cadrul DVD-ului „Maeștrii Comediei", este de 44,06% din întregul DVD; în condițiile în care din setul de 5 DVD-uri, un DVD întreg este destinat marelui artist, autorul său, recurentul consideră că se impune o analiză mult mai atentă, sub aspectul obligării intimatei-pârâte la plata unor despăgubiri corespunzătoare prejudiciului cauzat; totodată, se aduc argumente de practică judiciară, sens în care se face trimitere la decizia civilă nr. 49 A/26.02.2009 a Curții de Apel București, cauză în care au fost acordate daune în valoare de 10.000 Euro pentru repararea prejudiciului moral cauzat prin utilizarea compoziției muzicale și a interpretării piesei muzicale „Zece", în cadrul campaniei „Mai bine o carte". Ulterior, pentru termenul de judecată din 7.10.2011, recurentul reclamant a depus precizare a motivelor de recurs, precizări care, la termenul din 18.11.2011 au fost calificate de Înalta Curte ca excedând unor motive de ordine publică, astfel cum au fost susținute de recurent, motiv pentru care ele nu pot fi evaluate în prezentul recurs, fiind formulate cu depășirea termenului legal pentru motivarea recursului, astfel cum este prevăzut de art. 303 C.proc.civ., în realitate acestea fiind completări ale motivelor de recurs formulate în termen.

În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri, respectiv, contract de cesiune drepturi conexe dreptului de autor nr. 159/2008 privitor la DVD-ul „Maeștrii Comediei: T.C." prin care un moștenitor al artistului T. C. cedează neexclusiv către TVR M. SRL dreptul de reproducere, difuzare pe format DVD, dar și dreptul de a pune producția audiovizuală la dispoziția publicului, precum și alte înscrisuri - contracte de cesiune neexclusivă încheiat cu alți artiști sau moștenitori ai acestora . Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce succed: Analizând materialul probator al cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de recurs și examinând decizia recurată în baza acestora, Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite cerințele de modificare a deciziei în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Prin formularea cererii de chemare în judecată (ulterior precizată), recurentul reclamant a solicitat repararea prejudiciului material, decurgând din încălcarea de către pârâtă a drepturilor patrimoniale ale autorului său Ș. B. Sr., prevăzute de art. 98 alin.(1) din Legea nr. 8/1996 [lit. b) - reproducerea interpretării sau a execuției fixate și lit. c) - distribuirea interpretării sau a execuției fixate], potrivit precizării temeiurilor de drept ale cererii realizate de reclamant, dar și încălcarea dreptului la remunerație echitabilă (art. 101 din Legea 8/1996, republicată).

Pentru motive ce vor fi ulterior detaliate, la soluționarea prezentului recurs urmează a se avea în vedere și acoperirea prejudiciului decurgând din pretinsa încălcare a dreptului patrimonial al artistului interpret cu privire la autorizarea punerii la dispoziția publicului a interpretării sau a execuției sale fixate, astfel încât să poată fi accesată, în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public, drept reglementat de art. 98 alin. (1) lit. h) din Legea nr.8/1996, republicată; nu vor fi însă avute în vedere drepturile morale ale artistului interpret, al căror exercițiu a fost transmis prin moștenire succesorilor săi [conform art. 97 alin. (2) din Legea 8/1996], potrivit certificatului de moștenitor , întrucât reclamantul nu s-a referit decât generic la aceste drepturi în motivarea cererii de chemare în judecată, fără a indica pretinsa încălcare a vreunuia dintre drepturile morale ale autorului său dintre cele enumerate de art. 96 din lege și fără a cere repararea vreunui prejudiciu legat de acestea, iar în recurs această cerere nouă nu putea fi formulată, având în vedere prevederile art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C.proc.civ.

Înalta Curte constată că premisa necesară a soluționării cererii, dată fiind absența din legea anterioară (Decretul nr.321/1956) a protecției drepturilor artiștilor interpreți sau executanți ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor, constă, cum corect a stabilit și curtea de apel, în a se decide dacă artistul interpret sau executant a cărui prestație a fost fixată într-o înregistrare sau o operă audiovizuală ce a fost creată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996 (anii 1970 -1980), cum sunt „momentele" al căror protagonist este Ș.B. Sr, are dreptul de a reclama încălcarea unor drepturi patrimoniale și/sau morale, personal sau prin moștenitori (ca în speță) și de a pretinde repararea prejudiciilor produse prin aceste încălcări.

O atare situație nu putea fi rezolvată decât prin dispozițiile finale și tranzitorii ale legii noi, lege ce include și protecția drepturilor artiștilor interpreți sau executanți ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor, adoptarea legii (în vigoare din 26 iunie 1996) fiind anterioară aderării României la Convenția de la Roma pentru protecția artiștilor interpreți sau executanți, a producătorilor de fonograme și organismelor de radiodifuziune, aderare ce s-a produs prin Legea nr. 76/1998. Se impune precizarea că pretinsele fapte ilicite afirmate de reclamant, s-au produs la nivelul anului 2005 (după încheierea contractului de cesiune dintre SRTv și SC TVR M. SRL) prin reproducerea, distribuirea și comercializarea neautorizată de către pârâtă a produsului în format DVD intitulat „Maeștrii Comediei", incluzând și prestația artistică a autorului reclamantului.

Acest produs a fost realizat sub forma unei colecții de 5 DVD-uri, conținând momente comice extrase din arhiva TVR, fiecare DVD din colecție fiind dedicat unui actor, colecție însumând 586 de minute în total, astfel: 205 minute T.C., 139 minute A.P., 67 minute Ș.B. Sr., 109 minute S.P. și A.A., 66 minute H.M. Momentele reproduse pe suport DVD sunt reprezentate de interpretări extrase de către pârâtă, din arhiva TVR, în baza contractului de cesiune anterior menționat, înregistrările fiind realizate în cadrul producțiilor de programe realizate de TVR în perioada anilor 1970 - 1980, când era în vigoare Decretul nr. 321/1956 privind drepturile de autor.

Înalta Curte apreciază că dispozițiile Legii nr.8/1996, în ce privește protecția acordată interpretărilor sau execuțiilor artiștilor interpreți sau executanți, sunt pe deplin aplicabile pe temeiul art. 146 lit. e), care prevede: dispozițiile prezentei legi se aplică interpretărilor sau execuțiilor artiștilor interpreți sau executanți care sunt fixate în înregistrări sonore protejate de prezenta lege, pe când dispozițiile art. 149 alin. (2), așa cum a reținut și instanța de apel, prevăd: „Beneficiază de protecția prezentei legi și operele create anterior intrării în vigoare a acesteia, inclusiv programele pentru calculator, înregistrările sonore, operele cinematografice și audiovizuale, precum și programele organismelor de radiodifuziune și de televiziune, în condițiile prevăzute la alin.(1)." Prin urmare, Înalta Curte conchide că beneficiază de prevederile Legii nr. 8/1996 și interpretările și execuțiile artiștilor interpreți sau executanți fixate într- o operă audiovizuală, anterior intrării în vigoare a legii, astfel încât, se poate reclama încălcarea unor drepturi morale și/sau patrimoniale ce intră în conținutul drepturilor conexe ale acestora, prin fapte săvârșite după momentul intrării în vigoare a legii, cu consecința reparării prejudiciului astfel produs.

După cum dej