ÎCCJ, decizie (scj.ro #81747)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81747) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Drepturi patrimoniale ale
artistului interpret. Utilizarea și comercializarea operelor audiovizuale
fără consimțământul moștenitorului artistului. Dreptul
la despăgubiri.
Cuprins pe materii :
Drept civil. Dreptul proprietății
intelectuale. Drepturi de autor și drepturi conexe.
Index alfabetic :
drept de autor
-
moștenitori
-
daune interese
-
prejudiciu
Legea
nr. 8/1996, art. 97, art. 98, art. 101, art. 146
Beneficiază de prevederile
Legii nr.
8/1996 și interpretările
și execuțiile artiștilor interpreți sau executanți
fixate într-
o operă audiovizuală, anterior intrării în
vigoare a legii, astfel încât, se poate
reclama
încălcarea unor drepturi morale și/sau patrimoniale ce intră în
conținutul
drepturilor conexe ale acestora, prin fapte
săvârșite după momentul intrării în
vigoare a legii, cu consecința reparării prejudiciului astfel
produs.
Spre
deosebire de drepturile morale ale artistului interpret sau executant,
drepturile patrimoniale care le însoțesc
și care intră în conținutul noțiunii de drepturi conexe
dreptului de autor, se transmit pe cale succesorală potrivit
legislației civile, întocmai ca orice drept
cu conținut patrimonial, astfel încât,
moștenitorii artistului
interpret devin ei înșiși titulari ai acestora, nemaiavând doar
exercițiul lor ca în cazul drepturilor morale, sens în care prevede art.
97 alin. (2) din Legea nr.8/1996. Pentru această situație, se
aplică regulile devoluțiunii succesorale fie legale, fie
testamentare, conform art. 650 C.civ., întrucât pentru cazul drepturilor morale
a fost necesară edictarea unei norme speciale, derogatorie de
la dreptul comun, deoarece, în dreptul comun,
drepturile nepatrimoniale nu
supraviețuiesc
purtătorului lor, ca de altfel, nici exercițiul acestora.
În consecință,
drepturile patrimoniale ale artistului interpret sau executant prevăzute
de art. 98 alin. (1) lit. b), c) și h) din
Legea nr. 8/1996
sunt susceptibile de transmitere pe cale
succesorală
moștenitorilor
artistului, dacă acestea mai existau în patrimoniul
autorului lor
la data decesului.
În
această materie este reglementată o excepție, anume cea
de la art. 101 din lege,
normă potrivit căreia
, dreptul la remunerație echitabilă nu
poate fi analizat decât în
raport de artistul interpret sau executant
însuși și în considerarea momentului fixării acelei
interpretări în opera audiovizuală, iar nu față de
moștenitorii acestuia care nu pot pretinde la momentul formulării
cererii de chemare în
judecată acordarea
unei remunerații echitabile pentru prestații fixate ale autorul lor
în urmă cu 40 de ani.
Pe de altă parte, textul menționat
instituie o prezumție legală juris tantum
a cesiunii exclusive a dreptului de utilizare a interpretării sau
executării fixate
într-o operă audiovizuală de la
interpret la producătorul operei,
prezumție
ce poate fi răsturnată în condițiile stipulate de norma
citată, anume,
dovedirea unei clauze contrare.
Secția I civilă, decizia nr. 2175
din 23 martie 2012
Prin cererea înregistrată
pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a
civilă la data de 06.03.2008, reclamantul Ș.B.
a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC TVR M. SRL: obligarea pârâtei la
plata de
daune interese datorate pentru
reproducerea, distribuirea și comercializarea neautorizată, de la
data publicării/distribuirii și până în prezent, a produsului în
format DVD intitulat „Maeștrii Comediei", daune pe care le
estimează provizoriu ca fiind de 30.000 Euro, echivalent în lei; obligarea
pârâtei la
încetarea actelor de
reproducere, distribuire neautorizată și comercializare sub
orice formă a produsului în format DVD
intitulat „Maeștrii Comediei"; obligarea
pârâtei la plata de
daune cominatorii în cuantum de 3.000 euro pe zi de
întârziere, în ipoteza neîndeplinirii obligației de a înceta
actele de reproducere și
distribuire neautorizate a produsului în
format DVD intitulat „Maeștrii Comediei".
În fapt,
reclamantul arată că este moștenitorul autorului Ș.B.
și
titularul
drepturilor conexe deținute de acesta, așa cum rezultă din
certificatul de
moștenitor, act
care atestă calitatea reclamantului de titular al drepturilor patrimoniale
de autor asupra tuturor operelor artistice ale autorului său, precum
și al drepturilor patrimoniale conferite de
drepturile conexe, aferente operelor.
Reclamantul a
arătat că pârâta a reprodus și distribuit mai multe DVD-uri
intitulate „Maeștrii Comediei", în care
sunt redate interpretări ale maestrului
Ș.B.,
menționând că suporturile pe care au fost distribuite
prestațiile lui
Ș.B. cuprind un format DVD.
S-a mai susținut că toate
reproducerile și distribuirile efectuate de pârâtă
au fost realizate fără acordul
său, deși reclamantul a solicitat în repetate rânduri
negocierea și semnarea unui contract de
cesiune a drepturilor de autor, precum și plata unei remunerații
echitabile, fără a se ajunge la un acord între părți.
Cu privire la
dispozițiile legale aplicabile, se arată că, până la
momentul
intrării
în vigoare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile
conexe,
această
materie a fost guvernată de Decretul nr. 321/1956, reclamantul
enunțând
textul art. 3 din
acest act normativ; pe de altă parte, reclamantul invocă și
dispozițiile art. 98 alin.(1) lit. c), d),
e), f) și e) din Legea nr. 8/1996.
De asemenea, s-a arătat că
Legea nr. 8/1996 prevede că drepturile
patrimoniale
ale artiștilor interpreți sau executanți pot fi cesionate, în
tot sau în
parte, exclusiv sau
neexclusiv, în condițiile prevăzute de art. 39 - art. 43, care se
aplică prin analogie, aceeași lege
prevăzând, la art. 41 că un contract de cesiune a
drepturilor
patrimoniale trebuie să prevadă drepturile patrimoniale transmise
și
să menționeze, pentru
fiecare dintre acestea, modalitățile de utilizare, durata și
întinderea cesiunii, precum și
remunerația titularului dreptului de autor.
Totodată, se
menționează că Legea nr. 8/1996 prevede, la art. 43, că
remunerația cuvenită în temeiul unui contract de cesiune a
drepturilor patrimoniale se stabilește prin acordul părților.
Aceeași lege prevede expres
că, după moartea autorului, exercițiul componentei
nepatrimoniale a drepturilor conexe se va transmite către
moștenitori, sens în care se face trimitere la dispozițiile art. 96
și art. 97 alin. (2) din lege.
Reclamantul a susținut că,
pentru repararea prejudiciului produs, se impune acordarea de daune interese al
căror cuantum va fi precizat definitiv,
după
administrarea probelor și, eventual, a unei expertize de specialitate.
Susține
că pârâta i-a încălcat drepturile, fapta ilicită a acesteia
constând în reproducerea și distribuirea neautorizată a
interpretărilor pe suport DVD, sens în
care subliniază că orice
reproducere sau distribuire a interpretărilor necesită, în virtutea
art. 98 alin. (1) lit.b) și c) din Legea nr. 8/1996, o autorizare din
partea titularului
drepturilor
patrimoniale ce decurg din drepturile conexe drepturilor de autor.
Fără această autorizare și în
lipsa unor relații contractuale prestabilite, titularului
drepturilor patrimoniale i se încalcă
drepturile legitime, prin aceasta aducându-i-
se un prejudiciu.
Reclamantul
arată că prejudiciul produs este cert și nu a mai fost reparat
și
există
raport de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită de
pârâtă și prejudiciul ce
i-a
fost produs.
A mai
arătat că a trimis notificări în mod repetat, protestând
față de acțiunile pârâtei și solicitând reglarea pe cale
contractuală a încălcărilor
aduse drepturilor sale.
Cu toate
acestea, pârâta a continuat acțiunile de reproducere, distribuire și
comercializare neautorizate a
interpretărilor, deși știa că reclamantul este titularul
drepturilor de autor.
În legătură cu petitul
vizând daunele cominatorii, arată că acestea
reprezintă un mijloc de constrângere a debitorului unei
obligații de a face sau de
a nu face, prin care acesta este
ținut să-și aducă la îndeplinire obligația, sub
sancțiunea plății unei sume de bani pe zi de întârziere.
În drept, cererea a fost
întemeiată pe dispozițiile art. 112 și urm. C.proc.civ.,
Decretul nr. 321/1956, Legea nr. 8/1996.
Prin cererea
depusă la 08.05.2008,
reclamantul
a precizat, cu privire la natura
drepturilor
încălcate, că pârâta a încălcat drepturile conexe ale artistului
interpret,
prevăzute de art. 98
alin.(1) din lege, precum și dreptul de remunerație echitabilă,
prevăzut
de art. 101 din lege. De asemenea, a precizat că pârâta a încălcat
drepturile reclamantului prin reproducerea și distribuirea neautorizate
și fără acordarea unei remunerații echitabile, a operei
„Maeștrii Comediei", publicată sub formă de pachet de 5
DVD-uri.
Prin sentința civilă nr.
874 din 18.06.2009 pronunțată de Tribunalul București,
Secția a V-a civilă, a fost admisă în parte acțiunea, fiind
obligată
pârâta la plata către
reclamant a sumei de 5.000 euro, în echivalent în lei la data executării
hotărârii, cu titlu de despăgubiri pentru reproducerea, distribuirea
și
comercializarea DVD-ului intitulat „Maeștrii comediei"
; celelalte capete de cerere au fost respinse ca neîntemeiate.
Tribunalul a
reținut că societatea pârâtă a editat o colecție de 5
DVD-uri cuprinzând prestațiile mai multor artiști interpreți,
colecție intitulată „Maeștrii
Comediei", cuprinzând opere interpretate de artiști de renume,
printre aceștia, aflându-se și
Ș.B. Senior, autorul
reclamantului.
În scopul
realizării acestui proiect, pârâta a încheiat cu SR
Tv, contractul de cesiune nr. 74xx/2005, în temeiul
căruia
SRTv a cesionat pârâtei, în
temeiul art. 113 din Legea nr. 8/1996, cu titlu oneros,
reproducerea
și difuzarea prin vânzare, fără limitare teritorială, a
propriilor
programe, pentru realizarea unei
producții pe suport VHS și/sau DVD, intitulată
„Maeștrii Comediei: Ș.B.", editată în două volume,
conținând
înregistrări realizate
în studiourile TVR
.
În articolul
referitor la obligațiile părților, cuprins în contractul de
cesiune,
părțile
au stipulat că SRTv împuternicește pârâta să depună
diligentele necesare pentru obținerea autorizărilor și
cesiunilor de la titularii de drepturi, în vederea realizării
contractului, iar pârâta „garantează că prin reproducerea
producțiilor audiovizuale indicate în obiectul contractului, nu va
prejudicia și nu va aduce
atingere în niciun fel, imaginii, onoarei, memoriei
și/sau intereselor patrimoniale,
și nu numai, ale titularilor de drepturi sau ale
oricărei alte persoane fizice și/sau
juridice", „garantează că va respecta
prevederile Legii nr. 8/1996 privind plata remunerațiilor către
titularii de drepturi".
Potrivit certificatului de
moștenitor nr. 13xx/1995, ca urmare a
decesului
lui Ș.C.B., au rămas ca moștenitori B.Ș. și
B.A.S.,
descendenți de gradul I, cu o cotă egală din moștenire, de
câte 1/2 fiecare.
În cauza dedusă
judecății, reclamantul a susținut că reproducerea și
distribuirea operelor interpretate de autorul său, au fost realizate
fără
consimțământul
reclamantului, verbal sau scris, subliniind că, deși a încercat
negocierea
remunerației cu pârâta, o atare negociere nu s-a realizat. În aceste
condiții, reclamantul a solicitat despăgubiri de 30.000 de euro,
apreciind că
această sumă
este de natură să repare prejudiciul suferit. în același timp,
pârâta a
susținut că DVD-ul a fost realizat tocmai în baza
consimțământului reclamantului, acesta din urmă fiind chiar
persoana care a selectat operele interpretate de autorul său, dar nu s-a
încheiat un contract în formă scrisă din
culpa reclamantului, care a emis pretenții financiare exagerate.
De asemenea,
deși a solicitat respingerea în tot a acțiunii, pentru reaua-
credință a reclamantului în
declanșarea litigiului, pârâta a recunoscut că reclamantului i s-ar
cuveni o remunerație de 3.366 lei, sumă calculată prin
raportare la veniturile încasate din vânzarea
DVD-ului. Pe de altă parte, pârâta a
afirmat că, în temeiul
contractului de cesiune nr. 74xx/2005, încheiat cu
SRTv, activitatea sa de reproducere și distribuire se
desfășoară în baza
autorizării SRTv, fără a fi necesară obținerea altor
autorizări
din partea titularilor de drepturi.
În primul
rând, în ce privește autorizarea dată pârâtei prin contractul de
cesiune încheiat cu SRTv, prima
instanță a constatat că aceasta din urmă a
cesionat pârâtei, în calitate de producător
al operei audiovizuale, reproducerea și
difuzarea prin vânzare,
fără limitare teritorială, a propriilor programe, pentru
realizarea unei producții pe suport VHS și/sau DVD, intitulată
„Maeștrii Comediei: Ș.B.", editată în două volume, conținând
înregistrări
realizate în studiourile
TVR. În cuprinsul acestei convenții, s-a
menționat că cesiunea are loc în condițiile art. 65 alin.
(2) și art. 113 din Legea nr.
8/1996
modificată. De asemenea, în capitolul privitor la obligațiile
părților, s-a
menționat
că SRTv împuternicește pe TVR M. să depună diligentele
pentru obținerea autorizărilor și cesiunilor de la titularii de
drepturi în vederea realizării
contractului, iar TVR M.
garantează că va respecta prevederile Legii nr. 8/1996 privind plata
retribuțiilor către titularii de drepturi.
Tribunalul a
apreciat că din convenția părților ca și din
dispozițiile art. 92 și urm. privitoare la drepturile artiștilor
interpreți și drepturile conexe,
precum și din prevederile art. 113 și urm.,
referitoare la drepturile
organismelor de
radiodifuziune și de televiziune, rezultă că acestea sunt
drepturi
diferite, iar atributele patrimoniale recunoscute
producătorului de înregistrări
sonore
trebuie să nu aducă atingere drepturilor autorilor operelor
înregistrate ori
celor conexe. Astfel, împrejurarea că pârâta a
primit autorizarea SRTv de a reproduce și difuza interpretările lui
Ș.B.
Senior, nu ține loc de
consimțământ al titularului dreptului conex, în speță, al
reclamantului,
în calitate de moștenitor al interpretului.
În ce
privește existența ori inexistența consimțământului
reclamantului la reproducerea DVD-ului, s-a constatat că reclamantul a
susținut că s-au încălcat
prevederile art. 98 din Legea nr. 8/1996, arătând, în cuprinsul
acțiunii, că
reproducerea și
distribuirea interpretărilor pe DVD s-au efectuat fără acordul
său,
scris ori verbal.
Prima
instanță a reținut că în cadrul interogatoriului
administrat la cererea
pârâtei, reclamantul a arătat că părțile au
convenit plata unei sume globale de 15.000 de euro, și nu a unei sume în
procente, arătând și că a efectuat
selecția interpretărilor, motivul
implicării în efectuarea selecției fiind acela că interpretul
era tatăl său. De asemenea, la întrebarea 11 din interogatoriu,
reclamantul a arătat că pârâta a fost de acord cu suma
solicitată, în caz contrar, reclamantul arătând că nu ar fi
efectuat selecția.
Martorul
propus de reclamant, C.B.C.Ș., a
arătat
că nu cunoaște că s-ar fi încheiat un contract între
părți, dar a aflat de la
reclamant
că pârâta nu a respectat înțelegerea convenită cu reclamantul.
La
interogatoriul propus de reclamant, pârâta a arătat că a
fost autorizată de
către SRTv, prin contractul de cesiune nr. 74xx/2005, să
reproducă
interpretările autorului reclamantului, că nu există un înscris
încheiat
între părți, care
să cuprindă acordul reclamantului pentru reproducerea și
difuzarea interpretărilor, dar a existat o
înțelegere verbală, în temeiul căreia chiar
reclamantul a făcut selecția momentelor
reproduse pe DVD, iar pârâta a purces la
realizarea proiectului. La aceeași întrebare - nr. 8, pârâta a
menționat că existența
înțelegerii verbale este
incontestabilă, de vreme ce demararea proiectului s-a
făcut la solicitarea și insistența
reclamantului însuși. Aceeași pârâtă a arătat că
demersurile sale față de reclamant au
vizat doar cuantumul remunerației plătibile
reclamantului, nu și autorizarea
reproducerii și distribuirii, pentru că aceasta nu
numai
că a existat, dar nici nu era necesară, față de existența
contractului de
cesiune încheiat cu SRTv
și de recomandările ORDA. De asemenea, pârâta a menționat
că nu a plătit reclamantului nicio sumă de bani, pentru că
negocierile
purtate în acest sens au fost blocate de refuzul
reclamantului de a se raporta la
elemente
obiective - volumul vânzărilor, contribuția fiecărui artist,
etc.
Pârâta a administrat proba
testimonială, fiind audiați martorii E.
V.A., administratorul societății și D.A., angajată
a pârâtei.
Din analiza coroborată a
acestor probe, tribunalul a reținut că, deși între
părți s-au purtat discuții privitoare
la producerea și difuzarea DVD-ului, acestea
nu s-au finalizat prin încheierea unui contract.
Corespunde adevărului susținerea pârâtei, recunoscută de
reclamant, în sensul că reclamantul și-a exprimat acordul la
realizarea DVD-ului, aspect care, însă, este lipsit de
relevanță, pentru aceea că părțile nu au încheiat un
contract în formă scrisă, după cum stipulează art. 39-43
din
Legea nr. 8/1996, modificată, dispoziții aplicabile și în
situația drepturilor
artiștilor
interpreți, conform art. 92 din aceeași lege, coroborate cu art. 97-
98 din
același act normativ.
Din analiza
acestor dispoziții legale, instanța a apreciat că artistul
interpret,
în speță,
moștenitorul acestuia [exercițiul drepturilor fiind transmis
reclamantului, conf. art. 97 alin. (2) din lege], poate ceda prin contract,
altor
persoane, drepturile sale
patrimoniale, drepturi enumerate de art. 98 din lege.
Pe de altă
parte, din economia dispozițiilor art. 41 alin.(1), art. 42 și art.
43
din Legea
nr. 8/1996, s-a apreciat de prima instanță că în vederea
producerii și
comercializării
DVD-ului, se impunea ca părțile implicate în realizarea acestui
produs să încheie un contract, în formă scrisă, simplul acord
verbal al acestora
nevalorând
convenție. În aceste condiții, rezultă că fapta pârâtei, de
a produce și
comercializa DVD-ul în absența unui contract
scris, constituie o faptă
generatoare
de prejudiciu în patrimoniul reclamantului, încălcând drepturile
prevăzute
de art. 98 lit. b) și c) din Legea nr. 8/1996, republicată. Astfel,
este îndeplinită prima dintre condițiile angajării
răspunderii civile delictuale, în
cadrul
reglementat de art. 998-999 C.civ., existența faptei ilicite.
În acest context, este de subliniat
că însăși pârâta a recunoscut, în întâmpinare, că a
hotărât continuarea procesului de scoatere pe piață a
produsului, deși reclamantul înaintase pretenții financiare
exagerate, pârâta justificând aceasta nu numai prin necesitatea de a-și
recupera investiția, dar și
prin
aceea că era necesar să evite prejudicierea celorlalți artiști
incluși pe DVD, pârâta făcând trimitere la contractele scrise
încheiate cu toți ceilalți titulari de
drepturi de autor
și drepturi conexe. Aceleași aspecte au fost evidențiate și
de martorii pârâtei.
Tribunalul a apreciat că
necesitatea recuperării investiției nu poate
constitui, însă, o justificare pentru încălcarea legii, iar
mențiunea pârâtei și a martorilor săi, referitoare la încheierea
contractelor scrise cu ceilalți titulari de drepturi, denotă
împrejurarea că pârâta a respectat dispozițiile legii în raport cu
alte persoane implicate în proiect, chiar dacă nu a depus la dosar
niciunul dintre
aceste contracte.
De asemenea,
în aprecierea faptei ilicite, este necesar a se preciza că, deși
pârâta susține că, în absența unui
contract, instanța poate interveni în stabilirea remunerației,
potrivit art. 43 alin. (2) din lege, textul legii nu vizează lipsa
obligației de încheiere a unui contract în
formă scrisă, ci ipoteza când, deși s-a
încheiat un
contract de cesiune, remunerația nu a fost stabilită în cuprinsul
acestuia.
Pârâta a mai
invocat, în apărare, și faptul că reclamantul nu a prezentat un
certificat de moștenitor, aspect
susținut și de martorul E., apărare care nu
poate afecta caracterul ilicit al conduitei sale,
atâta vreme cât însăși pârâta, ca și
martorii săi,
arată că au purtat negocierile cu reclamantul, acesta a efectuat
selecția interpretărilor, de unde prezumția că pârâta avea
convingerea că reclamantul este moștenitorul lui Ș.B. Senior.
Pornind de la
considerentele anterior enunțate și de la prevederile art. 998-
999 C.civ., Tribunalul a concluzionat că
rezultă, alături de existența unei
fapte ilicite și vinovăția pârâtei, ca cerință
a angajării răspunderii acesteia. Sub
acest aspect,
instanța a reținut că pârâta a acționat cu
vinovăție sub forma
intenției,
chiar pârâta recunoscând că era necesară continuarea producerii DVD-
ului,
pentru recuperarea investiției și respectarea drepturilor
celorlalți artiști. Instanța a apreciat că
vinovăția pârâtei în săvârșirea unei fapte ilicite
îmbracă
forma unei intenții
indirecte, pentru aceea că pârâta a prevăzut rezultatul faptei,
cunoscând prevederile legale și, chiar
dacă nu 1-a urmărit, a acceptat posibilitatea
producerii lui.
În continuare, instanța a
reținut că, prin fapta pârâtei, reclamantului i s-a
cauzat un prejudiciu, cert și nereparat,
prin aceea că reclamantul nu a încasat o
remunerație la care
Legea nr. 8/1996 îl îndreptățea, urmând ca, la stabilirea
despăgubirilor, instanța să țină seama de criteriile
prevăzute de art. 139 al aceleiași legi.
Conform art.
139 alin.(2) din lege, „La stabilirea despăgubirilor, instanța de
judecată ia în considerare: a) fie criterii
cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul
nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci
când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele
morale cauzate titularului dreptului; b) fie acordarea de
despăgubiri reprezentând triplul sumelor care
ar fi fost legal datorate pentru tipul
de utilizare ce a făcut
obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot utiliza criteriile
prevăzute la lit. a)".
Reclamantul nu a indicat expres
criteriul după care să fie apreciat prejudiciul, astfel că
instanța a analizat cuantumul acestuia prin raportare la
câștigul nerealizat de reclamant și
beneficiul obținut de pârâtă, sens în care s-au
analizat
concluziile raportului de expertiză, întocmit în cauză, precum
și cele din răspunsul la obiecțiuni.
Astfel, din analiza acestor probe, Tribunalul a reținut că pârâta a
produs și
comercializat 2.443 de exemplare ale DVD-ului
„Maeștrii Comediei", cuantumul
încasărilor brute fiind de 28.796.666 lei (ROL). Unul dintre
acestea are o durată de 67 minute și cuprinde interpretările
autorului reclamantului „Momente de aur
– Ș.B". Din durata
totală a celor 5 DVD-uri, expertul a stabilit că interpretările
„Momente de aur – Ș.B." reprezintă 11,43%, iar timpul său
de interpretare este de 44,06% din totalul DVD-ului. Astfel, expertul a
stabilit că reclamantului i se cuvine un
procent de 3,85% din suma de plată către
titulari și
interpreți, conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, suma fiind de
554,34 lei.
Coroborând dispozițiile art. 43
cu cele ale art. 139 alin. (2) lit. a) din lege, instanța a apreciat
că reclamantului i se cuvine un procent de aproximativ 10%
din cuantumul încasărilor brute
obținute de pârâtă și nu suma stabilită de expert
ca
fiind de 554,34 lei, instanța ținând cont de faptul că
beneficiul obținut de pârâtă a fost rezultatul unei fapte ilicite.
Cum fapta
pârâtei a generat prejudiciul în patrimoniul reclamantului, s-a
constatat că este întrunită și
condiția existenței raportului de cauzalitate între aceste
cerințe ale răspunderii civile delictuale.
Pentru aceste considerente, în
temeiul art. 998 - 999 C.civ., raportat la art. 139 din Legea nr. 8/1996,
acțiunea a fost admisă în parte, cu obligarea
pârâtei la plata către reclamant a sumei de 5.000 euro, în
echivalent în lei la data
executării hotărârii, cu titlu de
despăgubiri pentru reproducerea, distribuirea și comercializarea DVD
- ului intitulat" Maeștrii comediei".
Tribunalul a respins în rest
acțiunea ca neîntemeiată, în primul rând, pentru pretențiile de
până la 30.000 euro, o atare despăgubire nefiind dovedită.
De asemenea, petitul având ca obiect obligarea
pârâtei la încetarea actelor de
reproducere, distribuire și
comercializare a DVD-ului a fost considerat ca neîntemeiat, nu numai
față de faptul că pârâta a arătat că acest DVD nu se
mai
produce ori comercializează, dar
și față de concluziile expertului, potrivit cărora
stocul
de astfel de produse a fost epuizat. Cum petitul având ca obiect plata daunelor
cominatorii este accesoriu celui ce vizează încetarea actelor de
reproducere și comercializare, acesta a fost respins în virtutea
principiului de drept
accesorium sequitur principalem
.
Împotriva
acestei sentințe, ambele părți au formulat apel,
fiecare dezvoltând critici
proprii de nelegalitate și netemeinicie a soluției apelate.
Prin decizia civilă nr. 126A
din 18 mai 2010 a Curții de Apel București,
Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea
intelectuală, s-a respins
ca nefondat apelul reclamantului, apelul
pârâtei fiind admis, sens în care s-a
dispus
schimbarea în parte a sentinței apelate, astfel că, pârâta a fost
obligată la
plata către reclamant a sumei de 1.538,19 lei cu
titlu de remunerație echitabilă, respectiv, suma de 1.538,19 lei cu
titlu de daune interese (despăgubiri); s-a menținut restul
dispozițiilor sentinței.
Instanța
de apel a constatat că motivele de critică din cele două
apeluri, nu conțin elemente cu privire la situația de fapt
reținută în
primă instanță, astfel încât, instanța de apel s-a
preocupat prioritar de
calificarea
în drept a pretențiilor deduse judecății.
Prin urmare, au fost analizate criticile
apelului ce vizau modalitatea de soluționare a cererii reclamantului de
acordare a daunelor interese estimate la
30.000
euro, pentru reproducerea, distribuirea și comercializarea
neautorizată de
către pârâtă, de la data
publicării/distribuirii și până în prezent, a produsului în
format DVD intitulat „Maeștrii Comediei", incluzând și
prestația artistică a autorului reclamantului.
S-a reținut că acest
produs a fost realizat sub forma unei colecții de 5 DVD-uri,
conținând scheciuri și momente comice extrase din arhiva TVR, fiecare
DVD din colecție fiind dedicat unui actor - colecția însumând 586 de
minute în total, astfel: 205 minute T.C., 139 minute A.P., 67
minute Ș.B. Sr., 109 minute S.P. și
A.A., 66
minute H.M.
Colecția conține
interpretări extrase de către pârâtă, din arhiva
TVR, în baza contractului de cesiune cu SRTV nr.
74xx/2005,
înregistrări realizate în cadrul producțiilor de programe realizate
de TVR în perioada anilor 1970 - 1980, când era în vigoare Decretul nr.
321/1956 privind drepturile de autor.
Instanța de apel a constatat
că una dintre problemele de drept în discuție
este dată de existența în patrimoniul reclamantului - ca
moștenitor al unui artist
interpret,
a dreptului exclusiv de utilizare a interpretării înregistrate, cu
ignorarea
transmiterii acestuia către producătorul
înregistrării.
S-a apreciat că în acest sens,
nu se poate considera că în lipsa unei cesionări, dreptul conex celui
de autor născut sub imperiul vechii legislații
(Decretul nr. 321/1956) datorită
înregistrărilor realizate în perioada anilor 1970 -
1980, ar fi preluat noua protecție, conform
art. 149 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, într-
un regim diferit de cel
actual, ori că ar fi necesară existența unui contract de
cesiune de drepturi de autor, pentru utilizarea
interpretării de către producător ori
cesionarul acestuia
(în speță, pârâta).
Urmărind
evoluția legislației în materie, instanța de apel a constatat
că în
lipsa oricărei
protecții a drepturilor artistului interpret, consacrată de
legislația sub care s-a efectuat înregistrarea (Decretul nr. 321/1956),
actualele prevederi
date de Legea nr.
8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, conțin în art.
101
o prezumție legală, aplicabilă atât înregistrărilor
anterioare, cât și celor ulterioare apariției legii, de cedare
către producătorul înregistrării, în schimbul
unei remunerații echitabile, a dreptului
exclusiv de utilizare a prestației artistului
interpret.
În acest context, s-a apreciat
că în speță, prezumția legală nu a fost
răsturnată, nici nu s-a făcut
dovada unei clauze contractuale contrare.
Această interpretare este
concordantă cu dispozițiile cuprinse în art. 19
raportat la art. 7 din Convenția de la Roma
- pentru protecția artiștilor interpreți sau executanți, a
producătorilor de fonograme și a organismelor de radiodifuziune
(ratificată
de România prin Legea nr. 76/1998), de înlăturare a prerogativei exclusive
a autorizării/interzicerii acordate artistului interpret, în ipoteza unei
fixări anterioare autorizate.
Reținând
în acest fel efectul prezumției legale ca operând în favoarea
producătorului
(cesionarului acestuia), instanța de apel a constatat că în
speță, nu
se pune problema
emiterii unei autorizări sau a interzicerii ori cea a încheierii
unui contract de cesiune cu reclamantul și,
deci a unei fapte ilicite a pârâtei sub
acest aspect.
Pe de
altă parte, s-a reținut dreptul reclamantului, ca moștenitor
legal al
artistului interpret, de a
încasa o remunerație echitabilă, prin aplicarea dispozițiilor
art. 101 din Legea nr. 8/1996.
Sub acest titlu, drepturile
pecuniare ale reclamantului sunt supuse
criteriilor
conținute de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cu luarea în
considerare a
încasărilor realizate de pârâtă din utilizarea
operei, respectiv, a ponderii contribuției autorului reclamantului în
interpretare, astfel:
Pornind de la cuantumul
încasărilor pârâtei de 287.966, 66 lei (RON),
raportat la numărul de 2.383 colecții de DVD-uri
comercializate (diferența de 60,
fiind
oferite gratuit, până la numărul de 2.443 colecții de DVD-uri
produse), se
observă realizarea unei încasări de 120,84 lei
pentru o colecție de DVD-uri vândută.
Aplicând
acestor încasări, procentul de 5% cuvenit drepturilor conexe ale
artiștilor interpreți, rezultă o
valoare de 6,042 lei pentru o colecție de DVD-uri
vândută. Din această valoare, dreptul patrimonial al
reclamantului asupra unei singure colecții de DVD-uri, se obține
aplicând procentul contribuției autorului
său la interpretare
(3.664 secunde dintr-un total înregistrat de 35.160 secunde
pentru întreaga colecție), obținându-se
valoarea de 0,62963 lei. Înmulțind această
valoare cu
numărul de 2.443 exemplare colecție DVD-uri, se ajunge la un cuantum
de 1.538,19 lei reprezentând dreptul reclamantului la remunerație
echitabilă, rezultând din producerea și
comercializarea colecției de DVD-uri.
Pe de altă
parte, curtea de apel a apreciat că în baza art. 998-999 C.civ.,
se cuvin reclamantului daune interese
cuantificate la aceeași valoare, față de reținerea
împrejurării că, deși inițiate între părți
demersurile de stabilire a remunerației echitabile cuvenite reclamantului,
în condițiile permise de art. 43
alin.
(1) din Legea nr. 8/1996, acestea au fost abandonate de către pârâtă,
conform
propriei recunoașteri, care a procedat culpabil la
comercializarea produsului, implicit la publicarea operei, fără a
lămuri anterior întinderea dreptului
reclamantului,
prin acordul acestuia asupra cuantumului remunerației ori prin
intermediul
organelor jurisdicționale competente.
Astfel,
constatând că instanța de fond a efectuat o greșită
aplicare a legii,
unei situații
de fapt corect reținute, observând că prin cuprinderea acestor
considerente s-a răspuns și criticilor de fond ale reclamantului,
găsite ca
nefondate, instanța de
apel, în baza art. 296 C.proc.civ., a admis apelul
pârâtei, schimbând în
parte sentința apelată și obligând pârâta la plata către
reclamant, a sumelor menționate, cu păstrarea restului
dispozițiilor hotărârii atacate.
Împotriva acestei decizii,
reclamantul a promovat recurs, prevalându-se de ipoteza legală
prevăzută de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
În dezvoltarea
criticilor formulate, recurentul susține că instanța de apel a
realizat o aplicare greșită a legii sub aspectul raportului dintre
dispozițiile legale
aplicabile
la data fixării prestației de către SRTv și
dispozițiile legale aplicabile la momentul realizării unei opere
derivate și a distribuirii acesteia.
Astfel, instanța de apel a
reținut că în temeiul dispozițiilor art. 101 din Legea nr.
8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe s-a realizat o
cesionare exclusivă a drepturilor de reproducere și distribuire, prin
fixarea
prestației artistului Ș.B.
Sr. către SRTv la
respectivul moment.
În condițiile inexistenței
unui contract, încheiat în formă scrisă care se prevadă în mod
expres drepturile cesionate, recurentul consideră că nu poate
reține că prin realizarea unei fixări, la momentul existentei
unor dispoziții în
materia dreptului
de autor, s-ar realiza o cesionare către producător a dreptului de
utilizare.
Instanța de judecată omite să ia în considerare că la
momentul fixării
prestației erau
în vigoare prevederile Decretului nr. 321/1956 care, la art. 19, prevedea:
„contractul privitor la exercitarea dreptului de autor se va încheia în
forma scrisă, cuprinsul contractului
neputându-se dovedi prin martori.
Or, în absența unui contract în
formă scrisă, în cadrul căruia să se menționeze în mod
expres drepturile patrimoniale cesionate, rezultă în mod
evident că artistul Ș.B. și-a
manifestat acordul numai pentru realizarea
fixării prestației
sale.
Recurentul
susține că, drept urmare, orice utilizare ulterioară constituie
o
fapta ilicită, în
condițiile în care nu a fost realizată cu respectarea
dispozițiilor legale privind concretizarea acordului de utilizare în
cadrul unui contract de cesiune.
Aceasta concluzie trebuie luată
în considerare atât din perspectiva Decretului nr. 321/1956 privind drepturile
de autor, cât și prin raportare la prevederile Convenției
internaționale de la Roma pentru protecția artiștilor
interpreți sau executanți, a
producătorilor de fonograme și a organismelor de
radiodifuziune,
încheiată la Roma la 26 octombrie 1961.
Potrivit art. 19 din această
Convenție, se prevede în mod expres: „Fără a
lua în considerare oricare alte dispoziții
ale prezentei convenții, prevederile art. 7
vor înceta să fie aplicabile de îndată ce un artist interpret
sau executant își va fi dat consimțământul spre a se include
execuția sa într-o fixare de imagini sau de
imagini și
sunete".
Aceste dispoziții legale,
deși într-o formă lacunară prevăd existența unui
contract scris, tocmai pentru a putea fi
dovedită întinderea drepturilor cesionate.
Intimata-pârâtă nu
a depus în cadrul administrării probelor nicio dovadă a
existenței vreunui înscris privitor la
transmiterea drepturilor patrimoniale către
SRTv.
În condițiile incertitudinii
asupra întinderii drepturilor cesionate, recurentul arată că autorul
său, artistul Ș.B., și-a manifestat acordul
numai pentru fixarea reprezentației sale, iar
nu și pentru alte drepturi.
Astfel, urmează
a se constata că în lipsa unui contract în formă scrisă care
să ateste drepturile
patrimoniale cesionate, orice utilizare ulterioară a operei este
condiționată de obținerea
consimțământului autorului, artistului interpret, respectiv,
moștenitorilor de drept ai acestuia.
Recurentul
arată că în condițiile inaplicabilității, la momentul
fixării
reprezentației, a
art. 101 din Legea nr. 8/1998 privind drepturile de autor și
drepturile conexe, este total injust să se
rețină că s-a realizat o cedare a utilizării
reprezentației către producător. Admiterea unei soluții
contrare, ar echivala cu
situația că orice operă sau
prestație realizată și fixată înainte de aplicarea Legii
nr. 8/1996 privind drepturile de autor să
poate fi utilizată în orice modalitate fără
ca titularii
drepturilor de autor sau a drepturilor conexe să își manifeste
consimțământul.
Chiar în condițiile unor
dispoziții legale lacunare cuprinse în cadrul
Decretului nr. 321/1956, recurentul consideră că este
prevăzută în mod expres
condiția imperativă a
manifestării consimțământului pentru fiecare tip de utilizare.
De asemenea, interpretând chiar
dispozițiile art. 11 din Decretul nr.
321/1956
rezultă în mod evident concluzia că o utilizare a unei opere nu se
poate realiza atât timp cât aduce atingere și altor drepturi recunoscute
în favoarea altor categorii de persoane care au contribuit la realizarea operei
respective.
Dispozițiile art. 101 din Legea
nr. 8/1996 nu pot fi considerate aplicabile
la
nivelul anului în care a avut loc fixarea prestației artistului Ș.B.
Se mai arată că acordul de
voință al titularului de drepturi trebuie să se
concretizeze în formă scrisă cu
respectarea dispozițiilor art. 39-43 din Legea nr.
8/1996 privind drepturile de autor și
drepturile conexe. în aceste condiții, prin
neindicarea unui
contract de cesiune a drepturilor conexe dreptului de autor, rezultă
că titularul drepturilor nu și-a manifestat consimțământul
pentru
reproducerea și distribuirea
operelor care conțin interpretări ale artistului Ș.
B.
Totodată, recurentul
susține că instanța de apel a realizat o aplicarea
greșită a legii sub aspectul determinării cuantumului
despăgubirilor și
remunerației
pentru utilizarea prestației artistului Ș.B. în cadrul DVD-
ului
intitulat „Maeștrii Comediei", întrucât în mod eronat a stabilit, în
temeiul art. 101 din lege, că dreptul său la o „remunerație
echitabilă" este supus
criteriilor
de determinare prevăzute de către dispozițiile art. 43 alin. (1)
din Legea
nr. 8/1996.
Pe de altă
parte, și cu privire la remunerația echitabilă datorată,
instanța de
apel a realizat o
aplicare greșită a legii, reținând aplicarea dispozițiilor
art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.
Astfel, instanța omite să
ia în considerare că între părți, respectiv, între
recurentul-reclamant Ș.B., în calitate de
titular al drepturilor conexe
asupra prestației utilizate și
TVR M., în calitate de producător al DVD-ului
„Maeștrii Comediei", nu a fost încheiat niciun contract de
cesiune a drepturilor conexe; or, în această situație, nu sunt
aplicabile dispozițiile art. 43 alin.(1), care, de altfel, nici nu
limitează modalitatea de stabilire a remunerației la încasările
provenite din utilizarea operei, ci
dispozițiile art. 43 alin.(2) care prevăd stabilirea
remunerației de către organele jurisdicționale
competente, în raport de „sumele
primite uzual pentru aceeași
categorie de opere, destinația și durata utilizării, precum
și alte circumstanțe ale cazului."
În acest
context, rezultă că instanța trebuia să ia în considerare
nu numai
veniturile încasate de către
intimata TVR M., ci și criteriile anterior enumerate.
De asemenea,
instanța de apel a menționat aplicarea unui procent de 5%
cuvenit artiștilor
interpreți, procent ce nu are nicio aplicabilitate legală, de vreme
ce el decurge din înțelegerea bilaterală
încheiată între SR
Tv și TVR M.,
față de care recurentul este terț, respectiv, procesul
verbal
privind stabilirea cuantumului remunerației cuvenite SRTV pentru editarea
pe suport DVD a unor materiale din arhivă.
În ceea ce privește utilizarea
unei prestații fără obținerea
consimțământului artistului interpret și fără
achitarea unei remunerații echitabile,
astfel cum este menționat chiar în cadrul art. 101 din Legea nr.
8/1996, articol invocat de către instanța de apel ca aplicabil, se
săvârșește o faptă ilicită
cauzatoare de
prejudicii pentru recurentul-reclamant.
În acest sens, cuantumul
reținut de către instanța de judecată de 1.538,19 lei cu
titlu de remunerație echitabilă și suma de 1.538,19 lei cu titlu
de daune interese sunt este absolut injuste.
În condițiile în care între
părți au existat discuții cu privire la încheierea
unui contract, negocieri care nu s-au concretizat
prin semnarea unui contract de cesiune a drepturilor conexe dreptului de autor,
era un aspect ce trebuia luat în
considerare
de instanța de apel, ținând cont de faptul că
intimata-pârâtă a realizat
totuși
reproducerea și distribuirea operelor care conțin interpretări
ale artistului
Ș.B., în absența consimțământului
recurentului.
Pentru
utilizarea unor opere interpretate de Ș.B. prin includerea
lor într-o nouă operă intitulată
„Maeștrii Comediei", recurentul-reclamant a solicitat o
remunerație în valoare de 15.000 Euro, însă părțile nu au
căzut de comun acord asupra acestei sume, acesta fiind și motivul
pentru care nu s-a
încheiat contractul de
cesiune a drepturilor conexe dreptului de autor.
TVR M. avea
obligația de a obține autorizațiile și cesiunile necesare
în
vederea utilizării operelor,
obligație stabilită prin contractul de cesiune nr.
4xx/2005 încheiat cu SRTv, contract prin care
intimata-pârâtă și-a asumat
garanția de a respecta dispozițiile Legii nr. 8/1996
privind plata remunerațiilor către
titularii de drepturi de autor.
Cu toate că instanța de
judecată a reținut aceste aspecte în hotărârea
judecătorească, nu le-a luat în considerare
la momentul aprecierii prejudiciului cauzat; or, aceste aspecte trebuiau
reținute, întrucât denota atitudinea intimatei-
pârâte care nu a
fost interesată decât de obținerea unor beneficii ilicite și de
promovarea unui produs, respectiv, DVD-ul
"Maeștrii Comediei".
Recurentul mai învederează
că astfel cum a menționat și în cadrul dosarului de fond și
de apel, pe rolul Tribunalului București a fost formulată o
acțiune având ca obiect constatarea încălcării și acordarea
unei despăgubiri
pentru prejudiciul
cauzat prin utilizarea unor opere care conțin prestația artistului
T.C.,
dosar în cadrul căruia instanța de judecată a dispus în dosarul
menționat obligarea pârâtei SC TVR M. SRL la
plata sumei de 15.126,25 lei.
Totodată,
instanța de apel nu a luat în considerare daunele morale cauzate
titularului de drepturi și, drept urmare, a ignorat dispozițiile art.
96 coroborate cu
dispozițiile
art. 97 alin.(2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și
drepturile conexe care stabilesc că instanța de judecată, în
condițiile analizării
unui
prejudiciu cauzat trebuie să ia în considerare și drepturile morale
încălcate
printr-o faptă ilicită de utilizare a unei
interpretări/execuții fără acordul titularului.
Recurentul
consideră că circumstanțele în care prestațiile artistului
Ș.B. au fost preluate și incluse într-o altă operă
intitulată „Maeștrii Comediei",
ridică și problema încălcării
drepturilor morale, astfel au fost reglementate în cadrul art. 96 din Legea nr.
8/1996.
Se mai
arată că instanța de judecată, în mod incorect, reține
că pretențiile în valoare de 30.000 Euro nu au fost dovedite,
întrucât nu este necesar să se demonstreze prejudiciul cert, cuantificabil
creat în patrimoniul recurentului-
reclamant, ci trebuie să fie luate în considerare
și alte aspecte precum beneficiul
ilicit
realizat, conduita intimatei-pârâte, daunele morale.
Beneficiul
obținut de către intimata-pârâtă poate să fie cuantificat,
astfel
cum a rezultat din
încasările obținute menționate în cadrul raportului de
expertiză, iar pe de altă parte, imposibil de cuantificat, partea
constând în renumele obținut, în atragerea clientelei, în promovarea
anumitor produse pe
piață,
folosindu-se de numele unui mare artist – Ș.B.
Un alt aspect, de asemenea
important, îl reprezintă faptul că prestația artistului
Ș.B. din cadrul DVD-ului „Momente de Aur – Ș.
B.", cuprinsă în cadrul DVD-ului „Maeștrii
Comediei", este de 44,06% din
întregul DVD; în condițiile în
care din setul de 5 DVD-uri, un DVD întreg este
destinat marelui artist, autorul său, recurentul consideră
că se impune o analiză
mult
mai atentă, sub aspectul obligării intimatei-pârâte la plata unor
despăgubiri
corespunzătoare
prejudiciului cauzat; totodată, se aduc argumente de practică
judiciară,
sens în care se face trimitere la decizia civilă nr. 49 A/26.02.2009 a
Curții de Apel București, cauză în care au fost acordate daune
în valoare de 10.000 Euro pentru repararea prejudiciului moral cauzat prin
utilizarea compoziției muzicale și a interpretării piesei
muzicale „Zece", în cadrul campaniei „Mai bine o carte".
Ulterior, pentru termenul de
judecată din 7.10.2011, recurentul reclamant a depus precizare a motivelor
de recurs, precizări care, la termenul din
18.11.2011 au fost calificate de Înalta Curte ca excedând unor motive
de ordine publică, astfel cum au fost susținute de recurent, motiv
pentru care ele nu pot fi
evaluate în
prezentul recurs, fiind formulate cu depășirea termenului legal
pentru
motivarea recursului, astfel
cum este prevăzut de art. 303 C.proc.civ.,
în realitate acestea fiind completări ale motivelor de recurs
formulate în termen.
În recurs, s-a
administrat proba cu înscrisuri, respectiv, contract de cesiune
drepturi conexe dreptului de autor nr. 159/2008
privitor la DVD-ul
„Maeștrii Comediei:
T.C." prin care un moștenitor al artistului T.
C. cedează
neexclusiv către TVR M. SRL dreptul de reproducere, difuzare pe format
DVD, dar și dreptul de a pune producția audiovizuală la
dispoziția publicului, precum și alte
înscrisuri - contracte de cesiune neexclusivă încheiat cu alți artiști
sau moștenitori ai acestora
.
Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce succed:
Analizând
materialul probator al cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de
recurs și examinând decizia recurată în baza acestora, Înalta Curte
constată că în cauză sunt
întrunite cerințele de modificare a deciziei în temeiul art. 304 pct. 9
C.proc.civ.
Prin formularea cererii de chemare
în judecată (ulterior precizată),
recurentul
reclamant a solicitat repararea prejudiciului material, decurgând din
încălcarea
de către pârâtă a drepturilor patrimoniale ale autorului său
Ș.
B. Sr., prevăzute de art. 98
alin.(1) din Legea nr. 8/1996 [lit. b) - reproducerea
interpretării
sau a execuției fixate și lit. c) - distribuirea interpretării
sau a
execuției fixate], potrivit
precizării temeiurilor de drept ale cererii realizate de
reclamant, dar și încălcarea dreptului
la remunerație
echitabilă (art. 101 din Legea 8/1996,
republicată).
Pentru motive
ce vor fi ulterior detaliate, la soluționarea prezentului recurs
urmează a se avea în
vedere și acoperirea prejudiciului decurgând din pretinsa încălcare a
dreptului patrimonial al artistului interpret cu privire la autorizarea
punerii la dispoziția publicului a
interpretării sau a execuției sale fixate, astfel
încât să poată fi accesată, în
orice loc și în orice moment ales, în mod individual,
de către
public, drept reglementat de art. 98 alin. (1) lit. h) din Legea nr.8/1996,
republicată; nu vor fi însă avute în vedere drepturile morale ale
artistului interpret, al căror exercițiu a fost transmis prin
moștenire succesorilor săi
[conform
art. 97 alin. (2) din Legea 8/1996], potrivit certificatului de moștenitor
, întrucât reclamantul nu s-a referit decât
generic la aceste
drepturi în motivarea cererii de chemare în judecată,
fără a indica pretinsa încălcare a vreunuia dintre drepturile
morale ale autorului său dintre cele
enumerate
de art. 96 din lege și fără a cere repararea vreunui prejudiciu
legat de acestea, iar în recurs această cerere nouă nu putea fi
formulată, având în vedere
prevederile
art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C.proc.civ.
Înalta Curte
constată că premisa necesară a soluționării cererii,
dată fiind
absența
din legea anterioară (Decretul nr.321/1956) a protecției drepturilor
artiștilor interpreți sau executanți ca titulari de drepturi
conexe dreptului de autor, constă,
cum corect a stabilit și curtea de apel, în a se
decide dacă artistul interpret sau
executant
a cărui prestație a fost fixată într-o înregistrare sau o
operă
audiovizuală ce a fost creată
anterior intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996 (anii 1970
-1980),
cum sunt „momentele" al căror protagonist este Ș.B. Sr, are
dreptul de a reclama încălcarea unor drepturi patrimoniale și/sau
morale,
personal sau prin moștenitori
(ca în speță) și de a pretinde repararea prejudiciilor
produse
prin aceste încălcări.
O atare situație nu putea fi
rezolvată decât prin dispozițiile finale și
tranzitorii ale legii noi, lege ce include și
protecția drepturilor artiștilor interpreți
sau
executanți ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor, adoptarea
legii
(în vigoare din 26 iunie 1996) fiind
anterioară aderării României la Convenția de
la Roma
pentru protecția artiștilor interpreți sau executanți, a
producătorilor de fonograme și organismelor de radiodifuziune,
aderare ce s-a produs prin Legea nr. 76/1998.
Se impune
precizarea că pretinsele fapte ilicite afirmate de reclamant, s-au
produs la nivelul anului 2005 (după
încheierea contractului de cesiune dintre
SRTv
și SC TVR M. SRL) prin reproducerea,
distribuirea și comercializarea neautorizată de către
pârâtă a produsului în format
DVD intitulat „Maeștrii
Comediei", incluzând și prestația artistică a autorului
reclamantului. Acest produs a fost realizat sub
forma unei colecții de 5 DVD-uri,
conținând momente comice
extrase din arhiva TVR, fiecare DVD din colecție
fiind dedicat unui actor, colecție însumând 586 de minute în
total, astfel: 205
minute T.C., 139 minute A.P., 67 minute Ș.B.
Sr.,
109 minute S.P. și A.A., 66
minute H.M.
Momentele reproduse pe suport DVD
sunt reprezentate de interpretări
extrase
de către pârâtă, din arhiva TVR, în baza contractului de cesiune
anterior
menționat, înregistrările fiind realizate în cadrul
producțiilor de programe
realizate de
TVR în perioada anilor 1970 - 1980, când era în vigoare Decretul nr.
321/1956
privind drepturile de autor.
Înalta Curte
apreciază că dispozițiile Legii nr.8/1996, în ce privește
protecția acordată interpretărilor sau execuțiilor
artiștilor interpreți sau executanți, sunt pe
deplin aplicabile pe temeiul art. 146 lit. e),
care prevede: dispozițiile prezentei legi se aplică
interpretărilor sau execuțiilor artiștilor interpreți sau
executanți care sunt fixate în înregistrări sonore protejate de
prezenta lege, pe când dispozițiile art. 149 alin. (2), așa cum a
reținut și instanța de apel, prevăd: „Beneficiază de
protecția prezentei legi și operele create anterior intrării în
vigoare a acesteia, inclusiv programele pentru
calculator, înregistrările sonore,
operele cinematografice și audiovizuale, precum și programele
organismelor de radiodifuziune și de televiziune, în condițiile
prevăzute la alin.(1)."
Prin urmare, Înalta Curte conchide
că beneficiază de prevederile Legii nr.
8/1996 și interpretările și execuțiile
artiștilor interpreți sau executanți fixate într-
o
operă audiovizuală, anterior intrării în vigoare a legii, astfel
încât, se poate
reclama încălcarea unor
drepturi morale și/sau patrimoniale ce intră în conținutul
drepturilor
conexe ale acestora, prin fapte săvârșite după momentul
intrării în
vigoare a legii, cu
consecința reparării prejudiciului astfel produs.
După cum dej