ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2175/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2175/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de

06 martie 2008, reclamantul S.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC T.V.R.M.

SRL: obligarea pârâtei la plata de daune interese datorate pentru reproducerea,

distribuirea și comercializarea neautorizată, de la data publicării/distribuirii

și până în prezent, a produsului în format DVD intitulat „Maeștrii Comediei”,

daune pe care le estimează provizoriu ca fiind de 30.000 Euro, echivalent în

lei; obligarea pârâtei la încetarea actelor de reproducere, distribuire neautorizată

și comercializare sub orice formă a produsului în format DVD intitulat

„Maeștrii Comediei”; obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum

de 3.000 Euro pe zi de întârziere, în ipoteza neîndeplinirii obligației de a

înceta actele de reproducere și distribuire neautorizate a produsului în format

DVD intitulat „Maeștrii Comediei”.

În fapt, reclamantul

arată că este moștenitorul autorului S.B. și titularul drepturilor conexe

deținute de acesta, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor, act care

atestă calitatea reclamantului de titular al drepturilor patrimoniale de autor

asupra tuturor operelor artistice ale autorului său, precum și al drepturilor

patrimoniale conferite de drepturile conexe, aferente operelor.

Reclamantul a arătat că

pârâta a reprodus și distribuit mai multe DVD-uri intitulate „Maeștrii

Comediei”, în care sunt redate interpretări ale maestrului S.B., menționând că

suporturile pe care au fost distribuite prestațiile lui S.B. cuprind un format

DVD.

S-a mai susținut că toate

reproducerile și distribuirile efectuate de pârâtă au fost realizate fără

acordul său, deși reclamantul a solicitat în repetate rânduri negocierea și

semnarea unui contract de cesiune a drepturilor de autor, precum și plata unei

remunerații echitabile, fără a se ajunge la un acord între părți.

Cu privire la

dispozițiile legale aplicabile, se arată că, până la momentul intrării în

vigoare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe,

această materie a fost guvernată de Decretul nr. 321/1956, reclamantul enunțând

textul art. 3 din acest act normativ; pe de altă parte, reclamantul invocă și dispozițiile

art. 98 alin. (1) lit. c), d), e), f) și e) din Legea 8/1996.

De asemenea, s-a

arătat că Legea nr. 8/1996 prevede că drepturile patrimoniale ale artiștilor

interpreți sau executanți pot fi cesionate, în tot sau în parte, exclusiv sau

neexclusiv, în condițiile prevăzute de art. 39 - art. 43, care se aplică prin

analogie, aceeași lege prevăzând, la art. 41 că un contract de cesiune a drepturilor

patrimoniale trebuie să prevadă drepturile patrimoniale transmise și să

menționeze, pentru fiecare dintre acestea, modalitățile de utilizare, durata și

întinderea cesiunii, precum și remunerația titularului dreptului de autor.

Totodată, se menționează

că Legea nr. 8/1996 prevede, la art. 43, că remunerația cuvenită în temeiul

unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale se stabilește prin acordul

părților.

Aceeași lege prevede

expres că, după moartea autorului, exercițiul componentei nepatrimoniale a

drepturilor conexe se va transmite către moștenitori, sens în care se face

trimitere la dispozițiile art. 96 și art. 97 alin. (2) din lege.

Reclamantul a susținut

că, pentru repararea prejudiciului produs, se impune acordarea de daune

interese al căror cuantum va fi precizat definitiv, după administrarea probelor

și, eventual, a unei expertize de specialitate.

Susține că pârâta i-a

încălcat drepturile, fapta ilicită a acesteia constând în reproducerea și

distribuirea neautorizată a interpretărilor pe suport DVD, sens în care

subliniază că orice reproducere sau distribuire a interpretărilor necesită, în

virtutea art. 98 alin. b) și c) din Legea 8/1996, o autorizare din partea

titularului drepturilor patrimoniale ce decurg din drepturile conexe drepturilor

de autor. Fără această autorizare și în lipsa unor relații contractuale

prestabilite, titularului drepturilor patrimoniale i se încalcă drepturile

legitime, prin aceasta aducându-i-se un prejudiciu.

Reclamantul arată că

prejudiciul produs este cert și nu a mai fost reparat și există raport de

cauzalitate între fapta ilicită săvârșită de pârâtă și prejudiciul ce i-a fost

produs.

Reclamantul a mai

arătat că a trimis notificări în mod repetat, protestând față de acțiunile

pârâtei și solicitând reglarea pe cale contractuală a încălcărilor aduse

drepturilor sale.

Cu toate acestea,

pârâta a continuat acțiunile de reproducere, distribuire și comercializare

neautorizate a interpretărilor, deși știa că reclamantul este titularul

drepturilor de autor.

În legătură

cu petitul vizând daunele cominatorii, arată că acestea reprezintă un mijloc de

constrângere a debitorului unei obligații de a face sau de a nu face, prin care

acesta este ținut să-și aducă la îndeplinire obligația, sub sancțiunea plății

unei sume de bani pe zi de întârziere.

În drept,

cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 și urm. C. proc. civ.,

Decretul 321/1956, Legea 8/1996.

Prin

cererea depusă la dosar la 08 mai 2008, urmare a dispozițiilor instanței de la

termenul din 03 aprilie 2008, reclamantul a precizat, cu privire la natura

drepturilor încălcate, că pârâta a încălcat drepturile conexe ale artistului

interpret, prevăzute de art. 98 alin. (1) din lege, precum și dreptul de

remunerație echitabilă, prevăzut de art. 101 din lege. De asemenea, a precizat

că pârâta a încălcat drepturile reclamantului prin reproducerea și distribuirea

neautorizate și fără acordarea unei remunerații echitabile, a operei „Maeștrii

Comediei”, publicată sub formă de pachet de 5 DVD-uri.

La

termenul de judecată din data de 08 mai 2008, în ședință publică, pârâta SC T.V.R.M.

SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea integrală a cererii

de chemare în judecată, ca neîntemeiată, răspunzând argumentat pretențiilor

formulate de reclamant.

Prin sentința

civilă nr. 874 din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a

V-a civilă, a fost admisă în parte acțiunea, fiind obligată pârâta la plata

către reclamant a sumei de 5.000 Euro, în echivalent în lei la data executării

hotărârii, cu titlu de despăgubiri pentru reproducerea, distribuirea și

comercializarea DVD - ului intitulat „ Maeștrii comediei”, precum și la plata

cheltuielilor parțiale de judecată, în cuantum de 1.777,3 lei; celelalte capete

de cerere au fost respinse ca neîntemeiate.

Pentru a

pronunța această soluție, tribunalul a reținut că societatea pârâtă a editat o

colecție de 5 DVD-uri cuprinzând prestațiile mai multor artiști interpreți,

colecție intitulată „Maeștrii Comediei”, cuprinzând opere interpretate de

artiști de renume, precum A.P., T.C., D.R., J.C. și alții, printre aceștia,

aflându-se și S.B. Senior, autorul reclamantului.

În scopul

realizării acestui proiect, pârâta a încheiat cu Societatea Română de

Televiziune, contractul de cesiune nr. 7435 din 11 martie 2005, în temeiul

căruia SRTv a cesionat pârâtei, în temeiul art. 113 din Legea nr. 8/1996, cu

titlu oneros, reproducerea și difuzarea prin vânzare, fără limitare

teritorială, a propriilor programe, pentru realizarea unei producții pe suport

VHS și/sau DVD, intitulată „Maeștrii Comediei: S.B.”, editată în două volume,

conținând înregistrări realizate în studiourile Televiziunii Române (contract

depus la filele 35-37 din dosar).

În

articolul referitor la obligațiile părților, cuprins în contractul de cesiune,

părțile au stipulat că SRTv împuternicește pârâta să depună diligențele

necesare pentru obținerea autorizărilor și cesiunilor de la titularii de

drepturi, în vederea realizării contractului, iar pârâta „garantează că prin

reproducerea producțiilor audiovizuale indicate în obiectul contractului, nu va

prejudicia și nu va aduce atingere în niciun fel, imaginii, onoarei, memoriei

și/sau intereselor patrimoniale, și nu numai, ale titularilor de drepturi sau

ale oricărei alte persoane fizice și/sau juridice”, „garantează că va respecta

prevederile Legii nr. 8/1996 privind plata remunerațiilor către titularii de

drepturi”.

Potrivit

Certificatului de moștenitor nr. 1397 din 25 iunie 1995, ca urmare a decesului

lui S.C.B., au rămas ca moștenitori B.S. și B.A.S., descendenți de gradul I, cu

o cotă egală din moștenire, de câte ½ fiecare.

În cauza

dedusă judecății, reclamantul a susținut că reproducerea și distribuirea

operelor interpretate de autorul său, au fost realizate fără consimțământul reclamantului,

verbal sau scris, subliniind că, deși a încercat negocierea remunerației cu

pârâta, o atare negociere nu s-a realizat. În aceste condiții, reclamantul a

solicitat despăgubiri de 30.000 de Euro, apreciind că această sumă este de

natură să repare prejudiciul suferit. În același timp, pârâta a susținut că

DVD-ul a fost realizat tocmai în baza consimțământului reclamantului, acesta

din urmă fiind chiar persoana care a selectat operele interpretate de autorul

său, dar nu s-a încheiat un contract în formă scrisă din culpa reclamantului,

care a emis pretenții financiare exagerate.

De

asemenea, deși a solicitat respingerea în tot a acțiunii, pentru reaua-credință

a reclamantului în declanșarea litigiului, pârâta a recunoscut că reclamantului

i s-ar cuveni o remunerație de 3.366 lei, sumă calculată prin raportare la

veniturile încasate din vânzarea DVD-ului. Pe de altă parte, pârâta a afirmat

că, în temeiul Contractului de cesiune nr. 7435/2005, încheiat cu Societatea

Română de Televiziune, activitatea sa de reproducere și distribuire se

desfășoară în baza autorizării SRTv, fără a fi necesară obținerea altor

autorizări din partea titularilor de drepturi.

În primul

rând, în ce privește autorizarea dată pârâtei prin contractul de cesiune

încheiat cu SRTv, prima instanță a constatat că aceasta din urmă a cesionat

pârâtei, în calitate de producător al operei audiovizuale, reproducerea și

difuzarea prin vânzare, fără limitare teritorială, a propriilor programe,

pentru realizarea unei producții pe suport VHS și/sau DVD, intitulată „Maeștrii

Comediei: S.B.”, editată în două volume, conținând înregistrări realizate în

studiourile Televiziunii Române. În cuprinsul acestei convenții, s-a menționat

că cesiunea are loc în condițiile art. 65 alin. (2) și art. 113 din Legea nr.

8/1996 modificată. De asemenea, în capitolul privitor la obligațiile părților,

s-a menționat că SRTv împuternicește pe T.V.R.M. să depună diligențele pentru

obținerea autorizărilor și cesiunilor de la titularii de drepturi în vederea

realizării contractului, iar T.V.R.M. garantează că va respecta prevederile

Legii nr. 8/1996 privind plata retribuțiilor către titularii de drepturi.

Tribunalul

a apreciat că din convenția părților ca și din dispozițiile art. 92 și

următoarele privitoare la drepturile artiștilor interpreți și drepturile

conexe, precum și din prevederile art. 113 și următoarele, referitoare la

drepturile organismelor de radiodifuziune și de televiziune, rezultă că acestea

sunt drepturi diferite, iar atributele patrimoniale recunoscute producătorului

de înregistrări sonore trebuie să nu aducă atingere drepturilor autorilor

operelor înregistrate ori celor conexe. Astfel, împrejurarea că pârâta a primit

autorizarea Societății Române de Televiziune de a reproduce și difuza

interpretările lui S.B. senior, nu ține loc de consimțământ al titularului

dreptului conex, în speță, al reclamantului, în calitate de moștenitor al

interpretului.

În ce

privește existența ori inexistența consimțământului reclamantului la reproducerea

DVD-ului, s-a constatat că reclamantul a susținut că s-au încălcat prevederile

art. 98 din Legea nr. 8/1996, arătând, în cuprinsul acțiunii, că reproducerea

și distribuirea interpretărilor pe DVD s-au efectuat fără acordul său, scris

ori verbal.

Prima

instanță a reținut că în cadrul interogatoriului administrat la cererea pârâtei

(filele 81-85), reclamantul a arătat că părțile au convenit plata unei sume

globale de 15.000 de Euro, și nu a unei sume în procente, arătând și că a

efectuat selecția interpretărilor, motivul implicării în efectuarea selecției

fiind acela că interpretul era tatăl său. De asemenea, la întrebarea 11 din

interogatoriu, reclamantul a arătat că pârâta a fost de acord cu suma

solicitată, în caz contrar, reclamantul arătând că nu ar fi efectuat selecția.

Martorul

propus de reclamant, C.B.C.S. (fila 89), a arătat că nu cunoaște că s-ar fi

încheiat un contract între părți, dar a aflat de la reclamant că pârâta nu a

respectat înțelegerea convenită cu reclamantul.

La

interogatoriul propus de reclamant (filele 100-102), pârâta a arătat că a fost

autorizată de către SRTv, prin Contractul de cesiune nr. 7425 din 11 martie 2005,

să reproducă interpretările autorului reclamantului, că nu există un înscris

încheiat între părți, care să cuprindă acordul reclamantului pentru

reproducerea și difuzarea interpretărilor, dar a existat o înțelegere verbală,

în temeiul căreia chiar reclamantul a făcut selecția momentelor reproduse pe

DVD, iar pârâta a purces la realizarea proiectului. La aceeași întrebare - nr.

8, pârâta a menționat că existența înțelegerii verbale este incontestabilă, de

vreme ce demararea proiectului s-a făcut la solicitarea și insistența

reclamantului însuși. Aceeași pârâtă a aratat că demersurile sale față de

reclamant au vizat doar cuantumul remunerației plătibile reclamantului, nu și

autorizarea reproducerii și distribuirii, pentru că aceasta nu numai că a

existat, dar nici nu era necesară, față de existența contractului de cesiune

încheiat cu SRTv și de recomandările ORDA. De asemenea, pârâta a menționat că

nu a plătit reclamantului nicio sumă de bani, pentru că negocierile purtate în

acest sens au fost blocate de refuzul reclamantului de a se raporta la elemente

obiective - volumul vânzărilor, contribuția fiecărui artist, etc.

Pârâta a

administrat proba testimonială, fiind audiați martorii E.V.A., administratorul

societății, și D.A., angajată a pârâtei.

Din

analiza coroborată a acestor probe, tribunalul a reținut că, deși între părți

s-au purtat discuții privitoare la producerea și difuzarea DVD-ului, acestea nu

s-au finalizat prin încheierea unui contract. Corespunde adevărului susținerea

pârâtei, recunoscută de reclamant, în sensul că reclamantul și-a exprimat

acordul la realizarea DVD-ului, aspect care, însă, este lipsit de relevanță,

pentru aceea că părțile nu au încheiat un contract în formă scrisă, după cum

stipulează art. 39-43 din Legea nr. 8/1996, modificată, dispoziții aplicabile

și în situația drepturilor artiștilor interpreți, conform art. 92 din aceeași

lege, coroborate cu art. 97, art. 98 din același act normativ.

Din

analiza acestor dispoziții legale, instanța a apreciat că artistul interpret,

în speță, moștenitorul acestuia (exercițiul drepturilor fiind transmis

reclamantului, conf. art. 97 alin. (2) din lege), poate ceda prin contract,

altor persoane, drepturile sale patrimoniale, drepturi enumerate de art. 98 din

lege.

Pe de

altă parte, din economia dispozițiilor art. 41 alin. (1), art. 42 și art. 43

din Legea 8/1996, s-a apreciat de prima instanță că în vederea producerii și comercializării

DVD-ului, se impunea ca părțile implicate în realizarea acestui produs să

încheie un contract, în formă scrisă, simplul acord verbal al acestora

nevalorând convenție. În aceste condiții, rezultă că fapta pârâtei, de a

produce și comercializa DVD-ul în absența unui contract scris, constituie o

faptă generatoare de prejudiciu în patrimoniul reclamantului, încălcând

drepturile prevăzute de art. 98 lit. b) și c) din Legea nr. 8/1996,

republicată. Astfel, este îndeplinită prima dintre condițiile angajării

răspunderii civile delictuale, în cadrul reglementat de art. 998-999 C. civ.,

existența faptei ilicite.

În acest

context, este de subliniat că însăși pârâta a recunoscut, în întâmpinare, că a

hotărât continuarea procesului de scoatere pe piață a produsului, deși

reclamantul înaintase pretenții financiare exagerate, pârâta justificând

aceasta nu numai prin necesitatea de a-și recupera investiția, dar și prin

aceea că era necesar să evite prejudicierea celorlalți artiști incluși pe DVD,

pârâta făcând trimitere la contractele scrise încheiate cu toți ceilalți

titulari de drepturi de autor și drepturi conexe. Aceleași aspecte au fost

evidențiate și de martorii pârâtei - E.V. și D.A.

Tribunalul

a apreciat că necesitatea recuperării investiției nu poate constitui, însă, o

justificare pentru încălcarea legii, iar mențiunea pârâtei și a martorilor săi,

referitoare la încheierea contractelor scrise cu ceilalți titulari de drepturi,

denotă împrejurarea că pârâta a respectat dispozițiile legii în raport cu alte

persoane implicate în proiect, chiar dacă nu a depus la dosar niciunul dintre

aceste contracte.

De

asemenea, în aprecierea faptei ilicite, este necesar a se preciza că, deși

pârâta susține că, în absența unui contract, instanța poate interveni în

stabilirea remunerației, potrivit art. 43 alin. (2) din lege, textul legii nu

vizează lipsa obligației de încheiere a unui contract în formă scrisă, ci

ipoteza când, deși s-a încheiat un contract de cesiune, remunerația nu a fost

stabilită în cuprinsul acestuia.

Pârâta a

mai invocat, în apărare, și faptul că reclamantul nu a prezentat un certificat

de moștenitor, aspect susținut și de martorul Enescu, apărare care nu poate

afecta caracterul ilicit al conduitei sale, atâta vreme cât însăși pârâta, ca

și martorii săi, arată că au purtat negocierile cu reclamantul, acesta a

efectuat selecția interpretărilor, de unde prezumția că pârâta avea convingerea

că reclamantul este moștenitorul lui S.B. senior.

Pornind

de la considerentele anterior enunțate și de la prevederile art. 998-999 C.

civ., Tribunalul a concluzionat că rezultă, alături de existența unei fapte

ilicite, și vinovăția pârâtei, ca cerință a angajării răspunderii acesteia. Sub

acest aspect, instanța a reținut că pârâta a acționat cu vinovăție sub forma

intenției, chiar pârâta recunoscând că era necesară continuarea producerii DVD-ului,

pentru recuperarea investiției și respectarea drepturilor celorlalți artiști.

Instanța a apreciat că vinovăția pârâtei în săvârșirea unei fapte ilicite

îmbracă forma unei intenții indirecte, pentru aceea că pârâta a prevăzut

rezultatul faptei, cunoscând prevederile legale și, chiar dacă nu l-a urmărit,

a acceptat posibilitatea producerii lui.

În

continuare, instanța a reținut că, prin fapta pârâtei, reclamantului i s-a

cauzat un prejudiciu, cert și nereparat, prin aceea că reclamantul nu a încasat

o remunerație la care Legea nr. 8/1996 rep. îl îndreptățea, urmând ca, la

stabilirea despăgubirilor, instanța să țină seama de criteriile prevăzute de

art. 139 al aceleiași legi.

Conform

art. 139 alin. (2) din lege, „La stabilirea despăgubirilor, instanța de

judecată ia în considerare: a) fie criterii cum ar fi consecințele economice

negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de

făptuitor și, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor

economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului; b) fie

acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal

datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul

în care nu se pot utiliza criteriile prevăzute la lit. a)”.

Reclamantul

nu a indicat expres criteriul după care să fie apreciat prejudiciul, astfel că

instanța a analizat cuantumul acestuia prin raportare la câștigul nerealizat de

reclamant și beneficiul obținut de pârâtă, sens în care s-au analizat

concluziile raportului de expertiză, întocmit în cauză de expertul I.G., precum

și cele din răspunsul la obiecțiuni.

Astfel,

din analiza acestor probe, Tribunalul a reținut că pârâta a produs și comercializat

2.443 de exemplare ale DVD-ului „Maeștrii Comediei”, cuantumul încasărilor

brute fiind de 28.796.666 lei (ROL). Unul dintre acestea are o durată de 67

minute și cuprinde interpretările autorului reclamantului „Momente de aur - S.B.”.

Din durata totală a celor 5 DVD-uri, expertul a stabilit că interpretările

„Momente de aur - S.B.” reprezintă 11,43%, iar timpul său de interpretare este

de 44,06% din totalul DVD-ului. Astfel, expertul a stabilit că reclamantului i

se cuvine un procent de 3,85% din suma de plată către titulari și interpreți, conform

art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, suma fiind de 554,34 lei.

Coroborând

dispozițiile art. 43 cu cele ale art. 139 alin. (2) lit. a) din lege, instanța

a apreciat că reclamantului i se cuvine un procent de aproximativ 10% din

cuantumul încasărilor brute obținute de pârâtă, și nu suma stabilită de expert

ca fiind de 554,34 lei, instanța ținând cont de faptul că beneficiul obținut de

pârâtă a fost rezultatul unei fapte ilicite.

Cum fapta

pârâtei a generat prejudiciul în patrimoniul reclamantului, s-a constatat că

este întrunită și condiția existenței raportului de cauzalitate între aceste

cerințe ale răspunderii civile delictuale.

Pentru

aceste considerente,

în

temeiul art. 998, art. 999 C. civ., raportat la art. 139 din Legea nr. 8/1996

rep., acțiunea a fost admisă în parte, cu obligarea pârâtei la plata către

reclamant a sumei de 5.000 Euro, în echivalent în lei la data executării

hotărârii, cu titlu de despăgubiri pentru reproducerea, distribuirea și

comercializarea DVD - ului intitulat” Maeștrii comediei”.

În

temeiul art. 274, art. 276 C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții și față

de faptul că cererea a fost doar în parte admisă, pârâta a fost obligată la

plata cheltuielilor de judecată parțiale către reclamant, în cuantum de 1.777,3

lei, sumă formată din onorariul expertului, taxă de timbru și timbru judiciar,

1/3 din onorariul avocatului.

Tribunalul

a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată, în primul rând, pentru pretențiile

de până la 30.000 Euro, o atare despăgubire nefiind dovedită. De asemenea,

petitul având ca obiect obligarea pârâtei la încetarea actelor de reproducere,

distribuire și comercializare a DVD-ului a fost considerat ca neîntemeiat, nu

numai față de faptul că pârâta a arătat că acest DVD nu se mai produce ori

comercializează, dar și față de concluziile expertului, potrivit cărora stocul

de astfel de produse a fost epuizat. Cum petitul având ca obiect plata daunelor

cominatorii este accesoriu celui ce vizează încetarea actelor de reproducere și

comercializare, acesta a fost respins în virtutea principiului de drept

accesorium

sequitur principalem

.

În termen

legal, împotriva acestei sentințe, ambele părți au formulat apel, fiecare

dezvoltând critici proprii de nelegalitate și netemeinicie a soluției apelate.

Prin

decizia civilă nr. 126A din 18 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a respins ca

nefondat apelul reclamantului, apelul pârâtei fiind admis, sens în care s-a

dispus schimbarea în parte a sentinței apelate, astfel că, pârâta a fost

obligată la plata către reclamant a sumei de 1.538,19 lei cu titlu de

remunerație echitabilă, respectiv, suma de 1.538,19 lei cu titlu de daune

interese (despăgubiri); s-a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța de apel a constatat că motivele de critică

din celor două apeluri, nu conțin elemente cu privire la situația de fapt

reținută în primă instanță, astfel încât, instanța de apel s-a preocupat prioritar

de calificarea în drept a pretențiilor deduse judecății.

Prin urmare, au fost

analizate criticile apelului ce vizau modalitatea de soluționare a cererii

reclamantului de acordare a daunelor interese estimate la 30.000 Euro, pentru

reproducerea, distribuirea și comercializarea neautorizată de către pârâtă, de

la data publicării/distribuirii și până în prezent, a produsului în format DVD

intitulat „Maeștrii Comediei”, incluzând și prestația artistică a autorului

reclamantului.

S-a reținut că acest

produs a fost realizat sub forma unei colecții de 5 DVD-uri, conținând

scheciuri și momente comice extrase din arhiva TVR, fiecare DVD din colecție

fiind dedicat unui actor - colecția însumând 586 de minute în total, astfel:

205 minute T.C., 139 minute A.P., 67 minute S.B. Sr., 109 minute S.P. și A.A.,

66 minute H.M.

Colecția conține

interpretări extrase de către pârâtă, din arhiva Televiziunii Române (TVR), în

baza Contractului de cesiune cu SRTV nr. 7435 din 11 martie 2005, înregistrări

realizate în cadrul producțiilor de programe realizate de TVR în perioada

anilor 1970 - 1980, când era în vigoare Decretul 321/1956 privind drepturile de

autor.

Instanța de apel a

constatat că una dintre problemele de drept în discuție este dată de existența

în patrimoniul reclamantului – ca moștenitor al unui artist interpret, a

dreptului exclusiv de utilizare a interpretării înregistrate, cu ignorarea

transmiterii acestuia către producătorul înregistrării.

S-a apreciat că în

acest sens, nu se poate considera că în lipsa unei cesionări, dreptul conex

celui de autor născut sub imperiul vechii legislații (Decretul nr. 321/1956)

datorită înregistrărilor realizate în perioada anilor 1970 - 1980, ar fi

preluat noua protecție, conform art. 149 alin. (2) din Legea 8/1996, într-un regim

diferit de cel actual, ori că ar fi necesară existența unui contract de cesiune

de drepturi de autor, pentru utilizarea interpretării de către producător ori

cesionarul acestuia (în speță, pârâta).

Urmărind evoluția

legislației în materie, instanța de apel a constatat că în lipsa oricărei

protecții a drepturilor artistului interpret, consacrată de legislația sub care

s-a efectuat înregistrarea (Decretul nr. 321/1956), actualele prevederi date de

Legea 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, conțin în art. 101

o prezumție legală, aplicabilă atât înregistrărilor anterioare, cât și celor

ulterioare apariției legii, de cedare către producătorul înregistrării, în

schimbul unei remunerații echitabile, a dreptului exclusiv de utilizare a

prestației artistului interpret.

În acest context, s-a

apreciat că în speță, prezumția legală nu a fost răsturnată, nici nu s-a făcut

dovada unei clauze contractuale contrare.

Această interpretare

este concordantă cu dispozițiile cuprinse în art. 19 rap. la art. 7 din

Convenția de la Roma - pentru protecția artiștilor interpreți sau executanți, a

producătorilor de fonograme și a organismelor de radiodifuziune (ratificată de

România prin Legea nr. 76/1998), de înlăturare a prerogativei exclusive a

autorizării/interzicerii acordate artistului interpret, în ipoteza unei fixări

anterioare autorizate.

Reținând

în acest fel efectul prezumției legale ca operând în favoarea producătorului

(cesionarului acestuia), instanța de apel a constatat că în speță, nu se pune

problema emiterii unei autorizări sau a interzicerii ori cea a încheierii unui

contract de cesiune cu reclamantul și, deci a unei fapte ilicite a pârâtei sub

acest aspect.

Pe de

altă parte, s-a reținut dreptul reclamantului, ca moștenitor legal al

artistului interpret, de a încasa o remunerație echitabilă, prin aplicarea

dispozițiilor art. 101 din Legea 8/1996.

Sub acest

titlu, drepturile pecuniare ale reclamantului sunt supuse criteriilor conținute

de art. 43 alin. (1) din Legea 8/1996, cu luarea în considerare a încasărilor

realizate de pârâtă din utilizarea operei, respectiv, a ponderii contribuției

autorului reclamantului în interpretare, astfel:

Pornind

de la cuantumul încasărilor pârâtei de 287.966, 66 lei (RON), raportat la

numărul de 2.383 colecții de DVD-uri comercializate (diferența de 60, fiind

oferite gratuit, până la numărul de 2.443 colecții de DVD-uri produse), se

observă realizarea unei încasări de 120,84 lei pentru o colecție de DVD-uri

vândută.

Aplicând

acestor încasări, procentul de 5% cuvenit drepturilor conexe ale artiștilor

interpreți, rezultă o valoare de 6,042 lei pentru o colecție de DVD-uri

vândută. Din această valoare, dreptul patrimonial al reclamantului asupra unei

singure colecții de DVD-uri, se obține aplicând procentul contribuției autorului

său la interpretare (3.664 secunde dintr-un total înregistrat de 35.160 secunde

pentru întreaga colecție), obținându-se valoarea de 0,62963 lei. Înmulțind

această valoare cu numărul de 2.443 exemplare colecție DVD-uri, se ajunge la un

cuantum de 1.538,19 lei reprezentând dreptul reclamantului la remunerație

echitabilă, rezultând din producerea și comercializarea colecției de DVD-uri.

Pe de

altă parte, curtea de apel a apreciat că în baza art. 998-999 C. civ., se cuvin

reclamantului daune interese cuantificate la aceeași valoare, față de reținerea

împrejurării că, deși inițiate între părți demersurile de stabilire a

remunerației echitabile cuvenite reclamantului, în condițiile permise de art.

43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, acestea au fost abandonate de către pârâtă,

conform propriei recunoașteri, care a procedat culpabil la comercializarea

produsului, implicit la publicarea operei, fără a lămuri anterior întinderea

dreptului reclamantului, prin acordul acestuia asupra cuantumului remunerației

ori prin intermediul organelor jurisdicționale competente.

Astfel,

constatând că instanța de fond a efectuat o greșită aplicare a legii, unei

situații de fapt corect reținute, observând că prin cuprinderea acestor

considerente s-a răspuns și criticilor de fond ale reclamantului, găsite ca nefondate,

instanța de apel, în baza art. 296 C. proc. civ., a admis apelul pârâtei,

schimbând în parte sentința apelată și obligând pârâta la plata către

reclamant, a sumelor menționate, cu păstrarea restului dispozițiilor hotărârii

atacate.

În baza

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., apelantul-reclamant a fost obligat la

plata către apelanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 19,65 lei,

reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar, achitate în această fază procesuală.

În termen

legal, împotriva acestei decizii, reclamantul a promovat recurs, prevalându-se

de ipoteza legală prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea criticilor formulate, recurentul susține că i

nstanța de apel a

realizat o aplicare greșită a legii sub aspectul raportului dintre dispozițiile

legale aplicabile la data fixării prestației de către Societatea de Televiziune

și dispozițiile legale aplicabile la momentul realizării unei opere derivate și

a distribuirii acesteia.

Astfel, instanța

de apel a reținut că în temeiul dispozițiilor art. 101 din Legea nr. 8/1996

privind drepturile de autor și drepturile conexe s-a realizat o cesionare

exclusivă a drepturilor de reproducere și distribuire, prin fixarea prestației

artistului S.B. Sr. către Societatea Română de Televiziune la respectivul

moment.

În

condițiile inexistenței unui contract, încheiat în formă scrisă care se prevadă

în mod expres drepturile cesionate, recurentul consideră că nu poate reține că

prin realizarea unei fixări, la momentul existentei unor dispoziții în materia

dreptului de autor, s-ar realiza o cesionare către producător a dreptului de

utilizare. Instanța de judecată omite să ia în considerare că la momentul

fixării prestației erau în vigoare prevederile Decretului nr. 321/1956 care, la

art. 19, prevedea: „contractul privitor la exercitarea dreptului de autor se va

încheia în forma scrisă, cuprinsul contractului neputându-se dovedi prin martori.

Or, în

absența unui contract în formă scrisă, în cadrul căruia să se menționeze în mod

expres drepturile patrimoniale cesionate, rezultă în mod evident că artistul S.B.

și-a manifestat acordul numai pentru realizarea fixării prestației sale.

Recurentul

susține că, drept urmare, orice utilizare ulterioară constituie o fapta

ilicită, în condițiile în care nu a fost realizată cu respectarea dispozițiilor

legale privind concretizarea acordului de utilizare în cadrul unui contract de

cesiune.

Aceasta

concluzie trebuie luată în considerare atât din perspectiva Decretului nr. 321/1956

privind drepturile de autor, cât și prin raportare la prevederile Convenției

internaționale de la Roma pentru protecția artiștilor interpreți sau

executanți, a producătorilor de fonograme și a organismelor de radiodifuziune, încheiată

la Roma la 26 octombrie 1961.

Potrivit art. 19 din

această Convenție, se prevede în mod expres: „Fără a lua în considerare oricare

alte dispoziții ale prezentei convenții, prevederile art. 7 vor înceta să fie

aplicabile de îndată ce un artist interpret sau executant își va fi dat

consimțământul spre a se include execuția sa într-o fixare de imagini sau de

imagini și sunete".

Aceste dispoziții

legale, deși într-o formă lacunară prevăd existența unui contract scris, tocmai

pentru a putea fi dovedită întinderea drepturilor cesionate. Intimata-pârâtă nu

a depus în cadrul administrării probelor nicio dovadă a existenței vreunui

înscris privitor la transmiterea drepturilor patrimoniale către Societatea Română

de Televiziune.

În condițiile

incertitudinii asupra întinderii drepturilor cesionate, recurentul arată că

autorul său, artistul S.B., și-a manifestat acordul numai pentru fixarea

reprezentației sale, iar nu și pentru alte drepturi.

Astfel, urmează a se

constata că în lipsa unui contract în formă scrisă care să ateste drepturile

patrimoniale cesionate, orice utilizare ulterioară a operei este condiționată

de obținerea consimțământului autorului, artistului interpret, respectiv, moștenitorilor

de drept ai acestuia.

Recurentul arată că în

condițiile inaplicabilității, la momentul fixării reprezentației, a art. 101

din Legea nr. 8/1998 privind drepturile de autor și drepturile conexe, este

total injust să se rețină că s-a realizat o cedare a utilizării reprezentației

către producător. Admiterea unei soluții contrare, ar echivala cu situația că

orice operă sau prestație realizată și fixată înainte de aplicarea Legii nr.

8/1996 privind drepturile de autor să poate fi utilizată în orice modalitate fără

ca titularii drepturilor de autor sau a drepturilor conexe să își manifeste consimțământul.

Chiar în condițiile

unor dispoziții legale lacunare cuprinse în cadrul Decretului nr. 321/1956, recurentul

consideră că este prevăzută în mod expres condiția imperativă a manifestării

consimțământului pentru fiecare tip de utilizare.

De asemenea,

interpretând chiar dispozițiile art. 11 din Decretul nr. 321/1956 rezultă în

mod evident concluzia că o utilizare a unei opere nu se poate realiza atât timp

cât aduce atingere și altor drepturi recunoscute în favoarea altor categorii de

persoane care au contribuit la realizarea operei respective.

Dispozițiile art. 101

din Legea nr. 8/1996 nu pot fi considerate aplicabile la nivelul anului în care

a avut loc fixarea prestației artistului S.B.

Se mai arată că

acordul de voință al titularului de drepturi trebuie să se concretizeze în

formă scrisă cu respectarea dispozițiilor art. 39-43 din Legea nr. 8/1996

privind drepturile de autor și drepturile conexe. În aceste condiții, prin neindicarea

unui contract de cesiune a drepturilor conexe dreptului de autor, rezultă că

titularul drepturilor nu și-a manifestat consimțământul pentru reproducerea și

distribuirea operelor care conțin interpretări ale artistului S.B.

Totodată, recurentul

susține că instanța de apel a realizat o aplicarea greșită a legii sub aspectul

determinării cuantumului despăgubirilor și remunerației pentru utilizarea

prestației artistului S.B. în cadrul DVD-ului intitulat „Maeștrii Comediei”,

întrucât în mod eronat a stabilit, în temeiul art. 101 din lege, că dreptul său

la o „remunerație echitabilă” este supus criteriilor de determinare prevăzute

de către dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Pe de altă parte, și

cu privire la remunerația echitabilă datorată, instanța de apel a realizat o

aplicare greșită a legii, reținând aplicarea dispozițiilor art. 43 alin. (1)

din Legea nr. 8/1996.

Astfel, instanța

omite să ia în considerare că între părți, respectiv, între recurentul-reclamant

S.B., în calitate de titular al drepturilor conexe asupra prestației utilizate

și T.V.R.M., în calitate de producător al DVD-ului „Maeștrii Comediei”, nu a

fost încheiat niciun contract de cesiune a drepturilor conexe; or, în această

situație, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 43 alin. (1), care, de altfel,

nici nu limitează modalitatea de stabilire a remunerației la încasările

provenite din utilizarea operei, ci dispozițiile art. 43 alin. (2) care prevăd stabilirea

remunerației de către organele jurisdicționale competente, în raport de „sumele

primite uzual pentru aceeași categorie de opere, destinația și durata

utilizării, precum și alte circumstanțe ale cazului.”

În acest context,

rezultă că instanța trebuia să ia în considerare nu numai veniturile încasate

de către intimata T.V.R.M., ci și criteriile anterior enumerate.

De asemenea, instanța

de apel a menționat aplicarea unui procent de 5% cuvenit artiștilor interpreți,

procent ce nu are nicio aplicabilitate legală, de vreme ce el decurge din

înțelegerea bilaterală încheiată între Societatea Română de Televiziune și T.V.R.M.,

față de care recurentul este terț, respectiv, procesul verbal privind

stabilirea cuantumului remunerației cuvenite SRTV pentru editarea pe suport DVD

a unor materiale din arhivă.

În ceea ce privește

utilizarea unei prestații fără obținerea consimțământului artistului interpret și

fără achitarea unei remunerații echitabile, astfel cum este menționat chiar în

cadrul art. 101 din Legea nr. 8/1996, articol invocat de către instanța de apel

ca aplicabil, se săvârșește o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii pentru

recurentul-reclamant.

În acest sens,

cuantumul reținut de către instanța de judecată de 1.538,19 lei cu titlu de

remunerație echitabilă și suma de 1.538,19 lei cu titlu de daune interese sunt este

absolut injuste.

În condițiile în care

între părți au existat discuții cu privire la încheierea unui contract,

negocieri care nu s-au concretizat prin semnarea unui contract de cesiune a

drepturilor conexe dreptului de autor, era un aspect ce trebuia luat în

considerare de instanța de apel, ținând cont de faptul că intimata-pârâtă a

realizat totuși reproducerea și distribuirea operelor care conțin interpretări

ale artistului S.B., în absența consimțământului recurentului.

Pentru utilizarea

unor opere interpretate de S.B. prin includerea lor într-o nouă operă

intitulată „Maeștrii Comediei”, recurentul-reclamant a solicitat o remunerație

în valoare de 15.000 Euro, însă părțile nu au căzut de comun acord asupra

acestei sume, acesta fiind și motivul pentru care nu s-a încheiat contractul de

cesiune a drepturilor conexe dreptului de autor.

T.V.R.M. avea obligația

de a obține autorizațiile și cesiunile necesare în vederea utilizării operelor,

obligație stabilită prin contractul de cesiune nr. 435 din 11 martie 2005 încheiat

cu Societatea Română de Televiziune, contract prin care intimata-pârâtă și-a

asumat garanția de a respecta dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind plata

remunerațiilor către titularii de drepturi de autor.

Cu toate că instanța

de judecată a reținut aceste aspecte în hotărârea judecătorească, nu le-a luat

în considerare la momentul aprecierii prejudiciului cauzat; or, aceste aspecte

trebuiau reținute, întrucât denota atitudinea intimatei-pârâte care nu a fost

interesată decât de obținerea unor beneficii ilicite și de promovarea unui

produs, respectiv, DVD-ul "Maeștrii Comediei".

Recurentul mai

învederează că astfel cum a menționat și în cadrul dosarului de fond și de

apel, pe rolul Tribunalului București a fost formulată o acțiune având ca

obiect constatarea încălcării și acordarea unei despăgubiri pentru prejudiciul

cauzat prin utilizarea unor opere care conțin prestația artistului T.C., dosar

în cadrul căruia instanța de judecată a dispus în dosarul menționat obligarea

pârâtei SC T.V.R.M. SRL la plata sumei de 15.126,25 lei.

Totodată, instanța de

apel nu a luat în considerare daunele morale cauzate titularului de drepturi

și, drept urmare, a ignorat dispozițiile art. 96 coroborate cu dispozițiile art.

97 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe

care stabilesc că instanța de judecată, în condițiile analizării unui

prejudiciu cauzat trebuie să ia în considerare și drepturile morale încălcate

printr-o faptă ilicită de utilizare a unei interpretări/execuții fără acordul

titularului.

Recurentul consideră

că circumstanțele în care prestațiile artistului S.B. au fost preluate și

incluse într-o altă operă intitulată „Maeștrii Comediei”, ridică și problema încălcării

drepturilor morale, astfel au fost reglementate în cadrul art. 96 din Legea nr.

8/1996.

Se mai arată că

instanța de judecată, în mod incorect, reține că pretențiile în valoare de

30.000 Euro nu au fost dovedite, întrucât nu este necesar să se demonstreze

prejudiciul cert, cuantificabil creat în patrimoniul recurentului-reclamant, ci

trebuie să fie luate în considerare și alte aspecte precum beneficiul ilicit realizat,

conduita intimatei-pârâte, daunele morale.

Beneficiul obținut de

către intimata-pârâtă poate să fie cuantificat, astfel cum a rezultat din încasările

obținute menționate în cadrul raportului de expertiză, iar pe de altă parte,

imposibil de cuantificat, partea constând în renumele obținut, în atragerea

clientelei, în promovarea anumitor produse pe piață, folosindu-se de numele

unui mare artist - S.B..

Un alt aspect, de

asemenea important, îl reprezintă faptul că prestația artistului S.B. din cadrul

DVD-ului „Momente de Aur - S.B.”, cuprinsă în cadrul DVD-ului „Maeștrii

Comediei”, este de 44,06% din întregul DVD; în condițiile în care din setul de

5 DVD-uri, un DVD întreg este destinat marelui artist, autorul său, recurentul

consideră că se impune o analiză mult mai atentă, sub aspectul obligării intimatei-pârâte

la plata unor despăgubiri corespunzătoare prejudiciului cauzat; totodată, se

aduc argumente de practică judiciară, sens în care se face trimitere la decizia

civilă nr. 49 A din 26 februarie 2009 a Curții de Apel București, cauză în care

au fost acordate daune în valoare de 10.000 Euro pentru repararea prejudiciului

moral cauzat prin utilizarea compoziției muzicale și a interpretării piesei

muzicale „Zece”, în cadrul campaniei „Mai bine o carte".

Ulterior, pentru

termenul de judecată din 7 octombrie 2011, recurentul reclamant a depus

precizare a motivelor de recurs, precizări care, la termenul din 18 noiembrie 2011

au fost calificate de Înalta Curte ca excedând unor motive de ordine publică,

astfel cum au fost susținute de recurent, motiv pentru care ele nu pot fi

evaluate în prezentul recurs, fiind formulate cu depășirea termenului legal

pentru motivarea recursului, astfel cum este prevăzut de art. 303 C. proc. civ.,

în realitate acestea fiind completări ale motivelor de recurs formulate în

termen.

În recurs, s-a

adminsitrat proba cu înscrisuri, respectiv, contract de cesiune drepturi conexe

dreptului de autor nr. 159 din 12 septembrie 2008 privitor la DVD-ul „Maeștrii Comediei: T.C.” prin care un moștenitor al artistului T.C. cedează

neexclusiv către T.V.R.M. SRL dreptul de reproducere, difuzare pe format DVD,

dar și dreptul de a pune producția audiovizuală la dispoziția publicului,

precum și alte înscrisuri – contracte de cesiune neexclusivă încheiat cu alți

artiști (J.C.) sau moștenitori ai acestora (O.P. pentru A.P., alt moștenitor al

actorului T.C.), etc. enumerate în opisul de la fila 73 dosar recurs.

Intimata pârâtă SC T.V.R.M.

SRL nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs, ci a depus concluzii

scrise încă de la termenul din 21 iunie 2011.

Recursul formulat

este fondat, potrivit celor ce succed:

Analizând materialul

probator al cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de recurs și

examinând decizia recurată în baza acestora, Înalta Curte constată că în cauză

sunt întrunite cerințele de modificare a deciziei în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Prin formularea

cererii de chemare în judecată (ulterior precizată), recurentul reclamant a

solicitat repararea prejudiciului material, decurgând din încălcarea de către

pârâtă a drepturilor patrimoniale ale autorului său S.B. Sr., prevăzute de art.

98 alin. (1) din Legea 8/1996 [lit. b) - reproducerea interpretării sau a

execuției fixate și lit. c) – distribuirea interpretării sau a excecuției

fixate], potrivit precizării temeiurilor de drept ale cererii realizate de

reclamant la fila 56 a dosarului de fond, dar și încălcarea dreptului la

remunerație echitabilă (art. 101 din Legea 8/1996, republicată).

Pentru motive ce vor

fi ulterior detaliate, la soluționarea prezentului recurs urmează a se avea în

vedere și acoperirea prejudiciului decurgând din pretinsa încălcare a dreptului

patrimonial al artistului interpret cu privire la autorizarea punerii la

dispoziția publicului a interpretării sau a execuției sale fixate, astfel încât

să poată fi accesată, în orice loc și în orice moment ales, în mod individual,

de către public, drept reglementat de art. 98 alin. (1) lit. h) din Legea

8/1996, republicată; nu vor fi însă avute în vedere drepturile morale ale

artistului interpret, al căror exercițiu a fost transmis prin moștenire

succesorilor săi [conform art. 97 alin. (2) din Legea 8/1996], potrivit

certificatului de moștenitor de la fila 59 dosar fond, întrucât reclamantul nu

s-a referit decât generic la aceste drepturi în motivarea cererii de chemare în

judecată, fără a indica pretinsa încălcare a vreunuia dintre drepturile morale

ale autorului său dintre cele enumerate de art. 96 din lege și fără a cere

repararea vreunui prejudiciu legat de acestea, iar în recurs această cerere

nouă nu putea fi formulată, având în vedere prevederile art. 316 rap. la art.

294 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată

că premisa necesară a soluționării cererii, dată fiind absența din legea

anterioară (Decretul 321/1956) a protecției drepturilor artiștilor interpreți

sau executanți ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor, constă, cum

corect a stabilit și curtea de apel, în a se decide dacă artistul interpret sau

executant a cărui prestație a fost fixată într-o înregistrare sau o operă audiovizuală

ce a fost creată anterior intrării în vigoare a Legii 8/1996 (anii 1970 -1980),

cum sunt „momentele” al căror protagonist este S.B. Sr, are dreptul de a

reclama încălcarea unor drepturi patrimoniale și/sau morale, personal sau prin

moștenitori (ca în speță) și de a pretinde repararea prejudiciilor produse prin

aceste încălcări.

O atare situație nu

putea fi rezolvată decât prin dispozițiile finale și tranzitorii ale legii noi,

lege ce include și protecția drepturilor artiștilor interpreți sau executanți

ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor, adoptarea legii (în vigoare

din 26 iunie 1996) fiind anterioară aderării României la Convenția de la Roma pentru protecția artiștilor interpreți sau executanți, a producătorilor

de fonograme și organismelor de radiodifuziune, aderare ce s-a produs prin

Legea 76 din 14 aprilie 1998.

Se impune precizarea

că pretinsele fapte ilicite afirmate de reclamant, s-au produs la nivelul

anului 2005 (după încheierea contractului de cesiune dintre SRTv și SC T.V.R.M.

SRL, contract nr. 7435 din 11 martie 2005) prin reproducerea, distribuirea

și comercializarea

neautorizată de către pârâtă

a

produsului

în format DVD intitulat „Maeștrii Comediei”, incluzând și prestația artistică a

autorului reclamantului. Acest produs a fost realizat sub forma unei colecții

de 5 DVD-uri, conținând momente comice extrase din arhiva TVR, fiecare DVD din

colecție fiind dedicat unui actor, colecție însumând 586 de minute în total,

astfel: 205 minute T.C., 139 minute A.P., 67 minute S.B. Sr., 109 minute S.P.

și A.A., 66 minute H.M.

Momentele reproduse

pe suport DVD sunt reprezentate de interpretări extrase de către pârâtă, din

arhiva TVR, în baza contractului de cesiune anterior menționat, înregistrările

fiind realizate în cadrul producțiilor de programe realizate de TVR în perioada

anilor 1970 - 1980, când era în vigoare Decretul 321/1956 privind drepturile de

autor.

Înalta Curte

apreciază că dispozițiile Legii 8/1996, în ce privește protecția acordată

interpretărilor sau execuțiilor artiștilor interpreți sau executanți, sunt pe

deplin aplicabile pe temeiul art. 146 lit. e), care prevede: dispozițiile

prezentei legi se aplică interpretărilor sau execuțiilor artiștilor interpreți

sau executanți care sunt fixate în înregistrări sonore protejate de prezenta

lege, pe când dispozițiile art. 149 alin. (2), așa cum a reținut și instanța de

apel, prevăd: „Beneficiază de protecția prezentei legi și operele create

anterior intrării în vigoare a acesteia, inclusiv programele pentru calculator,

înregistrările sonore, operele cinematografice și audiovizuale, precum și

programele organismelor de radiodifuziune și de televiziune, în condițiile

prevăzute la alin. (1).”

Prin urmare, Înalta

Curte conchide că beneficiază de prevederile Legii 8/1996 și interpretările și

execuțiile artiștilor interpreți sau executanți fixate într-o operă audiovizuală,

anterior intrării în vigoare a legii, astfel încât, se poate reclama încălcarea

unor drepturi morale și/sau patrimoniale ce intră în conținutul drepturilor

conexe ale acestora, prin fapte săvârșite după momentul intrării în vigoare a

legii, cu consecința reparării prejudiciului astfel produs.

După cum deja s-a

precizat, reclamantul a solicitat să se constate încălcarea prin fapta pârâtei

a unor drepturi patrimoniale, pe temeiul răspunderii civile delictuale.

Conform certificatului

de moștenitor nr. 1397 din 25 iunie 19895 emis de Notariatul local de Stat al

Sectorului 2 București de pe urma lui S.B., recurentul reclamant este, alături

de fratele său, B.A.S., comoștenitor al artistului interpret S.B., astfel

încât, Înalta Curte, la stabilirea reparației ce se va acorda, are în vedere

ambii moștenitori, considerându-se că recurentul reclamant a acționat și în

numele fratelui său, pe temeiul unei gestiuni de afaceri.

Spre deosebire de

drepturile morale ale artistului interpret sau executant, drepturile

patrimoniale care le însoțesc și care intră în conținutul noțiunii de drepturi

conexe dreptului de autor, se transmit pe cale succesorală potrivit legisl