ÎCCJ, decizie (scj.ro #153780)

Operă literară. Realizarea unei opere derivate. Despăgubiri solicitate de moștenitorii autorului pentru încălcarea drepturilor morale. Condiția producerii prejudiciului moral în persoana autorului

Cuprins pe materii : Dreptul proprietății intelectuale. Drepturi de autor și drepturi conexe

Index alfabetic : operă derivată

despăgubiri morale

prejudiciu moral

Legea nr. 8/1996, art. 10, art. 11

Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr.8/1996, după moartea autorului unei opere, se transmite moștenitorului doar exercițiul drepturilor prevăzute la art. 10 lit. a), b) și d) din lege.

Succesorul nu devine prin moștenire autor al operei. Încălcarea acestor drepturi morale ale autorului trebuie verificate și după decesul său tot în legătură cu persoana acestuia.

Astfel, ”dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa” prevăzut de art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996, al cărui exercițiu se transmite succesorilor, impune verificarea condiției prejudicierii onoarei sau reputației raportat la persoana autorului, iar nu a succesorului.

Prin urmare, înlăturând obligația pârâților la plata daunelor morale cu motivarea că nu a fost dovedită existența unui prejudiciu moral în persoana reclamantelor moștenitoare în legătură cu pretinsa încălcare a drepturilor morale ale autorului lor, instanța de apel a interpretat eronat prevederile art.11 alin.(2) și ale art.10 lit. b) și d) din Legea nr.8/1996.

Secția I civilă, decizia nr. 4247 din 18 decembrie 2018

Prin acțiunea înregistrată la data de 08.01.2013, pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a civilă, reclamantele A., B. și C. au solicitat în contradictoriu cu pârâții S.C. D. S.R.L., E., F., Centrul Național al Cinematografiei, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.) și S.C. G. S.R.L.: să constate că producția cinematografică „Eva - Povestea unui secol” s-a realizat după romanul „Fiul Risipitor” al scriitorului X. fără acordul moștenitorilor drepturilor de autor și fără cesionarea drepturilor de autor de către reclamantele din prezenta cauză; să constate că reclamantele nu au primit nicio sumă de bani reprezentând contravaloarea cesionării drepturilor de autor; să constate că filmul s-a produs cu încălcarea de către pârâți a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus „suspendarea activităților privind realizarea filmului „Povestea unui secol” până la reglarea între părți a raporturilor juridice privind drepturile de autor corespunzătoare operei „Fiul Risipitor” de X.; să dispună obligarea pârâților la plata remunerației drepturilor de autor, pe care reclamanții, în calitatea lor de moștenitori ai scriitorului X., o estimează la 170.000 euro și obligarea pârâților la plata sumei de 50.000 Euro, reprezentând daune morale cauzate de utilizarea fără drept a operei literare care a stat la baza realizării producției cinematografice, schimbarea sensului romanului prin vulgarizarea acestuia și difuzarea fără drept a filmului, în cotele stabilite prin certificatele de moștenitor; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul proces.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că de la momentul inițierii activității de producere a filmului „Eva – Povestea unui secol”, reclamanții din prezenta cauză, care își dovedesc calitatea procesuală activă prin certificatele de moștenitor nr. x din 27.01.1993 și nr. x din 08.12.2005, s-au adresat pârâților: producătorilor și realizatorilor filmului, arătând că au calitatea de moștenitori ai drepturilor de autor după scriitorul X. și că în scenariul filmului s-au preluat nenumărate pasaje identice cu cele din roman (practic tot volumul), situație în care aveau nevoie de acordul acestora pentru realizarea filmului, potrivit Legii nr. 8/1996 – privind drepturile de autor. În egală măsură, în film s-a creat atmosfera locurilor și interioarelor prin imagini, ca urmare a preluării întocmai din roman a pasajelor cuprinzând descrierile.

Pe de altă parte, scenariul a trădat profund esența romanului, realizând o acțiune desuetă, vulgarizată, care ar fi lezat modul de gândire și percepere a autorului romanului.

Dat fiind faptul că pârâții, deși au fost notificați în repetate rânduri, nu au înțeles să procedeze la reglementarea juridică a raporturilor dintre moștenitorii lui X. și ei, în sensul respectării legii drepturilor de autor, reclamanții au formulat pe rolul instanțelor o acțiune, pe calea ordonanței președințiale, prin care au solicitat suspendarea producerii filmului până la reglementarea situației cesiunii drepturilor de autor și a situației juridice dintre aceștia și producătorii filmului, acțiune ce a format obiectul dosarului civil nr. x/3/2007 .

Potrivit sentinței civile nr. 257 din 07.02.2008 pronunțată de Tribunalul București, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 248R din 26.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel București, instanța a dispus suspendarea oricăror activități de producere a filmului.

Deși exista o astfel de hotărâre, pârâții au produs și au difuzat și difuzează în continuare filmul atât în cinematografe, la televiziune, cât și sub forma DVD-urilor, obținând venituri substanțiale fără avea acordul moștenitorilor scriitorului X. și fără a fi achitat niciun fel de sumă, reprezentând contravaloarea drepturilor de autor.

Fiind vorba despre reproducerea întocmai a unor pasaje din romanul „Fiul Risipitor” al autorului X., moștenitorii apreciază că producția cinematografică „Eva - Povestea unui secol", reprezintă realizarea unei opere derivate (art. 16 din Legea nr. 8/1996), pe care pârâții nu aveau dreptul să o realizeze decât având acordul reclamanților.

Potrivit art. 68 alin. (1) din Legea nr.8/1986 „

dreptul la adaptarea audiovizuală este dreptul exclusiv al titularului dreptului de autor asupra unei opere preexistente de a o transforma sau de a o include într-o operă audiovizuală

”.

Conform art. 68 alin. (2) din Legea nr. 8/1986 „

cesiunea dreptului prevăzut la alin. (1) se poate face numai pe baza unui contract scris între titularul dreptului de autor și producătorul operei audiovizuale, distinct de contractul de editare

”, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol „

prin încheierea contractului de adaptare, titularul dreptului de autor asupra unei opere preexistente transferă unui producător dreptul exclusiv de transformare și de includere a operei respective într-o operă audiovizuală

”. În art. 68 alin. (4) se prevede că „

autorizarea acordată de titularul dreptului de autor asupra operei preexistente trebuie să prevadă expres condițiile producției, difuzării și proiecției operei audiovizuale

”.

Deși pârâții știau că, în opinia moștenitorilor dreptului de autor, modul în care s-a modificat scenariul ar fi vulgarizat opera literară originală, aspect care reiese din sesizările făcute de reclamanți, dar și din acțiunea ce a făcut obiectul dosarului civil nr. x/3/2007, pârâții nici nu au oprit producerea filmului conform hotărârii judecătorești, nu au dorit nici să reglementeze situația juridică prevăzută de lege și nici să plătească drepturi de autor.

Prin cererile reconvenționale formulate la datele de 06.03.2013, pârâții reclamanți S.C. D. S.R.L , S.C. G. S.R.L și E. au solicitat sa se constate: nulitatea certificatului de moștenitor nr. x din 10.04.2002 privind succesiunea de pe urma defunctului H. decedat la data de 28.10.2001 sub aspectul transmiterii drepturilor patrimoniale de autor în cotă de 1/6 către reclamantele pârâte B. și C.; nulitatea certificatului suplimentar de moștenitor nr. x din 08.12.2005 privind succesiunea de pe urma defunctului J. decedat la data de 18.08.2005 sub aspectul transmiterii drepturilor patrimoniale de autor în cotă de 1/6 către reclamanta pârâtă A.; împlinirea termenului legal de protecție a drepturilor patrimoniale de autor de pe urma defunctului scriitor X. decedat la 19.11.1992 stabilite în certificat de moștenitor nr. x din 27.01.1993 emis de Notariatul de Stat Sector 1 București în dosarul nr. x/1992 în raport de dispozițiile Decretului nr.321/1956 art.6 lit. c) raportat la dispozițiile art.149 alin. (1) din Legea nr.8/1996 a dreptului de autor și a drepturilor conexe.

Prin încheierea din 05.06.2014 Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active integrale a reclamantelor; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a O.R.D.A.; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.N.C.; a admis excepția inadmisibilității capetelor 1-3 din cerere și excepția lipsei de interes în formularea celui de al treilea capăt de cerere; a respins excepția prescripției dreptului reclamantelor la acțiune.

Prin sentința civilă nr. 867 din 26.06.2015, Tribunalul București, Secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiate, cererile reconvenționale formulate de pârâții-reclamanți S.C. D. S.R.L., S.C. G. S.R.L. și E.

În ceea ce privește cererea principală formulată de reclamantele-pârâte A., B. și C., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. G. S.R.L. și a respins cererea față de aceasta ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A respins atât cererea față de pârâții inițiali Centrul Național al Cinematografiei și Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, ca fiind formulată față de persoane fără calitate procesuală pasivă, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului E., ca neîntemeiată.

A admis în parte cererea principală formulată de reclamantele-pârâte A., B. și C. în contradictoriu cu pârâții S.C. D. S.R.L. și E. și i-a obligat pe acești pârâți la plata către reclamante a sumei de 50.000 euro, în echivalent lei la data plății, cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloare drepturi de autor, precum și la plata sumei de 50.000 euro, în echivalent lei cu titlu de daune morale, în cote de 1/3 către A. și câte 1/6 către B. și C.

Totodată, a obligat pârâții la 2.500 lei cheltuieli de judecată către reclamanta-pârâtă A., a respins, ca neîntemeiată, acțiunea față de pârâta K. (moștenitoare a pârâtului F.) și a obligat reclamantele-pârâte la 6.010 lei cheltuieli de judecată către pârâta K., reprezentând onorariu de avocat redus.

Prin decizia nr.825A din 5.07.2018 Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 867/2015 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, în nume propriu și în calitate de cesionar al drepturilor litigioase ale reclamantelor B. și C., în contradictoriu cu apelanții-pârâți-reclamanți S.C. D. S.R.L și E., intimata-pârâtă-reclamantă S.C. G. S.R.L. și intimații-pârâți Centrul Național al Cinematografiei, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) și K.

A admis apelul pârâților D. SRL și E. în contradictoriu cu apelanta-reclamantă A., cu intimata-pârâtă-reclamantă S.C. G. S.R.L. și intimații-pârâți Centrul Național al Cinematografiei, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) și K.

A schimbat, în parte, sentința apelată, numai în ce privește daunele morale la plata cărora au fost obligați apelanții-pârâți E. și D. SRL, pe care le-a înlăturat.

A menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței apelate, inclusiv dispozițiile cu privire la obligarea apelanților-pârâți E. și D. SRL la plata daunelor materiale.

A respins, ca neîntemeiată, cererea apelantei-reclamante A. privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

A obligat apelanta A. la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând o parte din onorariul avocatului, către apelanții E. și D. SRL, cât și la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului redus conform art.451 alin.(2) NCPC, către intimata K.

În motivarea deciziei s-au reținut următoarele:

Având în vedere faptul că apelanta a renunțat la criticile aduse modului în care a fost evaluat prejudiciul și a arătat că nu le mai susține, precum și concluziile raportului de expertiză contabilă potrivit cu care sumele încasate de pârâta S.C D. SRL, producătorul filmului în litigiu, din distribuirea filmului în rețeaua cinematografică, televiziune, dvd/video, internet, în țară și în străinătate se reduc la un cuantum total de 19.919,93 lei, Curtea va înlătura aceste critici și va păstra cuantumul despăgubirilor acordate cu titlu de prejudiciu material la suma reținută de prima instanță.

În ceea ce privește critica adusă respingerii acțiunii în contradictoriu cu pârâta K., în calitate de succesoare a lui F., coautor al scenariului inițial al operei cinematografice, aceasta va fi înlăturată.

Astfel, deși este adevărat că F. a avut calitatea de coautor al scenariului inițial depus în dosarul C.N.C., potrivit contractului încheiat la 10.06.2004 cu pârâta S.C. D. S.R.L, se reține că, ulterior pronunțării ordonanței președințiale prin sentința civilă nr. 257/2008 a Tribunalului București, această variantă de scenariu a fost modificată, scenariul fiind rescris de către pârâtul E., plecând de la o variantă a scenariului inițial rescrisă, la rândul ei, de către L., așa cum rezultă din contractul pentru rescriere scenariu cinematografic încheiat la 05.09.2007, ulterior unui contract din 17.05.2007 încheiat cu scenaristul englez, în vederea realizării unei noi versiuni a scenariului inițial la care a participat și F.

Curtea de apel a apreciat că, pentru a atrage răspunderea civilă a lui F. (respectiv a moștenitoarei sale) este necesară dovedirea nu doar a participării acestuia la scrierea scenariului inițial, ci și a contribuției sale la forma rescrisă a scenariului după pronunțarea ordonanței președințiale, contribuție care să fi avut loc cu acordul său, ulterior respectivei ordonanțe. Revine reclamantei sarcina să probeze contribuția voluntară la rescrierea scenariului defunctului F. ulterioară ordonanței președințiale, în condițiile în care contractul de rescriere scenariu evocat de pârâtul E. și față de care F. este terț (nu i se poate reproșa întocmirea

pro causa

a unui act în care nu este parte) răstoarnă prezumția de coautorat ce decurge din asumarea formei inițiale a scenariului, cea cu privire la care părțile nu s-au mai înțeles spre a fi ecranizată.

Or, în speță, așa cum a reținut și tribunalul, în cazul defunctului F. nu s-a făcut dovada vreunei alte acțiuni în sensul încălcării sentinței civile nr. 257 din 07.02.2008, opera cinematografică fiind realizată după o variantă de scenariu în care acesta nu a mai fost implicat, astfel încât nu i se poate reproșa săvârșirea vreunei fapte ilicite, doar în temeiul contribuției sale la o variantă de scenariu anterioară ordonanței președințiale care a dispus sistarea oricăror activități de producere a filmului.

Curtea de apel a constatat fondat apelul pârâților S.C D. SRL și E., însă numai în ce privește chestiunea obligării lor la plata unor daune morale către reclamantă, toate celelalte motive invocate fiind nefondate.

Curtea de apel a apreciat că, deși reclamantelor le-a fost transmis prin moștenire exercițiul drepturilor morale reglementate de art. 10 lit. b) și d) din Legea nr. 8/1996 privind recunoașterea calității de autor al operei, respectarea integrității acesteia și de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri prejudiciabile aduse operei, este necesară nu doar probarea faptei ilicite a pârâților, ci și dovedirea/argumentarea prejudiciului moral produs în persoana reclamantelor. Demonstrațiile referitoare la modul în care s-a adus atingere mesajului operei țin de dovedirea încălcării drepturilor morale și de natura ilicită a faptei, însă nu probează în sine un prejudiciu moral produs direct în persoana moștenitorului autorului; dacă în cazul autorului însuși se poate prezuma

a priori

că sentimentele sale de creator au fost jignite și lezate prin atingerea adusă operei, nu același lucru se poate spune și despre moștenitorii săi, care trebuie să expliciteze în ce fel au fost lezați moral în calitatea lor de ,,gardieniˮ ai drepturilor morale asupra operei realizate de autorul lor.

Drepturile morale transmise le dau dreptul moștenitorilor la exercitarea lor și la obținerea acelor reparații materiale cuvenite, însă prejudiciul moral nu rezultă, în cazul lor,

ex re

, ci trebuie explicitat în concret, argumentat și apoi, desigur, demonstrat și probat, ceea ce în speță nu s-a realizat. Simpla realizare, chiar neautorizată, a unei opere derivate din opera originară, obiect al drepturilor morale al căror exercițiu a fost transmis moștenitorilor, nu probează în sine existența unui prejudiciu. Deși realizarea operei derivate are caracter ilicit, fiind reproduse nepermis elemente esențiale ale romanului ,,Fiul risipitorˮ, această operă derivată nu lezează drepturile al căror exercițiu a fost transmis moștenitorilor de așa manieră încât aceștia să poată reclama cu succes o reparație pecuniară distinctă de cea destinată acoperirii prejudiciului material, neprobând, în condițiile deja arătate, un prejudiciu moral concret în persoana lor.

Restul criticilor au fost înlăturate.

Soluția de respingere a cererii reconvenționale a fost criticată de apelanții pârâți în considerarea faptului că, în raport de dispozițiile art. 6 lit. c) din Decretul nr. 321/1956 în vigoare la data decesului scriitorului X., drepturile patrimoniale de autor s-au transmis moștenitorilor pe o durată de 15 ani, termen care a expirat, iar intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 a prelungit doar termenele de protecție a drepturilor patrimoniale de autor, nu și cele de transmitere succesorală a acestora.

Curtea de apel a reținut, însă, că potrivit art. 205 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și pentru care nu au expirat termenele de protecție calculate conform procedurilor legislației anterioare se prelungește până la termenul de protecție prevăzut în prezenta lege, iar potrivit art. 28 alin. (1) din aceeași lege, drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 și 24 durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică în mod legal; pe de altă parte, după moartea autorului, exercițiul drepturilor prevăzute la art. 10 lit. a), b) și d) (drepturile morale pe are se întemeiază în bună măsură pretențiile reclamantelor) se transmite prin moștenire, potrivit legislației civile, pe durată nelimitată.

A fost înlăturată și susținerea privind incidența excepției intitulată ”lipsa calității procesuale active integrale” (în substanță, o veritabilă inadmisibilitate) întrucât obligația ce face obiectul pretențiilor reclamantelor nu este una de natură indivizibilă, pentru a genera un litisconsorțiu activ necesar; dimpotrivă obligația la plata unor despăgubiri este perfect divizibilă între comoștenitori și fiecare dintre aceștia este îndreptățit să își reclame partea sa din sumele cuvenite cu titlu de reparație, chiar și fără un partaj propriu-zis, întrucât regula unanimității și necesitatea partajului prealabil nu se întinde asupra drepturilor referitoare la plata unor sume de bani (sumă de bani care, de regulă, este cea care compensează sub formă de sultă, inegalitățile dintre loturi), cu privire la care simpla stabilire a cotelor este suficientă pentru exercițiul dreptului corespunzător cotei deținute.

S-a observat că susținerile subsumate acestei chestiuni sunt subsumate vechii legislații civile, în care exercițiul unor acțiuni reale, precum acțiunea în revendicare, era supus, în optica majoritară cel puțin, regulii unanimității, neputând fi admisă o acțiune formulată doar de o parte dintre coproprietari.

Acțiunea de față, în ansamblul ei, are finalitatea de a proteja dreptul de autor asupra operei realizate de autorul apelantei A., respectiv scriitorul X., atât în componenta prerogativelor patrimoniale, cât și a celor morale. Or, dreptul de autor, având caracter absolut și exclusiv, prezintă desigur o anumită similitudine cu dreptul de proprietate, de aici rezultând și denumirea, devenită clasică, de ,,proprietate intelectualăˮ. Fără a insista asupra diferențelor între drepturile reale propriu-zise și dreptul de autor (particularizat în orice caz prin prerogativele morale), se constată că și în dreptul comun art. 643 alin.(1) din noul Cod civil prevede acum că fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare. Or, potrivit art. 5 NCC și art. 63 din Legea nr. 71/2011, aplicându-se chiar acțiunilor în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului civil, chiar și direct în apel, deci cu atât mai mult acțiunilor noi, precum cea prezentă, dedusă judecății în anul 2013. Se impune subliniat că în materia proprietății intelectuale nu există prevederi derogatorii de la dreptul comun evocat.

Pe de altă parte, a fost înlăturată și cea de a doua excepție de inadmisibilitate ridicată în apel și întemeiată pe poziția divergentă a moștenitorilor cu privire la existența unei atingeri adusă drepturilor de autor transmise, întrucât invocarea existenței unei fapte ilicite și a incidenței răspunderii civile delictuale nu depinde de acordul unanim al persoanelor presupus păgubite prin faptul ilicit sau de unanimitatea moștenitorilor celui păgubit, natura ilicită și prejudiciabilă a faptei reclamate putând fi dedusă judecății de către oricare dintre păgubiți, decizia asupra acestei chestiuni urmând a fi tranșată de instanța de judecată.

Pe fondul acțiunii principale, Curtea de apel a apreciat că, chiar și ulterior rescrierii sale după pronunțarea ordonanței președințiale, scenariul operei audio vizuale ”Eva” reprezintă o adaptare a romanului ”Fiul Risipitor”.

Astfel, în mod incontestabil, filmul ,,Evaˮ constituie o ,,ecranizareˮa operei literare ,,Fiul Risipitorˮ, așadar, în termenii art. 8 din Legea nr. 8/1996, o operă derivată, crearea acestei opere derivate constituind o ,,reproducereˮ, în sensul art. 13 din Legea nr. 8/1996.

Filmul preia într-o măsură determinantă drama povestirii cărții, personajele principale,  întâmplările din carte, uneori în cele mai mici detalii (e.g., praful de scărpinat pus pe rochia surorii Evei, înainte de sosirea ,,pețitorilorˮ).

Filmul debutează cu finalul cărții, respectiv cu plecarea eroului principal, iubitul Evei, care se află la fereastra unui tren în Gara de Nord. Sirenele antiaeriene sună, dar publicul se liniștește cu ideea că este doar un exercițiu. Eva este evacuată, împreună cu alte persoane aflate pe peron, iar la scurt timp încep bombardamentele, în urma cărora atât gara, cât și clădirea ce constituia adăpostul antiaerian sunt distruse.

Similitudinea celor două planuri, din film și carte, sunt evidente, chiar dacă filmul omite o parte din finalul cărții, cea a căutărilor iubitului după bombardament, constituind un final deschis, plasat la începutul filmului, ca o anticipare a întregii povestiri.

Ulterior, planul filmului se deplasează spre adolescența Evei Alion (se observă apropierea evidentă de personajul din carte, denumit simplu ,,Evaˮ, dar numele de familie Alion este atribuit mamei sale, denumită în toată cartea ,,doamna Alionˮ). Sora sa mai mare, Betty (Getta în carte) așteaptă bucuroasă vizita unor pețitori ofițeri, iar Eva, geloasă, îi pune praf de scărpinat (denumit astfel în carte) pe rochie, ceea ce face ca Betty să fie indispusă, masa pregătită de Maior să dea greș, iar Eva să fie pedepsită pentru renghiul jucat. Asemănarea până la identitate cu capitolul de debut al cărții este evidentă, dincolo de unele detalii secundare (e.g., acțiunea filmului se petrece într-o vilă foarte luxoasă, în vreme ce cartea sugerează circumstanțe mai modeste; în carte, Eva este trimisă în mansardă și nu dă ochii cu tinerii ofițeri, în vreme ce în film, da).

Cvasiidentică este și scena în carte Eva se cunoaște cu ,,elˮ, bărbatul nenumit din carte, numit Tudor în film; Tudor ,,aterizeazăˮ dintr-un funicular și poartă o discuție în care filmul preia unele replici în cele mai mici detalii (e.g., Maiorul este acasă?; Tu semeni cu Walewska; Tu ești Secătura/Hoinarul?; tema fiului risipitor și masa pusă de tatăl care a mâncat friptură de vițel până a murit; Am o pădure și un gater etc.).

Există elemente deosebite în film, îndeosebi o mai bună plasare a acțiunii în contextul istoric, inclusiv prin costumație, precum și prin adăugarea unor întâmplări care nu se regăsesc în carte (e.g., frecventarea Școlii Centrale de Fete din București de către Eva), în vreme ce cartea are o acțiune lineară, foarte simplă, centrată cu precădere pe interacțiunea obsesivă, repetitivă dintre Eva și ,,elˮ (,,Tudorˮ), însă sursa povestirilor și personajelor din film se regăsește în mod limpede în carte.

Filmul relatează, întocmai ca și cartea, despre abuzurile sexuale comise de Maior asupra surorii Evei (Getta/Betty), plecarea Evei cu funicularul la cabana lui ,,Tudorˮ, câinele Rex (denumit astfel și în carte, și în film), venirea Maiorului pe munte după fuga Evei (care în carte se petrece după mai multe vizite, în vreme ce filmul plasează fuga imediat după ce Eva află de abuzurile Maiorului), privirea sa interesată spre așternuturile tinerilor amanți, întoarcerea Evei acasă la Maior, împreună cu Tudor, anunțând viitoarea lor căsătorie, referirea Maiorului la ,,patul este mic, dar vă descurcațiˮ, prima plecare intempestivă a lui ,,Tudorˮ, invocând ,,boala mameiˮ, tentativa de viol a Maiorului asupra Evei și uciderea acestuia de către Eva, partea I din carte fiind, astfel, reprodusă relativ fidel în film, cu modificările inerente unei ecranizări.

După procesul în care Eva este achitată pentru uciderea Maiorului (înfățișat pe scurt în film, în vreme ce cartea face doar referire la cele 3 luni de arest preventiv și la achitare), atât în film cât și în carte Eva este măritată cu Oswald von Seele (,,baronˮ în film), călărind împreună cu acesta când ,,Tudorˮ reapare, iar Eva fuge (în galop) cu acesta, părăsind noua ei viață într-un acces de pasiune.

Aceste aspecte enumerate exemplificativ relevă cu prisosință că filmul nu a preluat o simplă idee, neprotejată prin dreptul de autor, ci a preluat elemente esențiale ale unei opere de creație intelectuală originale, respectiv personajele (inclusiv multe personaje secundare), drama povestirii, secvențe, pasaje și replici întregi din carte, fiind vorba așadar despre o reproducere semnificativă din punct de vedere cantitativ și calitativ a operei originare în cuprinsul celei derivate. Totodată, aceste aspecte  conturează cadrul în care s-au exprimat în presă opiniile citate de către prima instanță potrivit cărora impresia de ansamblu a fost aceea a legăturii dintre roman și film, cu alterarea caracterului personajelor și a conținutului ideatic: M. - „E. a preluat, dar mai ales a deformat, cu o dezinvoltură dezarmantă, substanța epică din romanul lui X. „Fiul risipitor”. A rezultat un soi de tristă parodie involuntară ca și în cazul unei caricaturi, originalul este simultan recognoscibil și de nerecunoscut. Nu e o ecranizare, ci o lamentabilă desfigurare a romanului sursă.”; N. - „Știam romanul lui X. „Fiul risipitor” și țin să spun că mă leagă de confratele meu dispărut, amintiri din cele mai calde. Ecranizarea – oare pot să o numesc astfel? – este deplorabilă și face un imens deserviciu atât cărții cât și scriitorului, care merită o apreciere literară mai nuanțată față de valoarea estetică. X. impune „aventura” ca pe o experiență existențială. Regizorul E. nu a înțeles nimic din carte și nici din spiritul fermecător al autorului ei. A furat pur și simplu un „subiect” – cu toate detaliile acestuia – personaje, nume, replici, destine - nemenționând nicăieri opera pe care s-a bazat”; O. - „E. face un thriller moldovenesc à la Titanic”, caracterizând contribuțiile pârâtului la scenariu drept „improvizări nefericite de E.”

Opiniile de specialitate exprimate de domnii P. și Q. potrivit cărora opera cinematografică „Eva” nu este o recitire sau o ecranizare a romanului „Fiul Risipitor”, ci o operă cinematografic distinctă, vor fi înlăturate ca neconcludente, întrucât natura distinctă a celor două opere luate de sine stătător (operă literară, respectiv operă cinematografică) nu alterează puternica lor legătură, în sensul că cea dintâi derivă din cea de a doua.

De altfel, a treia opinie de specialitate (cea a d. R.) concluzionează că, fără a fi o rescriere, opera cinematografică „Eva” este o adaptare a romanului „Fiul risipitor”.

Aceste noțiuni prin esența lor juridice sunt însă supuse cenzurii și judecății proprii a instanței de judecată, care nu este ținută de aprecierile experților asupra unor chestiuni de drept.

Se constată în raport de cele ce preced, ca și în  urma vizionării directe a filmului, că acesta prezintă desigur elemente de originalitate proprii și, astfel cum rezultă și din opiniile citate, o viziune proprie asupra personajelor și asupra poveștii (viziune care, desigur, poate fi criticată sau apreciată în raport de opera originară, instanța neavând însă a se preocupa de stabilirea valorii celor două opere), aceste elemente de originalitate proprii nefiind însă de natură a înlătura caracterizarea filmului ca fiind o operă derivată în mod manifest din romanul ”Fiul Risipitor” al lui X., fiind așadar aplicabile prevederile art. 8 din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea, obiect al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente, și anume:  a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale și orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau științifice care reprezintă o muncă intelectuală de creație (…).

În acest context, faptul că nu este vorba despre un plagiat nu înlătură caracterizarea operei secunde drept una derivată, care necesita acordul apelantei, ca succesor în drepturile autorului operei inițiale.

Prin urmare, au fost înlăturate criticile apelantelor-pârâte în sensul că scenariul operei

cinematografice „Eva” nu ar reprezenta o adaptare a romanului „Fiul risipitor”.

Ca atare, în considerarea art. 13 lit.i), art. 16 și art. 68 din Legea nr. 8/1996 și a răspunderii delictuale atrase faptul ilicit constând în aceea că pârâții au procedat la realizarea scenariului și producției cinematografice „Eva - Povestea unui secol” fără acordul titularelor de drepturi și cu nerespectarea opoziției acestora, precum și a faptului că, din punctul de vedere al prejudiciului material, acesta constă în contravaloarea sumei pe care reclamantele erau îndreptățite să o încaseze cu titlu de drepturi patrimoniale de autor, pentru cesiunea dreptului la realizarea unei opere derivate și a dreptului la adaptarea audiovizuală, Curtea de apel a considerat corectă soluția primei instanțe.

Au fost înlăturate criticile referitoare la dimensionarea prejudiciului și la corelarea acestuia cu practica plății drepturilor de autor pentru o operă preexistentă ce poate fi folosită într-un scenariu cinematografic care nu poate fi mai mare decât drepturile de autor cuvenite celorlalți creatori – scenariști și procentul de 4% prevăzut de legea cinematografiei pentru scenariu, întrucât de la valoarea sumelor datorate autorilor scenariului a pornit și tribunalul în calculul său, aplicând, însă, judicios, dispozițiile art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/19996, „Titularii ale căror drepturi au fost încălcate pot solicita instanțelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde repararea prejudiciului calculat potrivit normelor legale; în cazul în care prejudiciul nu poate fi determinat în acest fel, aceștia pot pretinde acordarea de despăgubiri reprezentând triplul remunerațiilor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite” și apoi stabilind în echitate, pornind de la aceste calcule, o valoare a despăgubirilor pentru prejudiciul material creat, în vederea unei integrale reparări.

Așadar, în baza art. 480 C.proc.civ. a fost respins apelul reclamantelor și admis apelul pârâților numai în ceea ce privește chestiunea daunelor morale, care au fost înlăturate.

În baza art. 451 și urm. C.proc.civ. a fost respinsă pretenția apelantei reclamante la acordarea cheltuielilor de judecată din apel (urmare a pierderii procesului în calea de atac) și au fost acordate doar parțial cheltuielile cerute de apelanții pârâți (cele mai multe critici aduse de aceștia sentinței au fost respinse și sentința a fost în cea mai mare parte păstrată) și de intimata pârâtă K. (cheltuielile solicitate cu titlu de onorariu fiind excesive în raport cu dificultatea și apărările efectiv formulate în cauză).

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta A. și pârâții S.C. D. S.R.L. și E.

În motivarea recursului recurenta-reclamantă A. a arătat următoarele.

1.Hotărârea pronunțata este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct.9 C.pr.civ.), în ceea ce privește soluția de respingere a apelului față de K., în calitate de moștenitoare a autorului său F. fiind încălcate dispozițiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală și ale Legii nr. 8/1996.

Instanța de fond a reținut că nu există legătură de cauzalitate dintre fapta lui F. și prejudiciul suferit de reclamante, că „nu s-a făcut dovada vreunei alte acțiuni a acestuia în sensul încălcării sentinței nr.257 din 07.02.2008, în condițiile în care pârâtul E. a susținut că a modificat scenariul inițial, realizând o variantă proprie după care  s-a realizat producția cinematografică".

Curtea a reținut că F., deși a participat la ”scrierea scenariului inițial”, în cauză nu s-a făcut dovada că ar fi contribuit ”la forma rescrisă a scenariului după pronunțarea ordonanței președințiale”.

Argumentarea instanței de apel este greșită.

a.         Faptul că nu s-a făcut dovada vreunei alte acțiuni a lui F. în sensul încălcării sentinței nr. 257/2008 nu conduce la excluderea legăturii de cauzalitate între fapta sa și prejudiciul suferit de către reclamantă întrucât raportul de cauzalitate nu este alcătuit doar din cauza principală, care în speță ar putea fi considerată varianta finală a scenariului, în măsura în care s-ar aprecia existența ei, ci și din faptele/factorii care, fără a produce direct efectul păgubitor, favorizează totuși producerea acestui efect, cum este cazul variantei inițiale a scenariului la care a contribuit substanțial și F.

Prevederile din art.3 al Contractului de rescriere scenariu stipulează că varianta finală a scenariului pleacă de la varianta rescrisă de către L. care la rândul ei are la bază prima variantă scrisă de către F. și E., dl. E. fiind angajat doar ca să definitiveze scenariul și nu ca să-l modifice în totalitate. Astfel contribuția lui F. a continuat să fie o împrejurare din complexul cauzal ce a condus la producerea prejudiciului.

b.         Întrucât, la dosarul cauzei a fost depus doar scenariul așa-zis final, nu s-a făcut o comparație între cele două scenarii, cel inițial scris împreună cu F. și așa zisa variantă proprie a lui E., astfel că, în cauză, nu s-a făcut dovada că scenariul a fost rescris într-o variantă finală semnificativ diferită față de cea inițială și față de conținutul românului, care să încorporeze doar stilul pârâtului E.

c.         Este discutabilă valoarea probatorie a contractului de rescriere scenariu din 05.09.2007 întrucât acest contract a fost încheiat între persoana fizică E. și persoana juridică D. SRL la care este asociată aceeași persoană fizică, E.

d.         Este semnificativ, din punct de vedere probator, faptul că scenariul depus la CNC și la Z. este scenariul redactat de E. alături de F. în baza contractului de scenariu cinematografic încheiat între aceștia și D. SRL. Nu există nicio altă dovadă de înregistrare ulterioară a vreunui alt scenariu, fapt ignorat de instanța de fond și de către instanța de apel.

e.         Pârâtul E. a susținut în cadrul interogatoriului ce a avut loc la termenul din 04.12.2014, în răspunsul la întrebările nr. 12 și 14, că la momentul procesului de ordonanța președințiala filmul era deja produs, iar în întâmpinare a afirmat că după pronunțarea sentinței nr.257/2008 din dosarul având ca obiect ordonanța președințiala, a rescris scenariul pentru a nu aduce atingere romanului „Fiul Risipitor"; contradicția este evidentă: dacă filmul era deja produs, scenariul „rescris" nu se mai regăsește în producția cinematografică, „Eva - Povestea unui secol"

f.         Este important faptul că cererea de ordonanța președințiala a fost introdusă în decembrie 2007, ulterior datei de încheiere a contractului de rescriere scenariu (05.09.2007) și a celui de scenarist. În acest context este inexplicabilă menționarea într-o clauză contractuala a unei obligații inexistente la acel moment (din cererea/hotărârea de ordonanța președințiala), acesta fiind un exemplu al contradictorialității, al credibilității reduse a susținerilor paraților, ignorat și de instanța de apel.

În raport de argumentele mai sus arătate, urmează a se constata că în cauză există legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, întrucât filmul a fost produs după scenariul inițial scris împreuna cu F.; pârâtul E. este indicat ca fiind coautorul scenariului după care s-a realizat filmul „Eva -Povestea unui secol", prin urmare nu este singurul autor.

Criticile formulate mai sus pot fi încadrate și în motivul de recurs reglementat de dispoz. art. 304 pct. 7 C.pr.civ.

Se solicită admiterea recursului în raport de aceste critici și pe fond, admiterea apelului, respectiv a acțiunii și față de pârâta K., cu consecința obligării acesteia la despăgubiri și cheltuieli de judecata.

Instanța de apel reține că, „deși reclamantelor le-a fost transmis prin moștenire exercițiul drepturilor morale reglementat de art. 10 lit. b) și d) din Legea nr. 8/1996 de a se opune oricărei modificări precum și oricărei atingeri prejudiciabile aduse operei, este necesară nu doar probarea faptei ilicite a paraților, ci și dovedirea prejudiciului moral produs în persoana reclamantelor".

Chiar dacă în cauză sunt incidente dispozițiile vechiului cod civil, în practica judiciară acestea au fost adaptate la reglementările CEDO, potrivit cărora „proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate", instanțele române deducând în mod frecvent producerea prejudiciului moral din simpla existenta a faptei ilicite, de natura să determine un asemenea prejudiciu (a se vedea în acest sens și decizia ICCJ nr. 1025/2015).

In cauză s-a făcut dovada faptei ilicite, s-a reținut că filmul a fost produs fără acordul moștenitorilor fiind cunoscută opoziția acestora manifestată expres, reținută chiar printr-o hotărâre judecătoreasca pronunțata pe cale de ordonanța președințiala.

În cauza s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 998-999 C.civ., prejudiciul constând în atingerea adusa unei valori extrapatrimoniale recunoscută de lege, în legătură cu creația intelectuală a autorului.

Prin apelul formulat, E. a criticat sentința susținând că prin moștenire reclamantelor nu le-a fost transmis exercițiul drepturilor morale reglementate de Legea nr. 8/1996, motiv pentru care nu se pot acorda daune morale, iar prin decizia de apel a fost combătută aceasta apărare reținându-se că „...reclamantelor le-a fost transmis prin moștenire exercițiul drepturilor morale reglementat de art. 10 litera b și d din Legea nr. 8/1996 de a se opune oricărei modificări precum și oricărei atingeri prejudiciabile aduse operei...", dar, soluția este de admitere a apelului.

Contradicția este evidentă: deși se reține că reclamanta are exercițiul drepturilor morale, este

moștenitoare-continuatoare a persoanei autorului, are dreptul să se opună oricărei modificări a operei, în motivarea instanței de apel se susține că nu poate fi și „lezată moral" întocmai ca autorul operei.

Motivarea deciziei trebuie să se refere la criticile în concret formulate de apelant și la argumentele de fapt și de drept incidente în cauza care au format convingerea instanței.

Reclamanta, potrivit legii, este titulara dreptului de autor încălcat, legea nefăcând distincție între calitatea de autor și aceea de moștenitor a dreptului de autor; o asemenea abordare a instanței reprezintă o încălcare a. art. 10 lit. b) și d) din Legea nr. 8/1996, dispoziții speciale în raport cu cele ale Codului civil.

În considerentele sentinței, instanța de fond a argumentat în mod riguros existența condițiilor răspunderii civile delictuale precum și încălcarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996; astfel, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 13 lit. l), art. 16 și art. 68, potrivit cărora orice transformare a unei opere, realizarea unei opere derivate, impun acordul titularului dreptului de autor asupra operei inițiale.

S-a reținut argumentat faptul că, în cauză, pârâții nu au avut acordul titularilor dreptului de autor, că dimpotrivă au realizat scenariul cu nerespectarea vădită a opoziției acestora și cu „consecința alterării mesajului operei inițiale"- acesta fiind prejudiciul moral demonstrat, suferit de titularul dreptului de autor.

În justificarea prejudiciului moral instanța de fond a indicat criticile concrete ale reclamantei A., dar și a opiniilor exprimate la momentul difuzării filmului, de către criticii M., N., O. și alții.

Decizia Curții de Apel nu cuprinde argumente, motive prin care să se justifice înlăturarea daunelor morale, cu trimitere la argumentele primei instanțe de fond; nu se argumentează de ce motivele reținute de prima instanță de fond trebuie înlăturate; nu rezultă dacă instanța de apel a reținut sau nu întreaga demonstrație a instanței de fond pe problema de drept a condițiilor răspunderii pentru daune morale.

Motivarea deciziei trebuie să cuprindă propriile argumente juridice cu raportare la susținerile pârtilor, dar și la cele din hotărârea atacată; trebuie menționat în mod convingător de ce a aplicat o anume normă de drept, de ce a interpretat-o diferit față de instanța inferioară întrucât simpla afirmație constituie, în realitate, o nemotivare. Decizia curții de apel nu este suficient și convingător motivată, astfel că litigiul nu a fost examinat în mod echitabil, în conformitate cu CEDO.

Se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului formulat de A. și respingerea apelului formulat de D. SRL și E.

În motivarea recursului recurenții-pârâți S.C. D. S.R.L. și E. au arătat următoarele.

Prima instanță de fond și cea de apel au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor de drept material ale Legii nr.8/1996 a dreptului de autor și drepturilor conexe cu privire la stabilirea prejudiciului material. Astfel, prima instanță de fond și cea de apel au stabilit prejudiciul material pe baza unui mod de calcul care nu reprezintă pe de o parte triplul remunerațiilor legal datorate, iar pe de altă parte acest triplu de remunerație stabilit este suplimentat cu un spor de remunerație stabilit în echitate. Or, prezenta cauză nu se află sub incidența modului de calcul prin care se stabilesc și se aplică normele de drept penal.

Potrivit Legii nr.8/1996 art.139 alin.(2), prima instanță de fond și cea de apel trebuia să țină seama, la stabilirea despăgubirilor, de următoarele criterii aplicabile în ordinea stabilită de textul legal: art.139 alin.(2) lit.a) fie criterii cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului de drepturi; art.139 alin.(2) lit.b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile menționate la lit.a).

Prima instanță de fond și cea de apel nu puteau stabili suplimentar remunerații cu titlu de prejudiciu în echitate în sarcina recurenților pârâți decât în situația în care nu aveau criteriile expres și limitativ prevăzute de lege pentru stabilirea prejudiciului. În cauză Legea nr.8/1996 prevede ordinea firească de stabilire a prejudiciului care pornește de la câștigul nerealizat, a beneficiilor realizate pe nedrept de făptuitor, beneficii care în cazul lor au fost evidențiate de expertiza judiciar contabilă stabilită în apel și care a relevat cuantumul exact al prejudiciului. Modalitatea de stabilire de către instanța de fond a remunerației ce s-ar fi datorat la care să se aplice triplul sumei datorate este injustă și nu concordă cu modul de calcul și practica remunerațiilor în materie.

În consecință, beneficiile realizate pe nedrept astfel cum sunt reglementate expres de dispozițiile art.139 alin.(2) lit.a) din Legea nr.8/1996 au fost expres și clar evidențiate prin raportul de expertiză contabilă ce nu putea fi înlăturat de către instanța de apel în momentul analizării devolutive a probelor în calea de atac raportat modalitatea de calcul stabilită de instanța de fond pe baza principiul echității.

În atare situație consideră că o justă aplicare legală a dispozițiilor Legii nr.8/1996 în materia stabilirii despăgubirilor, astfel cum sunt expres și limitativ reglementate de această normă legală, constă în luarea în calcul pentru stabilirea prejudiciului a concluziilor raportului de expertiză judiciar contabilă privind beneficiile realizate pe nedrept de recurenții pârâți în detrimentul sumelor stabilite în echitate care nu își au acoperirea în textul legal.

În continuare recurenții au arătat că din probatoriul administrat în etapa procesuală a apelului a reieșit faptul că filmul realizat cu sprijinul și după evaluarea Centrului Național al Cinematografiei nu urmărește a prejudicia drepturile morale ale scriitorului X., cu atât mai puțin drepturile patrimoniale de autor.

Opiniile experților evaluatori asupra filmului, în ceea ce privește proporția în care scenariul acestuia reprezintă o adaptare a romanului ”Fiul Risipitor”, sunt în mod majoritar în favoarea ideii că nu este o ecranizare și nici o recitire audiovizuală a romanului, ci o operă distinctă care înglobează prin complexitatea ei mai multe surse de inspirație decât romanul. În atare situație, opiniile specialiștilor tind a exclude ideea unui furt intelectual/plagiat precum și încălcarea vreunui drept moral al scriitorului X. prin realizarea filmului.

Referitor la proba solicitată prin motivele de apel de către apelanta A. constând în expertiza judiciar contabilă de specialitate pentru determinarea veniturilor din exploatarea filmului s-a relevat faptul că veniturile din vânzarea filmului /distribuirea acestuia sunt în valoare totală de 19.919,93 lei fapt pentru care le consideră ca fiind relevante la stabilirea drepturilor patrimoniale de autor ce pot fi avute în vedere de instanță.

Realizarea filmului întrunește potrivit Legii nr.8/1996 contribuția comună a mai multor coautori, în esență fiind o operă de sine stătătoare. Faptul că scenariul are elemente de congruență cu romanul ”Fiul Risipitor”, nu poate prejudicia drepturile morale ale scriitorului în măsura cuantumului prejudiciului astfel cum a fost stabilit de instanța de fond. De asemenea, prejudiciul material, în situația în care s-a creat un astfel de prejudiciu, trebuie raportat la veniturile obținute din exploatarea filmului.

Filmul în esența sa fiind trecut prin procedura de validare a Centrului Național al Cinematografiei și sprijinit ca atare cu fonduri publice provenite de la Ministerul Culturii și Cultelor, nu poate fi considerat ca un act de plagiat/piraterie și care în sine să creeze un prejudiciu moral scriitorului X.

În continuare recurenții au invocat excepția lipsei calității procesuale active integrale (inadmisibilitatea acțiunii) arătând următoarele.

Pentru a opera un prejudiciu atât pe latură de despăgubiri materiale cât și pe latură morală ar fi trebuit în speță să existe o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. Drepturile de autor ale defunctului scriitor X. s-au transmis prin succesiune legală prin certificatul de moștenitor nr. x din 27.01.1993 emis de Notariatul de Stat Sector 1 București către fratele autorului respectiv, S., în cotă de 1/3 și autorilor reclamantelor care împreună întrunesc cota de 2/3.

Drepturile de autor în forma cum au fost transmise prin succesiune li se aplică regula unanimității referitoare la actele de dispoziție, administrare și conservare a acestora atât pe linie morală cât și patrimonială. În speță fiind mai mulți moștenitori legali și pentru care nu s-a operat un partaj de opere, nu li se poate aplica, în materia promovării actelor de dispoziție, decât regulile acordului comun.

Intimatele reclamante cât și autorii lor nu sunt rude cu defunctul scriitor X. singura rudă de familie fiind fratele acestuia. Familia scriitorului X. nu a solicitat nici daune materiale, nici daune morale cu privire la pretinsa utilizare frauduloasă a romanului „Fiul risipitor,, în filmul contestat din prezenta cauză.

Astfel, intimatele reclamante prin nerespectare regulii unanimității nu pot pretinde, în lipsa unei manifestări de voință exprese a celorlalți moștenitori ai drepturilor de autor ce dețin 1/3 din moștenire, nici daune m