ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1716/2020

Obiectul cauzei Prin acțiunea înregistrată la data de 08.01.2013, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantele A., B. și C. au solicitat în contradictoriu cu pârâții S.C. D. S.R.L., E., F., Centrul Național al Cinematografiei, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.) și S.C. Art. Production & Management S.R.L.: - să constate că producția cinematografică "G." s-a realizat după romanul "H." al scriitorului I. fără acordul moștenitorilor drepturilor de autor și fără cesionarea drepturilor de autor de către reclamantele din prezenta cauză; - să constate că reclamantele nu au primit nicio sumă de bani reprezentând contravaloarea cesionării drepturilor de autor; să constate că filmul s-a produs cu încălcarea de către pârâți a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus "suspendarea activităților privind realizarea filmului "Povestea unui secol" până la reglarea între părți a raporturilor juridice privind drepturile de autor corespunzătoare operei "H." de I..; - să dispună obligarea pârâților la plata remunerației drepturilor de autor, pe care reclamanții, în calitatea lor de moștenitori ai scriitorului I., o estimează la 170.000 euro și obligarea pârâților la plata sumei de 50.000 Euro, reprezentând daune morale cauzate de utilizarea fără drept a operei literare care a stat la baza realizării producției cinematografice, schimbarea sensului romanului prin vulgarizarea acestuia și difuzarea fără drept a filmului, în cotele stabilite prin certificatele de moștenitor; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul proces. În motivarea cererii, reclamantele au arătat că de la momentul inițierii activității de producere a filmului "G.", reclamanții din prezenta cauză, care își dovedesc calitatea procesuală activă prin certificatele de moștenitor nr. din 27.01.1993 și nr. din 08.12.2005, s-au adresat pârâților: producătorilor și realizatorilor filmului, arătând că au calitatea de moștenitori ai drepturilor de autor după scriitorul I. și că în scenariul filmului s-au preluat nenumărate pasaje identice cu cele din roman (practic tot volumul), situație în care aveau nevoie de acordul acestora pentru realizarea filmului, potrivit Legii nr. 8/1996 - privind drepturile de autor. În egală măsură, în film s-a creat atmosfera locurilor și interioarelor prin imagini, ca urmare a preluării întocmai din roman a pasajelor cuprinzând descrierile. Pe de altă parte, scenariul a trădat profund esența romanului, realizând o acțiune desuetă, vulgarizată, care ar fi lezat modul de gândire și percepere a autorului romanului. Dat fiind faptul că pârâții, deși au fost notificați în repetate rânduri, nu au înțeles să procedeze la reglementarea juridică a raporturilor dintre aceștia și moștenitorii lui I., în sensul respectării legii drepturilor de autor, reclamanții au formulat pe rolul instanțelor o acțiune, pe calea ordonanței președințiale, prin care au solicitat suspendarea producerii filmului până la reglementarea situației cesiunii drepturilor de autor și a situației juridice dintre aceștia și producătorii filmului, acțiune ce a format obiectul dosarului civil nr. x/2007 . Potrivit sentinței civile nr. 257 din 07.02.2008 pronunțată de Tribunalul București, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 248R din 26.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel București, instanța a dispus suspendarea oricăror activități de producere a filmului. Deși exista o astfel de hotărâre, pârâții au produs și au difuzat și difuzează în continuare filmul atât în cinematografe, la televiziune, cât și sub forma DVD-urilor, obținând venituri substanțiale fără a avea acordul moștenitorilor scriitorului I. și fără a fi achitat niciun fel de sumă, reprezentând contravaloarea drepturilor de autor. Fiind vorba despre reproducerea întocmai a unor pasaje din romanul "H." al autorului I., moștenitorii apreciază că producția cinematografică "G.", reprezintă realizarea unei opere derivate (art. 16 din Legea nr. 8/1996), pe care pârâții nu aveau dreptul să o realizeze decât având acordul reclamanților. Prin cererile reconvenționale formulate la data de 06.03.2013, pârâții S.C. Art. Production & Management S.R.L, S.C. D. S.R.L. și E. au solicitat să se constate: - nulitatea certificatului de moștenitor nr. x din 10.04.2002 privind succesiunea de pe urma defunctului J. decedat la data de 28.10.2001 sub aspectul transmiterii drepturilor patrimoniale de autor în cotă de 1/6 către reclamantele pârâte B. și C..; - nulitatea certificatului suplimentar de moștenitor nr. 296 din 08.12.2005 privind succesiunea de pe urma defunctului K. decedat la data de 18.08.2005 sub aspectul transmiterii drepturilor patrimoniale de autor în cotă de 1/6 către reclamanta pârâtă A..; - împlinirea termenului legal de protecție a drepturilor patrimoniale de autor de pe urma defunctului scriitor I.. decedat la 19.11.1992 stabilite în certificat de moștenitor nr. x din 27.01.1993 emis de Notariatul de Stat Sector 1 București în raport de dispozițiile Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. c) raportat la dispozițiile art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor și a drepturilor conexe.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin încheierea din 05.06.2014 Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active integrale a reclamantelor; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a O.R.D.A.; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.N.C.; a admis excepția inadmisibilității capetelor 1-3 din cerere și excepția lipsei de interes în formularea celui de al treilea capăt de cerere; a respins excepția prescripției dreptului reclamantelor la acțiune. Prin sentința civilă nr. 867 din 26.06.2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiate, cererile reconvenționale formulate de pârâții-reclamanți S.C. Art. Production & Management S.R.L, S.C. D. S.R.L. și E.. În ceea ce privește cererea principală formulată de reclamantele A., B. și C. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. Art. Production & Management S.R.L și a respins cererea față de aceasta ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă. A respins atât cererea față de pârâții inițiali Centrul Național al Cinematografiei și Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, ca fiind formulată față de persoane fără calitate procesuală pasivă, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului E., ca neîntemeiată. A admis în parte cererea principală formulată de reclamantele-pârâte A., B. și C. în contradictoriu cu pârâții S.C. D. S.R.L. și E. și i-a obligat pe acești pârâți la plata către reclamante a sumei de 50.000 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloare drepturi de autor, precum și la plata sumei de 50.000 euro, în echivalent RON cu titlu de daune morale, în cote de 1/3 către A. și câte 1/6 către B. și C. . Totodată, a obligat pârâții la 2.500 RON cheltuieli de judecată către reclamanta-pârâtă A., a respins, ca neîntemeiată, acțiunea față de pârâta L. (moștenitoare a pârâtului F.) și a obligat reclamantele-pârâte la 6.010 RON cheltuieli de judecată către pârâta L., reprezentând onorariu de avocat redus.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti Prin decizia nr. 825A din 5.07.2018 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 867/2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în nume propriu și în calitate de cesionar al drepturilor litigioase ale reclamantelor B. și C.. A admis apelul pârâților S.C. D. S.R.L. și E. și a schimbat, în parte, sentința apelată, numai în ce privește daunele morale la plata cărora au fost obligați pârâții S.C. D. S.R.L. și E., pe care le-a înlăturat. A menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței apelate, inclusiv dispozițiile cu privire la obligarea pârâților S.C. D. S.R.L. și E. la plata daunelor materiale. A respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei A. privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel. A obligat apelanta A. la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând o parte din onorariul avocatului, către apelanții S.C. D. S.R.L. și E., cât și la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului redus conform art. 451 alin. (2) noul C. proc. civ., către intimata L..

Decizia pronunțată în recurs de Înalta Curte Prin decizia nr. 4247 din 18 decembrie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâții S.C. D. S.R.L. și E., a casat, în parte, decizia și a trimis cauza la aceeași curte de apel pentru rejudecarea apelului declarat de pârâții S.C. D. S.R.L. și E.. Au fost menținute dispozițiile din decizie referitoare la soluționarea apelului declarat de reclamanta A. și la obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către intimata L.. Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut că potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, după moartea autorului unei opere, se transmite moștenitorului doar exercițiul drepturilor prevăzute la art. 10 lit. a), b) și d) din lege. Succesorul nu devine prin moștenire autor al operei. Încălcarea acestor drepturi morale ale autorului trebuie verificate și după decesul său tot în legătură cu persoana acestuia. Astfel, "dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa" prevăzut de art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996, al cărui exercițiu se transmite succesorilor, impune verificarea condiției prejudicierii onoarei sau reputației raportat la persoana autorului, iar nu a succesorului acestuia. Prin urmare, înlăturând obligația pârâților la plata daunelor morale cu motivarea că nu a fost dovedită existența unui prejudiciu moral în persoana reclamantelor moștenitoare în legătură cu pretinsa încălcare a drepturilor morale ale autorului lor, instanța de apel a interpretat eronat prevederile art. 11 alin. (2) și ale art. 10 lit. b) și d) din Legea nr. 8/1996. Este nefondat motivul de recurs prin care critică soluționarea excepției lipsei calității procesuale active integrale/inadmisibilității acțiunii pentru că nu ar fi fost formulată de către toți succesorii autorului I., cu încălcarea regulii unanimității, moștenirea fiind indivizibilă până la efectuarea partajului. Obiectul prezentei cereri de chemare în judecată rezidă în obligarea pârâților la despăgubiri pentru încălcarea unor drepturi morale de autor și a unor drepturi patrimoniale de autor în temeiul răspunderii civile delictuale. Simplul fapt că bunurile din cadrul succesiunii se află în proprietatea indiviză până la partaj nu duce la concluzia că atunci când s-a săvârșit o faptă ilicită în legătură cu un bun din cadrul succesiunii cererea privind repararea prejudiciului trebuie făcută cu acordul unanim al tuturor succesorilor. Cererea în pretenții în temeiul răspunderii civile delictuale nu reprezintă un act de dispoziție pentru a-i fi aplicabile regulile unanimității privind bunuri făcând parte dintr-o indiviziune succesorală. Contrar susținerilor recurenților, Legea nr. 8/1996 nu face deosebire între succesorii legali și cei testamentari sub aspectul exercitării drepturilor de autor moștenite. Se poate observa că pârâții au formulat în esență critici referitoare la faptul că drepturile de autor pentru scenariu au fost de 9.000 de RON, prima instanță reținând o sumă aproximativă de 60.000 de RON, iar pe de altă parte că este nejustificată acordarea sumei în echitate raportat la practica și legislația în materie. S-a mai susținut că este inechitabil să fie obligat la plata întregii sume în condițiile în care la realizarea scenariului ar fi lucrat trei scenariști. Instanța de apel nu a răspuns concret la aceste critici și nici nu a justificat prin raportare la prevederile art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 acordarea sumei în echitate de către prima instanță de fond, astfel încât se impune casarea cu trimitere.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă (al doilea ciclu procesual) În rejudecare după casare, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă prin decizia nr. 1080A/26.06.2019 a admis apelul declarat de pârâții S.C. D. S.R.L. și E. în contradictoriu cu reclamanții A., Centrul Național al Cinematografiei, Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA), S.C. Art. Production & Management S.R.L. și L.. A schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pe pârâți la plata daunelor materiale în sumă de 34.868 euro și la plata daunelor morale în sumă de 4.000 euro, în echivalent în RON la data plății. A menținut restul dispozițiilor sentinței. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că scrierea scenariului în perioada în care nu era destinat și nici nu afost la dispoziția publicului nu poate fi calificată ca o faptă ilicită și nici ca o faptă care să poată fi reținută în raportul cauzal care a dus la producerea prejudiciului, dovedindu-se că acesta a respectat sentința civilă pronunțată în procedura ordonanței președințiale. Acest argument duce la înlăturarea criticii potrivit căreia prejudiciul trebuie dimensionat prin raportare la împrejurarea căî scenariul este rezultatul colaborării a trei scenariști. Mai mult, nu s-a dovedit contribuția lui M. la varianta finală a scenariului prin acțiuni ulterioare suspendării prin hotărîre judecătorească a activităților de producere a filmului. Pârâții S.C. D. S.R.L. și E. au realizat producția cinematografică "G." fără acordul titularelor de drepturi și cu nerespectarea opoziției acestora manifestată prin introducerea cererii de ordonanță președințială, au fost încălcate drepturile patrimoniale prevăzute de art. 13 lit. i) din Legea nr. 8/1996 (dreptul patrimonial de a autoriza sau interzice realizarea de opere derivate), încălcare de natură a atrage răspunderea civilă delictuală în condițiile art. 139 alin. (2) lit. b) din același act normativ. Pentru varianta finală a scenariului pentru filmul cu titlul provizoriu "Întoarcerea fiului" (devenit G.), pârâtul E. a primit suma de 50.000 RON, așa cum rezultă din contractul pentru rescrierea scenariului cinematografic, conform contractului depus la dosarul cauzei. Prejudiciul va fi echivalat cu suma pe care reclamanatele erau îndreptățite să o încaseze cu titlu de drepturi patrimoniale de autor prin cesiuena dreptului la realizarea unei opere derivate, reperzentată de suma primită de pârâtul E. în calitate de scenarist. Au fost reținute ca parțial dovedite susținerile din acțiune referitoare la încălcarea drepturilor morale din conținutul dreptului de autor, impunându-se repararea prejudiciului moral cauzat autorului prin încălcarea dispozițiilor art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996, drept exercitat de moștenitori. Instanța de apel a reținut că orice încălcare a dreptului la paternitatea unei opere produce autorului un prejudiciu moral, lezează drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de legea dreptului de autor și că, din acest punct de vedere, justifică acordarea unei compensații materiale. Nu este posibilă probarea prejudiciului moral fiind suficientă proba faptei ilicite, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate. Comportamentul pârâților de ignorare a calității scriitorului I. de creator al operei literare care a constituit baza operei cinematografice a produs moștenitorilor scriitorului un sentiment de frustrare, o stare de incertitudine prelungită, determinând un prejudiciu moral ce poate fi reparat prin obligarea la plata daunelor morale. Evaluarea instanței cu privire la prejudiciul moral a fost de 4.000 de euro prin raportare la criteriile anunțate anterior.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs pârâții S.C. D. S.R.L. și E., criticând soluția pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 302 1 , art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. de la 1865. Într-o primă critică, pârâții au arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor de drept material ale Legii nr. 8/1996 a drepturilor de autor și drepturilor conexe cu privire la stabilirea prejudiciului material și moral. S-a arătat că au fost luate în considerare criterii care nu pot fi subsumate dispozițiilor art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 - instanța s-a referit la sentimente de frustrare și incertitudine prelungită, iar suma de 4.000 de euro nu poate fi justificată prin argumentația adusă de instanță. O a doua critică vizează existența prejudiciului moral, în sensul că pârâții nu au contestat calitatea de autor a operei lui I.. Fiind o operă derivată după opera preexistentă "H." de I., prin ea însăși nu poate leza drepturile morale de autor ale scriitorului, mai ales că pârâții au precizat că au preluat în opera cinematografică idei din romanul menționat anterior. Probatoriul adminsitrat în fața instanței de apel a demonstrat că producția cinematografică "G." nu a lezat drepturile morale ale scriitorului I., cu atât mai puțin drepturile patrimoniale de autor. Din opiniile experților evaluatori rezultă că filmul nu reprezintă o ecranizare a romanului, ci este o operă distinctă care întrunește prin complexitatea ei mai multe surse de inspirație decât romanul. În atare situație, opiniile specialiștilor tind a exclude ideea unui furt intelectual/plagiat sau încălcarea vreunui drept moral al scriitorului I. prin realizarea filmului. Drepturile de producție cinematografică referitoare la scenariul filmului G. sunt circumscrise dispozițiilor art. 66-68 și următoarele din Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor și a drepturilor conexe. Așa fiind, scenariștii filmului, precum și ceilalți autori ai operei audiovizuale au drepturi proprii patrimoniale, cât și morale. În măsura în care s-a stabilit că filmul este o operă derivată după roman și nu doar preluarea unor idei după opera literară, înseamnă că această operă derivată nu poate leza drepturile morale prevăzute de art. 10 din Legea nr. 8/1996, deoarece nu neagă calitatea de autor al romanului ce aparține lui I.. O a treia critică vizează stabilirea contribuției fiecărui pârât la producerea prejudiciului, chestiune care nu a fost analizată de instanța de apel, care a efectuat un calcul cu privire la daunele materiale, iar pârâții au fost obligați în solidar la plata acestora. Respectând silogismul instanței de apel, S.C. D. S.R.L. și-a asumat, în calitate de producător, punerea în executare a scenariului creat de F. (în proporție de 80%) și E. (în proporție de 20%). Scenariul a fost adaptat și tradus în limba engleză de M., iar producția cinematografică a obținut subvenția de la Centraul Național al Cinematografiei prin S.C. D. S.R.L.. Răspunderea civilă delictuală trebuia stabilită în raport de fiecare contributor la scenariul fimului, cât și față de producătorul filmului, conform vinovăției fiecăruia, aspect ignorat de Curtea de Apel București.

Apărările formulate în cauză La data de 10 august 2020 reclamantele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că niciuna dintre criticile formulate de pârâți nu se încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâții E. și S.C. D. S.R.L. este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865, urmând să fie analizate din această perspectivă. Se va înlătura apărarea reclamantelor că motivele de recurs nu pot fi subsumate dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. de la 1865, întrucât criticile sunt formulate pe aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor. Pentru a răspunde motivelor de recurs, trebuie evidențiate, în primul rând aspectele care au intrat în puterea de lucru judecat prin decizia nr. 4247 din 18 decembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în recurs, în primul ciclu procesual. Astfel, s-a statuat că adaptarea audiovizuală a romanului "H." al scriitorului I. și scenariul care au stat la baza producerii filmului "G." reprezintă o operă derivată după acest roman. De asemenea, s-a reținut că potrivit dipozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, după moartea autorului unei opere, se transmit moștenitorilor exercițiul drepturilor prevăzute la art. 10 lit. a), b) și d) din același act normativ, ceea ce înseamnă că reclamantele A., B. și C. au calitate procesuală activă în cauza de față. Pârâții S.C. D. S.R.L. și E. au săvârșit o faptă ilicită prin realizarea unei opere derivate după romanul "H." al autorului I. fără acordul moștenitorilor acestuia. Prin realizarea operei derivate de către pârâți au fost încălcate drepturile patrimoniale prevăzute de art. 13 lit. i) din Legea nr. 8/1996, respectiv dreptul de a autoriza sau interzice realizarea de opere derivate, cu consecința creării unui prejudiciu moștenitorilor autorului romanului utilizat drept sursă a operei derivate, regimul juridic al acțiunii în pretenții formulate de reclamante fiind cel al răspunderii civile delictuale, potrivit art. 139 alin. (2) lit. b) din același act normativ. În al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a rejudecat cauza în limitele stabilite prin decizia de casare, urmând să analizeze criticile din apelul formulat de pârâții S.C. D. S.R.L. și E. cu privire la modul de stabilire a daunelor materiale și morale de către prima instanță, Tribunalul București. i) Cu privire la existența prejudiciului și a criteriilor de cuantificare a acestuia Este nefondată critica pârâților referitoare la faptul că nu a fost produs un prejudiciu moral, deoarece niciun moment nu a fost negată paternitatea operei inițiale, respectiv a romanului "H." al scriitorului I.. Astfel, potrvit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 8/1996: "Autorul unei opere are următoarele drepturi morale: a) dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștința publică; b) dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei; c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștința publică;d) dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa; e) dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciați prin exercitarea retractării." Așadar, legea recunoaște în mod expres existența unor drepturi morale în favoarea autorului operei, drepturi al căror excercițiu a fost transmis moștenitorilor, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (2) din legea dreptului de autor. În doctrină și în practica instanțelor s-a reținut în mod constant că dispozițiile art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 se referă la dreptul autorului operei de a revendica oricând calitatea de autor, precum și de a se opune oricărui act de uzurpare, de contestare acestei calități de către terți. Or, în speță, realizarea unei opere cinematografice utilizînd o operă preexistentă fără indicarea autorului operei originale reprezintă încălcarea dreptului la paternitatea operei, faptă imputabilă pârâților E. și S.C. D. S.R.L. Realizarea operei derivate de către cei doi pârâți cu încălcarea dispozițiilor art. 13 lit. i) din Legea nr. 8/1996 reprezintă o faptă ilicită aptă de a produce un prejudiciu material, dar și unul moral, de vreme ce au fost încălcate drepturile prevăzute în mod expres de legea specială. Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel că încălcarea dreptului la paternitatea unei opere produce autorului un prejudiciu moral, lezează drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de legea dreptului de autor și că, din acest punct de vedere, justifică acordarea unei compensații materiale. De asemenea, instanța de apel a reținut comportamentul pârâților de ignorare a calității scriitorului I. de autor al operei literare care a stat la baza operei cinematografice, chiar în condițiile în care opoziția moștenitorilor la realizarea operei derivate. Înalta Curte constată că repararea prejudiciului se datorează pentru că opera derivată a fost realizată fără acordul moștenitorilor și fără menționarea sursei de inspirație, ceea ce constituie per se o încălcare a drepturilor de autor, neavând relevanță juridică susținerea că pârâții nu contestă în mod formal calitatea de autor a scriitorului I.. Cu alte cuvinte, protecția juridică acordată dreptului de autor presupune ca toate componentele acestuia să fie deopotrivă protejate, nefiind posibilă realizarea unei opere derivate fără acordul autorului sau al moștenitorilor, deoarece în caz contrar, protecția ar fi lipsită de efectivitate. Este nefondată și critica pârâților că autorii operei derivate au dobândit drepturi proprii în temeiul dispozițiilor art. 66-68 din legea dreptului de autor, deoarece acestea sunt distincte, atât de drepturile dobândite de autorul romanului, cât și de cele dobândite de reclamanți ca efect al aplicării art. 11 alin. (2) din același act normativ. Consecința faptului că drepturile menționate sunt distincte determină un regim juridic diferit al fiecăruia dintre acestea, fără însă a afecta caracterul ilicit al faptei săvârșite de pârâți. În ceea ce privește cuantificarea prejudiciului moral, în mod constant, în practica judiciară s-a apreciat că daunele morale sunt menite să acopere un prejudiciu subiectiv. Nu este posibilă probarea prejudiciului moral, fiind suficientă proba faptei ilicite, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate. Ca element de jurisprudență menționăm că prin decizia nr. 1751 din 15 octombrie 2019 a ÎCCJ, secția I civilă s-a reținut că: "Înalta Curte reține că și cerința prejudiciului moral produs intimatului reclamant a fost corect evaluată de instanța de apel, pornind de la accepțiunea legală a acestei noțiuni și ținând cont de specificul probator al daunelor morale. Daunele morale trebuie temeinic justificate, iar nu dovedite, astfel cum eronat susține recurentul, având în vedere că ele presupun lezarea unor valori fără conținut economic, astfel încât existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a daunelor reale și efective produse victimei." În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, pot fi exemplificate Cauzele Danev împotriva Bulgariei și Iovtchev împotriva Bulgariei în care instanța de contencios european a reținut că: "Abordarea formalistă a instanțelor naționale care atribuiseră reclamantului obligația de a dovedi existența unui prejudiciu moral cauzat de fapta ilegală, prin dovezi susceptibile să confirme manifestări externe ale suferințelor lui fizice sau psihologice, avuseseră ca rezultat privarea reclamantului de despăgubirea pe care ar fi trebuit să o obțină. (...) Curtea a considerat că, chiar și admițând că în general era sarcina oricărei persoane care introduce o acțiune în justiție să facă proba susținerilor sale, nu consideră rezonabil ca, în circumstanțele speței, să atribuie reclamantului obligația de a demonstra temeinicia pretențiilor sale prin intermediul unor dovezi susceptibile să ateste suferințele cauzate. (...) Curtea a subliniat în repetate rânduri obligația care revine instanțelor naționale de a interpreta cerințele procedurale în mod proporțional și rezonabil." ii) Cu privire la obligația solidară de plată a prejudiciului de către pârâți Este nefondată critica referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor din C. civ. ce reglementează recuperarea prejudiciului în ceea ce privește obligarea solidară a pârâților la plata prejudiciului către reclamante. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1003 C. civ. de la 1864: "Când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ținute solidar pentru despagubire." Repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor de drept comun, iar când fapta ilicită este imputabilă mai multor persoane, acestea sunt ținute solidar pentru despăgubire. Instanța de apel a reținut că prejudiciul a fost cauzat ca urmare a culpei concurente a celor doi pârâți și, în mod corect, a obligat pârâtele, solidar, la plata integrală a despăgubirilor civile, iar nu obligarea la plata despăgubirilor stabilite cores­punzător culpei proprii fiecăruia. C. civ. a instituit solidaritatea pasivă legală ce constituie o veritabilă garanție pentru realizarea creanței împotriva riscului insolvabilității, instituind obligația fiecărui debitor solidar de a repara întreg prejudiciul. Ulterior, debitorul are dreptul la o acțiune în regres îndreptată împotriva codebitorilor, prin care recuperează o parte din despăgubiri, potrivit aportului fiecăruia la producerea pagubei. Așa fiind, instanța trebuia să stabilească existența și întinderea prejudiciului, obligând pe autorii faptei ilicite la plata despăgubirilor către persoanele prejudiciate prin fapta ilicită, neavând obligația de a evalua în mod distinct contribuția fiecărui participant la producerea pagubei a cărei reparare o solicită reclamantele. iii) Temeiul legal al soluției pronunțate de Înalta Curte Față de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 din C. proc. civ. de la 1865, urmează să respingă, ca nefondat recursul declarat de pârâții E. și S.C. D. S.R.L. Urmează să oblige pe pârâți, în temeiul art. 274 C. proc. civ. de la 1865, la plata sumei de 3.000 de RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar.