ÎCCJ, decizie (scj.ro #232178)

Cedarea drepturilor de autor prin contract de editare. Crearea unei opere derivate. Transmiterea drepturilor de autor către asociatul unic, ulterior dizolvării societății. Titularul drepturilor morale

Cuprins pe materii: Dreptul proprietății intelectuale. Drepturi de autor și drepturi conexe

Index alfabetic: operă derivată

contract de editare

editură

dizolvarea persoanei juridice

drepturi morale

Legea nr. 8/1996, art. 8, art. 11

În condițiile în care dreptul de autor asupra operei derivate a fost dobândit de către partea reclamantă prin transmisiune universală a întregului patrimoniu al editurii, în urma dizolvării acestei societăți și nu ca urmare a creării operei, aceasta nu poate pretinde reparația unor drepturi morale derivând din publicarea și difuzarea unei copii a operei derivate.

Aceasta întrucât succesorul editurii lichidate, societate care a dobândit drepturile de autor asupra operei originale prin contract de editare, nu este titularul drepturilor nepatrimoniale asupra operei derivate, neputând fi asimilat unui „moștenitor”, în sensul dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 8/1996, care se referă la moștenitorii legali ori testamentari ai unei persoane fizice, doar persoana fizică putând avea calitatea de autor.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 1434 din 16 septembrie 2025

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, Secția I civilă la data de 11.10.2019 reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele SC B. S.R.L. și SC C. S.R.L. solicitând obligarea în solidar a pârâților la încetarea oricărei activități de reproducere, distribuire, comunicare publică directă sau indirectă, prin orice mijloace, a lucrării „Din tainele vieții și ale universului", de prof. X., editată în 1998 sub îngrijirea integrală a reclamantului, cu editarea revizuită a textului, cu note de subsol și ilustrații, respectiv repere bibliografice formulate de subsemnatul, carte apărută la Editura D. din Oradea, obligarea în solidar a pârâților la retragerea din rețeaua de carte, inclusiv rețeaua de librării online, a operei sus menționate, obligarea în solidar a pârâților la plata unor daune materiale generate prin publicarea și difuzarea operei de mai sus, daune materiale pe care le apreciază la suma de 15.000 euro, sau echivalentul în lei, la cursul BNR de la data execuției, plus dobânzi legale începând de la data punerii în întârziere, obligarea în solidar a pârâților la plata unor daune morale în valoare de 10.000 euro sau echivalentul în lei, la cursul BNR de la data execuției, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. art. 8 și 10 din Legea 8/1996, art. 13, alin. (1) pct. 9 C.proc.civ., art. 116 din același cod, art. 13 lit. a) din Ordonanța nr. 80/2013; art. 252, 253, 1528 și 1549 C.civ.

Prin sentința civilă nr. 217/C din data de 23.11.2023, pronunțată de Tribunalul Bihor, Secția I civilă a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A., invocată de pârâtele B. SRL și C. S.R.L. prin întâmpinare.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L.  și, în consecință:

Au fost obligate pârâtele la încetarea oricărei activități de reproducere, distribuire, comunicare publică directă sau indirectă, prin orice mijloace a operei derivate ”Din tainele vieții și ale universului” de prof. X., Ediția D. publicată de către Editura D., Oradea în 1998, ISBN: 973-97770-07.

Au fost obligate pârâtele la retragerea din rețeaua de carte, inclusiv rețeaua de librării online a lucrării ”Din tainele vieții și ale universului” de prof. X., Ediția D. publicată de către B. (Tiraj 1 și Tiraj 2), București, în anul 2019, ISBN: 978-973-118-3077.

Au fost obligate pârâtele să achite reclamantului daune morale în sumă de 3000 Euro (echivalentul în lei la data plății).

A fost obligată pârâta B. SRL să achite reclamantului daune materiale în suma de 39.039 lei, iar pârâta C. S.R.L.  să achite reclamantului daune materiale în suma de 9.946 lei, sume la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 25.07.2019 și până la data plății efective.

Au fost respinse restul pretențiilor reclamantului.

Au fost obligate pârâtele să achite reclamantului cheltuieli de judecată în sumă totală de 7.690 lei, din care suma de 3.690 lei reprezintă onorariu expertiză, iar suma de 4000 lei onorariu parțial avocat.

Prin decizia civilă nr. 1373/A din data de 28.11.2024, Curtea de Apel Oradea, Secția I civilă a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantele SC B. S.R.L. și SC C. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul A., împotriva sentinței civile nr. 217/C/2023, pronunțată de Tribunalul Bihor.

II. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 1373/A/2024, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, Secția I civilă au declarat recurs pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L.

Prin cererea de recurs, recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel motivat de faptul că aceasta nu cuprinde motivele pentru care a fost respins apelul în ceea ce privește daunele morale, fapt ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., hotărârea fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normelor privind protecția operei derivate, prevăzută de dispozițiile Legii nr. 8/1996, ce atrage incidența motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.

După prezentarea succintă a situației de fapt, recurentele au arătat că prima instanța a reținut că „acea parte din creație intelectuală ce face lucrarea publicată în anul 1998 o operă derivată, a fost reprodusă cu un grad ridicat de similitudine, până la identitate, în lucrarea publicată și difuzată de pârâți în anul 2019, tribunalul va constata că pârâții au încălcat drepturile de autor în privința operei derivate „Din tainele vieții și ale universului" de Prof X. reeditată în anul 1998 de către SC D. S.R.L.”

Prin cererea de apel, recurenții au arătat că o serie de similarități sunt normale, de vreme ce ambele opere derivate în discuție încorporează aceeași operă preexistentă. Astfel, dreptul de autor al reclamantului nu a fost încălcat, inclusiv în raportul de expertiză întocmit de expert Y. fiind evidențiate numeroase diferențe între Ediția D. și Ediția B., suficiente cât să justifice concluzia necesității unei protecții separate a ediției publicate și difuzate de reclamante.

De asemenea, în apel recurentele au arătat faptul că în mod greșit instanța de fond a admis solicitarea de obligare la plata daunelor morale, arătând pe de o parte că aceste daune nu au fost dovedite în vreun fel de către reclamant, nici în ceea ce privește existența și nici cuantumul acestora, precum și faptul că nu el este titularul daunelor morale, de vreme ce nu a fost stabilită calitatea reclamantului de autor al operei.

Prin hotărârea recurată, instanța de apel a reținut că „din probele de la dosar, judicios analizate de instanța de fond, reiese că atât Ediția D. cât și Ediția B. sunt opere derivate prin raportare la Ediția princeps însă Ediția B. copiază Ediția D.. Astfel, Ediția B., prin raportare la Ediția D., este o operă copiată.

Curtea a reținut concluziile expertizei întocmite de expert Z. potrivit cărora „conform analizelor comparative efectuate pe parcursul expertizei opera publicată și difuzată de pârâți începând cu anul 2019 „Din tainele vieții și ale universului" prezintă un grad ridicat de similitudine, până la identitate, a unor conținuturi cărora reclamantul beneficiază de drepturi (derivate) prin publicarea în 1998 a operei menționate.

De asemenea, instanța de apel a reținut și concluziile expertului W. potrivit cărora între lucrarea Ediției D. și lucrarea pârâților există identitate de compoziție și similitudini de texte semnificative, motiv pentru care a concluzionat că două lucrări de specialitate au relevat identitatea dintre opera Ediției D. și opera de la Ediția B., ambele derivate din Ediția princeps, iar cele două opere derivate din opera principală sunt identice deoarece Ediția B. a copiat Ediția D."

Raportat la considerentele hotărârii atacate, recurentele au arătat că prin apel au contestat acordarea către reclamant de către instanța de fond a sumei de 3.000 euro cu titlu de daune morale, arătând că acestea nu sunt probate în vreun fel de către reclamant, nici în ceea ce privește existența și nici cuantumul acestora. Totodată, a fost criticată hotărârea instanței de fond, având în vedere lipsa oricărei mențiuni cu privire la fundamentarea acestor daune morale, fiind invocat doar un prejudiciu de imagine nedemonstrat pentru a-și justifica concluziile, iar de vreme ce titularul dreptului de autor este editura D., nefiind stabilită calitatea reclamantului de autor al operei, acesta nu poate pretinde pentru sine daune morale, având în vedere că nu este titularul dreptului de autor încălcat și deci nici a dreptului de a solicita despăgubiri pentru încălcarea acestuia.

Cu toate acestea, instanța nu s-a pronunțat cu privire la această solicitare a recurenților, nici într-o manieră implicită, hotărârea necuprinzând nicio mențiune expresă a daunelor morale, aspect relevat de antepenultimul paragraf din hotărâre în care sunt menționate în mod expres daunele materiale, fiind explicată justificarea acestora. Însă, față de respingerea cererii de schimbare a hotărârii în privința daunelor morale, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind incident, în opinia recurentelor, motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ.

Recurentele au solicitat ca în rejudecare să se aibă în vedere și considerentele hotărârii privitoare la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului prin care s-a reținut că „nu are nicio relevanță dacă el este sau nu autorul efectiv al operei derivate apărută în Ediția D., deoarece în patrimoniul lui a intrat prin transmisiune universală întregul patrimoniu al Editurii D., patrimoniu în care intră drepturile de autor asupra acestei opere derivate. Reclamantul intimat a dobândit de la moștenitorii autorului prin cesiune și transmitere universală toate drepturile de autor asupra editării și difuzării întregii opere literar-științifice având ca autor prof. X și asupra operei derivate apărută la Editura D.”

Raportat la aceste considerente, recurenții au arătat că dreptul de autor asupra operei derivate apărută la Editura D. a fost dobândit de către reclamant prin transmisiune universală a întregului patrimoniu al editurii, în urma lichidării acestei societăți și nu ca urmare a creării operei.

Având în vedere acest aspect, recurenții au apreciat că reclamantul nu poate pretinde pentru sine reparația drepturilor nepatrimoniale care aparțin altei persoane. Așadar, singura persoană care putea suferi un prejudiciu ca urmare a încălcării al dreptului nepatrimonial la imagine ar fi Editura D. și nu reclamantul, care a dobândit acest drept prin transmisiune universală.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., recurentele au arătat că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor privind protecția operei derivate, prevăzută de dispozițiile Legii nr. 8/1996.

Pentru a pronunța soluția de admitere a cererii de chemare în judecată și de obligare a recurentelor la plata daunelor materiale și morale către intimatul-reclamant, instanța a reținut că, deși Ediția B. este o operă derivată după Ediția princeps, la fel ca și Ediția D., varianta recurentelor preia contribuția de expresie a Ediției D., încălcând drepturile de autor ale reclamantului asupra acestei din urmă ediții.

Recurenții au apreciat că instanța de apel a validat în  mod eronat această concluzie a primei instanțe având în vedere că sunt încălcate dispozițiile art. 8 din Legea nr. 8/1996 privind protecția operelor derivate, care fac obiect al dreptului de autor și sunt protejate separat, dispoziții ce reglementează protecția de care beneficiază operele derivate, odată ce acestea au fost aduse la cunoștința publicului.

Pe cale de consecință, odată ce opera derivată îndeplinește toate condițiile pentru a fi protejată, aceasta nu mai poate să fie o copie a altei opere întrucât nu este posibil ca o operă să fie, în același timp protejată de lege și sancționată de aceeași lege ca fiind o faptă ilicită.

Invocând jurisprudența Înaltei Curți, recurentele au susținut că opera lor derivată prezintă caracter de originalitate prin raportare la opera originară, originalitate care poate fi separată de opera derivată întocmită de intimatul-reclamant în timp ce instanța de apel a stabilit că Ediția B. este o operă derivată prin raportare la Ediția princeps și nu prejudiciază drepturile autorului operei originale, motiv pentru care aceasta se bucură de o protecție juridică separată.

Pentru aceste motive, au apreciat recurentele că este greșită concluzia instanței potrivit căreia Ediția D. este identică cu Ediția B., deoarece aceasta din urmă a copiat-o pe cea dintâi fiind încălcate dispozițiile art. 8 din Legea nr. 8/1996 conform cărora operele derivate fac obiectul dreptului de autor, în măsura în care nu sunt prejudiciate drepturile autorilor operei originale.

În final, recurentele au reiterat faptul că protecția drepturilor de autor asupra creației originale a încetat în anul 2015, ca urmare a împlinirii a termenului de 70 de ani de la momentul decesului autorului, moment începând cu care opera face parte din domeniul public, putând face obiectul unei opere derivate fără obligația de a respecta drepturile patrimoniale ale autorului.

Aceste considerente conduc la concluzia că opera publicată și difuzată de recurente este o operă derivată, care nu încalcă pretinsul drept de autor al reclamantului, având originalitate ca urmare a analizei separate a operei originare „Din tainele vieții și ale Universului".

Pentru aceste motive, recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește critica privind lipsa motivelor pentru care a fost respins apelul privind daunele morale, intimatul a arătat că aceasta este neîntemeiată întrucât în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate sunt expuse în mod clar și evident motivele care au condus la respingerea apelului formulat și la menținerea sentinței civile pronunțată de Tribunalul Bihor.

Cu privire la daunele morale, a arătat intimatul că în motivarea instanței sunt invocate dispozițiile art. 187 din Legea nr. 8/1996, în considerarea cărora recurentele au fost obligate la plata lor.

În ceea ce privește criticile legate de aplicarea greșită a normelor privind protecția operei derivate, prevăzută de Legea nr. 8/1996, intimatul-reclamant a susținut că acestea sunt nefondate în contextul în care astfel cum și instanța de apel a constatat, atât în motivarea cererii de apel cât și în motivarea recursului, recurentele redau pasaje rupte fie din contextul expertizei, fie din considerente, speculând concluzii contrare.

Concluzionând, intimatul-reclamant a arătat că din probele administrate la dosar, respectiv expertizele efectuate, reiese în mod evident faptul că, intimatul se află sub protecția drepturilor de autor, că aceste drepturi au fost încălcate de către recurenți, opera publicată de către aceștia fiind o operă copiată, raportat ia Ediția D., prezentând un grad ridicat de similitudine, până la identitate a unor conținuturi, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurentele-pârâte nu au formulat răspuns la întâmpinare.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte  constată că recursul declarat este fondat, însă numai în limitele și  pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Printr-o primă categorie de critici, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 C.proc.civ., recurentele afirmă încălcarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, arătând, în esență, că opera derivată realizată de recurente este, în raport de opera originară, o operă distinctă, originală și protejată de lege; că această operă nu aduce prin urmare atingere operei inițiale, a cărei durată de protecție de altfel s-a împlinit; că sunt criticabile considerentele potrivit cărora ediția publicată de recurente este o copie a ediției publicate de Editura D..

Aceste critici nu sunt fondate.

În prealabil, Înalta Curte reține că, în condițiile art. 488 C.proc.civ., casarea hotărârii se poate cere doar pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege. Aceste cazuri de casare au în vedere doar ipoteze de nelegalitate formală (procedurală), respectiv de nelegalitate substanțială a hotărârii recurate, nefiind posibil ca pe calea recursului să fie reexaminată situația de fapt stabilită în mod suveran de instanțele de fond (prima instanță și cea de apel, ambele îndreptățite și obligate să judece întreaga cauză sub toate aspectele, de fapt și de drept).

Așa fiind, criticile prin care se tinde la stabilirea altei situații de fapt decât cea reținută în mod suveran de instanțele devolutive sunt critici de netemeinicie, care excedează dispozițiilor art. 488 C.proc.civ.

Ambele instanțe de fond – prima instanță și cea de apel, apelul fiind devolutiv, de natură a deschide o nouă judecată asupra fondului, în fapt și în drept (art. 476 alin.1 C.proc.civ.) – au reținut în fapt că în anul 1939 s-a publicat lucrarea ”Din tainele vieții și ale universului” de către Prof. X., autor care a decedat în anul 1945, moștenitorul acestuia Q. cedând drepturile de autor către SC Editura D. SRL, prin reprezentant A., prin contractul de editare, autentificat nr. 14030/11 mai 1994.

Lucrarea ”Din tainele vieții și ale universului” de Prof. X. a fost reeditată și publicată ulterior, în anul 1998 de către SC Editura D. SRL, într-o ediție proprie, cu note de subsol, ilustrații și repere bibliografice, iar în urma radierii SC Editura D. SRL, întreg patrimoniul societății, inclusiv drepturile de editare și difuzare prevăzute prin contractul de editare autentic nr. 14030/11 mai 1994, s-a transmis către asociatul unic, intimatul-reclamant A.

Cu privire la lucrarea publicată de editura D., pe temeiul expertizelor efectuate în cauză, instanțele de fond au reținut că aceasta este o operă derivată, fiind recunoscut caracterul de creație intelectuală prin actualizarea limbajului scriiturii ”Ediției Princeps” din lucrarea ”Din tainele vieții și ale universului” de către Prof. X., reorganizarea textului pe anumite porțiuni și efectuarea unor adnotări având caracter exemplificativ, sub forma notelor de subsol.

Acestea fiind faptele pe temeiul cărora s-a reținut caracterul derivat al operei cu privire la care intimatul-reclamant a pretins încălcarea dreptului de autor, trebuie constatat că instanțele de fond au putut califica, în drept, această operă ca fiind una derivată, dispozițiile art. 8 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe nefiind, prin urmare, încălcate din această perspectivă. De altfel, recurentele nici nu formulează o atare critică.

În schimb, în ceea ce privește opera publicată și difuzată de pârâți începând cu anul 2019, instanțele de fond au reținut, în fapt, că aceasta reprezintă o copiere aproape identică a ediției D., realizată de autoarea intimatului-reclamant.

În acest sens, s-a reținut că ambele versiuni, atât a reclamantului cât și a pârâtelor, sunt opere derivate prin raportare la cartea ”Din tainele vieții și a universului” a profesorului X., în versiunea pârâtelor existând preluări ale ideilor atât din opera originară, cât și din opera reclamantului, având identități de formă și conținut atât cu opera profesorului X. (1939), cât și cu opera reclamantului (1998).

Expertul a mai arătat că diferențele dintre opera originară (1939) și cea a pârâților (2019) se suprapun peste diferențele dintre opera originară și opera reclamantului (1998), din compararea cărților putându-se observa că versiunea pârâților (2019) conține modificările efectuate de reclamant și care nu existau în versiunea originară, respectiv inserarea notelor de subsol care explică termeni și concepte, suprimarea ilustrațiilor, introducerea dialogului și a liniilor de dialog. S-a arătat că între opera pârâților și cea a reclamantului există identitate de compoziție și similitudine de expresie și identități și similitudini de texte semnificative.

Ca urmare, a concluzionat prima instanță de fond, lucrarea publicată în anul 1998 ediția D. este o lucrare derivată din lucrarea ”Din tainele vieții și a universului” a profesorului X., care beneficiază de protecția dreptului de autor, exclusiv în privința contribuției autorului ediției reeditate în anul 1998, contribuție proprie de ”expresie”, opera derivată publicată în anul 1998 reprezentând o transformare a operei originare prin adaptarea limbajului arhaic, adăugarea unor elemente de structură și adnotare.

În schimb, lucrarea publicată și difuzată în anul 2019 de către pârâte, chiar dacă și ea este o operă derivată din lucrarea ”Din tainele vieții și a universului” a profesorului X., preia contribuția de expresie a autorului ediției editate în anul 1998, încălcând în acest fel drepturile de autor al operei derivate, editate în anul 1998.

Nu pot fi primite criticile pe care recurentele le formulează, în realitate, cu privire la situația de fapt prin care tind să afirme că opera publicată de ele nu ar constitui o copie aproape fidelă a ediției publicate de autoarea intimatului-reclamant, aceasta, la rândul ei, fiind calificată în mod corect, în opinia recurentelor, drept operă derivată în raport de ediția inițială a lucrării, publicată în anul 1938.

De vreme ce în recurs controlul de legalitate se exercită prin raportare la modul în care faptelor suveran constatate de instanțele de fond le-au fost aplicate dispozițiile legale incidente, dar fără a se putea reține o altă situație de fapt, se constată că criticile formulate de recurente au un caracter vădit nefondat în raport de constatările de fapt evocate.

Astfel, recurentele nu se pot prevala de protecția specifică unei opere derivate, întrucât această protecție ar fi fost incidentă doar dacă, în mod independent, editura recurentă ar fi realizat ea însăși o operă derivată (actualizare terminologică, explicații etc.) direct din opera originală, situație în care, într-adevăr, ar fi beneficiat de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 8/1996, iar acțiunea în contrafacere îndreptată împotriva sa ar fi fost nefondată. Această ipoteză este însă contrafactuală, întrucât instanțele de fond au reținut că lucrarea publicată de pârâte constituie o copie fidelă (aproape identică) a operei derivate publicate sub egida editurii D. în anul 1998.

Din această perspectivă constituie un considerent supraabundent și, într-adevăr, contradictoriu față de constatările enunțate în cele ce preced aprecierea potrivit căreia lucrarea publicată de pârâte ar fi și ea o operă derivată din lucrarea ”Din tainele vieții și a universului” a profesorului X. O atare calificare nu poate fi reținută, întrucât recurentele nu au derivat autonom o lucrare proprie din lucrarea originală, ci s-au rezumat la a copia lucrarea publicată în 1998 la editura D., ceea ce constituie un fapt ilicit, de natură a aduce atingere prerogativelor titularului dreptului de autor asupra operei derivate (1998).

Prin raportare la aceste constatări de fapt suverane ale instanțelor de fond, în mod judicios și cu respectarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 8/1996 au reținut acestea că prin preluarea cvasiidentică a operei derivate (întocmite în anul 1998) se aduce atingere dreptului de autor asupra acestei opere derivate (din opera originară, a anului 1938), acțiunea dedusă judecății fiind în mod legal admisă, cu excepția capătului de cerere referitoare la daunele morale, cu privire la care au fost formulate critici fondate și care vor determina admiterea recursului.

Din această perspectivă, sunt lipsite de finalitate criticile potrivit cărora protecția drepturilor de autor asupra creației originale a încetat în anul 2015, ca urmare a împlinirii a termenului de 70 de ani de la momentul decesului autorului, moment începând cu care opera face parte din domeniul public, putând face obiectul unei opere derivate fără obligația de a respecta drepturile patrimoniale ale autorului (operei originare).

De vreme ce instanțele devolutive au reținut încălcarea dreptului de autor conferit intimatului-reclamant asupra operei derivate, din anul 1998, sunt lipsite de pertinență susținerile referitoare la împlinirea termenului de protecție asupra creației originale, aflată în prezent în domeniul public (și care, spre exemplu, ar putea fi reeditată ca atare, în prezent, fără adăugirile specifice operei derivate din 1998, adăugiri a căror preluare nepermisă de către recurente a dat naștere prezentului litigiu ori, după caz, printr-o prelucrare cu adevărat distinctă, proprie).

De altfel, pentru acuratețe, trebuie observat că Legea asupra proprietății literare și artistice din anul 1923 reglementa un termen de protecție de cel mult 30 de ani după moartea autorului. Astfel, potrivit art. 4 din această lege, după moartea autorului, moștenitorii săi în gradul prevăzut de prezenta lege, precum și cesionarii lor, se vor bucura timp de 30 de ani de aceleași drepturi de cari s-a bucurat autorul. De vreme ce termenul de protecție prevăzut de această lege era împlinit la data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, termenul de protecție reglementat de această lege nu se mai poate aplica operei originare, aflată deja în domeniul public, întrucât legea nouă nu retroactivează (art. 1 C.civ. 1864).

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect daunele morale, recurenții au arătat că dreptul de autor asupra operei derivate apărută la Editura D. a fost dobândit de către reclamant prin transmisiune universală a întregului patrimoniu al editurii, în urma lichidării acestei societăți și nu ca urmare a creării operei.

Având în vedere acest aspect, recurenții au apreciat că reclamantul nu poate pretinde pentru sine reparația drepturilor nepatrimoniale care aparțin altei persoane. Așadar, singura persoană care putea suferi un prejudiciu ca urmare a încălcării al dreptului nepatrimonial la imagine ar fi Editura D. și nu reclamantul, care a dobândit acest drept prin transmisiune universală.

De asemenea, s-a arătat că instanța de apel nu a răspuns în niciun fel criticii formulate prin apel, referitoare la soluția de admitere a capătului de cerere referitor la daunele morale, cu toate că instanța de apel era datoare să examineze toate motivele de apel invocate.

Această critică, subsumată dispozițiilor art. 488 alin.1 pct. 6 C.proc.civ., este fondată.

În condițiile în care apelul este devolutiv, instanța de apel este datoare să rejudece fondul cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept relevante, care fac obiectul criticilor formulate prin motivele de apel depuse în termen (art. 470 alin.3, art. 476 alin.1, art. 479 alin.1 C.proc.civ.) și să răspundă cel puțin în substanță, dar motivat în fapt și în drept criticilor formulate.

Această exigență fundamentală a echității procesului civil rezultă atât din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului ((cauza

Ruiz Torija c. Spaniei

, cauza

Jahnke și Lenoble c. Franței

) și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și din dispozițiile lipsite de echivoc ale art. 425 alin.1 lit.b) C.proc.civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta (...) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Or, se constată că instanța de apel a ignorat cu desăvârșire critica referitoare la  daunele morale în cuantum de 3.000 euro, acordate intimatului, cu privire la care apelantele au susținut că acestea nu au fost dovedite în nici un fel, nefiind probat prejudiciul moral suferit de către acesta ca urmare a publicării și difuzării operei în discuție, instanța invocând un prejudiciu de imagine nedemonstrat pentru a-și justifica concluziile.

Indiferent dacă acest argument era sau nu întemeiat, Curtea de Apel a procedat nelegal prin ignorarea sa, deși era datoare să ofere un răspuns motivat, care să confere caracter efectiv judecății din apel.

Totodată, se constată că în cauză, lipsa oricărei motivări a instanței de apel se adaugă împrejurării că nici prima instanță de fond nu a expus circumstanțele de fapt pe temeiul cărora a reținut încălcarea prerogativelor morale ale dreptului de autor. Astfel, tribunalul s-a rezumat să rețină că daunele morale solicitate de reclamant au fost reduse la suma de 3000 Euro (echivalentul în lei la data plății), instanța apreciind că această sumă reprezintă o compensație echitabilă pentru prejudiciul de imagine adus reclamantului, fără a minimaliza efortul depus de reclamant în activitatea de creație și meritele de care ar trebui să se bucure acesta.

Or, în primul rând, instanțele de fond nu au constatat, în fapt, că reclamantul A. ar fi autorul operei derivate, urmând ca, sub acest aspect, cu ocazia reluării judecății apelului, instanța devolutivă să solicite părților clarificările și, la nevoie, probele necesare, având în vedere că în speță calitatea de autor (care nu poate aparține decât unei persoane fizice, potrivit art. 3 alin.1 din Legea nr. 8/1996) și cea de titular al dreptului de autor nu pot fi confundate; instanțele au reținut calitatea de titular al dreptului de autor al intimatului-reclamant pe temeiul transmisiunii universale a patrimoniului societății dizolvate și radiate, SC Editura D. SRL. Prin urmare, s-a stabilit în mod definitiv că intimatul-reclamant este titularul drepturilor patrimoniale de autor asupra operei derivate (1998), această chestiune nefăcând obiectul criticii în recurs.

În schimb, recurentele au învederat, în mod judicios, că dreptul de autor asupra operei derivate apărută la Editura D. a fost dobândit de către reclamant prin transmisiune universală a întregului patrimoniu al editurii, în urma lichidării acestei societăți și nu ca urmare a creării operei.

Având în vedere acest aspect, recurenții au apreciat că reclamantul nu poate pretinde pentru sine reparația drepturilor nepatrimoniale care aparțin altei persoane. Așadar, singura persoană care putea suferi un prejudiciu ca urmare a încălcării al dreptului nepatrimonial la imagine ar fi Editura D. și nu reclamantul, care a dobândit acest drept prin transmisiune universală.

Aceste critici sunt de asemenea fondate și urmează a fi avute în vedere de instanța de trimitere cu ocazia rejudecării motivului de apel referitor la acordarea daunelor morale, motiv a cărui omisiune determină admiterea prezentului recurs, în condițiile art. 488 alin.1 pct. 6 C.proc.civ.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 8/1996, drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări. După moartea autorului, exercițiul drepturilor prevăzute la art. 10 lit. a), b) și d) se transmite prin moștenire, potrivit legislației civile, pe durată nelimitată. Dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă care a administrat drepturile autorului sau, după caz, organismului cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație.

Așa fiind, în calitate de succesor al societății Editura D. SRL, intimatul-reclamant nu poate pretinde reparația unor drepturi morale al căror titular nu este, neputând fi asimilat unui „moștenitor”, în sensul dispoziției legale citate, care se referă la moștenitorii legali ori testamentari ai unei persoane fizice, doar persoana fizică putând avea calitatea de autor.

Cum s-a arătat deja, instanțele devolutive nu au clarificat în fapt cine este autorul operei derivate publicate în anul 1998 de către Editura D. SRL, al cărei succesor în drepturile (patrimoniale și transmisibile) este intimatul-reclamant.

De asemenea, lipsește orice fel de analiză cu privire la aptitudinea situației de fapt reținute de a reprezenta o încălcare a drepturilor morale de autor. În condițiile în care o lucrare publicată ulterior o altă editură preia întocmai o lucrare anterioară, este evidentă atingerea adusă prerogativelor patrimoniale, daunele materiale cauzate fiind de altfel în mod judicios reparate de instanțele de fond; în tot cazul, în recurs nu au fost formulate critici în această privință.

În schimb, doar în măsura în care s-ar ajunge, totuși, la concluzia că intimatul-reclamant poate pretinde, în persoana sa, repararea unor daune morale, trebuie examinat și motivat în mod pertinent în ce măsură acest tip de încălcare (copierea unei lucrări anterioare) dă loc, distinct, unei încălcări a vreunei prerogative morale concrete, din cele menționate de lege, și, în caz afirmativ, dacă o reparație pecuniară adițională este necesară. Nu se vede, bunăoară, cum s-ar putea aduce atingere dreptului moral de a pretinde respectarea integrității operei printr-o reproducere fidelă a operei inițiale și care nu o alterează în mod prejudiciabil pe aceasta din urmă.

Cu toate că, potrivit celor ce preced, soluția de admitere a recursului privește doar capătul de cerere având ca obiect daunele morale, celelalte fiind soluționate în mod corect de către instanța de apel, în cauză nu este posibilă casarea parțială, întrucât prin decizia recurată, apelul a fost respins ca nefondat, iar dacă motivul de apel cu privire la care s-a dispus rejudecarea ar fi, eventual, găsit fondat, apelul ar trebui admis, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate, potrivit art. 480 alin.2 C.proc.civ.

Prin urmare Înalta Curte a admis recursul, potrivit art. 488 alin.1 pct. 6 C.proc.civ. și art. 497 C.proc.civ., cu consecința casării deciziei recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel, nefiind incidente dispozițiile art. 480 alin.3 C.proc.civ., la care art. 497 C.proc.civ. face, de altfel trimitere, întrucât prima instanță a judecat în fond, instanța de apel urmând să complinească ea însăși carențele primei judecăți, rezultate din cele ce preced, dând o soluționare completă motivelor de apel, având în vedere că apelul este devolutiv.