ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7103/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7103/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând în condițiile

art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față reține următoarele.

Prin cererea înregistrată

la data de 26 mai 2010, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă,

reclamantul C.P.F. a chemat în judecată pe pârâții SC M.V. SRL și SC P.T. SA, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța: să se constate încălcarea drepturilor

sale de autor și a drepturilor conexe asupra compoziției muzicale numită „Z.” de

către pârâte; să se dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 1.255.140

RON (echivalentul în RON al sumei de 300.000 euro calculată la cursul BNR din data

de 25 mai 2010 - data formulării acțiunii), cu titlu de despăgubiri pentru utilizarea

neautorizată a compoziției muzicale numită „Z.” precum și pentru repararea prejudiciului

cauzat; să se dispună obligarea pârâtelor la publicarea integrală a hotărârii ce

se va pronunța în mijloacele de comunicare în masă, respectiv într-un ziar de mare

tiraj, pe cheltuiala acestora.

Prin sentința civilă

nr. 808 din 4 mai 2011 Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantului, a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtelor și a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București,

secția a IX-a civilă, și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, învestită

cu soluționarea apelului declarat de reclamant, prin decizia nr. 262/A din 15

noiembrie 2011 a respins calea de atac ca nefondată pentru considerentele ce urmează:

Apelantul - reclamant

a solicitat prin cererea de chemare în judecată să se constate încălcarea drepturilor

sale de autor, precum și a drepturilor conexe asupra compoziției muzicale „Z.”,

ce constituie o operă originală de creație intelectuală în domeniul artistic, conform

dispozițiilor art. 7 din lege , considerând totodată că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 139 din Legea nr. 8/1996 cât privește cel de-al doilea capăt de

cerere prin care se solicită obligarea pârâtelor, în solidar, la plata despăgubirilor

pentru încălcarea drepturilor menționate și pentru repararea prejudiciului cauzat

.

Se face distincție totodată

între încălcarea drepturilor morale de autor, respectiv: încălcarea dreptului la

paternitatea operei, reglementat în cuprinsul dispozițiilor art. 10 lit. b) din

lege și încălcarea dreptului prevăzut în cuprinsul dispozițiilor art. 10 lit.

d) din lege, privind respectarea integrității operei, și drepturile patrimoniale

de autor, prevăzute de art. 12 din lege, conform cărora autorul unei opere are dreptul

patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa,

inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții, art. 13 lit. f), și

i, conform cărora utilizarea unei opere dă naștere la drepturi patrimoniale, distincte

și exclusive, ale autorului de a autoriza sau de a interzice: f) comunicarea publică,

direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei

la dispoziția publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc și în orice

moment ales, în mod individual, de către public; g) radiodifuzarea operei; i) realizarea

de opere derivate, precum și a dreptului prevăzut de art. 68 din lege, privind adaptarea

audiovizuală .

Astfel, cum rezultă din

probatoriile administrate în cauză, reclamantul are calitatea de autor al operei

muzicale „Z.” conform dispozițiilor art. 3 din lege, acesta compunând atât muzica

cât și versurile piesei - aspect necontestat de pârâte, reclamantul realizând și

interpretarea și execuția operei, având și calitatea de artist interpret sau executant,

conform art. 95 din lege, bucurându-se de drepturile morale și patrimoniale prevăzute

la art. 96 și 98 din lege .

Curtea a apreciat că instanța

de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale invocate

de reclamant, în sensul că în cauză nu s-a dovedit încălcarea drepturilor de autor

morale sau patrimoniale sau a drepturilor conexe ale artistului interpret, așa încât

în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 139 din lege, privind acordarea de

despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.

Astfel, cât privește dreptul

la paternitatea operei se susține că nu s-a menționat numele operei și nici numele

autorului operei, la sfârșitul momentului coregrafic care a fost asociat cu opera,

menționându-se doar „B.D.T.”, „coregrafia E.S.” , iar pe site-ul emisiunii s-a menționat

faptul că E.S. a realizat coregrafia cu nr. 100 pe piesa „Z.” a lui M.M.

Cu privire la acest aspect

Curtea a reținut că în ce privește latura pozitivă a acestui drept, constând în

posibilitatea autorului de a revendica oricând calitatea de autor, în cauză nu s-a

făcut dovada unei încălcări, având în vedere că în urma vizionarii DVD -ului atașat

la dosarul de fond, conținând o înregistrare a momentului coregrafic realizat pe

piesa „Z.” în cadrul emisiunii „D.T.”, a rezultat o situație contrară celei prezentate

de reclamant și susținută prin motivele de apel, în sensul că la finalul piesei,

prezentatorul emisiunii, Ș.B., a menționat că autorul piesei „Z.” este „C.“, iar

coregrafia îi aparține lui E.S.

Cel de-al doilea DVD,

prezintă aceeași secvență din emisiune, însă înregistrarea se oprește înainte de

momentul în care prezentatorul emisiunii menționează numele autorului melodiei și

titlul piesei muzicale.

Referitor la DVD-ul ce

cuprinde secvența înregistrată de pe internet, respectiv de pe site-ul emisiunii

„D.T.“ s-a reținut că momentul prezentat se oprește de asemenea înainte de intervenția

prezentatorului emisiunii.

Cât privește latura negativă

a dreptului moral de autor privind paternitatea operei, aceasta implică existența

unor acte de uzurpare sau de contestare a calității de autor de către terți, aspecte

ce nu au fost invocate în cauză.

Prin urmare, Curtea a

apreciat că susținerile reclamantului privind încălcarea dreptului la paternitatea

operei sunt nesusținute de materialul probatoriu administrat în cauză, cererea întemeiată

pe dispozițiile art. 10 lit. b) din lege fiind nefondată.

Referitor la pretinsa

încălcare a dreptului conferit de dispozițiile art. 10 lit. d) din lege, privind

respectarea integrității operei, s-a susținut că aceasta este produsă ca urmare

a întreruperii operei pentru difuzarea unui spot publicitar și, respectiv, sincronizarea

operei cu imagini și spoturi publicitare, faptă de natură să cauzeze prejudicii

reclamantului.

S-a susținut totodată

că această faptă reprezintă o modificare a operei, prin afectarea integrității sale.

În cuprinsul cererii de

chemare în judecată nu se precizează dacă această pretinsă atingere adusă operei

s-a realizat în momentul difuzării emisiunii TV sau doar pe site-ul emisiunii „D.T.“,

astfel încât susținerile au fost analizate raportat la cele două momente.

Astfel, cât privește difuzarea

melodiei pe postul SC P.T. SA, în cadrul emisiunii „D.T.“, în urma vizionarii DVD-ului

propus ca mijloc de probă, s-a reținut că acest moment nu a fost întrerupt de reclame

TV .

În cuprinsul DVD-ului

conținând secvența înregistrată de pe internet se constată că reclama „A.“ a fost

difuzată înainte și după prezentarea momentului coregrafic realizat pe piesa „Z.“,

iar piesa a fost întreruptă o singură dată pentru difuzarea unui scurt clip publicitar

privind produsul „H.S.“ , fără însă ca melodia să fie sincronizată cu imagini ale

clipului publicitar, astfel cum susține apelantul.

Situația de fapt este

complet diferită față de cea prezentată în cuprinsul deciziei civile nr. 2156/2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de reclamant. În această speță

pârâta a folosit un clip publicitar, în cadrul campaniei „M.C.“, realizat fără acordul

reclamantului prin suprapunerea materialului publicitar pe melodia aparținând artistului

C.P.F., cu vocea actorului R.A.

Curtea a apreciat că întreruperea

operei prin difuzarea unui spot publicitar nu este de natură, prin ea însăși, să

conducă la o atingere a integrității operei sau la o modificare a acesteia.

Deși apelantul reclamant

a susținut că opera este sincronizată cu un clip publicitar, acest fapt nu este

dovedit prin probatoriile administrate, astfel cum s-a arătat.

Cât privește pretinsa

încălcare a drepturilor patrimoniale de autor ale reclamantului și a drepturilor

conexe, Curtea a reținut următoarele:

În cuprinsul cererii de

chemare în judecată, în cadrul prezentării privind încălcarea drepturilor patrimoniale

de autor, s-a susținut încălcarea dreptului reglementat prin dispozițiile art. 12

din lege, în sensul că pârâta SC M.V. SRL, în calitate de producător al emisiunii

și pârâta SC P.T. SA au utilizat și au pus la dispoziția publicului compoziția reclamantului,

fără consimțământul acestuia, fără a face mențiuni cu privire la modificarea operei.

În cuprinsul motivelor

de apel însă, reclamantul face susțineri noi, în sensul că încălcarea dreptului

reglementat de art. 12 din lege s-a realizat nu doar prin radiodifuzarea operei

muzicale, ci prin aceea că s-a încălcat dreptul la paternitatea operei și totodată

opera a fost modificată în integritatea sa și asociată cu spoturi publicitare.

Cât privește dreptul la

paternitatea operei și dreptul la integritatea operei, acestea au fost reglementate

în mod distinct de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 10 lit. b) și d) din

lege, și au făcut obiectul analizei, astfel cum s-a arătat mai sus.

Susținerile privind modificările

aduse operei, ca argument al cererii de constatare a încălcării dreptului patrimonial

prevăzut la art. 12 din lege, au fost formulate însă pentru prima oară în apel,

Curtea apreciind că acestea reprezintă cereri noi, care nu pot fi formulate pentru

prima oară în această cale de atac, astfel încât nu pot face obiectul analizei de

legalitate.

Prin urmare, față de modalitatea

în care a fost formulată cererea reclamantului, privind încălcarea prevederilor

art. 12, se reține că în mod corect a constatat instanța de fond aplicabilitatea

în cauză a dispozițiilor art. 123

1

din lege, privind gestiunea colectivă

obligatorie, referitor la drepturile prevăzute la literele a-g din lege, printre

care și dreptul la radiodifuzarea operelor muzicale.

Potrivit prevederilor

art. 130 alin. (1) lit. e) din lege, organismele de gestiune colectivă au obligația

de a colecta sumele datorate de utilizatori și de a le repartiza între titularii

de drepturi, potrivit prevederilor din statut.

A mai susținut reclamantul

că i-a fost încălcat dreptul reglementat în cuprinsul dispozițiilor art. 13

lit. i) și f), în sensul că radiodifuzarea operei s-a făcut fără acordul sau, iar

pe de altă parte se susține că pârâta SC M.V. SRL a reprodus opera în cadrul emisiunii,

asociind-o cu un moment coregrafic, creând în acest fel o operă derivată. S-a mai

arătat că au fost folosite spoturi publicitare fără acordul reclamantului.

Curtea a reținut că pârâta

SC P.T. SA, în calitatea sa de organism de televiziune, beneficiază la rândul său

de drepturile patrimoniale conferite în baza art. 113 din lege.

Mai mult, între această

pârâtă și organismul de gestiune colectivă - U.C.M. din România - A.D.A. s-a încheiat

o autorizație de licență neexclusivă privind utilizarea operelor muzicale prin radiodifuzare,

cu nr. Q1. din 20 februarie 2008, astfel încât utilizarea în cadrul emisiunii a

unei opere muzicale, cum este și situația reclamantului este de natură să genereze

o remunerație în favoarea titularilor operelor respective.

Prin urmare, față de cele

mai sus reținute, Curtea a apreciat ca fiind nefondate susținerile din cererea de

apel în sensul că radiodifuzarea piesei muzicale a fost făcută fără a se obține

în prealabil autorizația prevăzută de lege.

Printre argumentele folosite

de către reclamant în susținerea tezei privind crearea unei opere derivate, s-a

indicat ipoteza adaptării, enumerată la lit. a). a art. 8 din lege.

Curtea a apreciat că utilizarea

operei muzicale „Z.”, aparținând reclamantului, în cadrul unui moment coregrafic,

nu constituie o adaptare, în sensul prevăzut de lege, având în vedere că piesa muzicală

și-a păstrat forma nealterată.

Mai mult, în cauză nu

a fost dovedită nici realizarea unei alte forme de operă derivată, avându-se în

vedere că opera inițială nu a suferit niciun fel de modificare sau transformare,

astfel cum se prevede în cuprinsul dispozițiilor art. 8 și 16 din lege.

Cât privește opera compozită,

la care a făcut referire reclamantul în cuprinsul cererii de apel, s-a reținut că

aceasta este reglementată ca o varietate a operei derivate în dreptul francez.

Legislația română nu prevede

însă această categorie de operă derivată, făcând doar o enumerare nelimitativă a

operelor derivate create plecând de la una sau mai multe opere preexistente.

În cazul operei derivate

condiția originalității nu poate fi îndeplinită la modul absolut decât atunci când

dependența ei față de opera preexistentă este atât de redusă încât rolul acesteia

din urmă a fost exclusiv acela de a stimula crearea unei opere, în realitate autonome,

situație existentă și în ipoteza de față.

A fost găsită nefondată

și susținerea reclamantului în sensul că s-ar fi creat o opera derivată, prin asocierea

piesei muzicale cu spoturi publicitare, atâta vreme cât, astfel cum s-a mai arătat,

din probatoriile administrate a rezultat că în cadrul radiodifuzării piesa nu a

fost întreruptă de clipuri publicitate, iar în cadrul prezentării de pe site-ul

emisiunii „D.T.” opera muzicală nu a fost asociată cu clipuri publicitare, astfel

cum se susține, ci a fost doar întreruptă prin difuzarea unui scurt clip publicitar,

fapt ce nu este de natură să conducă la formarea unei opere derivate, neexistând

nicio activitate de transformare sau modificare a operei muzicale.

Referitor la pretinsa

încălcare a dreptului patrimonial prevăzut de art. 68 din lege, privind adaptarea

audiovizuală, reclamantul a susținut că emisiunea „D.T.” este o operă audiovizuală

în sensul art. 64 din Legea nr. 8/1996, iar prin includerea operei muzicale „Z.”

în opera audiovizuală menționată, fără acordul titularului dreptului de autor ,

pârâta SC M.V. SRL , în calitate de producător a încălcat dreptul la adaptare audiovizuală.

Legiuitorul a definit

opera audiovizuală în cuprinsul dispozițiilor art. 64 din lege , ca fiind „opera

cinematografică, opera exprimată printr-un procedeu similar cinematografiei sau

orice altă operă constând dintr-o succesiune de imagini în mișcare, însoțite sau

nu de sunete.”

În actuala reglementare

a legii dreptului de autor, opera audiovizuală este calificată ca fiind o operă

comună.

În cuprinsul dispozițiilor

art. 65 din lege sunt definite noțiunile de autor principal al operei audiovizuale

și respectiv aceea de producător al operei audiovizuale, iar la alineatul trei al

acestor dispoziții legale se prevede, ca o condiție obligatorie pentru realizarea

operei audiovizuale, forma scrisă pe care trebuie să o îmbrace contractul dintre

producător și autorul principal al operei.

Cum în cauză pârâtele

au contestat calitatea de operă audiovizuală a emisiunii de televiziune „D.T.”,

iar reclamantul nu a înțeles să administreze niciun fel de probe cu privire la dovedirea

îndeplinirii acestei cerințe legale obligatorii, privind contractul dintre autorul

principal al operei și producător, Curtea a apreciat că în cauză este nedovedită

aceasta calitate.

Totodată, astfel cum a

reținut instanța de fond, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 113 din lege,

având în vedere că opera reclamantului a fost utilizată în cadrul emisiunii TV „D.T.”

, iar în conformitate cu aceste prevederi legale pârâtei SC P.T. SA, în calitate

de organism de televiziune îi sunt recunoscute o serie de drepturi patrimoniale.

Curtea a apreciat că nu

s-a dovedit în cauză săvârșirea unei fapte ilicite, constând în încălcarea drepturilor

prevăzute la art. 68 din lege .

Cât privește drepturile

conexe ale artistului interpret C.P.F., reglementate în cuprinsul dispozițiilor

art. 98 din lege, s-a reținut că în baza contractului de licențiere nr. L1. din

6 aprilie 2005, încheiat între SC R. SRL și SC M.F. SRL s-a realizat cesionarea

drepturilor patrimoniale ale artistului C.P.F., pentru toate înregistrările realizate

de artist.

În cuprinsul prevederilor

capitolului IV din contract, părțile au stabilit care sunt limitele exercitării

dreptului cesionat, iar la art. 4.5 se prevede că dreptul cesionat va include și

dreptul exclusiv de a permite difuzarea publică a înregistrărilor prin intermediul

posturilor de radio și televiziune.

Conform actului adițional

la acest contract, cu nr. 58 din 19 ianuarie 2010, încheiat între SC R. SRL și C.P.F.,

părțile au stabilit prelungirea duratei de valabilitate a contractului inițial.

Având în vedere că la

realizarea momentului coregrafic din emisiunea „D.T.” s-a folosit un CD produs de

SC R. SRL - aspect necontestat de părți, iar conform contractului de licență această

parte are toate drepturile patrimoniale asupra acestui CD, Curtea a apreciat că

în cauza nu s-a făcut dovada încălcării drepturilor conexe ale reclamantului.

Împotriva deciziei a declarat

recurs reclamantul, cu nerespectarea dispozițiilor art. 302

1

lit. c)

C. proc. civ., în sensul neindicării motivelor de nelegalitate pe care se sprijină.

Prin dezvoltarea motivelor

de recurs se arată cele ce urmează.

- Instanța, deși face

aplicarea dispozițiilor art. 172 și 174 C. proc. civ., față de împrejurarea că pârâtele

nu au depus la dosar, deși au fost obligate de instanță, contractele de publicitate

pentru produsele „H.S.”, „A.” și „P.”, totuși respinge apelul ca nefondat.

Scopul administrării acestor

probe era acela de a determina profitul obținut de pârâte din asocierea, fără consimțământul

autorului, a operei „Z.”.

Critica poate fi încadrată

în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece se

invocă în fapt existența unor motive contradictorii în corpul deciziei.

- Susținerile instanței

de apel referitoare la faptul că nu s-a dovedit încălcarea drepturilor morale sau

patrimoniale sau a drepturilor conexe ale artistului interpret sunt eronate.

Astfel, în cadrul emisiunii

„D.T.”, la sfârșitul momentului coregrafic care a fost asociat cu opera s-a menționat

doar „B.D.T., Coregrafia E.S.” iar pe site-ul emisiunii „D.T." s-a menționat

faptul că „E.S. a realizat coregrafia cu nr. 100 pe piesa „Z.” a lui M.M.”. Astfel,

intimatele au încălcat dreptul la paternitatea operei reglementat de art. 10 din

Legea nr. 8/1996.

Faptul că, la sfârșitul

momentului coregrafic în care este incorporată opera muzicală a apelantului, prezentatorul

emisiunii face următoarea remarcă: „foarte frumoasă și melodia lui C. „Z.”, nu acoperă

încălcarea dreptului menționat mai sus.

Dezvoltarea motivelor

face posibilă încadrarea criticii în motivul de modificare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

- Așa cum s-a arătat în

cererea de apel, similar cu motivarea cererii de chemare în judecată, opera este

întreruptă pentru difuzarea unui spot publicitar la produsul „H.S.” și în timpul

difuzării operei, este menționat pe pagina de internet a emisiunii „D.T.” „P.”,

ceea ce reprezintă tot o reclamă, pe care însă Curtea de Apel a omis-o din motivarea

hotărârii.

Singurele imagini cu care

poate fi asociată opera sunt imaginile videoclipului operei.

Pârâta SC M.V. SRL. a

realizat o modificare a operei prin afectarea integrității sale, încălcând astfel

dreptul moral de autor prevăzut de art. 10 din Legea nr. 8/1996 potrivit căruia

„autorul unei opere are dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și

de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei”.

Este evident faptul că

onoarea și reputația autorului au fost prejudiciate în condițiile în care opera

sa a fost asociată cu spoturi publicitare fără acordul autorului.

În plus, este evident

faptul că din spoturile publicitare menționate, respectiv „A.”, „H.S.” și „P.”,

intimatele - pârâte au obținut foloase materiale, aspect care iarăși este ignorat

de către instanța de apel.

Și această critică poate

fi încadrată în dispozițiile art. 9 al art. 304 C. proc. civ.

- Dispozițiile art. 123

1

lit. a)-g) din lege privind gestiunea colectivă obligatorie, reținute de instanța

de apel, nu sunt aplicabile cauzei deoarece nu a fost vorba de o radiodifuzare a

operei muzicale câtă vreme opera a fost difuzată cu încălcarea dreptului la paternitatea

operei prin neindicarea numelui operei și a autorului acesteia. De asemenea opera

a fost modificată în integritatea sa și asociată cu sporturi publicitare, fiind

inclusă într-o operă derivată.

- Instanța de apel reține

greșit că în cauză nu sunt întrunite dispozițiile art. 13 lit. i) din lege referitoare

la existența unei opere derivate.

Astfel, prin faptul că

momentul coregrafic difuzat în cadrul emisiunii „D.T.” a încorporat opera recurentului

s-a realizat o opera derivată (compozită) și, mai mult decât atât, autorul operei

preexistente nu a autorizat niciodată utilizarea operei sale în opera derivată,

momentul coregrafic.

Dezvoltarea motivului

de recurs face posibilă încadrarea acestuia în motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

- Susținerile Curții de

Apel potrivit cărora emisiunea „D.T.” nu este o operă audiovizuală, sunt netemeinice

și nelegale întrucât „D.T.” reprezintă un program în sensul Legii nr. 504/2002 legea

audiovizualului, respectiv „ansamblu de imagini în mișcare, cu sau fără sunet, care

constituie un întreg identificabil prin titlu, conținut, formă sau autor, în cadrul

unei grile ori al unui catalog realizat de un furnizor de servicii media audiovizuale,

având forma și conținutul serviciilor de televiziune sau fiind comparabil ca formă

și conținut cu acestea”.

„D.T.” este o operă audiovizuală

în sensul art. 64 din Legea nr. 8/1996: „orice altă operă constând dintr-o succesiune

de imagini în mișcare, însoțite sau nu de sunete”.

Pârâta SC M.V. SRL, în

calitate de producător, a încălcat și dreptul la adaptare audiovizuală, drept reglementat

de art. 68 din Legea nr. 8/1996, potrivit căruia: „dreptul la adaptarea audiovizuală

este dreptul exclusiv al titularului dreptului de autor asupra unei opere preexistente

de a o transforma sau de a o include într-o operă audiovizuală”. „Cesiunea dreptului

prevăzut mai sus se poate face numai în baza unui contract scris între titularul

dreptului de autor și producătorul operei audiovizuale”, iar „autorizarea acordată

de titularul dreptului de autor asupra operei preexistente trebuie să prevadă expres

condițiile producției, difuzării și proiecției operei audiovizuale”. Răspunderea

pârâtei SC M.V. SRL, în calitate de producător, este reglementată de art. 65,

alin. (2) din Legea nr. 8/1996, potrivit căruia „producătorul unei opere audiovizuale

(...) își asumă responsabilitatea producerii operei”, în condiții de legalitate,

respectiv după obținerea tuturor autorizațiilor prevăzute de lege pentru respectarea

drepturilor autorilor ale căror opere preexistente au fost utilizate în opera audiovizuală.

Producătorul nu se poate prevala de necunoașterea legii ori de o omisiune în a observa

că în cadrul operei audiovizuale este inclusă o operă anterior născută purtătoare

de drepturi independente.

- Sunt netemeinice și

nelegale susținerile instanței de apel potrivit cărora nu s-au încălcat drepturile

conexe ale reclamantului întrucât art. 3.1 din contractul de licențiere nr. L1.

din 06 aprilie 2005 prevede „cesionarea drepturilor patrimoniale ale artistului

în conformitate cu prevederile art. 98 din lege pentru toate înregistrările realizate

de artist pe durata termenului”, iar înregistrare, potrivit art. 2.5 din același

contract înseamnă „orice fixare pe orice fel de suport a interpretărilor artistului”,

așadar reclamantul-apelant nu a cesionat către SC R. SRL drepturile conexe asupra

operelor sale, ci numai asupra înregistrărilor (CD-uri, casete, alte suporturi).

În concluzie, prima instanță

trebuia să rețină faptul că pârâtele au încălcat și drepturile conexe ale reclamantului,

astfel cum sunt reglementate de art. 98 din Legea nr. 8/1996, respectiv „dreptul

artistului interpret sau executant de a autoriza sau de a interzice fixarea interpretării

sau a execuției sale, închirierea interpretării sau a execuției sale, comunicarea

publică a interpretării sau execuției sale, ele”.

Față de împrejurarea că

se invocă greșita aplicare și interpretare a legii, critica poate fi încadrată în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În concluzie, se solicită

admiterea recursului și, drept consecință, să se constate încălcarea drepturilor

de autor aparținând reclamantului precum și a drepturilor conexe asupra compoziției

muzicale numită „Z.”.

Urmare a constatării încălcării

dreptului, urmează să se dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei

de 1.255.140 RON, echivalentul în RON a sumei de 300.000 euro, cu titlu de despăgubiri

pentru utilizarea neautorizată a compoziției muzicale numită „Z.” precum și obligarea

pârâtelor la publicarea integrală a hotărârii într-un ziar de mare tiraj.

Intimatele, prin întâmpinarea

formulată cu respectarea dispozițiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită

să se constate nulitatea recursului, în principal, iar în subsidiar, respingerea

căii de atac ca nefondată.

Înalta Curte, analizând

decizia prin raportare la criticile formulate și la temeiurile de drept incidente

cauzei reține caracterul nefondat al recursului pentru următoarele argumente ce

succed.

Prioritar, Înalta Curte

învederează că își însușește în totalitate motivele de fapt și de drept avute în

vedere de instanța superioară de fond la pronunțarea deciziei recurate.

Cu referire la excepția

invocată de pârâte, se reține că recursul, deși nu foarte bine argumentat și structurat,

vizează probleme de nelegalitate ce pot fi încadrate, așa cum de altfel s-a procedat

odată cu prezentarea motivelor invocate, conform art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

De precizat că indicarea

de către recurent a dispozițiilor art. 282-298 C. proc. civ., art. 3 alin. (1),

art. 7, art. 10, art. 12, art. 13, art. 15, art. 43 alin. (1), art. 64, art. 65

alin. (2), art. 68. art. 71 alin. (1), art. 95, art. 98 și art. 139 din Legea

nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare, art. 998-999 C. civ.,

art. 172 alin. (1) C. proc. civ., art. 28, alin. (1) din Legea nr. 504/2002,

art. 54 din Decretul nr. 31/1954, a prevederilor Convenției de la Berna pentru protecția

operelor literare și artistice din 1886, la care România a aderat prin Legea

nr. 77/1998, a prevederilor Convenției internaționale pentru protecția artiștilor

interpreți sau executanți, a producătorilor de fonograme și a organismelor de radiodifuziune,

încheiată la Roma la 26 octombrie 1961, la care România a aderat prin Legea nr.

76/1998 și a prevederilor Convenției universale privind drepturile de autor, adoptata

la Geneva la data de 1952 și revizuită la Paris în 1971, nu reprezintă indicarea

motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, cerută de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Aceasta pentru că cerința

se referă la indicarea motivelor de casare ori de modificare astfel cum sunt structurate

în art. 304 C. proc. civ. și nu la temeiurile de drept material ori procesual aplicabile

fondului pricinii.

De remarcat că, din eroare,

sunt indicate dispozițiile aplicabile în calea devolutivă a procesului, respectiv

art. 282-298 C. proc. civ.

- Recurentul invocă existența

unor motive contradictorii în considerentele deciziei în sensul că, deși instanța

face aplicarea dispozițiilor art. 174 C. proc. civ., considerând dovedite pretențiile

reclamantului urmare a nedepunerii contractelor de publicitate, totuși menține hotărârea

primei instanțe.

Contrar opiniei recurentului,

argumentația instanței de apel nu este contradictorie.

Doar în situația în care

s-ar fi constatat încălcarea drepturilor de autor ori de artist interpret s-ar fi

putut constata ca dovedite pretențiile materiale ale reclamantului.

Față de împrejurarea că

instanța de apel a reținut legalitatea și temeinicia primei hotărâri de fond prin

care s-a constatat că nu s-au încălcat dispozițiile art. 16, art. 68, art. 106

1

,

art. 113 lit. a), art. 98, art. 12, art. 13, art. 123

1

alin. (1) și

(2), art. 103-106, art. 106

5

, art. 133, art. 10, art. 139, art. 43 și

art. 47 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, reținerea

dispozițiilor art. 174 C. proc. civ. nu au nicio relevanță câtă vreme scopul depunerii

contractelor de publicitate era acela de a determina cuantumul prejudiciului material

suferit de reclamant.

- Pct. 10 și 11 ale

art. 304 C. proc. civ., ce permiteau analizarea în calea extraordinară de atac și

a temeiniciei hotărârii pronunțate în apel, au fost abrogate prin art. 1 pct. 111

1

și, respectiv art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 aprobată prin Legea nr. 219/2005.

Alin. 1 al art. 304 C.

proc. civ., stabilește că deciziile pronunțate în apel pot fi modificate sau casate

doar pentru motive de nelegalitate.

Recurentul nu invocă nestabilirea

pe deplin a împrejurărilor de fapt ale cauzei, pentru a fi incidente dispozițiile

art. 314 C. proc. civ., ci faptul că încălcarea drepturilor morale și patrimoniale

a fost probată prin probatoriul administrat în cauză.

Față de conținutul textelor

de lege amintite, critica referitoare la greșita interpretare de către instanța

de apel a probelor administrate în cauză nu poate fi primită întrucât privește aspecte

de netemeinicie.

Recurentul invocă alterarea/modificarea

melodiei „Z.” urmare a întreruperii cursului acesteia printr-un spot publicitar,

fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996.

În susținerea motivului

de recurs se invocă conținutul DVD-urilor ce au stocat difuzarea melodiei pe postul

SC P.T. SA în cadrul emisiunii „D.T.” și secvența înregistrată pe internet.

Se observă faptul că recurentul

invocă tot interpretarea greșită a probelor administrate în cauză, fără a aduce

argumente suplimentare, pertinente în sensul celor susținute.

Drept urmare, similar

argumentelor folosite anterior, critica nu poate fi primită câtă vreme vizează aspecte

de netemeinicie și nu se invocă nestabilirea pe deplin a situației de fapt, de natură

să atragă completarea probatoriului.

De precizat, așa cum reține

Curtea de Apel, că întreruperea operei prin difuzarea unui spot publicitar nu este

de natură, prin ea însăși, să conducă la o atingere obiectivă a integrității operei

sau la o modificare a acesteia și nici la o alterare sau difuzare mai subtilă care

ar fi putut fi adusă acestei opere, în forma sau spiritul său.

În consecință, susținerile

referitoare la afectarea onoarei și reputației reclamantului rămân simple aserțiuni

în absența probatoriului relevant.

- O altă critică se referă

la împrejurarea aplicării greșite a dispozițiilor art. 123

1

lit. a)-g)

din lege privind gestiunea colectivă obligatorie.

Contrar opiniei reclamantului

dispozițiile arătate sunt pe deplin aplicabile cauzei.

Astfel, art. 123

1

alin. (1) din legea dreptului de autor prevede că gestiunea colectivă este obligatorie

pentru exercitarea drepturilor prevăzute la lit. a)-g, printre care și dreptul de

radiodifuzare a operelor muzicale - lit. d).

Alin. (2) al art. arată

că pentru categoriile prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă

îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat.

Așa fiind, chiar și în

absența mandatului acordat de reclamant organismului colectiv de gestiune - U.C.M.

din România - A.D.A.-dreptul de radiodifuzare cu privire la piese muzicală „Z.”

nu se poate exercita decât prin intermediul U.C.M. din România - A.D.A.

Mai mult decât atât, între

pârâta SC P.T. SA și U.C.M. din România - A.D.A. s-a încheiat o autorizație de licență

neexclusivă privind utilizarea operelor muzicale prin radiodifuzare ceea ce semnifică

obținerea de către reclamant a unei remunerații în considerarea calității sale de

autor al operei muzicale.

Organismul de televiziune

are obligația de a achita o remunerație stabilită conform metodologiilor în vigoare

către organismele de gestiune colectivă, și nu către titularii de drepturi. Drept

urmare, pârâtele, pentru utilizarea operei muzicale „Z.”, au obligația de a plăti

o remunerație către U.C.M. din România - A.D.A. și nu direct către autorul operei,

reclamantul.

De asemenea, reclamantul

nu se putea opune utilizării acestei opere muzicale, întrucât art. 112

1

din lege prevede că titularii de drepturi nu se pot opune utilizărilor operei care

generează o remunerație obligatorie.

- Recurentul susține aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 98 din Legea nr. 8/1996 întrucât din contractul de

licențiere rezultă că aceste drepturi nu au fost cesionate.

Numai că în capitolul

IV din contractul de licențiere nr. L1. din 6 aprilie 2005, prelungit prin actul

adițional nr. 58 din 19 ianuarie 2010, încheiat între SC R. SRL și SC M.F. SRL (C.P.F.),

prin care părțile au stabilit limitele cesionării, se prevede la art. 4.5 că dreptul

cesionat va cuprinde și dreptul exclusiv de a permite difuzarea publică a înregistrărilor

prin intermediul posturilor de radio și televiziune.

Situația de fapt reținută

de instanța de apel, necontestată de recurent, în sensul că la realizarea momentului

coregrafic din emisiune s-a folosit un CD produs de SC R. SRL, asupra căruia societatea

are toate drepturile patrimoniale conform contractului de licență demonstrează că

nu sunt încălcate dispozițiile art. 98 din lege, astfel cum a reținut și instanța

de apel, referitoare la drepturile artistului interpret.

- A mai reținut recurentul

că opera sa muzicală „Z.” a fost inclusă în opera audiovizuală „D.T.” fără ca pârâta

SC P.T. SA să aibă acordul său ca titular al dreptului de adaptare audiovizuală.

În cauză, așa cum au reținut

ambele instanțe de fond, nu este vorba de o operă audiovizuală (operă exprimată

printr-un procedeu similar cinematografiei sau orice altă operă constând dintr-o

succesiune de imagini în mișcare, însoțite sau nu de sunete-art. 64), ori de o înregistrare

audiovizuală (fixarea unei opere audiovizuale sau a unei secvențe de imagini în

mișcare, însoțite sau nu de sunet, oricare ar fi metoda și suportul pentru această

fixare - art. 106

1

). Și aceasta pentru că opera reclamantului a fost

utilizată în cadrul unei emisiuni TV, noțiune folosită de art. 113 lit. a) din lege

și asupra căreia SC SC P.T. SA deține toate drepturile în exclusivitate.

Deosebit de aceasta, de

remarcat că recurentul nu formulează niciun contraargument față de motivarea instanței

de apel.

Recurentul, fără a contracara

considerentele avute în vedere de instanța de apel atunci când a reținut că nu s-a

realizat o operă derivată, face afirmația că momentul coregrafic a încorporat opera

sa ceea ce semnifică crearea unei opere derivate.

Opera derivată este opera

creată plecând de la una sau mai multe opere preexistente. Prin realizare unei opere

derivate, se înțelege, conform doctrinei, traducerea, publicarea în culegeri, adaptarea,

precum și orice altă transformare a unei opere preexistente, dacă aceasta constituie

creație intelectuală.

În cauză, creația intelectuală

muzicală „Z.” nu a fost adaptată ori transformată, ci folosită ca temă muzicală

pentru unul dintre numerele coregrafice ale emisiunii.

Mai mult decât atât, asocierea

sunetelor cu imagini este definitoriu pentru specificul televiziunii, nefiind o

adaptare a operei, ci o radiodifuzare în condițiile art. 123

1

lit.

a) și f) din Legea nr. 8/1996.

Înalta Curte, pentru cele

ce preced, va respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului invocată de intimatele - pârâte SC M.V. SRL și SC SC P.T. SA SA.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul C.P.F. împotriva deciziei nr. 262A din data de

15 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie

2012.