ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7103/2012

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față reține următoarele. Prin cererea înregistrată la data de 26 mai 2010, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul C.P.F. a chemat în judecată pe pârâții SC M.V. SRL și SC P.T.

SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța: să se constate încălcarea drepturilor sale de autor și a drepturilor conexe asupra compoziției muzicale numită „Z.” de către pârâte; să se dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 1.255.140 RON (echivalentul în RON al sumei de 300.000 euro calculată la cursul BNR din data de 25 mai 2010 - data formulării acțiunii), cu titlu de despăgubiri pentru utilizarea neautorizată a compoziției muzicale numită „Z.” precum și pentru repararea prejudiciului cauzat; să se dispună obligarea pârâtelor la publicarea integrală a hotărârii ce se va pronunța în mijloacele de comunicare în masă, respectiv într-un ziar de mare tiraj, pe cheltuiala acestora.

Prin sentința civilă nr. 808 din 4 mai 2011 Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamant, prin decizia nr. 262/A din 15 noiembrie 2011 a respins calea de atac ca nefondată pentru considerentele ce urmează: Apelantul - reclamant a solicitat prin cererea de chemare în judecată să se constate încălcarea drepturilor sale de autor, precum și a drepturilor conexe asupra compoziției muzicale „Z.”, ce constituie o operă originală de creație intelectuală în domeniul artistic, conform dispozițiilor art. 7 din lege , considerând totodată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 139 din Legea nr. 8/1996 cât privește cel de-al doilea capăt de cerere prin care se solicită obligarea pârâtelor, în solidar, la plata despăgubirilor pentru încălcarea drepturilor menționate și pentru repararea prejudiciului cauzat . Se face distincție totodată între încălcarea drepturilor morale de autor, respectiv: încălcarea dreptului la paternitatea operei, reglementat în cuprinsul dispozițiilor art. 10 lit. b) din lege și încălcarea dreptului prevăzut în cuprinsul dispozițiilor art. 10 lit. d) din lege, privind respectarea integrității operei, și drepturile patrimoniale de autor, prevăzute de art. 12 din lege, conform cărora autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa,

inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții, art. 13 lit. f), și i, conform cărora utilizarea unei opere dă naștere la drepturi patrimoniale, distincte și exclusive, ale autorului de a autoriza sau de a interzice: f) comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziția publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public; g) radiodifuzarea operei; i) realizarea de opere derivate, precum și a dreptului prevăzut de art. 68 din lege, privind adaptarea audiovizuală . Astfel, cum rezultă din probatoriile administrate în cauză, reclamantul are calitatea de autor al operei muzicale „Z.” conform dispozițiilor art. 3 din lege, acesta compunând atât muzica cât și versurile piesei - aspect necontestat de pârâte, reclamantul realizând și interpretarea și execuția operei, având și calitatea de artist interpret sau executant, conform art. 95 din lege, bucurându-se de drepturile morale și patrimoniale prevăzute la art. 96 și 98 din lege . Curtea a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale invocate de reclamant, în sensul că în cauză nu s-a dovedit încălcarea drepturilor de autor morale sau patrimoniale sau a drepturilor conexe ale artistului interpret,

așa încât în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 139 din lege, privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. Astfel, cât privește dreptul la paternitatea operei se susține că nu s-a menționat numele operei și nici numele autorului operei, la sfârșitul momentului coregrafic care a fost asociat cu opera, menționându-se doar „B.D.T.”, „coregrafia E.S.” , iar pe site-ul emisiunii s-a menționat faptul că E.S. a realizat coregrafia cu nr. 100 pe piesa „Z.” a lui M.M.

Cu privire la acest aspect Curtea a reținut că în ce privește latura pozitivă a acestui drept, constând în posibilitatea autorului de a revendica oricând calitatea de autor, în cauză nu s-a făcut dovada unei încălcări, având în vedere că în urma vizionarii DVD -ului atașat la dosarul de fond, conținând o înregistrare a momentului coregrafic realizat pe piesa „Z.” în cadrul emisiunii „D.T.”, a rezultat o situație contrară celei prezentate de reclamant și susținută prin motivele de apel, în sensul că la finalul piesei, prezentatorul emisiunii, Ș.B., a menționat că autorul piesei „Z.” este „C.“, iar coregrafia îi aparține lui E.S. Cel de-al doilea DVD, prezintă aceeași secvență din emisiune, însă înregistrarea se oprește înainte de momentul în care prezentatorul emisiunii menționează numele autorului melodiei și titlul piesei muzicale.

Referitor la DVD-ul ce cuprinde secvența înregistrată de pe internet, respectiv de pe site-ul emisiunii „D.T.“ s-a reținut că momentul prezentat se oprește de asemenea înainte de intervenția prezentatorului emisiunii. Cât privește latura negativă a dreptului moral de autor privind paternitatea operei, aceasta implică existența unor acte de uzurpare sau de contestare a calității de autor de către terți, aspecte ce nu au fost invocate în cauză. Prin urmare, Curtea a apreciat că susținerile reclamantului privind încălcarea dreptului la paternitatea operei sunt nesusținute de materialul probatoriu administrat în cauză, cererea întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. b) din lege fiind nefondată.

Referitor la pretinsa încălcare a dreptului conferit de dispozițiile art. 10 lit. d) din lege, privind respectarea integrității operei, s-a susținut că aceasta este produsă ca urmare a întreruperii operei pentru difuzarea unui spot publicitar și, respectiv, sincronizarea operei cu imagini și spoturi publicitare, faptă de natură să cauzeze prejudicii reclamantului. S-a susținut totodată că această faptă reprezintă o modificare a operei, prin afectarea integrității sale. În cuprinsul cererii de chemare în judecată nu se precizează dacă această pretinsă atingere adusă operei s-a realizat în momentul difuzării emisiunii TV sau doar pe site-ul emisiunii „D.T.“, astfel încât susținerile au fost analizate raportat la cele două momente.

Astfel, cât privește difuzarea melodiei pe postul SC P.T. SA, în cadrul emisiunii „D.T.“, în urma vizionarii DVD-ului propus ca mijloc de probă, s-a reținut că acest moment nu a fost întrerupt de reclame TV . În cuprinsul DVD-ului conținând secvența înregistrată de pe internet se constată că reclama „A.“ a fost difuzată înainte și după prezentarea momentului coregrafic realizat pe piesa „Z.“, iar piesa a fost întreruptă o singură dată pentru difuzarea unui scurt clip publicitar privind produsul „H.S.“ , fără însă ca melodia să fie sincronizată cu imagini ale clipului publicitar, astfel cum susține apelantul. Situația de fapt este complet diferită față de cea prezentată în cuprinsul deciziei civile nr. 2156/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de reclamant.

În această speță pârâta a folosit un clip publicitar, în cadrul campaniei „M.C.“, realizat fără acordul reclamantului prin suprapunerea materialului publicitar pe melodia aparținând artistului C.P.F., cu vocea actorului R.A. Curtea a apreciat că întreruperea operei prin difuzarea unui spot publicitar nu este de natură, prin ea însăși, să conducă la o atingere a integrității operei sau la o modificare a acesteia. Deși apelantul reclamant a susținut că opera este sincronizată cu un clip publicitar, acest fapt nu este dovedit prin probatoriile administrate, astfel cum s-a arătat. Cât privește pretinsa încălcare a drepturilor patrimoniale de autor ale reclamantului și a drepturilor conexe, Curtea a reținut următoarele: În cuprinsul cererii de chemare în judecată, în cadrul prezentării privind încălcarea drepturilor patrimoniale de autor, s-a susținut încălcarea dreptului reglementat prin dispozițiile art. 12 din lege, în sensul că pârâta SC M.V.

SRL, în calitate de producător al emisiunii și pârâta SC P.T. SA au utilizat și au pus la dispoziția publicului compoziția reclamantului, fără consimțământul acestuia, fără a face mențiuni cu privire la modificarea operei. În cuprinsul motivelor de apel însă, reclamantul face susțineri noi, în sensul că încălcarea dreptului reglementat de art. 12 din lege s-a realizat nu doar prin radiodifuzarea operei muzicale, ci prin aceea că s-a încălcat dreptul la paternitatea operei și totodată opera a fost modificată în integritatea sa și asociată cu spoturi publicitare. Cât privește dreptul la paternitatea operei și dreptul la integritatea operei, acestea au fost reglementate în mod distinct de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 10 lit. b) și d) din lege, și au făcut obiectul analizei, astfel cum s-a arătat mai sus.

Susținerile privind modificările aduse operei, ca argument al cererii de constatare a încălcării dreptului patrimonial prevăzut la art. 12 din lege, au fost formulate însă pentru prima oară în apel, Curtea apreciind că acestea reprezintă cereri noi, care nu pot fi formulate pentru prima oară în această cale de atac, astfel încât nu pot face obiectul analizei de legalitate. Prin urmare, față de modalitatea în care a fost formulată cererea reclamantului, privind încălcarea prevederilor art. 12, se reține că în mod corect a constatat instanța de fond aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 123 1 din lege, privind gestiunea colectivă obligatorie, referitor la drepturile prevăzute la literele a-g din lege, printre care și dreptul la radiodifuzarea operelor muzicale.

Potrivit prevederilor art. 130 alin. (1) lit. e) din lege, organismele de gestiune colectivă au obligația de a colecta sumele datorate de utilizatori și de a le repartiza între titularii de drepturi, potrivit prevederilor din statut. A mai susținut reclamantul că i-a fost încălcat dreptul reglementat în cuprinsul dispozițiilor art. 13 lit. i) și f), în sensul că radiodifuzarea operei s-a făcut fără acordul sau, iar pe de altă parte se susține că pârâta SC M.V. SRL a reprodus opera în cadrul emisiunii, asociind-o cu un moment coregrafic, creând în acest fel o operă derivată. S-a mai arătat că au fost folosite spoturi publicitare fără acordul reclamantului. Curtea a reținut că pârâta SC P.T. SA, în calitatea sa de organism de televiziune, beneficiază la rândul său de drepturile patrimoniale conferite în baza art. 113 din lege.

Mai mult, între această pârâtă și organismul de gestiune colectivă - U.C.M. din România - A.D.A. s-a încheiat o autorizație de licență neexclusivă privind utilizarea operelor muzicale prin radiodifuzare, cu nr. Q1. din 20 februarie 2008, astfel încât utilizarea în cadrul emisiunii a unei opere muzicale, cum este și situația reclamantului este de natură să genereze o remunerație în favoarea titularilor operelor respective. Prin urmare, față de cele mai sus reținute, Curtea a apreciat ca fiind nefondate susținerile din cererea de apel în sensul că radiodifuzarea piesei muzicale a fost făcută fără a se obține în prealabil autorizația prevăzută de lege. Printre argumentele folosite de către reclamant în susținerea tezei privind crearea unei opere derivate, s-a indicat ipoteza adaptării, enumerată la lit. a). a art. 8 din lege.

Curtea a apreciat că utilizarea operei muzicale „Z.”, aparținând reclamantului, în cadrul unui moment coregrafic, nu constituie o adaptare, în sensul prevăzut de lege, având în vedere că piesa muzicală și-a păstrat forma nealterată. Mai mult, în cauză nu a fost dovedită nici realizarea unei alte forme de operă derivată, avându-se în vedere că opera inițială nu a suferit niciun fel de modificare sau transformare, astfel cum se prevede în cuprinsul dispozițiilor art. 8 și 16 din lege. Cât privește opera compozită, la care a făcut referire reclamantul în cuprinsul cererii de apel, s-a reținut că aceasta este reglementată ca o varietate a operei derivate în dreptul francez. Legislația română nu prevede însă această categorie de operă derivată, făcând doar o enumerare nelimitativă a operelor derivate create plecând de la una sau mai multe opere preexistente.

În cazul operei derivate condiția originalității nu poate fi îndeplinită la modul absolut decât atunci când dependența ei față de opera preexistentă este atât de redusă încât rolul acesteia din urmă a fost exclusiv acela de a stimula crearea unei opere, în realitate autonome, situație existentă și în ipoteza de față.

A fost găsită nefondată și susținerea reclamantului în sensul că s-ar fi creat o opera derivată, prin asocierea piesei muzicale cu spoturi publicitare, atâta vreme cât, astfel cum s-a mai arătat, din probatoriile administrate a rezultat că în cadrul radiodifuzării piesa nu a fost întreruptă de clipuri publicitate, iar în cadrul prezentării de pe site-ul emisiunii „D.T.” opera muzicală nu a fost asociată cu clipuri publicitare, astfel cum se susține, ci a fost doar întreruptă prin difuzarea unui scurt clip publicitar, fapt ce nu este de natură să conducă la formarea unei opere derivate, neexistând nicio activitate de transformare sau modificare a operei muzicale.

Referitor la pretinsa încălcare a dreptului patrimonial prevăzut de art. 68 din lege, privind adaptarea audiovizuală, reclamantul a susținut că emisiunea „D.T.” este o operă audiovizuală în sensul art. 64 din Legea nr. 8/1996, iar prin includerea operei muzicale „Z.” în opera audiovizuală menționată, fără acordul titularului dreptului de autor , pârâta SC M.V. SRL , în calitate de producător a încălcat dreptul la adaptare audiovizuală. Legiuitorul a definit opera audiovizuală în cuprinsul dispozițiilor art. 64 din lege , ca fiind „opera cinematografică, opera exprimată printr-un procedeu similar cinematografiei sau orice altă operă constând dintr-o succesiune de imagini în mișcare, însoțite sau nu de sunete.” În actuala reglementare a legii dreptului de autor, opera audiovizuală este calificată ca fiind o operă comună.

În cuprinsul dispozițiilor art. 65 din lege sunt definite noțiunile de autor principal al operei audiovizuale și respectiv aceea de producător al operei audiovizuale, iar la alineatul trei al acestor dispoziții legale se prevede, ca o condiție obligatorie pentru realizarea operei audiovizuale, forma scrisă pe care trebuie să o îmbrace contractul dintre producător și autorul principal al operei. Cum în cauză pârâtele au contestat calitatea de operă audiovizuală a emisiunii de televiziune „D.T.”, iar reclamantul nu a înțeles să administreze niciun fel de probe cu privire la dovedirea îndeplinirii acestei cerințe legale obligatorii, privind contractul dintre autorul principal al operei și producător, Curtea a apreciat că în cauză este nedovedită aceasta calitate.

Totodată, astfel cum a reținut instanța de fond, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 113 din lege, având în vedere că opera reclamantului a fost utilizată în cadrul emisiunii TV „D.T.” , iar în conformitate cu aceste prevederi legale pârâtei SC P.T. SA, în calitate de organism de televiziune îi sunt recunoscute o serie de drepturi patrimoniale. Curtea a apreciat că nu s-a dovedit în cauză săvârșirea unei fapte ilicite, constând în încălcarea drepturilor prevăzute la art. 68 din lege . Cât privește drepturile conexe ale artistului interpret C.P.F., reglementate în cuprinsul dispozițiilor art. 98 din lege, s-a reținut că în baza contractului de licențiere nr. L1. din 6 aprilie 2005, încheiat între SC R. SRL și SC M.F.

SRL s-a realizat cesionarea drepturilor patrimoniale ale artistului C.P.F., pentru toate înregistrările realizate de artist. În cuprinsul prevederilor capitolului IV din contract, părțile au stabilit care sunt limitele exercitării dreptului cesionat, iar la art. 4.5 se prevede că dreptul cesionat va include și dreptul exclusiv de a permite difuzarea publică a înregistrărilor prin intermediul posturilor de radio și televiziune. Conform actului adițional la acest contract, cu nr. 58 din 19 ianuarie 2010, încheiat între SC R. SRL și C.P.F., părțile au stabilit prelungirea duratei de valabilitate a contractului inițial. Având în vedere că la realizarea momentului coregrafic din emisiunea „D.T.” s-a folosit un CD produs de SC R. SRL - aspect necontestat de părți, iar conform contractului de licență această parte are toate drepturile patrimoniale asupra acestui CD, Curtea a apreciat că în cauza nu s-a făcut dovada încălcării drepturilor conexe ale reclamantului.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, cu nerespectarea dispozițiilor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., în sensul neindicării motivelor de nelegalitate pe care se sprijină. Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată cele ce urmează. - Instanța, deși face aplicarea dispozițiilor art. 172 și 174 C. proc. civ., față de împrejurarea că pârâtele nu au depus la dosar, deși au fost obligate de instanță, contractele de publicitate pentru produsele „H.S.”, „A.” și „P.”, totuși respinge apelul ca nefondat. Scopul administrării acestor probe era acela de a determina profitul obținut de pârâte din asocierea, fără consimțământul autorului, a operei „Z.”. Critica poate fi încadrată în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., deoarece se invocă în fapt existența unor motive contradictorii în corpul deciziei. - Susținerile instanței de apel referitoare la faptul că nu s-a dovedit încălcarea drepturilor morale sau patrimoniale sau a drepturilor conexe ale artistului interpret sunt eronate. Astfel, în cadrul emisiunii „D.T.”, la sfârșitul momentului coregrafic care a fost asociat cu opera s-a menționat doar „B.D.T., Coregrafia E.S.” iar pe site-ul emisiunii „D.T." s-a menționat faptul că „E.S. a realizat coregrafia cu nr. 100 pe piesa „Z.” a lui M.M.”. Astfel, intimatele au încălcat dreptul la paternitatea operei reglementat de art. 10 din Legea nr. 8/1996. Faptul că, la sfârșitul momentului coregrafic în care este incorporată opera muzicală a apelantului, prezentatorul emisiunii face următoarea remarcă: „foarte frumoasă și melodia lui C. „Z.”, nu acoperă încălcarea dreptului menționat mai sus.

Dezvoltarea motivelor face posibilă încadrarea criticii în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - Așa cum s-a arătat în cererea de apel, similar cu motivarea cererii de chemare în judecată, opera este întreruptă pentru difuzarea unui spot publicitar la produsul „H.S.” și în timpul difuzării operei, este menționat pe pagina de internet a emisiunii „D.T.” „P.”, ceea ce reprezintă tot o reclamă, pe care însă Curtea de Apel a omis-o din motivarea hotărârii. Singurele imagini cu care poate fi asociată opera sunt imaginile videoclipului operei. Pârâta SC M.V. SRL. a realizat o modificare a operei prin afectarea integrității sale, încălcând astfel dreptul moral de autor prevăzut de art. 10 din Legea nr. 8/1996 potrivit căruia „autorul unei opere are dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei”.

Este evident faptul că onoarea și reputația autorului au fost prejudiciate în condițiile în care opera sa a fost asociată cu spoturi publicitare fără acordul autorului. În plus, este evident faptul că din spoturile publicitare menționate, respectiv „A.”, „H.S.” și „P.”, intimatele - pârâte au obținut foloase materiale, aspect care iarăși este ignorat de către instanța de apel. Și această critică poate fi încadrată în dispozițiile art. 9 al art. 304 C. proc. civ. - Dispozițiile art. 123 1 lit. a)-g) din lege privind gestiunea colectivă obligatorie, reținute de instanța de apel, nu sunt aplicabile cauzei deoarece nu a fost vorba de o radiodifuzare a operei muzicale câtă vreme opera a fost difuzată cu încălcarea dreptului la paternitatea operei prin neindicarea numelui operei și a autorului acesteia.

De asemenea opera a fost modificată în integritatea sa și asociată cu sporturi publicitare, fiind inclusă într-o operă derivată. - Instanța de apel reține greșit că în cauză nu sunt întrunite dispozițiile art. 13 lit. i) din lege referitoare la existența unei opere derivate. Astfel, prin faptul că momentul coregrafic difuzat în cadrul emisiunii „D.T.” a încorporat opera recurentului s-a realizat o opera derivată (compozită) și, mai mult decât atât, autorul operei preexistente nu a autorizat niciodată utilizarea operei sale în opera derivată, momentul coregrafic. Dezvoltarea motivului de recurs face posibilă încadrarea acestuia în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

- Susținerile Curții de Apel potrivit cărora emisiunea „D.T.” nu este o operă audiovizuală, sunt netemeinice și nelegale întrucât „D.T.” reprezintă un program în sensul Legii nr. 504/2002 legea audiovizualului, respectiv „ansamblu de imagini în mișcare, cu sau fără sunet, care constituie un întreg identificabil prin titlu, conținut, formă sau autor, în cadrul unei grile ori al unui catalog realizat de un furnizor de servicii media audiovizuale, având forma și conținutul serviciilor de televiziune sau fiind comparabil ca formă și conținut cu acestea”. „D.T.” este o operă audiovizuală în sensul art. 64 din Legea nr. 8/1996: „orice altă operă constând dintr-o succesiune de imagini în mișcare, însoțite sau nu de sunete”.

Pârâta SC M.V. SRL, în calitate de producător, a încălcat și dreptul la adaptare audiovizuală, drept reglementat de art. 68 din Legea nr. 8/1996, potrivit căruia: „dreptul la adaptarea audiovizuală este dreptul exclusiv al titularului dreptului de autor asupra unei opere preexistente de a o transforma sau de a o include într-o operă audiovizuală”. „Cesiunea dreptului prevăzut mai sus se poate face numai în baza unui contract scris între titularul dreptului de autor și producătorul operei audiovizuale”, iar „autorizarea acordată de titularul dreptului de autor asupra operei preexistente trebuie să prevadă expres condițiile producției, difuzării și proiecției operei audiovizuale”. Răspunderea pârâtei SC M.V.

SRL, în calitate de producător, este reglementată de art. 65, alin. (2) din Legea nr. 8/1996, potrivit căruia „producătorul unei opere audiovizuale (...) își asumă responsabilitatea producerii operei”, în condiții de legalitate, respectiv după obținerea tuturor autorizațiilor prevăzute de lege pentru respectarea drepturilor autorilor ale căror opere preexistente au fost utilizate în opera audiovizuală. Producătorul nu se poate prevala de necunoașterea legii ori de o omisiune în a observa că în cadrul operei audiovizuale este inclusă o operă anterior născută purtătoare de drepturi independente. - Sunt netemeinice și nelegale susținerile instanței de apel potrivit cărora nu s-au încălcat drepturile conexe ale reclamantului întrucât art. 3.1 din contractul de licențiere nr. L1.

din 06 aprilie 2005 prevede „cesionarea drepturilor patrimoniale ale artistului în conformitate cu prevederile art. 98 din lege pentru toate înregistrările realizate de artist pe durata termenului”, iar înregistrare, potrivit art. 2.5 din același contract înseamnă „orice fixare pe orice fel de suport a interpretărilor artistului”, așadar reclamantul-apelant nu a cesionat către SC R. SRL drepturile conexe asupra operelor sale, ci numai asupra înregistrărilor (CD-uri, casete, alte suporturi). În concluzie, prima instanță trebuia să rețină faptul că pârâtele au încălcat și drepturile conexe ale reclamantului, astfel cum sunt reglementate de art. 98 din Legea nr. 8/1996, respectiv „dreptul artistului interpret sau executant de a autoriza sau de a interzice fixarea interpretării sau a execuției sale, închirierea interpretării sau a execuției sale, comunicarea publică a interpretării sau execuției sale, ele”.

Față de împrejurarea că se invocă greșita aplicare și interpretare a legii, critica poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În concluzie, se solicită admiterea recursului și, drept consecință, să se constate încălcarea drepturilor de autor aparținând reclamantului precum și a drepturilor conexe asupra compoziției muzicale numită „Z.”. Urmare a constatării încălcării dreptului, urmează să se dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 1.255.140 RON, echivalentul în RON a sumei de 300.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru utilizarea neautorizată a compoziției muzicale numită „Z.” precum și obligarea pârâtelor la publicarea integrală a hotărârii într-un ziar de mare tiraj.

Intimatele, prin întâmpinarea formulată cu respectarea dispozițiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită să se constate nulitatea recursului, în principal, iar în subsidiar, respingerea căii de atac ca nefondată. Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate și la temeiurile de drept incidente cauzei reține caracterul nefondat al recursului pentru următoarele argumente ce succed. Prioritar, Înalta Curte învederează că își însușește în totalitate motivele de fapt și de drept avute în vedere de instanța superioară de fond la pronunțarea deciziei recurate. Cu referire la excepția invocată de pârâte, se reține că recursul, deși nu foarte bine argumentat și structurat, vizează probleme de nelegalitate ce pot fi încadrate, așa cum de altfel s-a procedat odată cu prezentarea motivelor invocate, conform art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. De precizat că indicarea de către recurent a dispozițiilor art. 282-298 C. proc. civ., art. 3 alin. (1), art. 7, art. 10, art. 12, art. 13, art. 15, art. 43 alin. (1), art. 64, art. 65 alin. (2), art. 68. art. 71 alin. (1), art. 95, art. 98 și art. 139 din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare, art. 998-999 C. civ., art. 172 alin. (1) C. proc.

civ., art. 28, alin. (1) din Legea nr. 504/2002, art. 54 din Decretul nr. 31/1954, a prevederilor Convenției de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice din 1886, la care România a aderat prin Legea nr. 77/1998, a prevederilor Convenției internaționale pentru protecția artiștilor interpreți sau executanți, a producătorilor de fonograme și a organismelor de radiodifuziune, încheiată la Roma la 26 octombrie 1961, la care România a aderat prin Legea nr. 76/1998 și a prevederilor Convenției universale privind drepturile de autor, adoptata la Geneva la data de 1952 și revizuită la Paris în 1971, nu reprezintă indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, cerută de art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. Aceasta pentru că cerința se referă la indicarea motivelor de casare ori de modificare astfel cum sunt structurate în art. 304 C. proc. civ. și nu la temeiurile de drept material ori procesual aplicabile fondului pricinii. De remarcat că, din eroare, sunt indicate dispozițiile aplicabile în calea devolutivă a procesului, respectiv art. 282-298 C. proc. civ. - Recurentul invocă existența unor motive contradictorii în considerentele deciziei în sensul că, deși instanța face aplicarea dispozițiilor art. 174 C. proc. civ., considerând dovedite pretențiile reclamantului urmare a nedepunerii contractelor de publicitate, totuși menține hotărârea primei instanțe. Contrar opiniei recurentului, argumentația instanței de apel nu este contradictorie.

Doar în situația în care s-ar fi constatat încălcarea drepturilor de autor ori de artist interpret s-ar fi putut constata ca dovedite pretențiile materiale ale reclamantului. Față de împrejurarea că instanța de apel a reținut legalitatea și temeinicia primei hotărâri de fond prin care s-a constatat că nu s-au încălcat dispozițiile art. 16, art. 68, art. 106 1 , art. 113 lit. a), art. 98, art. 12, art. 13, art. 123 1 alin. (1) și (2), art. 103-106, art. 106 5 , art. 133, art. 10, art. 139, art. 43 și art. 47 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, reținerea dispozițiilor art. 174 C. proc. civ. nu au nicio relevanță câtă vreme scopul depunerii contractelor de publicitate era acela de a determina cuantumul prejudiciului material suferit de reclamant.

- Pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., ce permiteau analizarea în calea extraordinară de atac și a temeiniciei hotărârii pronunțate în apel, au fost abrogate prin art. 1 pct. 111 1 și, respectiv art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 aprobată prin Legea nr. 219/2005. Alin. 1 al art. 304 C. proc. civ., stabilește că deciziile pronunțate în apel pot fi modificate sau casate doar pentru motive de nelegalitate. Recurentul nu invocă nestabilirea pe deplin a împrejurărilor de fapt ale cauzei, pentru a fi incidente dispozițiile art. 314 C. proc. civ., ci faptul că încălcarea drepturilor morale și patrimoniale a fost probată prin probatoriul administrat în cauză. Față de conținutul textelor de lege amintite, critica referitoare la greșita interpretare de către instanța de apel a probelor administrate în cauză nu poate fi primită întrucât privește aspecte de netemeinicie.

Recurentul invocă alterarea/modificarea melodiei „Z.” urmare a întreruperii cursului acesteia printr-un spot publicitar, fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996. În susținerea motivului de recurs se invocă conținutul DVD-urilor ce au stocat difuzarea melodiei pe postul SC P.T. SA în cadrul emisiunii „D.T.” și secvența înregistrată pe internet. Se observă faptul că recurentul invocă tot interpretarea greșită a probelor administrate în cauză, fără a aduce argumente suplimentare, pertinente în sensul celor susținute. Drept urmare, similar argumentelor folosite anterior, critica nu poate fi primită câtă vreme vizează aspecte de netemeinicie și nu se invocă nestabilirea pe deplin a situației de fapt, de natură să atragă completarea probatoriului.

De precizat, așa cum reține Curtea de Apel, că întreruperea operei prin difuzarea unui spot publicitar nu este de natură, prin ea însăși, să conducă la o atingere obiectivă a integrității operei sau la o modificare a acesteia și nici la o alterare sau difuzare mai subtilă care ar fi putut fi adusă acestei opere, în forma sau spiritul său. În consecință, susținerile referitoare la afectarea onoarei și reputației reclamantului rămân simple aserțiuni în absența probatoriului relevant. - O altă critică se referă la împrejurarea aplicării greșite a dispozițiilor art. 123 1 lit. a)-g) din lege privind gestiunea colectivă obligatorie. Contrar opiniei reclamantului dispozițiile arătate sunt pe deplin aplicabile cauzei.

Astfel, art. 123 1 alin. (1) din legea dreptului de autor prevede că gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea drepturilor prevăzute la lit. a)-g, printre care și dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale - lit. d). Alin. (2) al art. arată că pentru categoriile prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat. Așa fiind, chiar și în absența mandatului acordat de reclamant organismului colectiv de gestiune - U.C.M. din România - A.D.A.-dreptul de radiodifuzare cu privire la piese muzicală „Z.” nu se poate exercita decât prin intermediul U.C.M. din România - A.D.A. Mai mult decât atât, între pârâta SC P.T.

SA și U.C.M. din România - A.D.A. s-a încheiat o autorizație de licență neexclusivă privind utilizarea operelor muzicale prin radiodifuzare ceea ce semnifică obținerea de către reclamant a unei remunerații în considerarea calității sale de autor al operei muzicale. Organismul de televiziune are obligația de a achita o remunerație stabilită conform metodologiilor în vigoare către organismele de gestiune colectivă, și nu către titularii de drepturi. Drept urmare, pârâtele, pentru utilizarea operei muzicale „Z.”, au obligația de a plăti o remunerație către U.C.M. din România - A.D.A. și nu direct către autorul operei, reclamantul. De asemenea, reclamantul nu se putea opune utilizării acestei opere muzicale, întrucât art. 112 1 din lege prevede că titularii de drepturi nu se pot opune utilizărilor operei care generează o remunerație obligatorie.

- Recurentul susține aplicarea greșită a dispozițiilor art. 98 din Legea nr. 8/1996 întrucât din contractul de licențiere rezultă că aceste drepturi nu au fost cesionate. Numai că în capitolul IV din contractul de licențiere nr. L1. din 6 aprilie 2005, prelungit prin actul adițional nr. 58 din 19 ianuarie 2010, încheiat între SC R. SRL și SC M.F. SRL (C.P.F.), prin care părțile au stabilit limitele cesionării, se prevede la art. 4.5 că dreptul cesionat va cuprinde și dreptul exclusiv de a permite difuzarea publică a înregistrărilor prin intermediul posturilor de radio și televiziune.

Situația de fapt reținută de instanța de apel, necontestată de recurent, în sensul că la realizarea momentului coregrafic din emisiune s-a folosit un CD produs de SC R. SRL, asupra căruia societatea are toate drepturile patrimoniale conform contractului de licență demonstrează că nu sunt încălcate dispozițiile art. 98 din lege, astfel cum a reținut și instanța de apel, referitoare la drepturile artistului interpret. - A mai reținut recurentul că opera sa muzicală „Z.” a fost inclusă în opera audiovizuală „D.T.” fără ca pârâta SC P.T. SA să aibă acordul său ca titular al dreptului de adaptare audiovizuală. În cauză, așa cum au reținut ambele instanțe de fond, nu este vorba de o operă audiovizuală (operă exprimată printr-un procedeu similar cinematografiei sau orice altă operă constând dintr-o succesiune de imagini în mișcare, însoțite sau nu de sunete-art.

64), ori de o înregistrare audiovizuală (fixarea unei opere audiovizuale sau a unei secvențe de imagini în mișcare, însoțite sau nu de sunet, oricare ar fi metoda și suportul pentru această fixare - art. 106 1 ). Și aceasta pentru că opera reclamantului a fost utilizată în cadrul unei emisiuni TV, noțiune folosită de art. 113 lit. a) din lege și asupra căreia SC SC P.T. SA deține toate drepturile în exclusivitate. Deosebit de aceasta, de remarcat că recurentul nu formulează niciun contraargument față de motivarea instanței de apel. Recurentul, fără a contracara considerentele avute în vedere de instanța de apel atunci când a reținut că nu s-a realizat o operă derivată, face afirmația că momentul coregrafic a încorporat opera sa ceea ce semnifică crearea unei opere derivate.

Opera derivată este opera creată plecând de la una sau mai multe opere preexistente. Prin realizare unei opere derivate, se înțelege, conform doctrinei, traducerea, publicarea în culegeri, adaptarea, precum și orice altă transformare a unei opere preexistente, dacă aceasta constituie creație intelectuală. În cauză, creația intelectuală muzicală „Z.” nu a fost adaptată ori transformată, ci folosită ca temă muzicală pentru unul dintre numerele coregrafice ale emisiunii. Mai mult decât atât, asocierea sunetelor cu imagini este definitoriu pentru specificul televiziunii, nefiind o adaptare a operei, ci o radiodifuzare în condițiile art. 123 1 lit. a) și f) din Legea nr. 8/1996. Înalta Curte, pentru cele ce preced, va respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatele - pârâte SC M.V. SRL și SC SC P.T. SA SA. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.P.F. împotriva deciziei nr. 262A din data de 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2012.