ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4826/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4826/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Reclamanta E.V., prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului București la 26 noiembrie 2007, a chemat în judecată pe

pârâta RAO I.P.C. pentru obligarea acesteia la plata sumei de 40.000 RON

reprezentând daune interese pentru reproducerea, distribuirea și

comercializarea neautorizate din septembrie 2003 până în prezent, a unui

interviu realizat de reclamantă cu I.C.D.

S-a mai solicitat

plata sumei de 100.000 RON prejudiciu produs reclamantei prin încălcarea

drepturilor sale de autor și transcrierii alterate a interviului menționat

precum și plata de daune cominatorii de 300.000 € pentru fiecare zi de

întârziere în executarea sentinței, sentință care să fie și publicată într-un

ziar de largă circulație, pe cheltuiala pârâtei.

Pârâta SC RAO I.P.C.

SRL a formulat, la 6 februarie 2008, o cerere de chemare în garanție a lui

I.C.D., în temeiul art. 62 C. proc. civ., pentru ca acesta să fie obligat la

plata sumelor ce se vor stabili pentru ipoteza că pârâta va cădea în pretenții

față de reclamantă.

Cererea de chemare în

garanție a fost disjunsă pentru a fi judecată separat prin încheierea din 6

martie 2008.

Tribunalul București,

secția a V-a civilă, prin Sentința civilă nr. 684 din 4 aprilie 2008 a respins

acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

S-a reținut că

autorul operei - în care este inclus și interviul luat autorului de reclamantă

- este I.C.D. Pârâta nu a reprodus interviul și nici nu a făcut modificări în

cuprinsul acestuia, ci a preluat opera produsă de autor.

S-a mai reținut că

între pârâtă și I.C.D. nu s-a încheiat un contract de editare, ci un contract

în condițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 pentru că, potrivit

articolului menționat, o convenție încheiată între titularul dreptului de autor

și un editor, prin care primul îl împuternicește, pe cheltuiala sa, pe secundul

să reproducă și eventual, să distribuie opera, nu constituie un contract de

editare, un asemenea raport juridic fiind reglementat de regulile contractului

de antrepriză, conform prevederilor exprese ale art. 48 alin. (3) din Lege.

Curtea de Apel

București secția a IX-a prin Decizia civilă nr. 35A din 12 februarie 2009, a

admis apelul reclamantei împotriva Sentinței civile nr. 684 din 4 aprilie 2008

a Tribunalului București, care a fost desființată și trimisă cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că în mod

greșit s-a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive înainte de a

examina excepția lipsei calității procesuale active, unite cu fondul, fără a se

administra probe pe fondul cauzei.

Tribunalul București

rejudecând cauza, prin Sentința civilă nr. 435 din 30 martie 2010, a respins

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea ca fiind pornită

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a motiva

această soluție, s-a reținut că reclamanta, în 2003, a realizat un interviu cu

I.C.D., interviu difuzat de Televiziunea Română la emisiunea „Profesioniștii",

în calitate (la acel moment și în prezent) de realizator al emisiunii și

angajat al Televiziunii (cu contract de muncă pe durată nedeterminată).

Din informațiile

primite la dosar de la SRTv, s-a reținut că opera audiovizuală creată de

reclamantă în temeiul art. 44 din Legea nr. 8/1996, ca autor, nu poate fi

utilizată de niciun terț fără autorizarea și fără consimțământul angajatorului

Societatea Română de Televiziune (SRTv), iar radiodifuzarea de către SRTv a

emisiunii nu necesită autorizarea angajatului autor.

Transpunerea în formă

scrisă a interviului necesită acordul autoarei (E.V.) și, totodată,

consimțământul angajatorului SRTv, care are propriul său drept patrimonial

rezultat din acest mod de exploatare a operei.

Cât privește

interviul ce face obiectul judecății, s-a reținut că SRTv nu a cesionat

niciodată vreunui terț dreptul de adaptare prin publicarea acestuia.

Instanța de fond a

constatat că reclamanta este realizatorul interviului în virtutea raporturilor

contractuale de muncă încheiate cu SRTv. Emisiunea „Profesioniștii", în

cadrul căreia s-a realizat interviul, reprezintă o operă audiovizuală, având ca

autor principal pe reclamantă, conform art. 44, 64 - 70 din Legea nr. 8/1996.

Potrivit art. 70

alin. (2) din Lege, s-a observat că nu s-a făcut dovada unei clauze

contractuale contrare între SRTv și reclamantă și, ca urmare, aceasta din urmă

își păstrează dreptul de a autoriza sau interzice utilizarea, în afara celei

specifice, a operei sale. Reclamanta și SRTv, în calitate de producător, sunt

autori ai unei opere comune, cum este calificată opera audiovizuală prin art. 5

din lege (la care trimite art. 66 din aceeași lege).

S-a reținut, conform

prevederilor art. 8 și 9 lit. f) din lege, că opera audiovizuală analizată este

originală constatându-se, în conformitate cu literatura de specialitate, că

interviul conține întrebări și afirmații, ca produs al spiritului literar și

cultural deosebit al autoarei, rezultatul reprezentând eul intelectual al

acesteia. S-a mai constatat că modalitatea de realizare a interviurilor sale

reprezintă o concepție particulară, aparte, asupra ideii de dialog cu

interlocutorii personalități și conferă emisiunii sale un grad ridicat de

originalitate.

În aceste condiții,

s-a apreciat că dialogul realizat de reclamantă este o operă originală, având

în vedere faptul că prin acesta nu se redau simple fapte și date, după cum

prevede art. 7 lit. f) din Legea nr. 8/1996.

S-a mai reținut că

interviul realizat de reclamantă lui I.C.D. este o operă comună în sensul art.

5 din Lege, care dă naștere unui drept de autor atât în favoarea celui care

adresează întrebările cât și a celui care este intervievat, iar alin. (3) al

art. 5 stabilește că opera poate fi utilizată, de principiu, de comun acord.

Ca urmare, în raport

de dispozițiile menționate și situația de fapt reținută, s-a constatat că

reclamanta are calitate procesuală activă, deoarece invocă încălcarea

drepturilor sale patrimoniale și nepatrimoniale de autor, prin publicarea și

adoptarea interviului realizat de aceasta în volumul „Despre succes" al

editurii pârâte.

Analizând excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei în prezenta cauză, instanța de

fond a reținut că aceasta este fondată constatând că pârâta Editura RAO nu are

calitate procesuală pasivă.

În acest sens, s-a

reținut că I.C.D. a încheiat cu Editura RAO Contractul nr. 1 din 1 iunie 2006,

prin care pârâta s-a obligat să pună la dispoziția autorului I.C.D. datele

obligatorii de identificare a cărții pentru ca lucrarea să apară sub egida RAO,

autorul urmând să suporte toate costurile legate de redactarea, tipărirea și

distribuirea lucrării, servicii furnizate de editură în limita sumei de 6.870

RON (datorată de I.C.D.).

Potrivit contractului

încheiat între cele două părți, I.C.D. s-a obligat să predea către editura RAO

textul integral redactat și, după primirea textului de la RAO, să acorde viza

„bun de tipar.

S-a mai reținut că

părțile au prevăzut expres în contract că acest document este supus

interpretării sub condițiile exclusive ale art. 48 alin. (2) și (3) din Legea

nr. 8/1996 și Codul civil și că el nu afectează și nici nu reglementează în

vreun fel drepturile de autor sau drepturile conexe de autor.

Ca urmare, în temeiul

art. 48 alin. (2) și (3) din lege, s-a reținut că între pârâtă și I.C.D. s-a

încheiat un contract de antrepriză și nu un contract de editare, convenția

părților fiind deci supusă regulilor specifice contractului de antrepriză.

S-a concluzionat că

subiectul pasiv al raporturilor deduse judecății nu poate fi editura care nu a

deformat textul inițial al interviului, câtă vreme părțile au convenit că

textele pentru publicare să fie furnizate de autorul I.C.D.

Tribunalul a mai

reținut - față de sugerarea făcută în decizia de casare a Curții de apel, în

sensul completării cadrului procesual - în virtutea principiului

disponibilității - că reclamanta nu l-a chemat în judecată și pe autorul care a

pus la dispoziția pârâtei interviul realizat de ea și nici pe moștenitorii

acestuia.

În soluționarea

acestor excepții s-a apreciat că nu este necesară unirea lor cu fondul, nefiind

incidente dispozițiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ.

Curtea de Apel

București, secția a IX-a prin Decizia civilă nr. 113A din 5 aprilie 2011,

constituită în complet de divergență, a respins, în majoritate, apelul

reclamantei ca nefondat.

În motivarea acestei

soluții s-au reținut, în esență, următoarele:

Referitor la motivul

de apel prin care s-a susținut că s-ar fi încălcat dreptul la apărare prin

neadministrarea de probe suplimentare, s-a constatat că acest motiv, în sine,

nu poate duce la desființarea sentinței, partea având posibilitatea

administrării probelor pertinente și concludente conform art. 167 alin. (1) C.

proc. civ. raportat la art. 292 alin. (1) coroborate cu art. 295 alin. (2) C.

proc. civ., ceea ce s-a și întâmplat în speță.

Din administrarea

probelor considerate pertinente și concludente nu a rezultat că acest contract,

nr. 1 din 1 iunie 2006, încheiat între I.C.D. și pârâtă ar fi fost întocmit la

altă dată decât cea care figurează în cuprinsul său și cu atât mai puțin că nu

ar fi fost încheiat între părți, ci ar fi fost realizat pro causa de către

pârâtă.

Referitor la motivele

de apel prin care s-a susținut greșita soluționare a excepției lipsei calității

procesuale pasive, s-a constatat că în raport de obiectul acțiunii, în speță

s-a pus problema stabilirii naturii Contractului nr. 1 din 1 iunie 2006,

încheiat între I.C.D. și pârâtă, adică a faptului dacă este un contract de

editare, când potrivit art. 48 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, titularul

dreptului de autor cedează editorului, în schimbul unei remunerații, dreptul de

a reproduce și de a distribui opera, sau un contract de antrepriză, conform

alin. (2), (3) ale aceluiași articol, contract prin care titularul dreptului de

autor îl împuternicește, pe cheltuiala sa, pe un editor pentru a reproduce și,

eventual, a distribui opera.

Prin contractul

analizat, părțile și-au fixat obligațiile și au prevăzut că acest contract este

supus interpretării sub condițiile exclusive ale art. 48 alin. (2), (3) din

Legea nr. 8/1996 și prevederilor Codului civil și că nu afectează și nu

reglementează în niciun fel drepturile de autor și drepturile conexe

drepturilor de autor.

Reținând aplicarea în

cauză a art. 48 alin. (2), (3) din Legea nr. 8/1996, s-a concluzionat că între

I.C.D. și pârâtă nu s-a încheiat un contract de editare, convenția părților

fiind supusă regulilor ce guvernează contractul de antrepriză.

Ca atare, editura nu

a dobândit drepturile de a reproduce și de a distribui opera, care au rămas la

autor, neputând fi reținută în sarcina pârâtei suportarea riscurilor ce țin de

exercitarea acestor drepturi.

Reclamanta a

susținut, în motivarea acțiunii, că fapta ilicită constă în

modificarea/alterarea interviului, faptă care a creat și prejudiciul, toate

cererile reclamantei din petitul acțiunii tinzând la repararea acestui

prejudiciu.

S-a constatat așadar

că pârâta nu a fost chemată în judecată pentru săvârșirea vreunei fapte ilicite

în legătură cu executarea obligației de distribuire a exemplarelor cărții puse

la dispoziție de I.C.D., asumată prin Contractul de antrepriză nr. 1 din 1

iunie 2006, distribuire care s-a făcut de pârâtă, în calitate de împuternicit,

pe cheltuiala și pe seama autorului.

Faptul că actele de

distribuire au fost efectuate în temeiul unui contract de antrepriză iar nu al

unui contract de editare rezultă din clauzele contractului, pentru determinarea

naturii juridice a contractului fiind suficientă interpretarea clauzelor

acestuia, conform art. 977 și urm. C. civ., clauze care sunt clare și fără

dubii.

Petitul privind

obligarea pârâtei la încetarea efectuării actelor de distribuire își are

temeiul, de asemenea, în pretinsa săvârșire a faptei ilicite de către autor,

astfel că este subsecventă stabilirii acestei încălcări, neputând fi judecată

separat și în prealabil constatării încălcării, în contradictoriu cu persoana

responsabilă de săvârșirea pretinsei fapte ilicite menționate.

S-a mai reținut că

prin hotărârea curții de apel, care a desființat într-un prim ciclu procesual

sentința primei instanțe prin care s-a constatat lipsa calității procesuale

pasive a pârâtei, s-a sugerat reclamantei posibilitatea de a lărgi cadrul

procesual în virtutea principiului disponibilității, dar reclamanta nu a

înțeles să îl cheme în judecată și pe autorul care a pus la dispoziția pârâtei

interviul ori pe moștenitorii acestuia, așa cum corect a constatat instanța de

trimitere.

Opinia separată

motivată de unul din membrii completului de divergență, creat în condițiile

art. 257 C. proc. civ., s-a pronunțat pentru admiterea apelului și schimbarea

în parte a sentinței apelate în sensul admiterii lipsei calității procesuale

pasive doar pentru capetele de acțiune 1, 3, 4 și 5, cauza urmând a fi trimisă

pentru judecata pe fond a capătului 2 de cerere (obligarea pârâtei la încetarea

actelor de reproducere, distribuire și comercializare neautorizate a volumului

„Despre succes - Convorbire cu I.C.D.").

Pârâta a dobândit

dreptul de a reproduce și distribui opera având deci calitate procesuală pasivă

pentru această pretenție formulată de reclamantă, potrivit prevederilor exprese

ale parag. 2 al paginii 2 din Contractul nr. 1/2006.

Reclamanta a declarat

recurs împotriva Deciziei nr. 113/A din 5 iunie 2011 a Curții de Apel

București, în termen legal în drept, a fost invocat motivul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. în fapt, au fost invocate următoarele critici:

În mod greșit s-a

reținut că editura RAO I.P.C. nu are calitate procesuală pasivă.

Potrivit art. 1 și 13

din Legea nr. 8/1996, reclamanta are prerogativa autorizării sau interzicerii

oricărei contribuții proprii asupra unei opere sau să consimtă publicarea

acesteia de către utilizatori.

Criteriile de drept

substanțial, reglementate de Legea nr. 8/1996, se pot realiza numai în

contradictoriu cu pârâta care a transcris opera audiovizuală și a editat

lucrarea a cărei coautoare este reclamanta, astfel că, a susținut recurenta,

admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive s-a făcut pe baza unor

criterii străine dispozițiilor dreptului substanțial din Legea nr. 8/1996 cu

ignorarea art. 5 din această lege.

Deși s-a reținut

calitatea de coautor a reclamantei s-au încălcat atât poziția de egalitate

juridică recunoscută de lege coautorilor, cât și dispozițiile art. 5, potrivit

cărora se instituie o obligație legală a unanimității acordului de voință în

cazul încheierii de acte juridice de către coautori.

Recurenta a susținut

că instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive fără a

verifica cu înscrisuri existența sau inexistența deformării interviului inițial

de către coautorul I.C.D., în condițiile în care, deși s-a prevăzut în

contract, nu există exprimat avizul acestuia „bun de tipar", aferent

textului conținut de lucrarea publicată.

S-a mai susținut că

actul încheiat între pârâtă și I.C.D. este un act intuitu personae care nu

poate fi opozabil coautoarei E.V., care invocă încălcarea drepturilor sale

morale și patrimoniale de autor dintr-o operă audiovizuală transformată fără

acordul său într-o operă literară.

Cât privește natura

contractului încheiat între pârâtă și I.C.D., recurenta a susținut că acesta nu

poate fi calificat ca fiind un contract de editare în sensul prim al art. 48

alin. (1) din Legea nr. 8/1996, deoarece alin. (2) și (3) ale acestui art. nu

sunt realizate în cauză, în raport de clauzele contractului.

Riscul convenției

încheiate revine însă, susține recurenta, exclusiv și integral pârâtei, care

are obligația să răspundă pentru actele proprii de reproducere și distribuire

și poate fi obligată să stopeze actele personale de distribuire și

comercializare neautorizate a lucrării.

Recurenta a mai

susținut că pârâta este răspunzătoare, potrivit dreptului comun, și pentru

viciile lucrării în ipoteza în care nu a făcut dovada că a existat avizul „bun

de tipar" asupra operei.

de recurs.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate se constată că aceasta este nelegală,

recursul fiind admis pentru motivele următoare:

Instanțele - de apel

și de fond - au rezolvat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei, în raport de petitul acțiunii.

S-a reținut în mod

corect că natura convenției - încheiate între pârâtă și coautorul interviului

realizat de reclamantă - pentru apariția lucrării „Despre succes - interviu cu

I.C.D." (în cadrul căreia este reprodus la pag. 154 167 sub titlul „Am

fost întotdeauna sincer și am spus adevărul", interviu consemnat a fi luat

de E.V. - TVR la 20 octombrie 2003), este de antrepriză și nu de editare.

Împrejurarea că între

părți nu s-a încheiat un contract de editare care să confere - din perspectiva

editurii - obligația de respectare a drepturilor de autor, nu eliberează pe

pârâta din cauză - Editura RAO - de orice răspundere față de pretențiile

formulate prin acțiune, de reclamantă.

Instanțele, stabilind

natura Contractului nr. 1/2006, ca fiind un contract de antrepriză au omis să

stabilească și răspunderea proprie unui asemenea contract, potrivit normelor

codului civil care reglementează contractul de antrepriză.

Este de observat în

acest sens; că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Decretului

nr. 31/1954, Legii nr. 8/1996 dar și ale Codului civiI.

Cu alte cuvinte,

instanțele au fost învestite cu un temei de drept pentru răspunderea în acțiune

în pretenții formulată, pe care nu l-au cercetat, astfel încât sub acest aspect

în mod greșit au admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

Potrivit art. 1412 C.

civ. „locațiunea lucrărilor este un contract prin care una din părți se

îndatorește drept un preț determinat a face ceva pentru cealaltă parte".

Este unanim

recunoscut că definiția contractului de antrepriză este exprimată de acest

acord de voință în baza căruia una din părți, numită antreprenor, se obligă să

execute, pe riscul său, o anumită lucrare pentru cealaltă parte, numită client,

în schimbul unui preț (remunerație), care se stabilește în raport cu rezultatul

lucrării sale.

Ca urmare,

răspunderea specială a antreprenorului poate fi angajată numai în raporturile

sale cu clientul sau cu succesorii lui în drepturi.

Antreprenorul

răspunde însă față de terții prejudiciați - pentru care contractul de

antrepriză reprezintă o res inter alios acta - în temeiul răspunderii civile

delictuale reglementată de art. 998 - 999 C. civ.

Ca urmare, terții

prejudiciați printr-un contract de antrepriză îl pot acționa în instanță pe

antreprenor.

În aceste condiții,

reclamanta care se pretinde prejudiciată prin lucrarea tipărită de pârâtă în

temeiul unei convenții de antrepriză încheiate de aceasta cu I.C.D., este

îndreptățită să cheme în judecată pe antreprenor, care în cauză este pârâta SC

R.I.P.C. SRL, a cărei răspundere față de terți (reclamanta-recurentă) se

angajează în condițiile răspunderii civile delictuale.

Pe cale de

consecință, constatându-se întemeiat motivul de recurs invocat prevăzut de art.

304 pct. 9 se constată că soluția de admitere a excepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei este nelegală în temeiul art. 312 alin. (3).

În temeiul art. 312

alin. (3) C. proc. civ. văzând că soluționarea procesului s-a făcut fără

cercetarea fondului, s-a admis recursul și s-a casat în tot Decizia nr. 113A

din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel București.

A fost admis apelul

reclamantei împotriva Sentinței nr. 435 din 30 martie 2010 a Tribunalului

București, care a fost desființată în parte în sensul că a fost respinsă

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și s-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la respingerea excepției privind

lipsa calității procesuale active a reclamantei.

Pe cale de consecință

s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului la Tribunalul București,

secția a V-a pentru a se stabili răspunderea pârâtei în funcție de prejudiciul

pretins de reclamantă prin încălcarea drepturilor invocate și protejate de

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta V.E. împotriva Deciziei nr. 113A din data de 5 aprilie

2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Casează în tot

această decizie.

Admite apelul

reclamantei împotriva sentinței nr. 435 din data de 30 martie 2010 a

Tribunalului București, secția a V-a civilă, pe care o desființează în parte.

Respinge excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei și trimite cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

Menține dispoziția

din sentință referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale

active a reclamantei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 iunie 2012.

Procesat de GGC - LM