ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2011/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2011/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia

nr. 2011/2016

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

IV-a civilă, la data de 30 martie 2010, sub nr. de Dosar nr. x/3/2010,

reclamantul A. a chemat în judecată pârâții SC B. SA și SC C.

SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța

să constate calitatea reclamantului de autor și interpret al rolului

"D." din spotul publicitar "D. - Mezeluri

Meșteșugite" ca și din opera fotografică având

același titlu, să oblige pârâții, în solidar, la plata către

reclamant a sumei de 400.000 euro, cu titlu de drepturi de autor aferente

rolului "D." din spotul publicitar cu același nume,

plătibilă pentru perioada 01 octombrie 2007 - 02 octombrie 2008

și a sumei de 100.000 euro, cu titlu de drepturi de autor pentru

ședința foto susținută în același scop,

plătibilă pentru perioada 17 ianuarie 2008 - 18 ianuarie 2009;

să oblige pârâții la plata dobânzii legale, calculată de la data

depunerii acțiunii până la data plății efective și

să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

În

fapt, a arătat că între reclamant și SC E. SRL au fost încheiate

două convenții intitulate "Contract de actor", care aveau

ca obiect "angajarea de către Agenția interpretului în vederea

realizării rolului D.", "în spotul "D." (contract nr.

336 din 01 octombrie 2007, valabil pe perioada 01 octombrie 2007 - 02 octombrie

2008) și în producția intitulată "Ședința foto

D." (contract nr. 433 din 17 ianuarie 2008, valabil pe perioada 17

ianuarie 2008 - 18 ianuarie 2009). De asemenea, potrivit obiectului contractului,

"interpretul își va desfășura activitatea potrivit

indicațiilor agenției, clauzelor contractului și clauzelor din

actele adiționale și anexe". Această clauză,

împreună cu celelalte prevederi ale celor două contracte stabilesc

limpede că menirea lor era aceea de a concretiza intermedierea întâlnirii

dintre interpret și producători și beneficiarii celor două

producții publicitare și nereprezentând o cesiune de drepturi de

autor și drepturi conexe. Urmare a acestor contracte de casting a

realizat, prin intermediul producătorilor B. și C., rolul

"D." în variantele spot și foto, beneficiarul acestui rol fiind

B., producător de mezeluri.

Între

reclamant și cele trei societăți nu a existat nici un fel de

convenție privind cesiunea drepturilor de autor și/sau a drepturilor

conexe, motiv pentru care a solicitat negocierea unei înțelegeri în acest

sens, solicitare la care nu au dorit să răspundă.

Urmând

procedurile cuprinse în Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și

drepturile conexe, reclamantul a înregistrat la O.R.D.A., sub nr. 12646 din 17 noiembrie

2009, dreptul de autor asupra rolului din spotul "D." și sub nr.

12647 din 17 noiembrie 2009, dreptul de autor asupra rolului din

ședința foto "D.".

În

ceea ce privește sumele pe care le-a solicitat se arată că este

lider la notorietate spontană conform reserch-ului calitativ efectuat de

GFK în februarie 2009, iar 80% dintre intervievați au făcut asocierea

corectă spontan dintre numele D. și sloganul "Mezeluri

Meșteșugite", pârâții B. și C. primind pentru

"D." premiul Gold Effie la Festivalul Effie 2009. Totodată,

pârâtul B. a cunoscut o creștere spectaculoasă a indicatorilor

economici, atât pentru produsele din brandul "D." cât și pentru

celelalte produse ale societății producătoare.

În

drept, au fost invocate dispozițiile art. 2 și art. 9 C. proc. civ.

și, pe fondul cauzei, art. 1043, 1073 și 1088 C. civ. și Legea

nr. 8/1996.

Reclamantul

a depus completare la cererea de chemare în judecată, prin care a

solicitat introducerea în cauză a SC F. SRL (fosta SC E. SRL) în calitate

de pârâtă pentru a se constata calitatea reclamantului de autor

neprincipal asupra operei audio-vizuale "Rolul D." prin participarea

acestuia la crearea ei, precum și să se constate dreptul conex

dreptului de autor, născut din calitatea de artist interpret, pentru

interpretarea rolului "D." din spotul publicitar "D. - Mezeluri

Meșteșugite" și din opera fotografică având

același titlu; să fie obligați în solidar pârâții la plata

sumei de 400.000 euro, cu titlu de drepturi conexe dreptului de autor, aferente

rolului "D." din spotul publicitar cu același nume,

plătibilă pentru perioada 01 octombrie 2007 - 02 octombrie 2008,

conform contractului nr. 336 din 1 octombrie 2007; precum și la obligarea,

în solidar, a pârâților la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de

drepturi conexe dreptului de autor, pentru ședința foto

susținută și aferentă rolului "D.",

plătibilă pentru perioada 17 ianuarie 2008 - 18 ianuarie 2008,

conform contractului nr. 433 din 17 ianuarie 2008; obligarea, în solidar, a

pârâților la plata către reclamant a 50% din suma care a fost

obținută de pârâți în urma folosirii, după expirarea

contractelor anterior menționate, a drepturilor conexe dreptului de autor

aferente rolului "D." din spotul publicitar cu același nume.

Totodată, a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata

către reclamant a dobânzii legale aferente capetelor de cerere nr. 3

și nr. 4, calculată în ambele cazuri de la data expirării

termenelor contractelor, respectiv săvârșirii faptei ilicite,

până la data plății efective și obligarea pârâților la

plata cheltuielilor de judecată cauzate de prezentul litigiu.

În

motivare arată că prima dintre convenții a fost încheiată

pe o durată determinată de 1 an, 01 octombrie 2007 - 02 octombrie

2008, obiectul contractului l-a constituit angajarea de către SC F. SRL

(denumită la data încheierii contractelor SC E. SRL) a interpretului, în

vederea realizării rolului "D." în spotul "D.".

Cea

de-a doua convenție a fost încheiată tot pe o perioadă

determinată de 1 an, 17 ianuarie 2008-18 ianuarie 2009, obiectul contractului

l-a constituit angajarea de către S.C F. SRL (denumită la data

încheierii contractelor SC E. SRL) a interpretului A., în vederea

realizării rolului "D." în producția intitulată

"Ședința Foto D.". Potrivit dispozițiilor

contractuale, agenția s-a obligat să-i achite interpretului pentru

interpretarea rolului, probe de costum și machiaj, repetiții,

refilmări (...), cât și pentru cesionarea drepturilor de autor -

folosirea numelui sau imaginii - suma de 400 de euro/zi.

Temeiul

juridic al recunoașterii dreptului de autor îl reprezintă art. 10

lit. b) prin coroborare cu art. 5 și art. 96 coroborate cu art. 139 alin.

(1) teza I, art. 39 - 47 coroborate cu art. 92 - 98.

Pârâta

SC B. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

acțiunii pentru lipsa calității procesuale a pârâtei.

Pe

fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

având în vedere că între pârâtă și reclamant nu există

încheiat niciun contract prin care părțile să-și fi asumat

drepturi și obligații reciproce.

Și

pârâta SC C. SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat, excepția

lipsei calității procesuale pasive, în subsidiar solicitând

respingerea cererii ca neîntemeiate, arătând că reclamantul

încearcă să reducă spotul publicitar doar la ideea de interpretare,

fără a ține seama de faptul că un spot publicitar

înseamnă creație, producție, realizare, marketing, difuzare.

Pârâta

SC B. SA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii

pentru lipsa calității procesuale a pârâtei, pe fondul cauzei

solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere

că între pârâtă și reclamant nu există încheiat niciun

contract prin care părțile să-și fi asumat drepturi și

obligații reciproce.

La

data de 24 septembrie 2013, în temeiul dispozițiilor art. 57 C. proc.

civ., reclamantul a formulat o cerere de introducere în cauza a pârâtei SC G.

SRL, arătând că aceasta a fost și este coordonatoarea precum

și beneficiara spotului publicitar și ședinței foto

"D.".

La

același termen, tribunalul a pus în discuția părților

calificarea juridică a cererii formulate de reclamant în temeiul

dispozițiilor art. 57 C. proc. civ.

Cu

privire la aceasta, tribunalul a apreciat că cererea formulată nu

constituie o cerere de atragere a terților în proces conform

dispozițiilor art. 57 C. proc. civ., ci o cerere de modificare a

acțiunii principale prin chemarea în judecată a unui nou pârât

și a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamant în

temeiul dispozițiilor art. 57 C. proc. civ., vizând atragerea în proces a

SC G. SRL, respingând totodată, ca tardiv formulată, cererea

modificatoare a acțiunii privind chemarea în judecată a pârâtei SC G.

SRL.

Prin

Sentința civilă nr. 175 din 18 februarie 2014, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtelor SC C. SRL, SC B. SRL și SC H. SRL, pe

capătul de cerere privind obligarea acestora în solidar la plata sumei de

400.000 euro cu titlu de despăgubiri - drepturi conexe dreptului de autor

aferente rolului "D.", conform contractelor nr. 336 din 01 octombrie

2007 și nr. 433 din 17 ianuarie 2008. Totodată, a respins, ca

neîntemeiat, acest capăt de cerere formulat împotriva pârâtei SC F. SRL.

A

admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată și

completată, a constatat calitatea reclamantului de titular al dreptului

conex născut din calitatea de artist interpret pentru rolul "D."

din spotul publicitar "D. - Mezeluri Meșteșugite" și a

obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de

4.646 euro în echivalent în lei, la data plății la cursul BNR,

reprezentând despăgubiri pentru încălcarea dreptului conex de autor

al reclamantului pentru perioada 02 octombrie 2008 și până la 29

martie 2009, precum și la plata dobânzii legale aferente sumei de 4.646

euro de la data introducerii acțiunii - 30 martie 2010 și până

la efectuarea plății.

Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, învestită cu

soluționarea apelului declarat de reclamant, prin Decizia nr. 178/A din 9

martie 2016 a respins calea de atac, ca nefondată, pentru considerentele

ce urmează:

Curtea

a constatat că neintroducerea în cauză a SC G. SRL, în baza

dispozițiilor art. 57 C. proc. civ. a fost corect calificată de prima

instanță ca fiind o cerere de completare a cererii inițiale

și, astfel calificată, corect a fost respinsă ca tardiv

formulată.

Deși

reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 57 C. proc.

civ., prin conținutul ei aceasta nu este o cerere de chemare în

judecată a altor persoane întrucât persoana chemată în judecată

nu ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și

reclamantul, deoarece prin cererea formulată, reclamantul nu a

susținut că SC G. ar putea pretinde aceleași drepturi ca

reclamantul, ci a susținut că aceasta ar fi contribuit la lezarea

drepturilor reclamantului, ceea ce ar fi plasat această societate în

categoria pârâților, în măsura în care cadrul procesual ar mai fi

putut fi modificat în momentul procesual la care cererea a fost formulată.

Cât

privește motivul de apel prin care s-a invocat împrejurarea că în mod

eronat instanța nu a recunoscut calitatea reclamantului de autor

neprincipal al operei audiovizuale "Rolul D." prin participarea

acestuia la crearea ei, instanța de apel a constatat că este

nefondat, față de dispozițiile art. 66 din Legea nr. 8/1996, în

forma în vigoare la momentul realizării operei audiovizuale în cauză.

Reclamantul

nu face parte din niciuna din categoriile expres menționate în cuprinsul

primei fraze a textului menționat și nici nu a făcut dovada

că a fost inclus ca autor al operei în contractul dintre producător

și regizor în condițiile celei de-a doua fraze din text.

Totodată,

nu s-a putu reține că acesta ar fi avut în fapt calitatea de autor al

operei respective întrucât reclamantul a participat la realizarea operei în

calitate de artist interpret al rolului "D.", iar nu în calitate de

autor al operei, față de recunoașterea sa la întrebarea 22 din

interogatoriu, că la realizarea operei contribuția sa s-a rezumat la

interpretarea rolului conform indicațiilor regizorului.

Cât

privește inflexiunile folosite, modul de exprimare/rostire a cuvintelor,

felul în care au fost accentuate, aceste aspecte țin de arta

actoricească și intră în sfera noțiunii de interpretare.

Referitor

la motivul de apel prin care se critică admiterea de către

instanță a excepției lipsei calității procesuale

pasive a pârâtelor SC C. SRL, SC B. SRL și H. SRL în ce privește

obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 500.000 euro și

respingerea cererii privind plata despăgubirilor, Curtea a constatat

că este nefondat cu privire la pretențiile reclamantului decurgând

din contractele nr. 336/2007 și 433/2008 având în vedere că nici una

din cele trei societăți nu este parte în vreunul din cele două

contracte și, prin urmare, acestea nu au vreo obligație

față de reclamant decurgând din contractele menționate.

Prin

contractul nr. 433/2008 reclamantul a cedat dreptul său de imagine pentru

"Ședința foto D." pe o perioadă de un an, all print,

cu exclusivitate pe categorie de produs pe aceeași perioadă de timp,

fiind incidente dispozițiile art. 88 alin. (1) și (2) din Legea nr.

8/1996, așa cum aceasta era în vigoare la momentul încheierii contractului

433/2008.

Așadar,

reclamantul nu poate pretinde utilizarea fără

consimțământul său a operelor fotografice realizate în cadrul

"Ședinței foto D.", întrucât a primit o remunerație

pentru a poza și nu există vreo clauză contrară în

contract, astfel că utilizarea imaginilor foto realizate în cadrul

ședinței respective pot fi folosite fără a fi necesar

consimțământul reclamantului.

Dispozițiile

art. 92 care fac trimitere la dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr.

8/1996 nu sunt incidente în ce privește drepturile asupra imaginii

reclamantului fixată în cadrul "Ședinței foto D.",

întrucât aceste drepturi au o reglementare în Legea nr. 8/1996 (în cap. II al

Titlului I, art. 88 și 90) distinctă de cea a drepturilor conexe, iar

art. 92 este aplicabil doar drepturilor conexe a căror reglementare este

cuprinsă în Titlul II al legii.

Prin

urmare, singurul drept pe care reclamantul îl mai putea pretinde după

expirarea perioadei contractuale de 1 an, menționată în contractul

nr. 433/2008 nu era cel de a consimți la folosirea imaginii sale fixate în

cadrul "Ședinței foto D.", ci doar, eventual, cel de a

acorda în continuare exclusivitate pe categoria de produs, adică de a nu

conferi terților drepturi asupra imaginii sale în vederea promovării

acelorași produse ca cele comercializate sub marca "D.".

Pe

de altă parte, nu reclamantul este cel interesat în acordarea acestei

exclusivități după expirarea perioadei contractuale, după

acest moment, în lipsa unei solicitări din partea persoanelor interesate

de prelungirea perioadei de exclusivitate pe categoria de produs reclamantul

fiind liber să își folosească imaginea pentru promovarea

oricăror produse, inclusiv a celor din aceeași categorie cu cele

comercializate sub marca "D.".

Deși

reclamantul nu avea vreun drept la despăgubiri pentru folosirea imaginii

sale fixate în cadrul "Ședinței foto D." și nici nu a

existat vreo manifestare de voință a vreunei părți interesate

în sensul de a prelungi exclusivitatea asupra imaginii reclamantului în ce

privește promovarea produselor "D.", prima instanță a

acordat reclamantului despăgubiri pentru folosirea imaginii sale fixate în

cadrul ședinței foto menționate, pârâții nu au formulat

cale de atac, iar instanța de apel nu poate înrăutăți

situația apelantului în propria cale de atac, având în vedere

dispozițiile art. 296 fraza II C. proc. civ.

Referitor

la contractul 336/2007, Curtea a constatat că acesta a fost încheiat atât

pentru realizarea filmărilor pentru clipul publicitar "D.", cât

și pentru realizarea unei ședințe foto pentru promovarea

produselor "D.".

Cât

privește drepturile reclamantului asupra imaginii sale fixate în cadrul

ședinței foto realizată în baza contractului 336/2007, Curtea a

constatat că sunt valabile aceleași argumente reținute și

în analiza drepturilor decurgând din contractul nr. 433/2008.

Cât

privește drepturile reclamantului decurgând din calitatea de artist

interpret al rolului "D." din spotul publicitar cu același nume,

Curtea a constatat că în privința acestuia sunt aplicabile

dispozițiile art. 92 din Legea nr. 8/1996, care fac trimitere la art. 43

alin. (3) din aceeași lege, dispoziții invocate de apelant în susținerea

tezei potrivit căreia acesta ar avea dreptul să solicite majorarea

prețului drepturilor sale conexe cedate prin contractul nr. 433/2007.

Susținerea

nu poate fi primită în ceea ce privește dreptul la imaginea

fixată în cadrul ședințelor foto realizate în baza contractelor

nr. 336/2007 și nr. 433/2008 pentru argumentele reținute mai sus, în

reglementarea drepturilor asupra portretului neexistând vreo normă de

trimitere la dispozițiile art. 43 din lege. O astfel de dispoziție

există doar în reglementarea drepturilor conexe, drepturi pe care

reclamantul le are în ce privește interpretarea rolului "D." din

spotul publicitar pentru produsele comercializate sub marca având același

nume, realizat în baza contractului 336/2007,

Apelantul

a susținut că răspunderea pârâtelor ar fi una contractuală,

în baza unui raport juridic contractual complex determinat de încheierea între

pârâte a unor contracte care au avut ca obiect și cesiunea drepturilor

sale, susțineri neîntemeiate.

Astfel,

singurele raporturi contractuale stabilite de apelant au fost cu pârâta F.

(fosta E.), cu care a încheiat contractele 336/2007 și 433/2008. În baza

contractului nr. 336/2007 apelantul i-a cedat acestei pârâte, în mod exclusiv,

pe o perioada de un an, drepturile de folosire a imaginii sale din spotul

publicitar "D.", cu exclusivitate pe categoria de produs pentru TV

și internet.

Cum

din clauzele contractului menționat a rezultat caracterul exclusiv al

cesiunii realizate între apelant și F., Curtea a constatat că aceasta

din urmă avea dreptul să cedeze, la rândul ei, drepturile cesionate

de la apelant. Acest drept rezultă din interpretarea per a contrario a

dispozițiilor alin. (6) din art. 39.

Contractele

încheiate între celelalte părți pot da naștere unei

răspunderi contractuale doar între părțile respectivelor

contracte și nu pot constitui temei pentru angajarea unei răspunderi

contractuale față de reclamantul-apelant.

Totodată,

Curtea a reținut că nu s-a făcut dovada că pârâta

co-contractantă F. (fosta E.) ar fi realizat beneficii din cedarea

drepturilor cesionate de la apelant, care să fie disproporționate în

raport cu prețul cesiunii realizate prin contractul 336/2007, nefiind

astfel incidente dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 în

varianta revizuirii contractului.

Curtea

a analizat în continuare în ce măsură este sau nu incidentă în

cauză varianta a doua menționată în dispozițiile art. 43

alin. (3) din Legea nr. 8/1996, cea care permite "mărirea

convenabilă a remunerației" în raporturile cu cel care a

obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, variantă ce are în vedere

situațiile în care între "cel care a obținut cesiunea

drepturilor patrimoniale" și autor (în cazul de față artist

interpret) nefiind necesar să existe raporturi contractuale, fiind exact

situația în care drepturile au ajuns prin cesiuni succesive la un cesionar

care este terț în raport cu primul contract de cesiune. Această

concluzie se deduce din împrejurarea că, dacă ar fi vorba de

raporturile între autor și primul cesionar, majorarea remunerației ar

constitui o revizuire a contractului. Or, legiuitorul a menționat atât

varianta revizuirii contractului, cât și varianta majorării

remunerației care nu reprezintă, în același timp, și o

revizuire a contractului inițial de cesiune.

În

cazul de față cesionarul final al drepturilor pe care reclamantul

le-a cedat inițial către E. (actuala F.) este H. (continuatoare a

beneficiarului inițial al spotului publicitar "D." - B.).

Apelantul-reclamant

a pretins însă că toate pârâtele au obținut beneficii

disproporționat de mari în raport cu remunerația achitată

reclamantului și că aceste beneficii au fost rezultatul direct al

prestației artistice a reclamantului în cadrul spotului publicitar mai sus

menționat.

Din

probele administrate s-a constatat că nu se poate reține că

pârâtele F., B. sau C. ar fi realizat beneficii decurgând direct din

prestația artistică a reclamantului în cadrul spotului publicitar sau

din utilizarea acesteia.

Aceste

trei pârâte au fost implicate în creația, producția, realizarea,

marketingul și difuzarea spotului publicitar, iar veniturile obținute

au corespuns activităților specifice desfășurate. Nu s-a

făcut vreo dovadă că veniturile obținute de aceste pârâte

pentru spotul "D." au fost în relație de proporționalitate

cu veniturile realizate din vânzarea produselor promovate prin acest spot.

Apelantul-reclamant

a mai susținut că aceste pârâte au dobândit notorietate pe piața

de profil ca urmare a spotului sus-menționat și că această

notorietate ar constitui în sine un beneficiu la a cărui realizare a contribuit

și apelantul și, prin urmare, ar trebui recompensat.

Curtea

nu a reținut această susținere întrucât elementele în raport de

care este apreciată activitatea acestor pârâte pe piața de profil

sunt cele strâns legate de serviciile efectiv prestate, de creațiile

realizate de acestea și de măsura în care spotul publicitar realizat

își atinge scopul, acela de a atrage atenția și a convinge

publicul țintă de calitățile produsului sau serviciului

promovat. Aceste elemente țin de concepție, creație, strategie

de comunicare în raport de publicul țintă, alegerea adecvată a

participanților la realizarea proiectelor, studii de marketing, strategii

de lansare și difuzare ș.a.

Or,

în cazul de față valorificarea unui personaj interbelic notoriu - D.

- și mesajul transmis de spot, acela că sub acest nume sunt

comercializate "Mezeluri Meșteșugite", țin de

concepție, creație și strategie, iar nu de interpretare. La fel,

strategia de marketing și difuzare a spotului nu are legătură cu

interpretarea rolului.

Apelantul-reclamant

a susținut că SC B. absorbită în 2013 de H. a obținut

beneficii directe din utilizarea spotului publicitar "D.", beneficii

constând în creșterea vânzărilor pentru produsele comercializate sub

această marcă și, totodată, că interpretarea

reclamantului din spotul respectiv ar fi fost determinantă în

obținerea acestor beneficii.

Din

probele administrate s-a reținut că publicitatea făcută

produselor comercializate sub marca "D." a contribuit la

creșterea vânzărilor pentru aceste produse.

Totodată,

Curtea a constatat că rolul publicității în sine este de a

promova produse și servicii, iar scopul ei este acela de a atrage publicul

vizat și, prin aceasta, de a crește volumul de vânzări. Prin

urmare, simplul fapt că publicitatea își atinge scopul nu constituie

un temei pentru ca beneficiarul spotului să fie obligat la majorarea

sumelor achitate participanților la realizarea spotului.

Pe

de altă parte, publicitatea, mai cu seamă cea realizată prin

intermediul spoturilor TV, presupune și investiții substanțiale

pentru cumpărarea timpilor de difuzare.

Mai

mult, din chiar materialele de presă depuse de reclamant, rezultă

că produsele "D." au început să fie comercializate în 2007,

dar au beneficiat de publicitate abia la începutul anului 2008. Concomitent cu

publicitatea, producătorul a schimbat și politica de vânzări,

mărind numărul magazinelor în care aceste produse erau

comercializate, pe fondul măririi liniilor de producție și al

modernizării liniilor de ambalare.

Prin

urmare, nu s-a putut reține că mărirea volumului vânzării

produselor "D." s-ar datora doar publicității realizate

prin intermediul spotului cu același nume, în condițiile în care din

probele administrate a rezultat că în aceeași perioadă

producătorul a realizat investiții pentru mărirea

capacității de producție, modernizarea liniilor de ambalare,

marketing.

Mai

mult, în iunie 2010 a fost deschisă procedura insolvenței pentru B.

ca urmare a unor datorii cu scadențe începând din martie 2010 și care

la data cererii de deschidere a procedurii însumau aproape 600.000 lei doar în

raporturile cu un singur creditor. Or, în aceste condiții, s-a constatat

că investițiile pe care B. le-a realizat, inclusiv cele în

publicitate, nu au adus acesteia venituri din vânzarea produselor pe

măsura cheltuielilor realizate în vederea obținerii acestor venituri.

Pentru

cele arătate s-a constatat că nu este incidentă în cauză

nici varianta a doua prevăzută de art. 43 alin. (3) din Legea nr.

8/1996, cea referitoare la mărirea convenabilă a remunerației în

cazul existenței unei disproporții evidente între remunerația

artistului interpret și beneficiile celui care a obținut cesiunea

drepturilor patrimoniale, întrucât nu se poate reține că din

drepturile cedate de reclamant pârâta B. a realizat beneficii

disproporționat de mari.

Apelantul

a mai criticat și modul în care prima instanță a determinat

cuantumul despăgubirilor acordate pentru fapta ilicită de a folosi

drepturile conexe aparținând reclamantului după expirarea perioadei

contractuale.

Sub

acest aspect, Curtea a analizat, cu referire la art. 96 din Legea nr. 8/1996

eventualele încălcări ale drepturilor conexe.

S-a

reținut că dreptul patrimonial prevăzut la lit. a) nu este în

discuție, întrucât reclamantul a cunoscut și și-a dat acordul

pentru fixarea interpretării sale în spotul publicitar "D.".

Drepturile

de la lit. b) - e) urmează regimul instituit de dispozițiile art. 101

din Legea nr. 8/1996, întrucât în contractul nr. 336/2007 nu a fost

inclusă vreo clauză contrară.

De

altfel, din susținerile reclamantului nu s-a reținut că acesta

ar fi invocat încălcarea vreunora din drepturile de la lit. a) - e),

după cum nu a fost invocată nici încălcarea drepturilor

prevăzute la lit. f) sau i.

În

cererea inițială reclamantul nu a precizat în concret care sunt

drepturile conexe a căror încălcare o invocă. În cererea

completatoare depusă la 27 martie 2011 reclamantul a arătat că

"nu i s-a respectat dreptul de a autoriza radiodifuzarea și

comunicarea publică a interpretării (...) după expirarea celor

două contracte", vinovăția pârâtelor rezultând din

"neinformarea reclamantului asupra intenției de a radiodifuza și

comunica public interpretarea sa, după ajungerea la termen a contractelor

încheiate cu acesta".

Prin

urmare, Curtea a constatat că dreptul conex a cărui încălcare a

fost invocată expres în prezenta cauză este cel prevăzut de art.

98 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996.

Însă,

interpretarea de către reclamant a rolului "D." a fost

fixată în spotul publicitar cu același nume, așa încât este

incidentă excepția prevăzută de art. 98 alin. (1) lit. g),

astfel că devine aplicabilă dispoziția cuprinsă la art. 98

alin. (1) lit. g

1

) din Legea nr. 8/1996, așa încât în prezenta

cauză reclamantul nu are dreptul de a autoriza sau interzice utilizarea

interpretării sale din spotul publicitar "D." prin radiodifuzare

sau comunicare publică, ci are doar dreptul la remunerație

echitabilă, remunerație care, potrivit alin. (3) al aceluiași

articol, se stabilește și se colectează conform procedurii

prevăzute la art. 131, 131

1

, 131

2

și 133.

S-a

mai observat că dreptul la remunerație echitabilă a cărui

încălcare este invocată de reclamant poate fi gestionat colectiv

potrivit art. 123

2

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, după

cum poate fi gestionat și individual.

Întrucât

reclamantul nu a indicat în mod expres temeiul juridic al dreptului a

cărui încălcare o invocă, Curtea, având în vedere că

reclamantul a pretins încălcarea dreptului său de a autoriza sau

interzice comunicarea publică a interpretării sale și

ținând seama de dispozițiile art. 15, a constatat în acest temei

că și dreptul prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. h) este tot o

variantă a comunicării publice. Prin urmare, Curtea a analizat

cererea reclamantului și din perspectiva încălcării dreptului de

a autoriza sau interzice punerea la dispoziția publicului a

interpretării sau a execuției sale fixate, astfel încât să

poată fi accesată, în orice loc și în orice moment ales, în mod

individual, de către public, reținând că nu s-a dovedit în

cauză împrejurarea ca pârâtele ar fi realizat acest tip de comunicare

publică după expirarea termenului prevăzut de contractul

336/2007.

Cât

privește dreptul prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. i) din Legea nr.

8/1996, Curtea a constatat că nu s-a invocat încălcarea acestuia de

către pârâte.

Prin

urmare, deși dreptul la remunerație echitabilă cuvenit în

temeiul art. 98 alin. (1) lit. g) și g

1

) se stabilește

și se colectează în condițiile impuse de alin. (3) al art. 98,

iar încălcarea dreptului prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. h) nu a

fost dovedită în cauză, în timp ce încălcarea celorlalte drepturi

prevăzute de art. 98 nu a fost invocată, Tribunalul a obligat

pârâtele la plata către reclamant a triplului remunerațiilor

stabilite prin cele 3 contracte, iar pârâtele nu au formulat cale de atac, s-a

reținut că instanța de apel nu poate înrăutăți situația

reclamantului în propria cale de atac, conform art. 296 fraza II C. proc. civ.

În

consecință, Curtea a constatat că, în raport de cele

reținute mai sus, nu se mai impune a se analiza dacă a fost sau nu

corectă aplicarea de către Tribunal a criteriului de stabilire a

despăgubirilor prevăzut de art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr.

8/1996.

Împotriva

deciziei a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., solicitând: introducerea în cauză a SC G. SRL în

calitate de pârâtă; să se constate că toate

societățile pârâte au calitate procesuală pasivă și

să fie obligate în solidar la plata către reclamant a sumelor

de:400.000 euro, cu titlu de drepturi conexe dreptului de autor aferente

rolului "D." din spotul publicitar cu același nume,

plătibilă pentru perioada 01 octombrie 2007 - 02 octombrie 2008,

conform contractului nr. 336 din 1 octombrie 2007 și 100.000 euro, cu

titlu de drepturi conexe dreptului de autor, pentru ședința foto susținută

și aferentă rolului "D.", plătibilă pentru

perioada 17 ianuarie 2008 - 18 ianuarie 2008, conform contractului nr. 433 din

17 ianuarie 2008; să fie obligați pârâții în solidar, în temeiul

răspunderii delictuale, la plata către reclamant a sumei de 503.700

euro (sau în subsidiar 167.900 euro) aferente folosirii dreptului la imaginea

reclamantului după expirarea contractului, cu obligarea pârâtelor la plata

cheltuielilor de judecată.

În

motivarea recursului se arată următoarele:

În

mod eronat ambele instanțe au respins cererea reclamantului de a introduce

în cauză SC G. SRL.

Principalul

argument al ambelor instanțe este acela că cererea este tardiv

introdusă. Dar, art. 57 teza III permite reclamantului în mod special

să cheme în judecată alte persoane până la închiderea

dezbaterilor în fond.

Justificarea

introducerii în cauză a acestei pârâte rezidă în faptul că

aceasta a fost coordonatoarea precum și beneficiara spotului publicitar

și ședinței foto "D.", a încheiat și un contract

de prestări de servicii cu societatea pârâtă SC C. SRL, în calitate

de prestator, care are ca obiect prestația de servicii cinematografice

și video, fiind societatea care a coordonat toate aspectele privitoare la

crearea, realizarea și distribuirea acestui spot publicitar având ca

personaj de succes pe actorul A. Rezultă așadar că emolumentul

creat de acest spot publicitar a fost încasat de G. și ulterior

împărțit cu ceilalți pârâți.

G.,

în calitate de producător, a încheiat un contract de prestări de

servicii cu E., în calitate de prestator, având ca obiect asigurarea

serviciilor de casting pentru spotul publicitar "D." și cedarea

mai departe de către E. a drepturilor la imagine ale acestuia. Simplul

fapt al trecerii în contractul dintre acestea două societăți a

transferului dreptului la imaginea dl. A. dovedește că s-au

încălcat drepturile reclamantului, dar mai ales faptul că G. a

preluat aceste drepturi și le-a utilizat arătă participarea sa

activă și legătura juridică care justifică

introducerea în cauză ca pârâtă, solidară cu ceilalți.

Justificarea

introducerii în cauză a G., este reprezentată și de oferta de

prelungire a cesionării drepturilor de actor - spotul D. -

făcută de către G. către actorul A., la data de 26

februarie 2009.

Chiar

dacă între G. și reclamant nu s-a semnat un contract, de observat

că G., precum și ceilalți pârâți au acceptat tacit

difuzarea reclamei pe perioada ulterioară contractului agreat de F. cu

reclamantul.

În

mod eronat instanța de apel a menținut hotărârea instanței

de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtelor C. SRL, B. SRL și H. SRL în ce privește obligarea

acestora în solidar la plata sumei de 500.000 euro, precum și plata

despăgubirilor de către ambele instanțe.

Deși

ambele instanțe constată că nu există nicio convenție

încheiată între reclamant și societățile amintite,

există o legătură indisolubilă între emolumentul

obținut ca urmare a notorietății create de acest spot publicitar

și remunerația primită de către actorul A.

Art.

43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, citat în cererea completatoare,

vorbește despre o disproporție vădită între

contraprestații. Este așadar vorba de o leziune. Orice leziune

implică o răspundere contractuală, fapt care a determinat pe

subsemnatul reclamant să ceară daune ca urmare a acestei

răspunderi.

S-a

arătat în cererea completatoare a cererii de chemare în judecată

că reclamantul, ca urmare a executării obligațiilor ce îi

reveneau potrivit prevederilor contractului referitor la spotul publicitar a

primit, în total, suma de 1.150 de euro, iar pentru îndeplinirea obligațiilor

ce îi incumbau în temeiul contractului referitor la ședința foto, a

primit suma de 400 euro.

La

momentul anului 2007 sumele primite reprezentau o valoare apreciabilă.

Însă, imediat după lansarea reclamei pe piață a reclamei

s-a produs un succes imediat, notoriu și foarte valoros pentru

societățile implicate, anume pârâtele.

Concret,

reclamantul a primit de la intermediarul F. (E.) o sumă de bani

devenită derizorie prin raportare la încasările obținute de B.

(astăzi absorbită de H.), remunerația autorului operei fiind

disproporționată față de încasările obținute de

cel/cea care a obținut cesiunea drepturilor de autor. Textul de lege se

referă la ultimul beneficiar al cesiunii drepturilor de autor, B., care a preluat

acestea de la F. (fosta E.).

Nu

F. (E.) a fost beneficiarul final al cesiunii drepturilor de imagine pe

perioada contractuală, ci B.. Aceasta din urmă a încheiat un contract

cu o casă de producție G. SRL care a subcontractat la rândul ei cu E.

și cu celelalte pârâte, încheind cu acestea diferite contracte pentru

realizarea în ansamblu a reclamei D., la comanda B.

Majorarea

remunerației provine tocmai din darea mai departe a drepturilor conexe ce

aparțin recurentului, ceea ce a fost și recunoscut de fiecare

intimată în parte când a afirmat, că a încasat bani sau a

câștigat premii sau a crescut cifra de afaceri ca urmare a reclamei D.

Acestea nu sunt declarații generale, raportate la toate

activitățile intimatelor ci specific la D..

Rolul

publicității este de a creste vânzările dar dacă emolumentul

se colectează strict la o singură persoană, se apreciază

că dispozițiile echitabile ale art. 43 mai sunt aplicabile.

Rezultă

așadar că există o voință juridică (negotium

iuris) comună a tuturor societăților enumerate care a dat

naștere unei operațiuni contractuale în lanț. Această

voință juridică se probează prin conivența de care au

dat dovadă pârâtele și prin faptul că au îndeplinit, între ele,

cerința imperativă a legii de a încheia un act scris ad validitatem

(au creat un grup de contracte interdependente) cu privire la același spot

publicitar și aceleași drepturi la imagine care sunt ale

reclamantului. Rezultă așadar că este suficient pentru a se da

naștere unui raport juridic civil valabil.

Un

alt argument în sprijinul ideii că există calitate procesuală

pasivă a pârâtelor vine și principiul relativității actelor

juridice. Potrivit acestui principiu, contractul încheiat între reclamant

și F. (E.) nu putea să producă efecte, să dea naștere

la drepturi sau obligații, la beneficii, decât în sarcina părților

contractante. Astfel, între pârâți trebuie să fi existat un raport

juridic contractual complex ce justifică calitatea procesuală.

Nu

în ultimul rând, justificarea existenței calității procesuale

pasive dar și a pretențiilor materiale rezultă și privește

cesiunea mai departe a drepturilor izvorâte din ambele contracte. Se poate

observa din dispozițiile și spiritul Legii nr. 8/1996 că

drepturile de autor sunt drepturi intuitu personae. Ele nu pot fi transmise sau

cedate mai departe de către cel cu care s-a încheiat contractul, în

cauză F. SRL Cesiunea prevăzută în clauza nr. 9 din contractul

privind spotul publicitar și clauza nr. 8 din contractul privind

ședința foto nu răstoarnă caracterul intuitu personae. Reclamantul

a cedat drepturile sale spre a fi exploatate numai lui F. SRL.

Reclamantul

nu a primit o remunerație suplimentară pentru "cesionarea

dreptului de autor - a numelui și imaginii sale." Or, chiar și

dacă nu s-ar fi stabilit în contract în mod expres o remunerație,

acesta se impunea să existe și să fie echitabilă, în

temeiul art. 101 din Legea nr. 8/1996.

În

ce privește modul de calcul al răspunderii rezultate din acest

negotium iuris complex, este după cum urmează: valoarea totală a

încasărilor provenite din difuzarea spotului publicitar ar trebui să

fie proporțională cu câștigul uriaș recunoscut de

societatea B. ca deținător al mărcii și direct

beneficiară a sumelor obținut ca urmare a succesului reclamei. De

asemenea, societatea B. SRL a precizat și ea, în calitate de societate

care s-a ocupat de crearea, urmărirea notorietății și

marketingul acestei reclame, care au fost valorile obținute prin vânzarea

produselor ca urmarea a folosirii reclamei.

Astfel,

dacă s-a declarat oficial că s-au încasat mai bine de 5 milioane de

euro, se apreciază că un procentaj de aproximativ 15% din

încasări se datorează reclamantului pentru rolul jucat.

În

mod eronat instanța de apel nu a analizat faptul dacă este sau nu

echitabilă și corectă suma (cuantumul despăgubirilor) la

care a obligat pârâții pentru răspunderea delictuală, formula de

calcul fiind injustă.

Reclamantul

a solicitat, în temeiul răspunderii delictuale, plata în solidar de

către pârâte a sumei ce 503.700 euro (sau în subsidiar 167.900 euro)

aferente folosirii dreptului la imaginea reclamantului după expirarea

contractului.

Decizia

instanței de fond cu privire la admiterea existenței unei

răspunderi delictuale de 4.646 euro, la care se adăugă

penalitățile, rămâne minimum posibil la care se poate referi

instanța de apel, în temeiul principiului non reformatio in pejus.

Temeiul

acestui capăt de cerere este răspunderea delictuală. Recurentul

apreciază că difuzarea imaginii sale în cadrul reclamei D. trebuia

să se oprească în ziua expirării contractelor acestuia.

Folosirea imaginii recurentului s-a făcut și după aceste

contracte de unde au rezultat o sumă de bani considerabilă care nu a

fost în mod echitabil împărțită și cu acesta conform art.

98 lit. g

1

).

În

ce privește greșitul mod de calcul al sumei stabilite ca

remunerație, instanța de fond, s-a referit corect la art. 139 dar

trebuia să ia în calcul și alin. (1), care face vorbire de

câștigul nerealizat ce dă naștere la consecințe economice

grave și să dispună calcularea acestuia după formula echitabilă

propusă de reclamant. Alin. (2), la care în mod eronat s-a referit

instanța de fond, se aplică numai dacă nu sunt îndeplinite sau

nu se identifică una dintre situațiile prevăzute la alin. (1).

Or reclamantul se află în situație economică foarte gravă,

cauzată de durata litigiului și de faptul că unica sursă de

venit, imaginea acestuia, este în discuție.

Înalta

Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține

caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Prioritar,

Înalta Curte, învederează că își însușește în totalitate

considerentele instanței superioare de fond.

Recurentul

invocă, ca prim motiv de recurs, greșita respingere, ca tardiv

formulată, a cererii întemeiată pe dispozițiile art. 57 C. proc.

civ., aducând și argumente referitoare la justificarea introducerii în

cauză a SC C. SRL.

Într-adevăr,

dispozițiile art. 57 alin. (3) C. proc. civ. permit depunerea cererii

până cel mai târziu la închiderea dezbaterilor înaintea primei

instanțe.

Numai

că, instanța de apel, validând hotărârea primei instanțe de

fond, arată că cerere formulată a fost corect calificată

drept cerere completatoare întrucât reclamantul nu a arătat care sunt

drepturile pe care această persoană juridică ar putea să le

pretindă asemenea reclamantului, tardivitatea apreciindu-se prin raportare

la dispozițiile art. 132 C. proc. civ.

Recurentul

nu aduce vreo critică referitoare la calificarea juridică dată

de instanță cererii formulate la 24 septembrie 2013 și anume

aceea că cererea este o cerere completatoare și nu o cerere de

chemare în judecată a altor persoane. Așadar, critica referitoare la

greșita respingere ca tardiv formulată a cererii de la 24 septembrie

2013, este vădit nefondată în condițiile în care instanța

nu a aplicat dispozițiile art. 57 C. proc. civ. ci dispozițiile art.

132 C. proc. civ.

Cu

privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtelor SC C. SRL, SC B.

SRL și SC H. SRL pe capătul de cerere privind obligarea în solidar a

sumei de 400.000 euro cu titlu de despăgubiri în temeiul contractelor nr.

336 din 01 octombrie 2007 și nr. 433 din 17 ianuarie 2008, arată

recurentul că, deși între reclamant și pârâte nu există

raporturi contractuale, acestea se află într-un raport juridic complex,

rezultat dintr-o voință comună a tuturor societăților

arătate care a dat naștere unei operațiuni contractuale în

lanț.

Argumentele

aduse nu pot conduce la schimbarea soluției sub acest aspect câtă

vreme între aceste părți nu a existat nicio convenție privind

cesiunea drepturilor conexe de autor, așa încât, pentru pretențiile

derivând din aceste două contracte, reclamantul nu justifică

calitatea procesuală pasivă, ce presupune existența unei

identități între persoana chemată în judecată în calitate

de pârât și cea care poate fi obligată în raportul juridic dedus

judecății.

Existența

unui raport juridic complex derivat din contractele încheiate între pârâte în

scopul realizării unui clip publicitar și a unei ședințe

foto nu justifică, așa cum au arătat ambele instanțe de

fond, angrenarea răspunderii contractuale în temeiul celor două

contracte față de terțe persoane având în vedere principiul

relativității efectelor contractelor.

Recurentul

arată că, urmare a cesiunii drepturilor derivate din cele două

contracte, rezultă calitatea procesuală pasivă.

Instanța

a negat calitatea procesuală pasivă a pârâtelor doar în ceea ce

privește sumele de bani solicitate cu titlu de despăgubiri având

drept temei cele două contracte încheiate de reclamant cu SC E. SRL,

și nu cu privire la celelalte solicitări ale reclamantului, ce au

fost analizate pe fond prin raportare la legea dreptului de autor și a

drepturilor conexe.

Cu

privire la soluția instanței de apel, referitoare la mărirea

convenabilă a remunerației conform art. 43 alin. (3) din Legea nr.

8/1996 recurentul arată că este vorba de o leziune existând o

disproporție vădită între contraprestații deoarece,

dacă în 2007 sumele primite reprezintă o valoare apreciabilă,

după lansarea pe piață a clipului publicitar s-a produs un

succes pentru pârâte.

Instanța

de apel, analizând dispozițiile art. 43 alin. (3) din lege, a făcut

distincție între instituția revizuirii contractului, aplicabilă

pârâtei F. (fostă E.) și instituția măririi convenabile a

remunerației în raport de cesionarul final al drepturilor pe care

reclamantul le-a cedat inițial.

Recurentul

face afirmații generice, de genul "a crescut cifra de afaceri, au

încasat bani, au primit premii" fără a contracara în vreun mod

considerentele instanței de apel atunci când a constatat că nu

există o disproporție vădită între remunerația

acordată artistului interpret și beneficiarii cesiunii drepturilor

patrimoniale, limitându-se a se referi doar la rezultatul final al

lanțului contractual, fără însă a arăta de ce trebuie

ignorat efortul complex depus pentru asigurarea creșterii volumului de

vânzări.

Astfel,

beneficiarul final producătorul mezelurilor, a realizat investiții

pentru mărirea capacității de producție, modernizarea

liniilor de ambalare, marketing, mărirea numărului magazinelor în

care aceste produse erau comercializate, strategia de comunicare în raport cu

publicul țintă, alegerea adecvată a participanților, precum

și pentru cumpărarea timpilor de difuzare etc.

Cu

alte cuvinte, instanța superioară de fond, a reținut că

atingerea scopului publicitar nu a fost doar ca urmare doar a prestației

artistului interpret ci a efortului financiar uriaș al

producătorului. Totodată, recurentul nu a arătat de ce trebuie

înlăturate, în aprecierea succesului reclamei, scenariul, concepția

regizorală, muzica, în general toate aporturile creative ce au condus la

crearea reclamei în care reclamantul a interpretat rolul lui D.

Situația

de fapt reținută în apel, absența probatoriului cu privire la

beneficiile pretins realizate de pârâta cocontractantă F. (fostă E.)

precum și starea de insolvență a pârâtei B., nu a fost

înlăturată de recurent.

Urmare

a faptului că în cererea inițială reclamantul nu a precizat care

sunt drepturile conexe încălcate, în apel, prin raportare la motivele de

fapt expuse, s-a stabilit că reclamantul invocă încălcarea

dispozițiilor art. 98 alin. (1) lit. g) din lege referitoare la dreptul

patrimonial exclusiv al artistului interpret de a autoriza radiodifuzarea

și comunicarea publică ale interpretării.

În

cauză însă sunt aplicabile dispozițiile de excepție

prevăzute de art. 98 alin. (1) lit. g

1

), anume că artistul

interpret are dreptul numai la remunerația echitabilă și nu alt

gen de despăgubiri deoarece reclamantul, în temeiul contractelor, are deja

fixată interpretarea.

Nici

această statuare nu a fost criticată în recurs.

Reține

instanței de apel că dreptul la remunerație echitabilă, ce

se stabilește și se calculează conform procedurii prevăzute

de art. 131, 131

1

, 131

2

și 133 din lege, poate fi

gestionată colectiv, potrivit art. 123

2

alin. (2) lit. d) din

lege, după cum poate fi gestionat și individual, statuare asupra căreia

recurentul nu se pronunță.

Mai

reține instanța că nu s-a dovedit încălcarea de către

parte a dreptului prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. h) (punerea la

dispoziția publicului a interpretării sau a execuției sale

fixate, astfel încât să poate fi accesată, în orice loc și în

orice moment ales, în mod individual de către public), situație de

fapt neînlăturată de reclamant prin administrarea în recurs de

înscrisuri în temeiul dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.

Concluzionează

instanța superioară de fond, că reclamantului nu i se

datorează despăgubiri deoarece dreptul la remunerație

echitabilă cuvenit în temeiul art. 98 alin. (1) lit. g) lit. g

1

)

se stabilește și se colectează în condițiile art. 98 alin.

(3) din lege, iar încălcarea dreptului prevăzut de art. 98 alin. (1)

lit. h) nu a fost dovedită. Față de împrejurarea că

pârâtele obligate de prima instanță nu au exercitat calea de atac a

apelului, este menținută sentința în aplicarea principiului

neînrăutățirii situației reclamantului în propria cale de atac.

Recurentul

nu critică aceste considerente, exprimându-și doar nemulțumirea

cu privire la modul de clacul folosit de prima instanță în stabilirea

cuantumului despăgubirilor, omițând faptul că nu a fost analizat

acest motiv de apel deoarece reclamantului nu i se cuveneau sumele acordate cu

titlu de despăgubiri de prima instanță.

Mai

afirmă recurentul că drepturile de autor nu pot fi cesionate pentru

că sunt drepturi intuitu personae, așa încât cesiunea

prevăzută în clauzele contractuale putea avea loc doar către F.

SRL.

Este

real că drepturile personale nepatrimoniale astfel cum sunt

menționate la art. 10 din lege, nu pot face obiectul vreunei

renunțări sau înstrăinări conform art. 11 din același

act normativ, numai că în cauză este vorba de cesiunea de drepturi

patrimoniale în condițiile art. 39 din Legea nr. 8/1996.

Arată

instanța de apel că, astfel cum rezultă din clauzele

contractuale, cesiunea a fost exclusivă și, drept urmare, cesionarul,

F. (E.) era îndrituit la rândul său să cesioneze către beneficiarul

clipului publicitar.

De

altfel, în lipsa unei clauze contrare, artistul interpret care a participat la

realizarea unei opere audiovizuale, a unei înregistrări audiovizuale ori a

unei înregistrări sonore, se prezumă că cedează în schimbul

unei remunerații echitabile, dreptul exclusiv de utilizare a

prestației sale astfel fixate, prin reproducere, distribuire, import,

închiriere și împrumut.

Nici

cu privire la acest aspect nu se aduc critici referitoare la reținerea

caracterului exclusiv al cesiunii așa încât, și sub acest aspect,

statuările au intrat în puterea lucrului judecat asemenea celorlalte

dezlegări în drept ale instanței de apel neatacate.

Față

de analiza făcută în recurs a criticilor de nelegalitate invocate,

excepția nulității recursului invocată de SC C. SRL și

SC B. SRL va fi respinsă.

Înalta

Curte, reținând că motivele de modificare întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în

cauză, va respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

Dat

fiind poziția de parte câștigătoare în proces a pârâtei SC C.

SRL va fi obligat recurentul, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ. la 5.354 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către

această pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

excepția nulității recursului declarat de reclamant,

invocată de pârâtele SC C. SRL și SC B. SRL.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 178A

din data de 9 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă.

Obligă

pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 5.354 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată către intimata-pârâtă SC C. SRL.

Irevocabilă.

Pro