ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.06.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1161/2020

HOTĂRÂRE
16.06.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1161/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 16 iunie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 20 iunie 2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. și C. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța:

- să constate încălcarea de către pârâte a drepturilor la imagine și la utilizarea portretului, prin folosirea fără drept de fotografii pe pagina publică de D. "E.", în scopul de a obține profit din comercializarea de produse, asociind imaginea reclamantei cu respectiva marcă de produse;

- să dispună înlăturarea tuturor fotografiilor sau imaginilor care conțin portretul reclamantei, publicate pe pagina de D. "E." și de pe site-urile de promovare a produselor comercializate de C. S.R.L.;

- să dispună obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri estimate provizoriu la valoarea de 5.000 euro, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin încălcarea dreptului la imagine prevăzut de dispozițiile art. 88 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe și folosirea ilicită a fotografiilor reclamantei, fără acord, în scopuri comerciale;

- să dispună obligarea pârâtelor la plata daunelor moratorii în valoare de 1.000 RON/zi începând cu data de 13.03.2017, când au fost notificate cu privire la folosirea fără autorizare a fotografiilor reclamantei, până la înlăturarea efectivă a acestora de pe pagina de D. și de pe site-urile aflate în proprietatea sau administrarea pârâtelor, valoarea acestora fiind de 3.800 RON la data formulării cererii, 20.04.2016 (38 zile x 1.000lei);

- obligarea pârâtelor la publicarea în ziare de largă circulație, pe cheltuiala proprie, a hotărârii pronunțată de instanță, în cazul admiterii acțiunii;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 313 din 21 februarie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte acțiunea, și a dispus înlăturarea fotografiilor sau imaginilor care conțin portretul reclamantei A., publicate pe pagina de D. « E. » și pe site-urile de promovare comercializate de pârâtele B. și C. S.R.L., și a obligat pârâtele la plata despăgubirilor în cuantum de 500 euro către reclamantă, în echivalent în RON la data plății, pentru prejudiciul cauzat. A respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtelor la daune moratorii, precum și cererea reclamantei privind publicarea în trei ziare de largă circulație, pe cheltuila pârâtelor, a hotărârii. A obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.382 RON.

Prin decizia civilă nr. 1619A din 19 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantele-pârâte B. și C. S.R.L. A admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A., în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de pârâte la suma de 2.000 euro, echivalent în RON la data plății. A menținut sentința civilă nr. 313/21.02.2018, în rest. A obligat apelantele-pârâte să plătească apelantei-reclamante suma de 1.550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei pronunțate în apel au formulat recurs pârâtele C. S.R.L. și B., solicitând admiterea acestuia, casarea cu reținere spre rejudecare, și respingerea cererii reclamantei, ca neîntemeiată.

Prin motivele de recurs, se arată că reclamanta nu a făcut dovada că pârâta B. este utilizatorul paginii de D. "E.", ori că aceasta ar fi publicat imaginile cu reclamanta, și nici a faptului că "E." este o marcă înregistrată proprietate a vreuneia dintre pârâte. Mai arată că instanța a admis apelul pe baza unor prezumții judecătorești în sensul că ar exista o legătură între pârâte, societatea F. și avocatul din cauză Stoica Josan Manuela, iar nu pe baza probelor din dosar, din care reiese că domeniul atelier-faiblesse.ro aparține societății F. S.R.L. din data de 5.10.2015.

În drept, au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă A. a invocat nulitatea absolută a recursului, pentru neîncadrarea criticilor invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

La data de 14 ianuarie 2020 Înalta Curte a procedat, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a concluzionat că se pune problema nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Asupra recursului formulat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Deși recurentele și-au întemeiat motivele de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea au fost indicate doar formal, nefiind formulate critici care să vizeze o nemotivare a hotărârii atacate ori o contradictorialitate între considerentele, respectiv considerente străine de obiectul pricinii și dispozitivul acesteia și nici nu au fost formulate critici de nelegalitate care să se refere la normele de drept material aplicate sau interpretate greșit de instanța de apel.

În realitate, recursul declarat în prezenta cauză cuprinde susțineri care nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., și care nici nu reprezintă critici concrete împotriva raționamentului instanței de apel pe care se sprijină soluția pronunțată în cauză.

Astfel, Înalta Curte reține că acțiunea dedusă judecății are ca obiect antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor C. S.R.L. și B., pentru prejudiciul cauzat reclamantei A., constând în lezarea dreptului la imagine.

Tribunalul București a admis în parte acțiunea reclamantei A., cu motivarea că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei reiese că pârâta C., având ca administrator pe pârâta B., au publicat fotografia reclamantei, cu numele de scenă G., pe pagina de D. "E.", fără a cere acordul reclamantei, fapt ce atrage incidența dispozițiilor legale de la art. 88 alin. (1) din Legea nr. 8/1996. S-a mai reținuț incidența în cauză și a dispozițiilor art. 73 C. civ., privind dreptul la propria imagine. Astfel, tribunalul a constatat că sunt întrunite în cauză elementele răspunderii civile delictuale în persoana pârâtelor, și anume existența faptei ilicite, a culpei acestora, existența prejudiciului, constând în afectarea imaginii reclamantei și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Prin decizia nr. 1619A din 19 decembrie 2018, curtea de apel a admis apelul declarat de reclamantă, mărind cuantumul despăgubirilor datorate de pârâte la suma de 2.000 euro echivalent în RON la data plății, și a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantele-pârâte B. și C. S.R.L., confirmând raționamentul primei instanțe privitor la întrunirea condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtelor.

În calea de atac a recursului, pârâtele au reiterat criticile formulate în apel, preluandu-le ca atare în paginile 2-5 de recurs, fără a arăta care sunt considerentele pentru care decizia Curții de Apel București, secția a IV-a civilă este nelegală.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței raportat la considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părților poate duce la casarea unei hotărâri.

Mai mult, criticile, astfel cum au fost preluate din apel se referă la modul de interpretare a probatoriului de către instanță, prin acestea susținându-se că reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâta B. este utilizatorul paginii de D. "E.", ori că aceasta ar fi publicat imaginile cu reclamanta, și nici a faptului că "E." este o marcă înregistrată proprietate a vreuneia dintre pârâte.

Recurentele au dedus, astfel, judecății aspecte de netemeinicie, criticile acestora vizând modalitatea în care a fost evaluat probatoriului de către instanța de apel, în ceea ce privește existența faptei ilicite imputate acestora.

Or, excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului susținerile care vizează modul de apreciere a probelor, instanțele de fond și de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

S-a mai invocat prin memoriul de recurs și faptul că instanța a admis apelul pe baza unor prezumții judecătorești în sensul că ar exista o legătură între pârâte, societatea F. și avocatul din cauză Stoica Josan Manuela, iar nu pe baza probelor din dosar, din care reiese că domeniul atelier-faiblesse.ro aparține societății F. S.R.L. încă din data de 05.10.2015.

Si această critică vizează tot modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză, și a felului în care instanța și-a format convingerea asupra existenței ori inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că aspectele deduse judecății prin motivele de recurs implică o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, iar nu pe o interpretare a unor norme juridice, astfel că acestea nu pot face obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs.

În consecință, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de pârâtele B. și C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1619A din 19 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Anulează recursul declarat de pârâtele B. și C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1619A din 19 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2020

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-06-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1077/2020
, în două publicații de circulație națională; - să se dispună obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, în conformitate cu articolul 453 C. proc. civ. Prin încheierea de ședință din
ÎCCJ 2024-03-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 617/2024
ului, exportului, distribuirii, utilizării (inclusiv dar fără a se limita la un scop publicitar), oferirii, comercializării ori deținerii în acest scop, precum și a oricărui alt act de folosința în activitatea comercială și de publicitate a
ÎCCJ 2024-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1569/2024
Ședința publică din data de 11 iunie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 7 mai 2019, sub n
ÎCCJ 2016-09-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1599/2016
Decizia nr. 1599/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 10 decembrie 2013, sub nr. x/3/2013, reclamantul A. a chemat î
ÎCCJ 2024-11-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2531/2024
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă, la data de 16.06.2020
Sursă