ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1599/2016

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 10 decembrie 2013, sub nr. x/3/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL, solicitând următoarele: 1. să se constate încălcarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe asupra imaginii fotografice din anexa cererii; 2. să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 80.000,00 lei cu titlu de despăgubiri pentru utilizarea neautorizată a unei imagini fotografice aparținând reclamantului în calitate de autor și pentru repararea prejudiciului cauzat, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor constând în taxa de timbru; 3. să se dispună obligarea pârâtei la publicarea, atât în ediția pe hârtie, cât și cea electronică a publicației „x" și a unei alte publicații cu difuzare națională a imaginii în cauză, însoțită de numele reclamantului în calitate de autor al fotografiei și de hotărârea ce se va pronunța, pe cheltuiala pârâtei.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 553 din data de 28 aprilie 2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului, invocate prin întâmpinare, ca nefondate; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., s-a constatat încălcarea drepturilor morale de autor, a fost obligată pârâta la plata sumei de 2.000 de lei - despăgubiri pentru încălcarea drepturilor patrimoniale de autor și la publicarea dispozitivului acestei hotărâri în ediția online și pe hârtie a publicației x în 30 de zile de la rămânerea definitivă și a respins acțiunea în rest, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată în apel: Prin Decizia civilă nr. 313/A din data de 15 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 553 din data de 28 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Cererea de recurs: Împotriva Deciziei nr. 313/A din data de 15 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2013 de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul A., criticându-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că instanța de apel a încălcat dispozițiile legale aplicabile speței. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a arătat că, deși instanțele de fond și de apel au recunoscut că este autorul operei fotografice, că opera are toate calitățile necesare pentru a se califica pentru despăgubiri de ordin moral, totuși, în speță, instanța de fond a pronunțat o hotărâre prin care i-a fost refuzat dreptul de a fi recompensat și pe partea morală, iar instanța de apel a respins apelul ca nefondat, reținând că latura morală este satisfăcută și numai prin publicarea, pe hârtie și în ediția online a cotidianului, doar a dispozitivului hotărârii. A apreciat recurentul-reclamant că o astfel de abordare este una greșită fundamental și care nu va putea aduce niciodată satisfacție celui vătămat, cu atât mai mult cu cât, la data comunicări hotărârii instanței de apel, respectiv, la data de 4 decembrie 2015, pe site-ul publicației exista încă imaginea în discuție, iar intimata-pârâtă se folosește de aceasta fără a-i acorda vreo remunerație. Recurentul-reclamant subliniază că imaginea figurează în continuare ca ilustrație la articolul în cauză și nu se menționează cine este autorul de drept al acesteia, lăsându-se să se înțeleagă că, datorită sumei care urmează a se achita, în cuantum de 2.000 lei, imaginea devine a pârâtei, împrejurare ce nu este adevărată. Raportat la situația învederată, recurentul-reclamant solicită publicarea întregii hotărâri și nu doar a dispozitivului acesteia, precum și a imaginii în care să apară menționat ca autor, precum și plata unor despăgubiri mai consistente. Totodată, recurentul-reclamant a apreciat că nu a fost respectat principiul proporționalității și al justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate, iar instanța de apel nu a făcut o analiză sau măcar o enumerare a acestor valori. Dezvoltând motivele de recurs, recurentul-reclamant apreciază că partea adversă încalcă normele de drept care vizează în sens strict protecția drepturilor de autor, precum și dispozițiile constituționale și pe cele statuate de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la limitele exercițiului dreptului la opinie și la liberă exprimare, precum și pe cele potrivit cărora mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. În susținerea acestei afirmații, invocă dispozițiile art. 30 alin. (6), art. 57, art. 31 alin. (4) din Constituția României, precum și pe cele ale art. 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, recurentul-reclamant apreciază că intimatul-pârât nu doar încalcă drepturile sale de autor, dar are și foloase pecuniare, prin reclama pe care o are pe site-ul propriu, chiar în interiorul paginii unde se află imaginea folosită fără drept. Raportat la această susținere și în temeiul principiului proporționalității și a justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate, solicită instanței de recurs să calculeze suma datorată de partea adversă ținând cont și de sumele achitate de beneficiarii reclamelor de pe site-ul publicației începând cu data de 29 iulie2012, respectiv data publicării articolului. Recurentul-reclamant mai critică susținerea instanței de apel, potrivit căreia, dacă pentru daunele morale s-ar acorda despăgubiri exprimate pecuniar, acest fapt ar putea reprezenta îmbogățire fără justă cauză și apreciază că instanța are temei pentru acordarea și de despăgubiri pecuniare pentru latura morală, având în vedere obținerea de valori materiale de către reclamant în urma prezenței imaginii pe site, imagine care ajută și pe intimata-pârâtă să își mențină plătitorii de reclame. O altă critică adusă de recurentul-reclamant este în sensul că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra acordării cheltuielilor de judecată datorate de intimata-pârâtă.

Procedura derulată în recurs: Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la comunicarea acesteia către intimata-pârâtă SC B. SRL, care, în termen legal, nu a formulat întâmpinare. La data de 4 aprilie 2016, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că acesta îndeplinește condițiile de formă prevăzute sub pedeapsa nulității, este declarat în termen legal, este legal timbrat, iar motivele de recurs dezvoltate de către recurentul-reclamant se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Completul de filtru C7, la data de 15 aprilie 2016, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților cauzei, în vederea depunerii punctelor de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.; dovezile de comunicare a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului se regăsesc la filele nr. 66 și nr. 67 din dosar. Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ., s-a fixat termen la data de 27 mai 2016, în procedura de filtru, fără citarea părților. Prin încheierea de ședință din data de 27 mai 2016, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 313/A din 15 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și a fost fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 23 septembrie 2016, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Prin hotărârea primei instanțe pronunțate în cauză, s-a constatat încălcarea de către pârâtă a drepturilor morale și patrimoniale ale reclamantului, prin publicarea neautorizată a unei fotografii într-un ziar, în format electronic și pe suport hârtie. Pârâta nu a declarat apel, astfel încât aprecierile primei instanțe în legătură cu existența unei opere protejate, a dreptului de autor al reclamantului asupra acesteia, întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei au intrat în puterea lucrului judecat, nefăcând obiectul învestirii acestei instanțe de control judiciar. Reclamantul a criticat decizia de apel în ceea ce privește menținerea dispoziției primei instanțe de respingere a acordării de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat prin fapta pârâtului, precum și sub aspectul cuantumului despăgubirilor efectiv acordate, din perspectiva modului de aplicare a prevederilor legale incidente. Potrivit art. 139 alin. (10) lit. d) din Legea nr. 8/1996, instanța de judecată poate dispune, la cererea titularului dreptului de autor încălcat, „răspândirea informațiilor cu privire la hotărârea instanței de judecată, inclusiv afișarea hotărârii, precum și publicarea sa integrală sau parțială în mijloacele de comunicare în masă, pe cheltuiala celui care a săvârșit fapta (…)”. Pe acest temei, dispoziția instanței de publicare a hotărârii judecătorești prin care au fost admise, fie și în parte, pretențiile titularului dreptului subiectiv încălcat, este considerată de către legiuitor drept o formă de reparare a vătămării suferite prin fapta ilicită a pârâtului, indiferent de natura prejudiciului, moral sau material, în absența unei distincții în acest sens în cuprinsul normei citate. În cauză, prima instanță a dispus publicarea în mass media a hotărârii judecătorești în considerarea prejudiciului moral cert, constatat ca atare, iar în contextul normativ actual, o asemenea dispoziție poate fi considerată,contrar susținerilor recurentului - reclamant, ca fiind suficientă pentru repararea vătămării de natură nepatrimonială. Repararea bănească a prejudiciului moral nu poate fi exclusă, dar nici dispozițiile de drept comun în materia răspunderii civile delictuale și nici norma specială din legea dreptului de autor și a drepturilor conexe nu instituie vreo obligație în sarcina instanței de judecată de reparare a pagubei printr-o sumă de bani cu titlu de despăgubiri. Acordarea despăgubirilor bănești este reglementată în cuprinsul art. 139 din Legea nr. 8/1996 drept una dintre modalitățile posibile de acoperire a prejudiciului, norma prevăzând și alte măsuri de reparare a acestuia, printre care, după cum s-a arătat anterior, publicarea în mass media a hotărârii judecătorești. Instanței de judecată îi revine aprecierea modalității ori a modalităților celor mai adecvate de acoperire a pagubelor suferite de către titularul dreptului, stabilind dacă o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs și, în caz afirmativ, cuantumul acesteia. În aceste condiții, se apreciază că instanța de apel a reținut în mod corect că, pe lângă funcția reparatorie, răspunderea civilă delictuală are și funcție educativ-preventivă, însă sancționarea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii nu presupune în mod obligatoriu acordarea unor sume de bani, care este lăsată la aprecierea instanței în raport de circumstanțele cauzei. Pe de altă parte, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cercetarea modului de aplicare a legii de către instanța de apel poate avea în vedere și identificarea criteriilor pe baza cărora a ajuns la o anumită concluzie pe acest aspect. Instanța supremă a stabilit, cu valoare de principiu, că aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectivă, dar criteriile care stau la baza cuantumului despăgubirilor morale sunt obiective. Criteriul general evocat este acela al gradului de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora. Acest criteriu este aplicat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căreia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă dreptului încălcat. Susținerea recurentului-reclamant, în sensul că instanța de apel nu a arătat care sunt valorile lezate avute în vedere în contextul analizei efectuate,este nefondată, întrucât curtea de apel a arătat că aprecierea daunelor morale se realizează în echitate și păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate, ceea ce echivalează cu recunoașterea atingerii valorilor morale invocate de către recurentul-reclamant, precum pregătirea și experiența profesională a acestuia sau riscurile la care s-a expus pentru realizarea fotografiei. Concluzia adoptată, în sensul menținerii dispoziției primei instanțe privind forma de reparare a prejudiciului moral, nu poate fi cenzurată, însă, de către instanța de recurs, deoarece reprezintă rezultatul unei aprecieri a situației de fapt, pe baza probatoriului administrat, iar cercetarea temeiniciei hotărârii nu se circumscrie cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Se constată, totodată, din dezvoltarea motivelor de recurs, că recurentul-reclamant face referire și la foloasele pecuniare pe care le-ar fi obținut pârâta în urma postării pe site-ul publicației a fotografiei al cărei autor este reclamantul, constând în sumele de bani încasate de la beneficiarii reclamelor de pe site, începând cu data de 29 iulie 2012, data publicării fotografiei. Această susținere evocă dispozițiile art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora, la stabilirea despăgubirilor, instanța de judecată poate lua în considerare criteriul consecințelor economice negative, în special câștigul nerealizat și beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor. Cu toate că aceste dispoziții legale au fost invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul nu a indicat până în acest moment, în mod concret, în ce a constat pierderea materială pe care a suferit-o ori profitul injust obținut de către pârâtă, astfel încât concretizarea acestui criteriu legal de acordare a despăgubirilor abia prin motivele de recurs este inadmisibilă, formulată fiind omisso medio. Mai mult, constatarea instanței de apel în sensul că reclamantul nu a dovedit întinderea prejudiciului material suferit a fost motivată și prin argumentul neadministrării de probe referitoare la eventuale cesiuni ale unor creații de aceeași natură cu cea a reclamantului. Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel nu a asimilat, prin aprecierea anterioară,suma de 2.000 lei - ce a fost acordată în mod efectiv reclamantului prin hotărârea primei instanțe cu titlu de despăgubiri pentru încălcarea drepturilor patrimoniale de autor prevăzute de art. 13 lit. a) și f) din Legea nr. 8/1996 - cu un preț al cesiunii fotografiei care ar opera în favoarea pârâtei. Instanța de apel a constatat doar că este inaplicabil criteriul de stabilire a despăgubirilor prevăzut de art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, vizând „triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile menționate la lit. a)”, în absența unor dovezi concrete privind prețurile practicate în mod obișnuit în raporturile contractuale dintre autorul unor fotografii și utilizatorul acestora, prin care se autorizează folosirea acestor opere, în schimbul unei sume de bani. În aceste condiții, se constată că instanța de apel nu a încălcat prevederile art. 139 din Legea nr. 8/1996, iar decizia recurată nu poate fi cenzurată sub aspectul întinderii despăgubirilor deja acordate,cât timp acest aspect interesează situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate, și nu legalitatea deciziei, din perspectiva cazurilor expres și limitativ descrise în art. 488 C. proc. civ. În ceea ce privește critica recurentului-reclamant în sensul că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra acordării cheltuielilor de judecată efectuate în faza apelului,se constată că nu are temei, în condițiile în care apelul declarat de către reclamant a fost respins ca nefondat, iar dispozițiile art. 453 C. proc. civ. prevăd acordarea de cheltuieli de judecată doar în ipoteza câștigării procesului de către partea care a efectuat cheltuielile de judecată și le solicită ca atare. În privința cheltuielilor de judecată solicitate în faza judecății în primă instanță, partea are la îndemână calea procedurală a completării hotărârii, în aplicarea prevederilor art. 444 C. proc. civ., nefiind admisibilă declararea apelului pe acest aspect, în conformitate cu art. 445 C. proc. civ. Având în vedere cele anterior expuse, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 313/A din 15 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.