ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1599/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1599/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1599/2016

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

cauzei:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 10

decembrie 2013, sub nr. x/3/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe

pârâta SC B. SRL, solicitând următoarele:

constate încălcarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe

asupra imaginii fotografice din anexa cererii;

dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 80.000,00 lei cu titlu de

despăgubiri pentru utilizarea neautorizată a unei imagini fotografice

aparținând reclamantului în calitate de autor și pentru repararea

prejudiciului cauzat, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor

constând în taxa de timbru;

dispună obligarea pârâtei la publicarea, atât în ediția pe hârtie,

cât și cea electronică a publicației „x" și a unei

alte publicații cu difuzare națională a imaginii în cauză,

însoțită de numele reclamantului în calitate de autor al fotografiei

și de hotărârea ce se va pronunța, pe cheltuiala pârâtei.

2.

Hotărârea pronunțată de prima instanță:

Prin

sentința civilă nr. 553 din data de 28 aprilie 2014, Tribunalul București,

secția a V-a civilă, a respins excepțiile lipsei

calității procesuale active și a lipsei interesului, invocate

prin întâmpinare, ca nefondate; a admis în parte acțiunea formulată

de reclamantul A., s-a constatat încălcarea drepturilor morale de autor, a

fost obligată pârâta la plata sumei de 2.000 de lei - despăgubiri

pentru încălcarea drepturilor patrimoniale de autor și la publicarea

dispozitivului acestei hotărâri în ediția online și pe hârtie a

publicației x în 30 de zile de la rămânerea definitivă și a

respins acțiunea în rest, ca neîntemeiată.

3.

Hotărârea pronunțată în apel:

Prin Decizia civilă

nr. 313/A din data de 15 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2013,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca

nefondat apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 553

din data de 28 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă.

recurs:

Împotriva Deciziei

nr. 313/A din data de 15 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2013

de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

declarat recurs reclamantul A., criticându-o pentru nelegalitate în temeiul

dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că

instanța de apel a încălcat dispozițiile legale aplicabile

speței.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a arătat că,

deși instanțele de fond și de apel au recunoscut că este

autorul operei fotografice, că opera are toate calitățile

necesare pentru a se califica pentru despăgubiri de ordin moral,

totuși, în speță, instanța de fond a pronunțat o

hotărâre prin care i-a fost refuzat dreptul de a fi recompensat și pe

partea morală, iar instanța de apel a respins apelul ca nefondat,

reținând că latura morală este satisfăcută și

numai prin publicarea, pe hârtie și în ediția online a cotidianului,

doar a dispozitivului hotărârii.

A apreciat

recurentul-reclamant că o astfel de abordare este una greșită

fundamental și care nu va putea aduce niciodată satisfacție

celui vătămat, cu atât mai mult cu cât, la data comunicări

hotărârii instanței de apel, respectiv, la data de 4 decembrie 2015,

pe site-ul publicației exista încă imaginea în discuție, iar

intimata-pârâtă se folosește de aceasta fără a-i acorda

vreo remunerație.

Recurentul-reclamant

subliniază că imaginea figurează în continuare ca

ilustrație la articolul în cauză și nu se menționează

cine este autorul de drept al acesteia, lăsându-se să se

înțeleagă că, datorită sumei care urmează a se achita,

în cuantum de 2.000 lei, imaginea devine a pârâtei, împrejurare ce nu este

adevărată.

Raportat la

situația învederată, recurentul-reclamant solicită publicarea

întregii hotărâri și nu doar a dispozitivului acesteia, precum

și a imaginii în care să apară menționat ca autor, precum

și plata unor despăgubiri mai consistente.

Totodată,

recurentul-reclamant a apreciat că nu a fost respectat principiul

proporționalității și al justului echilibru între natura

valorilor lezate și sumele acordate, iar instanța de apel nu a

făcut o analiză sau măcar o enumerare a acestor valori.

Dezvoltând

motivele de recurs, recurentul-reclamant apreciază că partea

adversă încalcă normele de drept care vizează în sens strict

protecția drepturilor de autor, precum și dispozițiile

constituționale și pe cele statuate de Convenția europeană

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale referitoare la limitele exercițiului dreptului la opinie

și la liberă exprimare, precum și pe cele potrivit cărora

mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să

asigure informarea corectă a opiniei publice. În susținerea acestei

afirmații, invocă dispozițiile art. 30 alin. (6), art. 57, art. 31

alin. (4) din Constituția României, precum și pe cele ale art. 10 din

Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale.

De asemenea,

recurentul-reclamant apreciază că intimatul-pârât nu doar

încalcă drepturile sale de autor, dar are și foloase pecuniare, prin

reclama pe care o are pe site-ul propriu, chiar în interiorul paginii unde se află

imaginea folosită fără drept.

Raportat la

această susținere și în temeiul principiului

proporționalității și a justului echilibru între natura

valorilor lezate și sumele acordate, solicită instanței de

recurs să calculeze suma datorată de partea adversă ținând

cont și de sumele achitate de beneficiarii reclamelor de pe site-ul

publicației începând cu data de 29 iulie2012, respectiv data

publicării articolului.

Recurentul-reclamant

mai critică susținerea instanței de apel, potrivit căreia,

dacă pentru daunele morale s-ar acorda despăgubiri exprimate pecuniar,

acest fapt ar putea reprezenta îmbogățire fără justă

cauză și apreciază că instanța are temei pentru

acordarea și de despăgubiri pecuniare pentru latura morală,

având în vedere obținerea de valori materiale de către reclamant în

urma prezenței imaginii pe site, imagine care ajută și pe

intimata-pârâtă să își mențină plătitorii de

reclame.

O altă

critică adusă de recurentul-reclamant este în sensul că

instanța de apel a omis să se pronunțe asupra acordării

cheltuielilor de judecată datorate de intimata-pârâtă.

derulată în recurs:

Învestită

cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, a procedat la comunicarea acesteia

către intimata-pârâtă SC B. SRL, care, în termen legal, nu a formulat

întâmpinare.

La data de 4

aprilie 2016, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în

principiu a recursului, prin care s-a constatat că acesta

îndeplinește condițiile de formă prevăzute sub pedeapsa

nulității, este declarat în termen legal, este legal timbrat, iar

motivele de recurs dezvoltate de către recurentul-reclamant se

încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Completul de

filtru C7, la data de 15 aprilie 2016, constatând că raportul

întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus

comunicarea acestuia părților cauzei, în vederea depunerii punctelor

de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc.

civ.; dovezile de comunicare a raportului asupra admisibilității în

principiu a recursului se regăsesc la filele nr. 66 și nr. 67 din

dosar.

Părțile

nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul privind admisibilitatea

în principiu a recursului.

Constatându-se

încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (6)

C. proc. civ., s-a fixat termen la data de 27 mai 2016, în procedura de filtru,

fără citarea părților.

Prin

încheierea de ședință din data de 27 mai 2016, a fost admis în

principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 313/A din

15 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, și a fost fixat termen de judecată, în

ședință publică, la data de 23 septembrie 2016, cu citarea

părților.

6.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului:

Prin hotărârea

primei instanțe pronunțate în cauză, s-a constatat

încălcarea de către pârâtă a drepturilor morale și

patrimoniale ale reclamantului, prin publicarea neautorizată a unei

fotografii într-un ziar, în format electronic și pe suport hârtie.

Pârâta

nu a declarat apel, astfel încât aprecierile primei instanțe în

legătură cu existența unei opere protejate, a dreptului de autor

al reclamantului asupra acesteia, întrunirea condițiilor răspunderii

civile delictuale în persoana pârâtei au intrat în puterea lucrului judecat,

nefăcând obiectul învestirii acestei instanțe de control judiciar.

Reclamantul

a criticat decizia de apel în ceea ce privește menținerea

dispoziției primei instanțe de respingere a acordării de

despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat prin fapta pârâtului, precum

și sub aspectul cuantumului despăgubirilor efectiv acordate, din

perspectiva modului de aplicare a prevederilor legale incidente.

Potrivit

art. 139 alin. (10) lit.

d) din Legea nr. 8/1996, instanța de

judecată poate dispune, la cererea titularului dreptului de autor

încălcat, „răspândirea informațiilor cu privire la

hotărârea instanței de judecată, inclusiv afișarea

hotărârii, precum și publicarea sa integrală sau parțială

în mijloacele de comunicare în masă, pe cheltuiala celui care a

săvârșit fapta (…)”.

Pe acest

temei,

dispoziția

instanței de publicare a hotărârii judecătorești prin care

au fost admise, fie și în parte, pretențiile titularului dreptului

subiectiv încălcat, este considerată de către legiuitor drept o

formă de reparare a vătămării suferite prin fapta

ilicită a pârâtului, indiferent de natura prejudiciului, moral sau

material, în absența unei distincții în acest sens în cuprinsul

normei citate.

În

cauză, prima instanță a dispus

publicarea

în mass media a hotărârii judecătorești în considerarea

prejudiciului moral cert, constatat ca atare, iar în contextul normativ actual,

o asemenea dispoziție poate fi considerată,contrar susținerilor

recurentului - reclamant, ca fiind suficientă pentru repararea vătămării

de natură nepatrimonială.

Repararea

bănească a prejudiciului moral nu poate fi exclusă, dar nici

dispozițiile de drept comun în materia răspunderii civile delictuale

și nici norma specială din legea dreptului de autor și a

drepturilor conexe nu instituie vreo obligație în sarcina instanței

de judecată de reparare a pagubei printr-o sumă de bani cu titlu de

despăgubiri.

Acordarea despăgubirilor

bănești este reglementată în cuprinsul art. 139 din Legea nr. 8/1996

drept una dintre modalitățile posibile de acoperire a prejudiciului, norma

prevăzând și alte măsuri de reparare a acestuia, printre care,

după cum s-a arătat anterior, publicarea

în mass

media a hotărârii judecătorești.

Instanței

de judecată îi revine aprecierea modalității ori a

modalităților celor mai adecvate de acoperire a pagubelor suferite de

către titularul dreptului,

stabilind dacă o sumă de bani este

potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs și, în caz

afirmativ, cuantumul acesteia.

În

aceste condiții, se apreciază că instanța de apel a

reținut în mod corect că, pe lângă funcția reparatorie,

răspunderea civilă delictuală are și funcție

educativ-preventivă, însă sancționarea faptei ilicite cauzatoare

de prejudicii nu presupune în mod obligatoriu acordarea unor sume de bani, care

este lăsată la aprecierea instanței în raport de

circumstanțele cauzei.

Pe

de altă parte, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

cercetarea modului de aplicare a legii de către instanța de apel

poate avea în vedere și identificarea criteriilor pe baza cărora a

ajuns la o anumită concluzie pe acest aspect.

Instanța

supremă a stabilit, cu valoare de principiu, că aprecierea

judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectivă, dar

criteriile care stau la baza cuantumului despăgubirilor morale sunt obiective.

Criteriul general evocat este acela al gradului de lezare a valorilor sociale

ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora. Acest

criteriu este aplicat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului,

potrivit căreia despăgubirile trebuie să prezinte un raport

rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă dreptului

încălcat.

Susținerea

recurentului-reclamant, în sensul că instanța de apel nu a

arătat care sunt valorile lezate avute în vedere în contextul analizei

efectuate,este nefondată, întrucât curtea de apel a arătat că

aprecierea daunelor morale se realizează în echitate și păstrând

principiul proporționalității și justului echilibru între

natura valorilor lezate și sumele acordate, ceea ce echivalează cu

recunoașterea atingerii valorilor morale invocate de către

recurentul-reclamant, precum pregătirea și experiența

profesională a acestuia sau riscurile la care s-a expus pentru realizarea

fotografiei.

Concluzia

adoptată, în sensul menținerii dispoziției primei instanțe privind

forma de reparare a prejudiciului moral, nu poate fi cenzurată, însă,

de către instanța de recurs, deoarece reprezintă rezultatul unei

aprecieri a situației de fapt, pe baza probatoriului administrat, iar cercetarea

temeiniciei

hotărârii nu se circumscrie cazurilor expres și limitativ

prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Se constată,

totodată, din dezvoltarea motivelor de recurs, că recurentul-reclamant face referire și la foloasele pecuniare pe

care le-ar fi obținut pârâta în urma postării pe site-ul

publicației a fotografiei al cărei autor este reclamantul, constând

în sumele de bani încasate de la beneficiarii reclamelor de pe site, începând

cu data de 29 iulie 2012, data publicării fotografiei.

Această

susținere evocă dispozițiile

art. 139 alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora, la stabilirea

despăgubirilor, instanța de judecată poate lua în considerare

criteriul consecințelor economice negative, în special câștigul

nerealizat și beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor.

Cu toate

că aceste dispoziții legale au fost invocate în cuprinsul cererii de

chemare în judecată, reclamantul nu a indicat până în acest moment,

în mod concret, în ce a constat pierderea materială pe care a suferit-o

ori profitul injust obținut de către pârâtă, astfel încât concretizarea

acestui criteriu legal de acordare a despăgubirilor abia prin motivele de

recurs este inadmisibilă, formulată fiind omisso medio.

Mai mult,

constatarea

instanței de apel în sensul că

reclamantul nu a dovedit

întinderea prejudiciului

material suferit a fost motivată și prin argumentul

neadministrării de probe referitoare la eventuale cesiuni ale unor

creații de aceeași natură cu cea a reclamantului.

Contrar

susținerilor recurentului, instanța de apel nu a asimilat, prin aprecierea

anterioară,suma de 2.000 lei - ce a fost acordată în mod efectiv

reclamantului prin hotărârea primei instanțe cu titlu de

despăgubiri pentru încălcarea drepturilor patrimoniale de autor

prevăzute de art. 13 lit. a) și f) din Legea nr. 8/1996 - cu un

preț al cesiunii fotografiei care ar opera în favoarea pârâtei. Instanța

de apel a constatat doar că este inaplicabil criteriul de stabilire a

despăgubirilor prevăzut de art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996,

vizând „triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de

utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot

aplica criteriile menționate la lit. a)”, în absența unor dovezi

concrete privind prețurile practicate în mod obișnuit în raporturile

contractuale dintre autorul unor fotografii și utilizatorul acestora, prin

care se autorizează folosirea acestor opere, în schimbul unei sume de

bani.

În aceste

condiții, se constată că instanța de apel nu a

încălcat prevederile art. 139 din Legea nr. 8/1996, iar decizia

recurată nu poate fi cenzurată sub aspectul întinderii

despăgubirilor deja acordate,cât timp acest aspect interesează

situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate, și nu

legalitatea deciziei, din perspectiva cazurilor expres și limitativ descrise

în art. 488 C. proc. civ.

În

ceea ce privește critica recurentului-reclamant în sensul că

instanța de apel a omis să se pronunțe asupra acordării

cheltuielilor de judecată efectuate în faza apelului,se constată

că nu are temei, în condițiile în care apelul declarat de către

reclamant a fost respins ca nefondat, iar dispozițiile art. 453 C. proc.

civ. prevăd acordarea de cheltuieli de judecată doar în ipoteza câștigării

procesului de către partea care a efectuat cheltuielile de judecată și

le solicită ca atare.

În

privința cheltuielilor de judecată solicitate în faza

judecății în primă instanță, partea are la

îndemână calea procedurală a completării hotărârii, în

aplicarea prevederilor art. 444 C. proc. civ., nefiind admisibilă declararea

apelului pe acest aspect, în conformitate cu art. 445 C. proc. civ.

Având

în vedere cele anterior expuse, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C.

proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat,

recursul

declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 313/A din 15 iunie 2015 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 313/A din

15 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2016.