ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 19/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 13 iulie 2018 pe rolul Tribunalului București, sectia a III-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând următoarele: 1. să se constate că fotografiile atașate în anexele 1, 2 si 3, al căror autor este, au fost reproduse, comunicate public, radiodifuzate și transmise prin cablu, precum și utilizate pentru a se realiza o opera derivată, fără acordul sau/și fără a i se recunoaște calitatea de autor, de către pârâtă, încălcându-se astfel art. 12 și art. 13 lit. a), f), g), h) și i) din Legea nr. 8/1996; 2. să fie obligată pârâta la plata unei despăgubiri de 58.800 euro daune patrimoniale; 3. să fie obligată pârâta la plata unei despagubiri de 9.000 euro daune morale; 4. să fie obligată pârâta să publice, pe cheltuiala sa, hotărârea ce se va pronunța într-un cotidian central, precum și în cadrul emisiunii în care a avut loc încălcarea drepturilor lui de autor. 5. cu cheltuieli de judecată, astfel cum vor fi dovedite, constând în onorariu avocațial și taxă de timbru.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 770 din 17 aprilie 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte acțiunea reclanmantului A.; a constatat că pârâta a utilizat prin radiodifuzare operele fotografice ale reclamantului pe postul de televiziune "B." cu încălcarea drepturilor patrimoniale și morale de autor ale reclamantului; a obligat pârâta la plata despagubirilor patrimoniale în suma de 8.100 euro în echivalent RON la data plății; a obligat pârâta la plata daunelor morale în sumă de 2.000 euro în echivalent RON la data plății; a respins ultimul capăt al cererii, ca neîntemeiat; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 100 RON, reprezentând taxa de timbru.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 283 A din 18 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta B. S.A., prin administrator judiciar C.; obligat apelanta la 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 283 A din 18 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta B. S.A., prin administrator judiciar C.. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 23 februarie 2021, sub nr. x/2018, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2. Recurenta-pârâtă a invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, modificarea, în tot, a deciziei atacate, în sensul respingerii, ca nefondate, a cererii de chemare în judecată. În devoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanța de apel, în evaluarea daunelor morale solicitate de către intimatul-reclamant, a constatat că ar fi incidente în cauză dispozițiile art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, însă, în realitate, este vorba de art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996. A mai arătat că instanța de apel a reținut că aprecierea subiectivă a reclamantului ar fi suficientă în evaluarea daunelor materiale, în condițiile în care recurenta-pârâtă nu a menționat și nu a probat sumele de bani practicate în domeniu pentru astfel de expuneri ale operei cuiva, rationamentul instanței fiind unul străin de natura și înțelesul normei de drept material invocate, câtă vreme legiuitorul face referiri clare la sume de bani care, în mod legal, ar fi fost datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite. A precizat că instanța de judecată ar fi trebuit să analizeze probatoriul administrat în cauză și să constate că intimatul-reclamant nu și-a probat, în niciun fel, pretinsul prejudiciu adus prin utilizarea celor 4 fotografii, deși sarcina probei îi revenea acestuia. Stabilirea unui tarif de utilizare, în cuantum de 8.100 euro, reprezentand triplul sumei de 2.700 euro ce ar reprezenta prețul utilizării celor 4 fotografii, este nelegală, întrucât criteriul aprecierii subiective a reclamantului nu poate fi un argument legal apt să fundamenteze o hotărâre de admitere a pretențiilor. A arătat că instanța de fond în mod nelegal și netemeinic a dispus admiterea acțiunii reclamantului, în condițiile în care acesta nu a probat dreptul său de autor asupra imaginilor difuzate în cadrul emisiunii "D." moderată de E., așa încât, analiza instanței în soluționarea acțiunii trebuia să se axeze, pe de o parte, pe verificarea dacă informațiile difuzate în cadrul emisiunii menționate constituie în mod real o activitate calomnioasă la adresa persoanelor care apar în pozele redate de către postul de televiziune, iar, pe de altă parte, dacă efectiv există un prejudiciu cert, actual și personal al reclamantului, cee ace constituie o condiție esențială în antrenarea răspunderii civile delictuale a recurentei-pârâte. Susținerile reclamantului, conform cărora pe tot parcursul emisiunii recurenta-pârâtă ar fi redat imaginile respective, de cel puțin 10 ori, timp în care au reluat texte calomnioase la adresa persoanelor private de libertate din respectivele imagini, validate de către instanța de fond, sunt eronate în condițiile în care imaginile incriminate au fost difuzate de către recurenta-pârâtă spre finalul emisiunii "D." și în contextul în care a avut loc o dezbatere despre proiectul legislativ inițiat de către Ministerul Justiției, prin care se dorea recompensarea deținuților din penitenciare cu sume cuprinse între 5 și 8 euro pe zi de detenție. A mai arătat recurenta-pârâtă că textul asociat imaginilor prezentate nu a fost unul calomnios la adresa persoanelor private de libertate, exprimarea fiind una impersonală, referindu-se la persoane condamnate definitiv la închisoare pentru infracțiuni grave (omor, pedofilie sau corupție). În cauză, nu a existat nicio denaturare a operei intimatului-reclamant prin prezentarea acelor fotografii în contextul în care subiectul în discuție a fost sumele de bani acordate de Statul Român, cu titlu de despăgubiri, deținuților din penitenciare, în comparație cu alocațiile copiilor, iar fotografiile respective erau emblematice în context. Cu privire la expunerea publică a acestora, a susținut că intimatul-reclamant nu era îndreptățit să aprecieze în locul acelor persoane dacă sau nu au suferit vreun prejudiciu de imagine în urma difuzării imaginilor respective, iar jurnaliștii postului B. expimă opinii sub forma unor editoriale atât în deschiderea propriilor emisiuni, cât și sub forma unor intervenții în cadrul altor emisiuni ale postului, bazându-se pe informații publice obținute pe căi specifice profesiei de jurnalist. Raportându-se la dispozițiile art. 9 și art. 10 din C.E.D.O, precum și la jurisprudența aceleiași Curții (cauza 19983/02 De Haes et Gijels contra Belgiei, decizia din 03 aprilie 2003, cauza Handyside contra Regatului Unit, cauza Dalban împotriva României), a susținut că jurnaliștii B. cunosc faptul că printre restricțiile impuse dreptului la libera exprimare se regăsește și aceea menită a ocroti demnitatea umană, respectul datorat reputației și drepturilor altuia. A mai arătat că instanța de apel a omis să arate din ce anume se compune suma de bani acordată reclamantului cu titlu de dezdăunari pentru prezentarea în cadrul emisiunii "D." a unor fotografii pentru care reclamantul nici măcar nu a depus dovada faptului că acestea ar fi protejate de drepturi de autor. Evaluarea prejudiciului moral, în opinia recurentei-pârâte, ar trebui realizată în funcție de natura valorii lezate ori de gravitatea prejudiciului moral suferit, asemeni sistemului folosit de C.E.D.O., care apreciază că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingere adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intesitatea și gravitatea atingerii aduse acestora. În prezent, la nivel de legislației nu există criterii obiective și abstracte de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanțele sunt obligate să se ghideze după criterii subiective, ce variază de la caz la caz, instanța fiind chemată să analizeze în concret existența și întinderea prejudiciului. Astfel, instanța are un rol deosebit în evaluarea cuantumului despăgubirilor bănești acordate cu titlu de daune morale, însă, în lipsa unor criterii reglementate de lege și, mai ales, în lipsa unor dovezi efective din partea reclamantului pentru existența și întinderea prejudiciului, acordarea de despăgubiri nu este justificată. Cu privire la daunele morale în cuantum de 2.000 euro, a susținut că acest gen de prejudiciu, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea lui, chiar și atunci când existența este evidentă, de regulă, nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în termenul legal, intimatul-reclamant A. a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului pentru nemotivarea acestuia, iar în subsidiar, admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a administratorului special al recurentei aflate în insolvență, în calitate de semnatar al cererii de recurs. Pe fond, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Procedura de filtru Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-au reținut următoarele: recursul formulat în cauză este declarat și motivat în termenul legal, este timbrat, iar decizia recurată este supusă căii de atac a recursului. În ceea ce privește criticile formulate, s-a constatat că recurenta-pârâtă a invocat incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în raport de prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urma să aprecieze dacă partea a adus hotărârii atacate critici care pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau dacă este incidentă sancțiunea nulității recursului, invocată de intimatul-reclamat prin întâmpinare; în măsura în care se va trece peste excepția nulității recursului și a excepției lipsei calității de reprezentant a administratorului special al recurentei aflate în insolvență, în calitate de semnatar al cererii de recurs, instanța urma să dispună asupra admisibilității în principiu a căii de atac. Totodată, s-a constatat că în cauză, nu a fost exprimat de către părți acordul ca recursul, în situația în care este admisibil in principiu, să fie soluționat în complet de filtru, în condițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ. În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților, iar acestea nu și-au exprimat poziția procesuală prin depunerea unor puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 09 noiembrie 2021, completul filtru a stabilit termen la data de 18 ianuarie 2022, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea examinării admisibilității în principiu a recursului.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică. Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Ca atare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică. Drept urmare, nu pot fi deduse judecății instanței de recurs argumente prin care se critică stabilirea situației de fapt ori interpretarea dată de instanțele de fond probelor administrate în cauză, având în vedere că instanța de recurs nu exercită un control judiciar asupra temeiniciei hotărârii recurate. Prin prisma considerentelor de ordin teoretic expuse, Înalta Curte constată că printr-un prim motiv de recurs se invocă incidența dispozițiilor art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, al căror enunț este redat în întregime, în loc de dispozițiile art. 139 alin. (2) din aceeași lege, în condițiile în care criteriul aprecierii subiective a reclamantului în ceea ce privește stabilirea unui tarif de utilizare în cuantum de 8.100 euro (triplu sumei de 2.700 euro) reprezentând prețul utilizării celor 4 fotografii, nu poate fi un argument legal apt să fundamenteze hotărârea de admitere a pretențiilor în lipsa probării acestora. În realitate, obiecției privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de apel, regăsită ca ipoteză normativă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., îi sunt subsumate de către recurentă critici ce țin de interpretarea probatoriului administrat în cauză apt a determina o altă situație de fapt decât cea statuată în apel, aspect care excedează limitelor controlului judidicar posibil a fi exercitat în recurs, circumscris verificării legalității, nu și temeiniciei hotărârii atacate, din perspectiva motivelor de recurs prevăzute în mod expres și limitativ de art. 488 alin. (1) Cod procedsură civilă. Este de reamintit că atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor utile spre această finalitate, anume a rejudecării fondului, aparține în mod exclusiv instanțelor de fond, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege câtă vreme obiectul și scopului recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora: "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile." Nici argumentele în forma expusă de către recurenta-pârâtă, pe temeiul acelorași dispoziții ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., începând cu secțiunea "Pe situația de fapt…" și până la finalul cererii de recurs nu susțin în concret aspecte de nelegalitate a deciziei recurate prin raportare la dezlegările jurisdicționale punctuale date de instanța de apel, câtă vreme prezintă într-o manieră ad literam criticile deduse judecății în apel, relativ la situația de fapt pretinsă de către recurenta-pârâtă și la raționamentul primei instanțe. Cum recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecății îl constituie legalitatea hotărârii recurate, Înalta Curte constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, astfel cum au fost menționate în considerentele deciziei recurate și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-pârâtă a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului. În acest context, în ipoteza în care au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare din tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta-pârâtă era datoare să argumenteze rațiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit prevederile legale incidente în speță, dându-le o altă interpretare decât cea avută în vedere de leguitor ori a denaturat principiile desprinse din jurisprudența națională sau europeană referitoare la limitele exercitării dreptului la libera exprimare în domeniul presei. În plus, Înalta Curte apreciază că susținerea recurentei cu privire la referirea instanței de apel la normele de drept material aplicabile speței - art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, iar nu la prevederile din numerotarea actuală a legii (urmare a republicării, după modificare a actului normativ) - art. 188 alin. (2) lit. b) - nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, cu atât mai mult cu cât în speță funcționează regula tempus regit actum, iar instanța de apel în mod legal a avut în vedere numerotarea legii de la data săvârșirii fapte ilicite imputate de reclamant pârâtei; mai mult decât atât, și reală de ar fi greșita raportare a instanței de apel la o anume formă a legii, această eroare de ordin formal nu ar fi avut niciun efect pentru legalitatea hotărârii, dată fiind identitatea de conținut normativ între cele două texte evocate. Așa fiind, cum aspectele invocate de către recurenta-pârâtă nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) din același act normativ, va constata nul recursul declarat de pârâta B. S.A., prin administrator judiciar C. împotriva deciziei civile nr. 283A din 18 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.