ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2085/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., să se constate caracterul ilicit al campaniei de presă derulate împotriva lui în perioada 1 iulie - 10 septembrie 2020 în cadrul emisiunilor difuzate pe postul de televiziune C., prin care i-au fost afectate viața privată, imaginea, onoarea, reputația și prestigiul său, de natură a angaja răspunderea civilă delictuală a pârâtei; obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 RON, pentru prejudiciile aduse vieții private, imaginii, onoarei, reputației și prestigiului reclamantului; obligarea pârâtei să difuzeze dispozitivul hotărârii, timp de o lună de zile, de la data rămânerii definitive a hotărârii, pe postul de televiziune C., atât sub formă de știre, cât și sub formă de croll cursiv difuzat la intervale de o oră, în partea superioară a ecranului, fără niciun comentariu din partea pârâtei sau a oricărei alte persoane fizice și/sau juridice și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1833 din 02 decembrie 2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 5000 euro daune morale și la plata sumei de 100 RON taxă de timbru.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 1976 A/2022 din 20 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul principal formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1833/02.12.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă; a admis apelul formulat de pârâta B. S.R.L.; a schimbat în tot sentința civilă nr. 1833/02.12.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1976 A/2022 din 20 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul A.. Prin memoriul de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de apel a ignorat complet unele apărări ale acestuia, ceea ce echivalează cu lipsirea recurentului de un veritabil acces la justiție. Astfel, a învederat că prin actele procesuale depuse în fața instanței de apel s-a solicitat analizarea aspectelor ținând de exercitarea abuzivă, contrar scopului pentru care a fost edictat, a dreptului conferit de art. 10 din CEDO respectiv dreptul la liberă exprimare și nu doar încălcarea acestuia. Totodată, a arătat că informațiile prezentate publicului prin emisiunile televizate nu au contribuit la informarea publicului, fiind incomplete, incorecte și lipsite de imparțialitate. De asemenea, a argumentat că instanța de apel nu a examinat în mod corespunzător acțiunea ilegală invocată prin cererea inițială, care consta în campania de presă, interpretată ca o serie de comunicări publice referitoare la aceeași temă sau la un ansamblu de subiecte conexe. În loc să analizeze întreaga campanie de presă și efectele cumulative ale acesteia, instanța de apel s-a concentrat pe fiecare emisiune în parte (dintre cele meționate în cuprinsul deciziei atacate), neglijând astfel esența argumentelor reclamantului. Totodată, recurentul a susținut că niciunul dintre aspectele dezvoltate de acesta la paginile 39 si 40 ale cererii de chemare în judecată nu au constituit suport pentru analiza instanței de apel, care prin motivarea oferită a înțeles să aplice, în mod constant și repetitiv, două argumente majore care în viziunea sa ar înlătura răspunderea intimatei: doza de exagerare care este permisă jurnalistului și necesitatea corelării titlurilor cu conținutul emisiunilor. Drept urmare, a apreciat că motivarea instanței de apel este extrem de succintă, fără nicio referire la aspectele menționate, fapt care face ca hotărârea pronunțată să fie criticabilă din perspectiva legalității, în măsura în care nu oferă transparență asupra silogismului juridic care să explice și să justifice dispozitivul și nu arată, la situația și aspectele concrete supuse judecății, care a fost parcursul logic al concluziei exprimate. În opinia recurentului, instanța de apel nu a făcut altceva decât să constate neîndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale prin realizarea unui examen al respectării dreptului la libertatea de exprimare și a limitelor în care acesta a fost exercitat de către intimată prin raportate la dispozițiile art. 10 CEDO, fără însă a analiza și celelalte aspecte invocate de recurent care ar fi avut o înrâurire hotărâtoare asupra condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale. A arătat recurentul că omisiunea instanței de apel de a cerceta și verifica susținerile acestuia, echivalează în fapt cu lipsa analizei cauzei și, în esență, cu nesoluționarea acesteia printr-un procedeu real și efectiv, acela de confruntare a afirmațiilor părților cu actele cauzei, de stabilire a unei situații de fapt și de drept ca rezultat al unei aprecieri conexe naturii și complexității cauzei și circumstanțelor acesteia. Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurentul a învederat că hotărârea atacată cuprinde considerente contradictorii. Astfel, deși instanța de apel a reținut că titlul unui articol nu se analizează în mod izolat, ci întotdeauna în strânsă legătură cu conținutul articolului, totuși nu a făcut această analiză, susținând că nu instanța este cea competentă să facă o astfel de analiză, ci publicul telespectator. A mai învederat recurentul că analiza făcută de instanța de apel prin raportare la practica Curții Europene a Drepturilor Omului privind analiza caracterului licit al titlurilor în raport de conținutul articolelor este străină de natura cauzei, deoarece practica se referă la presa scrisă, și nu la domeniul audiovizual, unde lucrurile trebuie să se desfășoară altfel din perspectiva specificului activității și al transmiterii informațiilor, fiind necesară o adaptare a acestor concluzii la specificul faptei analizate. Or, instanța de apel nu a realizat o astfel de analiză și nici o adaptare a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului la situația concretă dedusă judecății. Astfel, în timp ce în presa scrisă, întotdeauna cititorul are la dispoziție, odată cu titlul, și conținutul articolului, ceea ce poate conduce la formarea unei opinii de către publicul cititor în timp real, în cazul emisiunilor difuzate pe posturile de televiziune publicul telespectator nu primește întreaga informație odată cu titlul emisiunii sau anunțurile bombastice care promovează emisiuni viitoare și prin urmare impactul informației asupra publicului telespectator este diferit. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat o încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 72, art. 73, art. 1349 și art. 1357 din C. civ., art. 30 alin. (6) din Constituția României și, totodată, o aplicare greșită a dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a jurisprudenței curții de contencios european privind aplicarea art.

De asemenea, a reclamat o încălcare a dispozițiilor legale prevăzute de Legea nr. 504/2002, prin refuzul de a analiza cauza în raport de Decizia CNA 220/2011. Astfel, a arătat că, în cauza dedusă judecății, fără a nega dreptul intimatei de a comunica publicului informații corecte și complete cu privire la activitatea recurentului ca persoană publică, cu privire la activitatea sa, care este fără îndoială un subiect de interes general, trebuia analizat, în mod necesar, dacă afirmațiile au contribuit la informarea publicului sau, prin intermediul lor, s-a urmărit satisfacerea unor interese particulare ale intimatei și afectarea imaginii recurentului. Contrar celor susținute de instanța de apel, campania de presă desfășurată de intimată împotriva recurentului încalcă dreptul la imagine al acestuia, fiind realizată cu depășirea limitelor libertății de exprimare și chiar cu exercitarea sa abuzivă, contrar scopului pentru care acest drept a fost recunoscut intimatei și a fost edictat de către legiuitor. Cu privire la acest aspect, recurentul a arătat că obiectivul campaniei a fost creșterea audienței postului C. pe baza compromiterii imaginii sale, prin utilizarea numelui acestuia în cadrul unor comunicări legate de pandemia de Covid-19, realizate într-o manieră care nu era necesară pentru informarea publicului, urmărindu-se, în același timp, să se creeze o reacție negativă din partea acestuia. Campanie de presă s-a derulat prin difuzarea de "burtiere" menținute zilnic de la prima oră și până seara, care anunțau dezvăluiri incendiare, "bombă", despre recurent, având ca unic scop menținerea interesului publicului pentru vizionarea emisiunilor difuzate de postul C.; prin difuzarea de mesaje sub formă de croll care nu erau justificate din perspectiva informațiilor transmise în cadrul dezbaterilor din cadrul emisiunilor sau buletinelor informative; prin prezentare de informații incomplete, deși jurnalistul trebuia și putea să cunoască și să aducă la cunoștința publicului toate informațiile necesare pentru ca informarea opiniei publice să se realizeze complet și corect; prin menționarea, în mod obsesiv, exclusiv a numelui recurentului în legătură cu măsurile și acțiunile legate de prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19, deși acesta nu era "forul decizional" în această privință; prin menționarea numelui recurentului alături de DNA în mod artificial, fără a fi prezentate probe. Totodată, recurentul a învederat că toate aspectele detaliate în cuprinsul cererii de chemare în judecată legate de activitatea sa au fost realizate într-un moment care marca o situație tensionată în societatea românească, și nu numai, în care interesul publicului larg era eminamente orientat asupra informațiilor legate de pandemie și, în general asupra măsurilor care urmau a fi luate si/sau care trebuiau luate pentru evitarea îmbolnăvirilor. A considerat că, urmare a publicării afirmațiilor la adresa acestuia în cadrul emisiunilor și dezbaterilor difuzate de intimată, prin care, pe de o parte, s-au încălcat prevederi legale imperative și reguli deontologice, iar, pe de altă parte, s-au difuzat în spațiul public informații neadevărate și nesusținute de probe, apărute în cadrul emisiunilor difuzate de postul de televiziune C., contrar celor reținute în mod nelegal de instanța de apel, în cauza pendinte a fost săvârșită o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii de către intimată, fiind îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, pentru săvârșirea unei fapte ilicite prin care a fost încălcat dreptul recurentului la imagine, prestigiu și onoare. În ultima parte a memoriului de recurs, recurentul a arătat, într-un mod detaliat, aprecierea sa față de întrunirea cumulativă a condițiilor atragerii răspunderii civile delictuale a intimatei, atât pentru fapta proprie cât și în calitate de comitent, respectiv existența faptei ilicite reprezentate de campania de presă desfășurată, existența prejudiciului, a legăturii de cauzalitate, precum și a vinovăției intimatei. 5. Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă B. S.R.L a depus în întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, motivele de recurs dezvoltate de recurent fiind, în opinia acesteia, nefondate. În ceea ce privește criticile aduse deciziei, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata-pârâtă a susținut că decizia recurată cuprinde motivele pe care se sprijină și care au format convingerea instanței de apel, precum și pe cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, instanța nefiind ținută să răspundă fiecărui argument invocat de părți, putând să sistematizeze susținerile părților și chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părți, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluții clare și convingătoare impune acest lucru. Cu referire la criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-pârâtă a susținut, în esență, că nu se poate reține existența unei fapte ilicite, în condițiile în care aspectele expuse în emisiunile invocate de recurent nu au încălcat limitele în care se circumscrie exercițiului rezonabil al libertății de exprimare, astfel cum sunt prevăzute în textul normei convenționale. Astfel, în opinia acesteia, instanța de apel a avut în vedere toate circumstanțele concrete ale cauzei, în modalitatea în care au fost dovedite, și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, cu respectarea prevederilor art. 1357 din C. civ. care reglementează condițiile răspunderii civile delictuale. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat în limitele și potrivit considerentelor ce urmează să fie expuse. Prin cererea cu care a învestit instanța de judecată, o acțiune în răspundere civilă delictuală în materia delictelor de presă, recurentul-reclamant a supus analizei conflictul dintre două drepturi fundamentale ale omului - dreptul recurentului-reclamant la viață privată (art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului) și, respectiv, dreptul părții adverse la liberă exprimare (art. 10 din Convenție), fiecare dintre aceste drepturi putând fi supus unei restrângeri sau ingerințe din partea statului, în condițiile art. 75 C. civ. raportat la art. 8 alin. (2) și art. 10 alin. (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cererea de chemare în judecată a fost fundamentată pe instituția răspunderii civile delictuale, împrejurare față de care era necesară verificarea întrunirii în cauză a condițiilor pentru antrenarea acesteia: fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția autorului și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Fapta ilicită imputată pârâtei, pentru care se solicită angajarea răspunderii proprii, dar și în calitate de comitent, este reprezentată de campania de presă realizată prin difuzarea croll-urilor (așa-numitele "burtiere"), dar și prin afirmațiile speculative, neadevărate, denigratoare și prin care se încalcă dreptul la viața privată și la demnitate în ceea ce îl privește pe reclamant, făcute în cadrul emisiunilor difuzate de postul C. în perioada 01 iulie 2020-08 iunie 2021. Emisiunile despre care se face vorbire au fost realizate în perioada în care a fost instituită starea de alertă la nivel național, prin Hotărârea nr. 24/14.05.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 395/15.05.2020, stare de alertă prelungită succesiv până la data de 08 martie 2022. Subiectele vizate de emisiunile și buletinele informative difuzate de către postul C. în perioada 01 iulie 2020-08 iunie 2021 au privit măsurile guvernamentale luate în contextul pandemiei Covid-19, fiind discutate, în emisiunile și buletinele informative difuzate, măsurile adoptate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, unele dintre acestea având ca efect restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale; incendiul care a avut loc la Institutul Național de Boli Infecțioase "Pr. Dr. Matei Balș"; vaccinarea populației împotriva Covid-19; gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgență în vederea achiziționării produselor pentru acoperirea stocurilor de urgență medicală, precum și anchetele penale cu privire la achizițiile efectuate în perioada stării de urgență. În acest context factual, s-a impus instanțelor de fond necesitatea analizării celor două drepturi fundamentale aflate în conflict, prin punerea în balanță a dreptului reclamantului la protecția reputației sale - ca element constitutiv al dreptului la viață privată și al celorlalte valori nepatrimoniale pretins a fi fost încălcate - și a dreptului pârâtei la libertatea de exprimare. Prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului A. și a obligat pârâta la plata către acesta a sumei de 5000 euro daune morale, reținând, în esență, că au fost afișate repetitiv un număr mare de titluri, pe o perioadă îndelungată de timp - iulie 2020- septembrie 2020 - care îl culpabilizează la modul exclusiv pe reclamant în privința unor eventuale decizii asupra instituirii stării de urgență și, deși aceste titluri pot fi privite de un anumit segment al publicului ca având o doză de exagerare, nu se prezintă nicio bază factuală ori act justificativ pentru titlurile prezentate. Astfel, prima instanță a reținut că doza de exagerare admisă în acord cu art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost cu mult depășită prin unele dintre aceste titluri. Prin decizia recurată, instanța de apel a admis apelul declarat de pârâtă și, analizând parte din emisiunile difuzate, a concluzionat că nu poate fi reținută o campanie de denigrare de natură să afecteze viața privată a reclamantului, iar reținerea unei fapte ilicite în sarcina jurnaliștilor și a moderatorilor ar genera o încălcare a art. 10 din Convenție, cu efecte descurajante asupra rolului presei de a informa publicul, cu respectarea îndatoririlor și responsabilităților specifice. Recursul reclamantului a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., iar criticile concrete de nelegalitate, subsumabile motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., ce se impută deciziei curții de apel, pot fi sintetizate astfel: - instanța nu a cercetat fondul cauzei, decizia pronunțată fiind nemotivată în raport de motivele de apel și de susținerile reclamantului; - încălcarea principiului disponibilității, fapta ilicită imputată pârâtei fiind una unică, și anume campania de presă, ansamblul elementelor materiale ce au format această campanie de presă și efectele cumulate ale acestora; - motivarea instanței în ceea ce privește campania de presă, în ansamblul ei, este una extrem de succintă și fără nicio referire la susținerile relamantului; - hotărârea cuprinde considerente contradictorii în ceea ce privește analiza titlurilor emisiunilor difuzate; - analiza făcută de curtea de apel prin raportare la practica CEDO este străină de natura cauzei, întrucât jurisprudența la care s-a raportat se referă la presa scrisă, și nu la domeniul audiovizualului, fiind necesară o adaptare a concluziilor la specificul faptei analizate; - aplicarea greșită a normelor naționale și convenționale, enunțate punctual, care garantează recurentului dreptul la viață privată, la respectarea demnității, onoarei și reputației, la propria imagine; - neaplicarea condiției legale referitoare la îndatoririle și responsabilitățile ce incumbă jurnaliștilor și nici a criteriilor jurisprudențiale pentru punerea în balanță a intereselor concurente ale părților litigante, cu consecința nereparării prejudiciului cauzat prin lezarea în mod iremediabil a demnității, onoarei și reputației recurentului. Examinând aspectele criticate, în succesiunea logică a chestiunilor de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru argumentele ce succed: Primă critică de nelegalitate, deși subsumată de către recurent dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se încadrează în ipotezele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din același cod și vizează neanalizarea de către instanța de apel a faptei ilicite în termenii în care i-a fost imputată pârâtei, obiectivată în campania de presă cu caracter denigrator derulată împotriva recurentului-reclamant în perioada 01.07.2020-08.06.2021 și, implicit, nemotivarea hotărârii sub acest aspect. Este de observat că, atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin motivele de apel formulate de reclamant, acesta a solicitat instanței să constate existența unei campanii cu caracter denigrator derulate împotriva sa de către postul de televiziune deținut de pârâtă, nu doar din perspectiva conținutului emisiunilor și al dezbaterilor, ci mai ales din modul și frecvența cu care a fost invocat numele recurentului, modalitatea de analiză a activității acestuia, de afișare constantă a unor titluri presupus defăimătoare, fără legătură cu emisiunile ce se difuzau. "Campania de presă" astfel imputată este definită drept mobilizarea opiniei publice prin articole publicate în presă, în favoarea sau împotriva unei situații, unei cauze, unei persoane etc. Adaptând această definiție la domeniul audiovizualului, rezultă că o campanie de presă reprezintă o mobilizare a opiniei publice prin emisiunile și mesajele transmise în cadrul emisiunilor realizate și difuzate de un radiodifuzor, în favoarea sau împotriva unei situații, unei cauze, unei persoane etc. Indiferent de mediu (presă scrisă, tv, online, radio), campania de presă presupune publicarea unei serii de materiale de informare și de opinie care să susțină cauza. Este vorba despre un subiect care face obiectul unor emisiuni/articole/dezbateri timp de mai multe zile/săptămâni/luni/ani. Se constată că atât prin cererea introductivă, cât și prin susținerile formulate în calea de atac a apelului, reclamantul a afirmat că pârâta a desfășurat o campanie de denigrare împotriva sa, prin difuzarea de croll-uri (așa-numitele "burtiere") menținute zilnic de la prima oră și până seara, care anunțau dezvăluiri incendiare "bombă" despre reclamant, având ca unic scop menținerea interesului publicului pentru vizionarea emisiunilor difuzate de postul C.; prin difuzarea de mesaje sub formă de croll care nu erau justificate din perspectiva informațiilor transmise în cadrul dezbaterilor din emisiunile sau buletine informative, fără corespondență între mesajul ce se transmitea publicului prin intermediul croll-urilor și subiectul dezbaterilor din emisiunile difuzate; prin prezentarea de informații incomplete; prin menționarea, în mod obsesiv, exclusiv a numelui reclamantului în legătură cu măsuri și acțiuni legate de prevenirea și combaterea pandemiei de coronoavirus, deși acesta nu era "forul decizional" în această privință, iar în adoptarea acestor măsuri au fost implicate și alte persoane, respectiv Ministrul Afacerilor Interne, Ministrul Sănătății și Premierul; prin menționarea numelui reclamantului alături de DNA în mod artificial, în cadrul unor informări incorecte și incomplete. Totodată, a susținut că menținerea croll-urilor într-un mod constant, obsedant, încă de la începutul fiecărei zile a campaniei de presă, a avut efectul inoculării în conștiința publicului a faptului că reclamantul este un personaj negativ, tenebros, profitor de pe urma pandemiei, când, în realitate, de cele mai multe ori, dezvăluirile promise nu erau decât o repetare a acelorași afirmații, fără să aducă nimic nou de natură a contribui la informarea cu bună-credință a telespectatorilor, ci doar să inducă o imagine extrem de negativă publicului prin afișarea de titluri care nu aveau legătură cu informațiile transmise. În analiza apelului declarat de pârâta B. S.R.L., instanța de apel a făcut o examinare amănunțită asupra unora dintre emisiunile difuzate pe postul de televiziune, analizând atât titlurile folosite, cât și conținutul emisiunilor, fiecare în parte, însă a omis să analizeze aceste elemente în ansamblul lor. Totodată, instanța de apel nu s-a raportat și la afirmațiile formulate prin cererea de chemare în judecată și nici la argumentele prezentate prin întâmpinare. Or, se impune a se preciza că, în speță, fapta ilicită imputată este campania de presă, care e distinctă de fiecare dintre elementele sale (fiecare act de comunicare publică), iar caracterul ilicit al acesteia, deși a fost invocat într-adevăr cu referire la caracterul ilicit al actelor materiale care o compun, evaluarea jurisdicțională trebuie să fie una globală și, în același timp, cu referire la consecințele concrete ce se pot repercuta pe planul drepturilor personalității pretins a fi afectate. Astfel, este de menționat că o campanie de presă denigratoare reprezintă un efort deliberat de a prezenta într-o lumină negativă o persoană, organizație sau subiect, în scopul de a deteriora imaginea sau reputația acestora în ochii publicului. Aceste campanii se bazează adesea pe informații manipulatoare, exagerate sau chiar false și au ca obiectiv discreditarea subiectului. Întrucât aceste practici pot avea consecințe grave și pot afecta persoanele sau entitățile vizate, putând, de asemenea, contribui la deteriorarea mediului informațional, analiza unei campanii de presă denigratoare implică evaluarea atentă a modului în care informațiile sunt prezentate și difuzate, fiind necesară o analiză a elementelor care constituie campania, în mod particular. Pentru o asemenea analiză, instanța învestită trebuie să ia în considerare, pe lângă sursa informațiilor, precizia și veridicitatea acestora (analizând gradul de exagerare și, dacă este cazul, falsul din informație, menit să discrediteze subiectul), contextul informațiilor prezentate, precum și impactul actelor de presă asupra opiniei publice. Analiza detaliată a elementelor constitutive ale campaniei de presă oferă astfel o perspectivă clară asupra naturii acesteia. Însă, pe lângă examinarea detaliată a fiecărui act de presă în parte, instanța trebuie ca, printr-o analiză globală a acestor elemente, în ansamblul lor, ca un tot unitar, să evalueze impactul asupra publicului, intențiile jurnaliștilor și consecințele acestor acte, ca fiind o singură faptă ilicită. Chiar dacă nu au fost analizate cauze specifice care să vizeze, în mod direct, campania de presă ca entitate, instanța de contencios european a stabilit criterii relevante pentru punerea în balanță a celor două drepturi - libertatea de exprimare și dreptul la viața privată, respectiv dreptul la imagine și dreptul la reputație -, prin hotărâri în care au fost analizate acte de presă individuale, care pot fi adaptate la situația concretă dedusă judecății. Astfel, într-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană a stabilit că trebuie avut în vedere conținutul mesajelor, tonul și limbajul; corelarea titlului cu conținutul informațiilor; informațiile false sau distorsionate; intențiile și motivarea; durata și consistența, amploarea precum și modalitatea în care toate acestea la un loc afectează reputația și imaginea subiectului. Aceste criterii au fost sintetizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cu titlu de exemplu, cauza Von Hannover împotriva Germaniei, cauza Axel Springer AG împotriva Germaniei, cauza Guttierez Suarez contra Spaniei) jaloanele degajate impunându-se a fi transpuse și adaptate în lumina circumstanțelor particulare ale fiecărei cauze în parte. Raportând aceste considerente cu valoare generală la cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a făcut o analiză globală a elementelor componente ale campaniei de presă și nu a analizat campania de presă în ansamblul ei, prin raportare la criteriile reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ci s-a rezumat la examinarea aspectelor particulare ale conținutului media în raport cu diferitele emisiuni. Totodată, nu s-a raportat, nu a examinat și nu a înlăturat, printr-o analiză pertinentă din punct de vedere juridic, susținerile și apărările reclamantului care s-a prevalat de o altă realitate factuală, indicând elemente concrete care, în opinia acestuia, îi susțineau poziția procesuală. Pe de altă parte, cu o motivare succintă, care nu oferă transparență asupra silogismului juridic care să explice și să justifice concluzia exprimată, instanța de apel a conchis că această campanile de presă derulată împotriva recurentului-reclamant nu este o campanie de denigrare, de natură să afecteze viața privată a acestuia. Astfel, se reține că, în ceea ce privește campania de presă, atât analiza cât și motivarea instanței de apel sunt sintetizate într-o singură frază, respectiv "Având în vedere funcția publică deținută de către apelantul-reclamant, interesul public cu privire la subiectele dezbătute, contextul în care au fost difuzate emisiunile de știri și dezbateri, subiectele abordate, chiar dacă titlurile au avut o doză mare de exagerare, prin raportare la conținutul concret al emisiunilor difuzate, Curtea constată că nu suntem în prezența unei campanii de denigrare de natură să afecteze viața privată a apelantului-reclamant." Or, este de principiu că, dacă o instanță pronunță o soluție pe fond asupra unei cereri, care reprezintă din punct de vedere logic o concluzie, aceasta presupune și existența raționamentului care a fundamentat-o. Neexpunerea acestuia este incompatibilă cu formularea de către judecător, la momentul luării hotărârii, a unor judecăți succesive privind constatarea faptelor, aprecierea lor în vederea calificării și aplicării normei juridice incidente în situația dată, ca elemente ale silogismului judiciar. Din acest motiv, o astfel de omisiune - de analiză și de motivare - echivalează juridic cu necercetarea fondului cauzei și nestabilirea situației de fapt, instanța de control judiciar fiind în imposibilitatea de a exercita controlul său jurisdicțional, exclusiv unul de legalitate, reglementat de art. 483 alin. (3) coroborat cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ., control care trebuie să se grefeze pe o situație de fapt stabilită complet de către instanțele devolutive ale fondului. Așadar, constatând că instanța de apel nu a analizat și nu a motivat o chestiune esențială în cauză, anume fapta ilicită imputată pârâtei - campania de presă în ansamblul ei - precum și repercusiunile (în cazul existenței lor) generate de emisiunile și știrile difuzate, în ansamblu, se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pe acest aspect. Înalta Curte reține că este fondată și critica dezvoltată cu privire la analiza circumscrisă elementelor constitutive ale campaniei de presă, în sensul că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și nu expune argumentele pe care s-a sprijinit soluția pronunțată, critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel cum se va dezvolta în continuare. Cu privire la analiza asupra elementelor constitutive ale campaniei de presă (în realitate, emisiunile examinate punctual), se constată că instanța de apel a realizat, de o manieră contradictorie, evaluarea obiectivă a criticilor ce i-au fost deduse judecății întrucât, pe de o parte, a stabilit corect coordonatele în care trebuie realizată verificarea jurisdicțională, evidențiind importanța analizării titlului întotdeauna în strânsă legătură cu conținutul emisiunii, însă, pe de altă parte, atunci când a trecut la verificarea punctuală a îndeplinirii acestor repere, raportat la datele concrete, în vederea stabilirii existenței sau nu a faptei ilicite reclamate, fie le-a nesocotit, fie le-a ignorat din analiză, pentru a trage, în final, concluzia că nu există faptă ilicită. Astfel, instanța de apel, făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Guttierez Suarez contra Spaniei) a afirmat, în repetate rânduri în cadrul considerentelor, importanța analizării titlurilor folosite de presă în strânsă legătură cu conținutul emisiunilor. În cauza evocată, instanța de contencios european al drepturilor omului a avut de analizat ingerința statului în dreptul la liberă exprimare, într-o speță în care reclamantul a fost condamnat în procesul civil pentru că ar fi publicat, în cotidianul al cărui director era, observații calificate drept jignitoare la adresa unui șef de stat - regele Marocului - deoarece afirmațiile din titlu îl implicau pe acesta din urmă în traficul internațional de droguri, fiind considerat de instanțele interne că atacul la onoare s-a produs prin titluri, și nu prin informația în sine. Realizând această analiză, Curtea Europeană a statuat că titlul informației și conținutul acesteia trebuie citite în ansamblu, ținând cont atât de veridicitatea faptelor, cât și de efectul de atragere a atenției cititorilor, reținând că în speța dedusă judecății titlurile informațiilor pretindeau cu siguranță că atrag atenția cititorilor, fiind posibilă recurgerea la o anumită doză de exagerare, chiar provocare, concluzionând că în titluri au fost evidențiate fapte adevărate (paragraful 36). În acest context, în litigiul pendinte, instanța de apel a subliniat în mod corect aspectul că, pentru a determina dacă pârâta a săvârșit o faptă ilicită este necesar a se analiza împreună conținutul emisiunilor și titlurile afișate, întrucât, conform jurisprudenței CEDO, titlul unui articol nu se analizează în mod izolat, ci întotdeauna în strânsă legătură cu conținutul articolului. Efectuând această analiză a titlului, în raport de conținutul emisiunilor difuzate, instanța de apel a reținut că în unele cazuri titlurile nu au legătură cu informația dată publicității sau că au depășit doza de exagerare permisă de art. 10 din Convenție, unele dintre acestea fiind chiar false, însă nu a urmat raționamentul până la final, astfel cum este trasat prin jaloanele degajate din jurisprudența indicată în decizia recurată, și nu a analizat consecința necorelării titlului cu conținutul informației transmise publicului. Astfel, instanța de apel nu a realizat corelarea titlului cu conținutul emisiunilor, argumentând că nu instanța de judecată este cea competentă să facă analiza asupra modului în care trebuie conceput titlul de către presă. Sub acest aspect, a reținut că afișarea de titluri bombastice și difuzarea de burtiere care anunță dezvăluiri incendiare, neurmate de vreo știre legată de activitatea reclamantului, precum și difuzarea de mesaje pe burtieră care nu sunt justificate din perspectiva informațiilor transmise în cadrul dezbaterilor reprezintă o practică specifică a postului de televiziune pentru a atrage audiența, care nu poate fi sancționată din punct de vedere juridic, ci doar de publicul telespectator. Așadar, instanța de apel a constatat că, deși la o primă vedere, anumite titluri ar putea transmite impresia unei acțiuni cvasi-ilicite a reclamantului și, deși titlurile au avut o doză mare de exagerare față de conținutul informației transmise publicului, unele dintre acestea fiind chiar false prin raportare la conținutul concret al emisiunilor difuzate, totuși nu ar putea fi reținută existența unei campanii de denigrare de natură să afecteze viața privată a reclamantului. Prin urmare, decizia recurată nu doar că include raționamente contradictorii, dar nu expune nici motivele pe care se fundamentează, în raport cu jurisprudența CEDO evocată. Ca atare, decizia instanței de apel apare ca nemotivată, având în vedere că jurisprudența CEDO la care s-a făcut trimitere nu a fost adaptată circumstanțelor concrete ale speței, în cauză fiind supuse analizei cele două drepturi - dreptul la viață privată, onoare, demnitate și reputație și dreptul la liberă exprimare - în contextul domeniului audiovizualului, și nu al presei scrise. Or, este evidentă necesitatea adaptării principiilor jurisprudențiale la domeniul audiovizualului, având în vedere că, în presa scrisă, întotdeauna cititorul are la dispoziție, odată cu titul, și conținutul articolului, ceea ce poate conduce la formarea unei opinii de către publicul cititor în timp real. Însă, în cazul emisiunilor difuzate pe posturile de televiziune, publicul telespectator nu primește întreaga informație odată cu titlul emisiunii sau cu anunțurile care promovează emisiuni viitoare, astfel că impactul informațiilor este diferit. Este neîndoielnic că, în realizarea unei publicități, titlul are un rol decisiv în transmiterea informațiilor și în formarea opiniei publice, în măsura în care potențialii telespectatori cititori ai titlului sunt mult mai numeroși decât potențialii telespectatorii care rămân efectiv în fața televizorului pentru a aștepta emisiunea sau buletinul de știri, spre a se convinge dacă informația promisă este adevărată sau nu. Potrivit celor arătate anterior, rezultă că instanța de apel, deși a stabilit corect coordonatele în care trebuie realizată verificarea jurisdicțională, pornind de la analizarea titlului în raport de conținutul informațiilor date publicității prin emisiunile difuzate, totuși, atunci când a trebuit să verifice în concret dacă titlul emisiunii reflectă adecvat conținutul informațional, chiar și cu doza de exagerare și de provocare permise de art. 10 din Convenția Europeană, nu a adaptat jurisprudența instanței europene la circumstanțele particulare ale speței și a ignorat din analiză tocmai reperele pe care le-a stabilit ca fiind necesare acesteia, ceea ce echivalează cu un raționament juridic trunchiat. Drept urmare, raportat viciilor de nelegalitate constatate în privința motivării deciziei din apel, care fac imposibilă verificarea de către instanța de recurs, în circumstanțele date, a corectei aplicări a normelor de drept material interne și convenționale, nefiind analizată complet fapta ilicită afirmată, în baza art. 497 C. proc. civ. urmează a fi dispusă casarea cu trimitere spre rejudecare. Examinarea celorlalte critici din recursul reclamantului nu se mai impune la acest moment, dovedindu-se prin cele arătate anterior că acestea se raportează la o analiză incompletă a instanței de apel, căreia îi lipsește un element esențial, astfel cum s-a argumentat în cele ce precedă. Întrucât s-a reținut caracterul fondat al motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa hotărârea instanței de apel și va trimite cauza spre rejudecare. Revine în sarcina instanței de rejudecare să procedeze la examinarea cauzei juridice a acțiunii reclamantului, prin prisma normelor juridice naționale și convenționale incidente, ținand seama și de reperele jurisprudențiale amintite prin prezenta decizie. Totodată, va avea în vedere toate criticile formulate de recurent prin memoriul de recurs, inclusiv cele cu privire la greșita interpretare și aplicare a normelor legale în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, precum și ansamblul apărărilor contrapuse lor de către pârâtă în cursul procesului, urmând să analizeze și să stabilească situația de fapt a cauzei în mod complet.