ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 931/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2020 la data de 04.05.2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții radiodifuzorul B. S.R.L., postul C., D., E. și F., obligarea acestora, în solidar, la plata unei despăgubiri de 150.000 euro, reprezentând repararea prejudiciului cauzat prin darea pe post a imaginii sale și a comentariilor total neadevărate la adresa persoanei sale, totul în contextul scandalului de la Caracal cu privire la faptele penale ale inculpatului G. din anul 2019, în emisiunile "H." și "I." din 25.09.2019, 01.10.2019, 03.10.2019 moderate de pârâții D. și E., precum și citirea și publicarea dispozitivului hotărârii definitive, timp de trei zile consecutive, pe postul C. în cadrul celor două emisiuni, "H." și "I." în timp ce se derulează imaginea persoanei reclamantului, pe cheltuiala pârâților, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 722/06.05.2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții radiodifuzorul B. S.R.L, postul C., D., E. și F.. Tribunalul i-a obligat pe pârâții D., E. și B. S.R.L. - postul C. la publicarea dispozitivului hotărârii, timp de trei zile consecutive, pe postul C. în cadrul celor două emisiuni "H." și "I.", ca formă de reparare a prejudiciului moral adus onoarei, demnității, reputației și imaginii reclamantului, în raport de difuzarea, în cadrul acestor emisiuni din datele de 25.09.2019, 01.10.2019 și 03.10.2019 a imaginii reclamantului, a afirmațiilor tendențioase făcute la adresa acestuia în cadrul acestor emisiuni și asocierii persoanei reclamantului cu cazul Caracal, cu privire la faptele penale ale numitului G.. Tribunalul i-a obligat pe pârâții F., D., E. și B. S.R.L. - postul C., în solidar, la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale către reclamant. Tribunalul a respins cererea în rest, ca neîntemeiată, cu obligarea pârâților la plata către reclamant a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia nr. 577A din 15 aprilie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile formulate de apelanții - pârâți E., B. S.R.L și D. împotriva sentinței civile nr. 722/06.05.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2020 în contradictoriu cu intimatul - reclamant A. și cu intimatul - pârât F.. Curtea a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a obligat în solidar pârâții D. și F., iar pe pârâta D. în solidar și cu pârâta B. S.R.L. - postul C. la plata sumei de 3000 euro cu titlu de daune morale către reclamant; a obligat în solidar pe pârâții E. și pe B. S.R.L. - postul C. la plata sumei de 1000 euro către reclamant, cu titlu de daune morale; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei nr. 577A din 15 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs recurentul-reclamant A. și recurenta pârâtă D.. Recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului său, casarea hotărârii recurate cu reținerea cauzei spre rejudecare de către instanța de recurs și menținerea sentinței civile nr. 722/2021 din 06.05.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca legală și temeinică. În motivarea recursului, recurentul reclamant a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., invocând nemotivarea deciziei din apel. În cuprinsul deciziei recurate, instanța de apel face referire la doctrină și la practica relevantă în materie și la hotărâri pronunțate de instanțe în alte cauze similare celei care formează obiectul prezentului litigiu, însă nu motivează care sunt argumentele pentru care a micșorat cuantumul daunelor acordate de instanța de fond, nejustificând astfel de ce nu și-a însușit criteriile de cuantificare a prejudiciului avute în vedere de tribunal, ci doar s-a limitat la a arăta în mod laconic, nemotivat, că trebuie avut în vedere un cuantum valoric rezonabil, dar nu excesiv, al despăgubirilor. Plecând de la aceste considerații, Curtea de Apel București a apreciat că suma de 10 000 euro stabilită nediferențiat de prima instanță în raport cu faptele delictuale distincte ale apelanților și cu contribuția la vătămarea drepturilor reclamantului, este excesivă. Recurentul reclamant a susținut că instanța de apel nu a avut în vedere aspectele de fapt relevante, invocându-se în cauză că, pe parcursul emisiunilor, au rulat imagini cu persoana sa "acea persoană îmbrăcată în costum negru" însoțite de comentarii negative la adresa sa. Recurentul reclamant a susținut că, din cauza acestor afirmații care s-au făcut în mod public, este privit în comunitate ca fiind partenerul presupusului criminal G.. Recurentul reclamant a arătat că a avut parte de o rușine de nedescris fără a fi vinovat și că, imediat după emisiuni, în comunitate, a fost amenințat, înjurat, mai mult sau mai puțin la vedere, privit cu dispreț. Recurentul reclamant a arătat că afirmațiile pârâților D., E. și F. prin intermediul pârâtei B. S.R.L. - postul C. din zilele de 25.09, 01 și 03.10.2019 au fost exprimate în cadrul unei dezbateri de interes general privind presupusele crime ale lui G. din Caracal, prin preluarea de imagini cu persoana sa din septembrie 2014 când, așa cum a arătat și dovedit, s-a dispus de către anchetatori clasarea cauzei, și le-au editat și comentat ca făcând parte din evenimentul din martie 2019 când DIICOT Biroul teritorial Olt audita un grup infracțional descoperit în anul 2019, fără nicio legătură cu persoana sa, totul fiind făcut pentru audiență. Recurentul reclamant a arătat că afirmațiile din emisiunea din zilele de 25.09, 01 și 03.10.2019 au fost efectuate prin intermediul presei, audiovizuale, pe un post de televiziune național care, datorită puterii sale de a se propaga, au ajuns în casele a milioane de oameni. În ceea ce privește termenii utilizați de apelanții D., E. prin intermediul apelantei B. S.R.L.- postul C., recurentul reclamant a expus pe larg, în cererea de recurs, expresiile utilizate și a indicat momentele din emisiuni la care acestea au fost făcute. Recurentul reclamant a arătat că aspectele expuse se încadrează în noțiunea de "judecăți de valoare" întrucât exprimă în mod cert anumite aprecieri personale ale pârâților în sensul că reclamantul ar fi o persoană lipsită de cinste, de onoare, fără principii morale, o persoană cu un comportament infracțional, o persoană fără nicio valoare socială, fiind utilizat și substantivul "mafiot". Recurentul reclamant a arătat că, independent de calificarea dată cuvintelor și expresiilor utilizate de apelanți, instanța trebuie să constate că acestea au un caracter deosebit de injurios și au fost exprimate într-o modalitate toarte agresivă. Mai mult, aceste afirmații au fost făcute în lipsa oricărei baze factuale, având așadar un caracter excesiv, și nu au contribuit în niciun fel la dezbaterea publică în cadrul căreia au fost formulate. În niciun caz expresiile folosite nu erau necesare pentru ca apelanții să-și exprime dezaprobarea față de persoana sa sau față de activitatea profesională de fost ofițer de poliție penitenciară. Recurentul reclamant a considerat că aceste declarații nu pot fi catalogate ca fiind doar exagerate sau provocatoare, întrucât pârâții nu au plecat de la anumite fapte obiective, pe care le-au amplificat în scopul de a capta atenția ascultătorilor sau de a provoca o discuție chiar aprinsă, cu invitații din studio, cu privire la tema supusă dezbaterii, ci au lansat o serie de cuvinte și expresii injurioase și total mincinoase legate de persoana sa. Scopul urmărit denotă și faptul că pârâții au acționat în exercițiul libertății lor de exprimare cu rea-credință. Chiar dacă a ocupat anumite funcții publice, care ar putea duce la un control exercitat atât de ziariști, cât și de masa cetățenilor, recurentul reclamant a considerat că nu i se poate solicita să tolereze astfel de atacuri defăimătoare la adresa sa. Impunerea, respectiv asumarea unei asemenea sarcini ar aduce atingere substanței dreptului la viață privată, astfel cum este interpretat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Recurentul reclamant a considerat că declarațiile făcute de apelanți se situează în afara protecției conferite de articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și sunt de natură să aducă o gravă atingere drepturilor sale la reputație, la demnitate și la viață privată, ocrotite de art. 71 - 72 din C. civ. și de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Recurentul reclamant a arătat că trebuie reținut că Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual prevede în sarcina pârâților apelanți D., E., în afară de cele declarate de ei, în calitate de moderatori ai unei emisiuni televizate, o serie de obligații pozitive, dintre care, în prezenta cauză, are relevanță obligația de a solicita ferm interlocutorului să probeze acuzațiile privind fapte sau comportamente imorale și obligația de nu a permite invitațiilor să folosească un limbaj injurios. Recurentul reclamant a arătat că, din analiza înregistrării video a emisiunii "H." din data de 25.09.2019, se poate observa că apelanții D., E. nu a avut nicio intervenție prin care să încerce să stopeze discursul pârâtului F., ba din contră, l-au încurajat. În consecință, recurentul reclamant a considerat că pârâții D. și E. nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute în sarcina lor în calitate de moderatori ai emisiunilor "H." și "I.", la standardul impus de Decizia nr. 220/2011 și, mai mult, ei sunt cei care au făcut afirmații nereale și judecăți de valoare la adresa sa. Recurentul reclamant a susținut că situația expusă a fost de natură să îi creeze suferințe psihologice și emoționale și să îi afecteze imaginea pe plan familial, social și profesional, fiindu-i afectat dreptul la viață privată, astfel cum este definit în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. A afirma despre cineva că este "mafiot, proxenet, cămătar, traficant de droguri" și a-l asocia, în mod tendențios cu un presupus criminal este de natură a afecta atât percepția pe care o are despre persoana sa, prin inducerea unei stări de inferioritate și tensiune, cât și modul în care este reflectată în ochii opiniei publice. Recurentul reclamant a susținut că fost vizibil afectat de afirmațiile făcute de pârâți și s-a simțit umilit în cercul familial, social și profesional în momentul în care aceste afirmații au fost puse în discuție. De asemenea, imaginea sa publică a avut de suferit. În ceea ce privește gravitatea atingerii aduse dreptului său la viață privată, în tripla sa dimensiune, recurentul reclamant a arătat că instanța de fond a reținut în primul rând, că expresiile folosite de pârâți au un caracter deosebit de injurios și ofensator și au fost exprimate în mod repetat; în al doilea rând, aceste afirmații au fost făcute pe un post de televiziune la o oră de vârf. Așadar, acestea au fost accesibile unui număr foarte mare de persoane, postul de televiziune este unul național, iar afirmațiile și imaginile au fost difuzate în mai multe emisiuni, chiar și în reluarea acestora, așadar din aceste două perspective, impactul public al afirmațiilor este unul foarte mare. În ceea ce privește raportul de cauzalitate, recurentul reclamant a apreciat că, între atingerile aduse demnității, reputației și dreptului său la viață privată și afirmațiile pârâților există o legătură directă, atingerea fiind rezultatul imediat și direct al acestor fapte ilicite iar pârâții au săvârșit fapta ilicită prevăzând și urmărind producerea rezultatului păgubitor. Acest aspect a rezultat pe de o parte, din conținutul deosebit de grav al afirmațiilor faptei făcute și din modalitatea de exprimare, iar pe de altă parte, din scopul urmărit de pârâți, acela de a mări audiența postului. Recurentul reclamant a arătat că, la stabilirea existenței prejudiciului moral, trebuie avute în vedere: importanța valorilor nepatrimoniale lezate, durata menținerii consecințelor vătămării pe plan fizic și psihic, intensitatea durerilor fizice și psihice, repercusiunile pe plan social, profesional și personal, situația personală a victimei, ținând cont de mediul social din care victima face parte, educația, cultura, standardul de moralitate, personalitatea și psihologia victimei, circumstanțele săvârșirii faptei, statutul social. Recurentul a considerat că instanța trebuie să aprecieze că aducerea la cunoștința publicului a dispozitivului hotărâri pe același post de televiziune pe care au fost exprimate în parte expresiile cu caracter ofensator la adresa sa este un remediu apt să ducă în cea mai mare măsură posibilă la repararea prejudiciului suferit de și la restabilirea situației anterioare. Recurentul reclamant a arătat că, la stabilirea cuantumului prejudiciului, în mod corect instanța de fond a avut în vedere, pe de o parte, caracterul de drept fundamental al valorii morale lezate, gravitatea deosebită a afirmațiilor făcute, modalitatea agresivă de exprimare, caracterul repetitiv al afirmațiilor, reaua-credință a pârâților, suferința psihică și impactul pe care l-a avut afirmațiile și imaginile asupra imaginii publice a reclamantului. Pe de altă parte, afirmațiile și imaginile au fost făcute pe un post de televiziune cu acoperire națională și au fost difuzate în mai multe emisiuni și zile. Totodată, la stabilirea cuantumului prejudiciului la care au fost obligați pârâții, în mod corect instanța de fond s-a raportat la importanța valorii morale lezate, la gravitatea atingerii adusă acestei valori, la calitatea de profesionist a pârâților, la modalitatea de săvârșire a faptei ilicite și la reaua-credință a pârâților. În prezenta cauză, prin probele administrate, s-a făcut dovada că pârâții au fost animați de aceeași voință de a-i cauza un prejudiciu și că au avut reprezentarea că aduc o contribuție la cauzarea acestui prejudiciu. Recurenta pârâtă D. a solicitat admiterea recursului său, casarea în parte a deciziei civile nr. 577A/15.04.2022 și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București, având în vedere prevederile art. 497 din C. proc. civ. și obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar, în temeiul art. 453 din C. proc. civ. În motivarea recursului, recurenta pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., considerând că decizia este nelegală în parte, fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1382 și 1383 din C. civ.. Astfel, în motivarea soluției ceea ce o privește, respectiv de obligare a sa în solidar cu intimatul-pârât F. la plata către reclamant a sumei de 3000 de euro cu titlu de daune morale, instanța de apel a constatat că intimatul reclamant a afirmat săvârșirea câte unui delict civil în persoana fiecărui pârât chemat în judecată. Cu toate că instanța de apel a reținut că intimatul-reclamant a afirmat prin cererea introductivă săvârșirea câte unui delict civil în persoana fiecărui pârât chemat în judecată și că dispozițiile art. 1382 din C. civ. referitoare la răspunderea solidară nu sunt incidente în cauză tocmai datorită faptului că nu s-a săvârșit doar o singură faptă, recurenta pârâtă a susținut că soluția dispusă este contrară prevederilor legale, prin faptul că s-a reținut o răspundere solidară între ea și intimatul-pârât F.. Recurenta pârâtă a arăta că, în sarcina intimatului-pârât F., instanța de apel a reținut o conduită cu caracter delictual care constă în comentarea imaginilor difuzate pe post, plasarea imaginii intimatului-reclamant în contextul discuției despre cazul Caracal și identificarea intimatului-reclamant ca fiind "șeful unui penitenciar care beneficia de serviciile acestei rețele". Așadar, faptele intimatului-pârât F. în situația dedusă judecății sunt extrem de clare și evidente, acesta fiind unic responsabil de afirmațiile făcute pe postul de televiziune C.. Recurenta pârâtă a arătat că, fiind făcute într-o emisiune cu caracter de dezbatere publică, afirmațiile intimatului-pârât F. la adresa intimatului-reclamant au generat discuții ulterioare între ea și intimatul pârât. Recurenta pârâtă a considerat că, în acest context, dând eficiență dispozițiilor art. 1357 coroborat cu art. 1349 alin. (1) și (2) din C. civ., prin care se consacră regula de principiu potrivit căreia obligația de a repara prejudiciul cauzat altuia printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, se naște direct și nemijlocit în sarcina autorului acelei fapte, întrucât fiecare răspunde de faptele sale proprii, instanța de apel ar fi trebuit să dispună obligarea intimatului-reclamant în mod individual la plata de daune morale și nu să rețină, încălcând prevederile art. 1382 și art. 1383 din C. civ., un raport de solidaritate pasivă între recurenta pârâtă și intimatul pârât. Recurenta pârâtă a arătat că acțiunile reclamate în prezentul litigiu sunt diferite, aspect constatat și de instanța de apel, iar culpa privește, de asemenea, fiecare faptă ilicită în parte, astfel că și prejudiciul produs prin aceste fapte trebuie să fie distinct.

Apărările formulate în cauză. Reclamantul A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtei D. și răspuns la întâmpinările pârâților, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Pârâții B. S.R.L și D. au formulat întâmpinare la recursul reclamantului A., solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Pârâtul E. a formulat întâmpinare la recursul reclamantului A., solicitând în principal anularea recursului și în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Motivul de recurs invocat de recurentul reclamant, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nu este întemeiat. Conform acestui text legal, casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul reclamant a susținut că instanța de apel nu a arătat argumentele pentru care a micșorat cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță. Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a stabilit care sunt criticile invocate în calea de atac, cărora le-a răspuns cu respectarea limitelor efectului devolutiv al apelului, în conformitate cu art. 477 alin. (1) din C. proc. civ.. Astfel, instanța de apel a stabilit situația de fapt pe baza probelor administrate în cauză, și a analizat, în cadrul considerentelor, dialogurile dintre pârâți precum și imaginile difuzate în cadrul emisiunilor "România la Raport" din data de 25.09.2019, emisiune moderată de apelanta D., și "I.", moderată de apelantul-pârât E. din data de 25.09.2019. De asemenea instanța de apel a analizat afirmațiile pârâților din emisiunea "România la Raport" moderată de apelanta-pârâta D., difuzată în data de 01.10.2019 la care a participat si intimatul F., precum și din emisiunea "România la Raport" moderată de apelanta-pârâta D., din data de 03.10.2019. În ceea ce privește întinderea și evaluarea prejudiciului suferit de recurentul-reclamant ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de către pârâți, Înalta Curte constată că instanța de apel a avut în vedere în acest sens mijloacele de probă administrate și a utilizat criteriile consacrate în jurisprudența națională și europeană. Astfel, instanța de apel a avut în vedere faptul că stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, criteriile de stabilire a acestui cuantum fiind următoarele: consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. De asemenea, instanța de apel a arătat că sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei, și a subliniat că scopul acordării acestor daune este acela de a oferi o compensație persoanei prejudiciate, iar nu de a înlătura integral urmările faptei ilicite. Contrar susținerii recurentului reclamant în sensul că instanța de apel nu ar fi justificat diminuarea cuantumului daunelor morale acordate de prima instanță, Înalta Curte constată că, în apel, instanța a arătat că daunele morale acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu prejudiciul moral suferit, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor psihice cauzate apelantului-reclamant, fără însă ca acestea să aibă un caracter de descurajare pentru jurnaliști în a pune în dezbatere publică subiecte de interes național. Astfel, reducerea cuantumului daunelor morale s-a datorat în principal acestui ultim considerent, care nu a fost avut în vedere de prima instanță la stabilirea sumei datorate de pârâți cu titlu de daune morale. În acest sens, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut prejudiciul produs reclamantului prin raportare la afectarea reputației sale față de publicul larg, aspect în raport cu care a apreciat că, nefiind o persoană cu notorietate, afectarea reputației sale nu a fost de natură să persiste în conștiința publicului larg, ci eventual în conștiința colegilor de serviciu sau a cercului său profesional față de membrii colectivității în care acesta locuiește. Cu privire la efectele faptelor în privința membrilor colectivității în care acesta locuiește, prima instanță a reținut că reclamantul a fost asociat cu un caz penal în care sunt cercetate crime săvârșite împotriva unor tinere de către inculpatul G., persoană care locuiește în aceeași comunitate cu reclamantul. De asemenea, tribunalul a avut în vedere mediul social în care reclamantul era perceput ca fiind o persoană cu o bună reputație, probabil și prin prisma funcției publice pe care a deținut-o mai bine de 32 de ani, a ținut cont și de afirmațiile tendențioase făcute la adresa acestuia în cadrul acestor emisiuni, ajungând la concluzia că se impune repararea prejudiciului reclamantului și prin acordarea unei sume de bani, însă nu în cuantumul solicitat de către acesta. Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor morale, analiza primei instanțe s-a raportat în principal la afectarea reputației reclamantului, tribunalul apreciind că suma de 10.000 euro este suficientă pentru a acoperi prejudiciul moral a cărui reparare a solicitat-o acesta. În apel, reținând existența unei dezbateri de interes public privind "cazul Caracal", instanța de apel a reținut, pe de o parte, că jurnaliștii i-ar fi imputat reclamantului fapte clar determinate, fără ca informația prezentată să fie verificată și, pe de altă parte, că apelativele folosite de pârâtă "proxenet, mafiot local, parte a rețelei lui Dincă" atașate imaginii difuzate ce îl înfățișează pe intimat sunt expresia unei evaluări subiective a apelantei D. cu privire la grupul de persoane din care intimatul era înfățișat ca făcând parte, intrând în categoria judecăților de valoare, fără o minimă bază factuală. În consecință, în contextul speței, instanța de apel a considerat că limitele exercițiului dreptului la liberă exprimare au fost încălcate, însă, la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța a avut în vedere, pe lângă criteriile expuse mai sus, luate în considerare și de prima instanță, necesitatea ca obligarea pârâților jurnaliști la plata unor daune morale, reprezentând o ingerință în dreptul la liberă exprimare, să nu aibă un caracter de descurajare pentru jurnaliști în a pune în dezbatere publică subiecte de interes național. În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că art. 10 § 2 din Convenție lasă prea puțin loc pentru restrângeri ale libertății de exprimare în domeniul discursului politic sau al chestiunilor de interes general (Castells împotriva Spaniei, pct. 43; Wingrove împotriva Regatului Unit, pct. 58). Astfel, natura subiectului dezbătut în emisiunile pârâților constituie un argument care, în cadrul testului proporționalității, poate determina o diminuare a cuantumul daunelor morale, dată fiind protecția sporită conferită de art. 10 din Convenție, sub acest aspect, în cazul jurnaliștilor. În egală măsură însă, Curtea Europeană a stabilit că, deși există un drept al publicului de a fi informat, cu privire la publicații sau emisiuni de televiziune al căror unic scop este de a satisface curiozitatea unui anumit segment al publicului față de detalii din viața privată a unei persoane, nu se poate considera că acesta contribuie la vreo dezbatere de interes general pentru societate [Von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2) (MC), pct. 59; Hachette Filipacchi Associés împotriva Franței, pct. 42; Rubio Dosamantes împotriva Spaniei, pct. 34; MGN Limited împotriva Regatului Unit, pct. 143], chiar și în ipoteza în care această persoană are o anumită notorietate socială [Von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2) (MC), pct. 95]. Curtea Europeană a reiterat în această privință că interesul general nu poate fi redus la așteptările unui public care se bucură de detalii din viața privată a altora, nici la gustul cititorilor pentru senzațional sau chiar voyeurism [Couderc și Hachette Filipacchi Associés împotriva Franței (MC), pct. 101]. În contextul expus, Înalta Curte constată că instanța de apel, pe lângă validarea considerentelor primei instanțe referitoare la depășirea limitelor libertății de exprimare și la cauzarea unui prejudiciu reclamantului, în raport de elementele de fapt ale speței, a arătat motivul pentru care a procedat la reducerea cuantumului daunelor morale iar acest motiv este în conformitate cu principiile rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Aprecierea măsurii în care criteriul enunțat a condus la diminuarea cuantumului daunelor morale reprezintă o chestiune de netemeinicie, nu de nelegalitate. La stabilirea cuantumului daunelor morale instanța este obligată să țină seama de anumite criterii, rezultate din dispozițiile legale și convenționale, cerință îndeplinită în cauză iar în măsura în care nu se reține o ignorare a acestor criterii, criticile vizând aprecierea instanței țin de netemeinicie și de apreciere a probelor administrate iar o atare critică nu poate face obiect de analiză în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât art. 488 din C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate. În ceea ce privește recursul declarat de recurenta pârâtă, Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate invocat de aceasta, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul aplicării greșite a dispozițiilor art. 1382 și 1383 din C. civ., este, de asemenea, nefondat. Potrivit art. 1382 din C. civ., cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat, iar art. 1383 din C. civ. reglementează raporturile dintre debitori stabilind că, între cei care răspund solidar, sarcina reparației se împarte proporțional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenția sau cu gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită. În cazul în care nici astfel nu se poate împărți sarcina reparației, fiecare va contribui în mod egal la repararea prejudiciului. Astfel, art. 1382 din C. civ. instituie solidaritatea pasivă a persoanelor care au provocat un prejudiciu prin aceeași faptă ilicită, persoana vătămată putând să solicite oricărui codebitor repararea integrală a prejudiciului, iar art. 1383 din C. civ. stabilește criteriile în raport de care se va determina, între debitorii care răspund solidar, întinderea obligației de reparare a daunei. Din dezvoltarea motivului de recurs, rezultă însă că recurenta pârâtă nu a invocat în realitate o aplicare greșită a normei legale, ci a susținut că raportul de solidaritate pasivă între recurenta pârâtă și intimatul pârât F. a fost greșit reținut, întrucât faptele intimatului-pârât F. în situația dedusă judecății sunt extrem de clare și evidente, acesta fiind unic responsabil de afirmațiile făcute pe postul de televiziune C.. Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a stabilit solidaritatea pasivă între recurenta pârâtă și intimatul pârât F. întrucât a apreciat că sancțiunea trebuie aplicată pentru conținutul dialogului purtat între aceștia cu referire la intimatul-reclamant în cadrul emisiunilor "H." din 25.09.2019, 01.10.2019, precum și a afirmațiilor apelantei din emisiunea din 03.10.2019. Astfel, argumentele care au condus instanța de apel la reținerea unui raport de solidaritate pasivă între recurenta-pârâtă D. și intimatul-pârât F. rezultă din modul în care această instanță a reținut și apreciat situația de fapt în cauză. Concluzia instanței de apel în legătură cu săvârșirea faptei ilicite de către cei doi pârâți împreună nu intră în contradicție cu argumentul arătat în decizie în sensul că prima instanță trebuia să realizeze o distincție între situația fiecăruia dintre pârâți, în raport cu propriile afirmații, virulența acestora, durata sau caracterul lor repetitiv și modul distinct în care afirmațiile fiecăruia dintre apelanții-pârâți au fost de natură să lezeze dreptul intimatului-reclamant la bună reputație și imagine, reclamând reparație corespunzătoare. Astfel, prin decizia sa, instanța de apel a realizat distincția la care a făcut referire, obligând în solidar pârâții D. și F., iar pe pârâta D. în solidar și cu pârâta S.C. B. S.R.L. - postul C. la plata către reclamant a sumei de 3000 euro cu titlu de daune morale; de asemenea, instanța a obligat în solidar pe pârâții E. și B. S.R.L. - postul C. la plata către reclamant a sumei de 1000 euro, cu titlu de daune morale. În privința primei obligații solidare, instanța de apel a precizat, astfel cum s-a arătat mai sus, că fapta săvârșită în comun se constituie într-un dialog dintre cei doi pârâți obligați în solidar. În acest context, instanța de recurs nu are posibilitatea de a stabili că faptele cele doi pârâți ar fi totuși distincte, câtă vreme instanța de apel a reținut, în urma analizei probelor administrate în cauză, săvârșirea în comun de către aceștia a faptei ilicite. Astfel cum s-a arătat mai sus, art. 488 din C. proc. civ. nu permite schimbarea stării de fapt deja reținute de instanța de fond ori de instanța de apel și nici verificarea modalității în care au fost apreciate probele administrate, pe baza cărora, în cauză, instanța de apel a reținut că fapta ilicită a constat într-un dialog purtat între apelanta-pârâtă D. si intimatul-pârât F. cu referire la intimatul-reclamant. În consecință, reținând ca fiind îndeplinită premisa textului legal constând în săvârșirea aceleiași fapte cu conținut ilicit de mai multe persoane împreună, în oricare formă de participație: autorat, coautorat, instigare sau complicitate, astfel cum a arătat instanța de apel, în mod corect aceasta a aplicat dispoziția legală care reglementează acest tip de raport juridic între debitori. Reținând că motivele de recurs invocate, examinate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 497 din același cod, recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta D. împotriva deciziei nr. 577A din 15 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie urmează a fi respinse ca nefondate.