ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1002/2025

Ședința publică din data de 7 mai 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2022 din data de 18.01.2022, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., C. și D. a solicitat: obligarea pârâților, S.C. B. S.R.L. și C., în calitate de moderator, în solidar, la plata sumei de 500.000 RON, D. la plata sumei de 100.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor la onoare, demnitate, reputație, imagine și viață privată; obligarea pârâților de a formula scuze publice; obligarea pârâților de a reda în mod public și în integralitate, dispozitivul hotărârii pronunțate de instanța de judecată, în termen de maxim 5 zile de la data pronunțării hotărârii, după cum urmează: pentru pârâta S.C. B., în cadrul fiecărui buletin informativ al zilei, pe parcursul a 3 zile consecutive, precum și pe platforma online a acesteia, pentru pârâta C., în cadrul emisiunii realizate de aceasta "E.", din cadrul postului de televiziune B., iar în caz de refuz obligarea fiecărui pârât la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 de RON pentru fiecare zi de întârziere. În temeiul art. 453 C. proc. civ., acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. art. 127 alin. (1) C. proc. civ., rap. la art. 1357, art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ.

Prin sentința civilă nr. 616/26.04.2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2022 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocate de pârâți. A fost declinată competența teritorială de soluționare a cauzei privind reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții D., C. și S.C. B. S.R.L. în favoarea Tribunalului Gorj.

La data de 21.09.2022, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă sub nr. x/2022.

În urma admiterii de către Curtea de Apel Craiova a cererii de strămutare formulată de petenta A., prin încheierea din 7 octombrie 2022 Tribunalul Gorj a dispus înaintarea la Tribunalul Olt a dosarului civil nr. x/2022

La data de 14.10.2022, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, sub nr. x/2022.

Prin cererea formulată la data de 19.10.2022, reclamanta A. a depus precizare la cererea inițială de chemare în judecată prin care a înțeles să majoreze cuantumul daunelor morale solicitate pârâtului D. la suma de 300.000 RON pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor la onoare, demnitate și reputație.

Ca urmare a declinărilor reciproce a competenței dintre Tribunalul Olt și Tribunalul Vâlcea și pronunțării, în dosarul nr. x/2022, a deciziei nr. 795/11.05.2023 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, cauza a fost înaintată secției I Civilă și înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, la data de 28.06.2023.

Prin sentința nr. 183 din data de 08.03.2024, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2022 s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții D., C. și S.C. B. S.R.L..

S-a dispus obligarea pârâtului D. la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

Au fost obligați pârâții S.C. B. S.R.L. și C. în solidar la plata către reclamantă a sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale.

S-a dispus obligarea pârâților de a reda în mod public și în integralitate a dispozitivului hotărârii pronunțate de instanța de judecată, în termen de maxim 5 zile de la data pronunțării după cum urmează: pentru pârâta S.C. B. în cadrul fiecărui buletin informativ al zilei pe parcursul a 3 zile consecutive precum și pe platforma online a acesteia.

S-a respins în rest cererea.

Prin decizia nr. 329 din data de 10 octombrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins apelurile formulate de apelanta-reclamantă A., de apelantele-pârâte S.C. B., și C. și de apelantul-pârât D., împotriva sentinței civile nr. 183/08.03.2024, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă în dosarul nr. x/2022, ca nefondate.

Împotriva deciziei nr. 329 din data de 10 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâtul D., precum și pârâții S.C. B. și C..

4.1. Recurenta-reclamantă A. a invocat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arătând că atunci când a procedat la cuantificarea/individualizarea prejudiciului suferit, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 30 din Constituția României, art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1373, art. 1381-1386, art. 14 C. civ., art. 70-75, art. 252-254 din C. civ., Legea audiovizualului nr. 504/2002 și Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, art. 8 și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Făcând trimitere la dezlegările CEDO (din Cauza De Haes și Gijsels împotriva Belgiei, Cauza Cumpănă și Mazăre împotriva României, Cauza Lingens împotriva Austriei) și la literatura juridică de specialitate cu privire la libertatea de exprimare, recurenta arată că determinarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de cuantificare, daunele morale stabilindu-se prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc.

Arată că natura profesiei exercitate de reclamanta-apelantă face ca analiza acestei condiții să prezinte un element de specificitate. Or, activitatea procurorilor și a judecătorilor se desfășoară sub însemnul stabilității, independenței și inamovibilității (în cazul judecătorilor), având obligația de a asigura supremația legii, de a respecta drepturile și libertățile cetățenilor. De necontestat că afirmațiile făcute în cadrul emisiunii au un profund caracter tendențios și, în mod evident, de natură să afecteze independența, imparțialitatea și reputația profesională a reclamantei. Cum acestea sunt condiții sine qua non pentru exercitarea în bune condiții a funcției încredințate reclamantei, a căror nesocotire a fost constatată încă prin raportul efectuat de Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, tribunalul a apreciat că valorile personalității umane au fost lezate și, deci, în patrimoniul personal al reclamantei a fost cauzat un prejudiciu.

Susține recurenta că pârâții nu au probat implicarea reclamantei sau a unității de parchet pe care o conducea în abuzurile la care se face referire în emisiunea E.. Este evident că s-a încercat și reușit crearea unei legături fără o verificare prealabilă de către realizatorul emisiunii și de către post în solidar, între recurentă și diversele medii interlope acuzate de săvârșirea unor abuzuri și infracțiuni, modalitatea în care aceste fapte au fost prezentate publicului, au făcut ca încrederea oamenilor în reclamantă și în unitatea de parchet pe care a reprezentat-o să fie afectată.

De asemenea, instanța de apel a diminuat gravitatea faptelor săvârșite de către intimați, în sensul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor nu a dat eficiență faptului că realizatorul emisunii Tv, C., nu a solicitat invitatului său D., pe de o parte să prezinte eventuale probe în susținerea afirmațiilor făcute sub forma unor realități veridice, iar pe de altă parte, nu l-a chestionat pe invitat dacă solicitase un răspuns unității de parchet cu privire la pretinsele dosare ce nu ar fi fost soluționate în mod temeinic și legal, întrucât în acest caz acesta primise deja, la sesizările sale o adresă despre modul cum au fost soluționate. De altfel, postul Tv și realizatorul emisiunii aveau acces la toate informațiile dacă le solicitau în temeiul Legii nr. 544/2001 în calitate de jurnaliști.

Invocând prevederile art. 14 C. civ., recurenta învederează că au fost ignorate dispozițiile privind buna-credință în relațiile de presă, fără a reține faptul că în temeiul calității de jurnaliști, aceștia aveau obligația să verifice informațiile la sursă, or intimații au acționat cu rea credință, nefiind solicitat parchetului sau reclamantei un punct de vedere nici anterior, nici în timpul și nici ulterior difuzării emisiunii.

De asemenea, nu se poate reține nici apărarea jurnalistei și a postului Tv în solidar cu aceasta că în timpul emisiunii, moderatorul emisiunii nu și-ar fi dat seama că acuzațiile sunt la adresa Prim - Procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu - Jiu, întrucât exprimarea invitatului din emisiune a fost foarte explicită că trimiterea lui se referă la reclamantă, așa cum a fost exemplificat prin acțiune.

Edificator este tocmai faptul că deja două instituții s-au pronunțat în sensul în care recurentei i-a fost încălcată reputația, respectiv prin Hotărârea nr. 916/05.10.2021 a CSM, secția pentru procurori și prin hotărârea CNA nr. 395/28.10.2021.

Pretinde recurenta că instanța de apel a făcut o apreciere greșită a dispozițiilor art. 1357 C. civ., referitor la vinovăție, în sensul că nu a analizat probatoriul pe elementul răspunderii civile delictuale reprezentat de vinovăție, element a cărui gravitate determină un anumit prejudiciu, respectiv un anumit cuantum al reparației. De asemenea, în cadrul elementului vinovăție nu a fost corect stabilită forma de vinovăție, respectiv cea a intenției directe, actul jurnalistic ofensator fiind premeditat. Totodată, fiind ignorate și celelalte criterii de apreciere a prejudiciului moral raportate la persoana sa, dar și la celelalte aspecte ce trebuie analizate în cadrul delictelor de presă.

Prejudiciul produs prin atingerea adusă unor valori intrinseci, precum demnitatea, nu trebuie dovedit, acesta reieșind din materialitatea faptelor ilicite prin care s-a adus atingere unui drept al personalității.

Referitor la atingerea adusă dreptului la demnitate al recurentei, se poate constată că afectarea acestui drept rezultă și din chiar inițiativa acesteia de sesizare a CNA, în temeiul Legii nr. 504/2002, pentru sancționarea conduitei pretins ilicite a pârâtei S.C. B.. Totodată, trebuie reținut că în dovedirea afectării dreptului la reputație al recurentei, aceasta a depus raportul pentru apărarea independenței sistemului judiciar, a independenței, imparțialității și reputației profesionale a procurorilor, ce concluzionează în sensul că, prin afirmațiile emise în spațiul public, a fost afectată nu numai imaginea reclamantei-pârâte, ci și imaginea sistemului judiciar în ansamblu.

În expunerea de motive, recurenta face trimitere la Decizia nr. 542 din 14 februarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și arată că, în ceea ce privește întinderea prejudiciului, tribunalul a reținut că pretențiile formulate de reclamantă sunt într-adevăr excesive. Instanța a mai reținut că pentru reclamantă, parte din reparația echitabilă ce i se cuvine rezidă tocmai din constatarea ca ilicită a faptei imputate pârâților și atragerea răspunderii delictuale în sarcina acestora.

Enunțând criterii de apreciere a prejudiciului, recurenta arată că se impunea admiterea în integralitate a cererii de chemare în judecată.

Astfel, recurenta solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile atacate, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, prin raportare la depășirea limitelor acceptabile prevăzute de art. 10 din CEDO, în sensul că faptele ilicite săvârșite de către intimați, constând în afirmații denigratoare, fără o bază factuală suficientă, afirmații difuzate de către persoana juridică, au adus atingere dreptului reclamantei la viață privată, demnitate, reputație, imagine și onoare, protejat de art. 8 din CEDO.

Apreciază că trebuia realizată o altă interpretare a libertății de exprimare, prin analizarea condiției îndeplinirii a trei cerințe cumulative: să fie prevăzută de lege; să urmărească cel puțin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul convenției și să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelui scop.

În ceea ce privește cerința ca limitarea să fie prevăzută de lege, incidente în cauză sunt prevederile art. 1349, art. 1357 și art. 1373 din C. civ. ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, respectiv răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, texte de lege ce îndeplinesc condiția de accesibilitate și previzibilitate. Se reține și incidența art. 253 din C. civ., ce reglementează mijloacele de apărare în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare.

În ceea ce privește scopul legitim urmărit, trebuie avută în vedere, pe de o parte, necesitatea protejării reputației sau a drepturilor altora, dar și necesitatea garantării autorității puterii judecătorești, a asigurării unei bune administrări a justiției, în condițiile în care afirmațiile respective vizau persoana recurentei, în calitate de conducător al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu (Cauza Lavric contra României, cererea nr. x/05, decizia din 14 ianuarie 2014).

În ceea ce privește cerința necesității într-o societate democratică, arată că prin decizia recurată nu s-a asigurat un just echilibru între protecția libertății de exprimare, consacrată de art. 10 din CEDO, pe de o parte și protecția dreptului la viață privată, demnitate, reputație, imagine și onoare al recurentei, drept care, ca element al vieții private, este protejat de art. 8 din Convenție, pe de altă parte.

Cât privește proporționalitatea sancțiunii aplicate cu scopul legitim urmărit, Curtea de Apel Craiova nu a analizat, cu ocazia stabilirii cuantumului daunelor morale, criteriile de evaluare ce s-au desprins atât din jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și din jurisprudenta națională, apreciind că sancțiunea aplicată este disproportională scopului legitim urmărit, prin raportare la un cuantum total derizoriu.

4.2. Recurentul-pârât D. a invocat motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât arată că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, dar și străine de natura cauzei, ceea ce a generat pronunțarea unei decizii inechitabile și care prejudiciază pârâții.

Pe de o parte, instanța de apel a achiesat sentinței de la fond în privința existenței unui prejudiciu suferit de reclamantă dar în același timp reține în considerente că "afecțiunile medicale grave suferite de reclamantă [...] nu au fost probate [...] iar cu privire la afecțiunea care ar apărea în urma unei perioade stresante, nu există dovezi în acest sens" (pagina 33, paragraful 7 al deciziei recurate).

În atare conjunctură, a lipsei probelor în vederea stabilirii unui prejudiciu concret, fie el și doar de natură morală, pretins a fi suferit de reclamantă, consideră netemeinică obligarea pârâților la plata unor sume colosale, 30.000 RON, către aceasta. Mai mult, instanța de apel a omis să rețină în argumentația sa, în raport de prejudiciul emoțional suferit de reclamantă, legătura dintre fapta actualilor pârâți și existența unor alte emisiuni televizate de către posturi naționale în care aceasta era subiect de discuție și cu care, actualmente, se judecă tot pentru daune morale.

Efectiv, instanța de apel a achiesat sentinței Tribunalului Olt în privința cuantificării daunelor morale pe baza unei argumentații contradictorii și omițând a diferenția între fapte concurente și prejudicii morale suferite de reclamantă în perioada similară.

Subsumat motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât pretinde că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 1349 alin. (1), art. 1357 alin. (1), art. 252 și art. 253 alin. (4) C. civ., art. 26 și art. 71-73 din Constituția României.

În lipsa probării acțiunii pârâtului presupus ilicite și deliberate în scopul de a cauza prejudicii reclamantei, instanța de apel a reținut culpa recurentului-pârât, dar și a celorlalți pârâți.

Instanța de apel nu a dat curs solicitărilor pârâților de reanalizare a împrejurării și de recuantificare a daunelor morale acordate reclamantei într-un mod exacerbat, în sumă totală de 30.000 RON.

Susține recurentul că din considerentele hotărârii recurate reiese că nu există probe concrete de dovedire a prejudiciului, a existenței daunelor suferite de reclamantă. Practic soluțiile instanței s-au fundamentat doar pe susținerile reclamantei.

Recurentul pretinde că instanța de apel s-a raportat și a aplicat greșit jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului Pentru în ceea ce privește condiția prejudiciului, în raport de art. 10 CEDO.

4.3. Recurentele-pârâte B. și C. au invocat motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Invocând exista unor motive contradictorii și a unor motive străine de natura cauzei, precum și făcând trimitere la paragrafele 4 și 7 de la pagina nr. 30 a deciziei civile nr. 329/10.10.2024, recurentele arată că instanța de apel a reținut presupusa culpă a acestora ca și cum ar fi fost cele care au publicat ori difuzat un material de presă acuzator la adresa reclamantei.

Acestea, în contextul în care, în aceleași considerente anterioare, instanța de apel a reținut tocmai contrariul, respectiv că în cauză este vorba de o emisiune televizată.

Cu referire la motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-pârâte arată că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1349 alin. (1), art. 1357 alin. (1), art. 252 și art. 253 alin. (4) C. civ., cele constituționale care reglementează protecția imaginii și demnității persoanei fizice, respectiv art. 26 și art. 71-73 Constituția României dar și jurisprudență CEDO relevantă cauzelor privind jurnaliști.

Arată că intenția reprezentanților B. S.R.L. nu a fost niciodată în sensul de a participa la o acțiune mediatică comună ori individuală, obscură, de a "ataca" persoana reclamantei.

În speță, prin raportare la jurisprudența internă și europeană în materie, atât radiodifuzorul cât și moderatorul emisiunii criticate nu se pot afla în culpă, lipsind reaua-credință a acestora.

Arată recurentele că afirmațiile au aparținut pârâtului D., nu celor două recurente-pârâte sau altui salariat al B. S.R.L..

Învederează că imediat după emisiune, urmare a discuției telefonice a reclamantei cu unul dintre reprezentanții postului de televiziune de la acea dată, din respect față de reclamantă dar și față de funcția acesteia, fără verificări prealabile, a decis pe loc ca emisiunea în cauză să nu mai fie ulterior redifuzată (ca reluare) și nici urcată pe site-ul televiziunii (www.x.ro) sau pe pagina de facebook a postului.

Nici anterior, dar nici ulterior emisiunii criticate de reclamantă, în cadrul trustului media nu au existat referiri la adresa reclamantei -fapt confirmat inclusiv de reclamantă în fața instanței de fond.

Prejudiciul trebuie să fie real și dovedit, iar suferințele psihice și fizice menționate de reclamantă, fără probe medicale sau dovezi sociale, nu îndeplinesc standardele de probare.

Simpla deținere a funcției de procuror nu poate fundamenta acordarea de daune morale, deoarece reputația profesională a unei persoane publice este expusă în mod natural dezbaterilor de interes public, potrivit jurisprudenței CEDO (cauza Busuioc v. Republica Moldova).

Potrivit art. 1349 C. civ., pentru a stabili un prejudiciu real și actual, reclamanta ar fi trebuit să demonstreze o afectare clară a reputației sale, prin intermediul unor dovezi obiective, cum ar fi sondaje de imagine, studii de percepție publică sau consecințe specifice suferite la locul de muncă. În lipsa unor astfel de probe, admisibilitatea pretențiilor de despăgubire pentru daune morale devine nefondată.

În continuare, recurentele invocă aplicarea greșită de către instanța de apel a jurisprudenței CEDO.

5.1. Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare la recursurile pârâților, solicitând, în principal, anularea căilor de atac întrucât motivele invocate de aceștia nu se încadrează în cele anunțate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Arată recurenta-reclamantă, în esență, că hotărârea pronunțată curpinde motivele pe care se întemeiază, nu cuprinde motive contradictorii sau străine de cauză și nici nu a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind legală sub aspectul criticilor invocate de recurenți.

5.2. Recurentul-pârât D. a formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei A. și admiterea recursului promovat de pârâtele B. și C..

5.3. Recurentele-pârâte B. și C. au formulat întâmpinare la recursul pârâtului D. solicitând admiterea căii de atac.

Recurenta-pârâtă B. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei și a solicitat respingerea căii de atac. Arată recurenta-pârâtă că recurenta-reclamantă A. doar își exprimă nemulțumirea față de cuantumul daunelor morale obținute prin decizia atacată și nu invocă motive concrete de nelegalitate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

II.1. Cu privire la recursul declarat de reclamanta A.

Analizând recursul formulat de reclamanta A. sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din același cod.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar și ca susținerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În cauză, deși structura cererii- prin inserarea unor capitole și indicarea unor dispoziții legale- creează aparența unui raționament juridic, în realitate, expunerea unor pretinse critici de legalitate nu este susținută, în continuare, cu argumente ce pot fi subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, deși formal încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - dispoziții legale care au în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea extinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată- recurenta nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate subsumabile motivului de casare invocat.

Astfel, deși în memoriul de recurs se fac referiri la texte de lege - art. 8 și art. 10 CEDO, art. 14, art. 70-75, art. 252-254, art. 1349, art. 1357-1358, art. 1373, art. 1381-386 C. civ., art. 30 din Constituția României, Legea audiovizualului nr. 504/2002 și Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual- și la principii ce decurg din jurisprudența în materie a curții de contencios european și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținerile au caracter general, fără a se arăta, în concret, modalitatea în care au fost încălcate acestea de către instanța de apel, recurenta-reclamantă urmărind, de fapt, doar o reevaluare a elementelor de temeinicie ale cauzei, care să justifice, în acest mod, incidența aspectelor de drept material pretinse a fi încălcate.

Arată recurenta că "elementele de drept anterior invocate nu au fost corelate cu acțiunile intimaților, în sensul că aceștia nu au prezentat niciunfel de probă sau material probator, care să arate în vreun fel implicarea subsemnatei sau a unității de parchet pe care o conducea în abuzurile la care se face referire în emisiunea E.".

Se constată că susținerile recurentei se referă la chestiuni de fond ale cauzei, prin care partea fie nesocotește existența judecății anterioare, fie contestă modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză și, raportat la aceasta, a stabilit situația de fapt.

Or, instanța de apel a reținut "caracterul ilicit al faptelor pretinse de reclamantă, întrucât au fost aduse la cunoștința publicului postului de televiziune mai multe pretinse fapte săvârșite de către reclamantă, de către pârâtul D., invitat al pârâtei C., moderatorul emisiunii", că "afirmațiile pârâtului D. la adresa reclamantei nu au o bază factuală care să fundamenteze buna credință a pârâtului și încadrarea în limitele libertății de exprimare" și că "reclamantei i s-a încălcat dreptul la viață privată".

Atunci când pretinde că "la stabilirea cuantumului despăgubirilor nu a dat eficiență faptului că realizatorul emisunii Tv, C., nu a solicitat invitatului său D., pe de o parte să prezinte eventuale probe în susținerea afirmațiilor făcute sub forma unor realități veridice, iar pe de altă parte, nu l-au chestionat pe invitat dacă solicitase un răspuns unității de parchet..." recurenta ignoră considerentele instanței de apel prin care s-au reținut faptele imputate, respectiv "moderatorul emisiunii ar fi trebuit să aibă o astfel de intervenție în timpul difuzării emisiunii" și "niciuna dintre acuzele aduse reclamantei nu au fost confirmate, nu au fost verificate de către jurnalistul moderator al emisiunii... persoana vizată trebuind să fie contactată pentru a-și exprima punctul de vedere, nefiind identificat niciun demers pe care moderatorul emisiunii să îl fi făcut pentru a prezenta în cadrul emisiunii informații cu privire la realitatea celor afirmate de invitat, deși avea acces la informații de interes public, așa cum sunt și cele ce vizează unitățile de parchet".

Prin memoriul de recurs, partea reclamă în mod generic o nerespectare a cerințelor de proporționalitate între valorile afectate și remediile nepatrimoniale menite să restabilească dreptul atins, fără a se raporta la considerentele deciziei atacate și a indica punctual aspectul de nelegalitate din această perspectivă.

Dimpotrivă, atunci când afirmă că "instanța nu a concluzionat încălcarea dispozițiilor art. 14 C. proc. civ., referitoare la buna credință" recurentei îi scapă din vedere că instanța de apel a reținut tocmai faptul că "acestui discurs i-au lipsit buna credință și responsabilitatea în prezentarea informațiilor, ceea ce a făcut posibilă încălcarea reputației reclamantei în calitate de persoană publică".

În egală măsură, invocând Hotărârea nr. 916/05.10.2021 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori și Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 395/28.10.2021, recurenta omite a se raporta la analiza instanței de apel care a valorificat înscrisurile invocate de parte și nesocotește limitele în cadrul cărora are loc judecata în fața instanței de recurs, al cărei obiect este determinat strict de cercetarea conformității cu regulile legale a deciziei atacate, spre deosebire de calea devolutivă de atac, care presupune o nouă judecată atât în fapt, cât și în drept.

Prin urmare, exigențele procedurale determinate de motivul de casare invocat de parte impuneau doar invocarea unei greșite interpretări și aplicări a unor texte de lege (iar nu a unor probe din prezenta pricină), în raport cu situația factuală reținută.

Astfel, se constată că recurenta tinde, în realitate, a obține, în mod nepermis, o nouă dezlegare în legătură cu aspectele de temeinicie ale cauzei, pentru ca, în raport cu o atare eventuală împrejurare, să poată justifica încălcarea normelor de drept substanțial și a principiilor ce decurg din jurisprudența instanței de contencios european, la care face referire generic în cuprinsul memoriului de recurs.

Cât privește susținerile referitoare la pretinsa nerespectare a normelor de drept material ce guvernează răspunderea civilă delictuală, se constată că nici de această dată recurenta-reclamantă nu formulează, în mod efectiv, critici de nelegalitate cu privire la decizia atacată, ci se rezumă la reproșa instanței de apel "că nu a analizat probatoriul pe elementul răspunderii civile delictuale reprezentat de vinovăție, element a cărui gravitate determină un anumit prejudiciu, respectiv un anumit cuantum al reparației".

Or, dată fiind modalitatea prin care partea a înțeles să deducă, spre analiză, respectiva susținere, se reține că acesta tinde, în realitate, să stabilească - în mod artificial și prin reanalizarea probelor- contextul factual al cauzei, într-o altă manieră decât cea stabilită de către instanțele fondului, și să justifice, astfel, neprocedural, o eventuală încălcare a regulilor de drept și a criteriilor jurisprudențiale în raport cu cadrul factual afirmat ca fiind corect.

Această manieră nesocotește, însă, limitele în care instanța de recurs examinează cauza, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., circumscrise aspectelor de nelegalitate pe baza situației determinate de instanțele de fond, singurele care au competența de administrare și evaluare a probatoriului.

Tot cu ignorarea judecății înfăptuite de Curtea de Apel Craiova afirmă recurenta că instanța de apel "nu a analizat, cu ocazia stabilirii cuantumului daunelor morale, criteriile de evaluare ce s-au desprins atât din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și din jurisprudența națională".

Aceasta întrucât curtea de apel s-a raportat la principiul judecării în echitate, invocând jurisprudența națională și practica CEDO, iar recurenta nu indică în cuprinsul memoriului de recurs greșelile anume imputate instanței, prin expunerea unor critici punctuale de natură a infirma considerentele regăsite în hotărârea atacată, ci se rezumă la a expune argumente teoretice, situații de fapt, probe administrate, precum și motive ce au fost, deja, analizate și dezlegate de instanța devolutivă de control judiciar.

Motivarea recursului presupune nu doar indicarea punctuală a vreuneia din ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ., ci și expunerea unor argumente pertinente, care să opună elemente de nelegalitate judecății înfăptuite de instanța care a pronunțat hotărârea atacată (condiție care, pentru argumentele arătate anterior, nu se verifică în privința recursului declarat de reclamantă).

Aceasta întrucât omisiunea formulării unei argumentații juridice prin care să se conteste maniera de aplicare a regulilor de drept incidente de către instanța de prim control judiciar determină imposibilitatea instanței de recurs de a decela care anume sunt elementele de nelegalitate ale deciziei recurate.

Prin urmare, se reține că recurenta nu a expus veritabile critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate, susținerile formulate având fie un caracter formal și, din această perspectivă, plasându-se în afara limitelor în care instanța de recurs poate proceda la examinarea legalității actului jurisdicțional atacat, fie neopunând critici în raport cu raționamentul judiciar al curții de apel, fiind străine, practic, de acesta.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligație care revine, sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Prin urmare, se constată că recurenta-reclamantă nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greșelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, astfel încât nu este posibilă verificarea legalității deciziei recurate, motiv pentru care se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din același cod.

II.2. Cu privire la recursul declarat de pârâtul D.

Analizând recursul, în raport cu excepția insuficintei timbrări a căii de atac, a cărei analiză este prioritară, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal învestită.

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ., iar alin. (2) stipulează că, în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.

Dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 stipulează că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Prevederile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. arată că:

"la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii..." Corelativ alin. (3) al aceluiași articol stipulează că neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea.

În speță, prin rezoluția de comunicare a motivelor de recurs s-a stabilit că în raport de motivele de casare invocate (art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.) și de prevederile art. 24 alin. (1) și art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, coroborate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență, recurentul D. datorează taxa de timbru în cuantum total de 200 RON.

Întrucât recurentul D. a atașat memoriului de recurs dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 100 RON (Chitanța seria x/2024 nr. x/15.11.2024 - dosar recurs), s-a stabilit în sarcina părții obligația de a achita diferența taxei de timbru în cuantum de 100 RON (din cuantumul total de 200 RON), sub sancțiunea anulării recursului, ca insuficient timbrat.

Această obligație procesuală a fost comunicată recurentului-pârât la data de 12 decembrie 2024 prin adresa depusă la cutia poștală, la domiciliul indicat în memoriul de recurs (din Târgu-Jiu, str. x, jud. Gorj), astfel cum rezultă din procesul-verbal aflat la dosar.

Cu toate acestea, recurentul D. nu a depus, până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, 7 mai 2025, dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru datorate în cuantum de 100 RON.

Rezultă, deci, că recurentul-pârât nu și-a îndeplinit în întregime obligația de timbrare a cererii de recurs pe care a formulat-o, astfel că în speță devin incidente dispozițiile legale anterior menționate privind sancțiunea anulării cererii pentru nerespectarea obligației legale de a timbra recursul cu suma de 200 RON, astfel cum a fost stabilită în sarcina sa de către instanță.

II.3. Cu privire la recursul declarat de pârâții S.C. B. și C.

Înalta Curte constată că nici cererea de recurs formulată de pârâții S.C. B. și C. nu îndeplinește cerința legală prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ.

Aceasta întrucât recurenții-pârâți S.C. B. și C. au invocat motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., astfel că, față de prevederile art. 24 alin. (1) și art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, coroborate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență, prin rezoluția de comunicare a motivelor de recurs s-a stabilit că societatea B. și C. datorează, în solidar, taxa de timbru în cuantum total de 200 RON.

Având în vedere că pârâții S.C. B. și C. au depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 100 RON (Chitanța seria x/2024 nr. x/15.11.2024 - dosar recurs), s-a stabilit în sarcina părților obligația de a achita, în solidar, diferența taxei de timbru în cuantum de 100 RON (din cuantumul total de 200 RON), sub sancțiunea anulării recursului, ca insuficient timbrat.

La 12 decembrie 2024 (astfel cum reiese din procesul-verbal de comunicare a înștiințării către societatea B.-TV, aflat la dosar), respectiv la 13 decembrie 2024 (potrivit dovezii de comunicare a adresei către recurenta C., aflată la dosar) recurenții-pârâți au fost citați cu mențiunea de a depune la dosar dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON (datorată în solidar), sub sancțiunea anulării cererii de recurs ca insuficient timbrată, obligație față de care părțile nu s-au conformat.

Referitor la înscrisul transmis prin poștă electronică după închiderea dezbaterilor (la data de 7 mai 2025, ora 14:45- dosar), respectiv Chitanța seria x/2024 nr. x/15.11.2024, dincolo de faptul că potrivit art. 394 alin. (3), C. proc. civ. "după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă", Înalta Curte constată că respectivul document fiscal se află depus la dosar în original, fiind valorificat deja de pârâții S.C. B. și C., astfel cum s-a arătat.

Or, pârâții S.C. B. și C. datorau suplimentar suma de 100 RON (cuantumul total al taxei de timbru fiind de 200 RON din care a fost achitată suma de 100 RON potrivit Chitanței seria x/2024 nr. x/15.11.2024).

Cum recurenții-pârâți nu au depus la dosar dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, deși au fost legal înștiințați despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, în raport de prevederile legale anterior menționate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula recursul, ca insuficient netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 329 din data de 10 octombrie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Anulează, ca insuficient timbrate, recursurile declarate de pârâtul D. și de pârâții S.C. B. și C. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.