ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2220/2021

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra recursului cu care a fost învestită, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 26.05.2016, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. și intervenientul-forțat D., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 200.000 euro (echivalentul în RON la data plății), reprezentând reparația pentru daune morale, iar către reclamanta B. la plata sumei de 150.000 euro (echivalentul în RON la data plății), cu titlu de reparație pentru daune morale, precum și la plata penalităților de 0,2%/zi de întârziere, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă a compensațiilor pentru prejudiciul moral și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au invocat prevederile Legii nr. 136/1995, Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, art. 1.391 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1770/10.05.2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 200.000 Euro, cu titlu de daune morale și către reclamanta B. a sumei de 150.000 Euro, cu același titlu, precum și a penalităților de 0,2% pe zi întârziere, aferente despăgubirilor acordate și a sumei de 4.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 577/16.03.2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată și obligării pârâtei la plata către reclamanta A. a sumei de 100.000 euro și către reclamanta B. a sumei de 60.000 euro, cu titlu de daune morale, în echivalent RON la data plății efective. A respins capătul de cerere având ca obiect plata penalităților de întârziere.

Împotriva acestei decizii, reclamantele au declarat recurs.

Prin decizia nr. 1878/23.10.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare curții de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2016*.

Prin decizia civilă nr. 458/29.05.2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 100.000 euro și către reclamanta B. a sumei de 60.000 euro reprezentând daune morale, care se vor plăti în echivalent RON la data plății. A obligat pârâta la plata penalităților de 0,2% pe fiecare zi de întârziere, calculate începând cu a zecea zi a rămânerii definitive a deciziei până la plata integrală.

Împotriva acestei decizii, A. și B. au declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În motivare, au susținut că instanța de prim control judiciar nu a ținut cont de jurisprudența depusă la dosar și de indicațiile date de instanța supremă prin decizia de casare.

Potrivit recurentelor-reclamante, referitor la motivarea hotărârii se poate observa modul "șablonistic" de analizare a cauzei, cu exprimări "universal valabile" și neverificabile în cauză.

Au mai susținut că instanța de apel nu a analizat apărările lor, ci a soluționat cauza in abstracto, chestiune aflată în contradicție cu recomandarea dată de instanța supremă prin decizia de casare în primul ciclu procesual, conform căruia instanța "verifică în calea de atac legalitatea și temeinicia hotărârii, astfel cum a fost contestată de părțile nemulțumite de soluția primei instanțe și care să demonstreze că soluția nu este rezultatul unui act arbitrar".

În continuare, au afirmat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, susținând că îmbracă forma unei restrângeri de aplicare a dispoziției legale incidente în cauză.

În opinia recurentelor-reclamante, instanța de apel trebuia să aibă în vedere cuantumul despăgubirilor oferite de instanțele judecătorești în situații asemănătoare, în acest sens enumerând cu titlu de exemplu cuantumurile daunelor morale acordate în unele evenimente mediatizate și în jurisprudența anexată la dosar, fapt ce dovedește că acordarea unor astfel de sume cu titlu de daune morale nu reprezintă doar un caz izolat.

Au mai relevat că alinarea suferinței are ca sursă și recunoașterea și respectarea acesteia, iar cenzurarea lor nu poate avea decât semnificația de desconsiderare, ce ia, în concret, forma cenzurării arbitrare, nemotivate a solicitării adresate instanței de judecată.

Totodată, au susținut că principiile echității și proporționalității capătă o altă semnificație în funcție de impactul pe care tragedia respectivă o are asupra publicului.

În final, a fost prezentată pe larg starea de sănătate a reclamantei B. și suferințele acesteia de natură fizică și psihologică, susținându-se că nu au fost luate în considerare consecințele determinate de producerea evenimentului, aspect ce indică faptul că instanța de apel a ignorat jurisprudența depusă la dosar.

În drept, au invocat art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, arătând că susținerile autoarelor căii de atac nu pot fi circumscrise cazurilor casare de la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Recurentele-reclamante au răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției nulității recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Acesta a fost redactat și comunicat părților.

Autoarele căii de atac au formulat punct de vedere la raport, solicitând respingerea excepției nulității recursului ca neîntemeiată, întrucât susținerile din memoriul de recurs pot fi circumscrise cazurilor de casare indicate.

Luând în analiză cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile conform art. 494 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, autoarele căii de atac au criticat decizia atacată prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că susținerile acestora nu se încadrează în cele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât niciuna dintre criticile expuse prin memoriul de recurs nu dezvoltă motive de casare proprii încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare ar atrage sancțiunea nulității - încadrabile în ipoteza de la pct. 5 al alin. (1) C. proc. civ. - sau al art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. - încadrabile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod - ori aplicării greșite a unor norme de drept material, art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 - încadrabile în cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, deși au fost indicate expres motivele de recurs pretins incidente, cerința argumentării lor nu este întrunită, întrucât elementele dezvoltate vizează situația de fapt și probatoriul administrat, care reprezintă, în realitate, nemulțumirea autoarelor căii de atac față de cuantumul daunelor morale acordate în cauză.

Autoarele căii de atac au invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., însă nu au dezvoltat critici concrete prin care să indice ce a tranșat instanța supremă prin decizia de casare, care au fost apărările pe care instanța de apel nu le-ar fi analizat sau cum au fost ignorate dezlegările asupra chestiunii de drept statuate în casare.

Prin memoriul de recurs recurentele-reclamante au susținut, în esență, că apărările lor din apel referitoare la suferințele de natură fizică și psihică înregistrate urmare a evenimentului rutier produs, nu au fost analizate de instanța de prim control judiciar și că dacă ar fi fost avute în vedere la soluționarea căii de atac devolutive, diminuarea daunelor morale acordate în primă instanță nu ar mai fi fost dispusă.

Or, aceste susțineri reprezintă trimiteri la elemente atașate fondului cauzei, sub aspect probatoriu, care au fost deja analizate de instanțele de fond și care în recurs depășesc sfera controlului limitat de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Mai mult, deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, motiv pentru care nu se poate reține o eventuală nemotivare a deciziei în cazul în care părțile solicitante nu sunt mulțumite sub aspectul cuantumului acordat, urmărindu-se o nouă verificare a susținerilor sale.

Se mai constată și că, deși a fost reclamată încălcarea dispozițiilor art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, în dezvoltarea argumentelor subsumate acestei critici, autoarele căii de atac au făcut trimitere doar la modul de interpretare și apreciere a probelor, cu referire la practica instanțelor judecătorești, fără a indica în ce a constat aplicarea și interpretarea greșită a normei legale de către instanța de prim control judiciar, ipoteza expusă urmărind, în realitate, o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt.

Or, legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv.

În aceste condiții, nu se poate aprecia că prezentarea criticilor în recurs răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., atât timp cât modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie încadrarea aspectelor sesizate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și pe cale de consecință, determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestită cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Instanța supremă subliniază că în lipsa unor argumente concrete, sesizarea cu caracter general a pretinselor neregularități în apel este de natură a determina decât un control de fond al cauzei, incompatibil cu calea de atac a recursului.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, așa cum este cazul în speță, fundamentează concluzia că recurentele-reclamante nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și că motivele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. art. 496 alin. (1) teza a III-a, va anula recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentele-reclamante-reclamante A. și B. împotriva deciziei civile nr. 458/29.05.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2021.