ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2447/2023

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 24.09.2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B. și C., prin reprezentant legal mama B., în contradictoriu cu pârâta D. S.A. și intervenientul forțat E., au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

- pentru A., soțul victimei decedate - suma de 500.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și suma de 17.812,26 RON cu titlu de daune materiale;

- pentru B., fiica victimei decedate - suma de 500.000 RON, cu titlu de daune morale;

- pentru C., nepoata victimei decedate - suma de 400.000 RON, cu titlu de daune morale;

Reclamanții au solicitat să se ia act, în cuprinsul hotărârii, că înțeleg să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1381, art. 1390, art. 1391 C. civ., coroborate cu dispozițiile art. 49 și următoarele din Legea nr. 136/1995, prin raportare la dispozițiile art. 24 și art. 26 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, dar și la prevederile Deciziei Comisiei Europene privind aplicarea Directivei 103/2009 a Consiliului privind controlul asigurărilor de răspundere civilă auto.

Pârâta D. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței, în principal să respingă cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă; într-un prim subsidiar, să dispună suspendarea cauzei până la soluționarea în primă instanță a procesului penal; într-un al doilea subsidiar, să respingă cererea de chemare în judecată ca netemeinică.

La termenul de judecată din 9.05.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii, reținând că reclamanții nu s-au constituit părți civile în cadrul dosarului penal, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii din 05.02.2019, pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. x/2018. Totodată, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

Ulterior, la termenul din 28.11.2019, instanța a admis cererea reclamanților de repunere pe rol a cauzei, reținând că dosarul penal nr. x/2018 a fost soluționat definitiv.

Prin sentința civilă nr. 1088/2020 din 9 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea privind reclamanții A., B. și C. prin reprezentant legal mama B., în contradictoriu cu pârâta D. S.A. și intervenientul E..

A obligat pârâta să plătească reclamantului A. suma de 17.812,26 RON cu titlu de daune materiale și suma de 500.000 RON cu titlu de daune morale, precum și penalități de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data achitării efective a acestei sume.

A obligat pârâta să plătească reclamantei B. suma de 500.000 RON cu titlu de daune morale, precum și penalități de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data achitării efective a acestei sume.

A obligat pârâta să plătească reclamantei C. suma de 400.000 RON cu titlu de daune morale, precum și penalități de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data achitării efective a acestei sume.

Totodată, instanța a luat act că reclamanții își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel principal pârâta D. S.A. prin care a solicitat admiterea apelului și, în principal schimbarea sentinței în totalitate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată iar, în subsidiar schimbarea sentinței în parte, în sensul reducerii daunelor morale acordate reclamanților.

Împotriva aceleiași sentințe, reclamanții au formulat apel incident, prin care au solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă la 11.01.2021, sub nr. x/2018.

Prin decizia civilă nr. 1661 din 8 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul incident formulat de reclamanții A., B. și C. prin reprezentant legal B., împotriva sentinței civile nr. 1088/09.07.2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018 în contradictoriu cu intimatul - intervenient E., ca nefondat.

A admis apelul formulat de pârâta D. S.A. împotriva aceleiași sentințe civile pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A obligat pârâta să plătească reclamantului A. suma de 250.000 RON cu titlu de daune morale, reclamantei B. suma de 200.000 RON cu titlu de daune morale și reclamantei C. suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A admis în parte cererea de cheltuieli de judecată și a obligat intimații, în solidar și în cote egale, la plata sumei de 5000 RON cheltuieli de judecată în apel către apelanta-pârâtă.

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanții A., B. și C. prin reprezentant legal B. au formulat recurs, prin care au solicitat casarea în parte a deciziei recurate și reținerea cauzei spre rejudecare în limitele motivelor de recurs invocate, iar, pe cale de consecință, obligarea intimatei-pârâte la plata penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 21.05.2018.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2018, la 06.01.2022, și repartizat aleatoriu, spre soluționare completului nr. 5.

În motivare, după o scurtă prezentare a situației de fapt, recurenții au susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Printr-o primă critică, autorii recursului au susținut că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016.

Detaliind, au arătat că, la 19.05.2018, au formulat o cerere de despăgubire în baza O.U.G nr. 54 din 14 septembrie 2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie, prin care au solicitat despăgubiri civile pentru prejudiciul suferit în urma accidentului. Astfel, au învederat că, încă din momentul depunerii cererii de despăgubire, asigurătorul a fost pus în întârziere cu sumele indicate de reclamanți cu titlu de despăgubiri civile.

Prin urmare, recurenții au apreciat că asigurătorul avea obligația ca, în termen de 30 de zile, fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedește răspunderea asigurătorului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea R.C.A., iar prejudiciul a fost cuantificat, fie să notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.

Au evidențiat recurenții că până la data formulării recursului, nu au primit răspuns cu privire la cererea de despăgubire depusă, aflându-se, astfel, în situația neîndeplinirii obligațiilor stipulate de art. 20 din Norma citată anterior.

Prin urmare, au solicitat a se constata că, în cauză, sunt pe deplin incidente dispozițiile legale antemenționate, reclamanții având dreptul la penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, având în vedere că au depus cererea de despăgubire, împreună cu toate documentele justificative, la 19.05.2018, fără a primi un răspuns la respectiva cerere.

Cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, au precizat că acesta există și, cu toate că nu a fost determinat cuantumul despăgubirilor la data depunerii cererii de despăgubire, acesta era determinabil, putând fi stabilit pe baza documentelor justificative atașate cererii de despăgubire. Astfel, în opinia recurenților, hotărârea ce urmează a se pronunța în prezenta cauză va avea un efect declarativ de drepturi, și nu unul constitutiv de drepturi.

Printr-o altă critică subsumată aceluiași motiv de nelegalitate, prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenții au susținut că decizia recurată a fost dată cu aplicarea și interpretarea eronată a dispozițiilor art. 20 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 54/2016, cu privire la acordarea penalităților de întârziere.

Astfel, după redarea dispozițiilor legale precitate, au susținut că instanța de prim control judiciar a interpretat în mod eronat prevederile legale, neluând în seamă și teza I a articolului mai sus precizat, ci doar teza a II-a, potrivit căreia asigurătorul este obligat la plata penalităților de întârziere de la momentul primirii unei hotărâri judecătorești definitive.

În continuare, recurenții au redat anumite considerente din decizia recurată apreciate ca fiind relevante, pentru ca apoi să susțină că cele reținute de instanța de apel sunt în contradicție cu dispozițiile legale care prevăd că asigurătorul RCA este obligat la plata penalităților de întârziere și în situația în care acesta nu își îndeplinește obligația de a răspunde în termenul prevăzut de lege la cererea de despăgubire, așa cum se întâmplă și în prezenta cauză.

S-a mai arătat și faptul că instanța de control, nu numai că a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale prevăzute de art. 20 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 54/2016, ci pur și simplu le-a ignorat, scopul acestor prevederi fiind acela de a determina asigurătorii de a da curs solicitărilor persoanelor vătămate, în termen.

În încheiere, recurenții au solicitat admiterea recursului formulat, casarea în parte a deciziei recurate, cu mențiunea că vor solicita acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 7 februarie 2022, intimata-pârâtă D. S.A., a depus, cu respectarea termenului legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

La 23 februarie 2022, recurenții-reclamanți au formulat, în termen legal, răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondate a tuturor apărărilor formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinare și admiterea cererii de recurs, astfel cum a fost formulată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că au fost formulate critici de nelegalitate, susceptibile de a fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 21 februarie 2023 s-a dispus comunicarea acestuia părților, cu mențiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere la raport în 10 zile de la comunicare; nicio parte nu și-a prezentat punctul de vedere.

Prin rezoluția din 29 martie 2023, s-a fixat termen pentru examinarea admisibilității recursului în completul de filtru, la 25 aprilie 2023.

Prin încheierea completului de filtru din 25 aprilie 2023 s-a admis în principiu recursul declarat de recurenții-pârâți, stabilindu-se termen de judecată la 20 iunie 2023, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul de judecată din 20 iunie 2023, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 27 iunie 2023.

La termenul din 27 iunie 2023, constatând că aspectul litigios disputat în cauză face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, instanța supremă fiind chemată să statueze dacă "în cazul nerespectării termenului de 30 de zile reglementat de art. 2l alin. (1) și (2) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, asigurătorul datorează penalități de 0,2 % pe zi de întârziere?" și apreciind că este necesară punerea în discuția părților oportunitatea suspendării judecării recursului în raport de dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. x/2023 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, intanța a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen de judecată la 26 septembrie 2023, cu citarea părților.

La acest termen, instanța, după punerea în discuția părților a oportunității amânării cauzei pentru un termen ulterior soluționării dosarului având ca obiect recursul în interesul legii care privește aspectul litigios dedus judecății, și a acordului exprimat de intimata-pârâtă, prin avocat, a amânat judecata cauzei la 21 noiembrie 2023.

Analizând recursul declarat de recurenții-reclamanți prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenții-reclamanți au criticat decizia pronunțată de instanța de apel în privința soluției de respingere a apelului incident formulat de aceștia, din perspectiva motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând motivul de recurs invocat, se constată întemeiate criticile circumscrise acestui motiv de recurs.

Astfel, autorii recursului au invocat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016 susținând că dispozițiile legale sunt pe deplin încidente cauzei, aceștia având dreptul la penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi întârziere, întrucât au depus cererea de despăgubire, împreună cu toate documentele justificative, la 19.05.2018, fără însă a primi un răspuns din partea pârâtei, precum și faptul că instanța de prim control judiciar a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 20 alin. (4) și (5) din același act normativ, neanalizând și teza I a alin. (4) al art. 20, ci doar teza a II-a, reținând că asigurătorul este obligat la plata penalităților de întârziere de la momentul primirii hotărârii judecătorești defintive.

Din examinarea considerentelor care au stat la baza adoptării deciziei recurate rezultă că instanța de apel a apreciat corectă hotărârea pronunțată de prima instanță, respectiv faptul că plata penalităților de întârziere solicitate se cuvin a fi acordate de la data rămânerii definitive a hotărârii, reținând, totodată, că pârâta a făcut dovada înaintării unei oferte de despăgubire însă reclamanții nu au acceptat această modalitate alternativă de soluționare a litigiului, situație în care a arătat că existența, întinderea și cuantificarea prejudiciului va fi stabilit de instanța de judecată. A mai reținut instanța de prim control judiciar că, până la pronunțatea unei hotărâri judecătorești definitive care să stabilească un anumit cuantum al daunelor materiale și morale, acestea nu au caracter cert, lichid și exigibil pentru a fi purtătoare de penalități, astfel că momentul de la care pot curge penalitățile solicitate este reprezentat de data rămânerii definitive a hotărârii.

Procedând astfel, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Instanța de recurs reține că, potrivit dispozițiilor art. 20 din O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie, în vigoare la data producerii accidentului, 07.03.2017:

"(1) În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, dar nu mai târziu de 3 luni de la data avizării daunei, asigurătorul RCA este obligat:

a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;

b) fie să notifice părții prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.

(2) Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.

(...)

(4) Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut la alin. (1) sub condiția depunerii documentelor necesare stabilirii răspunderii și cuantificării prejudiciului sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească; documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.

(5) Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește integral obligațiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau dacă diminuează nejustificat despăgubirea ori întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de suma neachitată. Plata penalităților se face odată cu plata despăgubirii.".

Procedura avizării de daună se caracterizează prin soluționarea pretențiilor de despăgubire în absența unui litigiu judiciar, printr-o procedură voluntară, amiabilă urmată de asigurător după sesizarea sa de către persoana vătămată.

În acest sens, în temeiul dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 54/2016, persoana prejudiciată în urma accidentului produs prin intermediul unui vehicul asigurat are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA, iar acestuia din urmă, în temeiul art. 20 din același act normativ, îi revine obligația de a soluționa cererea în termenul prevăzut de lege și, ulterior, de a efectua plata despăgubirilor înăuntrul unui termen stabilit, de asemenea, în mod imperativ de legiuitor.

Din analiza prevederilor precitate, rezultă că asigurătorul RCA are la dispoziție un termen de soluționare a cererii de despăgubire de 30 de zile, ce începe să curgă de la data înaintării cererii de despăgubire, el neputând depăși termenul de 3 luni de la data avizării daunei. De asemenea, în cazul în care asigurătorul nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire și motivele respingerii, scadența intervine la 30 de zile de la data depunerii cererii de despăgubire.

Totodată, neîndeplinirea obligațiilor sus-arătate în termenele stabilite de lege sau îndeplinirea lor defectuoasă, inclusiv diminuarea nejustificată a despăgubirilor, se sancționează cu penalități de 0,2% pe fiecare zi de întârziere, calculate la nivelul sumei de despăgubire sau la diferența de sumă neachitată.

Plecând de la aceste considerații, se observă că, legiuitorul, prin reglementarea posibilității de acordare a penalităților, a urmărit să sancționeze conduita pasivă a asigurătorului în cazuri expres reglementate, iar în cauză, se constată că sunt îndeplinite condițiile ca intimata-pârâtă, asigurătorul RCA, să fie obligată la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi întârziere.

Astfel, se constată că, recurenții-reclamanți au adresat intimatei-pârâtei, asigurătorul RCA, la 19.05.2018, o cerere de despăgubire, la care au atașat documente justificative prin care au solicitat acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a producerii accidentului de circulație din 07.03.2017 soldat cu decesul numitei F., iar aceasta a primit cererea de despăgubire la 21.05.2018 (conform înscrisului aflat la dosar Tribunal).

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă, recurenții-reclamanți au precizat că asigurătorul RCA a răspuns cererii de despăgubire la 06.12.2019, după 1 an și 7 luni de la data introducerii cererii, prin înaintarea unei oferte de despăgubire, iar prin concluziile scrise, aceiași autori au învederat că, la 13.10.2021, intimata-pârâtă a efectuat plata sumelor stabilite cu titlu de despăgubire.

În acest context factual, instanța reține că intimata-pârâtă, asigurătorul RCA, nu și-a îndeplinit obligația instituită de legiuitor, de analiză și răspuns, în termenul defipt de lege, astfel încât devin incidente dispozițiile legale precitate, ceea ce determină obligarea acesteia la plata penalităților de 0,2% pe fiecare zi de întârziere.

Astfel, sub acest aspect, criticile recurenților-reclamanți sunt întemeiate, deoarece instanța de apel a concluzionat fără o analiză atentă a dispozițiilor legale incidente și fără a avea în vedere faptul că oferta de despăgubire a fost înaintată de către asigurătorul RCA în timpul litigiului pendinte, cu depășirea termenului stabilit de legiuitor, și a reținut în mod greșit că penalitățile de întârziere datorate de asigurător se calculează de la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care se va stabili cuantumul despăgubirilor.

Reținerea în acest fel a dispozițiilor art. 20 alin. (4) teza a Ii-a din O.U.G. nr. 54/2016, în ceea ce privește momentul de la care se calculează penalitățile de întârziere este criticabilă întrucât reclamanții au invocat atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin apelul incident declarat împotriva sentinței pronunțate în primă instanță, incidența tezei I a textului legal precitat și nu a celei de-a doua teze.

Potrivit tezei I a textului legal evocat, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maxim 10 zile de la împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut la alin. (1) sub condiția depunerii documentelor necesare stabilirii răspunderii și cuantificării prejudiciului, sau, teza a II-a, de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă (...).

Înalta Curte constată că reclamanții au invocat aplicabilitatea tezei I a art. 20 alin. (4), cu consecința calculării penalităților de întârziere pentru neplata despăgubirilor de la data primirii cererii de despăgubire de către asigurător, 21.05.2018, astfel cum rezultă din cererea de apel incident și cererea de chemare în judecată .

Or, așa cum rezultă din motivarea deciziei recurate, instanța de apel a stabilit că momentul de la care pot curge penalitățile solicitate este constituit de data rămânerii definitive a hotărârii, fără însă a motiva înlăturarea susținerilor recurenților-reclamanți privind incidența tezei I a art. 20 alin. (4), respectiv momentul de la care curg penalitățile de întârziere, data indicată fiind 21.05.2018 și, ca o consecință a acestei înlăturări, aplicarea tezei a II-a a articolului care stabilește că penalitățile de întârziere se calculează de la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a stabilit cuantumul daunelor.

Clarificarea aplicării uneia sau alteia dintre cele două teze, reglementate de art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016, cu precizarea opțiunii reclamanților de a solicita aceste penalități de întârziere de la 21.05.2018, este esențială în cauza de față, tocmai pentru judecata apelului, în privința motivului de apel privind momentul de la care se calculează penalitățile de întârziere datorate de asigurătorul RCA.

Susținerile contradictorii ale părților referitoare la acest moment trebuiau analizate în fapt și în drept de către instanța de prim control judiciar prin decizia recurată, ale cărei considerente nu cuprind argumente care să explice motivele care au stat la baza stabilirii incidenței tezei a II-a a art. 20 alin. (4) și înlăturarea implicită a tezei I a aceluiași text, teză invocată de reclamanți. În același sens, instanța de apel nu a răspuns susținerilor privind nedepunerea ofertei în termenul defipt de legiuitor motivat de existența unui dosar de urmărire penală în curs de soluționare, nefiind stabilită, așadar, persoana responsabilă de producerea accidentului și cuantumul daunelor, toate acestea fiind de natură a contura premisele aplicării uneia sau alteia dintre cele două teze.

Instanța supremă reține că legiuitorul a reglementat sancțiunea plății de penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, diferit, după cum persoana păgubită alege calea soluționării amiabile, prin declanșarea unor demersuri nelitigioase, constând în solicitarea către asigurător a daunelor, sau calea judiciară prin formularea în mod direct a unei cereri de chemare în judecată, la instanța competentă, fără încercarea de soluționare amiabilă anterior litigiului, situație în care aprecierea culpei asigurătorului pentru neplata despăgubirilor și, pe cale de consecință, nașterea dreptului persoanei păgubite la obligarea de penalități se face în mod diferit.

Or, în cauză, așa cum au susținut recurenții-reclamanți, atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin apelul incident, respectiv prin calea extraordinară de atac a recursului, aceștia au efectuat demersuri anterior litigiului pentru soluționarea amiabilă a cererii de despăgubire adresată asigurătorului RCA, acesta înaintându-le o oferta de despăgubire la mai bine de 1 an și 7 luni de la data introducerii cererii, aspect pe care instanța de apel l-a ignorat, omisiune ce echivalează cu lipsa motivării sub aspectul momentului de la care se calculează penalitățile de întârziere.

Înalta Curte învederează și considerentele Deciziei nr. 18 din 23 octombrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1097 din 06 decembrie 2023, potrivit cărora "(. . . . . . . . . .) după sesizarea instanței de judecată, formularea unei oferte de despăgubire de către asigurător nu mai asigură atingerea finalității normelor supuse interpretării, și anume aceea de soluționare a pretențiilor de despăgubire pe cale amiabilă.".

Prin această decizie s-a stabilit că, "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 21 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, cu modificările și completările ulterioare, în cazul nerespectării termenului de 30 de zile reglementat de art. 21 alin. (1) și (2) din același act normativ, penalitățile de 0,2% pe zi de întârziere curg de la expirarea celor 30 de zile în care asigurătorul trebuia să răspundă cererii părții solicitante.".

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că "neîndeplinirea obligației prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 132/2017 conduce la exigibilitatea obligației de despăgubire cuvenite, în conformitate cu art. 21 alin. (2) al aceluiași articol. Această situație se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, când asigurătorul RCA ‹‹întârzie achitarea despăgubirii››, ceea ce atrage obligarea acestuia la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere, calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenite sau la diferența de sumă neachitată, începând cu expirarea celor 30 de zile în care asigurătorul trebuia să răspundă cererii părții solicitante.".

De asemenea, prin decizia menționată, la paragraful 85 s-a reținut că "Soluția adoptată de legiuitor cu privire la penalitățile datorate de asigurător în cazul neîndeplinirii obligațiilor de soluționare a cererii de despăgubire în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia este similară cu cea din actele normative abrogate. În concret, prin dispozițiile art. 20 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2016, ca și prin prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, neîndeplinirea corespunzătoare sau în termenele defipte de lege a obligațiilor ce îi revin asigurătorului RCA învestit cu o cerere de despăgubire formulată de persoana prejudiciată sau de asigurat este sancționată prin stabilirea unor daune-interese moratorii evaluate legal, respectiv penalități de 0,2% pe zi de întârziere, calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenite sau la diferența de sumă neachitată.".

Prin urmare, atât timp cât problema de drept dezlegată prin această decizie dată în interesul legii este de actualitate și se regăsește în speța dedusă judecății, dezlegările date prin această decizie au caracter obligatoriu, în considerarea dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., în măsura în care există similitudine între starea de fapt reținută în cauză și conținutul normelor de drept incidente.

În raport de toate considerentele reținute, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât în mod nelegal instanța de apel a stabilit că momentul de la care se calculează penalitățile de întârziere solicitate este data rămânerii definitive a hotărârii, cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 20 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 54/2016.

De aceea, în rejudecare, instanța de apel va avea în vedere considerentele Deciziei nr. 18 din 23 octombrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1097 din 06 decembrie 2023 și, în funcție de susținerile părților și a înscrisurilor depuse de aceștia, la stabilirea momentului de la care curg penalitățile de întârziere, va aprecia și cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 20 alin. (5) lit. c), respectiv art. 27 alin. (4) din Norma A.S.F. nr. 39/2016.

În temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., urmează a admite recursul, cu consecința casării în parte a deciziei recurate și trimiterii cauzei spre o nouă judecată a apelului incident formulat de recurenții-reclamanți B., C., prin reprezentant legal B., și A., aceleiași instanțe de apel.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți B., C., prin reprezentant legal B., și A. împotriva deciziei civile nr. 1661 din 8 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează în parte decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe a apelului incident formulat de reclamanții B., C., prin reprezentant legal B., și A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2023.