ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1236/2022

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 27.11.2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. și C., obligarea pârâților la încetarea reproducerii și distribuirii publicației "Planificarea activității de marketing în întreprinderile mici și mijlocii"" - C.; obligarea pârâților la retragerea de pe piață și distrugerea tuturor exemplarelor existente ale publicației sus menționate, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere; obligarea pârâților la plata sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune morale cauzate prin încălcarea drepturilor de autor ale reclamantului; obligarea pârâților la plata daunelor materiale constând în încasările realizate prin comercializarea publicației. În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 139 din Legea nr. 8/1996, art. 194 și următoarele din C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată la data de 09.01.2018, pârâta B. S.R.L a solicitat în esență, respingerea cererii de chemare în judecată. A fost invocată excepția prescripție dreptului material la acțiune. Prin întâmpinarea formulată la data de 03.01.2018, pârâtul C. a solicitat: - admiterea excepției lipsei de obiect ale capetelor 1 și 2 ale cererii de chemare în judecată și respingerea ca atare a acestor două capete de cerere; - constatarea nulității capătului 4 al cererii de chemare în judecată care materializează solicitarea de acordare a daunelor materiale, - respingerea cererii de chemare în judecată introdusă împotriva sa, sub toate capetele acesteia, ca neîntemeiată; - obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 2196/22.11.2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a dispus următoarele: A respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului ca neîntemeiată; a admis excepția rămânerii fără obiect a primelor două capete de cerere și le-a respins în consecință; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B.; a fost obligat pârâtul C. la plata către reclamant a sumei de 5000 euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând daune morale pentru încălcarea drepturilor de autor ale reclamantului; a fost obligat pârâtul C. la plata către reclamant a sumei de 498 RON cu titlu de despăgubiri materiale. A fost obligată pârâta B. S.R.L. la plata către reclamant a sumei de 5185 RON cu titlu de despăgubiri materiale.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 277A din 24.02.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul principal formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2196/22.11.2018, pronunțate în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât C.. A fost respins ca nefondat, apelul incident declarat de apelantul-reclamant A. împotriva aceleiași sentințe. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că s-a respins cererea în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată. S-au menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul A.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 iunie 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie . Prin cererea de recurs întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei nr. 277A/24.02.2021, pronunțate în dosarul nr. x/2017 și transmiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București, cu obligarea intimaților la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1357 din C. civ. Art. 1357 alin. (1) reglementează condițiile generale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, iar alin. (2) al aceluiași text de lege stabilește că autorul prejudiciul răspunde pentru cea mai ușoară culpă. Prin aprecierea vinovăției este analizat comportamentul persoanei responsabile, pentru a putea fi stabilit în ce măsură au fost lezate anumite valori sociale, fiind distrus echilibrul social prin producerea unui prejudiciu. Instanța de apel a apreciat că nu este îndeplinită condiția vinovăției pentru atragerea răspunderii civile delictuale a B. S.R.L., raportându-se la "circumstanțe particulare ale cauzei" cum ar fi susținerea tezei de doctorat în anul 2012, în cadrul Academiei de Studii Economice, într-un cerc și spațiu restrâns și neincluderea tezei de doctorat într-o bază de date destinată accesului public. În mod eronat instanța de apel nu a procedat la aprecierea vinovăției B. S.R.L. în raport de criteriile particulare de apreciere ale vinovăției reglementate art. 1358 din C. civ., având în vedere că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi. Criteriul în raport de care instanța de apel a considerat că nu ar fi îndeplinită cerința vinovăției B. S.R.L. este cel al "rezonabilității", reținând în cadrul deciziei sale că "(...) editura nu a avut la dispoziție un mijloc accesibil, rezonabil, pentru a se asigura că lucrarea îndeplinește condiția de originalitate. Este cazul unui impediment dincolo de controlul pârâtei, la care nu s-a putut aștepta în mod rezonabil și pe care nu îl putea evita în mijloace normale, obișnuite". Astfel, se poate observa că aprecierea instanței de apel în ceea ce privește vinovăția editurii se raportează în mod eronat, la conduita unui bonus pater familias, respectiv la cea a unui om rezonabil avizat și nu la cea de profesionist. Calitatea de "profesionist în exploatarea unei întreprinderi" reprezintă un criteriu special de apreciere a vinovăției făptuitorului. Calitatea de profesionist atrage evaluarea cu mai multă exigență a vinovăției făptuitorului, tocmai pentru că acestei categorii de făptuitori i se impun reguli mai stricte privind desfășurarea activității specifice, ei fiind obligați prin regulile impuse profesiei să ia măsuri eficiente de protecție pentru prevenirea producerii unor prejudicii. Intimata B. S.R.L. nu a făcut dovada că ar fi efectuat măcar un singur demers de verificare a originalității lucrării publicate, în condițiile în care avea obligația legală de a nu încălca drepturile de autor ale recurentului, garantate de Legea nr. 8/1996. Singurele "măsuri" luate de către editură pentru protejarea drepturilor de autor au fost acelea de a impune prin contractul de editare obligația autorului de a garanta și a răspunde pentru originalitatea lucrării, apărări respinse atât de prima instanță cât și de instanța de apel. Mai mult decât atât, la nivelul editurii este instituită procedura de peer review, fiind constituită și o Comisie de etică. Aceste proceduri sunt descrise chiar pe site-ul Editurii (http://www.x.ro/editura/peer-review) și constau în: "Activitatea științifică a autorilor și a referenților de marcă, precum și activitatea editorială, asigura calitatea cărților publicate de B.". Una din strategiile principale ale editurii este procesul de peer review, care se bazează pe lista referenților de marcă, personalități ale vieții științifice și culturale din domeniul filologiei. Comisia de etica cercetării centralizează toate observațiile făcute de referenții științifici care au analizat următoarele aspecte: riscul de plagiat, conflictul de interese, confidențialitatea cu privire la subiecții incluși în cercetare; menționarea corecta a apartenenței ideilor prin trimiteri bibliografice. În mod nejustificat instanța de apel nu s-a raportat în analizarea vinovăției, la calitatea de profesionist a B. S.R.L. și nu a avut în vedere că aceasta nu a respectat propriile proceduri interne. Totodată trebuie avut în vedere faptul că în speță nu este vorba de o încălcare tangențială a drepturilor de autor, ci despre reproducerea integrală a Tezei de doctorat elaborate de domnul A., citate ca în secțiunea Bibliografie, la pct. 29, de către domnul C.. Prin urmare, cu minime diligențe, intimata B. S.R.L. putea stabili identitatea dintre lucrarea publicată și teza de doctorat a recurentului, având în vedere că aceasta (i) era indicată chiar ca sursă bibliografică, (ii) putea fi consultată de către orice persoană interesată la biblioteca Academiei de Studii Economice în integralitate, (iii) rezumatul era publicat pe site-ul bibliotecii Academiei de Studii Economice. Astfel, în raport de prevederile art. 1357 și art. 1358 din C. civ., B. S.R.L., în calitate de profesionist, trebuia să ia toate măsurile de prevenire a încălcării drepturilor de autor ale recurentului, însă nu a întreprins niciun demers în vederea verificării originalității lucrării publicate. Pentru toate aceste motive solicită instanței admiterea recursului, casarea deciziei nr. 277A/24.02.2021, pronunțate în dosarul nr. x/2017 și transmiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București cu obligarea intimaților la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Apărările formulate în cauză La 14 iulie 2021, intimata B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. La 10 august 2021, intimatul C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 22 martie 2022 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 277A din 24 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 7 iunie 2022, ora 900, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, conform art. 494 C. proc. civ. în referire la art. 477 și art. 479 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. 1. Potrivit art. 488 pct. 8 C. proc. civ., "Motivele de casare - (1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Recurentul reclamant reclamă încălcarea de către instanța de apel, a părții finale a prevederilor art. 1358 C. civ. potrivit cărora "Criterii particulare de apreciere a vinovăției - Pentru aprecierea vinovăției se va ține seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum și, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi", apreciind că instanța de apel trebuia să analizeze vinovăția intimatei B. S.R.L. prin filtrul conduitei unui profesionist în exploatarea unei întreprinderi și nu a unui bonus pater familias, astfel cum ar rezulta din cuprinsul motivelor de fapt ale deciziei recurate. Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât astfel cum rezultă din considerentele deciziei civile atacate cu recurs, curtea de apel a analizat elementul răspunderii civile delictuale al vinovăției intimatei pârâte B. S.R.L. prin prisma conduitei (a unui profesionist) reclamate de către recurentul reclamant. Astfel, potrivit argumentelor expuse de instanța de apel, "Răspunderea pentru încălcarea drepturilor de autor este a autorului contrafacerii și nu poate fi extinsă asupra editorului decât în măsura în care se dovedește că acesta avea cunoștință sau putea să prevadă acest lucru, fapt ce nu reiese din materialul probator existent la dosar. (...) Demersurile care se pot pretinde editorului nu depășesc sfera diligentei obișnuite cerute oricărui profesionist și a limitelor rezonabile în care s-ar putea identifica lipsa de originalitate a unei opere. Circumstanțele particulare ale cauzei - susținerea tezei de doctorat în anul 2012, în cadrul Academiei de Studii Economice București, într-un cerc și spațiu restrâns și neincluderea tezei de doctorat într-o bază de date destinată accesului public - demonstrează că editura nu a avut la dispoziție un mijloc accesibil, rezonabil pentru a se asigura că lucrarea îndeplinește condiția de originalitate. Este cazul unui impediment dincolo de controlul pârâtei, la care nu s-ar fi putut aștepta în mod rezonabil și pe care nu îl putea evita prin mijloace normale, obișnuite. Cum vinovăția editorului nu este dovedită în cauză, (...)". Așadar, potrivit argumentelor exprese ale curții de apel, citate anterior, instanța de apel s-a raportat în cadrul evaluării sale, la "diligențele obișnuite cerute oricărui profesionist", paragraful următor al deciziei de apel reprezentând o concretizare, o cercetare aplicată a existenței unor astfel de demersuri specifice unui profesionist, în cazul dedus judecății instanței de apel. În această cheie de interpretare logico - sistematică decelată, este evident că aserțiunile curții de apel "editura nu a avut la dispoziție un mijloc accesibil, rezonabil", "Este cazul unui impediment dincolo de controlul pârâtei, la care nu s-ar fi putut aștepta în mod rezonabil și pe care nu îl putea evita prin mijloace normale, obișnuite", au în vedere rezonabilitatea, mijloacele obișnuite ale profesionistului B. S.R.L. și nu pe cele ale unui simplu bonus pater familias, cum în mod eronat invocă recurentul. Așadar, întrucât în mod evident din punct de vedere juridic, mijloacele normale, obișnuite, accesibile, rezonabile ale unui profesionist (a căror existență a fost cercetată de către instanța de apel, potrivit considerentelor reținute de respectiva instanță, parte din ele citate anterior de către instanța de recurs) nu sunt mijloacele normale, obișnuite, accesibile, rezonabile ale unui bonus pater familias (un bun părinte de familie, un bun gospodar), este evident că din această perspectivă expusă, critica de nelegalitate referitoare la încălcarea de către curtea de apel, a art. 1358 C. civ., prin necercetarea vinovăției intimatei B. S.R.L. în raport de calitatea acesteia de profesionist, calitate care i-ar fi impus o conduită mult mai diligentă, este eronată. Așadar, în cauză nu se constată o încălcare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1358 C. civ., motivul de recurs aferent invocat fiind așadar, nefondat. 2. Înalta Curte observă în continuare, că în reglementarea noului C. proc. civ., aplicabil cauzei prezente, recursul reprezintă o cale de atac exclusiv de legalitate, care se grefează pe situația de fapt stabilită de instanțele devolutive ale fondului. Această apreciere rezultă din enunțarea acestui caracter, în mod expres, prin alineatul prim al art. 488 C. proc. civ., din enumerarea limitativă și expresă a motivelor de nelegalitate care pot fi invocate în recurs, conform pct. 1 - 8 din respectivul text procesual. Așadar, instanța de recurs, în cadrul controlului de legalitate pe care-l exercită, este ținută de situația de fapt astfel cum a fost ea stabilită în mod definitiv, de instanța de fond sau după caz, de apel, dacă în recurs nu sunt administrate noi probe modificatoare (nefiind incident acest ultim caz în speța dedusă judecății, în condițiile în care extrasele de pe site - ul bibliotecii Academiei de Studii Economice, depuse de recurentul reclamant atașat motivelor sale de recurs, datate 3 iunie, nu indică data afișării inițiale a informațiilor respective, pentru ca instanța de judecată să poată verifica existența lor inclusiv la momentul imediat anterior publicării de către intimata B. S.R.L. a lucrării contestate). Or, aserțiunile recurentului reclamant referitoare la împrejurările: că intimata B. S.R.L. nu ar fi făcut dovada că ar fi efectuat măcar un singur demers de verificare a originalității lucrării publicate; că singurele măsuri luate de către editură pentru protejarea drepturilor de autor ar fi fost acelea de a impune prin contractul de editare obligația autorului de a garanta și a răspunde pentru originalitatea lucrării, aceste măsuri fiind insuficiente; că editura nu și-a respectat propriile proceduri interne de depistare a astfel de plagiate, precum ar fi procedura de peer review, procedură care ar fi descrisă chiar pe site-ul editurii și pe care recurentul a expus-o pe larg în cadrul motivelor de recurs, recurentul precizând în acest context și că la nivelul intimatei persoane juridice există și o comisie de etică constituită care ar avea între atribuțiile sale și pe aceea de a verifica riscul de plagiat al lucrărilor care vor fi publicate; că în speță nu ar fi vorba de o încălcare tangențială a drepturilor de autor, ci despre reproducerea integrală de către intimatul C. a tezei de doctorat elaborate de recurentul reclamant; că prin minime diligențe, intimata B. S.R.L. ar fi putut stabili identitatea dintre lucrarea publicată și teza de doctorat a recurentului, având în vedere că aceasta din urmă era indicată chiar ca sursă bibliografică, având în vedere de asemenea, că putea fi consultată de către orice persoană interesată la biblioteca Academiei de Studii Economice in integralitate, precum și având în vedere că rezumatul tezei de doctorat era publicat pe site-ul bibliotecii Academiei de Studii Economice, putând fi consultat cu ușurință prin accesarea unui link pe care recurentul l-a indicat instanței de recurs; toate acestea însoțite de dezbaterea de către recurent a probelor administrate cauzei, implică aprecierea situației de fapt, instanța de recurs nefiind competentă însă, să reaprecieze situația de fapt, așa cum am arătat, în această cale de atac exclusiv de legalitate, nefiind administrate noi probe modificatoare. Toate aspectele menționate reprezintă elemente ale situației de fapt care se apreciază potrivit probelor administrate. Posibilitatea intimatei profesionist de prevedere și îndepărtare a riscului de plagiat anterior publicării lucrării în anul 2013, prin prisma demersurilor concrete care ar fi putut fi efectuate de intimata, prin prisma procedurilor sale interne stabilite de intimata editor în acest sens, toate acestea reprezintă în mod indiscutabil, elemente factuale. Or, instanța de recurs, în exercitarea controlului său exclusiv de legalitate, conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., este obligată să se grefeze pe situația de fapt stabilită de instanțele devolutive ale fondului, în cazul neadministrării de probe noi modificatoare în recurs precum este cazul în speță. Așadar, în privința aspectelor anterior reliefate, se observă potrivit considerentelor deciziei recurate, inclusiv paragrafele citate de prezenta instanță de recurs din decizia recurată, că instanța devolutivă de apel a stabilit definitiv o situație contrară celei afirmate de către recurent, respectiv aceea că în circumstanțele particulare pe care curtea de apel le-a identificat și expus, profesionistul B. nu ar fi putut prin mijloacele specifice unui profesionist în domeniu, să identifice lipsa caracterului original al lucrării pe care a publicat-o. Reaprecierea probelor în recurs, prin prisma aserțiunilor de genul celor menționate de recurentul reclamant în motivele sale de recurs, pentru a conchide în final, în sensul aplicării greșite în cauză, a dispozițiilor legale ale art. 1357 C. civ. și art. 1358 C. civ., astfel cum dorește recurentul reclamant, nu echivalează cu generarea unui control de legalitate al deciziei pronunțate, ci echivalează cu reevaluarea situației de fapt și eventual, stabilirea uneia noi, la care se vor aplica prevederile legale. Or, întrucât curtea de apel a reținut definitiv, o situație de fapt contrară celei enunțate de recurent, iar în recurs nu s-au administrat probe noi care să modifice această stare de fapt, astfel cum s-a ilustrat anterior, Înalta Curte nu poate decât să constate corecta aplicare a prevederilor legale incidente, invocate de recurent, la această situație de fapt. Așadar, grefat pe situația de fapt stabilită ilustrată anterior, Înalta Curte apreciază din perspectiva criticilor formulate de recurentul reclamant, că în cauză, s-a realizat de către instanța de apel o corectă aplicare și interpretare a prevederilor legale invocate ale art. 1357 C. civ. și art. 1358 C. civ., motivul de recurs aferent nefiind așadar, fondat. Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 277A din 24 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească legală.