ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 651/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 651/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând,în condițiile

art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele,

I. Instanța de fond

Reclamantul C.D.D. a chemat în judecată, printr-o

acțiune formulată la 1 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Brașov, pe pârâta R.H.R.

pentru ca în contradictoriu cu aceasta să i se recunoască dreptul de autor

asupra unor fotografii cu imagini din orașul Brașov (anexate acțiunii), să se

constate că acestea au fost reproduse de către pârâtă fără acordul său pe

panourile de reclamă din incinta hypermarketului R. din Brașov și să fie

obligată pârâta la plata unei despăgubiri de 300 și 4.700 lei daune morale prin

echivalent în lei. S-a mai solicitat obligarea pârâtei să publice pe cheltuiala

sa o notă în care recunoaște dreptul său de autor și hotărârea ce se va

pronunța într-un cotidian central.

Acțiunea a fost

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 8/1996 și ale Convenției de la Berna din 9 septembrie 1886 la care România a aderat prin Legea nr. 77/1998.

Pârâta, prin

întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii în raport de împrejurarea că

panourile (pe care au fost reproduse fotografiile cu imaginile din Brașov) nu

au avut scop comercial, ci de prezentare a obiectivelor turistice din zonă,

fiind incidente dispozițiile art. 33 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996.

S-a invocat totodată excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa

procedurii concilierii prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ.

Excepția a fost

impusă prin încheierea din 6 septembrie 2011 față de împrejurarea că procedura

concilierii este proprie litigiilor de natură comerciale or, în cauză, litigiul

este de natură civilă conform art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ.

Tribunalul Brașov

prin sentința civilă nr. 382/ S din 4 noiembrie 2011 a admis în parte acțiunea, a fost recunoscut dreptul de autor al reclamantului asupra

fotografiilor anexate la cererea de chemare în judecată.

S-a constatat că

publicarea de către pârâtă a acestor fotografii a fost făcută fără acordul

autorului și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei 300 euro cu titlu

de despăgubiri și 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Au fost respinse

celelalte cereri.

Pentru a pronunța

această sentință Tribunalul a reținut în esență următoarele:

Din mențiunile

existente pe cărțile poștale depuse la dosar, a rezultat că reclamantul este

autorul fotografiilor în discuție, iar pârâta a expus aceste fotografii pe

panourile de la punctul de lucru al acesteia aflat în Brașov, panouri pe care

se află sigla pârâtei, fără evidențierea numelui reclamantului. Reclamantul a

notificat pârâta despre încălcarea drepturilor lui de autor dar pârâta a

invocat dispozițiile art. 33 lit. f) din Legea nr. 8/1996.

S-a reținut că

potrivit art. 3 și 4 din Legea nr. 8/1996 fotografiile au fost aduse la

cunoștința publicului pentru prima dată prin editarea acestora sub formă de

cărți poștale sub numele reclamantului, ca urmare s-a recunoscut dreptul de

autor al reclamantului asupra acestora.

Nu s-a primit

apărarea pârâtei că nu s-a făcut o publicare în scop publicitar, acest scop

fiind demonstrat de împrejurarea că pe panouri nu este menționat numele

autorului dar figurează sigla pârâtei.

S-a constatat astfel

că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 33 lit. f) invocate deoarece

expunerea nu este permanentă în spațiul public, ci a durat o perioadă limitată

de timp în spațiul de acces al magazinului pârâtei.

S-a constatat că în

temeiul art. 138

7

și art. 139 din Legea nr. 8/1996 reclamantul este

îndreptățit să pretindă și să i se acorde despăgubiri pentru dreptul încălcat

și, corespunzător, pentru repararea prejudiciului produs.

Instanța a reținut că

pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor sunt avute în vedere mai multe

criterii: a) fie consecințele negative, câștigul nerealizat, beneficiul

realizat ilicit de utilizator, daunele morale, dacă este cazul; b) fie

acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal

datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul

în care nu se pot aplica criteriile de la pct. a.

S-a constatat că nu

se pot aplica în cauză criteriile indicate la lit. a) față de faptul că

publicarea fotografiilor nu s-a făcut în scop comercial, publicitar și nu s-a

dovedit că pârâta a obținut vreun beneficiu din activități comerciale în dauna

reclamantul și nici că acestuia i s-ar fi produs un prejudiciu moral.

S-au avut în vedere

criteriile de la art. 139 lit. b) din Lege și s-a luat în calcul suma indicată

de reclamant 100 euro pentru o astfel de utilizare.

A fost respinsă

cererea reclamantului de a fi obligată pârâta să publice o notă prin care să

recunoască dreptul de autor al reclamantului asupra fotografiilor reproduse fără

drept precum și a hotărârii judecătorești de constatare a acestei încălcări

într-un cotidian central deoarece această măsură nu este prevăzută de lege ca

modalitate de reparare a prejudiciilor asude prin încălcarea dreptului de

autor.

Cererea de obligare a

pârâtei la plata sumei de 4.700 euro cu titlu de daune morale în lei la cursul

din ziua plății a fost respinsă ca nedovedită.

Curtea de Apel Brașov

prin Decizia civilă nr. 14/ Ap din 15 februarie 2012 a admis în parte apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 382/2011 a Tribunalului

Brașov pe care a schimbat-o în parte în sensul că a fost obligată pârâta și la

plata daunelor morale, în sumă de 600 euro sau echivalentul în lei la data

plății. Au fost respinse restul pretențiilor și menținute celelalte dispoziții

ale sentinței.

A fost respins apelul

pârâtei împotriva aceleiași sentințe și a fost obligată aceasta la 19,65 lei

cheltuieli de judecată în apel.

Curtea de Apel a

reținut următoarele:

Reclamantul și-a

motivat apelul pe dispozițiile art. 139 din Legea nr. 8/1996 criticând

hotărârea instanței sub aspectul împrejurării că art. 139 nu face vorbire de

calculul despăgubirilor reținute de prima instanță precum și sub aspectul încălcării

art. 139 lit. d) din Lege, prin respingerea cererii de publicare a hotărârii în

mijloacele de comunicare în masă.

Pârâta a criticat

sentința pentru greșita interpretare a dispozițiilor art. 33 lit. f) din Legea nr.

8/1996 care permit reproducerea fotografiilor fără acordul autorului, iar

aceasta a preluat imagini de pe internet, accesul la acestea nefiind

restricționat.

Curtea de Apel a

constatat că este nefondată critica reclamantului referitoare la inexistența în

cuprinsul art. 139 a mențiunii privind acordarea despăgubirilor constând în

triplul sumei care ar fi fost legal datorată.

O asemenea modalitate

de despăgubire este prevăzută expres în art. 139 alin. (2) pct. b.

S-a observat că în

mod eronat Instanța de fond a reținut că în prevederile art. 139 alin. (14) lit.

d) din Legea nr. 8/1996 nu există măsura reparatorie de răspândire a

informațiilor cu privire la hotărârea instanței de judecată, sub forma

publicării totale sau parțiale a hotărârii, în mijloacele de comunicare în

masă, textul făcând expres vorbire despre aceasta.

S-a apreciat însă că

soluția de respingere a aplicării acestei măsuri este legală și a fost ca

urmare, menținută. Aceasta deoarece circumstanțele în care au avut loc faptele

de reproducere și publicarea fotografiilor prin afișarea lor alături de multe

alte fotografii, nu au determinat o lezare a imaginii autorului de natură să determine

publicarea hotărârii judecătorești în mijloacele media. S-a mai apreciat că

retragerea fotografiilor de pe panou imediat după notificare, constituind o

reparație satisfăcătoare, de aceeași natură cu măsura solicitată de reclamant,

măsură care de altfel este facultativă.

Au fost primite

criticile reclamantului referitoare la neacordarea despăgubirilor pentru

prejudiciul moral.

Instanța de apel a

reținut că art. 139 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 permite acordarea de

daune morale în cazul încălcării dreptului de autor.

În absența unor

criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor

morale, acestea se stabilesc în raport de consecințele negative suferite de

reclamant, de importanța valorilor lezate, de măsura în care acestea au fost

lezate, de intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, de

măsura în care prin această vătămare a fost afectată situația familială,

profesională și socială a titularului dreptului.

Toate aceste criterii

sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă

corespunzătoare prejudiciul real și efectiv produs reclamantului, astfel încât

să nu se ajungă prin despăgubire la o îmbogățire fără justă cauză a celui care

pretinde despăgubirea.

Având în vedere

aceste aspecte, Instanța de apel a apreciat că suma solicitată prin acțiune de

reclamant cu titlu daune morale este excesivă. S-a observat că reclamantul nu a

motivat modul în care a cuantificat pretențiile formulate și nu a indicat în ce

măsură i-a fost afectată situația profesională și socială.

Instanța a apreciat

că răspunderea civilă delictuală este menită să acopere o pagubă nu să asigure

un câștig.

Ca urmare, reparația

pentru disconfortul creat de preluarea fără acordul autorului a imaginilor

fotografice a fost apreciată ca satisfăcătoare pentru cuantumul de 600 euro,

sumă prin care se aduce reclamantului o satisfacție morală rezonabilă ținând

cont atât de numărul redus de fotografii utilizate cât și de criteriul prevăzut

de art. 139 lit. b) din Legea nr. 8/1996 care acceptă acordarea de despăgubiri

echivalând întreitul sumei legal datorate. Instanța a apreciat că suma este

îndestulătoare și în raport de despăgubirea materială care a fost stabilită la

300 euro.

Apelul pârâtei a fost

respins constatându-se că este neîntemeiată critica referitoare la greșita

interpretare și înlăturare a dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

S-a constatat că în

mod corect s-a reținut că reclamantul este autorul fotografiilor și că prin

faptele sale pârâta i-a încălcat drepturile de autor. Expunerea fotografiilor

de către pârâtă s-a făcut în scop publicitar, neputându-se reține în sarcina

pârâtei buna credință câtă vreme s-a nesocotit dreptul de autor al

reclamantului.

Cât privește apărarea

pârâtei în sensul lipsei mențiunilor restrictive referitoare la dreptul de

autor al reclamantei, s-a constatat că aceasta este neîntemeiată.

S-a observat că o

operă este protejată de drepturile de autor atâta timp cât proprietatea

intelectuală a operei corespunde autorului.

Instanța a constatat

că prin instituirea dreptului de autor s-a creat instrumentul de protecție a

creatorilor și operelor lor. Simbolul folosit pentru atenționarea asupra

faptului că o lucrare este sub protecția drepturilor de autor, o siglă sub

formă convențională, nu a existat.

S-a observat că o

asemenea siglă apare pe site-ul reclamantului, la secțiunea fotografii din

Brașov, ceea ce a făcut dovada dreptului de autor în persoana reclamantului,

asupra pozelor expuse de pârâtă.

Pârâta a declarat în

termen recurs împotriva Deciziei nr. 14/ Ap 2011 a Curții de Apel Brașov.

În motivarea

recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 - 312

1

C.

proc. civ. - recurenta a făcut o expunere în fapt și drept a cauzei.

S-a susținut că

expunerea panourilor nu a fost făcută în scop publicitar deoarece amplasarea

s-a făcut în zona de acces spre parcarea subterană a magazinului expunerea

fiind menită să arate sau să reamintească clienților bogăția culturală și

naturală a zonei, deci o informare prea turistică și nu comercială legată de

vreun produs vândut în magazin (având în vedere că un magazin își leagă

publicitatea comercială de activitatea acestuia).

S-a criticat soluția

curții de apel pentru că nu s-a ținut cont de apărările pârâtei în sensul că

imaginile afișate erau publice, fiind preluate de pe internet, prin folosirea

unui motor de căutare de notorietate, iar accesul la acestea nu era

restricționat și nu cuprindea nici mențiuni referitoare la autorul lor.

Recurentul a negat

faptul că ar fi afirmat că imaginile ar fi fost preluate de pe site

și a arătat că reclamantul nu a făcut dovada că acest site

era înființat la momentul la care pârâta a preluat acele imagini.

Recurenta

a mai susținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 33 alin. (1) lit. f)

din Legea nr. 8/1996, deoarece la momentul preluării imaginilor de pe internet

nu a cunoscut numele autorului fotografiilor, imaginile se aflau pe internet

fără referire la autor și fără restricționare de acces sau folosire iar

folosirea siglei Real a avut menirea să indice proprietarul panoului, asocierea

între proprietarul panoului și imaginile în discuție fiind aproape exclusivă în

condițiile în care pârâta desfășoară activități de comerț cu amănuntul prin

intermediul unui hypermarket.

În

concluzie recurenta a susținut că reținerea instanței că aceasta ar fi încălcat

drepturile de autor ale reclamantului este nefondată și neîntemeiată, ca și

obligația sa la plata despăgubirilor morale și materiale.

Intimatul pârât a

formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, aducând următoarele argumente împotriva apărărilor pârâtei recurente.

Deși se pretinde că

scopul expunerii era unul exclusiv turistic, fotografiile afișate nu sunt

însoțite nici de mențiuni referitoare la denumirea obiectivelor turistice și

nici referitoare la sursa imaginilor (sursa fiind obligatorie conform

prevederilor Legii nr. 8/1996), singura mențiune fiind sigla „Real”.

Recurenta nu are în

activitate niciun program de promovare a obiectivelor turistice.

Deși s-a susținut că

imaginile folosite au fost luate de pe internet prin motorul de căutare, s-a

făcut dovada că acestea nu se găseau pe orice site - ci pe site-ul indicat,

găzduit pe un server din Ungaria. Dacă accesul la vizionare

nu era restricționat, restricție exista doar pentru folosirea imaginilor fără

acordul autorului, mai ales că pe acest site există date (inclusiv de contact)

referitoare la autorul fotografiilor.

de recurs

Examinând decizia

atacată se constată, pentru considerentele ce urmează, că aceasta este legală

și temeinică.

În primul rând este

de observat că recurenta care și-a întemeiat recursul, generic, pe art. 304 C.

proc. civ. nu a indicat concret niciunul din motivele de recurs prevăzute de

acest articol de la pct. 1 la 9.

Criticile formulate

de precădere referitoare la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art.

33 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, permit încadrarea în motivul de

nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Din perspectiva

acestui motiv în raport de actele dosarului, criticile nu sunt fondate.

Instanța de apel a

constatat că în mod corect s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 33 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996.

Situația de fapt

constatată din probele administrate în cauză a condus la concluzia, justă, că

nu sunt întrunite condițiile de aplicare a dispozițiilor art. 33 alin. (1) lit.

f).

Art. 33 alin. (1)

permite - fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații o

serie de utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoștință publică - cu

condiția ca acestea să fie conforme bunelor uzanțe, să nu contravină

exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii

dreptului de utilizare. Printre aceste utilizări indicate limitativ de la lit. a)

la i), se încadrează lit. f): „reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace

care vin în contact direct cu opera, distribuirea sau comunicarea către public

a imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică, fotografică sau artă

aplicată, amplasată permanent în locuri publice, în afara cazurilor în care

imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri,

distribuiri sau comunicări și dacă este utilizată în scopuri comerciale.

În cauză s-a stabilit

în mod corect că prin modalitatea în care panourile - cuprinzând și

fotografiile în discuție - au fost expuse, nu s-a urmărit un alt scop decât cel

comercial. Chiar dacă a existat intenția de a fi realizat și un alt scop - cel

turistic - acesta este fără relevanță din perspectiva specificului pârâtei,

societate comercială care cât privește hypermarketul în discuție nu oferă consumatorilor

decât desfacere de produse nu și alte servicii.

Împrejurarea invocată

de pârâtă că nu cunoștea autorul la momentul preluării imaginilor prin motorul

de căutare „google” - pe lângă faptul că a fost infirmată de probele

administrate în cauză (existența fotografiei numai pe anumite site-uri - și nu

pe cele relevate prin motorul de căutare invocat) - este de asemenea fără

relevanță în cauză din perspectiva dispozițiilor art. 33 alin. (1) lit. f) din Lege.

Aplicarea acestui

articol se poate face numai sub condiția prevăzută expres de art. 33 alin. (4)

și anume: „în toate cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), e), f), i) și

la alin. (2) trebuie să se menționeze sursa și numele autorului, cu excepția

cazului în care acest lucru se dovedește a fi imposibil; în cazul operelor de

artă plastică, fotografică sau de arhitectură, trebuie să se menționeze și

locul unde se găsește originalul”.

Ca urmare, pârâta

avea obligația să indice numele autorului fotografiilor expuse - în cauză

făcându-se dovada că aceste informații sunt furnizate atât de site-urile relevate

prin motorul de căutare „google” cât de site-ul autorului

.

Chiar și

în situația - nedovedită - pretinsă de pârâtă - că la momentul preluării

fotografiilor nu era indicat numele autorului, pârâta avea, potrivit alin. (4)

al art. 33 obligația să indice - cu precădere în cazul operelor fotografice -

locul unde se găsește originalul, adică site-ul de pe care au fost preluate

imaginile.

Procedând

la expunerea imaginilor în discuție cu ignorarea dispozițiilor exprese ale

legii, pârâta nu se mai află sub protecția oferită cu titlu de excepție a art. 33

lit. f) invocat, ci în situația de încălcare a drepturilor de autor prevăzute

de art. 10 lit. a) - c) din Legea nr. 8/1996 garantate de art. 12 și 13 din aceeași

lege și a cărui nerespectare dă loc la reparații patrimoniale și morale în condițiile

art. 139 din Lege.

Constatând,

pentru considerentele arătate, că în cauză nu s-a dovedit că decizia curții de

apel s-a pronunțat cu încălcarea legii sau cu greșita interpretare a acesteia,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a fost respins recursul ca

nefondat.

În

temeiul art. 274 C. proc. civ., în raport de respingerea recursului, se

constată întemeiată cererea intimatului reclamant de obligare a recurentei la

plata cheltuielilor de judecată efectuate de acesta, prin plata onorariului de

avocat ales, conform împuterniciri avocațiale (fila 33) și chitanței de plată a

onorariului (fila 34).

Ca

urmare, s-a dispus obligarea recurentei la plata sumei de 2.500 lei către

intimat cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC R.H.R. SRL împotriva Deciziei nr.

14/ Ap din data de 15 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și

pentru cauze cu minori Și de familie, de conflicte de muncă Și asigurări

sociale.

Obligă pe

recurentul-pârât la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

către pârâtul reclamant C.D.D.

Irevocabilă.

Pronunțată

în Ședința publică, astăzi 12 februarie 2013.