ÎCCJ, decizie (scj.ro #86843)

Imagini preluate de pe un site de internet.  Utilizarea imaginilor în scop comercial, fără acordul autorului și fără indicarea sursei de unde au fost preluate. Încălcarea dreptului de autor.  Despăgubiri.

Cuprins pe materii :

Dreptul proprietății intelectuale. Drept de autor.

Index alfabetic :

operă fotografică

- drept de autor

Legea nr. 8/1996, art. 10, art. 33, art. 139

Art. 33 al. (1) din Legea nr. 8/1996 permite - fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații o serie de utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoștință publică - cu condiția ca acestea să fie conforme bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii dreptului de utilizare, însă aplicarea acestui articol se poate face numai sub condiția prevăzută expres de alin.(4), și anume obligația menționării sursei și numele autorului, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește a fi imposibil, iar în cazul operelor de artă plastică, fotografică sau de arhitectură, trebuie să se menționeze și locul unde se găsește originalul.

Ca atare, preluarea de pe internet și utilizarea unor fotografii, prin expunerea lor pe panouri, în scop comercial, fără consimțământul autorului și fără a fi indicat numele acestuia sau a site-ului de pe care au fost preluate imaginile, constituie o încălcare a drepturilor de autor prevăzute de art. 10 lit. a) – c) din Legea nr. 8/1996 garantate de art. 12 și 13 din aceeași lege și a cărui nerespectare dă loc la reparații patrimoniale și morale în condițiile art. 139 din aceeași lege.

Secția I civilă, decizia nr. 651din 12 februarie 2013

Reclamantul C.D.D. a chemat în judecată, printr-o acțiune formulată la 1 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Brașov, pe pârâta R. – Hypermarket România pentru ca în contradictoriu cu aceasta să i se recunoască dreptul de autor asupra unor fotografii cu imagini din orașul Brașov, să se constate că acestea au fost reproduse de către pârâtă fără acordul său pe panourile de reclamă din incinta hypermarketului R. din Brașov și să fie obligată pârâta la plata unei despăgubiri de 300 și 4.700 lei daune morale prin echivalent în lei. S-a mai solicitat obligarea pârâtei să publice pe cheltuiala sa o notă în care recunoaște dreptul său de autor și hotărârea ce se va pronunța într-un cotidian central.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 8/1996 și ale Convenției de la Berna din 9 septembrie 1886 la care România a aderat  prin Legea nr. 77/1998.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii în raport de împrejurarea că panourile (pe care au fost reproduse fotografiile cu imaginile din Brașov) nu au avut scop comercial, ci de prezentare a obiectivelor turistice din zonă, fiind incidente dispozițiile art. 33 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996. S-a invocat totodată excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii concilierii prevăzute de art. 720

1

C.pr.civ.

Excepția a fost impusă prin încheierea din 6 septembrie 2011 față de împrejurarea că procedura concilierii este proprie litigiilor de natură comerciale or, în cauză, litigiul este de natură civilă conform art. 2 pct. 1 lit. e) C.pr.civ.

Tribunalul Brașov prin sentința civilă nr. 382/S din 4 noiembrie 2011 a admis în parte acțiunea, a fost recunoscut dreptul de autor al reclamantului asupra fotografiilor anexate la cererea de chemare în judecată.

S-a constatat că publicarea de către pârâtă a acestor fotografii a fost făcută fără acordul autorului și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei 300 € cu titlu de despăgubiri. Au fost respinse celelalte cereri.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut în esență următoarele:

Din mențiunile existente pe cărțile poștale depuse la dosar, a rezultat că reclamantul este autorul fotografiilor în discuție, iar pârâta a expus aceste fotografii pe panourile de la punctul de lucru al acesteia aflat în Șoseaua C. Brașov, panouri pe care se află sigla pârâtei, fără evidențierea numelui reclamantului. Reclamantul a notificat pârâta despre încălcarea drepturilor lui de autor dar pârâta a invocat dispozițiile art. 33 lit. f) din Legea nr. 8/1996.

S-a reținut că potrivit art. 3 și 4 din Legea nr.8/1996 fotografiile au fost aduse la cunoștința publicului pentru prima dată prin editarea acestora sub formă de cărți poștale sub numele reclamantului, ca urmare s-a

recunoscut dreptul de autor al reclamantului asupra acestora.

Nu s-a primit apărarea pârâtei că nu s-a făcut o publicare în scop publicitar, acest scop fiind demonstrat de împrejurarea că pe panouri nu este menționat numele autorului dar figurează sigla pârâtei.

S-a constatat astfel că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 33 lit. f) invocate deoarece expunerea nu este permanentă în spațiul public, ci a durat o perioadă limitată de timp în spațiul de acces al magazinului pârâtei.

S-a constatat că în temeiul art. 138

7

și art. 139 din Legea nr. 8/1996 reclamantul este îndreptățit să pretindă și să i se acorde despăgubiri pentru dreptul încălcat și, corespunzător, pentru repararea prejudiciului produs.

Instanța a reținut că pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor sunt avute în vedere mai multe criterii: a) fie consecințele negative, câștigul nerealizat, beneficiul realizat ilicit de utilizator, daunele morale, dacă este cazul; b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se  pot aplica criteriile de la punctul a.

S-a constatat că nu se pot aplica în cauză criteriile indicate la lit. a) față de faptul că publicarea fotografiilor nu s-a făcut în scop comercial, publicitar și nu s-a dovedit că pârâta a obținut vreun beneficiu din activități comerciale în dauna reclamantul și nici că acestuia i s-ar fi produs un prejudiciu moral.

S-au avut în vedere criteriile de la art. 139 lit. b) din lege și s-a luat în calcul suma indicată de reclamant 100 € pentru o astfel de utilizare.

A fost respinsă cererea reclamantului de a fi obligată pârâta să publice o notă prin care să recunoască dreptul de autor al reclamantului asupra fotografiilor reproduse fără drept precum și a hotărârii judecătorești de constatare a acestei încălcări într-un cotidian central deoarece această măsură nu este prevăzută de lege ca modalitate de reparare a prejudiciilor asude prin încălcarea dreptului de autor.

Cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 4.700 € cu titlu de daune morale în  lei la cursul din ziua plății a fost respinsă ca nedovedită.

Curtea de Apel Brașov prin decizia civilă nr. 14/Ap din 15 februarie 2012 a admis în parte apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 382/2011 a Tribunalului Brașov pe care a schimbat-o în parte în sensul că a fost obligată pârâta și la plata daunelor morale, în sumă de 600 € sau echivalentul în lei la data plății. Au fost respinse restul pretențiilor și menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respins apelul pârâtei împotriva aceleiași sentințe.

Curtea de Apel a reținut următoarele:

Reclamantul și-a motivat apelul pe dispozițiile art. 139 din Legea nr. 8/1996 criticând hotărârea instanței sub aspectul împrejurării că art. 139 nu face vorbire de calculul despăgubirilor reținute de prima instanță precum și sub aspectul  încălcării art. 139 lit. d) din lege, prin respingerea cererii de publicare a hotărârii în mijloacele de comunicare în masă.

Pârâta a criticat sentința pentru greșita interpretare a dispozițiilor art. 33 lit. f) din Legea nr. 8/1996 care permit reproducerea fotografiilor fără acordul autorului, iar aceasta a preluat imagini de pe internet, accesul la acestea nefiind restricționat.

Curtea de Apel a constatat că este nefondată critica reclamantului referitoare la inexistența în cuprinsul art. 139 a mențiunii privind acordarea despăgubirilor constând în triplul sumei care ar fi fost legal datorată.

O asemenea modalitate de despăgubire este prevăzută expres în art. 139 alin. (2) pct. b).

S-a observat că în mod eronat instanța de fond a reținut că în prevederile art. 139 alin. 14 lit. d) din Legea nr. 8/1996 nu există măsura reparatorie de răspândire a informațiilor cu privire la hotărârea instanței de judecată, sub forma publicării totale sau parțiale a hotărârii, în mijloacele de comunicare în masă, textul făcând expres vorbire despre aceasta.

S-a apreciat însă că soluția de respingere a aplicării acestei măsuri este legală și a fost ca urmare, menținută. Aceasta deoarece circumstanțele în care au avut loc faptele de reproducere și publicarea fotografiilor prin afișarea lor alături de multe alte fotografii, nu au determinat o lezare a imaginii autorului de natură să determine publicarea hotărârii judecătorești în mijloacele media. S-a mai apreciat că retragerea fotografiilor de pe panou imediat după notificare, constituind o reparație satisfăcătoare, de aceeași natură cu măsura solicitată de reclamant, măsură care de altfel este facultativă.

Au fost primite criticile reclamantului referitoare la neacordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral.

Instanța de apel a reținut că art. 139 al. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 permite acordarea de daune morale în cazul încălcării dreptului de autor.

În absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea se stabilesc în raport de consecințele negative suferite de reclamant, de importanța valorilor lezate, de măsura în care acestea au fost lezate, de intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, de măsura în care prin această vătămare a fost afectată situația familială, profesională și socială a titularului dreptului.

Toate aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciul real și efectiv produs reclamantului, astfel încât să nu se ajungă prin despăgubire la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde despăgubirea.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de apel a apreciat că suma solicitată prin acțiune de reclamant cu titlu daune morale este excesivă. S-a observat că reclamantul nu a motivat modul în care a cuantificat pretențiile formulate și nu a indicat în ce măsură i-a fost afectată situația profesională și socială.

Instanța a apreciat că răspunderea civilă delictuală este menită să acopere o pagubă nu să asigure un câștig.

Ca urmare, reparația pentru disconfortul creat de preluarea fără acordul autorului a imaginilor fotografice a fost apreciată  ca satisfăcătoare pentru cuantumul de 600 €, sumă prin care se aduce reclamantului o satisfacție morală rezonabilă ținând cont  atât de numărul redus de fotografii utilizate cât și de criteriul prevăzut de art. 139 lit. b) din Legea nr. 8/1996 care acceptă acordarea de despăgubiri echivalând întreitul sumei legal datorate. Instanța a apreciat că suma este îndestulătoare și în raport de despăgubirea materială care a fost stabilită la 300 €.

Apelul pârâtei a fost respins constatându-se că este neîntemeiată critica referitoare la greșita interpretare și înlăturare a dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

S-a constatat că în mod corect s-a reținut că reclamantul este autorul fotografiilor și că prin faptele sale pârâta i-a încălcat drepturile de autor. Expunerea fotografiilor de către pârâtă s-a făcut în scop publicitar, neputându-se reține în sarcina pârâtei buna credință câtă vreme s-a nesocotit dreptul de autor al reclamantului.

Cât privește apărarea pârâtei în sensul lipsei mențiunilor restrictive referitoare la dreptul de autor al reclamantei, s-a constatat că aceasta este neîntemeiată.

S-a observat că o operă este protejată de drepturile de autor atâta timp cât proprietatea intelectuală a operei corespunde autorului.

Instanța a constatat că prin instituirea dreptului de autor s-a creat instrumentul de protecție a creatorilor și operelor lor. Simbolul folosit pentru atenționarea asupra faptului că o lucrare este sub protecția drepturilor de autor, o siglă sub formă convențională, nu a existat.

S-a observat că o asemenea siglă apare pe site-ul reclamantului, la secțiunea fotografii din Brașov, ceea ce a făcut dovada dreptului de autor în persoana reclamantului, asupra pozelor expuse de pârâtă.

Pârâta a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Brașov.

În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 – 312

1

C.pr.civ. – recurenta a făcut o expunere în fapt și drept a cauzei.

S-a susținut că expunerea panourilor nu a fost făcută în scop publicitar deoarece amplasarea s-a făcut în zona de acces spre parcarea subterană a magazinului expunerea fiind menită să arate sau să reamintească clienților bogăția culturală și naturală a zonei, deci o informare prea turistică și nu comercială legată de vreun produs vândut în magazin (având în vedere că un magazin își leagă publicitatea comercială de activitatea acestuia).

S-a criticat soluția curții de apel pentru că nu s-a ținut cont de apărările pârâtei în sensul că imaginile afișate erau publice, fiind preluate de pe internet, prin folosirea unui motor de căutare de notorietate, iar accesul la acestea nu era restricționat și nu cuprindea nici mențiuni referitoare la autorul lor.

Recurentul a negat faptul că ar fi afirmat că imaginile ar fi fost preluate de pe site-ul reclamantului și a arătat că reclamantul nu a făcut dovada că acest site era înființat la momentul la care pârâta a preluat acele imagini.

Recurenta a mai susținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 33 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, deoarece la momentul preluării imaginilor de pe internet nu a cunoscut numele autorului fotografiilor,  imaginile se aflau pe internet fără referire la autor și fără restricționare de acces sau folosire iar folosirea siglei Real a avut menirea să indice proprietarul panoului, asocierea între proprietarul panoului și imaginile în discuție fiind aproape exclusivă în condițiile în care pârâta desfășoară activități de comerț cu amănuntul prin intermediul unui hypermarket.

În concluzie recurenta a susținut că reținerea instanței că aceasta ar fi încălcat drepturile de autor ale reclamantului este nefondată și neîntemeiată, ca și obligația sa la plata despăgubirilor morale și materiale.

Intimatul pârât a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, aducând următoarele argumente împotriva apărărilor pârâtei recurente.

Deși se pretinde că scopul expunerii era unul exclusiv turistic, fotografiile afișate nu sunt însoțite nici de mențiuni referitoare la denumirea obiectivelor turistice și nici referitoare la sursa imaginilor (sursa fiind obligatorie conform prevederilor Legii nr. 8/1996), singura mențiune fiind sigla „R.”.

Recurenta nu are în activitate niciun program de promovare a obiectivelor turistice.

Deși s-a susținut că imaginile folosite au fost luate de pe internet prin motorul de căutare, s-a făcut dovada că acestea nu se găseau pe orice site – ci pe site-ul indicat, găzduit pe un server din Ungaria. Dacă accesul la vizionare nu era restricționat, restricție exista doar pentru folosirea imaginilor fără acordul autorului, mai ales că pe acest site există date (inclusiv de contact) referitoare la autorul fotografiilor.

Examinând decizia atacată se constată, pentru considerentele ce urmează, că aceasta este legală și temeinică.

În primul rând este de observat că recurenta care și-a întemeiat recursul, generic, pe art. 304 C.pr.civ. nu a indicat concret niciunul din motivele de recurs prevăzute de acest articol de la pct. 1 la 9.

Criticile referitoare la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 33 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, permit încadrarea în motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C.pr.civ.

Din perspectiva acestui motiv în raport de actele dosarului, criticile nu sunt fondate.

Instanța de apel a constatat că în mod corect s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 33 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996.

Situația de fapt constatată din probele administrate în cauză a condus la concluzia, justă, că nu sunt întrunite condițiile de aplicare a dispozițiilor art. 33 alin. (1) lit. f).

Art. 33 al. (1) permite - fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații o serie de utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoștință publică - cu condiția ca acestea să fie conforme bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii dreptului de utilizare. Printre aceste utilizări indicate limitativ de la lit. a) la i), se încadrează lit. f): „reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera, distribuirea sau comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică, fotografică sau artă aplicată, amplasată permanent în locuri publice,

în afara cazurilor în care imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri, distribuiri sau comunicări

și

dacă este utilizată în scopuri comerciale.

În cauză s-a stabilit în mod corect că prin modalitatea în care panourile – cuprinzând și fotografiile în discuție – au fost expuse, nu s-a urmărit un alt scop decât cel comercial. Chiar dacă a existat intenția de a fi realizat și un alt scop – cel turistic – acesta este fără relevanță din perspectiva specificului pârâtei, societate comercială, care cât privește hypermarketul în discuție, nu oferă consumatorilor decât desfacere de produse nu și alte servicii.

Împrejurarea invocată de pârâtă că nu cunoștea autorul la momentul preluării imaginilor prin motorul de căutare „google” – pe lângă faptul că a fost infirmată de probele administrate în cauză (existența fotografiei numai pe anumite site-uri – și nu pe cele relevate prin motorul de căutare invocat) – este de asemenea fără relevanță în cauză din perspectiva dispozițiilor art. 33 al. (1) lit. f) din lege.

Aplicarea acestui articol se poate face numai sub condiția prevăzută expres de art. 33 alin.(4) și anume: „

în toate cazurile prevăzute la alin. (1)

lit. b), c), e), f), i) și la alin.(2)

trebuie să se menționeze sursa și numele autorului

, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește a fi imposibil;

în cazul operelor de artă

plastică,

fotografică

sau de arhitectură,

trebuie să se menționeze și locul unde se găsește originalul”.

Ca urmare, pârâta avea obligația să indice numele autorului fotografiilor expuse – în cauză făcându-se dovada că aceste informații sunt furnizate atât de site-urile relevate prin motorul de căutare „google” cât și de site-ul autorului.

Chiar  și în situația – nedovedită – pretinsă de pârâtă – că la momentul preluării fotografiilor  nu era

indicat numele autorului, pârâta avea, potrivit alin. (4) al art. 33 obligația să indice - cu precădere în cazul operelor fotografice – locul unde se găsește originalul, adică site-ul de pe care au fost preluate imaginile.

Procedând la expunerea imaginilor în discuție cu ignorarea dispozițiilor exprese ale legii, pârâta nu se mai află sub protecția oferită cu titlu de excepție a art. 33 lit. f) invocat, ci în situația de încălcare a drepturilor de autor prevăzute de art. 10 lit. a) – c) din Legea nr. 8/1996 garantate de art. 12 și 13 din aceeași lege și a cărui nerespectare dă loc la reparații patrimoniale și morale în condițiile art. 139 din Lege.

Constatând, pentru considerentele arătate, că în cauză nu s-a dovedit că decizia curții de apel s-a pronunțat cu încălcarea legii sau cu greșita interpretare a acesteia, în temeiul art. 312 alin. (1) C.pr.civ. a fost respins recursul ca nefondat.