ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3418/2011

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Tribunalului Brașov, înregistrată la data de 20 decembrie 2007, reclamanta SC

A.P. SA Brașov a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S., solicitând ca

aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 213.000 RON, reprezentând

echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a obligării sale, prin hotărâre

definitivă și irevocabilă, la vânzarea apartamentului înscris în C.F. nr. 291

Brașov sub nr.top 5326.

La data de 24 iunie

2008 reclamanta a precizat acțiunea, în sensul obligării pârâtei A.V.A.S. la

plata sumei de 192.200 lei, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit.

Prin sentința civilă

nr. 2324/C din 19 noiembrie 2008, Tribunalul Brașov, secția comercială și de

contencios administrativ, a respins excepțiile prescripției dreptului material

la acțiune și inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâta A.V.A.S., a admis

acțiunea formulată de reclamanta SC A.P. SA Brașov, astfel cum a fost

precizată, și a obligat-o pe pârâtă să plătească acesteia suma de 192.200 lei,

reprezentând contravaloarea prejudiciu și suma de 5.096,20 lei, reprezentând cheltuieli

de judecată.

Analizând excepțiile

prescripției dreptului material la acțiune și inadmisibilității acțiunii,

instanța a constatat că sunt nefondate, reținând că cererea de chemare în

judecată a fost formulată în termenul de o lună prevăzut de art. 39 din Legea

nr. 137/2002 și că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. privind concilierea directă, deoarece reglementarea specială se

completează, în mod corespunzător, cu dispozițiile înscrise în Codul de

procedură civilă, numai în măsura în care acestea nu contravin prevederilor

exprese ale actelor normative evocate sau scopului urmărit de legiuitor prin

instituirea acestor proceduri, iar concilierea directă, care presupune un anumit

interval de timp ar afecta însuși termenul de o lună în care poate fi promovată

acțiunea.

Pe fondul acțiunii,

instanța a constatat că art. 32

4

alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997,

modificată prin Legea nr. 99/1999, instituie obligația de plată a unei despăgubiri

reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea

imobilului, prejudiciul suferit de reclamantă nefiind limitat la valoarea

contabilă a bunurilor înregistrate în registrele contabile ale societății la

data privatizării, ci la valoarea de piață.

Instanța a reținut,

de asemenea, că nu pot fi primite susținerile pârâtei în sensul că obligarea la

plata despăgubirilor trebuie să se facă numai în proporție de 26,0373 %,

deoarece A.V.A.S. a vândut acțiuni reprezentând doar acest procent din

capitalul social al reclamantei, întrucât pârâta, succesoare a FPS, reprezintă

instituția publică implicată în privatizare prevăzută de art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997.

Curtea de Apel Brașov,

secția comercială, a admis apelul declarat de A.V.A.S. împotriva acestei

sentințe pe care a schimbat-o, în sensul că a admis excepția inadmisibilității

acțiunii și în consecință a respins acțiunea, așa cum rezultă din decizia nr. 30/Ap

din 26 martie 2009.

Instanța de apel a

reținut că acțiunea nu privește drepturi născute din procedura de privatizare,

nefiind supuse regulilor procedurale cuprinse în actele normative referitoare

la privatizare, și a considerat, având în vedere calitatea de comerciant a

reclamantei și natura contractului pe care își întemeiază pretențiile, că

aceasta este o acțiune comercială de drept comun, bazată pe obligația de

garanție pentru evicțiune, supusă prevederilor cap. XIV din Codul de procedură

civilă, și că reclamanta nu a făcut dovada convocării părții adverse la

conciliere directă, conform dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii, reclamanta SC A.P. SA Brașov a formulat recurs, care a fost admis

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 402

din 4 februarie 2010, potrivit căreia hotărârea atacată a fost casată și cauza

trimisă aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului pe fondul acestuia.

Analizând excepția

inadmisibilității acțiunii față de neîndeplinirea procedurii prealabile

prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., instanța de recurs a apreciat

că această excepție a fost greșit admisă de instanța de apel, față de regimul

pierderii imobilului pentru care se solicită despăgubiri.

Curtea de Apel Brașov,

secția comercială, în rejudecare, a respins apelul declarat de apelanta pârâtă A.V.A.S.,

așa cum rezultă din decizia nr. 42/Ap din 3 iunie 2010, reținând că art. 32

4

din Legea nr. 99/1999 nu stabilește criteriul „valorii contabile” ca bază de

calcul al despăgubirilor cuvenite societăților comerciale privatizate.

Prin decizia nr. 264

din 21 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a

admis recursul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinței instanței de apel dată

în rejudecare, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe, reținând că instanța de apel nu a examinat motivul de apel

de la punctul trei, referitor la apărarea de fond a pârâtei cu privire la

neaplicarea dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997.

Rejudecând apelul,

Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a constatat că, potrivit alin. (2) al

art.32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, instituțiile publice implicate vor

plăti societăților comerciale o despăgubire care să reprezinte echivalentul

bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute

de societatea comercială către foștii proprietari și că, în cauză, nu sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997,

întrucât restituirea în natură a imobilului nu s-a realizat către foștii

proprietari, instanța de fond apreciind în mod greșit că rațiunea reparării

prejudiciului instituită de art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 subzistă

și în situația restituirii imobilului către foștii chiriași, o asemenea

situație nefiind prevăzută expres de dispozițiile legale mai sus menționate.

În consecință a fost

admis apelul, desființată hotărârea atacată și respinsă acțiunea formulată de

reclamantă, așa cum rezultă din decizia nr. 22/Ap din 24 martie 2011.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri reclamanta a formulat recurs, solicitând modificarea deciziei

atacate, în sensul respingerii apelului, și obligarea intimatei la plata

cheltuielilor de judecată.

Temeiul de drept

invocat în susținerea cererii de recurs este art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea

recursului recurenta a criticat hotărârea atacată având în vedere cea de-a doua

ipoteză a art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând aplicarea greșită a art. 32

4

alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997, apreciind că în mod greșit instanța de apel a

constatat că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în speță.

A arătat că, prin

sentința civilă a Judecătoriei Brașov nr. 8961/2006, a fost obligată la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare, având ca obiect apartamentul nr. 1

situat la etajul 2 al imobilului din Brașov, imobil înscris în C.F. 31236 Brașov,

sub nr. top 5235, în temeiul Legii nr. 112/1995, ca urmare a faptului că

imobilul nu a fost revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001 și în consecință are

dreptul la despăgubiri.

Recursul este

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Art. 32

4

alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 88/1997, modificată, prevede că instituțiile

publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților

comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii

proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, despăgubirile urmând a

reprezenta echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în

natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari

prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Ca urmare, textul de

lege precitat obligă instituțiile publice să asigure repararea prejudiciilor

cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare, prin

restituirea imobilelor preluate de stat, către foști proprietari, în baza unei

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Această categorie de imobile

nu face obiectul Legii nr. 112/1995, care în art. 9 reglementează posibilitatea

chiriașilor de a opta pentru cumpărarea imobilelor care nu s-au restituit foștilor

proprietari sau moștenitorilor acestora în baza Legii nr. 10/2004, cumpărarea

urmând a se face cu plata integrală sau în rate.

Legiuitorul a

înțeles, ca în situația imobilelor restituite proprietarilor, prin care se

produce o micșorare a patrimoniului societății comerciale privatizate sau în

curs de privatizare prin restituirea imobilului, să acorde o despăgubire

reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului astfel cauzat, pe când în

situația imobilelor aflate sub incidența art. 9 a Legii nr. 112/1995,

societatea care a fost obligată să încheie un contract de vânzare-cumpărare nu

este prejudiciată, întrucât nu se poate discuta de o micșorare a patrimoniului

acestuia și implicit de o prejudiciere a ei, deoarece prin vânzare se

înlocuiește activul din patrimoniu cu suma de bani reprezentând contravaloarea

lui.

În speță, prin

sentința civilă nr. 8961/2006, Judecătoria Brașov a obligat-o pe reclamantă să

încheie contract de vânzare-cumpărare cu chiriașii imobilului în litigiu, în

temeiul art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995.

Raportând această

dispoziție la prevederile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, Înalta

Curte constată că imobilul asupra căruia s-a dispus obligarea încheierii

contractului de vânzare-cumpărare nu intră sub incidența dispozițiilor legale

precitate și că instanța de apel a apreciat corect asupra inaplicabilității în

cauză a acestor prevederi, hotărârea atacată fiind legală și la adăpost de

orice critică.

Față de aceste

considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D

E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC A.P. SA BRAȘOV, împotriva deciziei nr.

22/Ap. din 24 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2

noiembrie 2011.